Iubirea atotvindecătoare

Mă-ntreb acum, oare-am greşit

Făcând atâţia paşi spre tine?

Mă-ntreb, oare-n cuvântul meu

Am pus, cumva, prea mult din mine?

Eu sunt aşa? Chiar am trăit

Acele vise de iubire?

Sau m-am abandonat total

Unei secunde de-amăgire?

Atât a fost? Nu pot să cred

C-a fost doar simpla nebunie

A unui suflet ce-a crezut

Că, încă, să iubească ştie.

Oh, ştiu că n-a fost doar atât!

Căci inima încă-mi vorbeşte,

Iar dorul ei îl simt în ochi

Şi, încă, el mă răscoleşte.

Şi-aşa va fi de-acum, o ştiu:

O inimă îndrăgostită

De orice om în care eu

Mă voi vedea, iar, oglindită.

Chiar daca-ai fost scânteia tu

Să nu te temi de focul care

În mine, doar, a izbucnit,

Salvându-mă de resemnare.

Iubirea nu-i, precum îmi spui,

O dependenţă care doare,

Ci, dimpotrivă, pentru mine,

Este atotvindecătoare.

Bucureşti : 15.01.2010

***