O Floare de Crin în vitrină

O noapte tăcută coboară încet prin oraşul ce doarme,

Prin iarna ce uită să plece din sufletul prea îngheţat.

Pe străzi negre umbre, pierdute, alunecă triste la vale,

Un geam de vitrină ascunde în spatele său un oftat.

O fereastră întunecată îţi spune-o poveste absurdă

În care citeşti numai lacrimi, cu suspine şi amintiri.

Te vede în stradă, adesea, cum stai şi priveşti înăuntru,

Cum inima-ţi spune să intri, dar tu te opreşti şi admiri.

În noaptea aceasta prea rece vitrina-şi păzeşte comoara,

O Floare de Crin fermecată, expusă prea mult ca decor.

De mult stă acolo şi-aşteaptă s-o simţi cum trimite spre tine

Parfumul din albe petale să te-mbrăţişeze cu dor.

În fiece clipă de iarnă, prin albe ninsori călătoare,

Privea către tine o floare, crezându-te îndrăgostit,

Spera în sărutul acela ce vraja urma s-o destrame,

Fecioara să iasă din frunze, iar tu să-i fii prinţul iubit.

Şi azi te-ai oprit la vitrină, cu lacrimi clipind printre gene,

Dar nu pentru floarea frumoasă, ci pentru-amintiri ce te dor.

Popasul acela de-o clipă era pentru tine doar locul

Din care priveai spre trecutul de unde veneai călător.

Ea-şi uită speranţa-nflorită, polenul şi-l scutură tristă

Când luna-i trimite suspine din sfere înalte, cereşti.

Cu boabe de rouă din stele îşi scrie povestea pe geamul

Ce veşnic o va desparte de lumea din care-o priveşti.

Bucureşti : 16.02.2010

***