duminică, 22 iulie 2012

Gândurile fiului înger



Spre tine am venit, mămico,
M-am coborât dup-al tău gând,
Am auzit a ta dorinţă
În rugăciune implorând.

Să ştii c-atunci când te-am ales
Mămică dragă tu să-mi fii
Ştiam că ’nmugurind iubirea
În veci tu mi-o vei dărui.

Din sufletu-ţi aprins de mamă
Ştiam că timpul nu-ţi va lua
Şi nu va şterge amintirea
Copilului ce-am fost cândva.

Venit-am doar să-ţi simt căldura,
Să ştii că eu sunt fiul tău,
Să mă cunoşti când, adormită,
Mă vei vedea în visul tău.

Venit-am doar să-ţi las de ştire
Că ai în cer un îngeraş
Ce te va însoţi oriunde,
Păzindu-te de-orice vrăjmaş.

Să ştii de-acum, mămică dragă,
Că-n toamna ce se va sfârşi
Vei legăna o surioară
Şi inima-ţi vei linişti.

Ea îţi va spune, când va creşte,
Iubirea mea transmisă ei,
Îţi va şopti tot ce acuma
S-auzi tu de la mine vrei.

A trebuit sa plec, mămico,
La Domnul, care m-a chemat.
Mă iartă azi, te rog din suflet,
Pentru durerea ce-a urmat.

Eu am plecat, dar fii pe pace,
Că-n locul-n care m-au adus
Sunt fericit, căci sunt în grija
Prea Sfintei Maici de-aici, de sus.

Bucureşti : 10.04.2009

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)