Eu plâng. Şi inima îmi plânge.
Şi viaţa-ntreagă-mi curge în suspine.
Tu mă priveşti pierdut, ca un străin,
Cu sufletul de piatră rece-n tine.
Eu plâng pierdută şi nemângâiată
Şi-adânc mă răscoleşte dorul mut.
Tu mergi ‘nainte cu încrâncenare,
Iar paşii tăi mă uită în trecut.
Eu plâng, căci doar atât mi-a mai rămas.
Cărarea mea cu lacrimi mi-e pavată!
Şi aş vrea să-mi fii alături, dar nu-mi eşti.
Pe braţul tău aş plânge consolată.
Doar plâng, deşi aş vrea să mă opresc
Şi-aş vrea să-ţi iert tăcerea vinovată
Ce-ascunde-n ea aceeaşi suferinţă
De care mă simt zilnic devorată.
Ghicesc în fuga ta aceeaşi neputinţă
De prizonier pe veci al aceluiaşi destin.
Ştiu că purtăm acelaşi oftat fără cuvinte,
Căci din aceeaşi cupă noi am băut pelin.
Se sparge viaţa noastră în tăcere…
Din cioburi o vei căuta s-o strângi
Când, singur, disperat, te vei întoarce
În timpu-n care trebuia şi tu să plângi.
Bucureşti : 14.06.2009
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)