A mai plecat un sufleţel
Spre infinitul cerului
Şi o lumânare se aprinde
În urma îngeraşului.
Nimic nu mai contează-acum,
Când totul iar s-a năruit.
S-a stins din nou speranţa ta,
Durerea iar te-a-nvăluit.
Şi obsedant revine iar
Acel “De ce?” fără răspuns.
Suspinul din adânc renaşte.
Din nou trecutul te-a ajuns.
Un geamăt eşti şi-n el pierdută,
Abandonată-n neputinţă.
Aproape inuman destinul:
O repetabilă sentinţă.
Ai fi putut să faci ceva?
Cu cine să negociezi
A vieţii tale fericire
‘Nainte să capitulezi?
Trăind din nou momentul “După…”
În detaşare-ncremenită,
Descoperi cum începi să fii
De suferinţă amorţită.
Bucureşti : 09.05.2009
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)