Satul din pădurea de salcâmi

Spre satul din pădurea de salcâmi,

Din forfota oraşului plecat,

Îmi las pe drum nelinişti şi tristeţi

În gânduri pe deplin abandonat.

Natura şi trecutul mă recheamă

Cu glasul şi cu dorul parental.

Pierdut fiind în citadinul iureş,

Mă regăsesc în leagănul natal.

Mă-ntâmpină o curte pustiită

Sub streşini părăsite şi tăcute.

În locul florilor din amintiri

Îmi ies ’nainte buruieni crescute.

Miros de fân cosit mă ameteşte

Şi parc-o văd pe mama în livadă,

Sub prunii pârguiţi, ştergându-şi fruntea

Şi ascunzându-şi părul sub broboadă.

Privesc în urmă spre duioase vremuri,

Iar liniştea din jur în vânt foşneşte...

Parcă-l aud pe tata în şopronul

Unde cioplea în lemn dumnezeieşte.

Ascult în aer timpul care trece

Luând cu el părinţi, copilărie...

Inspir tăcerea satului dintre salcâmii

Unde voi reveni mereu cu nostalgie.

Bucureşti : 13.06.2009

***