Respir din nou

Mă pierd, mă risipesc tăcută.

Nisipul mi-e de vânt luat.

Mă uit cum timpul îmi răstoarnă

Credinţele ce m-au creat.

Mă caut în genunchi, în lacrimi,

Şi fir cu fir m-adun din nou

Din grote reci, întunecate

Şi din al soarelui halou.

Fac lut din nou, de întrupare,

Dar forma mi-e doar chip frumos.

Ceva lipseşte din păpuşa

Ce-am recules-o de pe jos.

Un înger blând de sus trimite

Lumină albă peste ea,

Iar când veşmântul o cuprinde

Pe cer se-aprinde-o nouă stea.

Privesc lucrarea şi minunea

Şi văd prin ochi de lut aprins.

Simt cum încet primesc în mine

Fluxul divin... vârtej încins.

Iar când pocalul plin ajunge

Aud o şoaptă din văzduh:

„Nu te opri... Te rog, respiră!...

Acum eşti OM nu mai eşti duh!

Te-ai vrut aici printre nisipuri,

Iar eu SĂ FII te-am ajutat.

Ţi-am pus în cuget nemurirea

De care-atunci te-ai lepădat.

În inimă ţi-am scris cuvinte,

Iar focul lor te va trezi!

Le vei simţi vibrând în tine,

Când în Iubire vei trăi!”

Bucuresti: 03.12.2009

***