Să uit...

Îţi scriu acum cuvântul nerostit

Din timpul ce-a trecut pe lângă mine.

Ca să nu-l uit l-am strâns într-un sipet

Pentru această clipă, pentru tine.

Îţi dau în dar ce n-am dat nimănui:

Tandreţea din poemul meu şoptit

Ce-n fapt de seară cântă şi colindă

Povestea iernii-n care ne-am iubit.

Citindu-mă, adânc să mă inspiri,

Să mă cufund în noaptea ce ne leagă,

Să uit de mine-alunecând în tine,

Să simt că sunt, cu tine, iar întreagă.

Să-mi uit cărarea timpului trecut,

Să uit că eşti şi tu la fel ca mine:

Un om, un suflet, un destin pierdut,

O amintire plină cu suspine.

Să uit că suntem două respiraţii

Ce-şi sorb iubirea din cuvinte noi,

Să fim în clipa asta numai una,

Iar timpul să ne piardă pe-amândoi.

Si, dacă din uitare ne-om trezi,

Ne-om căuta prin vise fiecare,

Iar prin acest poem ne-om aminti

Cum să ne întoarcem iarăşi în uitare.

Bucuresti : 18.12.2009

***