Prizoniera mea, tristeţea

Azi m-am rugat la ceruri să m-ajute

Să scot din mine toată frumuseţea

Pierdutelor cuvinte din adâncuri

În care prizonieră mi-e tristeţea.

Să fac din ele foc, vâlvoi să ardă,

Să mistuie suspine neoprite,

Iar prin destinul pârjolit în slove

Să uit de ursitoare despletite.

Să fac potop din ele, să-mi cuprindă,

Cu fiecare val, sărate lacrimi,

Să îmi scufunde timpurile-n care

Îmi înfloreau în suflet numai patimi.

Să le îngrop în ţarina pustie,

Definitiv deşert să le-nconjoare,

Să nu mai ispitească nici un suflet

Spre adâncimea lor amăgitoare.

Iar, la final, ceva de va rămâne

Nerisipit, îmi voi trimite vântul

Să spulbere din colţuri prăfuite

Nălucile ce mi-au păzit mormântul.

Şi, astfel, voi pătrunde prima oară

În carcera cea rece şi tăcută

Zâmbind timid la primele cuvinte

Ce-mi vor şopti iubirea renăscută.

Bucuresti : 17.12.2009

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu