miercuri, 25 iulie 2012

Anii de pe urmă




Trăim acum în anii de pe urmă
Şi recunoaştem semnele ce vin
Din profeţii şi din Scriptura Sfântă
Şi-n rugăciune ne zidim. Amin!

Prin sabie şi foc va trece lumea,
Ispitele vor fi în orice gând,
Mulţi vor uita iubirea şi iertarea
Pornind războiul urii pe pământ.

Să nu ne temem însă de vrăjmaşul,
Să ne simţim din nou nemuritori,
Căci am primit în noi dumnezeirea
Prin care vom ieşi biruitori.

În noi vibrează tainic o scânteie
Aprinsă de Iisus cel răstignit
Când porţile adâncului le sparse
Şi când cu moarte pe Moarte-a oprit.

Prin El vom izbăvi din întuneric,
Mergând pe Calea Lui ne vom trezi,
Uita-vom de durerile din urmă
Când, vindecaţi, din haos vom ieşi!

Bucuresti: 05.11.2009

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)