Cuvântul Iubirii, oglinda Ta

Tu mi-ai deschis cărarea către mâine,

Iar pasul meu nu se mai vrea stingher.

’Nainte văd Lumina ce mă cheamă

Şi-n ea toate neliniştile pier.

Prin stelele ce-n zori par a se stinge

Îmi oglindesc o lacrimă, târziu.

Şi-o las în urmă. E zălog al vremii

În care n-am ştiut ce-acuma ştiu.

Din tot ce-a fost nimic nu va fi mâine!

Iar tot ce-a fost e ars deja. E scrum.

Cenuşa o împrăştii în văzduhul

Spre care mă ridic din nou acum.

În zorii zilei soarele-i oglinda,

Iar ochii mei albaştri strălucesc!

Din mine, Doamne, sufletu-Ţi zâmbeşte,

Iar inima îţi spune că iubesc!

Iubesc prezenţa Ta în răsuflarea

Prin care-n jurul meu Te manifeşti!

Magia Ta  vibrează şi-n cuvântul

Iubirii ce prin mine-o dăruieşti.

Bucuresti : 04.01.2010

***