Eşti cumva miliardară?

Întrebarea jucăuşă

ne transformă în actori:

- Eşti cumva miliardară?

mă întrebi adeseori.

- Nu, nu sunt! vine răspunsul

şi, frumos, mă contrazici:

- Nu-i nimic, vei fi! Ştiu bine.

În curând – trei luni de-aici!

Râd cu tine de scenariu

şi-ţi răspund că nu mă vreau

Cu-o avere mare-n faţa

celor mulţi care n-o au.

Nu vreau să mă văd în rolul

celor ce administrează

Bogăţii. Eu vreau doar rolul

celor ce încă visează.

Nu mai vreau să joc în filme

personajul principal

Doar că voi avea bugetul -

costul vreunui text banal.

Vreau să fiu în pielea celei

care încă mai iubeşte

Simplu, cald, cuminte, tandru.

Aşa sunt acum. Zâmbeşte!

Să mă-ncred în teoria

lui Maslow, cel care-a spus

Că nevoile-mplinite

mă înalţă cât mai sus?

Că, bifând în piramidă

şi averea câştigată,

Voi putea să fiu eu însămi,

cea total manifestată?

Nu ştiu... poate.. însă preţul?

Lacrimile cui vor curge?

Cum voi mai privi în ochii

celor ce atunci vor plânge?

Nu va fi un film cu lacrimi?

Fără suferinţă, spui?

Te iubesc! Atât contează!

Uită restul filmului!

Bucuresti : 30.12.2009

***