Mă voi ridica

De nimeni n-am fost întrebată
Ce vreau, ce simt şi ce gândesc.
N-am fost atât de importantă?
De fapt, cât preţuiesc?

Cât costă oare frumuseţea?
Hai, fiţi, vă rog, mărinimoşi!
Ce preţ aţi da din buzunare
Pe ochii mei frumoşi?

Dar sufletul cât preţuieşte
Ştiind că este-mprăştiat
În mii de cioburi şi suspine,
De cer îndoliat?

Pe trupul meu udat în plâns,
Cum este frunza după ploaie
Căzută toamna la pământ,
Cine-ar da o leţcaie?

Nici pe degeaba nu mă vor
În cercul lor prea strâmt,
Să nu le-ntunec fericirea
Cu vreun cuvânt.

Toţi au fugit din calea mea
Şi în trecut m-au izolat.
Fără priviri, fără cuvinte,
M-au uitat.

Nu au ştiut sau le-a fost greu?
N-au vrut să mă rănească?
Sunt vorbe şi pretexte din
Reacţia-omenească.

Pe toţi eu i-am iertat acum
Şi-aştept să fiu iertată
Că-n suferinţă m-am lăsat
Abandonată.

Bucureşti : 25.04.2009

***