Zidită în cuvânt

Am primit din ceruri versul ca ursită,

Şi-l zidesc în mine, şi-mi ridic castel

Pe-o colină mândră, de-ape-nconjurată,

Turn de apărare fără pod spre el.

Poarta n-are lacăt , nu-i bătută-n cuie,

Singura fereastră este spre apus,

Scara în spirală duce spre odaia

Unde zace-n lanţuri sufletul supus.

N-am străjeri la uşă în armuri de luptă,

Nu am la fereastră gratii de oţel.

Lanţul ce mi-l ţine este doar cuvântul

Scris de ursitoare numai pentru el.

N-are cum să urce-n stelele în care

Timpul se dilată spre-a te întâlni.

Nu-ndrăzneşte pasul dincolo de clipă,

Doar aici e spaţiul în care va fi.

Sunt prezentă-n versul care îţi vorbeşte

În această clipă. Mâine nu vom şti

Dacă zidu-n care eu sunt prizonieră

Tot aici, ca astăzi, îl vei mai găsi.

Bucuresti : 15.12.2009

***