Cărări de ape

Sunt picătură din Lumină!

Pornesc zâmbind către pământ

Înfăşurată-n curcubeul

Ce-mi este cel dintâi Cuvânt.

În braţe verzi de brad, pe creste,

Ca strop de rouă mă opresc.

Privesc cu nostalgie Cerul

Pe care azi îl părăsesc.

Apoi, chemarea din izvoare

Mă-mbracă-n alte haine noi:

Când fir de apă, lin, cuminte,

Când răscolire de noroi.

Încep să-mi construiesc cărarea

Pe care vreau frumos să cresc.

Vâltoarea mi-o aşez în matcă

Şi spre câmpie mă pornesc.

Aici, în soarele amiezei,

În vad de râu primesc chemare

Ca să hrănesc grădini frumoase

În drumul meu către vărsare.

Curând un fluviu voi ajunge

Şi-n mare mă voi arunca,

Dintr-un pocal de apa dulce

Sărate valuri voi gusta!

Şi, regăsind nemărginirea

În Cerul de deasupra mea,

Îmi voi aprinde din adâncuri

Lumina ce am fost cândva!

Bucuresti : 27.11.2009

***