Simt nevoia să plâng.
Timpul mă scrie-n catrene
Când lacrimi sărate prin vene
se scurg.
Negre-amintiri mă înfrâng.
Trecutul îmi iartă prezentul,
Dar ambele-mi sunt argumentul
să plâng.
Când TOTUL din mine mă-nalţă
Mă pierd în NIMICUL din mine.
Zidită mă simt, ca-n vitrine,
în propria-mi scoarţă.
Închisă-n colivia de aur
De lacăte sunt dependentă.
Mi-adun durerea existentă
ca pe-un tezaur.
În versuri mi-o fac pledoarie,
Şi-o ţin prizonieră-n cuvânt
Alături de trup, în mormânt,
va fi mărturie.
Bucureşti : 22.04.2009
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)