Moara timpului

A timpului moară mă macină fin,

Celulele trupului meu se desfac

În fire de praf solitare ce ştiu

Să-şi crească tulpina din nou pe arac.

Şi-mi zboară în zare făina de trup,

Seminţe de viaţă purtând către mâine

Puterea de-a-şi creşte din nou rădăcini

Şi înţelepciunea de-a se face pâine.

Când pâinile mele vor fi împărţite

Ca hrană de dor pe întregul pământ

În sufletul meu voi arde ofrandă

Ca-n rugul aprins de pe Muntele Sfânt.

Lumina  celestă - căldura din Rai,

Va coace în inima lumii Iubirea.

În trupuri mereu măcinate de timp

Prin suflete toţi ne vom şti nemurirea.

Bucureşti: 26.08.2009

***