Apusul soarelui

Îmbătrâneşte soarele pe înserat

În  raze-ncercănate se topeşte

Spre dealuri transformate în toiag

Privirea în apus şi-o înroşeşte.

I se-mpleteşte strălucirea-n umbră,

Iar umbra lui e semn de senectute.

Oftează stins ‘nainte de culcare

Visând la dimineţile pierdute.

Prin norii risipiţi îşi oglindeşte

Obraz bătut în ale toamnei riduri.

Tristeţea lui, ca frunzele din parcuri,

Se scutură, târziu, pe lângă ziduri.

Când noaptea îl înghite în adânc,

Când întunericul îl biruieşte,

Se resemnează  în hamac de stele,

Iar strălucirea lunii-l copleşeşte.

Bucureşti: 24.08.2009

***