Reînvăţ iubirea, inima învaţă!

  Dacă poezia tot mi-a fost ursită

Am cântat în versuri, lumii i-am zâmbit!
Sufletul meu, astfel, s-a-nălţat în stele

Şi s-a-ntors în taină mult mai fericit!

Poate niciodată n-a sperat să guste

Rodul nemuririi din copacul sfânt.

E iubire-acela? Mărul nu-i ispită?

Îndoiala-şi spune ultimul cuvânt.

E cuminte gândul care-l linişteşte

Şi se-aşterne simplu peste întrebări.

Sufletul din ceruri se întoarce-n mine

Aşteptând să-şi afle noile cărări.

Simte mângâierea vechilor cunoaşteri

Şi-mi închide ochii-n leagănul trecut

Când copilăria nu-şi trăia durerea

Anilor din urmă-n care am crescut.

E frumoasă noaptea naşterii în Domnul

Şi mă înfioară Sfântul Său Botez,

În genunchi suspină sufletul la Crucea

Unde-L răstigniră alţii fără Crez.

Toate sunt simboluri? Toate sunt aievea?

Unde-i  neştiinţa-n care suspinam?

Unde este vremea când plângeam ascunsă

Şi când, către ceruri, ochii-i înălţam?

Din icoane sfinte încă mă priveşte

Şi îmi poartă, încă, paşii către El,

Sufletul din mine-L va slăvi de-a pururi

Ştiind că-i scânteie-aprinsă de Acel.

Ştiu că timpul zboară compromis de Clipă,

Ştiu că viitorul e Aici şi-Acum,

Dar cuminte-i gândul născut din povestea

Dogmelor creştine, din al lor parfum.

Sunt şi eu alături, lângă poarta lumii

Ce se va deschide către cei cuminţi!

Toţi vom trece pragul! Raiul-l vom cunoaşte!

Vom trăi-mplinirea viselor fierbinţi!

Spre ascensiune sufletul mă cheamă

Şi-l ascult atentă... şi învăţ să urc.

Reînvăţ iubirea, inima învaţă!

Iar cu voi alături sper să mă descurc!

Bucuresti: 12.11.2009

***