Nevoia de suferinţă

Am tot avut nevoie de tristeţe

Şi-n lacrimi am primit-o peste ani

Să-mi spele gânduri rele şi absurde

Şi zâmbetele cumpărate-n bani.

Şi de durere am simţit nevoia

Să-mi taie-n două inima în loc,

Să-mi cureţe dorinţe de mărire,

Să-mi smulgă reuşita din noroc.

Şi umilinţă am cerut în viaţă

Să uit mândria cea înşelătoare,

Să simt în dinţi ţărâna din cădere,

Trufia în pământ să mi-o coboare.

Şi ură am simţit venind spre mine

Să-nvăţ iubirea mea s-o dăruiesc,

Cu ea să-mi vindec rănile, uimită,

S-o recunosc ca Har dumnezeiesc.

Şi necredinţa am simţit-o-n suflet

Ca să mă-ntorc apoi spre Dumnezeu,

Să-L recunosc şi să-I trăiesc prezenţa

Din mine-ntâi şi-apoi din jurul meu.

Bucuresti: 06.10.2009

***