Tu, eşti acolo?

Când genele-mi se pleacă gânditoare

Tăcerea ta-mi vorbeşte în tăcere.

În şoapta din cuvânt ne regăsim

Trecând prin nevăzute bariere.

În spaţiul fără formă, fără timp,

Primesc în taină gândul călător.

Aud chemarea ta: “Tu, eşti acolo?”

Dar pare-a fi un gând amăgitor.

În liniştea ce astfel îmi vorbeşte

                                                     Aud pulsându-ţi inima uitată.                                                    

În ochi din nou mi-au apărut scântei,

Iar Clipa nu-mi mai pare complicată.

Te-ai scuturat de lanţurile vieţii,

Dar nu te-ai regăsit în veşnicie.

Căci din singurătatea înălţimii

Tăcerea ta mi-ai dedicat-o mie.

Acum din depărtare te percep

Vibrând în ornamente de tremolo.

Precum Luceafărul te stingi şi reapari.

De-aceea te întreb: “Tu, eşti acolo?”

Bucureşti : 09.05.2009

***