Trecutul şi Prezentul

O stranie lumină mă-nconjoară

Un zgomot surd planează pe pământ.

Ce timp îmi spune azi povestea

Trecutelor dureri? Şi-n ce cuvânt?

E versul trist în lacrimi înecat?

E resemnarea stinsă, neştiută?

Este stindardul vrednicei revolte

Din neputinţa mea şi-a lor născută?

E strigătul cumplit de disperare?

E acceptare simplă şi cuminte?

Cu ce cuvinte să-mi justific existenţa

Când iar încerc să îmi aduc aminte?

Trecutul meu vorbeşte pentru mine,

Dar nu mai este nimeni să-l asculte.

Cuvântul lui e îmbrăcat în haina

Regretelor, suspinelor prea multe.

Doar el, trecutul, îşi exprimă slova.

Prezentul doar priveşte spectator

Fără să ştie cât de multe pierde.

Dar ce contează?  E nemuritor!

Prezentul veşnic va privi în toate:

În urmă sau ‘nainte, ochi iscoditor.

Şi nu va şti că astfel se transformă

În timp trecut sau... poate-n viitor.

Bucureşti : 28.05.2009

***