Am sufletul încercănat şi doare,
Am gândurile abătute,
Am soarele umbrit şi multe nopţi
pierdute.
Am ochii plini de lacrimile-amare
Am viaţa fără sens şi pustiită,
Şi sunt pentru eternitate
ne’mplinită.
În mijlocul mulţimii agitate
Sunt singură şi fără ajutor.
N-am nici un suflet care să-nţeleagă
cum mor.
Mă sting cu fiecare răsuflare,
Mă scurg spre veşnicie zi de zi,
Până când ochii-i voi închide mă voi
amăgi.
Voi accepta cuvintele frumoase,
Voi crede celor care-mi sunt aproape,
Le voi răspunde paşnic tuturor,
în toate.
Dar nimeni nu-mi va şti întunecimea
Şi nimeni nu va înţelege cum
Mă pregătesc în fiecare dimineaţă
de drum.
În rugăciunea spusă către Domnul
Îmi cer iertare pentru tot ce am greşit,
Trimit iubire către cei ce-n viaţă
m-au iubit.
Căci voi pleca spre pruncul meu din ceruri,
Acolo unde îngerii l-au dus,
Acolo unde a plecat în taină,
supus.
Aştept cu nerabdare clipa-n care
În braţe iar îl voi avea cu dor,
Când, dupa gât, mânuţele-mi va pune
al meu odor.
Aştept să-mi spună “mamă”-ntâia dată,
Să îmi zâmbească galeş din priviri,
S-alerge şi să-mi dea sărutul
unei noi zidiri.
Bucureşti : 10.04.2009
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)