Lasă-ţi genele să plângă,
Lasă-ţi inima să cânte,
Lasă-ţi mâna să se frângă
Peste frunte.
Este timpul tău, femeie,
Timp de lacrimi şi suspin.
Peste ceruri curcubeie
Te întâmpin.
Ai pierdut suflarea dragă,
Ochii tăi, lumina ta,
Ai pierdut o lume-ntreagă.
Dragostea.
Eşti aici, dar eşti departe...
Gândul zboară printre neguri.
Viaţă simţi, dar simţi şi moarte
Prin adâncuri.
Între vis şi zi reală
Nu mai faci azi diferenţa.
Arăţi lumii, cea banală,
Aparenţa.
Zâmbet dai oricui pretinde,
Dar în suflet ţi-e furtună.
Ai fugi şi te-ai ascunde
De nebună.
Căci durerea ta cumplită
N-o-nţeleg şi nu le pasă.
Să te creada fericită
Tu îi lasă.
Bucureşti : 29.03.2009
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea
şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)