duminică, 22 iulie 2012

Doar să iubim



Trăim. Ne ştim de-o viaţă
Trecând prin soare sau prin ceaţă,
Ducând în spate un destin:
Când plumb, când doar parfum de crin.

Visăm. Privim departe
În drumul nostru către moarte.
Nu ştim spre ce ne îndreptăm,
Spre ce prăpăstii alergăm.

Iubim. Uimiţi, descoperim
Că trebuie doar să iubim
În lumea asta încurcată,
Materială şi-ncordată.

Copilul. El ne-a învaţat
Cum să iubim neîncetat,
Venind în lume călător.
Copil, dar şi învăţător.

Un înger. A plecat spre soare
Iubirea lui nepieritoare,
Lăsând-o-n inimă încinsă
Cu litere de foc înscrisă.

Bucureşti : 29.03.2009

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)