Natura noastră divină

Să fim în lumea cea de jos,
În viaţa plină de miraj,
Din cer ne-am întrupat smeriţi
Şi totuşi cu curaj.

Poveşti ca-n filme ne-am ales,
Experienţe şi destine,
Şi-am coborât în chip de lut
În mijloc de mulţime.

Am vrut să râdem cu nesaţ,
Să plângem din iubire,
Să fim iubiţi şi să uităm
De-a noastră nemurire.

Fire de vânt am devenit
Purtate-n zări, departe,
Călătorind spre nicăieri,
Temându-ne de moarte.

Nu ne-amintim de ce-am venit
Şi ne-am umplut de patimi,
Am devenit negativişti,
Cu ochii plini de lacrimi.

De sus, din stele, răbdător
Ochiul Divin priveşte
Cum ne-am pierdut în căutări
Şi iartă părinteşte.

Iertarea Lui e uneori
Schimbare de destin,
Punându-ne-nainte, blând,
Paharul cu pelin.

Să înghiţim al Lui amar
E greu să acceptăm,
Însă prin El vom reuşi
Păcate să spălăm.

Ne-om înalţa din nou plutind
Pe-aripi de heruvimi,
Ne-om aminti cine suntem:
Ai cerului sublimi.

Bucureşti : 05.04.2009

***