Marea

Azi o privesc acoperită-n valuri mişcătoare

Ca-n agitate taine. Să strige parc-ar vrea.

Dezvăluind secrete, dureri nepieritoare

Şi dezvelind trecutul de cripta sa cea grea.

O recunosc şi-acuma ca-n nopţile în care

Îi ascultam frământul de suflet chinuit,

Când îi simţeam durerea mereu clocotitoare

De-a fi bătut de gânduri, de patimi răscolit.

Voi ascultaţi-o bine! Se zbuciumă şi geme

Ca sufletul din doina românului mâhnit.

Nu-i numai loc de taină în care într-o vreme

Îţi odihneai privirea şi gândul obosit. 

E-o lume bântuită de tainice mistere

Ca un roman al vieţii şi-al veacului trecut,

Un leac de suferinţă şi zbucium parca-ar cere

Cu glasu-i plin de lacrimi în valuri înnăscut.

Pe-ntinsele-i tărâmuri alunecă duios,

Ca-n marile legende de la-nceputul lumii,

Rătăcitori pe ape cu visul lor frumos

De-a înfrunta năvalnic primejdia furtunii.

Ea e singuratatea din mijloc de mulţime,

Neiertătoare clipă a vieţii şi a morţii.

Spontan ea se ridica în mândra înalţime

A propriilor gânduri, a timpului, a sorţii.

Mă recunosc aceeaşi în tainica-i chemare,

Îmi recunosc dorinţa de-a sta să o privesc!

- Eşti marea fermecată, povestea eşti pe care

O ascultam adesea. Te ştiu şi te iubesc!

Bucureşti : 27.02.1984

***