Dezlegare

Naturo, tu, de ce m-ai zămislit

Din seva zbuciumat-a existenţei tale?

M-ai plămădit din soare şi-n soare m-ai sădit

Să-mi pârjolesc fiinţa mergând pe-această cale.

Alerg întruna ca să scap de-a ta voinţă,

Şi fug să mă ascund de chinul ce mi-l dai,

Să mă dezleg de-a vieţii umilinţă,

De vorbe mincinoase şi-ntregul lor alai.

Prin creanga-nmiresmată cu flori de suferinţă

Să sparg paharul sacru de lacrimi însetat.

Şi-n urma dezlegării, o ultimă dorinţă:

Dă-mi chip din apa sfântă să-ţi spun ca te-am iertat.

Bucureşti : 15.03.1984

***