Aş vrea

Se lasă seara…

Al zilei freamăt se stinge-ncetişor

Şi noaptea se agaţă de creanga pomilor.

Un cânt duios de fluier din ape s-a-nalţat,

Nici vântul nu mai bate, prin ierburi s-a culcat.

Şi din fuiorul nopţii pe boltă se destramă

Strălucitoare stele în fire de maramă

Şi-ncep să cadă lacrimi din scama norilor,

Scântei prelungi din stele în boabele de dor.

Şi-n mângâierea lunii, luându-şi chip de zână,

Păşim noi doi alături, ţinându-ne de mână.

Suntem ca două umbre trecând încet prin noapte,

Vis spulberat de ploaie şi îngânat în şoapte.

Dac-aş avea curajul aş vrea să rup tăcerea,

Să îţi pătrund în suflet, să-ţi risipesc durerea,

Să nu mai fii un suflet de gânduri chinuit,

Să-ţi spun în dulci cuvinte că totuşi eşti iubit.

Aş vrea în flori de nufăr şi-n stele să ne-oprim

Şi-n alintarea nopţii, zâmbind, să adormim,

S-alunecăm în vise ca umbre trecătoare,

Uitând de viaţa noastră, pierduţi în depărtare.

Şi-n lumea-n care, iată, pornirăm, dragul meu,

Pecetluită fie de dragoste mereu.

Să nu mă uiţi în urmă oriunde vei pleca,

Iubirea mea să fie a ta - şi-a ta, a mea.

Bucureşti : 14.03.1984

***