Iubit de sfinţi

Plângea femeia. Suspina.
Pierdută şi sfârşită,
Privea în gol şi se simţea
De toate părăsită.

Privea spre trupul ei firav
Şi nu putea sa vadă.
Părea ca ochii săi rotunzi
Nu ştiu ce să mai creadă.

Sosise în spital târziu
Sleită de putere,
Cu teamă pentru pruncul său,
Tăiată de durere.

Copilul s-a născut uşor
Parcă ştiind c-o doare.
Şi nici n-a plâns ca alţi copii
Când ies cu ochii-n soare.

Toţi au tăcut de mila ei
Când a-nceput să geamă...
Ea a ştiut ce s-a-ntâmplat...
...cu sufletul de mamă.

...Ştia că puiul ei s-a dus...
...Ştia că e pustie...
...Ştia că viaţa ei s-a scurs...
...şi toţi ştiau că ştie...

...Nicicând ea nu-şi va auzi
Copilul gângurindu-i...
...Şi nu-l va legăna în somn
Poveştile şoptindu-i....

...Ea nu îl va hrăni la sân
Privindu-l cum tresare...
...El nu va face primii paşi
...Şi nu va creşte mare...

Din colţul ei stingher de pat
În care se chircise
C-un urlet furibund porni
Spre cerurile-nchise.

Bătu la porţi, stătu-n genunchi
Strigând cu disperare
Ca s-o primească şi pe ea
Că alt rost nu mai are!

Dar au trimis-o înapoi
În vorbe de iubire
Şi inima i-au mângâiat
Luându-i din durere.

...Deschise ochii şi-o văzu
Pe Maica Preacurată
Ce îi zâmbea din slava sa
Preabinecuvântată.

Copilul ei era la Ea!
În braţele-I prea-sfinte
Îl mângâia şi-l legăna,
Şoptindu-i dulci cuvinte.

Iar el avea în ochi sclipiri
Şi faţa luminată.
Se bucura de dezmierdări,
De tot ce îl aşteaptă.

Atunci a înţeles femeia:
Copilul ei a fost menit
Să ducă-n ceruri bucuria
De-a se lăsa de sfinţi iubit.

Îşi acceptă atunci destinul:
Mamă de înger ea va fi,
Iar pruncul pentru totdeauna
Ea Cerului îl dărui.

Bucureşti : 31.03.2009

***