S-a înălţat

Dimineaţa, în grădină,
Din cireşii roz, în floare,
Cad petale parfumate
în ninsoare.

Pe sub pletele de sălcii,
Calm, păşeşte o fetiţă,
Aplecându-se să prindă
o gărgăriţă.

În rochiţa de dantelă,
Cu zulufii blonzi în frunte,
Se avântă-n iarba deasă
cu mânuţele-nainte,

Dar n-o prinde şi nu ştie
Cum din palme i-a scăpat.
Se ridică şi zăreşte
un pisoi pătat.

Se apropie de dânsul,
Vrea să-i mângâie blăniţa
Şi încearcă să îl tragă
de codiţă.

Nu-nţelege ce se-ntâmplă!
Să-l ridice ea nu poate.
Nici să rupă floricele
parfumate.

Brusc priveşte către casă
Unde-o vede prag pe mama
Care-şi leagă-n păr, la spate,
iar marama.

Si se miră cum mămica
Nu o strigă, nu o vede:
Ochii-i sunt încercănaţi, mâinile-i
sunt veştede.

Faţa i s-a tras, cernită,
Din rărunchi adânc oftează
Şi din genele-i plecate
lăcrimează.

Atunci a înţeles copila
Tot ce i s-a-ntâmplat,
Cum a luat-o Preacurata
şi s-au ridicat.

Toţi îngerii din rai primit-au
În straie albe, luminate,
Având în braţe flori de crin
Împarfumate.

Acum dorea doar să mai vadă
Căsuţa-n care s-a născut,
Un rămas bun să-i spună mamei.
Unul tăcut.

Căci glasul ei în lumea asta
Ca şi fiinţa-i o părere,
O umbră peste flori… de vânt
o adiere…

Un ţipăt viu de rândunică,
O şoaptă-n stele pe-nserat,
Plutind prin aer - doar un spirit
însingurat.

Privi zâmbind spre gărgăriţă,
Îşi mângâie în gând pisica,
I-aduse flori şi-şi sărută
În vis mămica.

Se înalţă apoi în ceata
De sfinţi şi îngeri păzitori,
A mir de nard şi a tămâie
Mirositori.

Şi sufletul i se aprinse
Intrând pe poarta veşnică,
Îmbrăţişată în iubirea
Angelică.

Bucureşti : 08.04.2009

***