Motto: "Nu poti salva pe nimeni. Poti fi alaturi de altii, sustinandu-i
dintr-o stare de echilibru energetic si pace interioara. Poti sa le
impartasesti din Cunoasterea ta, sa le impartasesti perspectiva ta asupra unor
situatii, dar nu le poti inlatura tu durerea. Nu poti merge pe Calea lor, in
locul lor. Nu le poti da raspunsurile potrivite pentru ei. Este necesar ca ei
sa-si puna propriile intrebari, sa isi gaseasca propriile raspunsuri, sa-si
traiasca propria nesiguranta, sa isi priveasca propriile incertitudini.Este
necesar ca ei sa faca propriile greseli, sa isi simta propriile tristeti, sa-si
invete propriile lectii. Daca vor cu adevarat sa fie in pace cu ei insisi, este
necesar ca ei sa urmeze cu incredere Calea propriei vindecari, care li se
dezvaluie pas cu pas. Li se dezvaluie lor, nu altora." Sursa: Jeff Foster
"Înțelegeți că întreaga umanitate trece în ultimii ani printr-o curățare energetică masivă, că ies la suprafață la nivel colectiv energii de vibrație foarte joasă, că umanitatea trece prin noaptea întunecată a sufletului.
Cine suntem noi să le spunem altora că „nu fac bine” ceea ce fac, că nu
sunt „spirituali”/ „ evoluați”, că nu se exprimă cum „trebuie”, să-i judecăm
pentru modul în care se manifestă? Cine suntem noi să le spunem altora că nu
sunt la nivelul vibrațional care „trebuie” și să-i judecăm pentru asta? Cine
suntem noi să le spunem altora cum trebuie să se comporte ca să fie
„spirituali”? Cine suntem noi să le spunem că spiritualitatea lor nu e cea
„bună”?
Indiferent în ce comunitate te afli (politică, administrativă, religioasă,
sanitară, socială, spirituală, etc) vor fi și oameni care vor promova
separarea/ divizarea. Ei vor spune ceva de genul „Așa se fac lucrurile în
comunitatea noastră. Tu trebuie să urmezi regulile pe care ți le spunem noi”.
Ceea ce sugerează ei este: „Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”.
Când începi să crești vibrațional și începi să ieși din Matricea 3D, chiar
dacă toți cei din jurul tău funcționează în continuare în 3D, tu nu mai vezi
lucrurile din perspectiva divizării, ci conștientizezi că fiecare se află la
nivelul său de vibrație și ca atare, fiecare are adevărul său, care poate fi
diferit de altuia. Tu respecți dreptul fiecăruia de a avea propria opinie,
diferită de a ta. Și nu mai ai pretenția ca ceilalți să facă ce vrei tu să
facă, ce crezi tu că e „corect”/ „spiritual” să facă. Nu ai pretenția ca cineva
să respecte regulile pe care le consideri tu a fi baza spiritualității, nu mai
ai pretenția să impui altora să discute numai despre subiecte care consideri tu
că sunt spirituale, să experimenteze numai stări care crezi tu că sunt
„spirituale”. Nu stabilești tu regulile după care să trăiască alții sau pe care
„trebuie” să le respecte alții, ca să le recunoști „spiritualitatea”.
Noi suntem aici, pe Pământ, ca să trăim ca oameni și să ne amintim că
suntem mult mai mult decât simpli oameni. Și a fi tu însuți fără nicio
reținere, a te manifesta la modul autentic, fără să te intereseze ce cred/ spun
alții despre tine, înseamnă LIBERTATE.
Despre asta este vorba, asta avem de făcut noi toți.
Și când începi să o faci, se vor găsi o mulțime de oameni din jurul tău
care o să încerce să te tragă înapoi: „Ce faci, ai înnebunit?”/ „Nu e bine ce
faci”/ „Nu ar trebui să faci așa ceva”/ „Cum îți permiți să faci asta?”/ „Nu e
cu adevărat spiritual ce faci”, etc.
De ce îți spun ei toate astea? Pentru că le apeși butoanele, pentru că le
zgândărești propriile credințe/ tipare de vibrație joasă, propriile traume,
pentru că ei nu au curajul să facă ce faci tu, pentru că le e frică.
Acești oameni au nevoie de modele, de alți oameni care să spună „Nu mai pot
eu de ceea ce credeți voi despre mine! Eu o să spun ceea ce cred, indiferent că
vă place sau nu. Eu o să fac ce vreau, indiferent că vă convine sau nu. Nu mă
interesează nici cât negru sub unghie ce credeți voi despre mine! O să fiu eu,
exact așa cum sunt sunt, la modul autentic. Eu sunt liber”.
Ca atare, când faceți asta și vedeți ce reacții dezechilibrate au cei din
jur, înțelegeți că le-ați apăsat butoandele și că ei se simt rău pentru că nu
au curajul să facă ce faceți voi, deși le-ar plăcea. Nu vă lăsați afectați de
reacțiile lor, fiindcă nu este problema voastră faptul că ei nu și-au vindecat
propriile traume. Vedeți-vă de calea voastră și lăsați-i să se ocupe de
propriile traume în ritmul în care li se potrivește lor.
Permiteți-vă să fiți voi înșivă, permiteți-vă să vă manifestați la modul
autentic în viața de zi cu zi, fără nicio reținere, pentru că cei din jur au
nevoie de modele în acest sens, au nevoie să vadă ce înseamnă asta, au nevoie
de oameni de la care să învețe cum să fie liberi.
Și nu vă lăsați demoralizați de energiile de vibrație joasă care vor fi
proiectate asupra voastră de cei care încă nu au curajul vostru; mergeți
înainte, urmați-vă Calea netulburați!" (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
"Dacă ești Lumină și radiezi Lumină suficient de des, vei descoperi că
oamenii încep să revină la tine și să reflecte către tine ceea ce ai oferit.
Acesta este un mod foarte simplu de a-ți crea realitatea, o modalitate foarte
simplă de a manifesta o Lume diferită: o faci schimbând ceea ce oferi/ radiezi
și concentrându-te pe ceea ce poți face pentru a fi un om care face diferența,
care aduce ceva pozitiv în lumea în care trăiește.
Dar nu poți face asta în timp ce arăți cu degetul acuzator către alții. Nu
o poți face în timp ce „vânezi” întunericul și vrei să-l distrugi. Aceste două
intenții și acțiuni nu sunt compatibile.
Este necesar să vă concentrați atenția și energia pe Lumină, deoarece v-ați
pregătit atât timp tocmai ca să fiți o Lumină, pentru a vedea și experimenta
mai multă Lumină pe planeta Pământ.
Nu e întotdeauna ușor și nu e întotdeauna distractiv, dar dacă atunci când
te trezești dimineața îți stabilești intenția de a observa toate modurile în
care Universul îți oferă oportunitatea de a fi o Lumină și alegi să fii o Lumină
în toate acele situații, lucrurile vor fi mult mai ușoare pentru tine.
Nu poți răspândi mai multă Lumină atunci când te CHINUIEȘTI/ FORȚEZI să
faci ceva. Deci fă lucruri care îți plac/ te pasionează/ entuziasmează, lucruri
distractive, în timp ce ești atent la astfel de oportunități de a fi o Lumină.
În acest fel tu îi transmiți Universului că vrei să schimbi lumea, că ești
dispus să faci ce este necesar ca să schimbi lumea și de asemenea, recunoști că
ai puterea de a schimba lumea.
Și când vei face toate astea, vei crea un adevărat trend. Oamenii te vor observa și te vor întreba: ′′De ce zâmbești mereu? De ce ești mereu atât de fericit? Care este secretul tău?′′. Și le vei spune ce ai făcut, iar ei ți vor alătura, pentru că nu le ții predici religioase și nici teorii filosofice, ci doar explici ce ai făcut și cum a funcționat pentru tine - iar acesta este cel mai bun mod de a conduce omenirea în 5D." (Daniel Scranton) Traducerea Mihaela Dan
"Unul dintre modurile în care evoluezi, unul dintre modurile în care crești
vibrațional, este prin râs. Râsul te conectează cu alți oameni care râd odată
cu tine. Râsul este o experiență comună, o recunoaștere a faptului că în viața
ta se întâmplă la acel moment ceva foarte amuzant.
Râsul este benefic și mulți dintre voi știu acest lucru, dar nu fac nimic
în privința asta; unii, însă, căutați acele situații/ lucruri care știți că vă
fac să râdeți.
Ați putea cu toții să faceți ca lucrurile să fie mai ușoare pentru voi pur
și simplu prin a căuta în viața de zi cu zi ceea ce vă face să râdeți, să
zâmbiți, să vă simțiți bine – și puteți găsi destule lucruri care vă pot face
să râdeți.
Desigur, există și un zâmbet interior pe care îl poți căuta în același mod
în care poți căuta pacea interioară sau Iubirea necondiționată. Zâmbetul
interior e ceva ce puteți căuta, dar e și ceva cu care să vă jucați.
Și să știți că pe măsură ce vă obișnuiți să nu mai luați totul așa în
serios, vă va fi mai ușor să curgeți cu fluxul.
Când încetați să vă străduiți atât de mult să iasă totul „cum trebuie”/
„perfect” și puteți râde de voi înșivă, atunci știți că ați atins pentru o
clipă măiestria. Viețile voastre sunt o serie de clipe care vă oferă
oportunitatea de a vă înălța, de a vă bucura, de a savura anumite aspecte ale
lumii în care trăiți, așa cum este ea, cu toate problemele ei.
Fă-le altora Darul râsului de câte ori poți, fă-i să râdă și conștientizează că a face din râs și glume o parte importantă din viața ta este cea mai rapidă cale către 5D. Este Calea Bucuriei - și este o cale pe care o poți alege iar și iar." (Daniel Scranton) Traducerea Mihaela Dan
"Mulți oameni vor fi în perioada următoare într-un balans între cei care
erau ei până acum (vechea lor Versiune) și cei care știu că sunt cu adevărat.
Ei experimentează un continuu du-te vino între cele două Versiuni, între ceea ce
făceau până acum și ceea ce simt că este momentul să facă.
Ideea este să ieșiți din spațiul minții, care vă spune că dacă alegeți să
faceți ceva „e bine” și dacă alegeți altceva „e rău”, că „trebuie” să alegeți
un anumit lucru pentru că acela e „mai spiritual”; nu vă obligați să faceți
ceva pentru că aveți impresia că „așa ar fi spiritual”, permiteți-vă să fiți
autentici, să fiți voi înșivă și să alegeți din acel spațiu al autenticității.
Ce simțiți că vreți să faceți?
Nu vă întreb „Ce credeți că e mai spiritual să faceți?”, ci vă întreb
„Adânc în interiorul vostru, ce simțiți că vreți să faceți?”.
Cel mai neinspirat lucru pe care îl poți face în momentul de față este să
nu accepți situația în care te afli la momentul actual - adică să nu accepți că
la momentul actual, situația este așa cum este, să te minți pe tine însuți, să
negi ceea ce este, să opui rezistența la ceea ce este.
Dacă încă n-ai ieșit din acea situație/ relație/ slujbă care te
nemulțumește sau te face să te simți nefericit, înseamnă că e ceva care încă te
mai ține acolo. Ca atare, acceptă faptul că la momentul actual situația este
cea care este și apoi lucrează cu energia ta și fă schimbările dorite.
Situația ta actuală, indiferent cât de inconfortabilă/ neplăcută/ dureroasă
este, reprezintă un Dar, pentru că te ajută să te lămurești ce îți dorești cu
adevărat în viața ta și te motivează să acționezi în direcția dorințelor tale,
te motivează să faci ceva ca să te eliberezi din constrângerile pe care le
percepi.
Și înțelege: orice lucru din situația ta actuală care face notă discordantă, care nu-ți place, care te nemulțumește profund, are legătură cu ceva din interiorul tău, cu un „fișier” pe care-l porți cu tine de foarte mult timp, cu o „poveste personală” pe care o porți în tine de o viață. (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan
"Tu simți nevoia să le demonstrezi altora că ai valoare, că ești cineva și
te preocupă „credibilitatea ta” în fața celor din 3D doar atunci când te
preocupă ce cred alții despre tine.
Când funcționezi din spațiul Suveranității personale nu te interesează ce
cred alții despre tine, tu îți cunoști valoarea și asta este destul, nu ai
nevoie de validare din exterior. Tu te manifești la modul autentic și cu asta
basta.
Și oamenii se vor întreba „Cum reușește acest om să fie atât de dezinvolt,
atât de liber în modul în care se exprimă, atât de glumeț, atât de jucăuș?”.
Reușești pentru că te simți liber să fii autentic, pentru că spui/ faci ceea ce simți, indiferent ce cred alții despre tine sau despre ceea ce spui/ faci. Faptul că alții te judecă nu te împiedică să te manifești la modul autentic." (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan
"Pe măsură ce creștem ca nivel de vibrație/ Conștiință la nivel individual,
dar și la nivel colectiv, începem să vedem lucrurile altfel și în acest context
ni se pare că există o separare/ divizare din ce în ce mai mare între cei care
ascensionează și cei care rămân în 3D.
Una întrebările care îmi sunt adresate cel mai des este „Cum să facem ca să
ne continuăm procesul Ascensiunii personale, dar în același timp, să nu ne
separăm/ înstrăinăm de cei dragi, care aleg să rămână la nivelul la care se
află?”.
De asemenea, sunt întrebat „Cum să facem ca să îi ajutăm pe alții să vadă
ceea ce vedem noi?”.
În primul rând, nu ești responsabil să-i faci pe alții să vadă ce vezi tu.
Nu e treaba ta să faci presiuni asupra lor ca să se trezească, nu e treaba ta
să-i convingi că ceea ce spui tu e „adevărat”/ „corect”. Treaba ta este să-ți
rostești/ împărtășești adevărul dintr-un spațiu al compasiunii, cu Iubire; în
rest, ce fac ceilalți cu aceste informații este alegerea lor.
O altă întrebare ar fi „Bun, dar care este modul cel mai potrivit prin care
aș putea împărtăși adevărul/ mesajul meu cu compasiune și Iubire, în așa fel,
încât să mă asigur că interlocutorul meu înțelege cât mai bine ceea ce-i
spun?”.
Ca răspuns la această întrebare o să vă spun ceva ce fac eu pentru a
transmite într-un mod cât mai eficient cu putință adevărul/ mesajul meu: îmi
adaptez mesajul la nivelul de Conștiință al celui cu care vorbesc. Dacă noi le
vorbim tuturor ca și cum am vorbi cu cineva care este la nivelul nostru de
Conștiință nu vom rezolva nimic, nu ne vom face auziți/ înțeleși, pentru că
persoana cu care discuți nu poate înțelege decât informațiile care au un nivel
de vibrație apropiat nivelului său de vibrație. Dacă mesajul pe care tu îl
transmiți are un nivel mai înalt de vibrație, acel om nu va înțelege cuvintele
tale, nu va înțelege informațiile respective – mesajul tău nu va fi
recepționat.
Ca atare, dacă vrei să comunici cu un om care are un nivel diferit de
vibrație/ Conștiință comparativ cu nivelul tău, soluția nu este să încerci să-l
tragi (cu forța) la nivelul tău, ci să fii dispus să-ți adaptezi tu mesajul/
limbajul/ formularea la nivelul său de Conștiință. Atunci el va recepționa
mesajul tău.
De aceea, atunci când comunic cu cineva încep prin a face o evaluare
energetică a persoanei respective, ca să-mi dau seama cam la ce nivel de
Conștiință se află. Și fac asta prin a-i pune întrebări cu privire la subiectul
respectiv și observând ce răspunsuri dă, observând ce crede acel om că este
„normal”, ce crede că este „adevărat” și ce cred el că e „o nebunie”/ „o
aiureală”. Și odată ce am făcut acest gen de „evaluare” energetică, îmi dau
seama cam ce este el dispuși să primească/ accepte și îmi calibrez mesajul la
acel nivel.
Deci dacă tu ai pe cineva drag sau orice persoană cu care discuți și pe
care vrei să o ajuți să vadă ceea ce vezi tu, nu îi vorbi ca unei persoane care
se afla la același nivel de vibrație/ Conștiință ca tine, pentru că acel om nu
va înțelege nimic din ce îi spui. Încearcă să-ți dai seama cam la ce nivel este
el și adaptează-ți mesajul la nivelul său. Dacă poți face asta, comunicarea/
conexiunea cu acea persoană se va schimba semnificativ, pentru că poți ajunge
la ea cu mesajul tău.
Și vreau să înțelegeți foarte bine: asta nu înseamnă să aveți impresia că este responsabilitatea voastră să-i treziți pe alții, să-i faceți să ascensioneze, să-i „salvați”, să trageți de ei ca să facă ce credeți voi că „e bine” pentru ei." (Jason Shurka) Traducerea Mihaela Dan
"Atunci când îți faci mereu griji pentru cei din jur, fie ei persoane
apropiate sau mai puțin apropiate, când ești îngrijorat pentru că au ales să
facă un anumit lucru cu care tu nu ești de acord sau care tu consideri că este
periculos, dacă ești îngrijorat de faptul că unii dintre cei cunoscuți nu vor
ascensiona, etc, atunci tu funcționezi de la un nivel redus de vibrație. Tu
funcționezi în tiparul Salvatorului.
Știu că o să vă șocheze ceea ce spun, dar acesta este adevărul, tu
funcționezi în straturile joase ale 4D dacă te faci aceste lucruri. Și este
valabil și atunci când îți faci mereu griji pentru copiii tăi.
Atunci când ai crescut ca nivel de Conștiință știi că noi toți suntem
suflete care au venit aici cu un Plan stabilit înainte de a ne naște, că avem
toți liber arbitru și avem fiecare Calea sa. Dacă soțul/ soția ta sau părinții
tăi sau copiii tăi au un alt adevăr decât al tău, dacă ei aleg o altă Cale
decât a ta, nu poți decât să onorezi alegerea lor, să respecți Calea lor.
Atunci când ai crescut ca nivel de Conștiință nu mai încerci să controlezi
alegerile/ viața altora.
Încetați să vă chinuiți să-i salvați pe alții, încetați să vă mai
concentrați pe viața altora, ajungând să simțiți că înnebuniți pentru că nu
puteți să-i determinați să facă ce credeți voi că „e bine” pentru ei! În loc să
vă irosiți în acest mod timpul și energia, mai bine ați folosi aceste resurse
pentru a vă concentra pe propria evoluție, făcând schimbările necesare pentru a
vă face viața mai frumoasă.
Nu mai rămâneți blocați într-o nesfârșită așteptare, sperând să aibă loc
niște schimbări radicale despre care ați auzit că se vor întâmpla la un moment
dat (nu se știe când) și care credeți că vor reprezenta salvarea voastră. Nu vă
mai bazați că vor veni anumite persoane/ entități/ grupări care vă vor salva pe
voi și umanitatea.
Voi sunteți cei care vă salvați, nu va veni nimeni să vă salveze." (EldoRa&Siman) Traducerea Mihaela Dan
"Curățenie generală! Este recomandat să facem o selecție în ceea ce privește
relațiile noastre (îndepărtați-vă de persoanele toxice și de așa-zișii
„prieteni” care știți foarte bine că nu sunt preocupați cu adevărat de binele
vostru), în ceea ce privește activitățile în care suntem implicați, dar și în
dulapurile noastre. Inventariați ce haine și ce încăltăminte nu mai purtați,
ceea ce poate fi donat, donați, iar ceea ce trebuie aruncat, aruncați. Toate
acele obiecte cu care vă încărcați dulapurile și casa și pe care nu le folosiți
niciodată sau le folosiți foarte rar reprezintă o energie stagnantă, pe care nu
v-o doriți în casă.
Faceți curățenie și pe contul/ pagina voastră de pe rețelele de
socializare. Verificați „prietenii” cu care nu interacționați niciodată, cei
care fac comentarii deplasate/ lipsite de respect la adresa voastră sau care vă
invadează spațiul privat, trimițând periodic mesaje/ filmulețe/ link-uri care
nu vă interesează, nu au nicio legatură cu voi și nici cu preocupările voastre.
Dincolo de dorința de a fi amabil și iubitor cu toată lumea, există
persoane care nu înțeleg că există o limită în a aborda niște oameni care au
propriile activități și nu sunt interesați să vizioneze videoclipurile care le
plac altora și nici “să dea mai departe” diverse mesaje.
Binecuvântați acei oameni, acceptați faptul că nu se află pe aceeași
lungime de undă cu voi și eliberați-vă lista de prieteni de ei.
În plus, dincolo de curățenia pe care o faceți în interiorul vieții
voastre, eliminând energiile de vibrație joasă, este recomandat să puneți în
circulație și în exterior energii de vibrație înaltă: faceți gesturi/ acte de
bunătate față de oameni cunoscuți, dar mai ales necunoscuți. Spun „mai ales
necunoscuți” pentru că aceste gesturi de bunătate le faceți fără a aștepta
nimic în schimb, știind că n-o să vă mai întâlniți niciodată cu acei oameni,
deci nu veți avea niciun beneficiu de pe urma gesturilor voastre frumoase." (autor necunoscut) via Mihaela Dan
Este necesar să învățăm să eliberăm oamenii care nu-și mai găsesc locul în
viața noastră și să nu mai jelim la nesfârșit absența lor.
Fiecare om are propria Călătorie în această viață și uneori, Călătoria
celor apropiați o ia într-o direcție care nu este și direcția ta. E important
să conștientizăm când se întâmplă asta și să dăm drumul acelor oameni să meargă
în pace pe drumul lor, iar noi să mergem în pace pe drumul nostru.
Este necesar să acceptăm că nu toți cei care sunt acum alături de noi vor
fi alături de noi până la sfârșit, să acceptăm că fiecare are Calea lui și are
dreptul să-și urmeze Calea.
Eu nu spun că în unele cazuri nu o să ne doară despărțirea de cei care
ne-au fost apropiați, că nu o să fim triști pentru o perioadă, dar nu putem
rămâne blocați în acea tristețe și nici nu este spre Binele nostru să ne agățăm
de acei oameni și să mergem alături de ei pe o cale care nu este Calea rânduită
de Dumnezeu pe noi.
Nu stă în puterea noastră să decidem/ schimbăm Calea altora și nici nu e
treaba noastră să facem asta, indiferent cât de apropiată ne-ar fi persoana
respectivă.
Uneori oamenii apropiați intră într-o etapă a vieții lor în care noi nu ne
mai găsim locul. Și este de dorit ca noi să conștientizăm când vine acel
moment, să respectăm Călătoria lor și să eliberăm oamenii respectivi fără
conflict/ luptă, fără a încerca să ne agățăm de ei.
Spre exemplu, pentru mine cel mai clar semn că a venit timpul să dau drumul
unui om din viața mea este acela că el o ia pe o cale care din punctul meu de
vedere nu este în aliniere cu Dumnezeu. În acest caz, pentru mine nu există
niciun dubiu ce am de făcut; între a te urma pe tine pe o cale care nu este în
aliniere cu Dumnezeu și a urma calea care din perspectiva mea este în aliniere
cu Dumnezeu, eu aleg a doua variantă. Nu am nevoie să mă gândesc, știu clar ce
am de făcut. Dacă este să aleg între tine și Dumnezeu nu stau la discuții, îl
aleg pe Dumnezeu și îți urmez drum bun pe calea ta, indiferent cine ai fi tu.
Nu o să mă rog de tine să rămâi alături de mine și nici n-o să te urmez pe
calea pe care mergi tu.
Că vă convine sau nu, de-a lungul vieții voastre veți avea parte de momente
în care calea voastră va lua o altă direcție decât calea unor oameni foarte
apropiați și e important să fiți pregătiți pentru astfel de momente. (RC
Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Nu te poți aștepta ca viața ta să se schimbe dacă nu faci tu însuți niște
schimbări.
Nu poți să repeți la nesfârșit aceleași tipare/ comportamente distructive,
să te învârtești la nesfârșit în același grup de persoane care te țin la un
nivel redus de vibrație, să revii mereu la același gen de adicții și să speri
că vei ascensiona.
Ascensiunea este despre a renunța periodic la ceea ce nu mai rezonează cu
tine și a continua să evoluezi ca nivel de vibrație/ Conștiință. Ascensiunea
este despre a da drumul periodic la tot ceea ce nu mai servește Binelui tău.
O să vă dau un exemplu (si precizez că cifrele pe care le dau sunt luate la
întâmplare).
Să spunem că tu vibrezi acum la nivelul 8, iar vechii tăi prieteni vibrează
la nivelul 3.
8 nu este compatibil cu 3.
8 poate vedea/ înțelege 3, poate vedea că 3 este adormit din punct de
vedere spiritual, poate vedea că 3 funcționează în tiparul victimei, dar 3 nu
poate înțelege 8. Dacă 8 nu dă drumul celor la nivelul 3, ci rămâne legat de ei
și insistă în a încerca să-i trezească/ învețe ce știe el, să-i facă să
înțeleagă ce înțelege el, își irosește timpul și energia, pentru că cei de la
nivelul 3 nu înțeleg nimic din ce le spune 8, li se par niște aberații/ aiureli.
Dacă 8 dă drumul celor din 3 și își vede de drumul său, el va atrage oameni
care sunt de nivelul 7, 8 sau 9, care sunt apropiați de nivelul său de
vibrație.
Eu cer și acum Universului să-mi aducă în cale oameni care sunt de nivelul
meu de vibrație sau mai sus, pentru că așa pot evolua mai repede. Este cu totul
altfel atunci când ai alături oameni care se află la nivelul tău de vibrație/
Conștiință, care te înțeleg, care au preferințe/ valori similare cu ale tale,
care au același stil de viață ca al tău.
Și pe măsură ce crești mai mult ca vibrație vor fi tot mai puțini oameni de
nivelul tău sau de un nivel mai înalt, însă când ajungi acolo deja nu mai ai
nevoie de alții „ca să nu te simți singur”, solitudinea este ceva ce-ți place.
Nu este treaba ta să-i tragi pe alții în sus, ca nivel de vibrație, să-i
tragi pe alții după tine, nu este treaba ta să le spui altora ce să facă;
treaba ta este să fii un exemplu viu pentru alții (pentru cei care vor să
evolueze), să fii o inspirație prin modul în care trăiești/ te manifești, prin
modul în care îți creezi viața pe care ți-o dorești. Astfel, cei care vor cu
adevărat să evolueze se vor uita la tine și îți vor urma exemplul, vor fi
inspirați de ceea ce faci tu.
Nu este vorba despre a le ține predici altora, este vorba despre a fi tu
însuți un exemplu de ființă care trăiește de la un nivel înalt de Conștiință.
Și cei care sunt interesați să afle mai multe de la tine te vor găsi, te vor
urma, te vor întreba „Cum ai reușit asta? Vreau să învăț și eu să fac așa ceva”,
nu e nevoie să-i cauți tu pe ei.
Nu este vorba despre a-ți crea o imagine de persoană evoluată din punct de
vedere spiritual, pentru a obține validare din exterior, nu este vorba despre a
obține like-uri și mulțumiri, este vorba de a face ceea ce simți că este
Misiunea ta pe Pământ.” (EldoRa&Siman) Traducere Mihaela Dan
„Observați ce mai judecați la cei din jur. Vă apasă butoanele anumite
persoane? În acest caz, mai aveți de lucrat cu voi înșivă, mai aveți de curățat
energii de vibrație joasă în interiorul vostru.
Un exemplu poate fi cazul unui om care este vegan și îi judecă pe cei care
au alt gen de alimentație și care încearcă să-și impună adevărul și susține că
„dacă nu ești vegan, nu ești spiritual”. Un astfel de om mai are de lucrat cu
propria Umbră.
Spiritualitatea este o chestiune personală, este ceva ce ține de ceea ce
simte (în INTERIOR) fiecare om, nu ține de respectarea regulilor/ criteriilor
(EXTERIOARE) stabilite de alții și de ce cred alții că înseamnă
„spiritualitate”.
Atunci când cineva încearcă să-și impună propriul adevăr, când susține
vehement că adevărul lui este cel „corect” și al tău este „incorect”, acel om
mai are de curățat niște energii de vibrație joasă din interiorul său.
Când ți-ai făcut munca interioară tu devii un exemplu pentru cei din jur
prin modul în care trăiești/ te comporți, reprezinți o dovadă vie că se poate
trăi și altfel, devii un exemplu al schimbărilor pozitive care se pot face la
nivel individual. Când îți vindeci propriile traume, tu contribui energetic la
vindecarea colectivă.” (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan
"Oamenii cu adevărat treji din punct de vedere spiritual sunt cei care
își asumă puterea personală, care-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce
simt și pentru viața lor, care nu-și proiectează emoțiile asupra celor din jur
și care nu așteaptă să fie salvați de alții.
Aș spune chiar că persoanele cele mai evoluate nici nu arată ca un gen de
guru sau ca un învățător spiritual, așa cum îi știam noi în trecut, pentru că
acestea nu simt nevoia să aibă imaginea unei persoane spirituale, nu sunt
interesate să dovedească nimic nimănui, nu simt nevoie să se îmbrace într-un
mod „spiritual” sau să impresioneze pe cineva cu spiritualitatea lor. Acești
oameni știu cine sunt, știu cât valorează, nu au nevoie să-și creeze o imagine
de mare guru ca să-i impresioneze pe alții, ca să obțină validare din exterior.
Un om care este cu adevărat treaz din punct de vedere spiritual nu judecă
ce cred/ spun/ fac alții, nu le spune altora ce să facă, nu încearcă să-i
controleze pe alții, ci se concentrează asupra propriei persoane și asupra
evoluției personale.
Un om cu adevărat spiritual nu se bazează pe alții (fie că vorbim despre
diverse grupări mai mult sau mai puțin secrete, despre lideri politici sau
învățători spirituali) să-l „salveze”.
Cu cât crești mai mult ca nivel de vibrație, cu atât ești mai conștient că
tu ești singurul care te va „salva”. Înțelegi că acum nu mai este vorba despre
un singur om care să salveze lumea, că noi suntem cei care deținem cheia
propriei eliberări și nu mai aștepți de la un învățător spiritual să-ți dea
indicații, să stabilească reguli pentru tine, să-ți spună ce să faci și ce să
nu faci. Toate acestea sunt metode vechi, prin care eram supuși unui alt gen de
control, chiar dacă nu era unul evident – controlul religiilor.
Acum conștientizăm că răspunsurile sunt în noi, că este necesar să ne uităm în interiorul nostru, să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce simțim și pentru propria viață." (Siman) Traducerea: Mihaela Dan
"Încetați să vă mai forțați să urcați la un nivel înalt de vibrație în
momente în care nu sunteți la un nivel înalt de vibrație, în momente în care vă
simțiți copleșiți de emoții sau de diverse situații!
A avea un nivel înalt de vibrație înseamnă a accepta ceea ce simți și a-ți
permite să simți orice emoție iese la suprafață din interiorul tău, indiferent
ce vibrație are ea.
Nu „trebuie” să fiți într-un anumit fel ca să fiți spirituali, nu „trebuie”
să simțiți numai emoții de vibrație înaltă ca să fiți spirituali, nu „trebuie”
să fiți tot timpul într-o stare de echilibru energetic/ emoțional ca să fiți
spirituali; tot ce este necesar este să fiți autentici, să acceptați/ onorați
orice simțiți ca fiind parte din voi și să vă permiteți să vă simțiți emoțiile/
stările.
Noi ne-am dori să fim mereu la un nivel înalt de vibrație, dar trecem acum
printr-o perioadă foarte dificilă pentru umanitate, în care se prăbușește 3D,
cu toate implicațiile acestui proces, cu energii de vibrație joasă care ies la
suprafață la nivel colectiv și care afectează toți oamenii. Umanitatea a intrat
în urmă cu câțiva ani în noaptea întunecată a sufletului și noi facem parte din
umanitate, deci este firesc că vom fi afectați într-o oarecare măsură de ceea
ce se întâmplă în jurul nostru.
Peste tot în lume oamenii trec prin situații traumatizante, simt frică,
nesiguranță, confuzie. Poate că sună bine chestia asta cu „Dacă erai cu
adevărat evoluat din punct de vedere spiritual te mențineai tot timpul la un
nivel înalt de vibrație, nu reacționai așa în situația….”, dar sunt cirumstanțe
în care nu e atât de simplu să rămână la un nivel înalt de vibrație. Uneori
chiar ești copleșit de o anumită situație/ emoție; și faptul că îți permiți să
simți toată frica/ îngrijorarea/ furia care ies la suprafață nu înseamnă că nu
ești spiritual.
Fiecare dintre noi facem cum știm noi mai bine în situația în care ne
aflăm, fiecare ne descurcăm cum putem noi de bine, așa că vă rog, fiți mai
blânzi cu voi înșivă și fiți mai înțelegători cu ceilalți.
Dacă cineva vă apasă butoanele conștientizați asta și ocupați-vă de
„butonul” din voi înșivă, nu mai proiectați asupra altora propria furie, nu mai
țipați la alții, nu îi mai acuzați pe alții că „v-au făcut și v-au dres”, nu
mai fiți agresivi cu alții, nu îi mai contraziceți pe alții, nu le mai spuneți
că „nu au dreptate”, că „nu ar trebui” să facă/ spună ceea ce fac/ spun.
Permiteți-le celorlalți să treacă prin această perioadă așa cum consideră ei de
cuviință să o facă, așa cum știu ei să o facă!
Fiți atenți la ce vă spune inima voastră, nu mai permiteți nimănui să vă
spună cine sunteți, cum „trebuie” să fiți, ce „trebuie” să gândiți/ faceți.
LIBERTATE. Despre asta este vorba: LIBERTATE." (Lorie Ladd) Traducere Mihaela
Dan
„Oamenii care funcționează în câmpul energetic în care există polarizare
(adică în 3D și 4D) vor percepe o INTENSITATE sporită în această perioadă.
Înțelege: indiferent de perspectiva/ opinia altora, ceea ce contează sunt
gândurile tale, cuvintele pe care le rostești, modul în care reacționezi/
răspunzi, acțiunile tale – adică ENERGIA TA.
Nivelul de vibrație la care se plasează fiecare este alegerea individuală a
acelui om, în fiecare moment. Așadar, fii conștient pe ce anume îți concentrezi
atenția în perioada următoare. Observă-i pe ceilalți fără a-i judeca și
folosește-ți discernământul pentru a alege în ce anume îți investești energia,
ce gen de energie aduci în lume, ce tip de energii perpetuezi când este vorba
despre tine însuți și despre cei din jurul tău. Oferi celorlalți o energie de
vibrație înaltă sau de vibrație joasă?
Fii conștient ce gândești/ spui, fii conștient în ce mod îți faci
alegerile, fiindcă acestea creează noua ta realitate.
De exemplu: dacă te concentrezi pe divizare vei experimenta o realitate a divizării; dacă te concentrezi pe FRICĂ vei crea mai multe situații care să te facă să-ți fie frică.
Tu ești creatorul realității tale...” (Amanda Lorence) Traducere Mihaela Dan
“Unii oameni cred că dacă un bărbat are mulți bani și are în agenda sa
telefonică alte persoane care au bani și putere (administrativă, politică,
financiară, etc), atunci acela este în mod automat un „om de mare valoare”.
Aceasta este o perspectivă superficială asupra a ceea ce înseamnă un „om de
mare valoare” și în caz că nu ați auzit, sunt o mulțime de astfel de „oameni de
mare valoare” care s-au sinucis, care au devenit alcoolici, care au ajuns
dependenți de dorguri, care s-au căsătorit și au divorțat de nenumărate ori,
care sunt niște afemeiați.
În spatele acestui tip de „bărbați de mare valoare” se ascunde un băiețel
rănit, care nu se ocupă de vindecarea copilului interior, ci încearcă să
acopere vocea acestuia prin realizările materiale ale adultului. Acești bărbați
vor să arate lumii „cine e cel mai tare” (adică ei) și își etalează luxul,
realizările, mașinile, femeile, titlurile, funcțiile, puterea.
Când văd pe cineva care face astfel de lucruri mă gândesc la traumele
nevindecate din interiorul său. Și nu poți vedea ce traume ascund acești oameni
decât atunci când te apropii mult de ei, când intri într-o relație cu ei; abia
atunci îți dai seama ce găunos este acel om care se identifică de fapt cu
realizările sale, cu statutul său social, cu titlurile sale, cu banii săi.
Un astfel de om este interesat să crească doar din punct de vedere
financiar, nu este interesat de dezvoltarea sa personală, ca ființă, nu este
interesat de creșterea sa spirituală. Un astfel de om nu are inteligență
emoțională și nu este interesat de emoțiile tale, ca partener de cuplu.
Ca terapeut, le spun celor care privesc la astfel de bărbați ca la niște
modele, ca la niște mentori și vor să învețe de la ei: „Voi nu aveți nevoie de
coaching de la acești oameni, aveți nevoie de terapie!”. (Laterras R. Whitfield
& Jay Barnett) Traducerea: Mihaela Dan
“FEMEIA
TREZITĂ ~ A FI ATINS DE EA, ÎNSEAMNĂ ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI SPRE ACASĂ ~
Există
un grup de femei prezente pe acest pământ, care poartă torțe arzătoare pentru
evoluția omenirii.
Aceste
femei sunt bijuterii ale spiritului feminin antic, atent lucrate, rare, unice.
Aceste
femei posedă mai mult curaj, rezistență și perseverență decât se poate
înțelege.
Aceste
femei au parcurs mii de mii de ani în tăcere, pentru a se afla aici pe pământ,
însărcinate cu sarcina de a re-trezi sufletul feminin profund al umanității și
al pământului.
Ieşind
la iveală una câte una din templele eterice ale lui Shakti în toate formele ei,
Femeile Trezite își înrădăcinează picioarele goale. în pământul pustiu.
Reflectând roua strălucitoare a comuniunii cu Iubirea Divină, corpuri suple și
fluide prin curgerea-liberă Kundalini, Al Treilea Ochi larg deschis și
revărsând, codurile cosmice ale adevărului, părul în flăcări și aprinse de pasiune
sălbatică, neîngrădite, mâini care se mișcă spontan, pentru a atinge rănile
Sufletul Gaiei și prin iubirea Ei readucându-o la Viață.
Femeile
Trezite nu se anunță ca fiind Salvatorii din Timpul nostru. Ele se ocupă cel
mai mult de munca lor imensă datorită devotamentului, disciplinei și
angajamentului incomensurabil al misiunii. Toate aceste femei vor trece prin
scufundări profunde în suferințele lor emoționale acumulate, generate de
suprimarea Conștiinței Zeitei. Această încărcătură karmică a rănii feminine va
ajunge în mod inevitabil la un punct de criză la un moment dat pe parcursul
acestei vieți, atrăgându-le într-o profundă auto-vindecare și auto-trezire.
Atunci
când aceste femei se vindecă, ele aprind un efect de domino de vindecare și
transformare pentru generații de femei atât din trecut, cât și din viitor. Nu
doar atât, puterea spirituală înnăscută a acestor femei, care au petrecut eoni
consacrându-şi întregul Sine servirii Înaltului Feminin, este atât de
catalitică, atât de imensă de creatoare și de iluminată, atât de alchimizantă –
încât, când aceste femei revarsă intenția sacră de a se aduce în Întrupare,
întregul Univers primește oxigen printr-un trup plin de sânge divin .
DACĂ
SUNTEŢI ATRAŞI DE DE VIBRAȚIA PÂNZEI SFEREI DE ENERGIE A UNEI FEMEI TREZITE,
VEŢI CUNOAŞTE O SCHIMBARE SPIRITUALĂ.
În
primul rând, indiferent de ceea ce credeţi, sufletul vostru a ales să se
conecteze cu ea.. Aceste femei poartă informații profunde și semnificative
despre voi; coduri intuitive sacre care sunt vitale pentru evoluția Ființei
voastre.
Aceste
femei poartă toate acordurile pre-aranjate care le aduc în contact cu anumiți
oameni la anumite momente.
Adesea,
este o dată atent organizată care se corelează cu anumite faze ale lunii și
tranzite ale planetelor.
Aceasta
declanșează val după val de trezirie în interiorul corpurilor energetice ale
oamenilor care se conectează cu ele.
Înaltul
Consiliu Feminin Divin va îndruma acest grup de femei în mod consecvent pentru
punerea în aplicare a misiunii lor. Aceste femei nu sunt niciodată plasate „în
mod aleatoriu”. Există întotdeauna un scop profund pentru conexiunile și
locurile unde aceste femei îşi aduc energia.
Pentru
femeile trezite, nu este întotdeauna o sarcină ușoară să poarte Torțele sacre.
Pământul a fost afectat, limitat și împovărat de suprasolicitarea și investirea
ideologiei și crezului patriarhal, atât de mult timp. Vibrația fricii care
provine din suprasaturarea și blocarea inimii, pierderea legăturii cu vocea
intuitivă, distrugerea energiei emoționale ca nefolositoare, inutilă și nebună,
deconectarea totală față de înțelepciunea corpului și abandonarea practicii de
a fi în tăcere în mod regulat – această vibrație a fricii a determinat
conștiința umană să se ghemuiască, să fugă, să se oprească și să nu mai asculte.
Când
conștiința umană își pierde legătura cu inima ei, ea acționează din teamă.
Acțiunile din teamă sunt întotdeauna violente și intenționează să dăuneze –
fizic, emoțional, mental și spiritual.
Nu este
posibil să rămânem paralizați în vibrația blocantă a fricii și deconectării de
la sufletul feminin.
VOI nu
este posibil să rămâneţi paralizaţi în frică și deconectare de la sufletul
feminin.
Singura
șansă de deschidere spre adevăr, prezență, strălucire, profunzime, vindecare,
acceptare necondiționată, încredere, este să fiți auziţi și văzuţi cine vă
aflați în centrul vostru, pentru transformarea spirituală – singura șansă vine
ascultând ceea ce vă spune Vocea Zeitei.
Vocea
zeitei, cel mai probabil, vine de la una dintre femeile despre care vorbesc. În
felul ei, prin calendarul și sincronicitatea divină – prin miracolele țesute
prin haina ei radiantă de Lumină – Vă vorbește.
Una
dintre aceste femei vă vorbește, afectându-vă câmpul energetic, lucrând asupra
Inimii voastre cu o mare parte a Iubirii, inundându-vă oasele obosite și trupul
dureros cu apele sacre ale potirului ei.
O
cunoașteţi. Nu s-ar fi putut să o rataţi. Nu va fi femeia cea mai blîndă, cea
mai tare și mai atentă. Nu va manipula, nu va impune sau nu vă va face să fiți
în jurul ei. Nu lucrează la nivelul eului. Ea lucrează la nivelul spiritului.
Spiritul nu are nevoie să se anunţe pe Sine pentru că doar Este…”
SURSA:
Sophie Bashford http://www.sophiebashford.com
Eu sunt creștin și toată lumea care mă cunoaște știe asta. Dar sunt capabil
să-mi păstrez perspectiva mea creștină asupra lucrurilor și să nu fac rabat în
privința standardelor mele de moralitate și integritate, și în același timp, să
interacționez dintr-un spațiu al bunătății, al compasiunii, al înțelegerii,
toleranței și răbdării cu cei care au alte convingeri religioase/ spirituale
decât mine. Nu sunt dintre cei care-și forțează convingerile religioase/
spirituale asupra altora, nu îl bag pe Dumnezeul meu nimănui pe gât. Nu fac
asupra nimănui presiuni să accepte convingerile mele și să trăiască în
conformitate cu acestea.
Isus nu a forțat pe nimeni să creadă în El, să-l urmeze, să-i urmeze învățăturile.
El a interacționat cu fiecare de la nivelul la care se afla persoana
respectivă.
Tu poți să fii cât ai fi de documentat în privința Bibliei, poți să citești
zi de zi scripturile, dar nu ești un om cu adevărat spiritual până nu înțelegi
că nu ai dreptul să forțezi pe nimeni să creadă ce crezi tu, că nu ai dreptul
să le bagi pe gât altora credințele tale religioase.
Sunt o mulțime de oameni care au foarte multe cunoștințe legate de
spiritualitate, dar sunt imaturi și nu sunt capabili să respecte dreptul
celorlalți de a crede ce vor ei să creadă, de a avea altă părere decât ei. Sunt
vehemenți când își exprimă părerile și sunt agresivi în încercarea lor de a-i
determina pe cei din jur să le adopte credințele spirituale. Acești oameni le
impun celorlalți standarde la care acei oameni nu se pot ridica, au pretenții
absurde.
Dacă tu urmezi adevărata învățătură creștină, atunci îți dorești ca
ceilalți să facă ce vrea Dumnezeu, nu ce crezi tu că vrea Dumnezeu. Iar asta
este între ei și Dumnezeu, nu are nicio treabă cu tine. De-a lungul timpului o
mulțime de oameni ai bisericii au făcut ca religia creștină, Dumnezeu și
biserica să fie despre ei, nu despre Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, nu e treaba mea să-i „salvez” pe alții; se ocupă
Dumnezeu de asta mult mai bine decât aș putea să o fac eu. Treaba mea este să
fiu cel mai bun exemplu care pot fi, privind modul în care trăiește un om care
crede cu adevărat în Dumnezeu. Treaba mea este să le arăt celor din jur prin
faptele mele ce înseamnă să trăiești în Dumnezeu, nu să le țin lecții despre
asta.
Treaba mea nu este să trag de alții ca să facă/ trăiască așa cum cred eu că
„ar trebui” să facă/ trăiască; treaba mea este doar să plantez o sămânță și în
rest, toate se vor întâmpla după Voia lui Dumnezeu, la timpul rânduit de
Dumnezeu.” (Jay Barnett) Traducerea Mihaela Dan
“ALEGE PE CINEVA CARE VREA SA EVOLUEZE ALATURI DE TINE.
Alege pe cineva care decide sa-si elibereze inima.
Cineva care vrea sa-si vindece ranile in loc sa si le mumifice intre
ziduri.
Cineva care doreste sa-si expansioneze tot ce poseda in interior, sa invete
de la viata si sa-si impartaseasca IUBIREA.
Alege pe cineva dispus sa IUBEASCA: sa iubeasca cu loialitate, cu onoare si
respect.
Cineva care sa te poata privi ca pe o extensie a fiintei sale si complement
al templului sau interior.
Cineva care in viata cauta armonia si este bun cu fiecare fiinta.
Alege pe cineva care intelege ca IUBIREA e sacra.
Cineva care stie ca atunci cand trupurile se ating, sufletele se conecteaza
si isi impartasesc energia intr-un act divin.
Alege pe cineva care iti ofera lumina sa si nu te face sa platesti pentru
propriile-i umbre.
Cineva care doreste sa creeze, sa creasca si sa se manifeste alaturi de
tine.
Acesta este scopul unei perechi: sa va insotiti reciproc.
Alege pe cineva care vrea sa evolueze alaturi de tine... cineva care sa-si
transforme sufletul si fiinta intr-un plan sacru, in IUBIRE si COMPASIUNE.”
"Ce este maturitatea spirituală?
1.
Maturitatea spirituală este: când încetați să încercați să-i schimbați pe alții
... în schimb, concentrați-vă să vă schimbați pe voi înșivă.
2.
Maturitatea spirituală este: când accepți oamenii așa cum sunt.
3.
Maturitatea spirituală este: când înțelegeți că fiecare are dreptate în propria
sa perspectivă.
4.
Maturitatea spirituală este: când „înveți să dai drumul”.
5.
Maturitatea spirituală este: când puteți elimina „așteptările” dvs. dintr-o
relație și dați de dragul iubirii fără a aștepta nimic în schimb.
6.
Maturitatea spirituală este: când înțelegeți ceea ce faceți, o faceți pentru
propria pace și pentru creșterea personală, spirituală și socială.
7.
Maturitatea spirituală este: când încetați să arătați lumii, cât de inteligent
sunteți, faceți tot posibilul cu smerenie.
8.
Maturitatea spirituală este: atunci când nu căutați aprobarea celorlalți și vă
iubiți mai mult decât o altă persoană.
9.
Maturitatea spirituală este: când încetați să vă comparați cu ceilalți și să vă
dezvoltați Ființa.
10.
Maturitatea spirituală este: atunci când ești în pace cu tine și cu
împrejurimile tale.
11.
Maturitatea spirituală este: atunci când ești capabil să diferențiezi „nevoia”
și „dorința” și ești capabil să-ți dai deoparte dorințele și în sfârșit ... cel
mai semnificativ!
12.
Obțineți maturitate spirituală atunci când încetați să adăugați „fericire”
lucrurilor materiale, vă treziți și puteți observa frumusețea esenței voastre
cu înțelepciunea pentru a savura fiecare moment al vieții, flămând de
experiențe și cu inima plină de iubire, trăind cu armonie, bucurie și bucurie,
curgând cu energia cosmosului aliniată cu fiecare ființă vie pe pământ!
Fii
liber să fii tu însuți și ia-ți libertatea de a-ți crea o viață nouă.
Începutul
căii spirituale depinde de inima, sufletul și voința ta!"
Sursa:
Pedro Lnzagorda.
„Dacă te-ai putea vedea dintr-o perspectivă superioară, ai vedea că semeni
foarte mult cu un cristal cu multe fațete. Ești sacru și unic în energie. Așa
cum fiecare cristal este frumos, special și unic, așa ești și tu. Ții un plan
de suflet și reflectezi lumina într-un mod unic făcând aura ta diferită de cei
din jurul tău. E timpul acum să-ți apreciezi unicitatea și să vezi cum drumul
pe care l-ai ales va fi diferit de ceilalți. Acesta este motivul pentru care este
important să te detașezi de punctele de vedere ale altor persoane și să ai
încredere și să îți urmezi propria îndrumare
Iubirea de sine implică eliberarea oricărei nevoi de a te compara cu
ceilalți. Deși există unitate și tu faci parte din întreg, ai venit ca o
expresie individuală a divinului & păstrezi frumusețea unică, lumina cât și
calea. Pot exista sisteme de credință în grup și familie pe care le-ai asumat
și care sunt obstacole în calea iubirii de sine. Această călătorie a iubirii de
sine este și despre a te îndepărta de tot ce ți-ar putea spune oamenii, ca să
te poți întreba dacă se potrivește cine ești și dacă se aliniază cu calea
bucuriei. Să te simți bine în pielea ta te poate ajuta să știi ce este potrivit
pentru tine. Acesta este universul și creația ta frumoasă și asta contează.” (Abigail
Stellar Shekinah)
"Conform Fondatorilor (prin mediumul Sal Rachele), parintii umanitatii in sens universal, pentru ca un suflet sa treaca prin procesul ascensiunii fizice in timpul transformarilor planetare catalizate de Centura Fotonica (zona electromagnetica nula), respectiv intre anii 1950 si 2100, cu maxim in 2015 si perioada maximizata intre 2015 si 2035, era necesar ca inainte de 2012 sa aiba o vibratie a corpului fizic de minim 3,5d si a constiintei de 4.5d.
Ceea ce este interesant de adaugat aici este ca la o vibratie compozita a constiintei de 4,5d este posibil ca un om sa nu fie inca trezit, conform definitiei consensuale a trezirii, des folosita in mesajele spirituale. Acel om poate avea o anumita etica nativa, o delicatete si sensibilitate, un umanism al perceptiei, dar, la nivelul mintii constiente sa nu fie inca trezit. Si ajungem la esenta acestui articol, trezirea ascunsa.
Cu ani inainte de trezirea spirituala la nivelul mintii constiente, cand sufletul atinge un anumit nivel de vibratie (sa consideram orientativ 4,5d), chei si coduri ADN specifice sunt declansate impreuna cu programul ascensiunii fizice (sablonul maestru). Astfel, incep sa apara anumite simptome fizice care nu isi gasesc rezolutie prin analize si consultatii medicale. De asemenea, sunt accelerate anumite transformari interioare prin rezolutia mai rapida a unor situatii de viata care pareau sa fie un tipar al persoanei respective. Aceasta este perioada trezirii ascunse.
Apoi, dupa acei cativa ani de purificare si evolutie a omului a carui ascensiune a fost initiata, urmeaza si o a doua trezire, de data aceasta la nivelul vizibil al mintii constiente. Intr-o zi, citeste o carte sau intalneste pe cineva, vede un film, ceva se intampla. De aceasta data, mintea constienta, stimulata de trezirea ascunsa, accepta revelatiile si porneste asiduu cautarea spirituala, prima etapa a evolutiei spirituale constiente. Aceasta este trezirea constienta.
La scurt timp dupa revelatia mintii constiente, este posibil sa aibe loc experiente spirituale mistice. De exemplu, intr-o noapte cand este intre starea de vis si luciditate, omul poate vedea cu privirea interioara o fiinta de Lumina care lucreaza asupra corpului sau energetic, inserand anumite cristale subtile. Apoi, pot sa apara simptome energetice traduse de catre sistemul nervos in senzatii fizice. Apoi si alte simptome. Mai mult, in meditatie, poate sa vada un Maestru cu roba lunga iesind dintr-o incapere intunecata in Lumina, ca mesaj simbolic al Sinelui sau Inalt.
Daca omul isi continua calea si are intelepciunea de a apela la asistenta unor invatatori spirituali competenti, va trece mai usor prin perioada simptomelor, isi va ridica echilibrat vibratiile si va atinge stari din ce in ce mai inalte de constiinta.
Daca opune rezistenta curentului ascensiunii, omul respectiv va avea o viata foarte dificila, cu multe incercari si experiente intense.
Ceea ce doresc sa evidentiez aici este ca Trezirea e un proces complex, cu etape vizibile si mai putin vizibile. Asa cum un val este creat de curenti ce nu pot fi identificati la suprafata apei in ape mai adanci si incepe sa se contureze cand se apropie de tarm, asa si Trezirea in sens al ascensiunii are o etapa premergatoare foarte importanta si abia dupa anumite accelerari si rezolutii ale mediului de viata se reveleaza mintii constiente, care a fost pregatita intre timp.
Mai exista si alte borne spirituale ale Trezirii, dar acestea sunt traite ca experienta in mod personal de catre cei care merg neabatut pe Cale. Avem de exemplu Trezirea supraconstienta, cand omul constientizeaza inclusiv cutia spirituala confortabila in care se afla si incepe sa o transceada chiar si pe aceasta.
… Continuand procesul Trezirii, ramane ca fiecare sa descoperim ceea ce drumul eternitatii ne ofera."
Autor: Adrian Pascanu
Sursa: Blogul „Albastru Arcturian” – insemnarea „Ascensiunea. Trezirea ascunsa.”
"Oamenii care sunt ferm ancorați în vibrații joase și care nu și-au luat
angajamentul de a evolua (nu încă) cel mai probabil nu vor percepe atât de
intens efectul energiilor de vibrație înaltă care scaldă Pământul. Cel mai
probabil ei nu vor experimenta o mulțime de emoții care ies la suprafață,
pentru a fi curățate, nu le vor fi apăsate butoanele atât de intens, pentru că
oricum nu își dau seama că acest lucru reprezintă un semn că au în interiorul
lor emoții/ tipare/ traume pe care este necesar să le curețe/ vindece/
elibereze. De asemenea, cel mai probabil nu vor experimenta simptome ale
Ascensiunii atât de intense.
Acești oameni pot fi împărțiți în 3 categorii:
1.Unii care nu sunt interesați în niciun fel de a face schimbări majore în
viața lor; ei sunt dispuși să se joace în continuare în vechea Matrice, așa cum
este ea acum. Nici nu le trece prin minte să facă schimbări radicale în ființa
sau viața lor și cred că lucrurile se vor întoarce la „normal” la un moment
dat.
Acești oameni au opțiunea să plece la un moment dat de pe Pământ sau
opțiunea de a se deschide către Schimbare.
2.Unii oameni sunt oarecum nehotărâți, sunt dispuși să facă mici schimbări,
fac câțiva pași mici în față, după care fac pași în spate și se întorc în zona
lor de confort; parcă își dau seama că ceva nu este în regulă cu ce li se
prezintă ca „adevăruri oficiale”, dar nu sunt siguri. Aceștia înaintează cu
pași mici și apoi dau înapoi.
3.Unii care înțeleg că ceva nu este în regulă cu ceea ce se întâmplă în
lume, care încep să pună sub semnul întrebării la modul serios modul în care
funcționează lucrurile și „adevărurile oficiale”. Și chiar dacă nu merg chiar
în profunzime, chiar dacă nu sunt încă pregătiți să afle niște adevăruri
întunecate, își dau seama că lucrurile nu sunt chiar cum li se spune că sunt și
de aceea caută niște răspunsuri. Într-o primă etapă ei se răzvrătesc, îi acuză
pe unii și pe alții pentru faptul că i-au mințit/ manipulat, se înfurie,
reacționează dezechilibrat, dar măcar încep să deschidă ochii." (Franco
DeNicola) Traducerea Mihaela Dan

"Dacă sunteți printre cei care deja au intrat pe calea spirituală și ați
lucrat cu voi înșivă, veți simți când energiile vă vor „scutura”, pentru a
curăța energiile de vibrație joasă (emoțiile/ credințele/ tiparele/ traumele/
comportamentele/ obiceiurile/ amintirile) care încă mai sunt în interiorul
vostru.
Veți simți efectul acestor energii și la nivelul corpului fizic (veți
experimenta diverse simptome ale Ascensiunii), dar veți simți și schimbări în
ființa și viața voastră – veți constata că unele lucruri/ situații o iau razna,
că sunt lucruri pe care până acum puteați să le faceți/ acceptați/ tolerați,
dar acum nu mai puteți. Ceea ce consumați se schimbă, lucrurile asupra cărora
vă concentrați atenția se schimbă, modul în care vă petreceți timpul se
schimbă, preferințele voastre se schimbă, stilul vostru de viață se schimbă,
ceea ce se simte pentru voi ca fiind „Acasă” se schimbă.
O să simțiți că treceți prin multe schimbări și o să fie intens.
Și este foarte important să fiți conștienți pe ce anume vă concentrați
atenția în perioada următoare. Dacă vă concentrați atenția pe distragerile
exterioare, pe informațiile prezentate de mass-media despre lucrurile care se
întâmplă în Vechea Lume, pe decizii guvernamentale, pe restricții/ interdicții,
pe probleme sociale, etc (care au o vibrație joasă), atunci sunteți în situația
în care energiile care curg pe Pământ vă trag într-o direcție, iar lucrurile pe
care vă concentrați atenția vă trag în direcția opusă.
Cei care trăiesc ancorați în Vechea Lume vor experimenta 100% acele
lucruri/ situații de vibrație joasă și vor trăi în frică și neputință; ei vor
lua de bun tot ce le spun autoritățile și vor face tot ce li se spune că „e
spre binele lor”. Indiferent cât de absurde vor fi lucrurile care li se vor
prezenta ca „adevăruri oficiale”, ei le vor crede și indiferent cât de absurde
vor fi lucrurile care li se vor cere/ impune, ei se vor conforma. Nici nu le
trece prin minte să pună sub semnul întrebării ceea ce le spun autoritățile, ei
iau în mod automat de bun ce li se spune și fac ce „trebuie” să facă.
Dacă voi, cei aflați deja pe calea spirituală, vă veți lăsa trași pe moment
în Vechea Lume, în frică, vă veți simți extrem de inconfortabil, pentru că
aveți o altă vibrație și nu mai puteți rezista mult în acea lume.
Iar faptul că uneori vă simțiți epuizați și aveți nevoie să vă retrageți în
solitudine ține exact de această nevoie de a vă ține departe de ceea ce se
întâmplă în Vechea Lume, de a trage obloanele și de a sta doar cu voi înșivă,
ca să vă reveniți – în acest fel vă decuplați de la Vechea Lume." (Franco
DeNicola)
"Tot puțini oameni se lasă manipulați prin intermediul mijloacelor/
instrumentelor folosite până acum de cei care au controlat lumea.
Un număr tot mai mare de oameni nu mai cred „adevărurile oficiale” care le
sunt servite prin mass-media. În primul rând, sunt tot mai puțini cei care
urmăresc mass-media, care urmăresc cu rigurozitate jurnalele de știri, iar în
al doilea rând, sunt tot mai puțini cei care iau de bun în mod automat ceea ce
li se spune la televizor sau prin ziare, așa cum se întâmpla în trecut; ei își
folosesc discernământul când este vorba despre informațiile care le sunt
furnizate.
De asemenea, sunt tot mai mulți cei care observă rapid dacă interlocutorul
nu rezonează cu ei, dacă acesta vorbește despre lucruri de vibrație joasă, iar
în acest caz ei pun punct discuției și se îndepărtează de acel om, nu se mai
lasă trași în vibrații joase.
Acești oameni care au crescut vibrațional nu mai sunt atât de ușor de
alimentat cu energii de vibrație joasă, nu mai sunt atât de ușor de manipulat
și de controlat. Ei își folosesc discernământul, nu se mai lasă atrași în
jocuri de vibrație joasă și ușor, ușor, se desprind de Vechea Lume.
Mulți dintre noi am trait o mare parte din viață într-un fel care făcea ca
lumea noastră personală să fie lumea pe care o vedeam în exterior. Nu vedeam
mai mult decât ceea ce vedeau toți cei din jurul nostru. Exteriorul ne determina
viața/ realitatea personală. Un exemplu în acest sens este faptul că noi aveam
nevoie de aprobare/ validare din exterior ca să ne simțim siguri pe noi, ca să
ne convingem că avem valoare, că ceea ce facem e „bine”, etc. În plus, noi
permiteam ca alții să ne spună ce „trebuie” să gândim/ facem, cum să trăim.
Mai nou, însă, tot mai mulți oameni cresc vibrațional și încep să aibă o
realitate personală diferită de realitatea exterioară. Viața/ realitatea lor
este determinată de ceea ce este in interiorul lor. Și cei care funcționează în
acest fel nu au nevoie să le spună alții ce e „adevărat” și ce nu, nu au nevoie
de validare din exterior și nici nu acceptă să le spună alții cum să-și
trăiască viața.
În plus, acest gen de oameni nu sunt interesați să „se integreze” în
mulțime. Ei funcționează din spațiul Suveranității personale și nu îi
interesează ce cred ceilalți despre ei." (Franco DeNicola)
"Dacă ești un empat, imediat ce te alături unui anumit grup/ anturaj simți
energia acelui grup, iar dacă energia este una de vibrație joasă, acest lucru
reprezintă un semnal de alarmă pentru tine.
Dacă ești genul de empat care a crescut vibrațional și și-a asumat puterea
personală, tu alegi ca în cazul în care un grup/ anturaj (indiferent că e vorba
de rudele tale) nu rezonează cu tine, să pleci din acel loc. Nu ești dispus să
rămâi într-un grup în care nu ești acceptat exact așa cum ești.
Dacă cei din grup te acceptă așa cum te manifești când ești tu însuți și nu
reacționează dezechilibrat atunci când îți rostești adevărul, rămâi; dacă nu,
pleci. Nu mai ești dispus să te abții de la a te manifesta la modul autentic,
doar ca să nu-i deranjezi pe alții." (Franco DeNicola)

"Unii oameni au vise foarte ciudate și foarte intense. Se pune punct final
unor experiențe despre care nici măcar nu știau că nu au fost încheiate. Spre
exemplu, le apar în vis oameni din trecut și acele experiențe cu persoanele
respective sunt foarte vii.
Vălul dintre Dimensiuni se subțiază și de aceea visele sunt atât de intense
în ultima perioadă.
Simplul fapt că aveți acele vise este suficient pentru a „pune punctul
final” în acele situații, nu este nevoie să luați legătura și în planul fizic
cu persoanele pe care le visați. Astfel, voi transmutați în vis energii din
trecut, ceea ce vă ajută să creșteți vibrational și să mergeți înainte pe Calea
voastră.
De asemenea, unii experimentează o senzație de oboseală accentuată/
epuizare sau senzația că pierd contactul cu realitatea, că sunt „între lumi”.
Asta se întâmplă pentru că „lucrează peste program” la nivel energetic atât în
timpul nopții, în somn (când se ocupă de lucruri de care mintea lor umană nu
are capacitatea să se ocupe), dar și în timpul zilei, în stare de veghe.
În timpul zilei noi ne ocupăm de chestiuni ce țin de vechea linie
temporală, de încheierea unor situații care ne țineau în Vechi, de tot ce ține
de a ieși din Vechi.
Voi puteți să cereți Universului să nu mai lucrați „peste program”, dacă
simțiți că sunteți foarte obosiți, dar toate lucrurile acelea de care nu vă
veți ocupa acum vor veni mai târziu în calea voastră, pentru că mai devreme sau
mai târziu va trebui să vă ocupați de ele.
Sugestia mea este să permiteți ca lucrurile să curgă așa cum curg acum, să
„lucrați peste program”, chiar dacă sunt momente/ perioade când vă simțiți
copleșiți. Și dacă sunt astfel de momente în care simțiți că nu mai puteți,
luați o pauză și respirați, ieșiți la o plimbare, jucați-vă cu animalele de
companie, lucrați în grădină, faceți o baie fierbinte, scrieți în jurnal sau
faceți ceva ce vă relaxează.
Permiteți-vă să simțiți toate emoțiile care ies la suprafață, ca să le
puteți curăța/ elibera. Altfel ele vor ieși la suprafață iar și iar, până vă
veți permite să le simțiți pe deplin." (Elizabeth April)
„De ce oare atunci când ești pe calea spirituală descoperi că îți este
imposibil să pui în practică la modul perfect niște lucruri pe care le-ai
învățat și pe care le-ai înțeles perfect la nivel teoretic?
Pentru că tu nu ești un concept.
De ce oare după tot ce ai învățat pe calea spirituală te mai surprinzi
uneori repetând aceleași vechi tipare, descoperi că îți sunt apăsate aceleași
vechi butoane sau repeți aceleași vechi scenarii?
Pentru că tu nu ești un concept.
Oare de ce se întâmplă că deși ai în minte o viziune clară cu privire la
cine îți dorești să devii, deși știi către ce Versiune a ta te îndrepți, deși
în mintea ta poți vedea un proces armonios al evoluției tale și te vezi
interacționând cu alții într-un mod plin de grație, în viața de zi cu zi parcă
trăiești în Ziua Cârtiței, în care repeți la nenumărate ori aceleași lucruri și
le perfecționezi încetul cu încetul?
Pentru că tu nu ești un concept.
Și pe măsură ce treci prin procesul care înseamnă a privi în față toate
suferințele, dramele, traumele, trădarea, abandonul pe care le-ai experimentat
și care au fost stocate în memoria ta celulară, pe măsură ce vindeci toate
acestea și multe altele - traume ancestrale -, tu ai parte de nenumărate dovezi
ale faptului că nu poți să te încadrezi în standardele foarte înalte pe care
le-ai fixat pentru evoluția ta. Ai parte de nenumărate dovezi că tu nu te
încadrezi în criteriile/ standardele/ regulile care ți s-a spus că sunt
obligatorii „ca să fii un om spiritual” sau „ca să fii un om evoluat”.
Tu ai fost învățat: „Asta trebuie să facă un om spiritual/ asta nu trebuie
să facă un om spiritual”, „Așa trebuie să fie un om spiritual/ așa nu trebuie
să fie un om spiritual”.
Și când reușești să te încadrezi în acele reguli, pentru o secundă, te simți
bine în legătură cu tine însuți. Iar când nu te încadrezi - ceea ce se întâmplă
cel mai des - simți că „ai dat greș”, că nu ești suficient de bun/ evoluat/
spiritual.
„În diverse momente ale Călătoriei spirituale noi avem parte de anumite
situații/ evenimente/ rezultate neașteptate tocmai ca să ni se arate credințele
și tiparele noastre limitative.
Dacă tu mergi pe principiul că trebuie să faci totul perfect ca să fii cu
adevărat spiritual, prin aceste „rezultate neașteptate” Universul încearcă să
te trezească, să te ajute să conștientizezi că nu aceasta este calea către
evoluția spirituală.
Dacă tu ești un „perfecționist spiritual” și ai o listă cu „lucruri de
făcut ca să fii cu adevărat evoluat din punct de vedere spiritual”, în astfel
de situații în care lucrurile nu ies cum vrei tu, o să tragi o concluzie de
genul „Dacă aș fi reușit să mă mențin tot timpul la un nivel înalt de vibrație
nu mi s-ar fi întâmplat chestia asta”/ „Dacă chakrele mele erau mai
deschise….”/ „Dacă aș fi locuit într-o zonă de o vibrație mai înaltă…”/ „Dacă
gândurile mele ar fi fost mai pure….”/ „Dacă aș avut capacități de manifestare
mai puternice…”/ „Dacă nu aș fi avut această karmă….”.
Noi ne facem singuri rău agățându-ne de acest credințe limitative cu
privire la cum „ar trebui” să fim, la ce „ar trebui” să facem, la ce „ar
trebui“ să mai lucrăm cu noi înșine ca să fim spirituali/ evoluați – și de
fapt, acel nivel de spiritualitate pe care-l vânăm este doar un concept, o idee
de perfecțiune pe care o urmărim la nesfârșit, fără să o atingem vreodată.
Nu-ți cere nimeni să fii perfect. Tu manifești exact ceea ce este necesar
să manifești în viața ta ca să te ajute să evoluezi și să-ți atingi
potențialul.
De ce nu-ți iese totul perfect, așa cum ai vrea să-ți iasă? Pentru că
faptul că nu-ți reușește acest gen de perfecțiune „îți zgâlțâie” credințele și
tiparele limitative și te scoate din zona spiritualității teoretice, te
trezește la realitate. Îți „zgâlțâie” perfecționistul din interior, care merge
pe principiul „O să fiu deschis la a trăi din plin, la a-mi deschide complet
inima, la a servi Binele comun, la a fi mai blând, mai înțelegător cu cei din
jur, dar nu în aceste condiții, nu acum! Nu o să fac toate astea atât timp cât
mai am o mulțime de chestiuni pe lista cu «lucruri de făcut ca să fiu
spiritual» pe care încă nu le-am rezolvat”. Aceasta este o evadare din
realitate.
Realitatea este guvernată de un alt gen de mantră, una care spune „O să fiu
deschis la a trăi din plin, la a-mi deschide complet inima, la a servi Binele
comun, la a fi mai blând, mai înțelegător cu cei din jur, exact în aceste
condiții, exact la nivelul la care mă aflu eu acum”.
Porțile Divinității sunt deschise și ni se spune: „Vino așa cum ești!”.
Iar egoul nostru spiritual spune: „Nu sunt destul de bun așa cum sunt acum.
Nu sunt pregătit să intru acum, mai am de lucru ca să devin suficient de
spiritual/ evoluat ca să merit să intru”.
Tu ești primit/ iubit de Divinitate exact așa cum ești, nu ți se cere să fii perfect. Deschide-te către acest adevăr, eliberează sentimentul de inferioritate, critica de sine, judecata de sine, neîncrederea în sine.” (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
„Haideți să ne eliberăm de dorința de a atinge perfecțiunea spirituală,
fiindcă aceasta este doar un concept!
Când nu facem diferența dintre concept (pur teoretic) și realitate, noi ne
asumăm povara de a atinge perfecțiunea și de asemenea, avem pretenția ca și
ceilalți să atingă perfecțiunea în interacțiunile lor cu noi, ceea ce ne aduce
suferință.
Nimeni nu are dreptul să te trateze într-un mod lipsit de respect, să
încerce să te manipuleze, să profite de tine și ca empați este necesar să
stabilim limite ferme în relațiile cu ceilalți, ca un mod de a ne trata pe noi
înșine cu iubire.
Pe de altă parte, nimeni nu ne dă dreptul să etichetăm oamenii în fel și chip, ignorând faptul că ei se manifestă așa cum se manifestă (adică într-un mod pe care noi îl considerăm inacceptabil) pentru că suferă, pentru că adânc în interiorul lor există traume neprocesate și nevindecate. De aceea este necesar să-i tratăm pe ceilalți cu compasiune.” (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
„Cu cât încercăm mai mult să fim perfecți, cu atât ne prefacem mai mult, cu
atât mai lipsiți de autenticitate suntem. Acesta este rezultatul când egoul tău
încearcă să facă ceea ce crede el că „trebuie" să faci ca să devii
perfect, să devii un „produs” perfect pe care să-l prezinți și să-l „vinzi”
celorlalți.
Întrebarea mea pentru tine este: nu te-ai săturat să încerci să fii
perfect?
Eu unul, am ajuns ca la un moment în viața mea să obosesc să mă tot
„reinventez”, să tot creez periodic o nouă versiune/ imagine a mea pe care s-o
„vând” altora, o versiune/ imagine care credeam eu că va fi mai pe gustul
oamenilor și mi-ar fi garantat validarea și acceptarea de care aveam nevoie, ca
urmare a traumei provocate de respingerea din trecut.
Poate că și voi ați trecut prin acest proces și ați constat că vine un
moment când pur și simplu nu mai poți face asta și nu mai simți nevoia să ții
sub control totul.
Vine un moment când pentru tine nu mai contează decât să fii autentic. Când
ceea ce gândesc/ spun despre tine alții nu te mai interesează, nu mai
reprezintă modul în care îți evaluezi propria valoare.
Vine un moment când nu mai iei de bună ideea că „toți cei cu care intri în contact reflectă ceea ce este nevindecat în tine”; aceasta este o idee, un concept.” (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
„Mulți dintre noi am crescut fiind învățați de părinți că a fi egoist este
unul dintre cele mai urâte/ condamnabile lucruri pe care le poți face; ni s-au
spus lucruri de genul „lumea nu se învârtește în jurul tău”, „gândește-te și la
alții, nu doar la tine” și copii fiind, am înțeles că a te gândi la binele tău,
a avea grijă de tine, a face ceea ce simți tu că vrei să faci este „egoist”.
Noi am crescut crezând că e „bine”/ „frumos” să le faci pe plac altora
chiar dacă asta înseamnă să-ți faci rău ție, că e „bine”/ „frumos” să acționezi
având în vedere binele altora chiar dacă asta însemna să-ți faci rău ție, că e
„nobil” să-i pui pe alții în înaintea ta în ordinea priorităților tale.
Când intri pe Calea spirituală înveți că este necesar să te concentrezi pe
propria persoană, pe propria evoluție, să începi să te iubești/ respecți/
onorezi pe tine însuți, să faci ceea ce simți adânc în interiorul tău că vrei
să faci, să spui „Nu” atunci când simți că e „Nu”. Iar cei din jur îți vor
reproșa că ești egoist. Dar este asta egoism?
A fi egoist ține de un mod de a te comporta bazat pe ego, în care totul
ține de mine, de interesul meu, de binele meu, ca și cum nu ar mai fi nimeni pe
lumea asta și chiar dacă ar fi și alții, ei nu contează nici cât negru sub
unghie, nu mă interesează deloc soarta lor. Acesta este egoismul.
A te onora pe tine însuți este cu totul altceva. A te iubi și a te trata cu
respect pe tine însuți implică faptul că te poți conecta și cu ceilalți de pe
poziții de respect reciproc.
Dacă tu nu te respecți pe tine însuți nu poți să le ceri altora să te
trateze cu respect, nu poți obține de la alții ceea ce nu ești capabil să-ți
oferi tu însuți.
Când ești pe Calea spirituală te conectezi cu tine însuți la un nivel mai
profund decât cel al egoului, te conectezi cu aspectul tău divin, te conectezi
cu Sinele tău Superior. În acest caz nu onorezi egoul tău, ci onorezi Sinele
tău Superior, onorezi Divinitatea din tine.
Înțelegeți de ce ni s-a spus că a te iubi pe tine însuți e „egoism” și că e
foarte urât/ rău să fii egoist? Pentru că atunci când oamenii se iubesc/
onorează/ respectă pe ei însiși sunt foarte greu de controlat/ manipulat.
Întelegeți de ce am fost învățați/ încurajați să ne obținem validarea din exterior? Pentru că atunci când îți găsești adevărul în interior ești foarte greu de controlat/ manipulat.” (Kerry K.) Traducerea Mihaela Dan
„În spiritualitate noi am fost învățați că suntem aici, pe Pământ, în
serviciul Binelui comun. Acest lucru este adevărat, dar cu o precizare care în
vechea spiritualitate a fost omisă: dacă tu nu știi cum să servești Binele tău
(adică să îți asiguri propriile nevoi, să îți asumi totala responsabilitate
pentru viața ta, să te ocupi de propria muncă interioară/ vindecare înainte de
a încercare să-i vindeci/ salvezi/ „repari” pe alții, să te iubești/ respecți/
onorezi pe tine însuți), nu vei putea servi Binele comun.
Atunci când tu ți-ai făcut munca interioară, când te-ai vindecat pe tine
însuți, când ți-ai asumat responsabilitatea pentru viața ta, când te iubești/
respecți/ onorezi pe tine însuți, tot ce faci servește Binele comun, pentru că
prin tot ceea ce faci contribui la ridicarea vibrației la nivel colectiv și
ești un exemplu pentru cei din jur. Și ești un exemplu nu prin faptul că le ții
lecții altora despre ce/ cum să facă, nu pentru că le spui altora ce condiții
„trebuie” să îndeplinească pentru a se numi „spirituali”, ci pentru că le arăți
prin modul în care trăiești tu ce înseamnă să fii o ființă spirituală.
A fi în serviciul Binelui comun este ceva nobil, este un concept înălțător,
însă spiritualitatea este plină de concepte înălțătoare care au fost
intenționat distorsionate, pentru a ne trage în jos. Mulți vindecători au
pornit la drum cu intenții lăudabile, dorind să-i vindece/ salveze pe toți,
sacrificându-se pentru Binele comun și au sfârșit epuizați, frustrați, în
suferință.
Nu este spiritual să te sacrifici/ să suferi pentru Binele comun. Dacă
spiritualitatea ta ajuns să însemne suferință, orice ai oferi celorlalți are
impregnată energia suferinței – adică nu are o vibrație înaltă. Pentru că nu
este vorba doar de ce cuvinte spui sau de ce gesturi faci, este vorba despre
energia pe care o radiezi, iar atunci când radiezi energia suferinței înseamnă
că radiezi o energie de vibrație joasă. Când oferi din spațiul epuizării, din spațiul
frustrării, din spațiul compromisului, al sacrificiului de sine, al lipsei,
oferi energii de vibrație joasă și altora. În plus, le dai impresia că asta
înseamnă să fii spiritual: să te sacrifici, să tragi de tine până la epuizare,
să renunți la tine însuți pentru alții, să nu te respecți/ onorezi pe tine
însuți, să nu ai grijă de tine, să nu te preocupe Binele tău.
Nu vă mai temeți de faptul că veți fi catalogați ca fiind „egoiști” dacă vă
iubiți/ respectați/ onorați pe voi înșivă, dacă aveți grijă de voi înșivă. Nu
uitați că dacă vrei să oferi ceva unui om, este necesar ca înainte de toate să
ai tu ceea ce vrei să-i oferi. Ca să oferi ceva altuia este necesar ca mai
întâi să-ți umpli vasul tău (energetic vorbind), pentru ca apoi să ai de unde
da și altora.
Să-ți iei timp pentru tine însuți, ca să-ți încarci bateriile, nu este
egoism.
Să te onorezi pe tine însuți nu este egoism.
Să te iubești pe tine însuți nu este egoism.
Să îți asiguri nevoile de bază nu este egoism.
Toate astea înseamnă să fii un bun exemplu pentru cei din jur.
Nu poți să fii o Lumină dacă nu te iubești/ respecți/ onorezi pe tine însuți.” (Kerry K.) Traducerea Mihaela Dan
„Călătoria spirituală este una personală, nu o poate parcurge altcineva în
locul nostru și nu o putem parcurge noi în locul altuia. Și totuși, asta nu ne
oprește să încercăm să facem asta; face parte din natura noastră iubitoare,
inocentă, care ar vrea să-i ajute pe alții să scape de suferință. De aceea
uneori noi încercăm să intervenim în scopul de a-i „salva” pe alții, în loc să
ne ocupăm de propria salvare, de propria suferință.
Dacă noi ne-am concentra înainte de toate pe a ne salva/ vindeca pe noi
înșine, am fi un exemplu pentru alții și le-am permite să-și recupereze și
să-și asume puterea personală, urmându-ne exemplul. În acest caz, ei și-ar
parcurge Călătoria pe propriile picioare, în loc să încercăm să-i târâm după
noi, ca pe niște neputincioși.
Deseori, prin simplul fapt că oferim prea mult, că încercăm să le ducem noi
poverile altora (fiindcă avem impresia că asta înseamnă „a-i ajuta”), ajungem
să ne cedăm propria putere personală.
Auzim deseori diverse persoane spunând: „N-am încotro, trebuie să am grijă
de……..”. Și nu mă înțelegeți greșit, am și eu copii, știu ce înseamnă să ai
responsabilitatea creșterii copiilor, dar una este responsabilitatea pe care o
ai față de copiii care încă nu sunt pe picioarele lor și alta este când ne
asumăm responsabilitatea de a avea grijă de niște adulți (fie ei și rudele
noastre) care sunt perfect capabili să aibă grijă de ei înșiși, dar care din diverse
motive nu sunt dispuși să o facă.
Când noi insistăm să încercăm să-i salvăm/ vindecăm/ „reparăm” pe alții,
când ne asumăm responsabilități care de fapt sunt ale altora, noi îi învățăm să
fie niște neputincioși, îi învățăm să depindă de noi, să aibă nevoie de noi
pentru orice, îi împiedicăm să-și asume puterea personală și să învețe să se
descurce singuri, să-și rezolve singuri problemele. Așa ajungem la relații de
codependență și la tot felul de alte chestiuni care nu ne sunt de ajutor nici
nouă, nici acelor oameni.” (Kerry K.) Traducerea Mihaela Dan
„Când pornim pe Calea spirituală descoperim că ne concentrăm mult mai mult
asupra propriei persoane decât asupra altora. Și este foarte bine că facem
asta, pentru că încetăm să le cerem altora să ne facă fericiți, să se ocupe de nevoile
noastre și ne ocupăm singuri de propriile nevoi, ne asumăm responsabilitatea
pentru viața noastră, pentru fericirea noastră, nu mai avem nevoie de validarea
celor din jur ca să ne simțim bine în propria piele, ca să simțim că avem
valoare, ca să ne simțim întregi/ compleți.
Învățăm să ne iubim/ respectăm/ onorăm pe noi înșine, ne descoperim
adevărata valoare. Când funcționezi din acest spațiu ai o energie uluitoare pe
care o radiezi de jur împrejurul tău, influențându-i în mod benefic pe toți cei
din preajma ta. Simpla ta prezență într-un loc, chiar dacă nu spui nimic, îi
influențează în mod benefic pe cei din jur.
Atunci când ești o Lumină nu este nevoie să spui niciun cuvânt, energia ta
are efecte pozitive asupra celorlalți oriunde mergi.
Atunci când ești o Lumină ești tot timpul în serviciul Binelui comun, pentru că tot ce faci vine din Iubire, compasiune, respect pentru cei din jur.” (Kerry K.) Traducerea Mihaela Dan
„Cantitatea de Lumină care curge acum pe Pământ este atât de mare, încât
nimeni nu poate „scăpa” neafectat, nu ai unde să te „ ascunzi”. Și cei care
sifonau energia noastră (și care au o vibrație joasă) nu pot „consuma” o
cantitate atât de mare de Lumină, îi dezintegrează.
Noi încercăm să descoperim cine suntem cu adevărat, pentru că o mare
perioadă din viață am funcționat în tiparul victimei, apoi o perioadă destul de
mare am funcționat în tiparul Salvatorului și acum începem să descoperim cine
suntem de fapt.
Nu contează cine ai fost, nu contează ce ai făcut în trecut; acelea au fost
niște experiențe prin care ai trecut, niște jocuri în care ai jucat. Ceea ce
contează este cine ești tu acum. Și asta este întrebarea la care urmează să ne
dăm fiecare răspunsul.
În acest proces noi trecem printr-o „purificare” la nivel interior, dar și
la nivel exterior – o purificare a relației de cuplu, a relației cu familia, a
relațiilor cu prietenii, etc. De aceea sunt foarte mulți oameni care se simt
mai bolnavi decât au fost vreodată și pe de altă parte, sunt o mulțime de
oameni care se simt mai fericiți decât au fost vreodată.
În plus, sunt o mulțime de oameni care vor să continue să joace în tiparul
victimei, dar nu o mai pot face, contextul energetic nu le mai permite să se
dea victimă. De exemplu, ei au discuții cu diverse persoane în care se plâng de
„nenorocirea care li s-a întâmplat”, de „ghinionul care îi urmărește”, de
„soarta lor grea”, de „ce le face X” etc, iar interlocutorii lor nu le mai
acceptă jelania și acești oameni care au jucat jocul victimei conștientizează
că, de fapt, nu pot spune că „nu au de ales/ n-au încotro și trebuie să
suporte…..”, că este alegerea lor să tolereze acele comportamente/ situații.”
(Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Unii dintre noi am trecut prin ceea ce se poate numi „Mântuirea
personală”, un proces în cadrul căruia am avut parte de experiențe care au ca
rezultat conștientizări/ revelații cu privire la cine suntem noi cu adevărat;
ne descoperim pe noi înșine, dincolo de jocurile de vibrație joasă pe care
le-am jucat în trecut.
Apoi am intrat într-o perioadă pe care o putem numi „Mântuirea umanității,
ca și colectiv”, în care este necesar ca noi, cei care am trecut prin
„Mântuirea personală” să fim exemple pentru ceilalți.
După ce ai trecut prin „Mântuirea personală” vei funcționa ca o ființă
suverană și nu vei mai permite nimănui să-ți dicteze ce să gândești/ spui/
faci. Iar cei care am ajuns la acel nivel vom interacționa unii cu alții și
energia Suveranității personale se va extinde pe planetă, nu va putea fi
oprită, va avea efecte la nivel colectiv.
Noi vom fi exemple pentru cei din jur și nu vom putea fi opriți. Efectul va
fi că lumea se va schimba substanțial; și nu refer doar la nivelul energetic,
pentru că la acest nivel deja există schimbări majore, mă refer la nivelul fizic,
la ceea ce vedem în jurul nostru.
O mulțime de oameni sunt „loviți” foarte puternic în această perioadă,
viața lor este dată peste cap, pentru că nivelul disonanței cognitive este atât
de mare, încât Universul este nevoit să îi zguduie foarte puternic, ca ei să
accepte să deschidă ochii și să vadă niște lucruri pe care până acum pur și
simplu au refuzat să le vadă. Ei sunt întorși pe toate părțile și în final nu
pot să mai nege ceea ce este evident, nu mai pot ține ochii închiși. Tot ce
este minciună/ iluzie în viața lor personală va fi scos la suprafață la modul
evident, astfel încât ei nu se mai pot preface, nu mai pot nega adevărul.”
(Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Imaginați-vă următorul lucru: Universul îți trimite printr-o firmă de
curierat rapid pachet după pachet și acestea îți sunt lăsate la ușă. Tu poți să
le lași în fața ușii, să nu le deschizi sau poți să iei pachetele, să le
deschizi și să constați că sunt daruri minunate pentru tine. Asta se întâmplă
acum.
Și da, mulți ne simțim copleșiți de mulțimea de „pachete” care ne sunt
livrate la ușă, însă avem de ales: putem să nu le deschidem, dacă e prea mult
pentru noi. De asemenea, poți alege să le deschizi în ritmul potrivit pentru
tine, adică deschizi un pachet, procesezi darul pe care îl conține acesta, iar
când te simți pregătit, deschizi următorul pachet. Și tot așa. Sau poți să le
deschizi pe toate deodată și să nu mai înțelegi nimic din ele, pentru că sunt
prea multe ca să le poți procesa într-o perioadă scurtă de timp.
Sugestia mea este să alegeți varianta a doua, care înseamnă să le
deschideți pe rând, să procesați darul dintr-un pachet și apoi să deschideți
pachetul următor.
Fiecare dintre noi suntem precum un copil care primește de Crăciun foarte
multe daruri, toate darurile pe care le-am așteptat o viață și suntem atât de
entuziasmați, încât nu apucăm decât să deschidem cadoul, strigăm de bucurie, îl
lăsăm deoparte și deschidem următorul cadou și tot așa. Însă ideea este că
pentru a putea înțelege/folosi darul din cel de-al doilea pachet este necesar
să procesăm darul din primul pachet, să ne luăm timp ca să ne „jucăm” cu el, să
înțelegem despre ce este vorba, să devenim maeștri în jocul cu primul dar.
Pentru că toate pachetele acestea vin într-o ordine, iar acea ordine are un
rost.
Vouă vi se aduc la ușa pachetele cu darurile din care veți învăța în
următorii ani, deci nu este necesar să le deschideți pe toate imediat, puteți
să le deschideți rând pe rând. Nu vă grăbiți, luați-vă timp ca să respirați,
fiindcă sistemul vostru este și așa foarte surescitat acum, fiindcă sunteți
puternic activați energetic, deci riscați să intrați în fibrilație de atâta
„entuziasm”. Corpul vostru fizic nu știe cum să facă față la asemenea energii,
deci luați-o mai încet, deschideți darurile unul câte unul.” (Jason Estes) Traducerea
Mihaela Dan
„Pentru unii oameni în perioada următoare va fi din ce în ce mai mult haos,
va fi mai „rău” și mai „rău”, până când oamenii vor simți că nu mai rezistă și
vor deschide ochii, până când se vor trezi. Despre asta este vorba: oamenii
sunt supuși la presiuni din ce în ce mai mari, până când vor spune „Destul!”.
Unii vor trece prin ceea ce vor percepe ca fiind cea mai întunecată
perioadă a vieții lor, vor vedea tot ce este mai urât/ întunecat în alți
oameni, fiindcă numai așa se vor trezi.
Cei care au trecut deja prin acest proces la nivel personal, care s-au
trezit, care și-au urmat calea spirituală la nivel individual vor privi ceea ce
se întâmplă în lume din postura Observatorului neutru, vor privi totul ca pe un
film, pentru că ei știu ce se întâmplă dincolo de aparențe, ei nu sunt
dezechilibrați de haosul/ drama din film.
Ei știu că tot ce au de făcut este să lucreze cu ei însiși, să fie buni, să
facă fapte bune, să aibă deplină încredere în Divinitate și să savureze
Călătoria, pentru că ceea ce va urma va fi cel mai grandios spectacol văzut
vreodată pe Pământ. Este un privilegiu să urmărești din postura Observatorului
neutru un asemenea spectacol dramatic.
Și dacă sunteți printre cei care puteți privi totul din postura
Observatorului neutru onorați-vă pentru toată munca interioară pe care ați
făcut-o până acum și pentru nivelul la care ați ajuns. Pentru voi ce a fost mai
greu a trecut.
Tot ce avem de făcut în Noua Lume este să fim autentici. Iar toate
aspectele/ zonele din viața noastră în care nu suntem autentici vor ieși foarte
repede la suprafață și va fi necesar să ne ocupăm de ele, pentru a le alinia cu
cine suntem noi cu adevărat. Toate acele zone ale vieții noastre vor fi
curățate din acest punct de vedere.
Și apoi ni se vor întâmpla o mulțime de lucruri minunate, aliniate cu cine
suntem noi cu adevărat.” (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Eu nu sunt îngrijorat că lumea, așa cum o cunoșteam (adică Vechea Lume) se
prăbușește, fiindcă știam de mult timp că se va întâmpla asta și de asemenea,
știu că există deja pregătită infrastructura pentru Noua Lume. Practic, asistăm
în aceste vremuri la prăbușirea Vechii Lumi, dar asta nu înseamnă și sfârșitul
nostru, ca umanitate, pentru că intrăm în Noua Lume, care este deja pregătită
pentru noi. De aceea vă spun să aveți încredere deplină în Divinitate. Totul a
fost pregătit impecabil pentru această tranziție într-o altă Dimensiune.
Că lumea își dă seama sau nu, aceasta este o perioadă extrem de intensă pe
planeta Pământ (și nu mă refer doar la ceea ce este vizibil) și în perioada
următoare va fi și mai „rău”, unii chiar vor avea senzația că „a venit
sfârșitul lumii”.
Dacă și voi, cei care ați crescut vibrațional, veți avea momente în care vă
veți simți copleșiți de ceea ce vedeți în exterior, întrebați-vă: „Mă
îngrijorează faptul că Vechea Lume se sfârșește? Ce atașamente am legate de
această lume, de sunt atât de afectat de faptul că ea se sfârșește? De ce anume
din Vechea Lume mă agăț și nu sunt dispus să-i dau drumul?”. Și când identifici
despre ce atașament este vorba, eliberează-l. Dă-i drumul, fiindcă Vechea Lume
se prăbușește.
Și dacă tu dai drumul tuturor atașamentelor care te țin legat de Vechea
Lume vei constata că viața ta va fi mult mai frumoasă.
Dacă însă tu te agăți cu disperare de anumite lucruri/ situații/ persoane/
relații din Vechea Lume vei avea mari dificultăți și s-ar putea ca și corpul
tău fizic să aibă probleme.” (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Tranziția din 3D în 5D cu tot cu corpul fizic nu este doar posibilă acum,
ci este și necesară, dacă vrei să rămâi pe Pământ. Iar asta este o veste
minunată pentru unii oameni; pentru alții este ceva înspăimântător, probabil.
Indiferent în care dintre cele două categorii vă încadrați, vestea bună
este că voi ați planificat la nivel de suflet să faceți această tranziție în
această viață umană și ați planificat și experiențele care să vă conducă, de-a
lungul vieții, către acea tranziție. Se va întâmpla în mod natural; tot ce
aveți de făcut este să rămâneți în viață.
Și o altă veste bună este următoarea: cu cât vor fi mai mulți cei care vor
face această tranziție, cu atât va fi mai ușor pentru restul oamenilor să o
facă. Ceea ce pentru unii poate să pară imposibil acum, în câțiva ani nu va mai
părea deloc imposibil, ci va fi ceva la îndemâna lor.” (Jason Estes) Traducerea
Mihaela Dan
„Noi, ca și colectiv, vom începe să vedem/ vom vedea din ce în ce mai multă
Lumină și din ce în ce mai puțin haos pe Pământ.
Și nu spun că o să dispară rapid haosul, ci spun că va fi ca un gen de
detoxifiere, pentru că tot mai puțini oameni vor fi dispuși să joace acele
jocuri de vibrație joasă. Va fi tot mai multă claritate și mai multă Lumină.
La ora actuală putem vorbi de 4 grupuri de oameni:
*cei care au terminat ce aveau de făcut aici, pe Pământ, care au plecat de
aici (au „murit”) și care deja se află într-o altă Dimensiune, dar fără corpul
lor fizic
*cei care sunt pregătiți să treacă într-o altă Dimensiune (5D) cu tot cu
corpul lor fizic
*cei care știu că este necesar să evolueze și să facă această tranziție în
5D; ei nu vor să facă această schimbare, dar știu că ea se va întâmpla
*cei care suferă și care nu știu ce se întâmplă de fapt acum pe Pământ. Ei
nu văd decât aparențele. Acești oameni sunt puși în situații foarte dificile,
care îi fac să sufere, ca să deschidă ochii și să înceapă să facă schimbări.”
(Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Nu vă mai concentrați pe ceea ce se întâmplă în lumea exterioară, ca după
aceea să trageți concluzia că sunteți niște victime neputincioase. Dacă veți
face asta veți constata că viața voastră va fi din ce în ce mai grea. Nu mai
este susținută o asemenea atitudine, nu mai puteți funcționa în tiparul
victimei.
Acum sunt alt gen de energii de Pământ, de o altă vibrație și noi curățăm
din interiorul nostru astfel de tipare de vibrație joasă. Lumea în care am
trăit se schimbă. Se schimbă „filmul”.
Noi am venit pe Pământ ca să vedem două filme foarte diferite, unul după
altul. Peste câțiva ani ani vă veți uita în urmă la modul în care vă
manifestați acum și vă veți gândi: „Doamne, făceam așa o dramă din toate
lucrurile alea... Ce era în mintea mea?!”.
Nici nu ne putem imagina cum va arăta Pământul în câțiva ani.” (Jason
Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Trecutul
va bate la ușa ta (într-o formă sau alta) de fiecare dată când ești pe cale să
urci la un nou nivel. Și totul ține de a-ți folosi discernământul, de a sesiza
când ești testat, de a conștientiza când îți apar în cale oameni care încearcă
să se tragă înapoi, în vechi scenarii/ tipare/ comportamente/ relații/
dependențe și să spui „Nu”.
Iar
dacă îți apare în cale un om din trecut care ți-a fost drag și ești conștient
că el nu s-a schimbat deloc, dar parcă te trage ața să-l primești din nou în
viața ta și să împarți succesul tău cu el, gândește-te de două ori înainte de a
lua o asemenea decizie.
Eu
îți sugerez să nu iei o asemenea decizie, pentru că îți pregătești cu mâna ta
propria capcană. Spune „Nu” și mergi înainte, către Nou.
Dacă
nu ai discernământ va fi ușor pentru alții să te manipuleze, să te seducă, să
te tenteze, să te atragă în situații care inițial pot să pară atractive, dar
care sunt o capcană, care nu îți sunt benefice.
Dacă
nu ai discernământ te vei lăsa tras înapoi în trecut iar și iar, și toată munca
pe care ai făcut-o cu tine însuți va fi degeaba, fiindcă deși uneori vei face
câțiva pași înainte, întotdeauna o să apară cineva din trecut care te va trage
înapoi, de unde ai plecat.
Nu vă
mai uitați înapoi, nu vă mai lăsați atrași în vechi scenarii/ tipare/ relații
de oameni din trecut! Uitați-vă înainte și dați drumul definitiv Vechiului.
Lăsați-i pe oamenii din trecutul vostru la nivelul la care se află ei acum și
vedeți-vă de evoluția voastră.
Și eu
nu spun să refuzați să mai aveți de-a face cu toți oamenii din trecutul vostru,
vă spun doar să verificați la ce nivel se află ei acum și să vă folosiți
discernământul, pentru a face o alegere benefică pentru voi: este cazul să le
deschideți acestor oameni ușa, pentru a intra din nou în viața voastră sau nu?
La ce nivel de vibrație/ Conștiință de află ei? Tovărășia cu ei susține
evoluția voastră sau este doar o formă prin care sunteți trași înapoi în
vibrații joase?” (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan
"Eu
nu sugerez nicio clipă că trecerea noastră spre o noua epocă, aceea a
adevăratei iubiri și înțelegeri, va fi una ușoară. Deja ne aflăm în mijlocul ei
și nu ne vine ușor.
Această
transformare include durerile unei noi nașteri (renașteri) și moartea unor
sisteme de credință vechi și perimate. Nu-i de mirare că oamenii sunt
dezorientați și amețiți de ceea ce se întâmplă în viețile lor și în lume în
general.
Încă
mai avem ceva drum de parcurs, dar eu văd semnele intrării rapide într-o noua
etapa – o etapă în care trezirea începe să aibă un impact demonstrabil... Aici
nu mai este loc de inimi slabe și de declarații de „iubire și lumină”.
Fraților,
manifestarea Vibrațiilor Adevărului nu înseamnă că noi doar trebuie să stăm și
să așteptăm o revoluție. Noi înșine putem alege să fim expresii ale Vibrațiilor
Adevărului prin ceea ce facem, sau expresii ale epocii învechite și muribunde a
obsesiei de sine, a controlului și minciunii.
Alegerea
pe care o facem va decide dacă vom încăleca valul energetic care este în
desfășurare sau dacă vom fi doborâți de el. Diferența nu este decisă de
cuvintele fine, ci de acțiunea fină și de altruism, în care adevărul și
dreptatea au prioritate în fața lui Eu, Eu, Eu." David Icke, via Gabriel
Socaciu
"Ne
aflam intr-o perioada in care ar fi de dorit ca voi toti sa incepeti sa fiti
mai atenti la semnele/mesajele pe care le primiti in diverse forme. Sunt atat
de multi oameni care nu sesizeaza semnele si indiciile pe care le primesc si
nici sincronicitatile de care au parte… De aceea, ar fi bine sa incepeti sa
fiti mai atenti la modul in care Universul si ghizii vostri spirituali comunica
periodic cu voi. Universul si ghizii vostri spirituali vorbesc cu voi in moduri
foarte variate, va trimit semne care va ghideaza intr-o anumita directie sau
pur si simplu va spun ca sunteti pe drumul cel bun, pentru ca stiu ca asta va
face sa va simtiti mai bine.
Uneori,
poate fi vorba despre o indrumare care va veni la tine sub forma unei fraze pe
care ti-o spun trei persoane diferite, la intervale foarte scurte de timp - si
te vei intreba cum este posibil asa ceva. Ei bine, totul este posibil; tu doar
constientizeaza ca acela este un semn.
Asta
li se intampla multor oameni, dar o mare parte dintre ei nu constientieaza ca e
un semn, pentru ca ei se asteapta ca ghidarea sa vina sub forma unei voci
puternice care sa le spuna ce sa faca sau a unui ghid spiritual care sa apara
in fata lor si sa le comunice incotro s-o ia.
Asadar
fiti atenti la lucrurile suprinzatoare/ciudate/ inexplicabile de care aveti
parte, pentru ca acestea sunt parte a ghidarii de care voi toti beneficiati in
fiecare zi; este necesar doar sa fiti mai atenti, pentru a sesiza si decodifica
astfel de mesaje subtile, in loc sa va asteptati la un gen de semne care “sar
in ochi de la o posta”.
Si
cand veti receptiona aceste mesaje subtile si veti urma acea ghidare veti vedea
rapid rezultatele pozitive. Si apoi, ca urmare a acestor rezultate pozitive,
veti fi din ce in ce mai increzatori si mai dispusi sa urmati semnele pe care
le primiti tot timpul." (Daniel Scranton) Traducerea: Mihaela Dan
"Unii oameni ma intreaba: „Ce certificare ai, ce diplome ai, ce studii
ai?”.
Si atunci imi vad de treaba mea, pentru ca in acest punct al discutiei este
evident pentru mine ca persoana respectiva nu va intelege ceea ce am eu de
comunicat.
Am diplome si hartii de genul asta, dar nu imi pasa de niciuna dintre ele.
Principiul pe care merg eu este urmatorul: daca prezenta mea nu-ti ofera o
garantie suficienta, nu te face sa ai incredere in mine, atunci nu este menit
sa ne conectam in acest moment.
In opinia mea, simpla mea prezenta trebuie sa spuna totul celui din fata
mea. Daca ai nevoie de o bucata de hartie ca sa dovedesti ca esti
valoros/competent intr-un domeniu, atunci nu esti atat de valoros pe cat spui
ca esti.
Poti sa simti imediat daca rezonezi cu un om, dupa modul in care acesta
vorbeste, dupa modul in care se comporta.
Poti sa ai diplome si certificate – si in trecut acestea si-au avut rostul
lor, dar acum am intrat intr-o noua paradigma. Si prin asta nu vreau sa spun ca
oamenii sa nu mai mearga la scoli, sa nu se mai instruiasca. Este important sa
faci asta daca iti doresti sa inveti, daca te pasioneaza. Dar nu este obligatoriu
sa faci nu stiu ce scoli, ca sa realizezi/inventezi ceva extraordinar. Unii
dintre marii inventatori nu au avut scoala.
Nu trebuie sa ne lasam definiti de o bucata de hartie.
Si daca nu inspiri altora incredere prin simpla ta prezenta, lucreaza cu
tine insuti, fa-ti munca interioara, nu aduna bucati de hartie care sa le
dovedeasca altora ce bun/valoros esti. "(Jason Estes) Multumim pentru
traducere, Mihaela Dan!
"Niciodata nu ajuta fără să ți se ceară. Și chiar când ți se cere -
nici pe departe pe toți cei care cer. Se întâmplă ca unei persoane să-i fie
necesară acea situație, ca să învețe o lecție importanta. Nu te amesteca fără
acord și fără discernământ în datoriile karmice ale unui om, chiar dacă prin
asta ii poți schimba viata actuală
Fă-l să lucreze cu el însuși, să realizeze că fiecare primește doar ceea ce
merită, în viața asta sau trecută, și ajută-l minim. Altfel, lecția nu va fi
învățată niciodată.
De trei ori am fost rănit mortal și de fiecare dată au făcut-o cei pe care
am vrut să-i salvez cu forța." Eugene Schwartz. "Dragonul"
MORALITATEA ESTE TEMELUL FERICIRII.-
„Trăiesc în două luntre. În sensul că indiferent de ce văd, ce simt, ce conștientizez, știu că este vorba doar despre primul strat al lumii cu care interacționez. Știu că dincolo de tot ceea ce pare a fi se întâmplă, de fapt, adevărata experiență de “a fi”. Meditez zilnic de 20 de ani. În meditație am ajuns să experimentez niște trăznăi de science fiction. Datorită acelor experiențe am mai multă poftă de viață, pentru că am prins gustul la niște profunzimi. Însă din cauza acelor experiențe nu mă mai pot “bucura” de viața de zi cu zi, așa cum o înțelegeam înainte - o mică bârfă, un spritz, o ieșire la club/ terasă, entuziasmul unei haine noi, dorința de a mi cumpăra ceva anume, dorința de a fi sexi sau de a atrage atenția etc. Toate acestea îmi par praf în ochi în comparație cu aprofundarea unor concepte pe care le percep semnificative în raport cu experiența mea umană pe această planetă.
Am prieteni care mă compătimesc. Ei spun că nu îmi trăiesc viața. Eu îi compătimesc pe ei. Mi se pare că inerția i-a băgat într un malaxor din cauza căruia nu pricep nimic din ce înseamnă să fii întrupat și să ai parte de a fi născut pe lumea asta, în acest aparent destin.
Tot ceea ce știu este că datorită felului în care văd viața și mă raportez la ea sunt fericită în fiecare zi. În fiecare zi am fluturași în stomac că sunt, exact așa cum sunt.
Te îmbrățișez și îți doresc
bucurii zilnice, datorate faptului că ești, exact așa cum ești.”Autor: Nadine
Voindrouh
„Tu nu poți evolua dacă nu faci niște schimbări. Progresul este imposibil
în lipsa schimbării. Nu poți face aceleași lucruri în același fel și să te
aștepți ca viața ta să se schimbe la modul semnificativ. Nu poți face în
continuare ceea ce vrea lumea să faci, nu poți face în continuare ceea ce spun
alții că „trebuie” să faci și să te aștepți să nu mai simți acel gol în
interiorul tău.
Eu nu am nevoie ca vouă să vă placă de mine ca să-mi urmez Menirea, ca să
mă simt împlinit. Nu am nevoie să mă acceptați, să mă validați, să mă
înțelegeți, să fiți de acord cu ce fac eu, ca să-mi urmez Calea, să am succes
în ceea ce fac și să fiu fericit. De ce mi-aș irosi timpul încercând să vă dau
explicații, să mă justific, să vă conving să-mi fiți alături, să vă conving că
ceea vreau să fac are sens/ este benefic, că este posibil să realizez ce mi-am
propus, în loc să-mi investesc energia și timpul în a-mi urma visurile?
Nu are nicio importanță ce crede familia/ anturajul/ comunitatea despre
mine, atât timp cât eu urmez ghidarea divină, cât îmi urmez Menirea.
Dar pentru a face liniște în interiorul meu, pentru a auzi ghidarea divină,
pentru a mă lămuri ce am de făcut, este necesar să-mi iau mai mult timp în
solitudine, să închid televizorul și radioul, să nu răspund la telefon, să mă
retrag în liniște, să-mi liniștesc mintea, să stau în tăcere și să-l aud pe
Dumnezeu.
Eu am puterea să schimb lucrurile în jurul meu atunci când schimb lucrurile
în interiorul meu.
Doar eu am puterea să schimb lucrurile în viața mea, nu alt om.
Nu va veni nimeni să vă „salveze”/ „vindece”/ „împlinească”/ „facă
fericiți”, nu vă mai bazați pe asta.” (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan
„Indiferent dacă sunteți sau nu pe calea spirituală, cei mai mulți dintre
voi treceți printr-o perioadă foarte solicitantă din punct de vedere
psihologic, emoțional, spiritual și poate și fizic.
Atât de multe dintre credințele/ „adevărurile” voastre sunt zguduite acum,
vedeți că se întâmplă lucruri atât de aberante/ întunecate, încât unii dintre
voi ajungeți să vă întrebați „Chiar suntem pe linia temporală a Ascensiunii?”.
Dacă vă uitați în jur, mulți dintre voi aveți impresia că lucrurile nu
arată deloc a evoluție, ci par a merge din rău în mai rău.
Mulți simt că nu pot să-și rostească la modul public adevărul, pentru că
cei din jur sunt atât de prinși în programarea la care sunt supuși, încât văd
în ceilalți un pericol și-i acuză/ atacă pe cei care îndrăznesc să nu creadă
„adevărurile oficiale”.
Mulți dintre oamenii care nu cred adevărurile oficiale nu au curajul să-și
rostească adevărul în public, fiindcă devin imediat o țintă pentru cei care iau
de bun tot ce le spun autoritățile și sunt programați să-i considere un pericol
public pe cei care au altă părere.
Este vizibilă separarea/ polarizarea care există în prezent în societate/
lume și care este alimentată de propaganda celor care vor ca toți să se supună
– este un stres creat cu intenție de cei care vor să-și mențină controlul
asupra maselor.
Din ce în ce mai mulți oameni, însă, încep să-și pună întrebări, încep să
aibă dubii, sunt deschiși la a asculta și alte opinii și încep să suspecteze că
de fapt, ceea ce vede marele public este doar o mică parte din ceea ce se
întâmplă în realitate.
Dacă în trecut oamenii nu erau interesați de ceea ce se întâmpla la nivel
mondial, ci doar de ceea ce îi privea direct pe ei, în ultimii câțiva ani ei au
început să înțeleagă că este vorba despre ceva mai mult decât niște interese
locale/ naționale.
A venit timpul ca oamenii să se trezească din punct de vedere spiritual și
pentru ca asta să se întâmple este nevoie ca ei să fie zguduiți masiv, fiindcă
cei mai mulți oameni sunt profund „adormiți”, ei nu sunt dispuși să se deschidă
către alte adevăruri, ei cred în continuare „adevărurile oficiale”.
Acești oameni sunt mulțumiți să trăiască în continuare în zona lor de
confort, cred ce li se spune să creadă, fac ce li se spune să facă și până nu
vor fi zguduiți masiv, nu vor deschide ochii.
Faptul că întunericul face mutare după mutare și încearcă prin toate
metodele să ne inducă frică, faptul că haosul devine tot mai mare, ajută de
fapt procesul Ascensiunii, pentru că din ce în ce mai mulți oameni vor ajunge
la limita suportabilității (la nivel fizic, emoțional, psihic, etc) și atunci vor
deschide ochii.” (EldoRa Rose & Siman) Traducerea Mihaela Dan
„Dacă ești pe calea spirituală, este foarte important să privești lucrurile
din postura Observatorului neutru, fără patimă, fără a judeca nimic și pe
nimeni.
La nivel teoretic, noi știm acest lucru, dar la modul practic, mulți dintre
noi ne surprindem că uneori mai judecăm situații sau persoane, încă mai facem
etichetări de genul „bine”/ „rău”, încă mai acuzăm diverse persoane, încă mai
suntem revoltați de anumite lucruri.
Ultimii ani, cu tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în lume, au
reprezentat o perioadă ideală pentru ca noi să ne antrenăm în a privi lucrurile
din postura Obervatorului neutru. Montorizați-vă pe voi înșivă, observați de
câte ori ieșiți din starea de neutralitate, prin ceea ce gândiți/ spuneți/
scrieți.
Toată polarizarea și haosul aferent ultimilor ani i-a activat/ îi activează
pe cei care sunt pe Calea lor și îi trezește pe cei care sunt încă „adormiți”.
Și dacă vă uitați la fiecare aspect al vieții voastre, puteți observa: „În
ce sector al vieții mele refuz să văd niște adevăruri inconfortabile/
dureroase? În ce sector al vieții mele tot amân să iau niște decizii pe care
știu foarte bine că este necesar să le iau? În ce sector al vieții mele am de
făcut niște schimbări radicale? La ce obiceiuri nesănătoase este necesar să
renunț? În ce sector al vieții mele există niște dezechilibre care mă
afectează? Căror emoții de vibrație joasă este necesar să le dau drumul
(resentimente, invidie, etc)? Ce anume îmi doresc foarte mult, dar n-am avut
până acum curajul să fac?”.
În fiecare zi vi se arată clar unde anume mai aveți de lucrat cu voi
înșivă.” (EldoRa Rose) Traducerea Mihaela Dan
„Fiți atenți tot timpul la ce vi se întâmplă și la mesajele pe care vi le
transmit lucrurile care vi se întâmplă.
Nimic nu este „întâmplător”, nimic nu se întâmplă „pentru că așa s-a
nimerit”, totul are un rost și dacă sunteți atenți, veți descoperi că lucrurile
care vi se întâmplă au un mesaj pentru voi.
Dacă aveți o dispută cu cineva, dacă aveți o interacțiune mai puțin plăcută
cu cineva, întrebați-vă: „Ce mesaj/lecție am eu de înțeles din ceea ce s-a
întâmplat? Cu ce am contribuit eu la ceea ce s-a întâmplat?”.
Acesta este unul dintre modurile în care puteți lucra la propria
Ascensiune. Și când lucrați la propria Ascensiune, voi susțineți și Ascensiunea
colectivă.
Cu cât creșteți mai mult ca nivel de vibrație, cu atât mai multă Lumină
ancorați în interiorul vostru, cu atât mai multă Lumină ancorați pe Pământ, cu
atât mai mult crește vibrația colectivului.
Fiecare dintre voi sunteți ca un far care emite Lumină în jur. Cu cât
suntem mai mulți cei care emitem Lumină, cu atât mai ușor va fi pentru cei care
încă nu s-au trezit.
Noi îi activăm pe cei din jur prin simpla noastră prezență, noi îi influențăm
la nivel energetic pe toți cei cu care interacționăm - și se întâmplă fără să
ne propunem asta, fără să aducem în discuție subiecte spirituale.
Faceți din Ascensiunea personală o prioritate! Este nevoie de cât mai multă
Lumină, având în vedere ce urmează.
Așa vă împliniți Misiunea ca Lucrători în Lumină/ Cei care arată Calea:
faceți din propria Ascensiune o prioritate.” (EldoRa Rose) Traducerea Mihaela
Dan
„Unii dintre noi avem impresia că Ascensiunea nu se întâmplă suficient de
repede.
De fapt, Ascensiunea se întâmplă în ritmul care este suportabil pentru noi,
ca și colectiv. Energiile de vibrație înaltă care sunt trimise periodic pe
Pământ sunt „calibrate” la nivelul la care umanitatea poate face față. Dacă
energiile ar fi mai puternice, acestea pur și simplu ne-ar „arde circuitele”,
ne-ar distruge. Și voi știți prin ce treceți când energiile sunt la nivelul la
care sunt acum, special „calibrate” ca să facem față…
Totul este „calculat” în așa fel, încât planeta și omenirea să poată să
facă față. Ascensiunea colectivă se desfășoară în ritmul care este potrivit
pentru umanitate.” (EldoRa Rose) Traducerea Mihaela Dan
„În perioada următoare va exista o tot mai mare separare/ divizare. Oamenii
vor reacționa în moduri foarte diferite la destrămarea unor vechi structuri/
sisteme/ institutii.
Energiile de vibrație joasă care ies la suprafață ca urmare a destrămării
Vechiului vor face ca unii oameni să simtă nevoia să se certe/ lupte cu alții,
îi vor face să fie furioși, să fie agresivi – ei vor reacționa la modul
dezechilibrat.
Mulți oameni vor simți că li le apasă butoanele și vor reacționa agitat/
agresiv/ fiind revoltați/ opunând rezistență și acest mod de a se comporta va
apăsa apoi butoanele altor oameni.
Rolul nostru, al Lucrătorilor în Lumină, este să fim conștienți de
reacțiile dezechilibrate ale altora, că înțelegem că furia/ agresivitatea celor
care sunt indignați că noi avem altă opinie decât ei înseamnă pur și simplu că
acei oameni privesc/ văd lucrurile dintr-o perspectivă 3D. Nu este nimic „rău”
în asta, este pur și simplu modul în care văd ei lucrurile, este ceea ce pot
vedea de la nivelul lor de conștiință.
Iar modul în care noi putem alchimiza aceste energii de vibrație joasă care
ies la suprafață peste tot în jurul nostru este prin a ne menține echilibrul
energetic/ emoțional, prin a ne menține la un nivel înalt de vibrație și a
vedea tabloul de ansamblu. În loc să luăm lucrurile la modul personal și să
intrăm în dispute/ conflicte cu ceilalți, noi înțelegem că, de fapt, totul ține
de nivelul de conștiință al fiecăruia și de energii/ vibrație. Nu judecăm
lucrurile la modul „bine”/ „rău”, nu îi judecăm pe acei oameni care au o altă
părere decât noi și poate sunt și agresivi în a-și susține opinia, nu ne lăsăm
provocați de oameni care nu pot înțelege adevărul nostru de la nivelul lor de
conștiință, nu încercăm să-i convingem pe alții că noi „avem dreptate” și ei
„greșesc”. Vedem dincolo de aparențe, acceptăm că fiecare om înțelege lucrurile
și acționează de la nivelul său de conștiință, vedem că oamenii 3D reacționează
în modul 3D și îi lăsăm în pace, fiindcă nu este treaba noastră ce fac alții.
Fiecare om are dreptul să aibă propriile opinii, să își facă propriile
alegeri, să își ia propriile decizii, să se comporte așa cum consideră de
cuviință – evident, există și consecințe pentru aceste alegeri/ decizii/
comportamente, însă acel om suportă consecințele, deci este treaba lui. Nu este
treaba noastră să încercăm să îi convingem pe ceilalți că ceea ce fac ei e
„greșit”, că „nu înțeleg care este adevărul”, că „ceea ce susțin ei este o
minciună”, etc. Fiecare crește/ evoluează în ritmul său, nu putem noi forța
creșterea vibrațională a altuia.
Treaba noastră este să vedem dincolo de aparențe, să observăm reacțiile/
comportamentele inconștiente ale celor din jur și să ne menținem echilibrul
energetic/ emoțional, alchimizând în Lumină acele energii de vibrație joasă.”(Lorie
Ladd) Traducerea Mihaela Dan
„În perioada următoare tot mai mulți dintre cei care au un nivel înalt de
vibrație vor fi atacați în diverse forme. Asta vine odată cu „fișa postului”...
Când întunericul simte că pierde putere, atacă. Întunericul se hrănește cu
energia oamenilor, puterea lui crește atunci când oamenii simt frică,
îngrijorare, furie, frustrare, nesiguranță, anxietate, când oamenii se simt
neputincioși, fără valoare, victime, când noi suntem deconectați de la Lumina
din interior, când nu suntem capabili să ne identificăm propriile adevăruri,
când ne lăsăm manipulați/ controlați.
În perioada următoare ne vom confrunta cu mai multă agresivitate și mai
multă manipulare.
Și unii se întreabă: „În condițiile în care și în comunitatea spirituală
sunt persoane care-i contestă pe alții din aceeași comunitate, care-i judecă pe
alții, care transmit mesaje ce îți provoacă frică sau confuzie, cum știm pe
cine să credem?”.
Indiferent ce persoane din comunitatea spirituală ascultați, ce mesaje
citiți, ce înregistrări urmăriți, fiți atenți:
*Acele informații vă provoacă frică, nesiguranță, îngrijorare, frustrare,
etc?
*Acele mesaje reprezintă moduri de a judeca/ discredita/ ataca alte
persoane?
*Acele mesaje vă dau o stare de bine, de încredere, de Iubire?
*Ce energie simțiți că are persoana care transmite acele mesaje? Rezonați
cu acea persoană, simțiți că energia ei vă da o stare de bine sau dimpotrivă?
Așa vă dați seama în cine/ ce puteți avea încredere și în cine/ ce nu
puteți avea încredere. Nu luați de bun orice vă spune cineva, numai pentru că
acel om face parte din comunitatea spirituală, pentru că este cunoscut, pentru
că se prezintă a fi evoluat/ spiritual, etc. Fiți atenți ce vă indică rezonanța
voastră. Dacă nu rezonați cu acel om, mergeți mai departe, pentru că
adevărurile lui nu sunt și adevărurile voastre.” (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
„Corpul nostru fizic asimilează acum mai multe energii de vibrație înaltă
decât oricând, pentru că este capabil să asimileze mai multă Lumină ca oricând.
Asta înseamnă că poate integra mai multă Lumină ca oricând și astfel putem
crește vibrațional rapid.
Și sunt multe semne care ne arată că noi creștem vibrațional: putem observa
că răspundem altfel la ceea ce se întâmplă (nu mai reacționăm dezechilibrat, ci
răspunem din spațiul echilibrului), nu ne mai lăsăm provocați ca înainte, nu ne
mai enervează/ irită ceea ce ne enerva/ irita în trecut; experiențele din viața
noastră se schimbă (persoane/ relații, locuri de muncă, apartamentul/
localitatea în care locuim); anumite comportamente/ tipare/ credințe de
vibrație joasă pe care le aveam se dizolvă.
Practic, viața voastră se schimba major în fața ochilor noștri de la o zi
la alta (și în cazul unora, deja a a început) – unii oameni ies din realitatea
noastră, alții intră, modul în care ne comportăm cu prietenii și familia se
schimba semnificativ, dorințele/ valorile/ prioritățile/ poftele noastre
alimentare se schimbă, realitatea noastră se schimbă - și se întâmplă
tulburător de repede.” (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
„Dacă unii membri ai familiei tale creează în casă o atmosferă toxică și
încerci să crești vibrațional/ evoluezi în timp ce rămâi alături de ei, „ca să
ai grijă de ei”, lucrurile sunt cam așa: lucrezi cu tine însuți și mai
mai crești puțin vibrațional, după care ei, prin comportamentul lor abuziv/
toxic, te trag în jos; tu mai lucrezi puțin cu tine însuți, folosești diverse
practici ca să ajungi la un nivel mai înalt de vibrație, după care ei, prin
comportanmentul lor abuziv/ toxic, te trag în jos - și tot așa. Nu vreau să
folosesc cuvântul „imposibil”, dar într-un asemenea mediu toxic este foarte
greu să crești vibrațional.
Eu am niște prieteni care sunt în această situație și care rămân în acel
mediu toxic pentru că vor să aibă grijă de acei membri ai famililei care se
comportă în mod abuziv. Ei nu conștientizează că au grijă de mama/ tatăl lor,
dar nu au grijă de ei înșiși și își distrug sănătatea și își coboară propria
vibrație, fiindcă speră că vor putea să-i ajute să ascensioneze pe părinții
care au astfel de comportamente.
Dacă toți Lucrătorii în Lumină, în loc să se concentreze pe a lucra cu ei
înșiși, pe a crește vibrațional, și-ar coborî vibrația și ar rămâne la un nivel
scăzut de vibrație ca să încerce să-și „salveze” mama/ tata/ soția/ soțul,
gândiți-vă cum ar fi lumea în prezent…
Calea Ascensiunii implică să faci o prioritate din creșterea ta
vibrațională, să eliberezi din viața ta ceea ce nu mai rezonează cu tine, ceea
ce te trage în jos, să pui capăt relațiilor toxice (nu doar celor de cuplu).
Noi am venit aici cu o Misiune care are de-a face, printre altele, cu a susține
Ascensiunea colectivă. Nu putem face asta rămânând la un nivel de vibrație 3D.
Înainte să putem ajuta la „curățenia generală” care se face în lume, este
necesar să dovedim că suntem capabili să facem curățenie în propria viață.
Eliberați-vă, ieșiți din mediile/ relațiile toxice, nu vă sabotați propria
evoluție!” (EldoRa Rose) Traducerea Mihaela Dan
„Unii oameni sunt atașați de relații, de persoane, de locuri, de slujbe, de
locuințe, de obiceiuri, de obiecte, etc și nu sunt dispuși să le dea drumul, se
agață de ele atunci când vine timpul când acestea să iasă din viața lor.
Spre exemplu, ei simt foarte clar când relația lor de cuplu nu mai
funcționează, însă rămân an după an în acea relație, spunându-și că poate că
lucrurile se vor îmbunătăți, sperând că la un moment dat va fi mai bine. Ei pur
și simplu refuză să accepte să relația respectivă s-a încheiat. Iar relația nu
se îmbunătățește, ci dimpotrivă.
Voi nu puteți ascensiona dacă nu faceți curățenie în viața voastră, dacă nu
dați drumul la tot ceea ce nu mai rezonează cu voi, dacă nu încetați să faceți
alegeri din spațiul fricii și nu începeți să faceți alegeri în baza rezonanței
voastre, dacă nu vă aliniați realitatea exterioară cu persoana care sunteți
acum. Doar când începeți să faceți aceste lucruri puteți intra pe Calea care
înseamnă împlinirea Menirii personale.” (EldoRa Rose) Traducerea Mihaela Dan
„Mulți dintre voi vă confruntați acum cu o avalanșă de gânduri/ emoții/
amintiri din trecutul vostru mai mult sau mai puțin îndepărtat. Acestea ies la
suprafață și asta poate fi inconfortabil, poate fi copleșitor, vă poate
tulbura.
Această perioadă ne oferă oportunitatea de a deveni o Versiune mai Bună
(înaltă vibrațional) a noastră, pentru că de fiecare dată când aceste gânduri/
emoții/ amintiri din trecut ies la suprafață, ele au legătură cu ceva din acel
trecut ce necesită să fie curățat/ vindecat.
Trecutul vostru nu este dușmanul vostru.
Toate acele traume/ emoții cărora ați simțit că nu le puteți face față în
trecut și pe care le-ați negat/ reprimat/ ignorat s-au acumulat în interiorul
vostru și periodic, una câte una, vor ieși la suprafață, atunci când le vine
vremea, ca să le vedeți/ conștientizați, să le onorați ca fiind ale voastre și
să le vindecați/ curățați.
Această perioadă scoate la suprafață asemenea energii de vibrație joasă din
interiorul vostru ca să le conștientizați și să le vindecați/ curățați, astfel
încât să nu vă mai lăsați conduși/ influențați de ele. Atâta vreme cât nu le
conștientizăm, aceste credințe/ tipare/ emoții/ traume ne controlează gândirea/
comportamentul și funcționăm inconștient, nu ne dăm seama că suntem „conduși”
de traumele noastre și nu ne dăm seama cât de mult ne afectează acestea viața.
Noi suntem împinși să ne facem o curățenie mai mare în interior, să ne
apropiem mai mult ca nivel de vibrație de Sinele nostru Superior.
Ni se cere să facem o alegere fermă: te dedici 100% procesului care
înseamnă să devii o Versiune mai Bună, să te apropii de Sinele tău Superior,
sau rămâi acolo unde ești?” (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan
„În
ultimii circa trei ani umanitatea a trecut printr-o perioadă mai intensă ca
oricând. Nu a fost niciodată ușor să trăiești pe Pământ, dar în ultimii 3 ani
am trecut prin provocări majore, a fost ca și cum a fost răsucit butonul până
la 10 (gradația maximă) și apoi a fost dus la 11. De aceea mulți oameni cedează
acum.
Vestea
bună este că toți cei care au cedat, care au căzut la pământ, simțind că sunt
la capătul puterilor, au avut opțiunea să se ridice. Și unii dintre ei chiar au
conștientizat: „OK, mi s-au întâmplat aceste lucruri. Pot accepta faptul că
modul în care am trăit până acum a fost unul inconștient, pot accepta că am
făcut ce am făcut fiindcă atât am știut la momentul respectiv, dar pot, de
asemenea, să mă ridic și să o iau de la capăt”. Iar acești oameni sunt acum mai
puternici ca niciodată în viața lor.
Sunt
însă și alții care după ce au căzut și-au proiectat energiile de vibrație joasă
asupra altora, în încercarea de a-i distruge, pentru că nu voiau să vadă ceea
ce acei oameni le arătau, nu acceptau să vadă adevărurile care erau în fața
lor.
Acum
suntem într-o perioadă în care nu mai poți distruge exemplele, nu mai poți
bloca Lumina altora. Și din ce vine mai multă Lumină pe Pământ, aceia care și
până acum au văzut Lumina, care își rostesc de ani de zile adevărul și
funcționează de mai mult timp în Noua Realitate, vor constata că viața lor
devine din ce în ce mai ușoară. Asta înseamnă că vom începe să vedem cum se
schimbă lucrurile, cum tot mai multe dintre minciunile care ne-am fost servite
pe post de„adevăruri oficiale” se destramă și cum oamenii încep să vadă ce se
ascunde în spatele acestora, încep să vadă adevărul.
Adevărul
iese la suprafață - iar asta este valabil atât la nivel colectiv, cât și la
nivel personal. Caracterul nostru, personalitatea noastră, limitele noastre,
traumele noastre devin tot mai vizibile.” (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Indiferent
dacă sunteți sau nu pe calea spirituală, cei mai mulți dintre voi treceți
printr-o perioadă foarte solicitantă din punct de vedere psihologic, emoțional,
spiritual și poate și fizic.
Atât
de multe dintre credințele/ „adevărurile” voastre sunt zguduite acum, vedeți că
se întâmplă lucruri atât de aberante/ întunecate, încât unii dintre voi
ajungeți să vă întrebați „Chiar suntem pe linia temporală a Ascensiunii?”.
Dacă
vă uitați în jur, mulți dintre voi aveți impresia că lucrurile nu arată deloc a
evoluție, ci par a merge din rău în mai rău.
Mulți
simt că nu pot să-și rostească la modul public adevărul, pentru că cei din jur
sunt atât de prinși în programarea la care sunt supuși, încât văd în ceilalți
un pericol și-i acuză/ atacă pe cei care îndrăznesc să nu creadă „adevărurile
oficiale”.
Mulți
dintre oamenii care nu cred adevărurile oficiale nu au curajul să-și rostească
adevărul în public, fiindcă devin imediat o țintă pentru cei care iau de bun
tot ce le spun autoritățile și sunt programați să-i considere un pericol public
pe cei care au altă părere.
Este
vizibilă separarea/ polarizarea care există în prezent în societate/ lume și
care este alimentată de propaganda celor care vor ca toți să se supună – este
un stres creat cu intenție de cei care vor să-și mențină controlul asupra
maselor.
Din
ce în ce mai mulți oameni, însă, încep să-și pună întrebări, încep să aibă
dubii, sunt deschiși la a asculta și alte opinii și încep să suspecteze că de
fapt, ceea ce vede marele public este doar o mică parte din ceea ce se întâmplă
în realitate.
Dacă
în trecut oamenii nu erau interesați de ceea ce se întâmpla la nivel mondial,
ci doar de ceea ce îi privea direct pe ei, în ultimii câțiva ani ei au început
să înțeleagă că este vorba despre ceva mai mult decât niște interese locale/
naționale.
A
venit timpul ca oamenii să se trezească din punct de vedere spiritual și pentru
ca asta să se întâmple este nevoie ca ei să fie zguduiți masiv, fiindcă cei mai
mulți oameni sunt profund „adormiți”, ei nu sunt dispuși să se deschidă către
alte adevăruri, ei cred în continuare „adevărurile oficiale”.
Acești
oameni sunt mulțumiți să trăiască în continuare în zona lor de confort, cred ce
li se spune să creadă, fac ce li se spune să facă și până nu vor fi zguduiți
masiv, nu vor deschide ochii.
Faptul
că întunericul face mutare după mutare și încearcă prin toate metodele să ne
inducă frică, faptul că haosul devine tot mai mare, ajută de fapt procesul
Ascensiunii, pentru că din ce în ce mai mulți oameni vor ajunge la limita
suportabilității (la nivel fizic, emoțional, psihic, etc) și atunci vor
deschide ochii.” (EldoRa Rose & Siman) Traducerea Mihaela Dan
„Pe
măsură ce energiile care curg pe Pământ vor deveni mai intense, presiunea pe
care o simțim asupra noastră va deveni din ce în ce mai mare, iar cei care vor
opune rezistență Luminii care trece prin ei pot ajunge la episode psihotice,
psihicul lor nu va mai face face față, se va „sparge” în bucăți și nu vor mai
ști cine sunt și unde sunt. Deseori astfel de episode psihotice pot duce la
spitalizări. Și ca urmare a faptului că energiile vor crește din ce în ce mai
mult ca nivel de vibrație în perioada următoare, dacă oamenii continua să opună
rezistență Luminii care trece prin ei, astfel de episode psihotice se pot
repeta.
Dacă
vrem să facem față, este necesar să eliberăm toate atașamentele, să dăm drumul
la tot ce nu-și mai are locul în viața noastră. Singurul mod în care vom putea
face cu bine energiilor este să „ținem palmele larg deschise”, adică să nu ne
agățăm de nimic și de nimeni.
Unii
dintre voi vom fi propulsați înainte cu o viteză foarte mare, iar alții vor
avansa cu o viteză mult mai mică. Și această departajare are un scop bine
întemeiat, nu e întâmplătoare.
Dacă
faceți parte din echipa care deschide Calea celorlalți, care ajunge prima la
destinație și pregătește terenul pentru cei care vin din urmă, pregătiți-vă
pentru schimbări majore și foarte rapide; Viața voastră se va schimba în moduri
în care nici nu vi le puteți imagina, așa că fiți pregătiți.
Viața
voastră, așa cum o știați până acum, fie se va destrăma complet (în cazul în
care nu sunteți dispuși să eliberați toate atașamentele, să dați drumul tuturor
persoanelor/ lucrurilor/ situațiilor care nu-și mai au locul în viața voastră,
Universul vi le va lua cu forța, va face curățenie cu forța în viața voastră,
ca să puteți merge înainte cu toată viteza), fie va înflori în moduri
inimaginabile. Pentru aceia dintre voi care vă aflați în primul grup, nu va
exista cale de mijloc, veți în una dintre cele două situații menționate mai
sus.
Ceilalți,
oamenii obișnuiți, vor avansa foarte încet. Ei nu vor observa schimbări majore
în următorii circa doi ani. Dar asta este în regulă, fiindcă până atunci cei
din primul grup deja vor fi pregătit terenul pentru venirea celor din grupul al
doilea, vor fi început deja construcția Noii Lumi.
În
cazul în care sunteți în primul grup, veți fi puternic activați în perioada
următoare și de aceea cea mai mare parte a celor care fac parte acum din viața
voastră (dacă nu toți) o să iasă din viața voastră, pentru că nu vor putea ține
pasul cu voi. Veți avansa într-un ritm foarte rapid, care va fi imposibil de
suportat pentru ei. Vă veți schimba atât de mult și atât de repede, veți evolua
atât de mult, încât nimeni din preajma voastră nu va putea să înțeleagă ce se
întâmplă cu voi, nimeni nu va putea să țină pasul cu voi.
Pentru
voi s-a terminat cu viața voastră actuală. De aceea este necesar să eliberați
toate atașamentele, să nu vă agățați de nimic și de nimeni. Dacă nici
persoanele respective nu se agață de voi, dacă vă eliberează și gravitează în
jurul vostru, din dorința de a ține totuși legătura cu voi, veți putea intra
într-un „dans” în care veți avea perioade în care vă veți interesecta
traiectoriile tangențial, dar în rest, fiecare va „dansa” separat.
La
acest moment există deja două lumi paralele, dar în perioada următoare acest lucru
va deveni și mai evident. Un grup va avansa cu o viteză extraordinar de mare,
iar restul oamenilor vor avansa cu o viteză redusă; ca să vă dați seama la ce
mă refer, va fi ca un avion supersonic și o barcă cu vâsle. Noi toți ne
îndreptăm către aceeași destinație, doar că unii vor ajunge acolo mult mai
repede decât ceilalți.
Așadar,
dacă sunteți în primul grup, pregătiți-vă, pentru că în scurt timp veți avea
parte de informații/ vești uimitoare, veți fi activați și veți „primi” o
viziune asupra a ceea ce aveți de făcut în continuare. Atunci când primiți
informațiile/ conștientizările/ revelațiile respective scrieți-le pe ceva,
pentru că astfel vă vă fi mai ușor să vă conturați un plan, ca să puteți face
față la ceea ce va urma în viața voastră.
Dacă
sunteți unul dintre cei care va fi activat, probabil că deja știți că e vorba
despre voi, deja simțiți că faceți parte din primul grup.
A
venit timpul. Am intrat în perioada pe care am așteptat-o toată viața mea.
Aceasta este perioada pentru care noi am venit pe Pământ în această viață.”
(Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Cum
știm dacă facem parte din grupul celor care vor avansa cu viteză foarte mare sau
din grupul celor care vor avansa cu o viteză mult mai mică?”
Veți
ști; atunci când veți fi activați veți ști.
Cei
din primul grup vor fi activați în mai multe valuri. Primul val va fi cel mai
probabil între 28 mai și 15 iunie și veți ști, dacă sunteți în acel grup. Și va
urma al doilea val și al treilea val și apoi, în timp, vor urma alte valuri,
până când întreaga umanitate va avansa cu aceeași viteză. Va dura ceva timp
până atunci, dar într-acolo ne îndreptăm
Și
este important de menționat că atunci când unii avansează cu o viteză foarte
mare și lasă în urmă marea masă a oamenilor, cei care sunt mult în față încep
să se vadă între ei. De exemplu, dacă tu și o persoană X erați în marea masă a
oamenilor, în locuri diferite, nu vă puteați vedea unul pe altul, dar dacă tu
și X ați fost activați, ați avansat cu viteză foarte mare și ați lăsat în urmă
marea masă a oamenilor, în „spațiul” în care ați ajuns sunteți doar voi doi,
deci nu aveți cum să nu vă vedeți unul pe altul. În acest fel se deschide calea
către colaborări între oameni care până acum nu s-au cunoscut, dar care atunci
când o iau mult înaintea celor din jur, se văd unul pe altul, pentru că sunt
foarte puțini oameni acolo unde ajung ei.
După
această activare va fi mult mai ușor să se găsească între ei oamenii care sunt
meniți să lucreze împreună pentru un scop mai înalt, pentru că ei nu mai sunt
ascunși de cei care până de curând se aflau în jurul lor și-i trăgeau în jos.
Această
separare a celor două grupuri nu e ceva de care să vă fie frică, nu e ceva care
să vă facă să vă îngrijorați („Eu în care grup sunt? Oare ce o să mi se
întâmple?”). Tot ce ni se întâmplă este ceea ce este necesar să ni se întâmple,
pentru ca să evoluăm.” (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Când
ne trezim din punct de vedere spiritual și începem să simțim totul, să VEDEM
altfel totul, să observăm la modul conștient totul, lucrurile se schimbă
radical.
Jocul
vieții este cu totul altul după ce te-ai trezit spiritual.
Ceea
ce a făcut ultima perioadă pentru mulți dintre noi este că ne-a adus într-o
stare în care ne-am simțit foarte vulnerabili, ne-a smerit, ne-a făcut să ne
uităm cu totală sinceritate la niște lucruri legate de noi înșine și de viața
noastră și să ne ocupăm de ele, astfel încât am fost capabili să ne tratăm pe
noi înșine cu o mai mare compasiune și iubire, fiindcă am curățat/ eliberat
atât de multe gânduri, emoții, credințe, tipare, comportamente, frici, etc care
nu ne mai reprezentau, care nu mai rezonau cu cei care suntem acum.
Și
motivul pentru care am curățat/ eliberat toate aceste lucruri este acela că
este necesar ca noi să urcăm la un alt nivel și să putem fi în serviciul
oamenilor care vor avea nevoie de asistență pentru a face față la ceea ce
urmează în lume.
Cei
care suntem de ceva timp pe această Cale spirituală și cei care intră acum pe
Cale nu facem ceea ce facem doar pentru noi înșine, ci o facem și pentru alți
oameni cu care am încheiat înțelegeri/ „contracte” la nivel de suflet, înainte
de a veni pe Pământ. Aceste înțelegeri/ „contracte” prevăd ca noi să-i asistăm
pe oamenii respectivi în procesul evoluției lor, în aceste vremuri. Și ca să
facem asta este necesar ca înainte de toate să evoluăm noi înșine, să curățăm
noi înșine straturi de energii de vibrație joasă din interiorul nostru, să
începem să ne manifestăm noi înșine la modul autentic, să ne permitem să fim
vulnerabili, să funcționăm în baza Suveranității personale, să ne rostim
adevărul, să stabilim limite ferme, să ne arătăm Lumina. Este necesar să
învățăm să le permitem celorlalți să aibă adevăruri diferite de ale noastre, să
le respectăm adevărul, să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, fără să-i
judecăm.” (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
“Vinovăție
și teama la persoanele sensibile.
Persoanele
foarte sensibile poartă o energie ușoară și frumoasă, totuși, în timpul
copilăriei lor timpurii, adesea iau multe energii întunecate și grele. Ca
adulți, au tendința de a se lupta cu acea energie. În acest articol, încerc să
explic ceea ce cauzează acest lucru și ce pot face în legătură cu acesta.
Ne
începem viața pe Pământ ca un copil mic. În această etapă timpurie, nu există
conștiința unui "mine", căci totul este "eu", totul
aparține "eu". Un nou-născut nu are încă de descoperit ce aparține
lumii interioare și ce-i exterior. Sunt experimentate tot felul de lucruri,
care includ temerile și credințele rigide ale părinților și ale culturii și
societății înconjurătoare. Conștiința nou-născutului este ca un câmp foarte
deschis. Apoi urmează o fază în care acest câmp începe să se contracte de la
sine. Copilul începe să dezvolte o conștiință a ceea ce este "eu" și
ceea ce nu este "eu". Când vine vorba de aspectul fizic, acest lucru
este clar: tot ceea ce poate răni sau poate fi mutat aparține corpului, restul
nu.
Dar
când vine vorba de lumea interioară, diferența nu este deloc clară. Ceea ce
simte și crede un copil este, în mare măsură, influențat de ceea ce simt și
gândesc oamenii din jurul lui. Prin urmare, în această perioadă de contracție a
conștiinței, multe temeri vechi și idei sunt absorbite din mediul înconjurător
al copilului și devin parte a câmpului energetic al copilului. În cele din
urmă, o limită este stabilită între lumea exterioară și lumea interioară.
Personalitatea apare în existență: un amestec de energii vechi, pământești și energia
sufletească a persoanei. Prin urmare, personalitatea noastră este un butoi plin
de contradicții. Ne confruntăm cu impulsuri opuse și tensiuni interioare, iar
după aceea ne străduim să ameliorăm aceste tensiuni. O luptă interioară se va
ridica între vechiul, ceea ce am absorbit și cel nou, ceea ce suntem aici
pentru a aduce; prin urmare, între întuneric și lumină. Dar lupta nu este o
soluție și, în cele din urmă, va întări doar tensiunea interioară. Vechile
temeri și idei nu pot fi cucerite prin luptă. Vechiul nu poate fi învins sau
suprimat; ea poate fi eliberată numai de lumina noastră interioară, dragostea
și înțelegerea noastră.
Care
sunt acele credințe vechi și temeri pe care le absoarbăm fără voie ca copii și
care contravin impulsurilor sufletelor noastre? Ceea ce am descoperit în
practica mea este că multe din acestea provin din religiile noastre bazate pe
frică, care descriu omenirea ca fiind rea și păcătoasă. Distracția și bucurarea
de sine sunt privite ca fiind păcătoase. Doar muncesc din greu, seriozitate și
sunt umili. Lăcomia este atelierul diavolului. Este mai binecuvântat să dai
decât să primești. Nu se poate aștepta mult mai mult din viață decît să
muncești din greu și să pleci din plăcere. Sexualitatea trebuie suprimată Dacă
nu respectați o serie de reguli prescrise, veți merge în iad. Aceste reguli
includ lucruri precum apartenența la o anumită biserică, realizarea
ritualurilor, îmbrăcăminte acceptabilă etc. Pe scurt, toate regulile care ne-au
pus într-o cutie, într-o închisoare mentală. Dar ființele umane, în special
copiii, nu pot suprima în întregime natura lor spontană și vor face tot ce le
place. Cu toate acestea, presiunea normelor devine internalizată, iar ruperea
lor determină sentimente de vinovăție. Se începe condamnarea pentru cine este
unul natural. Copilul inițial vesel și spontan devine un adult sumbru,
muncitor, care simte că bucuria vieții este păcătoasă și care simte vinovăția
constantă. Pe scurt, copiii sunt învățați să se simtă vinovați din cauza
faptului că sunt. muncitor adult care simte că se bucură de viață este păcătos
și care simte vinovăția constantă. Pe scurt, copiii sunt învățați să se simtă
vinovați din cauza faptului că sunt. muncitor adult care simte că se bucură de
viață este păcătos și care simte vinovăția constantă. Pe scurt, copiii sunt
învățați să se simtă vinovați din cauza faptului că sunt.
Cele
de mai sus pot părea să se refere la trecutul mai mult decât la timpurile
moderne. Puterea bisericilor a scăzut, iar bisericile rămase în general predică
o dogmă mai puțin strictă. Gândul că oamenii care sunt membri ai unei alte
biserici - sau, mai rău, chiar ateiști care sunt condamnați să ajungă în iad -
se încearcă încet. O altă schimbare este că, în prezent, tot mai mulți oameni
reușesc să mențină o parte din energia originii lor, energia sufletului lor.
Cât de diferit este să fii în acea altă atmosferă în care trăim întotdeauna o
iubire naturală, necondiționată. Din fericire, din cauza acestui tip de
persoană, lumea se schimbă. Dacă luați, de exemplu, modul în care copiii sunt
crescuți în zilele noastre, tot mai mult copilul este respectat pentru modul în
care este. În urmă cu un secol, un copil a fost privit ca fiind ceva care
necesită disciplină și modelare.
Paradoxul
oamenilor extrem de sensibili și foarte dezvoltați
În
practica mea am observat ceva paradoxal. Sunt oameni extrem de sensibili, cu o
energie naturală blândă și luminoasă, care poartă în ei energii foarte vechi și
întunecate. Este vorba mai ales de acele persoane care sunt pline de sentimente
de inferioritate și de vină. Deși au o dorință naturală de a se conecta cu
atmosfera inimii și a spiritului, ei sunt împovărați de sentimente grele de
nevrednicie și de anxietate. Ce cauzează asta?
Persoane
extrem de sensibile incarnate pe Pământ cu o conștiință foarte dezvoltată și
rafinată. Ei sunt în mod natural empatici și sensibili la suferința și la
problemele altora. Prin urmare, în calitate de copii, simt problemele
părinților lor la un nivel foarte profund, ceea ce face ca conștiința lor
sporită să fie foarte receptivă la energiile grele cu care părinții lor sunt
împovărați. Mai mult, acești copii au o dorință foarte puternică de a-și ajuta
părinții. Nu este nimic mai mult decât să le poată suporta problemele
părinților și să le rezolve. Aceasta explică paradoxul energiilor foarte ușoare
și foarte întunecate în domeniile lor energetice. Deoarece câmpurile lor de
energie erau deja foarte extinse atunci când erau nou-născuți, aceste câmpuri
au și mai mult spațiu în care pot fi recepționate energiile grele și întunecate
din împrejurimile lor.
Deoarece
acești copii doresc să-i ajute pe părinți atât de intens, ei nu își dau ocazia
să aibă o copilărie reală. Odată ce încep să-și poarte povara părinților, nu
mai sunt copii. Și pentru că nu au ocazia să aibă o copilărie reală, energiile
lor originale, care de obicei sunt foarte iubitoare și vesele, nu vor putea să
se bazeze în mod corespunzător. Prin urmare, este vorba în cea mai mare parte
de oameni sensibili, cu spirit spiritual, ale căror vieți adulte s-au transformat
într-o luptă cu vechi temeri și sentimente de vinovăție.
Când,
ca adulți, intră în contact cu copilul lor interior, ei rareori văd un copil
vesel și fără griji. Adesea, este ascuns într-un colț al unei camere
întunecate, neglijat în întregime. Dacă nu ne putem bucura de copilărie ca un
copil, pentru că ne-am luat prea multă responsabilitate asupra noastră, în
viața noastră mai târzie vom ajunge cu un copil interior deteriorat și o
abilitate slabă la pământ. Avem nevoie de un copil interior sănătos pentru a ne
bucura de viață. Este sursa fericirii, bucuriei și inimii noastre și a
capacității noastre de a experimenta mintea și aprecierea reală a lucrurilor
simple din viață.
Dacă
urmăriți copiii care se joacă, puteți observa cât de natural și fără rezerve
pot să se bucure de viață și de modul în care se pierd în acest moment. Adesea,
considerăm că pierderea acestor abilități este un rezultat natural al
creșterii, dar acest lucru nu este adevărat: este rezultatul suprimării
copilului nostru interior. Pentru a elibera copilul în interiorul nostru,
trebuie să țintim vechile sentimente de vinovăție moștenite de la părinții
noștri. Acest sentiment de vină rămâne în sistemul nostru ca un nor întunecos,
chiar și în acei oameni care nu sunt crescuți cu religia. Mulți oameni,
inclusiv atei, au oarecum impresia că sunt răi și păcătoși și că viitorul nu
are nimic bun pentru ei. Moralizarea este în jurul nostru.
Toți
purtăm povara trecutului. Cultura noastră este numită o cultură a vinovăției
pentru acest motiv. Suntem ființe umane, de aceea facem multe greșeli. Și,
într-un fel, ne simțim mereu vinovați de asta din cauza "programării"
culturii noastre.
Renunțând
la vinovăție și născut din nou
Cum
putem face față acestor sentimente de vinovăție? Acest lucru este deosebit de
important pentru persoanele foarte sensibile care au preluat profund energiile
păcătoase și nevrednicia în câmpurile lor energetice. Cum putem elibera aceste
vechi modele de frică pentru a ne elibera de ele? Principalul lucru pe care
trebuie să-l realizăm este că sentimentele de vinovăție sunt întotdeauna
transferate asupra noastră de oameni care suferă de aceleași sentimente de
vinovăție, mai ales unul sau ambii părinți. Ajutându-ne pe părinții noștri, ne
ajutăm singuri. Dar în acest caz, nu este scopul de a schimba "părinții
noștri externi", chiar dacă ei încă trăiesc. Dimpotrivă, ar trebui să
încercăm să-i acceptăm pe părinții noștri așa cum sunt. Este nevoie de
transformarea "părinților noștri",
Dacă
îi întreb pe clientul meu: "Cine este acea persoană care vă spune că nu
faceți lucrurile cum trebuie sau că nu sunteți suficient de bun?" De
obicei, ei văd că chipul unuia dintre părinții lor apare în mintea lor. Acum,
explorați ce influență a avut energia părinților voștri asupra vieții și corpului
vostru. Ce gânduri ai adoptat de la tatăl tău, de la mama ta sau de la
amândouă? Ce porunci, interdicții, care se tem? În cazul în care acest lucru a
blocat energia dvs. și a determinat unele părți ale corpului dvs. să crampe sau
să mângâie? Apoi, adânc în interiorul vostru, vedeți unul dintre părinții
voștri stând acolo ca o sursă de energii negative și grele. Înțelegeți că, dacă
veți reuși să vă schimbați părinții adânc în interiorul vostru, vă veți da o
nouă rădăcină, o rădăcină care vă hrănește cu dragoste în loc să insuflați
frică. În interiorul tău va apărea un spațiu pentru copilul tău interior unde
poate fi liber să joci. Făcând acest lucru, vei avea în sfârșit un efect
pozitiv asupra "părinților tăi exteriori". Vei vibra o altă energie
față de ei și asta va avea o influență pozitivă asupra lor.
Deci
cum schimbi părinții în tine? Încercați următoarea metodă: Imaginați-vă că
simțiți energia tatălui dvs. în spatele vocii interioare care vă spune că nu
faceți bine lucrurile sau că aveți tot felul de îndatoriri de îndeplinit. Du-te
înapoi în trecut și imagina-ți tatăl ca un băiețel. Ce fel de băiat e el? Care
sunt visele lui, temerile sale? Simțiți cum este influențat de temerile
părinților săi, de energiile grele din momentul în care sa născut. Apoi, dați
seama, în lumea interioară, că nu există niciun moment ca timpul. Abordați-vă
pe tatăl tău ca pe un băiat. Acum sunteți părintele, profesorul, iar tatăl dvs.
este copilul. Îndrăznește-l, dă-i dragostea ta necondiționată și-l încurajează.
Spune-i că este bun, așa cum este, și îl ajută să-și elibereze temerile și
singurătatea. Veți deveni conștienți de sentimentul de vinovăție și veți vedea
clar că nu este justificată. Acum, puneți legătura cu atmosfera iubirii
necondiționate care este inițial atât a lui cât și a dvs. - aceasta este sursa
vindecării. Lasă energia din această atmosferă de iubire necondiționată să
curgă spre tatăl tău și să-i arăți acea energie. Apoi fă același lucru cu mama
ta.
După
ce faceți acest lucru, reveniți la copilul dvs. interior. Realizați că timpul
aparține lumii exterioare: în lumea interioară există doar eternul acum.
Copilul pe care l-ai avut odată este încă prezent ca și copilul tău interior.
Vedeți cum face acest copil. Odată ce v-ați eliberat de energiile vechi și
grele ale părinților voștri, copilul dvs. interior poate fi din nou copil și să
se bucure de viață. Întreabă copilul ce dorește, ascultă-l și dă-i ocazia și
spațiul de a juca și de a se bucura de viață. Du-te să faci lucrurile împreună
ca copilul să se bucure. Dacă repetați acest exercițiu pe o bază obișnuită,
tatăl tău interior și mama încep să se schimbe în tine, devin mai tinere, mai
liberi și mai iubitori, iar copilul tău interior primește spațiul pentru a
trăi, a fi din nou copil.
Am
găsit o citare relevantă în jurnalele scriitorului german, Ernst Junger. El
scrie la 1 martie 1944 în jurnalul său: "Viața este o procreare continuă.
În timpul ciclului nostru de viață, încercăm să reunim tatăl și mama în noi
înșine. Aceasta este adevărata noastră slujbă, pe care o au conflictele noastre
interne și succesele noastre. Aceasta este urmată de nașterea noastră nouă:
"Corpul nostru fizic a apărut din unirea fizică a părinților noștri. Din
punct de vedere energetic, noi îi purtăm pe părinți în interiorul nostru. Energiile
lor au o influență profundă asupra energiilor noastre masculine și feminine.
Prin urmare, disharmonia dintre părinții noștri duce de obicei la o relație
proastă între femeia noastră interioară și omul nostru interior. Dar dacă
eliberăm părinții noștri interiori - vindecăm și le aducem în lumina iubirii
noastre - atunci ei se vor reuni spiritual în noi: unirea omului nostru
interior și a femeii noastre interioare. Această unire va duce la a doua
naștere, nașterea noastră spirituală. Această a doua naștere nu este nimic mai
puțin decât eliberarea copilului nostru interior, pentru ao lăsa în întregime
în viața noastră. Numai atunci putem fi cu adevărat prezenți pe Pământ cu
întregul nostru suflet.” Sursa: © Gerrit Gielen & Gheorghe Picui
„Avem
nevoie de o strategie îndrăzneață pentru a schimba radical modul în care trăim,
modul în care ne manifestăm ca lideri și modul în care iubim.
Nu
există niciun om care a făcut istorie într-un domeniu sau altul și care să nu
fi făcut lucruri care au fost complet diferite de ceea ce făceau cei din jurul
lui, să nu fi ieșit din normele valabile la acel moment, să nu fi spart niște
tipare în care se încadrau toți ceilalți, să nu fi luat decizii care i-au
contrariat pe ceilalți. Nu poți face lucruri extraordinare rămânând un om obișnuit,
făcând lucrurile așa cum le face un om obișnuit.
Dacă
vrei să faci lucruri extraordinare nu mai încerca să te integrezi, nu mai
încerca să mergi în aceeași direcție cu turma, asumă-ți riscul de a sparge
normele, de a încălca regulile, de a ieși din rând, de a avea altă părere decât
au cei din jur și a o exprima!
Și
înainte de toate este vorba despre a avea un alt tip de gândire decât au
ceilalți, de a avea o altă perspectivă asupra lucrurilor decât au ceilalți.
Asta înseamnă pur și simplu să-ți deschizi mintea către noi posibilități, să
fii dispus să explorezi concepte care te provoacă la nivel intelectual, să
cauți compania oamenilor care se află la nivelul de conștiință la care vrei să
ajungi, nu la nivelul la care te afli tu în prezent.
Când stai
în preajma unor oameni care au un nivel mai înalt de conștiință nivelul
discuțiilor este altul, nivelul informațiilor pe care le afli este altul,
nivelul limbajului folosit este altul. Așa ajungi să te familiarizezi cu un nou
mod de a comunica, un nou mod de a gândi, un nou mod de a privi/ înțelege/
interpreta lucrurile.
Noi
avem talente pe care încă nu le-am descoperit sau pe care încă nu le-am folosit
și nici nu vom ajunge să le folosim vreodată, dacă rămânem în anturaje cu un
nivel redus de conștiință, care nu ne stimulează să creștem. Și la început este
înfricoșător să ieși din zona ta de confort, să ieși din vechiul tău anturaj,
în care te simțeai foarte confortabil și să intri într-un anturaj cu un nivel
mai înalt de conștiință, în care nu știi cum să te porți, ce să spui, ce să
faci. Dar dacă te poți obișnui cu a te simți inconfortabil, cu a ieși periodic
din zona de confort, vei reuși să evoluezi tot mai mult și să te exprimi tot
mai mult la modul autentic.
Eu
înțeleg că te temi de respingere, că te temi că n-o să te integrezi în noul
grup, că nu-ți place să te simți inconfortabil, dar dacă nu ești dispus să te
confrunți cu aceste frici nu vei putea trăi viața pe care este menit să o
trăiești.
Vreau
ca oamenii care sunt diferiți de cei din jurul lor, care nu se conformează
regulilor, care sunt „săriți de fix” în ochii celor apropiați, cărora li se
spune deseori că „sunt prea de tot”, care gândesc altfel decât cei din jurul
lor, să știe că nu sunt nebuni. Vreau ca ei să știe că este în regulă să fii
diferit.” (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan
„Dacă
nu ești dispus să-ți schimbi gândirea, să ieși din vechile tipare/ programe, nu
vei reuși să-ți schimbi viața, nu vei reuși să urci la un alt nivel. Nu poți să
te încadrezi în regulile/ limitele pe care le presupune nivelul la care te
afli, adică să funcționezi în continuare în parametrii zonei tale de confort și
în același timp să urci la nivelul următor. Dacă nu ai curajul să treci dincolo
de limite, să ieși din „cutia” în care te-ai aflat, nu poți evolua.
Unii
oameni sunt genul care preferă să rămână în zona de confort, preferă
„siguranța”/ „stabilitatea”, alții vor să exploreze teritorii noi, vor să afle
mai mult, vor să înțeleagă mai mult, vor să realizeze mai mult, vor să evolueze
și nu se tem să treacă niște granițe pe care cei din jur nu le trec, să încalce
niște reguli pe care cei din jur nu le încalcă, să iasă din rând, când cei din
jur nu au curajul să iasă. Ei sunt rebeli, ei sunt inovativi, ei sunt creativi,
ei sunt originali, ei au o gândire „out of the box” („în afara cutiei”), nu
sunt interesați să se integreze; dar asta vine cu un cost.
Și
acest gen de gândire „în afara cutiei” e valabil și când e vorba de Biserică.
Nimeni nu poate controla modul în care gândesc oamenii. Faptul că tu gândești
într-un anumit mod – tu fiind un om al Bisericii, dar e valabil pentru orice
alt domeniu – nu înseamnă că lucrurile sunt exact așa cum crezi/ spui tu, nu
înseamnă că tu ești deținătorul Adevărului absolut. Biserica nu este un
monolit. Sunt milioane de oameni în Biserică și aceștia au propriile opinii cu
privire la ceea ce se propovăduiește/ se întâmplă în Biserică și au
comportamente diferite. Una este experiența pe care ai avut-o tu cu diferiți
oameni ai Bisericii și cu totul altceva este legătura ta cu Dumnezeu. Iar faptul
că tu ai avut niște experiențe neplăcute cu diferiți oameni ai Bisericii nu
înseamnă că este cazul să generalizezi și să consideri că toți oamenii
Bisericii sunt așa.
După
perioada 2020-2022 oamenii încearcă să se întoarcă la „normal”, dar nu mai
există „normalul” de dinainte de 2020, nu mai au la ce să se întoarcă.
Lucrurile s-au schimbat radical în lume și cei care nu sunt dispuși să se
schimbe, care se agață de vechiul „normal”, nu vor face față la ceea ce vine.”
(TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan
„Unii dintre voi veți simți în această perioadă că este necesar să faceți o
schimbare majoră în relații, alții veți simți nevoia să vă rostiți clar
adevărul, alții veți simți o dorință puternică de a spune clar că nu acceptați
să vi se mai încalce drepturile și libertățile, alții veți simți impulsul de
a-i trata cu mai multă Iubire, empatie și compasiune pe cei din jur, alții veți
simți potrivit să vă mențineți cât mai mult într-o poziție de neutralitate,
permițându-le celorlalți să aibă propriul adevăr, indiferent că este diferit de
al vostru.
În această perioadă este vorba despre a vă menține cât mai mult timp într-o
stare de echilibru energetic/ emoțional, funcționând din spațiul Suveranității
personale, ancorat în propriul adevăr și aliniat cu Divinitatea/ Universul.
Este vorba despre a conștientiza că tot ce se întâmplă în jurul nostru este
într-o Ordine divină, că are un rost/ sens, chiar dacă mintea noastră umană nu
înțelege acest rost/ sens. Este vorba despre a conștientiza că ceea ce se
întâmplă în exterior este procesul evoluției umanității la un nivel mai înalt
de Conștiință, că așa arată Ascensiunea. Iar asta presupune să vedem, printre
altele, cum viața noastră se schimbă major, cum gândurile, credințele,
emoțiile, comportamentul, viziunea noastră asupra lumii se schimbă major.
Așadar, când vă uitați la televizor sau pe rețele de socializare și vedeți
toate aceste lucruri de vibrație joasă, conștientizați că acesta este modul în
care evoluează umanitatea ca nivel de conștiință. Și lucrurile vor deveni și
mai intense, din acest punct de vedere.
Monitorizați-vă permanent și conștientizați când simțiți teamă, când faceți
alegeri din spațiul fricii, când vă certați din cauză că vă e frică sau când
ascultați lucruri care vă provoacă frică. Toate acestea vă scot din spațiul
Suveranității personale, vă vor face să experimentați anxietate, îngrijorare,
furie, resentimente, stres, haos, etc.
Nu este nimic „rău” în ceea ce se întâmplă acum în lumea exterioară, este
doar modul în care se petrece procesul evoluției umanității ca nivel de
Conștiință.
Nu este nimic „rău” în ceea ce se întâmplă acum în interiorul vostru, este
doar modul în care se petrece procesul evoluției voastre ca nivel de
Conștiință. Și voi ați venit aici, pe Pământ, în această perioadă, special ca
să trăiți pe viu acest proces.
Cu cât sunteți mai dispuși să priviți lucrurile prin aceste „lentile”, cu
atât mai ușor vă va fi, cu atât veți ieși din vechile jocuri 3D care înseamnă
să te înfurii, să acuzi, să-i judeci pe alții, să-i consideri pe alții vinovați
pentru ceea ce simți tu, să-i jignești pe alții, să susții că ei „greșesc” și
tu „ai dreptate”.
Noi trecem acum prin procesul evoluției umanității ca nivel de Conștiință.
Și chiar ne descurcăm bine.
Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți aici, pe Pământ, în această perioadă.”
(Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
SUFLETELE BĂTRÂNE...
"Sufletele bătrâne nu vor să aibă o relație doar pentru a avea un
partener, au nevoie de o dragoste pentru a crește împreună.
Sunt suflete care au trăit multe experiențe anterioare și de aceea vor să
folosească această întrupare pe Pământ pentru a evolua, nu le place să piardă
timpul.
AU UN SCOP DE VIAȚĂ MAI MARE
Sufletele bătrâne vin în această lume cu un scop, o misiune și de multe ori
cred că o iubire i-ar putea distrage de la îndeplinirea acestei sarcini.
Înainte de a căuta dragostea în cuplu, ei își acordă prioritate evoluției
personale și înțelegerii misiunii lor de viață.
Deoarece o iubire necesită multă atenție și dăruire, ei ajung să lase puțin
deoparte relațiile de dragoste mai banale.
Cu excepția cazului în care este tovarășul ideal pe drum, complementar și
legat de scopul de manifestat.
În acest caz, întâlnirea are loc prin alchimie divină.
NU LE PLAC ÎNTÂLNIRILE MODERNE
Sufletele vechi nu se adaptează bine la întâlnirile convenționale.
Pentru ei, toate acestea sunt foarte superficiale.
Le plac întâlnirile adevărate, oamenii care se cunosc profund, se arată, se
conectează cu sufletul lor și au energii similare.
Ei privesc sexul ca pe un act sacru.
Din păcate, aceste tipuri de întâlniri sunt rare în zilele noastre.
Oamenii vorbesc adesea prin aplicații, platforme de întâlniri, iar acest
lucru nu face pe plac sufletelor bătrâne și crește dificultatea de a găsi
dragoste, chiar dacă știu că ceea ce trebuie să fie, va fi.
NU LE PLACE „JOACA” superficial.
Vechea poveste a ego-ului: „Voi aștepta să mă suni. nu voi suna” sau „Mă
voi preface că nu mă interesează” este ceva ce sufletelor bătrâne chiar nu le
place.
Nu suportă personaje întruchipătoare, sunt foarte sensibili și adevărați,
nu le place postura, sunt fermecători cu dorința de a face plăcere, sunt
transparenți, direcți, cu sufletul gol și asta sperie o mulțime de oameni.
SUNT EXIGENTE
Sufletele bătrâne nu se întâlnesc cu oricine, doar pentru a avea companie
sau pentru a umple golurile.
Dacă cred că persoana nu merită, nici măcar nu se deranjează.
Mulți oameni ajung să spună că sunt „prea pretențioși”, dar adevărul este
că sufletele bătrâne vor ca cineva să-și împărtășească viața.
Fiind predate și în echilibru pentru dragostea de sine, așteaptă sinergia
aceleiași predări.
Ei decid să parieze pe cineva foarte special pe care să-l aibă alături,
altfel preferă să fie singuri.
AU MULTE RĂNI EMOȚIONALE VECHI
Sufletele bătrâne au răni emoționale din această și din alte vieți. În mod
normal, aceste suflete sunt întărite odată cu experiența, dar nu găsesc o viață
ușoară în această întrupare, au multe provocări de depășit, unele foarte
dureroase.
De aceea sunt foarte atenți, deoarece nu vor să sufere din nou.
Și onorează însoțirea reciprocă a cine știe prin ce trece fiecare și ce
înseamnă.
Pentru a avea o relație cu cineva, trebuie să simtă că persoana este
suficient de matură pentru a-și înțelege calea și evoluția.
VOR UN PARTENER ANGAJAT
Sufletele bătrâne au nevoie de un partener care vrea să fie lângă ei, care
să le respecte și să le înțeleagă.
Nu pot fi alături de oameni care înșală, posedă, împovără sau limitează.
Ei înțeleg relația doar din libertate, SI IUBIRE.
Ei știu că o relație poate merge înainte doar dacă există o comunicare
adevărată din inimă, o înțelegere pură între ei, dăruire și onestitate.
Dacă partenerul său nu însoțește în ritmul sau rezonează cu propria sa
frecvență vibrațională după ce încearcă să servească drept stimul pentru
creșterea celuilalt, ei detectează când este momentul uzurii infructuoase și
decid să-și ia zborul singur eliberând și onorând legătura a tot ceea ce este
împărtășit respectând momentul evolutiv personal." Sursa: Gabriella Cruz
“ASCENSIUNEA ÎN CORPUL FIZIC
Acum 2000 de ani, cineva a adus informații despre Lumină.
Și a luat asupra sa karma colectivă a acestei lumi.
Acesta este adevăratul sens al expresiei "a luat asupra sa păcatele
lumii".
Adică, prin propria conștiință și prin propriul său corp, el a asimilat și
transformat milenii de durere.
Aceasta este o abilitate și o misiune a multor suflete întrupate în această
perioadă istorică.
El, Jeshua, a fost pur și simplu precursorul.
Și, după ce și-a făcut datoria, el s-a înălțat.
Adică, a părăsit corpul fizic, redevenind Corpul de Lumină care a fost și
este.
Cu toate acestea, în acest moment, noi ascensionăm fără a părăsi corpul
fizic.
Acesta este un fapt excepțional.
Și nu s-a mai întâmplat niciodată înainte.
Se întâmplă astfel pentru că există o urgență de a transforma această lume.
Așa că ne observăm pe noi înșine în timp ce lăsăm să cadă bucăți din
"istoria Pământului"...pe măsură ce matricea terestră se desprinde de
noi și se transformă, aliniindu-se cu matricea galactică.
Putem spune, de fapt, că ne observăm pe noi înșine murind și renăscând,
chiar și de 1000 de ori într-o oră.
Și acest proces este senzațional.
Acest proces nu s-a mai întâmplat niciodată, pentru că nu se putea
întâmpla.
Pentru că ar fi trebuit să murim fizic și să părăsim corpul pentru a ne
înălţa într-o formă non-fizică.
Ceea ce se întâmplă este o încercare nouă, extraordinară și complexă de a
permite sufletelor galactice întrupate să renunțe la identitatea lor terestră,
rămânând aici fizic, dar într-un corp de lumină.
Adică un corp mai puțin dens, fără durere, care vibrează la frecvențe de
diamant.”
Sursa: Marika Moretto & Adelina Nusbaum Cicaici
"Unul
dintre modurile în care evoluezi, unul dintre modurile în care crești
vibrațional, este prin râs. Râsul te conectează cu alți oameni care râd odată cu
tine. Râsul este o experiență comună, o recunoaștere a faptului că în viața ta
se întâmplă la acel moment ceva foarte amuzant.
Râsul
este benefic și mulți dintre voi știu acest lucru, dar nu fac nimic în privința
asta; unii, însă, căutați acele situații/ lucruri care știți că vă fac să
râdeți.
Ați
putea cu toții să faceți ca lucrurile să fie mai ușoare pentru voi pur și
simplu prin a căuta în viața de zi cu zi ceea ce vă face să râdeți, să zâmbiți,
să vă simțiți bine – și puteți găsi destule lucruri care vă pot face să râdeți.
Desigur,
există și un zâmbet interior pe care îl poți căuta în același mod în care poți
căuta pacea interioară sau Iubirea necondiționată. Zâmbetul interior e ceva ce
puteți căuta, dar e și ceva cu care să vă jucați.
Și să
știți că pe măsură ce vă obișnuiți să nu mai luați totul așa în serios, vă va
fi mai ușor să curgeți cu fluxul.
Când
încetați să vă străduiți atât de mult să iasă totul „cum trebuie”/ „perfect” și
puteți râde de voi înșivă, atunci știți că ați atins pentru o clipă măiestria.
Viețile voastre sunt o serie de clipe care vă oferă oportunitatea de a vă
înălța, de a vă bucura, de a savura anumite aspecte ale lumii în care trăiți,
așa cum este ea, cu toate problemele ei.
Fă-le
altora Darul râsului de câte ori poți, fă-i să râdă și conștientizează că a
face din râs și glume o parte importantă din viața ta este cea mai rapidă cale
către 5D. Este Calea Bucuriei - și este o cale pe care o poți alege iar și
iar." Sursa: Daniel Scranton & Selena Xenakis
",,Ascensiunea” este un termen care poate intimida oamenii, dar de
fapt nu este ceva foarte complicat, este vorba doar despre o fază a evoluției
umanității prin care trecem în momentul de față.
Atunci când treci prin procesul Ascensiunii, în prima fază experimentezi
Trezirea Spirituală. Ai parte de una sau sau multe revelații zguduitoare, de
una sau mai multe experiențe tulburătoare care îți schimbă drumul în viață.
Sinele tău Superior bate la ușă și-ți spune „Hai să mergem în direcția asta!”,
pentru că intenția sa este ca TU să ai parte de experiențe spirituale.
Ascensiunea înseamnă ca TU să aduci acele experiențe spirituale la nivelul
la care trăiești la modul conștient în viața de zi cu zi și permiți Sinelui tău
Superior să lucreze prin tine în viața de zi cu zi. Este vorba, practic, de o
fuziune a aspectului tău uman cu Sinele tău Superior - astfel devii o Versiune
mai Înaltă a ta.
În procesul Ascensiunii există diverse etape, există o permanentă curățare
a Vechiului, pentru a face loc Noului, treci prin transformări fizice, emoționale,
mentale și spirituale, prin curățări energetice, astfel încât Sinele tău
Superior să se poată instala în corpul tău fizic. Și de la un punct încolo, în
această Călătorie a Ascensiunii, Sinele tău Superior trece la volan. Și atunci
când permiți să se întâmple asta (pentru că ai liber arbitru), intri în faza
„întrupării” Sinelui tău Superior.
Unii dintre noi ne aflăm în această etapă acum. Și când intrăm în această
etapă discutăm despre a ajunge la Măiestrie; iar Măiestria nu înseamnă a ține
totul sub control, a merge pe apă sau a face miracole în fața altora – acestea
sunt niște metafore frumoase, care descriu modul în care te simți când ajungi
la un nivel înalt de Conștiință.
Măiestria este atunci când ai inima complet deschisă și totul decurge cu ușurință
și grație în realitatea ta." Sursa:Sandra Walter & Angelica Mihaela
Costea
"Cele mai multe femei au fost programate la modul subtil, fiind
învățate că trebuie să se pună pe ultimul loc în ordinea priorităților, așa cum
a fost ea stabilită de societatea patriarhală... Ele au acceptat tacit că
nevoile lor - indiferent dacă era vorba de nevoi fizice, emoționale, mentale
sau spirituale - erau cele mai puțin importante în familie și în ierarhia
socială.
Cele mai multe dintre noi s-au conformat în tăcere.
Cele mai multe dintre noi au crezut că e “de datoria noastră”, a femeilor,
să ne punem pe ultimul loc.
Cele mai multe dintre noi au jucat rolul martirului și s-au sacrificat
pentru alții.
Cele mai multe dintre noi nu au pus niciodată la îndoială această stare de
fapt.
Nenumărate femei cu inimile rănite au jucat acest rol de martir toată viața
lor, de milenii. Noi am încercat să-i facem fericiți pe toți cei din jurul
nostru. Am considerat că este responsabilitatea noastră să le facem pe plac
altora, renunțând la propriul nostru adevăr, la nevoile și dorințele proprii,
din dorința de “a fi bine”, într-o încercare de “a trăi în bună înțelegere”.
De-a lungul timpului, noi, femeile, am încercat să fim fericite făcându-i
pe toți ceilalți fericiți. Dacă ceilalți erau fericiți, simțeam că ne-am jucat
perfect rolul și că astfel, puteam să ne considerăm și noi fericite.
Pentru o vreme am fost mulțumite că persoanele dragi au nevoie de noi. Am
crezut că dacă au nevoie de noi o să ne simțim apreciate, acceptate și iubite.
Tot ce ne doream era o validare a valorii noastre, venită din partea celor ale
căror nevoi le-am pus mai presus de nevoile noastre.
Dar a fost un preț uriaș de plătit, pentru că simțeam un gol interior, o
amorțeală întunecată... O amorțeală pe care nici măcar nu puteam să o
identificăm, pentru că ea a fost mereu acolo, distrugându-ne pe tăcute
respectul de sine, demolându-ne puțin câte puțin puterea personală,
închizându-ne încetul cu încetul inimile.
Noi am încercat cu îndârjire să umplem acest gol interior care apăruse ca
urmare a faptului că ne-am neglijat nevoile și dorințele proprii, că ne-am
negat/ ignorat propriul adevăr și că am acceptat să trăim zi de zi în acest
fel. Am încercat să umplem acest gol interior preocupându-ne și mai mult de
binele celorlați, concentrându-ne și mai mult pe nevoile și dorințele lor, în
speranța că fărâmele de iubire primite din partea acestora ne vor fi de ajuns
și în sfârșit, ne vom simți și noi împlinite, fie și pentru o perioadă scurtă
de timp.
Noi n-am înțeles, nu ne-am dat seama că, de fapt, acest gol era provocat de
lipsa de IUBIRE. Noi am dat mereu de la noi - am dat atât de mult, încât
rezervoarele noastre s-au golit.
Aceasta e durerea ascunsă din istoria Femininului, care a fost gravată în
paginile timpului, în societatea patriarhală a Pământului.
Vremurile se schimbă acum. Femeia și-a recuperat și asumat puterea
personală. Ea s-a ridicat în toată gloria ei și în cele din urmă, a înțeles că
golul pe care îl simte în interiorul ei nu poate fi umplut decât din interior.
Ea nu mai pune nevoile altora deasupra nevoilor proprii. Ea își rostește
adevărul cu grație. Își urmeaza calea sigură pe ea, acceptând doar ceea ce
rezonează cu ea și ce o onorează.
Și în acest fel, Femeia nu se schimbă doar ea însăși - ea schimbă lumea.
Nu-și mai dorește ca ceilalți să aibă nevoie de ea, ca să se simtă validată; a
plătit un preț prea mare atunci când își baza fericirea proprie pe fericirea
altora, așa că în cele din urmă, a decis să se pună pe ea însăși pe primul loc
în ordinea priorităților sale."
Sursa: Karen Star
“Multi oameni se simt epuizati in ultima perioada si asta se intampla
pentru ca noi integram energii de vibratie foarte inalta si corpurile noastre
fizice sunt foarte solicitate, in acest context. Sunt schimbari energetice care
au loc in interiorul nostru si nu le putem vedea, insa le putem simti – asta
inseamna, printre altele: epuizare; fie dormim foarte mult, fie dormim foarte
putin; mancam tot felul de alimente „nesanatoase” sau „ciudate”, comparativ cu
hrana noastra obisnuita, pentru ca asta ne cere corpul nostru fizic; ne irita
lucruri care, in mod obisnuit, nu ne-ar deranja.
Ca atare, daca experimentati astfel de lucruri, nu le judecati si nu va
judecati, nu va ingrijorati, ci considerati-le un semn bun: integrati mai multa
Lumina in corpul fizic si cresteti vibrational.
Iubiti-va pe voi insiva si iubiti-va corpul, indiferent cum se manifesta,
fiindca el face tot ce poate in acest context foarte solicitant; acceptati cu
iubire faptul ca el este epuizat, faptul ca el vrea sa doarma la ore „ciudate”
sau se trezeste la ore „ciudate”, faptul ca vrea sa manance un hamburger sau o
fripura sau o mancare „grea”, plina de ulei. Nu mai judecati aceste pofte,
ascultati ce ceea ce va cere corpul, fiindca daca aveti o pofta „nebuna” de
astfel de mancaruri este pentru ca trupul vostru are nevoie de ele ca sa se
impamanteze, in timp ce proceseaza energiile de vibratie foarte inalta. In
astfel de contexte, mancarea aceasta „grea” ajuta corpul.
Nu va mai judecati poftele alimentare doar fiindca mintea voastra umana nu intelege
de ce va e pofta de asa ceva si considera ca acele mancaruri „nu sunt bune”;
onorati-va poftele, fiindca ele au un rost. Intelegeti ca uneori, in timp ce
ancorati astfel de energii, nu o sa mancati doar legume si fructe, numai
mancaruri „usoare”, ci o sa fie si situatii in care corpul vostru o sa aiba
nevoie de mancaruri mai „grele”.
Va rog, onorati ceea ce va cere corpul, fiindca el stie mai bine decat
mintea voastra de ce anume are nevoie in fiecare etapa a procesului. Onorati
nevoile corpului mai ales in ceea ce priveste alimentatia si somnul si nu va
mai judecati fiindca ati mancat carne sau ati dormit in timpul zilei. “ (Lorie
Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Ce anume creează epidemiile în această lume? Ce anume creează războaiele în
această lume?
Întunericul din noi înșine le creează.
Nouă ne place să vorbim despre Lumina din noi, despre Dumnezeu, dar evităm
să vorbim despre întunericul din noi, despre existența Răului în această Lume.
Ne place să vorbim despre îngeri, dar nu vrem să discutăm despre demoni.
Noi spunem că războaiele sunt declanșate pentru că un grup restrâns de
oameni - care nu ne ce cer părerea - decid să arunce bombe deasupra unui
teritoriu, dar nu conștientizăm că războaiele sunt alimentate de întunericul
din noi, de faptul că noi permitem ca acel grup de oameni să bombardeze niște
teritorii. Nu conștientizăm că războaiele se întâmplă pentru că nouă nu ne
pasă, atât timp cât nu suntem noi bombardați, că nu vrem să știm ce efect au
acele bombe, acolo unde sunt aruncate. Nu conștientizăm că refuzul sau
incapacitatea noastră de a ne confrunta cu întunericul din noi face să fie
posibil ca un grup redus de oameni să ia decizia de a bombarda niște teritorii
- adică să amplifice energia răului în lume -, fiindcă atât timp cât nu suntem
direct afectați de bombardamentul respectiv, considerăm că nu e problema
noastră. Nu înțelegem că amplificarea energiei răului în lume ne afectează pe
toți, într-un fel sau altul.
Nimănui nu-i place să vadă cum i se îngădesc la modul drastic drepturile și
libertățile, dar asta se întâmplă în lume în ultimii ani, este evident. De ce
se întâmplă? Pentru că ani și decenii la rând oamenii au închis ochii la
anumite decizii luate peste capul lor, iar acum constată care sunt efectele
faptului că și-au cedat puterea personală și au tăcut în trecut. Iar după ce au
făcut în mod repetat aceeași greșeală, închizând ochii când li s-au îngrădit
puțin câte puțin diverse drepturi și libertăți, după ce și-au pierdut
capacitatea de a spune „Nu” imediat ce simțeau că e „ Nu”, după ce au eșuat în
a-și gestiona în mod înțelept libertatea și Suveranitatea personală, acum
constată care sunt efectele faptului că au tăcut și au înghițit când ar fi
trebuit să vorbească și să spună clar „Nu! Eu nu permit așa ceva! Nu sunt de
acord cu asta!”.
Se întâmplă ceea ce se întâmplă pentru că decenii la rând noi, oamenii, nu
am stat cu ochii pe cei pe care i-am votat, nu le-am cerut socoteală pentru
fiecare decizie pe care au luat-o, nu am spus răspicat „Nu” când era vorba
despre decizii care nu erau în interesul comunității/ cetățenilor.
Nu am cerut ca la școală să se predea ore de educație civică, în care
copiii să fie învățați care sunt drepturile și libertățile cetățenești. Nu am
cerut să se țină biserica departe de politică, nu am pus piciorul în prag când
au început să ne încalce drepturile și libertățile și să încalce Constituția.
Libertatea nu e ceva ce se întâmplă de la sine, libertatea ți-o câștigi și
apoi o păstrezi prin faptul că ești capabil să o gestionezi în mod înțelept.
Dacă nu ești capabil să o gestionezi în mod înțelept, o pierzi.
Știți de ce acum un grup restrâns de oameni își permite ca fără să ne
consulte, să ia decizia de a declanșa războaie în care ne implică (direct sau
indirect) și pe noi, de a arunca bombe care indirect, ne afectează și pe noi?
Pentru că pentru foarte mult timp nu am făcut nimic atunci când cei care se
aflau la putere au luat decizii peste capul nostru. Pentru că nu am fost
cetățeni responsabili și nu ne-am gestionat cu înțelepciune puterea personală,
Suveranitatea personală și drepturile și libertățile cetățenești. (Caroline
Myss) Traducerea Mihaela Dan
Dacă faci o prioritate din evoluția ta spirituală, este important să alegi
cu mare grijă oamenii pe care-i primești în cercul apropiaților tăi, oamenii cu
care petreci cel mai mult timp.
Decizia privind partenerul de cuplu este una dintre cele mai importante
decizii ale vieții tale. De aceea este esențial să nu te grăbești să intri
într-o relație de cuplu.
Faptul că nu ai o relație de cuplu nu înseamnă că e ceva în neregulă cu
tine. Nu permite nimănui să te convingă că ai o problemă dacă nu ești într-o
relație de cuplu, că lipsește ceva din viața ta, că nu ești acolo unde ar
trebui să fii, că „nu e normal” să nu fii într-o relație de cuplu! Nu te lăsa
intimidat/ descurajat de întrebările și presiunile celor din jur, care vor să
știe de ce nu ai un partener, care-ți spun că ar trebui să-ți găsești și tu pe
cineva, care îți spun că ești prea pretențios, că ai o vârstă și ar trebui să
ai și tu o familie, să intri în rândul lumii, etc. Tu ești exact acolo unde trebuie
să fii.
Spuneți-le celor care vă pun astfel de întrebări ce le spun și eu: „Nu sunt
potrivit pentru oricine și nu oricine e potrivit pentru mine”.
Nu mai permiteți celor apropiați sau mai puțin apropiați să pună presiune
pe voi și să vă convingă să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, numai să aveți
și voi o relație! Nu vă coborâți standardele, nu intrați într-o relație numai
de gura lumii, dacă voi încă nu sunteți pregătiți să intrați într-o relație sau
dacă simțiți că acela nu este omul potrivit pentru voi! (DeVon Franklin) Traducerea
Mihaela Dan
Mulți oameni trec din relație disfuncțională în relație disfuncțională și
speră că la un moment dat vor găsi acel partener cu un nivel înalt de
Conștiință cu care să aibă o relație de cuplu sănătoasă.
Dacă tot ce faci este să speri/ aștepți ca în viața ta să apară un om cu un
nivel înalt de Conștiință, îmi pare rău să-ți spun, dar nu se va întâmpla.
Cei care au un partener cu un nivel înalt de Conștiință nu l-au găsit
întâmplător, ci au muncit cu ei înșiși, au evoluat, au devenit ei înșiși o
persoană cu un nivel înalt de Conștiință și așa au atras în viața lor un astfel
de partener.
Nu poți fi un om rănit, care își face alegerile în baza traumelor sale
nevindecate - deci un om cu un nivel redus de conștiință - și să te aștepți să
atragi un partener cu un nivel înalt de Conștiință. Nu vă potriviți energetic,
nu rezonați unul cu celălalt, un om cu un nivel înalt de Conștiință nu va fi
atras de tine, pentru că percepe foarte clar toxicitatea din tine.
Și dacă tu consideri că e prea mult de muncă, dacă nu vrei să intri în
interiorul și să te ocupi de traumele tale, este în regulă, dar să nu ai
impresia că printr-un miracol vei reuși să ai vreodată relația de cuplu
sănătoasă la care visezi. Nu se va întâmpla acest gen de miracol.
Dacă vei discuta cu oameni care au o relație de cuplu sănătoasă, pun pariu
că îți vor spune că elementul cheie în relația lor este COMUNICAREA. Și este
vorba despre o comunicare profundă, este vorba despre faptul că acei oameni se
înțeleg cu adevărat unul pe altul, vorbesc aceeași limbă, sunt pe aceeași
lungime de undă.
Să ajungi ca în cuplu să fii în permanentă sicronizare unul cu celălalt nu
e lucru ușor, nu oricine poate face asta. Femeile și bărbații cu un nivel înalt
de Conștiință sunt capabili să facă asta. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Dacă îți dorești să ai un partener cu un nivel înalt de Conștiință este
necesar să înveți cum să comunici cu un astfel de bărbat și să fii dispusă să
faci asta.
Dacă ai o relație în care nu dai mare atenție comunicării dintre voi, să nu
te aștepți că acea relație să fie una foarte bună.
Dacă nu ești capabilă să comunici în modul în care sunt interesați să
comunice bărbații cu un nivel înalt de Conștiință, nu te aștepta să ai alături
de tine un bărbat cu un nivel înalt de Conștiință.
Dacă nu ești capabil să comunici în modul în care sunt interesate să
comunice femeile cu un nivel înalt de Conștiință, nu te aștepta să ai alături
de tine o femeie cu un nivel înalt de Conștiință.
Femeile și bărbații cu un nivel înalt de Conștiință au standarde înalte și
nu poate oricine să facă față la acel nivel. Și cei care au ajuns la acel nivel
au muncit la modul serios cu ei înșiși, nu e o joacă. De aceea ei reușesc să
rămână pe aceeași lungime de undă cu partenerul lor, indiferent ce se întâmplă.
Atitudinea unei femei cu un nivel înalt de Conștiință îl face pe un bărbat
să simtă că poate să se arate vulnerabil, că este în siguranță să-i
împărtășească anumite lucruri delicate.
Un bărbat cu un nivel înalt de Conștiință simte ENERGIA partenerei sale; el
are nevoie să simtă o energie anume, ca să se deschidă în fața ei, fiindcă
altfel el nu o va face. Dacă bărbatul nu simte acest gen de energie la
partenera sa, el nu se poate conecta la nivel profund cu ea și relația lor nu
are profunzimea pe care poate să o aibă o relație de cuplu. (RC Blakes) Traducerea
Mihaela Dan
O femeie care are un nivel ridicat de Conștiință ÎȘI EXPRIMĂ APRECIEREA
pentru ceea ce face partenerul său. Faptul că el simte că îi sunt apreciate
eforturile îl determină să continue să facă acele gesturi frumoase, să aibă
acele comportamente.
Și nu mă refer la a-i mulțumi partenerului tău pentru orice lucru pe care
îl face acesta, de dimineața până seara. Mă refer la a-ți exprima recunoștința
pentru anumite lucruri pe care el le-a făcut și pe care le apreciezi în mod
deosebit.
Și unele femei poate o să spună: „De ce ar trebui să-i fiu eu
recunoscătoare? Face ceea ce este de datoria lui să facă în relație! Și eu fac
o mulțime de lucruri și nimeni nu-mi spune că este recunoscător pentru ceea ce
fac!”.
Lucrurile stau așa: un bărbat cu un nivel înalt de Conștiință face lucruri
care sunt firești într-o relație, dar pe care 90% dintre bărbați nu le fac în
relațiile lor. Și dacă tu ai un nivel înalt de Conștiință știi asta și ești
recunoscătoare pentru faptul că partenerul tău face acele lucruri.
Atunci când bărbații nu fac niște lucruri care sunt firești într-o relație
de cuplu, femeile sunt foarte nemulțumite din această cauză și îi critică/
cicălesc întruna, nu le tace gura. Dacă un bărbat face acele lucruri care sunt
firești nu ar fi potrivit să-i spuneți că apreciați ceea ce face?
Voi, ca mame, faceți o mulțime de lucruri extraordinare pentru copiii
voștri. Le faceți pentru că este firesc ca o mamă să facă așa ceva, dar asta
înseamnă că este firesc ca ei să nu vă spună niciodată „mulțumesc”, să nu vă
spună niciodată că sunt recunoscători pentru iubirea pe care le-o oferiți,
pentru faptul că ați avut întotdeauna grijă de ei?
Când un bărbat face un gest deosebit/ frumos pentru tine, el are nevoie să
te audă că apreciezi/ ești recunoscătoare ceea ce a făcut.
Ceea ce este apreciat este multiplicat.
Cel mai rapid mod de a face un bărbat să renunțe la un comportament pozitiv
este să fii indiferentă față de acel comportament, să nu-ți exprimi aprecierea
pentru acel comportament. Dacă un bărbat simte că un comportament pozitiv nu
este remarcat/ apreciat de partenera sa, el va renunța la acel comportament.
Prin natura ocupației mele am parte de o mulțime de mesaje de mulțumire/
recunoștință de la diverși oameni pe care îi ajut și apreciez foarte mult
aceste mesaje. Dar dacă toți oamenii din lume mi-ar trimite mesaje de apreciere
și soția mea nu mi-ar spune niciodată un cuvânt de apreciere, aș simți un gol
în interiorul meu.
Aprecierea partenerei sale este fundamentală pentru spiritul unui bărbat.
Când lucrurile devin dificile pentru el, un bărbat are nevoie ca partenera sa
să-i spună: „Te descurci bine, ești perfect capabil să faci față acestei
provocări. Am încredere în tine”.
Dar este esențial ca acea femeie să fie una a cărei opinie chiar contează
pentru bărbatul respectiv, este esențial ca el să știe că dacă ea spune ceva,
chiar crede acel lucru, că nu sunt doar vorbe goale. (RC Blakes) Traducerea
Mihaela Dan
O
femeie cu un nivel înalt de Conștiință se potrivește cu viziunea pe care partenerul
său o are pentru viața sa, se integrează în această viziune.
O
femeie cu un nivel înalt de Conștiință este compatibilă din punct de vedere
intelectual cu partenerul său și este capabilă să poarte cu acesta discuții
profunde, să facă dragoste cu mintea lui. Ea este capabilă să-i ofere sugestii
prețioase cu privire la proiectele lui, este capabilă să ridice conversația la
un asemenea nivel, încât el să aibă revelații.
Acel
bărbat își percepe partenera ca pe egala sa la nivel intelectual, nu are nevoie
să-și caute un interlocutor pe măsură în afara relației, dacă vrea să discute
despre visurile lui.
O
femeie cu un nivel înalt de Conștiință își motivează permanent partenerul, îl
susține în tot ceea ce ține de viziunea/ visurile/ proiectele sale. Prin modul
în care comunică, ea este capabilă să-I facă pe bărbatul său să simtă că este
pe deplin capabil să-și atingă cel mai înalt potențial.
Doar
o femeie cu un nivel înalt de Conștiință CUNOAȘTE LIMBAJUL CARE POATE MOTIVA UN
BĂRBAT cu un nivel înalt de Conștiință; celelalte femei pot încerca să facă
asta, dar nu este același lucru, nu are același efect. (RC Blakes)
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință este capabilă să COMUNICE ÎN
TĂCERE cu un bărbat cu un nivel înalt de Conștiință. Și nu mă refer la acea
tăcere care reprezintă un comportament pasiv-agresiv.
Spre exemplu, tu și partenerul tău aveți opinii diferite asupra unui
subiect, ți-ai exprimat clar părerea și nu mai insiști, îi permiți partenerului
tău să-și ia timpul necesar pentru a lua o decizie. Nu mai aduci vorba despre
asta, nu încerci să-l manipulezi, ci îi permiți să se gândească pe îndelete la
subiectul respectiv.
Un bărbat cu un nivel înalt de Conștiință va aprecia această atitudine și
va analiza la modul serios argumentele pe care i le-ai adus și cel mai
probabil, dacă va ajunge la concluzia că soluția ta este mai bună decât cea la
care s-a gândit el inițial, va decide să facă așa cum ai propus tu. Și poate că
nu va spune: „Facem așa cum ai zis tu!”, dar îl vezi că merge în direcția în
care ai spus tu și asta e suficient.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință își expune opinia într-un mod
calm, echilibrat, respectând opinia partenerului (chiar dacă este diferită de a
sa) și îi dă partenerului său răgazul de care acesta are nevoie pentru a lua o
decizie. O astfel de femeie nu se angajează într-o dispută cu partenerul său,
nu încearcă să-l convingă că ea „are dreptate” și el „greșește”, fiindcă în
acest fel nu ar face decât să-l determine pe acesta să adopte o poziție
defensivă. Ea nu este agresivă, ci îi permite partenerului său să mediteze în
liniște la acel subiect și astfel, să poată lua decizia cea mai potrivită.
Și el va conștientiza ce partener valoros este acea femeie, când este vorba
despre a lua decizii importante. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU ÎNCEARCĂ NICIODATĂ SĂ-I
IMPRESIONEZE PE ALȚII.
O femeie cu un nivel redus de conștiință vrea să atragă atenția bărbaților,
vrea să-i impresioneze pe cei din jur, pentru că ea are nevoie de validare din exterior
ca să simtă că are valoare; o femeie cu un nivel înalt de Conștiință nu vrea să
impresioneze pe nimeni.
Spre exemplu, o femeie care umblă aproape dezbrăcată pe stradă încearcă să
atragă atenția bărbaților. Ea nu va atrage atenția bărbaților care sunt
interesați de o relație serioasă, dar ăsta e alt subiect. Aceea este o femeie
care are traume neprocesate.
O femeie care se manifestă zgomotos, care face gesturi teatrale, încearcă
să atragă atenția celor din jur. Aceea este o femeie care are traume neprocesate.
O femeie care știe foarte clar cine este și care este valoarea sa nu are
nevoie să impresioneze pe nimeni, nu are nevoie de validare din exterior. Nu
are nevoie de aplauze sau de aprobare din partea altora. Ea se lasă ghidată de
Divinitate, îți trăiește adevărul și își respectă propriile standarde.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință nu trăiește pentru a le a face
altora pe plac, pentru a obține aprobarea/ admirația/ acceptarea altora, nu
este interesată să se integreze; dacă o apreciezi, bine, dacă nu, iarăși bine.
Oamenii sunt impresionați de o femeie cu un nivel înalt de Conștiință
tocmai pentru că ea nu încearcă să impresioneze pe nimeni. (RC Blakes) Traducerea
Mihaela Dan
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU SE MANIFESTĂ DEZECHILIBRAT ÎN
PUBLIC, nu face crize de nervi în public, NU ÎȘI SPALĂ RUFELE ÎN PUBLIC (asta
include rețelele de socializare).
Are și ea momente în care se simte copleșită? Sigur că are! Dar se ocupă de
aceste momente în privat. Ea este capabilă să-și proceseze emoțiile și să
revină la starea de echilibru.
Dacă partenerul pe care l-a iubit pune punct relației, acea femeie nu va
ieși pe rețelele de socializare să-și verse amarul și nu va trage de el să
rămână/ se întoarcă la ea. O să sufere, dar nu o va face la modul public.
Ea știe că este lipsit de demnitate să te manifești dezechilibrat în
public. Ea nu-și va etala public suferința nici în situații de criză majoră; în
afară de câțiva oameni apropiați, nimeni nu va ști prin ce trece.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU RĂMÂNE ÎN LOCURI ÎN CARE SIMTE
CĂ NU ESTE LOCUL SĂU.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU POZEAZĂ ÎN CEEA CE NU ESTE.
Unei femei cu un nivel înalt de Conștiință NU I SE RIDICĂ LA CAP SUCCESUL.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință este puternică și înțeleaptă, dar când
discută cu oamenii o face cu asemenea naturalețe, bunătate și modestie, încât
nu ai zice că are atâta putere.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință nu va umili pe nimeni, nu-i va
face pe alții să se simtă inferiori ei. Uneori se poate întâmpla ca, spre
exemplu, cineva să facă o greșeală și să insiste că are dreptate, dar ea nu-l
va corecta/ contrazice de față cu alții; va discuta cu el între patru ochi,
dacă va simți că acel om este deschis la a auzi ceea ce-i spune ea. (RC Blakes)
Traducerea Mihaela Dan
O
femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU SE MINTE SINGURĂ. Ea va privi în față
adevărurile inconfortabile/ dureroase din viața sa și se va ocupa de ele.
Dacă
o femeie conștientizează că un bărbat nu mai este potrivit pentru ea, va pune
punct relației imediat, nu va tărăgăna lucrurile, spunându-și că „nu e chiar
așa de rău”, că „poate lucrurile se mai îmbunătățesc în timp”, etc.
Femeile
cu un nivel redus de conștiință se mint deseori pe ele însele când e vorba de
un bărbat/ o relație.
Unele
dintre voi ați ajuns în relația toxică în care vă aflați acum tocmai pentru că
v-ați mințit singure. Ați ignorat stegulețele roșii care au fost clare de la
primele întâlniri cu bărbatul respectiv, pentru că erați disperate că aveți un
bărbat/ o relație. V-ați spus că o să-l schimbați pe acel bărbat după ce
intrați într-o relație cu el.
Și vă
mințiți și acum, refuzând să acceptați că aceea este o relație toxică,
preferând să rămâneți alături de acel bărbat, fiindcă nu vreți să fiți singure.
Cele
mai multe femei își trăiesc mare parte din viață mințindu-se pe ele însele,
refuzând să vadă niște adevăruri inconfortabile/ dureroase, fiindcă nu vor să
rămână fără acel bărbat/ acea relație. Adânc în interiorul lor ele știu acele
adevăruri dureroase („El nu este implicat cu adevărat în relația noastră, nu-și
dorește o relație serioasă. Tot ce vrea este o prietenie cu beneficii”/ „Sunt
doar o opțiune pentru el, nu sunt o prioritate”/ „El mă înșeală”/ „El mă
abuzează”, etc) dar preferă să se mintă singure, fiindcă nu vor să facă față
acelor adevăruri, pentru că dacă le-ar recunoaște „oficial”, ar trebui să facă
niște schimbări radicale în viața lor.
Dacă
ar recunoaște acele adevăruri și ar rămâne cu acel bărbat ar simți că-și pierd
demnitatea, așa că preferă să se prefacă, să se mintă că nu sunt conștiente de
acele adevăruri, fiindcă așa cred că-și mai păstrează o fărâmă de demnitate…
Unele
dintre voi v-ați agățat cu atâta disperare de niște minciuni pe care vi le
spuneți singure, încât ați îndepărtat din viața voastră niște oameni care
țineau la voi și v-au spus adevărul în față. Sper că la un moment dat vă veți
cere iertare de la acei oameni care au vrut să vă ajute să deschideți ochii și
să ieșiți dintr-o situație toxică…
O
femeie cu un nivel înalt de Conștiință nu se minte singură; ea preferă să
recunoască un adevăr dureros, să ia decizii tranșante, să facă schimbările
aferente, să sufere pentru o perioadă și apoi să se vindece, decât să sufere o
viață întreagă tolerând lucruri care sunt sub demnitatea ei. Ea nu este dispusă
să-și clădească viața pe minciuni, fiindcă știe că asta este rețeta sigură
pentru a-ți distruge viața. (RC Blakes) Traducerea
Mihaela Dan
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință NU IA LUCRURILE LA MODUL PERSONAL.
Dacă cineva se comportă urât cu ea, dacă cineva îi vorbește într-un mod lipsit
de respect, ea nu se victimizează, nu se consumă; acționează în consecință, dar
nu este dezechilbrată emoțional.
Dacă tu iei lucrurile la modul personal, nimeni nu poate să îți ofere un
feedback, nimeni nu te poate învăța nimic, fiindcă de câte ori cineva îți
atrage atenția asupra unui lucru pe care l-ai făcut, dacă îți sugerează că ai
putea proceda și în alt fel, te simți atacat/ criticat/ jignit.
Un om poate încerca să aibă o discuție cu tine, poate să comunice la modul
respectuos cu tine, poate să îți ofere un feedback constructiv, iar tu te simți
atacat, simți că acel om sugerează că nu ești suficient de bun/ valoros.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință nu are o problemă cu faptul că
unii oameni nu sunt de acord cu ce crede/ spune/ face ea, știe că fiecare are
dreptul la propria opinie. Ea nu-și pierde timpul pentru a se contrazice cu
alții, pentru a încerca să-i convingă că „are dreptate”.
O femeie cu un nivel înalt de Conștiință înțelege că toți suntem oameni și
că toți facem greșeli, nu îndepărtează din viața ei oamenii buni doar fiindcă
mai fac din când în când o greșeală banală. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Azi o să vă vorbesc despre motivul pentru care noi, Lucrătorii în Lumină/
Cei care arată Calea/ Semințele stelare, facem ceea ce facem – motivul pentru
care ne rostim adevărul zi de zi, pentru care refuzăm să ne lăsăm manipulați/
controlați, motivul pentru care refuzăm să acceptăm să ne fie îngrădită
libertatea, motivul pentru care acționăm din spațiul Suveranității personale,
motivul pentru care spunem „Nu”, motivul pentru care ne expunem atacurilor/
criticilor/ jignirilor/ disprețului/ ironiilor/ acuzațiilor celor din jur.
Unul dintre motive este acela că în acest fel ascensionăm fiecare dintre
noi, la nivel individual.
Un alt motiv este acela că noi susținem în acest fel și Ascensiunea
colectivului/ umanității. De asta am venit noi aici, pe Pământ, în această
viață umană.
Imaginați-vă că noi toți, cei care suntem treji din punct de vedere
spiritual (Lucrători în Lumină/ Cei care arată Calea/ Semințe stelare, etc),
suntem unul lângă altul, în prima linie și înaintăm pe un câmp. În spatele
nostru se află toți ceilalți oameni care încă nu s-au trezit și care nu sunt
conștienți de ceea ce se întâmplă de fapt acum cu umanitatea (lucruri de care
noi suntem conștienți), nu sunt conștienți că are loc un proces de Ascensiune
la nivel planetar.
Și nu e nimic „rău” în faptul că ei nu știu aceste lucruri; încă nu e
timpul ca ei să se trezească și să conștientizeze ce se întâmplă. Ei au dreptul
să aibă propriile opinii/ propriul adevăr, așa cum și noi avem dreptul să avem
propriul adevăr. Ei au dreptul să nu fie de acord cu adevărul nostru, să nu fie
de acord cu modul în care înțelegem noi lumea și ceea ce se întâmplă acum în
lume. Ei au dreptul să-și facă propriile alegeri așa cum consideră de cuviință,
la fel cum și noi avem dreptul să ne facem propriile alegeri așa cum considerăm
de cuviință.
Ceea ce facem noi, cei din prima linie, facem pentru cei care vin din urmă.
Facem și pentru acei oameni care ne jignesc, ne consideră nebuni/ săriți de
pe fix, care spun că fabulăm cu tot felul de teorii ale conspirațiilor, care ne
ironizează, ne etichetează în fel și chip, care ne acuză pentru alegerile
noastre, care ne consideră iresponsabili.
Facem și pentru acei oameni care nu spun nimic, care se simt confuzi, care
nu sunt siguri ce se întâmplă.
Noi, cei treji din punct de vedere spiritual, suntem foarte puțini, în
comparație cu restul colectivului. Suntem puțini cei care conștientizăm ce se
întâmplă acum pe Pământ, care vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai înaltă,
care conștientizăm că are loc destrămarea vechilor sisteme, că are loc
Ascensiunea umanității. Cei mai mulți oameni nu înțeleg aceste lucruri, trăiesc
în frică și în confuzie, nu văd ce vedem noi și cred că noi suntem nebuni.
Suntem puțini cei din linia întâi, care vedem dincolo de aparențe, care
vedem ce este în joc în această perioadă, care vedem încercările de manipulare
și control.
Sunt mulți cei care vin după noi, care ne fac în fel și chip, care nu ne
înțeleg, care ne jignesc/ acuză/ disprețuiesc.
În loc să vă lăsați afectați de modul în care sunteți tratați de aceștia
din urmă, în loc să intrați în dispute cu ei, ca să-i convingeți că aveți
dreptate, mergeți înainte și mențineți convingerea că o faceți pentru ei, că
așa îi ajutați pe acei oameni. Și nu este necesar ca ei să înțeleagă/ știe
asta, până când nu va veni momentul în care se vor trezi și vor conștientiza ce
ați făcut voi.
Când vă mențineți convingerea că îi ajutați pe acei oameni chiar dacă ei nu
vă înțeleg, chiar dacă ei vă jignesc/ ironizează/ disprețuiesc/ acuză de tot
felul de lucruri, atunci puteți să mergeți înainte fără nicio ezitare și să vă
împliniți Misiunea, indiferent ce cred/ spun/ fac ceilalți. Și conștientizați
cât de curajoși sunteți atunci când rămâneți în prima linie voi, cei puțini,
confruntându-vă cei dintâi cu întunericul (în toate formele sale), pășind
primii în Necunoscut, astfel încât să le fie mai ușor celor mulți, care vin din
urmă, astfel încât aceștia să fie liberi, să se poată manifesta din spațiul
Suveranității personale, să poată să facă alegeri conștiente, să beneficieze de
Abundență. Într-acolo ne îndreptăm noi și aceasta este Calea pe care le-o
arătăm celor care vin din urmă, chiar dacă acum ei nu sunt conștienți de asta.
Atunci când sunteți etichetați în fel și chip, când primiți mesaje
jignitoare, când vi se spune că sunteți nebuni/ iresponsabili, când sunteți
marginalizați, amintiți-vă de ce faceți ceea ce faceți; o faceți și pentru ei,
pentru cei care vă tratează în acest fel.
Vă mulțumesc că și în aceste condiții dificile, voi continuați să vă
rostiți adevărul, continuați să vă manifestați din spațiul Suveranității
personale, continuați să spuneți „Nu”, continuați să refuzați să vă lăsați
manipulați/ controlați.
Nu uitați: voi faceți asta și pentru cei care nu vă înțeleg, care vă
judecă/ jignesc/ disprețuiesc/ atacă.
Vă mulțumesc pentru faptul că faceți asta și pentru ei. (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
Unii dintre voi lucrați cu câmpurile energetice ale semenilor voștri. Vă
puteți vedea ca niște ghizi spirituali în carne și oase pentru cei din jurul
vostru, pentru că asta sunteți.
Voi radiați o energie cu o vibrație atât de înaltă, încât influențați
energia celor din jur, le ridicați și lor vibrația. Le oferiți celor din jur
ceea ce au nevoie și ceea ce cer, indiferent că știu sau nu că faceți asta și
indiferent că vă cer acest gen de ajutor la modul conștient sau la modul
inconștient.
Voi îi ajutați și pe cei care sunt treji din punct de vedere spiritual, dar
care sunt în urma voastră ca nivel de înțelegere și ca nivel de vibrație – și
uneori nici nu știți că faceți asta. Veți deveni însă tot mai conștienți de
ceea ce faceți la nivel energetic atunci când sunteți în preajma altor oameni.
Voi simțiți/ observați tot mai clar ce efect energetic aveți asupra celor
din jur și tot mai mulți dintre aceștia încep să simtă/ observe și ei acest
efect.
Veți constata că oamenii se simt atrași de voi ca urmare a ceea ce puteți
face/ gestiona la nivel energetic și ca urmare a stării de bine pe care o simt
când sunt în preajma voastră. Voi aveți darul de a face ca oamenii să se simtă
bine în preajma voastră, le ridicați vibrația, sunteți capabili să-i ajutați să
aibă niște conștientizări, să găsească niște răspunsuri pe care le-au căutat de
mai mult timp și de asemenea, îi ajutați să-și activeze Darurile și abilitățile
spirituale.
Voi integrați o „cantitate” tot mai mare de energii „cristaline” (de
vibrație înaltă) și de aceea vă puteți vedea ca fiind un gen de cristale
ambulante.
Noi lucrăm energetic asupra voastră în timp ce dormiți, în timp ce
călătoriți în astral și lucrăm și în timpul zilei. Acest lucru vă dă mai multă
putere - și aveți nevoie de această putere pentru a-i susține energetic pe cei
din jur și pentru a crea/ susține Schimbarea pe Pământ.
Voi îi ajutați pe alții să se trezească din punct de vedere spiritual prin
cuvintele voastre, prin informațiile pe care le oferiți, dar o faceți și prin
simpla voastră prezență și prin intenția voastră de a susține trezirea
umanității. (Consiliul Arcturian, prin Daniel Scranton)
În 2024 va crește și mai mult „cantitatea” de energii de vibrație înaltă
care va curge pe Pământ, ceea ce ne va influența pe toți.
Și anul acesta am avut parte de energii care au crescut continuu ca nivel
de vibrație, iar asta va continua în 2024.
Aceste energii care vor curge în jurul nostru și prin noi vor cauza o
accelerare a proceselor energetice care au loc în interiorul nostru, inclusiv a
procesului de recalibrare ce are loc la nivelul creierului nostru - vor crea
niște căi neuronale noi, vor crea o conexiune a creierului cu inima și apoi
efectul acestei conexiuni energetice noi se va vedea în tot corpul.
Pe măsură ce integrăm în corpul nostru fizic energii de vibrație tot mai
înaltă, sensibilitatea noastră crește, vom percepe din ce în ce mai intens
energiile din jurul nostru (asta include energia oamenilor, animalelor,
plantelor, obiectelor, clădirilor, orașelor, locurilor în care ne aflăm, etc).
Creșterea voastră ca nivel de vibrație atrage de la sine și o eliberare a
energiilor de vibrație joasă din corpul vostru fizic – asta înseamnă că acestea
(traume, emoții, credințe, gânduri, tipare, etc) ies la suprafață, ca să le
observați/ conștientizați, să fie recunoscute ca atare fără judecată, cu Iubire
și să fie curățate/ eliberate.
Practic, are loc o dizolvare/ destrămare/ prăbușire a Vechiului din viața
noastră personală, dar și la nivel de comunitate/ societate/ lume, iar asta
creează haos.
Așadar, anul viitor va ieși la suprafață la modul foarte pronunțat egoul
(al nostru și al celorlalți), ca să fie observat/ conștientizat și să fie
dizolvat.
Dacă putem vedea lucrurile din această perspectivă mai înaltă,
conștientizăm că este un proces frumos de curățare a vechiului la nivel
individual și colectiv, dar manifestarea egoului nu este întotdeauna plăcută -
poate să iasă urât pentru cei care sunt direct afectați de manifestarea acelui
ego iritat/ furios/ indignat/ rănit. Nu este plăcut nici măcar dacă ești doar
un observator al modului în care se manifestă egoul agitat unor oameni, al unor
guverne, al unor politicieni, al unor lideri din administrație, etc.
Veți constata, de asemenea, că se va manifesta mult mai vocal/ agitat egoul
unor persoane din familia voastră, al unor prieteni, al partenerilor de cuplu.
De asemenea, este posibil să asistăm la fenomene naturale extreme, pentru
că Pământul va elibera și el niște energii de vibrație joasă în 2024.
Așadar, anul viitor vom asista la o creștere a intensității unor
manifestări ale egoului la noi înșine, dar și la cei din jur. Pe măsură ce veți
crește ca nivel de conștiință, vă veți disciplina egoul și nu veți mai
reacționa în acel mod dezechilibrat. Dar fiecare trece prin acest proces în
ritmul potrivit pentru el.
Conștientizați ce se întâmplă atunci când vedeți cum se manifestă egoul
inflamat al unor oameni și tratați-i cu compasiune. (Amanda Lorence) Traducerea
Mihaela Dan
Chiar dacă este un proces provocator, dizolvarea Vechiului/ egoului este și
un proces frumos, pentru că asta înseamnă, printre altele, dispariția acelei
voci interioare care ne acuză/ judecă/ critică/ jignește/ umilește, care ne
spune că nu suntem buni de nimic, că nu avem nicio valoare, că nu vom reuși
niciodată să facem ceva care să conteze.
Uneori egoul nostru ne atacă pe noi înșine, alteori îi atacă pe alții.
Creșterea vibrației corpului nostru fizic va însemna, printre altele, că
tot mai mulți oameni vor experimenta activarea energiei kundalini și schimbări
la nivelul creierului și a glandelor, ceea ce va facilita accesarea unei
energii energii divine, pe care unii o numesc prana, iar eu o numesc energia
Sfântului Duh, care este un alt tip de putere pe care o vom accesa - una de
vibrație înaltă.
Perioada ianuarie-martie 2024 va fi mai provocatoare, dar din martie vom
simți o „ușurare”, iar în perioada iulie-septembrie oamenii vor simți că
„înfloresc”.
Nu vă comparați cu nimeni în acest proces de Schimbare care are loc la
nivel individual, dar și la nivel colectiv, pentru că fiecare om are Calea sa
unică, diferită de a altora.
Nu urmați orbește pe nimeni, fiindcă nimeni nu vă poate spune care este
Calea voastră; o descoperiți singuri, pe măsură ce o parcurgeți.
Nu vă contraziceți cu nimeni, nu încercați să convingeți pe nimeni că este
pe o Cale greșită, că voi știți mai bine ce Cale „trebuie” să urmeze, fiindcă
nu știți care este Calea lor. Onorați dreptul fiecăruia de a-și urma propria
Cale, înțelegând că suntem unici, că drumul nostru înapoi către Creator/
Dumnezeu/ Sursă este unic.
Faptul că sunteți dispuși să permiteți fiecăruia să-și urmeze propria Cale,
să-și ia propriile decizii, că onorați dreptul fiecăruia de a-și trăi viața așa
cum consideră potrivit, vă va da o stare de pace interioară.
Respectați Călătoria fiecăruia și acceptați faptul că fiecare înaintează în
ritmul care este potrivit pentru el. Nu puneți presiune pe alții, nu încercați
să-i „târâți după voi” într-un ritm pe care ei nu sunt capabili să-l susțină,
nu mai forțați procesul evoluției lor spirituale! (Amanda Lorence) Traducerea
Mihaela Dan
Nu poți face loc pentru ceva Nou într-un spațiu limitat, dacă nu scoți
Vechiul care umple acel spațiu; la nivel rațional este ceva evident, însă cei
mai mulți oameni au dificultăți în a pune în practică acest lucru. Ei vor să
aibă parte de ceva nou/ mai bun în viața lor, dar nu sunt dispuși să dea drumul
la ceea ce este vechi/ disfuncțional.
Mie îmi spun oamenii tot timpul că și-au fixat intenția pentru ceva nou,
s-au rugat, au meditat, dar nu se întâmplă nimic. Și îi întreb „Ai făcut loc
pentru ceva nou în viața ta, în credințele tale, în Conștiința ta?”.
„L-am iertat pe omul ăla de 10 ori până acum!”
„Ai făcut loc în interiorul tău pentru acea iertare, simți că ai iertat cu
adevărat sau ai iertat din vorbe?”.
Oamenii spun tot timpul că vor ca ceva să se schimbe în lume sau în
comportamentul altora, că nu se mai poate așa, dar nu sunt dispuși să facă
schimbări în propria viață și nici în interiorul lor.
Sunt speakeri motivaționali care îți spun că „trebuie să preiei controlul
asupra vieții tale”, dar dacă ei înțeleg prin asta a-l lăsa deoparte pe
Dumnezeu și Voia lui Dumnezeu și a prelua de la nivelul egoului controlul
asupra vieții tale, asta nu te ajută cu mare lucru. Nu te mai controlează egoul
altora, te controlează egoul tău…
Ideea este de a co-crea, adică de a crea în colaborare cu Dumnezeu.
Dacă tu consideră că viața ta este foarte bună așa cum e, atunci continuă
în același mod și vezi unde ajungi; dacă ești conștient că modul în care ți-ai
creat viața până acum nu este unul care să te fi ajutat foarte mult, poate ești
dispus să iei în calcul ideea de „a trăi periculos”, adică a capitula și a crea
alături de Dumnezeu: „Doamne, ghidează-mă, te rog! Sunt dispus să ascult!”. Și
nu mă refer la o chestie religioasă, eu vă vorbesc aici despre spiritualitate.
Și poate că atunci când vă lăsați ghidați de Dumnezeu nu veți avea atât de
multe lucruri/ bunuri materiale pe cât ați avut atunci când vă conducea egoul
vostru, dar știți ce veți avea? Mai multă pace interioară.
Știți ce se va schimba? Nivelul vostru de Conștiință. Și apoi va schimba
viața voastră într-un mod benefic pentru voi.
Dar asta nu se va schimba peste noapte, ci veți trece niște teste, după
care vor veni beneficiile. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Dacă ai sentimentul că ai lucrat destul de mult cu tine însuți, dar încă nu
se văd roadele (indiferent că e vorba de vindecare, prosperitate sau orice
altceva), ia în calcul ideea că ar putea fi vorba de faptul că ai ridicat niște
ziduri de apărare în jurul tău, că te-ai blocat singur și nu poți primi sau de
faptul că nu ți-ai vindecat traumele interioare (deși tu ai impresia că le-ai
vindecat), că nu ai eliberat trecutul (prin iertare, vindecare).
Dacă tu tot încerci să aduci Noul în viața ta și lucrurile nu se leagă, nu
ies, poate că nu dai drumul cu adevărat Vechiului.
Dacă încerci să plantezi tot felul de flori în grădina ta și nu iese nimic,
nu te grăbi să dai vina pe semințe, ci ia în calcul ideea că ar putea fi vorba
de o problemă cu solul.
Înțelegeți că este necesar să vă ocupați de vechiul din viața voastră, să-l
eliberați, ca să faceți loc pentru Nou; altfel n-o să se întâmple nicio
schimbare semnificativă în viața voastră.
Sunt lucruri vechi/ expirate de care vă agățați, deși știți că nu mai
funcționează pentru voi? Investiți timp și energie într-un trecut care e deja
mort, de care nu vreți să vă desprindeți?
Spre exemplu, unii oameni nu vor ca anumite persoane care le-au rănit să o
ducă bine – iau binele acelora ca pe o ofensă personală. Dacă au divorțat și
fostul lor partener o duce din ce în ce mai bine financiar, și-a găsit o
parteneră mai tânără și mai frumoasă, aceste persoane acumulează ranchiună/
resentimente/ ură și consideră că „nu e drept” că Dumnezeu îl ajută să îi fie
bine, când el „le-a făcut atât de mult rău”. Astfel de persoane vor să vadă cum
cei care le-au făcut rău se chinuiesc, o duc din ce în ce mai greu, au
problemele din ce în ce mai mari, fiindcă astfel se simt răzbunate.
Alte persoane preferă să rămână într-o stare deplorabilă ani și decenii
după divorț și chiar să rămână bolnave, ca să le dovedească foștilor parteneri
cât de mult rău le-au făcut aceștia când au plecat, cum le-au distrus viața
fiindcă au divorțat. Este ceva de genul „Uite ce mi-ai făcut! M-ai distrus!
Viața mea ar fi fost cu totul alta dacă nu mi-ai fi făcut tu atât de mult
rău!”. Ele mențin astfel un cordon energetic prin care sunt legate de fostul
partener ani și decenii după despărțire, nu sunt dispuse să-l lase să scape cu
„ce a făcut”. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Dacă discutăm din punct de vedere spiritual, oamenii se împart în câteva
grupuri.
Un grup este format din cei care nu cred în Dumnezeu.
Alt grup este format din oamenii care sunt religioși și din cei care cred
că sunt spirituali. Fiecare dintre ei cred că au dreptate și că ceilalți se
înșeală/ se închină Dumnezeului „greșit”. Sunt la fel, dar par diferiți.
Oamenii care cred că sunt spirituali practică yoga, sunt new-age, dar cred
că ei dețin Adevărul absolut, că Dumnezeul lor este cel „adevărat” și Dumnezeul
altora nu este „adevărat”. Cred că ei sunt singurii care vor ajunge în Rai și
toți ceilalți vor ajunge în iad. Cred că ceilalți sunt proști sau dogmatici/
fanatici, că ceilalți au luat-o pe calea greșită. Toți cei din acest grup
funcționează în continuare din spațiul egoului.
Un al treilea grup este cel al oamenilor care sunt cu adevărat spirituali,
care capitulează și-i permit lui Dumnezeu să-i ghideze. Ei nu cred că sunt
deținătorii Adevărului absolut, așa cum cred cei din al doilea grup. Ei nu cred
că există o singură cale către Dumnezeu și aceea este calea pe care o urmează
ei. Ei nu sunt conduși de egoul spiritual, așa cum se întâmplă cu cei din al
doilea grup.
Nu poți să „te ascensionezi” de unul singur, la un moment dat este necesar
să capitulezi și să-i permiți lui Dumnezeu să te ghideze pe această Cale, fiindcă
egoul tău nu o cunoaște, nu te poate duce atât de departe. (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Noi, oamenii trecem prin diverse tipuri de agonie: agonia de a nu fi
înțeles, agonia de a nu fi iubit, agonia de a divorța, etc. Acest gen de agonii
ne fac să simtim că suntem distruși, că inima noastră este sfărâmată. Simțim că
suntem striviți de Viață.
Dar asta nu înseamnă că nu ne vom reveni. Doar că și perioada de recuperare
are durerile ei.
Doare să faci terapie psihologică. Doare să fii dispus să rememorezi ce s-a
întâmplat. Doare să accepți că ai niște traume nevindecate. Doare să accepți că
și tu ai făcut greșeli. Doare să-ți asumi responsabilitatea pentru ce s-a
întâmplat. Doare să accepți că ai niște credințe/ tipare/ comportamente
disfuncționale, prin care te sabotezi singur. Dar dacă nu ești dispus să faci
toate astea, dacă nu ești dispus să te uiți în interiorul tău și să vezi ce
este acolo, nu te poți vindeca.
Uneori perioada de recuperare este mai lungă, dar asta nu înseamnă că nu
ești în curs de vindecare.
Dacă vrei să te vindeci, este necesar să fii pregătit pentru tot ce
presupune partea de recuperare și să faci tot ceea ce este nevoie pentru a te
vindeca, inclusiv să înduri durerile din acea perioadă.
Durerea este parte a procesului de vindecare.
Ceea ce mai alină durerea este credința nezdruncinată în Dumnezeu și în
faptul că El știe ce face în viața noastră, că totul are un rost.
Dacă acum ești în întuneric, dacă treci printr-o perioadă grea, îți spun că
mâine va fi puțin mai bine. Dacă ai puterea să înduri ceea ce ți-a adus ziua de
azi, dacă poți să înduri durerile de azi, mâine va fi puțin mai bine, pentru că
ești în plin proces de vindecare.
Dacă acum simți că ești de foarte mult timp în întuneric și că noaptea nu
se mai termină, îți spun că indiferent cât de lungă e noaptea, vor veni zorile
și pentru tine. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan
Sunt mulți cei care îți vor fi alături la bine, care sunt interesați să-ți
fie alături când obțin diverse beneficii de pe urma relației cu tine, dar câți
îți rămân alături la greu? Câți îți rămân alături când ești atacat/ prigonit/
judecat și când pot exista consecințe neplăcute chiar și pentru ei, dacă rămân
alături de tine?
Nu-mi ești cu adevărat apropiat decât atunci când ai fost lângă mine în
momentele mele de agonie, când am sângerat și mi-ai pansat rănile. Și noi toți
ne dorim să avem alături pe cineva care va trece prin toate astea alături de
noi, care va rămâne alături de noi și când suntem în agonie.
Știu că în toate „poveștile”/ filmele cea mai mare atenție i se dă
actorului din rolul principal, dar povestea respectivă nu ar fi atât de
frumoasă dacă nu ar exista și susținerea oferită de actorii din rolurile
secundare. Rolurile secundare sunt și ele foarte importante.
În mod similar, în poveștile noastre de viață, unii oameni urcă pe culmile
succesului și sunt lăudați/ aclamați/ aplaudați, dar în preajma lor sunt niște
persoane neștiute/ nevăzute, fără de care cel dintâi nu ar fi ajuns acolo unde
a ajuns.
Când treci printr-o mare încercare, nu e atât de important să ai în preajmă
un om frumos/ sexy/ bogat/ faimos, ci să ai pe cineva care te iubește atât de
mult, încât va rămâne cu tine în timp ce treci printr-o agonie. (TD Jakes)
Traducerea Mihaela Dan
Noi toți trecem prin diverse încercări de-a lungul vieții noastre și
depinde de noi din ce perspectivă le privim, cum le gestionăm.
Ceea ce pentru un om este o tragedie, pentru un alt om este un miracol;
ceea ce pentru un om este un motiv de permanentă victimizare, pentru un alt om
este sursa din care își extrage înțelepciunea.
Viața nu te va lăsa la nesfârșit în zona ta de confort, pentru că nu de
asta ai venit pe Pământ. Faptul că tu treci printr-o perioadă mai dificilă sau
ești într-o pasă mai proastă sau că suferi de pe urma unor vechi traume nu te
va feri de noi încercări. Viața te va pune mereu în fața unor noi încercări,
pentru ca tu să crești.
Uneori, pasul înainte pe care-l faci pe Calea ta implică o agonie. Dar acea
agonie/ durere are un scop, este spre Binele tău, chiar dacă la momentul
respectiv nu conștientizezi asta. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan
Mulți vor să evolueze cât mai repede posibil, dar puțini sunt cei dispuși
să capituleze și să urmeze ghidarea divină, ca să poată evolua la viteza
maximă.
Viteza cu care evoluezi este direct proporțională cu disponibilitatea ta de
a capitula. Atunci când ești dispus să capitulezi Dumnezeu vede că se poate
baza pe tine și îți va da noi binecuvântări. Și când ai binecuvântarea lui
Dumnezeu nu contează cine încearcă să te oprească - tu avansezi cu integritate,
iar Dumnezeu îți curăță calea.
Chiar dacă lumea te vorbește de rău, când intri în acea încăpere toți tac,
fiindcă Dumnezeu te-a trimis acolo, fiindcă locul tău e acolo.
Chiar dacă tu nu te pricepi să scrii o carte și habar nu ai cum se vinde o
carte, dacă Dumnezeu ți-a spus să scrii acea carte, El te va ghida către
oamenii care știu ce trebuie făcut pentru a publica o carte și ce trebuie făcut
pentru ca aceasta să se vândă și să ajungă în mâinile celor care au nevoie de
ea.
Este esențial să păstrezi conexiunea cu Dumnezeu, fiindcă el te va ghida,
îți va arăta încotro să mergi și cum să faci trecerea între medii diferite. El
îți va arăta cum să te descurci în medii în care alte generații n-au făcut
față, cum să se miști în medii ale inovației, ale tehologiei, cu care n-ai avut
nimic în comun.
Tu vei fi trimis de Dumnezeu în medii în care nu vrei să fii – și El te
trimite acolo nu pentru ca tu să fii influențat de acele medii, ci pentru ca tu
să le schimbi din interior. Pentru că aici nu este vorba despre sănătate,
educație, tehnologie, etc, este vorba despre a-l aduce pe Dumnezeu în acele
domenii.
Poate că o să fii singurul care are o misiune sub acoperire în locul în
care te afli, poate că o să-ți fie greu, dar asta este Misiunea ta.
Din momentul în care spui „Da”, Dumnezeu te va ghida și te va proteja.
Așa că obișnuiește-te cu medii de nivel înalt, obișnuiește-te cu medii
foarte diferite de cele cu care erai obișnuit, obișnuiește-te cu spații/
anturaje în care ai mereu ceva de învățat, în care ai mereu oportunitatea să
evoluezi, pentru că Dumnezeu te va trimite acolo ca să crești.
De aceea te-au părăsit niște oameni, de aceea au ieșit din viața ta –
fiindcă dacă ar fi rămas alături de tine, te-ai fi limitat la mediile în care
te învârteai în trecut, ai fi rămas în zona ta de confort, alături de ei. Ei au
ieșit din viața ta ca să facă loc pentru oameni noi, pentru experiențe noi,
pentru ca tu să urci la un nou nivel.
Eu vin să vă activez, vin să vă reamintesc cine sunteți cu adevărat, vin să
vă reamintesc că Dumnezeu este alături de voi, vin să vă reamintesc că El vă
protejează, că niciun atac lansat la adresa voastră nu vă va putea distruge,
vin să vă spun că atunci când Dumnezeu taie în carne vie în viața voastră, taie
ceea ce nu vă mai este benefic, astfel încât voi să puteți merge mai departe.
(Sarah Jakes Robert) Traducerea Mihaela Dan
Lucrurile se schimbă la modul subtil în anturajul/ mediul în care te afli -
atât de subtil, încât nici nu-ți dai seama că acel anturaj/ mediu nu te mai
activează așa cum te activa în trecut.
Ești atât de obișnuit să fii în acel anturaj/ mediu, încât nici nu-ți dai
seama că inima ta nu mai vibrează așa cum vibra odată, că nu mai simți că poți
face orice, așa cum simțeai odată, pentru că oamenii din jur stagnează și
inerția în care se complac aceștia te-a molipsit și pe tine. Nu mai simți acea
pasiune pe care o simțeai în trecut, nu mai ești pus pe fapte mari, cum erai în
trecut, nu mai ești dispus să te implici în felul în care te implicai în trecut
și încetul cu încetul, te lași descurajat, ajungi să te simți neputincios.
Nu poți să evoluezi, nu poți să-ți urmezi visul, dacă nu există pasiune în
inima ta; nu poți să schimbi lucrurile dacă nu există determinare în inima ta.
Nu poți să faci nimic de valoare dacă inima ta nu este implicată în acel lucru.
Și dacă ai ajuns să nu mai pui inimă în ceea ce faci, poți oricând să-i
ceri lui Dumnezeu să reaprindă Focul în inima ta și să-ți arate ce ai de făcut
în continuare.
„Doamne, reaprinde Focul din inima mea! Nu vreau să mai trăiesc de parcă
n-aș avea inimă, nu vreau să mai trăiesc fără să pun inimă în ceea ce fac! Nu
vreau să mă mai prefac că nimic nu mai contează cu adevărat pentru mine, că
nimic nu mă mai atinge! Nu vreau să mai trăiesc privind la modul în care se
degradează totul în jurul meu și să nu fac nimic pentru a servi Binele comun!
Deschide-mi inima din nou, Doamne și arată-mi ce am de făcut!”
Dumnezeu lucrează prin oameni. Dar nu poate lucra prin mintea ta, nu poate
lucra prin relațiile tale, nu poate lucra decât prin inima ta.
Traumele pe care le suferim sunt dureroase, dar și perioada de vindecare
vine cu niște dureri. Și dacă vrei să te vindeci trebuie să înduri acele
dureri. (Sarah Jakes Robert) Traducerea Mihaela Dan
Este important să fii atent la mediul exterior în care te plasezi, dar și
mai important este mediul interior.
Este esențial să te uiți în interiorul tău, să-ți identifici traumele,
să-ți identifici credințele/ tiparele limitative, comportamentele nesănătoase.
Este esențial vă vezi cum te-au afectat frica, nesiguranța, îndoiala,
anxietatea, cum te-a făcut egoul să vânezi banii, deși inițial îți doreai să
evoluezi ca ființă, să-ți împlinești visul, este esențial să vezi cum ai ajuns
să-ți închizi inima, să nu mai pui inimă în ceea ce faci.
Este esențial ca apoi să-i ceri lui Dumnezeu să aprindă focul din inima ta
și să te folosească pentru a-și face Lucrarea.
Uneori suntem plasați într-un mediu ostil. Când intrăm pe Calea împlinirii
Menirii noastre nu ne mai putem permite luxul de a rămâne pe termen lung în
medii confortabile, ci vom fi provocați periodic să intrăm în teritorii noi. Și
atunci când ești stăpân pe mediul interior, când ești capabil să-ți păstrezi
echilibrul interior în orice condiții exterioare, nu mai contează că ești expus
uneori unor medii exterioare ostile.
Mă adresez acum cuiva care se află acum într-un mediu exterior ostil: nu te
teme de acel mediu, nu te teme de eventualele atacuri/ capcane și nici de
posibila durere pe care ți-o vor provoca acestea, pentru că atât timp cât
reușești să-ți păstrezi cumpătul, cât îți menții netulburată credința în
Dumnezeu, vei face față oricărei încercări!
Tu ești într-o Misiune acolo, într-un mediu ostil. Dumnezeu te-a plasat
acolo cu un scop. Știu că ești obosit, știu că ai momente în care simți că
te-ai săturat, știu că uneori ai dubii, dar tu ești acolo cu un rost. Nu te da
bătut! (Sarah Jakes Robert) Traducerea Mihaela Dan
Rețelele de socializare au un rol foarte important în procesul de creștere
vibrațională a umanității.
Prin intermediul rețelelor de socializare noi putem afla/asista la dezastre
naturale/ calamități/ tragedii/ atrocități în timp real, avem acces la astfel
de lucruri traumatizante la un nivel fără precedent. Iar această avalanșă de
informații traumatizate la care suntem expuși ne obligă să le procesăm într-un
ritm mai rapid ca niciodată până acum, fiindcă altfel nu am mai putea
funcționa, am lua-o razna.
De fiecare dată când noi procesăm aceste informații despre evenimente
șocante/ dramatice/ tragice, când acceptăm faptul că se întâmplă acele lucruri
și alegem să ne păstrăm echilibrul, să nu reacționăm dezechilibrat (fiind
indignați, judecând/ acuzând/ condamnându-i pe unii sau pe alții), de fapt, noi
contribuim la creșterea vibrațională a umanității.
Treaba noastră aici, pe Pământ, este să învățăm să nu creăm mai multe
probleme, ci să fim parte a soluției. Este alegerea noastră să fim fie parte a
problemei, fie parte a soluției. Și dacă alegi să fii parte a soluției, de fiecare
dată când vei mai face o faptă bună, se vor mai îndepărta puțin de tine acei
oameni din viața ta care sunt o problemă. Încetul cu încetul, viața ta se va
elibera de acești oameni și o să apară tot mai mulți oameni care vor să fie
parte a soluției.
Indiferent cât de dragi îți sunt cei care se îndepărtează de tine,
indiferent cât te doare faptul că ei ies din viața ta (și pentru omul din tine
va fi dureros), treaba ta este să continui să fii o parte a soluției, să nu
devii parte a problemei.
Oamenii care sunt parte a soluției se vor aduna, vor lucra împreună în
spiritul Unității, pentru a servi Binele comun. Iar rețelele de socializare vor
continua să fie un instrument foarte important în acest sens, pentru că ele
ajută atât în sensul de a aduna oamenii buni din toată lumea și a le facilita
colaborarea, precum și în sensul că mesajul acestor oameni este transmis/
distribuit rapid în toată lumea. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Unii oameni mă întreabă de ce îmi păstrez conturile pe rețelele de
socializare. Ei percep aceste rețele de socializare fiind ceva „rău”, ca fiind
un instrument folosit cu intenție de anumite persoane în scopul manipulării/
controlului/ inducerii fricii/ învrăjbirii.
Iar eu le explic: o anumită platformă nu este nici „bună”, nici „rea”, este
doar un instrument pe care fiecare îl folosește așa cum dorește. Dacă toți
oamenii buni ar ieși de pe rețelele de socializare, atunci cei care încearcă să
le folosească în scopurile menționate mai sus ar câștiga. Și eu nu vreau să mă
retrag, să dau înapoi, lăsând mai mult loc de desfășurare celor care folosesc
acea platformă în scopuri care nu sunt benefice oamenilor.
Eu rămân prezent pe rețelele de socializare pentru că, la modul general,
vreau să fiu o lumină în spații în care este întuneric. Eu vreau să ofer o
alternativă. Că oamenii optează pentru alternativa pe care le-o ofer eu sau
pentru altceva, e alegerea lor. Dar măcar au mai multe posibilități de alegere.
Dacă vrem să vedem schimbarea în lume, este necesar să oferim noi înșine
variante de schimbare, să fim noi înșine exemple vii de schimbare. Iar eu fac
asta prin a mă manifesta la modul autentic, prin a-mi rosti adevărul și a-mi
trăi adevărul, indiferent ce cred/ spun/ fac ceilalți. (Jason Estes) Traducerea
Mihaela Dan
Unii dintre Lucrătorii în Lumină trec
chiar acum sau vor trece în perioada următoare printr-o curățare energetică
foarte intensă.
Văzând ce se întâmplă în jur, văzând cum
se comportă oamenii, ce alegeri fac, în ce mod gândesc, unii dintre voi,
Lucrătorii în Lumină, veți simți ceva de genul „M-am săturat! Nu mai fac asta,
nu o să mă mai implic în susținerea Ascensiunii umanității. Nu mai pot, nu mai
vreau. Oamenii ăștia n-au decât să rămână la nivelul la care sunt, dacă asta
vor!”.
Și știu că ați mai trecut prin astfel de
perioade, dar aceasta va fi foarte intensă. Vă veți uita la oamenii din jur/
lume și veți simți ceva de genul „Cum Dumnezeu am ajuns eu pe această planetă,
între ființele astea?! Nu pot să cred că trebuie să trăiesc pe o asemenea
planetă, între ființe care gândesc și se comportă în asemenea mod!”. O să
simțiți jale, furie, tristețe.
Și poate o să vă explicați starea prin
care treceți prin aceea că v-au fost apăsate butoanele, dar de data asta e
vorba despre altceva: este vorba despre o curățare energetică a acestor emoții,
dar nu despre emoțiile voastre – voi vă asumați curățarea acestor energii de
vibrație joasă de la nivelul umanității, preluați aceste energii și le
alchimizați prin corpul vostru fizic.
O să simțiți o mare frustrare legată de
ceea ce fac unii oameni, o să simțiți frustrare cu privire la faptul că ei
continuă să trăiască în disonanță cognitivă, deși unele adevăruri sunt atât de
evidente, o să fiți frustrați că efectiv refuză să se trezească, deși Viața îi
face să se confrunte cu niște experiențe zguduitoare tocmai pentru a-i trezi.
O să simțiți poate disperare, o să vă
simțiți neputincioși, fiindcă unii oameni refuză să deschidă ochii, deși le
este foarte rău, o să simțiți jale pentru soarta acestor oameni care continuă
să se victimizeze și care nu învață nimic din ceea ce li se întâmplă, care se
autosabotează, care continuă să dea vina pe alții, refuzând să-și asume propria
responsabilitate. Și o să simțiți jale și pentru umanitate, în general, văzând
cât de greu se mișcă lucrurile.
O să simțiți furie și apoi o să simțiți
tristețe. Furia maschează întotdeauna o tristețe.
Ceea ce se întâmplă este faptul că noi
curățăm acum prin corpul nostru fizic energiile colective.
Acesta este unul dintre motivele pentru
care noi, Lucrătorii în Lumină, am venit pe Pământ în aceste vremuri - ca să
ajutăm umanitatea în procesul dificil al Ascensiunii care are loc acum. Noi
preluăm energiile de vibrație joasă, durerea, suferința experimentate de-a lungul
istoriei umanității, pentru a le alchimiza în Lumină. Acesta este unul dintre
modurile prin care susținem Ascensiunea umanității.
Știu că uneori este frustrant, că uneori
simțiți că v-ați săturat și că nu mai vreți să faceți nimic, fiindcă aveți
impresia că nu servește la nimic tot efortul vostru, dar atunci când treceți
prin așa ceva amintiți-vă că de asta ați venit voi aici – aceasta este Misiunea
voastră. Voi sunteți Lucrători în Lumină.
Nu vă mai judecați pentru că încă mai
simțiți emoții de vibrație joasă. Nu vă mai judecați pentru faptul că uneori
simțiți că v-ați săturat și vă gândiți să renunțați, pur și simplu să nu vă mai
implicați în niciun fel în a susține colectivul.
Permiteți-vă să simțiți toate aceste
emoții, permiteți-vă să treceți prin toate aceste stări fără să le judecați și
conștientizați că sunt doar etape firești în procesul de alchimizare a
energiilor de vibrație joasă ale colectivului.
Atunci când treceți prin aceste curățări
energetice care vă solicită foarte mult, amintiți-vă că de asta sunteți voi
aici, pe Pământ, că asta este Misiunea voastră: să ajutați la vindecarea și
Ascensiunea umanității. Nu este o Misiune ușoară, dar este Misiunea pe care
v-ați asumat-o când ați venit pe Pământ și sunteți capabili să o realizați.
Altfel nu ați fi aici.
Încetați să mai aveți așteptări de la
alții să VADĂ ce VEDEȚI voi, să înțeleagă ce înțelegeți voi, să funcționeze așa
cum funcționați voi, să gândească așa cum gândiți voi, fiindcă ei sunt la un
alt nivel de conștiință! Acceptați-i pe ceilalți așa cum sunt, la nivelul de
conștiință la care sunt, reveniți în spațiul neutralității/ echilibrului
energetic și permiteți-le să avanseze în rimtul potrivit pentru ei. Nu trageți
de ei ca să înainteze în ritmul în care înaintați voi, fiindcă nu pot face
acest lucru. (Kerry K.) Traducerea Mihaela Dan
Felul în care „Eu” cred că viața mea ar
trebui să se desfășoare și felul în care „Sufletul” vrea să se desfășoare viața
poate fi foarte diferit.
Partea din noi pe care ceea ce este atât
de rău să o controleze nu va fi niciodată responsabil.
Controlul este doar partea rănită din
noi care nu s-a simțit niciodată în siguranță în această lume, așa că trebuie
să se simtă în control.
Una pentru cele mai mari iluzii ale
acestei lumi este că tu deții controlul.
Sufletul conduce nava. Tocmai am luptat
împotriva lui ca ego, traumatizați de lume. Am rezistat direcției sufletului.
Sufletul vede totul. Ego-ul vede doar
ceea ce este direct în fața lui.
Sufletul trăiește în flux. Ego-ul
trăiește în rezistență.
Sufletul are încredere în viață. Ego-ul
se teme de viață.
Sufletul stabilește o cale dorită și
atunci știe că va fi acolo. Ego-ul stabilește o cale dorită și nu este sigur că
va ajunge acolo.
Cu cât te simți mai
scăpat de sub control sau ca „ceva” îți conduce nava, cu atât întruchipezi mai
mult Sufletul. Continuă să mergi! Sari în necunoscut, locul pasagerilor. Ai
încredere în necunoscut. Lasă-l pe Suflet să-ți arate cum este făcută viața să
fie jucată. Îți promit că vei găsi mai multă ușurință, liniște și mulțumire.
Încearcă-l. Ai încredere în sentimentul de a nu deține controlul. Ai încredere
în sentimentul de a nu ști. Ai încredere în sentimentul că ceva mai mare decât
tine te conduce. Pentru ca asa este. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Unul dintre aspectele certe ale
evoluției este IERTAREA.
Multă lume spune: „iert, dar nu uit”; cu
alte cuvinte, „nu am înțeles deloc ceea ce s-a întâmplat, dacă nu uit!”
Comandă a subconștientului, evenimentul
se arhivează în inconștient, până când propriul psihic va fi în măsură să
înțeleagă ceea ce s-a întâmplat și de ce…
Aceasta se produce pentru că niște
milenii de existență au fost trăite fără conștientizarea a cine și ce suntem…
Când se înțeleg Marile Adevăruri, nu mai
este nevoie de suferință. Dar aflarea unui peticel de Adevăr, este doar primul
pas… nu reprezintă întreaga Cale…
De acest lucru ar fi bine să fim
conștienți cu toții!!!
Pentru că multe persoane manifestă
orgoliu spiritual! Consideră că, dacă au aflat și au înțeles ceva ce ceilalți
nu știu, sunt deasupra celor care nu știu… Ceea ce nu este adevărat!
Psihic, e doar o dorință de a fi
remarcați, validați, apreciați și pornește din lipsa de iubire de sine și,
generată de aceasta, din lipsa de iubire din partea celorlalți… de aici și
lipsa de validare… de apreciere… că se țin lanț…
Deci, Calea – este un traseu nesfârșit
de lung – este drumul dinspre izvorul Vieții, din care am pornit, și care se
termină înapoi în Ființa Lui Dumnezeu!…
Așa că, atâta vreme cât avem o formă
umană, fizică, încă suntem foooaaarte departe de desăvârșire…ceea ce nu
înseamnă că nu trebuie să ne iubim… sau că trebuie să ne culpabilizăm…
Înseamnă că am pornit pe Cale… și că
avem mult de mers… iubindu-ne… respectându-ne – atât pe noi înșine, cât și pe
ceilalți… respectând lecțiile lor de viață și modul în care se manifestă…
acceptând lecțiile noastre de viață… iubind și iertând…
Flori Mateescu
Tot mai mulți dintre voi veți constata
că începeți să funcționați într-o stare de flux, eliberând rutinele care
reprezentau „normalul” pentru voi.
Noi toți avem anumite rutine cu care
eram atât de obișnuiți, care ne erau atât de familiare, însă vom constata că
acestea nu mai rezonează cu noi. Spre exemplu, te trezești dimineață și bei o
cafea sau un suc de fructe, faci una sau alta, pleci la serviciu unde faci
aceleași lucruri zi de zi – este ceva monoton, sunt aceleași lucruri, cu mici
variații, pe care le faci zi de zi, funcționezi pe pilot automat, nu le faci la
modul conștient.
Când crești ca nivel de conștiință devii
mai conștient de ceea ce faci, îți dai seama că de fapt acele rutine nu mai
rezonează cu tine, dar le făceai în virtutea inerției, pentru că asta ai făcut
ani și ani la rând, pentru că aveai impresia că așa „e bine”/ „trebuie” să
faci.
În trecut nu ai verificat dacă acele
lucruri rezonează sau nu cu tine, însă acum simți clar ce rezonează și ce nu
(mai) rezonează cu tine. Acum, când ești mai conștient, știi că rezonanța ta
este singura care îți poate spune cu exactitate ce este „bine” pentru tine și
ce nu este „bine” pentru tine. Rezonanța ta este cea care îți poate spune cine
ești tu cu adevărat, ce îți dorești tu cu adevărat, nu ce „trebuie”/ „e de
datoria ta să….”/ „e obligația ta să..…”.
Pe măsură ce creșteți ca nivel de
conștiință veți constata că nu mai rezonați cu lucrurile pe care le făceați
înainte, cu tabieturile voastre, cu obiceiurile voastre.
Veți simți clar că nu vi se mai
potrivesc, că vă fac să vă simțiți inconfortabil. Veți începe să nu mai
ascultați de ceea ce vă spun alții că „e bine”/ „trebuie” să faceți și să
urmați ghidarea rezonanței voastre. O să faceți diferența între ce vă spun
alții (din EXTERIOR) că „e bine” pentru voi și ce simțiți (în INTERIOR) că „e
bine” pentru voi.
Nu vă mai lăsați mintea să vă convingă
că ceva „e bine” (fiindcă mintea este plină de programe/ credințe/ tipare
limitative), ci sunteți atenți la ce vă spune rezonanța că „e bine” pentru voi.
Și deseori ceea ce vă spune mintea este complet diferit de ceea ce vă spune
rezonanța. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Uneori mintea voastră poate să vă spună
că ceva „e bine” pentru voi, dar Sinele vostru Superior încearcă să vă tragă
mai sus, la un alt nivel de vibrație, la care „Binele” vostru înseamnă cu totul
altceva. Dar voi vă credeți mintea, care este foarte vocală și vă aduce fel de
fel de argumente logice/ raționale, mintea voastră vă convinge că „are
dreptate”, voi o ascultați și ratați ocazia de a crește vibrațional, urmând
ghidarea Sinelui vostru Superior; ratați oportunitatea de a accesa un potențial
superior.
Oamenii nu sunt obișnuiți să-și ia
răgazul să verifice ce le spune rezonanța, ei se lasă conduși de mintea lor. Nu
sunt obișnuiți să-și ia câteva secunde, să respire profund, să se liniștească
și să observe cu sinceritate ce simt în interiorul lor: „Chiar vreau să fac
chestia asta?”/ „Chiar vreau să-mi mai petrec timpul cu acești oameni?”/ „Chiar
vreau să continui cu această slujbă?”, „Chiar vreau să rămân în această
relație?”, etc.
Când începem să ne trezim din punct de
vedere spiritual, când începem să verificăm prin prisma rezonanței tot ceea ce
facem, când ieșim din funcționarea aceasta robotică, intrăm într-o stare de
flux, în care capitulăm, nu mai încercăm să controlăm de la nivelul minții
fiecare aspect al vieții noastre, în care alegerile noastre în fiecare Acum
sunt făcute în baza rezonanței.
Și la început este dificil, fiindcă nu
suntem obișnuiți să renunțăm la orice formă de control asupra vieții noastre,
să avem încredere totală în ghidarea noastră interioară și să avem curajul să o
urmăm indiferent ce părere are mintea noastră. La început este dificil să faci
ceea ce SIMȚI tu că „e bine” pentru tine, nu ceea ce-ți SPUN alții că „e bine”
pentru tine.
Atunci când începi să faci lucruri noi,
atunci când începi să funcționezi în alt mod, începi să accesezi alt gen de
oportunități.
Modul în care devii o Versiune mai Bună
a ta este să-ți asculți rezonanța, să funcționezi altfel decât ai funcționat în
trecut, să acționezi altfel decât ai acționat în trecut. Și când ajungi să te
simți confortabil funcționând în acest fel, urmându-ți rezonanța, viata ta se
schimbă radical, lucrurile curg cu ușurință și grație, ai mai multă încredere
în tine, ești mai sigur pe tine, nu mai ai nevoie de rutine, de o structură
fixă, care să-ți susțină viața (structură fără de care înainte aveai impresia
că pierzi controlul asupra vieții tale). Dai drumul nenumăratelor atașamente și
curgi liber cu fluxul, nu mai ai nevoie de asigurări, de certitudini, știi că
în fiecare moment Acum rezonanța ta îți va indica ce anume „e bine” pentru
tine.
Și este necesar să ajungem să funcționăm
în acest mod, pentru că în perioada următoare vor continua să fie scoase din
viața noastră tot felul de lucruri/ persoane/ relații de care ne agățăm, de
care ne leagă diverse atașamente, pe care ne bazam ca „să ne dea o siguranță”,
să ne spună ce „trebuie” să facem, să ne „salveze”, etc.
Observați ce atașamente aveți și dați-le
drumul de bună voie, fiindcă Viața va face praf acele atașamente în perioada
următoare, dacă nu o faceți voi.
Mulți dintre voi deja începeți să
simțiți să sunteți „împinși” către această stare de flux, în care să vă faceți
alegerile doar în baza a ceea ce vă indică rezonanța. Nu opuneți rezistență, nu
vă agățați de vechiul vostru mod de a trăi, pentru că acesta o să se destrame, fie
că vreți, fie că nu vreți.
Fiți atenți la ce vă simțiți ghidați să
faceți în continuare și ascultați-vă ghidarea interioară, chiar dacă ceea ce vă
spune aceasta vă sperie, pentru că este foarte provocator pentru voi, pentru că
vă tulbură vechea voastră viață.
Aveți încredere în rezonanța voastră,
urmați-o, pentru că vă conduce către o Versiune mai Bună a voastră! (Lorie
Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Eu nu am văzut niciodată niște hoți care
să atace o bancă ce a fost închisă în urmă cu mai mulți ani. Hoții atacă o
bancă ce încă funcționează, fiindcă aceasta are în interior aur, bani, valori.
Eu n-am văzut un câine care lătră la o
mașină parcată. Câinii urmăresc și latră doar la mașinile care sunt în mișcare.
Oamenii atacă doar acolo unde există
ceva ce ei percep a fi valoros, ceva ce ei vor să fure sau să distrugă. Nimeni
nu-și pierde timpul ca să atace ceva ce nu are nicio valoare în ochii săi.
Chiar și în cazul acelor oameni care
spun că te urăsc/ disprețuiesc, prin faptul că au făcut o obsesie pentru tine,
ei arată, fără să-și dea seama, că văd ceva valoros în tine și vor să distrugă
acel lucru.
Oamenii care te urmăresc, care-și fac un
scop în viață din a te hărțui, din te distruge, văd ceva valoros în tine,
fiindcă altfel nu și-ar concentra atenția asupra persoanei tale.
Dacă fostul tău soț încă te urmărește/
caută/ verifică pe rețelele de socializare, asta este o dovadă că încă mai vede
ceva valoros în tine.
Orice om care face o obsesie pentru tine
vrea ceva legat de tine, ceva ce în ochii lui are valoare: poate fi vorba de
bani tăi, de timpul tău, de corpul tău sau poate vrea să te umilească/
distrugă.
Vei fi mult mai puțin stresat atunci
când vei înțelege acest adevăr: faptul că niște oameni te-au luat ca țintă
arată că acei oameni consideră că ai valoare. Orice atac la adresa ta
reprezintă o validare a valorii tale din partea celui care te atacă. (Keion
Henderson) Traducerea Mihaela Dan
Noi primim permanent semne. Peste tot în
jurul nostru, în fiecare moment, este Informație de înalt nivel vibrațional.
Universul ne oferă semne tot timpul, dar problema e că noi nu suntem atenți, nu
ne uităm după semne, nu le sesizăm.
Când începi să crești ca nivel de
conștiință trăiești urmând semnele, urmând ghidarea divină, nu ghidarea minții
tale umane; așa funcționezi în 5D. Însă ca să sesizezi semnele este necesar să
fii prezent în Acum, nu să fii cu gândul la ceva din trecut sau la ce se va
întâmpla în viitor.
Așadar, este foarte important ca în
perioada următoare să fiți tot timpul atenți la semne. Uitați-vă după ele,
fiindcă veți primi informații valoroase, care vă vor ghida și să vă vor ajuta
să depășiți momentele dificile.
Și nu căutați cărți sau articole despre
semnificația anumitor semne, vise, etc, pentru că aceste cărți sau articole se
bazează pe informații vechi, care erau valabile într-o altă energie.
Acum pe Pământ sunt energii de vibrație
mai înaltă, nu mai sunt valabile „adevărurile” care erau valabile în urmă cu
câteva decenii. Pe Pământ nu au mai existat niciodată asemenea energii,
lucrurile nu mai funcționează cum funcționau în trecut. Ca atare, descoperiți
singuri care este semnificația unor simboluri/ semne pentru voi, pentru că
fiecare aveți propria experiență de viață și un astfel de semn poate să însemne
ceva pentru un om și să însemne cu totul altceva pentru alt om. Nu vă mai
cedați puterea personală unor cărți/ persoane/ mituri, descoperiți-vă singuri
propriile semnificații pentru semne/ vise, pentru că acestea au o semnificație
unică pentru fiecare.
Trăiți în prezent, nu mai funcționați pe
pilot automat, căutați semnele/ indiciile pe care vi le furnizează Universul și
când le sesizați, intrați în interiorul vostru și procesați acel semn/ indiciu,
observați ce semnificație simțiți că are el pentru voi, ce simțiți că vă
transmite, nu mai căutați în exterior semnificații învechite. Așa veți avea
parte de revelații, de conștientizări.
Iar când experimentați acele revelații/
conștientizări o să vă simțiți inundați de Recunoștință, care vă ridică vibrația.
(Amanda Lorence) Traducerea Mihaela Dan
În aceste vremuri nu mai este vorba
despre a lua decizii din spațiul minții, de a căuta cu mintea argumente și
motive raționale pentru a face ceva; este vorba despre a intra în inima ta și
a-l găsi acolo pe Dumnezeu.
Semnele sunt peste tot. Fiți atenți la
ce vedeți/ auziți/ simțiți în fiecare moment, fiindcă fiecăruia vă trimite
semne Divinitatea. Și când sesizați un astfel de semn, intrați în interiorul
vostru și observați ce simțiți că înseamnă acesta pentru voi. Nu mai întrebați
alte persoane, nu le mai cereți părerea cu privire la semnificația unor semne
pe care le-ați primit voi, pentru că acele persoane pot să aibă o percepție
complet diferită asupra unui astfel de semn. Percepția altuia ține de experiența
sa de viață, de credințele sale, de tiparele sale, de nivelul său de
conștiință. Tu ești unic, tu ai avut propria Călătorie și semnele pe care le
primești au o semnificație personală, unică, pentru tine.
Acesta este un mod prin care sunteți
împinși să vă găsiți răspunsurile în interior, să nu mai căutați răspunsuri la
alții (în exterior).
Luați-vă timp ca să vă liniștiți,
asigurați-vă că sunteți echilibrați și apoi observați ce simțiți că înseamnă
acel semn pe voi. Lăsați răspunsul să vină natural, organic, din interior, nu
forțați nimic. Și când veți primi informația, veți ști că acela este răspunsul
pentru că este o informație neutră, care vine din spațiul Iubirii, nu e un
răspuns dezechilibrat, din spațiul fricii, îngrijorării, frustrării, etc.
Veți experimenta în viață momente de
mare tulburare, confuzie, nesiguranță, poate chiar disperare și nu va fi nimeni
în exterior care să vă poată da răspunsuri, veți fi nevoiți să mergeți în
interior ca să vă găsiți răspunsurile. De aceea este atât de important să fiți
atenți la semne, fiindcă Divinitatea vă va da semne tot timpul. (Amanda Lorence)
Traducerea Mihaela Dan
Adevărata fericire nu poate fi găsită în
exterior. Poate fi găsită doar în interior. Poate fi găsită doar prin crearea
unei relații pline de iubire cu tine însuți. Și poți crea o astfel de relație
doar dacă te accepți cu tot cu aspectele tale întunecate.
Asta înseamnă că trebuie să te împaci cu
Umbra ta. Trebuie să înveți să vezi și să iubești toate aspectele din tine –
fizice, emoționale și mentale – care nu sunt ideale sau nu pot fi ușor
acceptate de tine sau de ceilalți. Trebuie să fii dispus să privești nu numai
locurile unde trupul se lasă și capătă forme inestetice, ci și acolo unde inima
suferă sau simte tristețe. Trebuie să înveți să-ți îmbrățișezi toate
experiențele, să-ți îmbrățișezi atât aspectele superioare, pozitive, de Lumină,
cât si aspectele inferioare, negative, ale Umbrei. (Paul Ferrini, „Vindecă-ți
viața. Opt practici spirituale care vă vor transforma viața”) Traducerea
Mihaela Dan
Suferinta este un semnal de alarmă. Prin
urmare, să-ți simți și să-ți recunoști suferința reprezintă primul pas al
procesului de vindecare.
Orice te împiedică să-ți simți durerea
și să-i descoperi sursa este un act de negare, este o încercare de a ignora
chemarea inimii și a sufletului către trezire și vindecare.
Adevărul – dur, dar important – este că
nu te poți vindeca până nu-ți recunoști suferința, frica și rușinea. Nu te poți
vindeca până când nu încetezi să-ți mai ascunzi emoțiile negative și să te mai
prefaci că ești fericit atunci când nu ești.
Ca să fii fericit trebuie să fii
autentic. Trebuie să-ți dai masca jos și să fii tu, cel adevărat. Trebuie să
ieși din ascunzătoare. (Paul Ferrini, „Vindecă-ți viața. Opt practici
spirituale care vă vor transforma viața) Traducerea Mihaela Dan
Atunci când știi ce vrei, cere. Nu bate
apropouri și nu înnebuni oamenii cu așteptările tale. Cere pur și simplu, fără
ocolișuri.
Spune oamenilor ce vrei într-un mod
politicos, respectuos și după aceea acordă-le libertatea și spațiul necesare
pentru a-ți răspunde cinstit.
Nu forța pe nimeni. Dar nici nu-ți
reprima dorințele, doar pentru că ți-e frică de modul în care ar putea cineva
să reacționeze la ele. (Paul Ferrini, „Cuvinte de înțelepciune pentru fiecare
zi”) Traducerea Mihaela Dan
Umplerea acestui gol este
responsabilitatea ta. Este necesar să te iubeşti şi să te onorezi pe tine
însuţi zi de zi, clipă de clipă. Fără iubire de sine, indiferent câtă iubire
primeşti de la partenerul tău, nu îți va fi de ajuns.
Uitați-vă după semne!
Noi primim semne tot timpul, ni se dau o
mulțime de semne care ne ghidează, însă este necesar să fim atenți, ca să le
vedem/ auzim.
În această perioadă o să primim multe
informații, o să fim ajutați să avem o Claritate din ce în ce mai mare cu
privire la ceea ce avem de făcut. Și nu e ceva de genul unei activări, nu e
ceva rapid și intens, ci este ca și cum ar ploua cu picături de înțelepciune.
Va veni la modul subtil, delicat, picătură cu picătură: vor veni informații
prin vise, prin filme, prin cărți, prin oameni, în diverse alte moduri care ne
vor ajuta să înțelegem: „Ăsta e un semn. Asta am de făcut acum!”. (Alice Joy
Namara) Traducerea Mihaela Dan
Adevărata măsură a creșterii spirituale
sau a maturității spirituale este modul în care privim „problemele”.
Nu contează faptul că pozezi într-un om
spiritual, că încerci să pari evoluat în ochii celorlalți, nu contează ce știi
tu despre spiritualitate la nivel teoretic, contează cum te manifești când te
confrunți cu o problemă. Pentru că ceea ce noi, oamenii, numim „problemă”,
reprezintă un test, ne este testată credința în Divinitate.
Când cineva are credință deplină în
Divinitate, când este matur din punct de vedere spiritual, el privește
„problemele” altfel decât oamenii obișnuiți. Când ai credință deplină în
Divinitate și te confrunți cu o situație dificilă, tu privești lucrurile la
modul „Știu că totul are un rost. E drept că nu înțeleg la acest moment de ce
mi se întâmplă acest lucru, dar sufletul meu știe de ce trec prin asta. Nu știu
cum o să fac, nu știu ce se va întâmpla în continuare, dar știu că totul mă
ajută să cresc”.
Și simți asta cu adevărat, nu te minți
pe tine însuți.
Cât trăim în această lume vom avea parte
de „probleme”, dar când crești spiritual și ai credință deplină în Dumnezeu
începi să vezi dincolo de aparențe, înțelegi că dincolo de orice „problemă”
este o oportunitate.
Tu poți să vezi doar „problema”, să vezi
lucrurile la nivel superficial, sau poți să vezi lucrurile în profunzime, să
înțelegi că există acolo o oportunitate. Și modul în care privești „problema”
determină modul în care depășești „problema”.
Contează enorm ca atunci când ai o
„problemă”, să te întrebi „Situația asta este cu adevărat o problemă sau este o
oportunitate?”.
Spre exemplu, ești într-o relație cu un
bărbat care te abuzează și el spune că te va părăsi și tu îl implori să rămână
cu tine, fiindcă ți se pare că este sfârșitul lumii dacă rămâi singură. Faptul
că acel om iese din viața ta este o problemă sau o oportunitate?
Este ca atunci când te uiți la arta
abstractă - depinde de fiecare ce vede în acea opera de artă, fiecare vede
altceva. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Problema” reprezintă o situație
negativă care necesită un anumit tip de acțiune pentru a produce un rezultat
pozitiv.
„Oportunitatea” reprezintă o
posibilitate de a se întâmpla ceva pozitiv, care necesită un anumit tip de
acțiune pentru a fructifica acel context.
De multe ori noi ne uităm la anumite
situații și le considerăm „probleme”, când de fapt ele sunt niște oportunități
care așteaptă ca noi să acționăm pentru a le fructifica.
Toată viața omului, de când se naște și
până moare, va fi presărată cu „probleme” care sunt de fapt niște oportunități
ce așteaptă să fie văzute ca atare și fructificate.
Unii oameni nu văd decât „problema” și
spun „M-am săturat de probleme! Scap de una, vine alta! Nu se mai termină
niciodată!”.
Hai să ne lămurim: nu scapi de probleme
până mori. Soluția este înveți să privești altfel problemele, să vezi dincolo
de aparențe.
Oamenii îmi vorbesc despre problemele
lor, iar întrebarea mea este de fiecare dată: „Ce faci pentru a transforma
«problema» în «oportunitate»?
Nu vreau să te aud plângându-te la
nesfârșit de problemele tale, fiindcă până în ultima zi a vieții tale vei găsi
ceva de care să te plângi”.
Învață să ai o perspectivă pozitivă
asupra lucrurilor, învață să vezi oportunitatea din fiecare „problemă”!
Încetează să tot speri că la un moment dat viața ta va fi ușoară și nu vei mai
avea nicio „problemă”.
Sunt două lucruri pe care le poți face
atunci când te confrunți cu o problemă: răspunzi sau reacționezi. Pentru mulți
oameni „a răspunde” și „a reacționa” sunt același lucru, dar din perspectiva
spirituală ele înseamnă lucruri diferite.
„A răspunde” presupune o acțiune
conștientă, echilibrată.
„A reacționa” înseamnă a acționa sub
impulsul de moment, tulburat, dezechilibrat.
Cei mai mulți oameni când se confruntă
cu o problemă reacționează, nu răspund. Reacțiile dezechilibrate au în general
consecințe neplăcute. Răspunsurile echilibrate aduc adevăratele soluții.
Tu cum procedezi când ai o problemă,
reacționezi sau răspunzi? (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Problemele“ sunt lecții care te roagă
să le înveți.
Procesul de învățare presupune ca întâi
să ni se prezinte informațiile și apoi să fim examinați.
Profesorul dă elevilor săi un test, o
serie de întrebări/ „probleme” cu scopul de a identifica la ce nivel este
fiecare elev. În acest fel profesorul își dă seama ce anume trebuie să-I mai
învețe pe fiecare copil, ce lacune are fiecare.
Pentru fiecare nivel de pregătire există
noi testări.
Noi vedem oameni pe care îi admirăm și
ne gândim „Aș vrea să fiu în locul lui”, dar nu știm prin ce au trecut acei
oameni, nu știm ce încercări au depășit, cu ce „probleme” s-au confruntat.
Dacă tu dai iar și iar același test în
viața ta, înseamnă că nu ai învățat încă lecția respectivă.
Învățați lecția din fiecare provocare cu
care vă confruntați, dacă vreți să nu mai repetați clasa!
Când vă aduce în față acele provocări,
Viața nu încearcă să vă doboare, încearcă să vă facă mai puternici și mai
înțelepți.
Un om nu este mai înțelept pentru că a
trecut prin multe la viața lui, este mai înțelept doar dacă a învățat din
experiențele sale.
Nu ești înțelept doar pentru că ai
îmbătrânit. Eu știu o mulțime de oameni în vârstă care sunt inconștienți și
iresponsabili; ei au trecut prin multe încercări, dar n-au învățat nimic din ce
li s-a întâmplat. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Problemele“ sunt lecții care te roagă
să le înveți.
Problemele pe care le aveți își au
rostul lor, ele vă ajută să creșteți.
Numai că mulți oameni îi lasă pe alții
să dea examen în locul lor.
Singurul mod în care te poți maturiza
este să dai greș, să înveți mai mult și să-ți iei examenele pe „munca” ta.
Părinții fac o mare greșeală când își
„salvează” copiii din tot felul de situații neplăcute, fiindcă acei copii nu
suportă consecințele faptelor lor, nu-și asumă responsabilitatea pentru faptele
lor și ca atare, nu învață nimic.
Nu vă bazați pe alții să vă rezolve
problemele; este treaba voastră să o faceți, pentru că aveți de învățat niște
lecții din acele probleme. Când vă obișnuiți să vă rezolve alții toate
problemele deveniți neputincioși, nu sunteți capabili să vă descurcați singuri.
Și cei care vă ajută acum n-o să fie aici, ca să vă poată ajuta, toată viața
voastră. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Problemele” te ajută să-ți modelezi
caracterul.
Maturitatea vine în urma faptului că ne
confruntăm cu diverse încercări și învățăm să le facem față.
Unii oameni nu ajung să simtă compasiune
pentru cei săraci decât după ce trec ei înșiși prin probleme financiare grave.
Nu-i privi de sus pe cei săraci, nu-i
disprețui pe oamenii străzii, nu provoca Viața să te aducă într-o situație
financiară dificilă, ca să vezi cum este să fii în pielea unui astfel de om!
Credința mea este mai mare acum decât
oricând în trecut tocmai datorită experiențelor dificile cu care m-am
confruntat în ultimii ani.
Și înțelepciunea acumulată în acești ani
este una pe măsură, pentru că am învățat din ceea ce am trăit.
Un om care are un corp atletic lucrează
zilnic la sală, face efort ca să ajungă în acea formă fizică admirată de cei
din jur. Oamenii ar vrea să arăte ca acel om, dar nu vor să facă munca pe care
a făcut-o el ca să ajungă la acel nivel. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
„Problemele” sunt preambulul unei
promovări.
Noi creștem cu adevărat doar în măsura în
care crește capacitatea noastră de a rezolva problemele.
Cu cât sunt mai mari problemele pe care
ești capabil să le depășești, cu atât vor fi mai mari compensațiile în viață.
Nu plătești un instalator cu aceeași
sumă cu care plătești un chirurg care face operații pe creier. Ei rezolvă
probleme de dificultăți diferite.
Când opui rezistență problemelor,
practic, tu refuzi promovarea.
Și poate ești în prezent într-o perioadă
a vieții tale în care treci prin probleme majore. În loc să vezi doar
„problemele“ și să fii disperat, înțelege că ceea ce se întâmplă de fapt este
că Viața te pregătește pentru o promovare.
Promovarea nu vine înainte de problemă,
problema vine înainte de promovare. Modul în care te ocupi de problemă
determină dacă primești promovarea sau nu.
Cu cât este mai importantă Misiunea pe
care o are Dumnezeu pentru tine, cu atât vor fi mai mari problemele cu care te
vei confrunta, ca să dovedești că ești capabil să duci la capăt o asemenea
Misiune.
Tu te confrunți cu „problemele” cu care
te confrunți pentru că ești în plin proces de creștere, pentru că ești în
proces de pregătire, ca să poți urca la un alt nivel.
Fiecare problemă a ta are atașată de ea
o promovare pe care o primești dacă reușești să gestionezi cum se cuvine
problema respectivă.
Nu-ți mai plânge de milă, nu te mai
considera o victimă pentru că ai o problemă dificilă! Dacă Dumnezeu are
încredere că tu poți să rezolvi acea problemă (altfel nu ți-ar fi dat-o),
înseamnă că atunci când te-a creat, El te-a echipat în așa fel, încât să faci
față acelei probleme. Nu face și tu cum face majoritatea oamenilor, când e
vorba de o „problemă” mai dificilă; nu te plânge, nu considera că nu e drept ce
ți s-a întâmplat, ci conștientizează că ești pregătit pentru ceva important! Ți
se dă oportunitatea să înveți să gestionezi o problemă dificilă, ca să fii
capabil să faci față promovării care ți se pregătește! Nu-ți pierde mințile, nu
te lăsa prins în frică, gestionează lucrurile din spațiul echilibrului și
astfel o să te califici pentru următorul nivel. (RC Blakes) Traducerea Mihaela
Dan
„Problemele”
sunt o pistă de lansare pentru împlinirea Menirii tale.
Menirea
fiecărui om este unică, este concepută special pentru ca el să rezolve anumite
probleme, să servească într-un fel Binele comun.
Dumnezeu ne
echipează cu tot ce este necesar pentru a putea să ne împlinim Menirea și ne
folosește pentru a-i ajuta pe alții. Deci când vorbim despre Menirea ta, nu te
gândi la o casă mare, la o mașină de lux, la opulență, fiindcă nu despre asta
este vorba, ci despre a servi Binele comun, despre a face diferența în viața
altui om. Și când îți trăiești viața ajutând alți oameni, Dumnezeu te va
recompensa, iar oamenii te vor onora.
Poate că tu
te plângi că treci acum prin cea mai dificilă perioadă din viața ta, că
niciodată nu ți-a fost atât de greu și nici nu-ți trece prin cap că de fapt
Dumnezeu folosește această perioadă ca să te lanseze către împlinirea Menirii
tale.
Ca atare, nu
te mai plânge de problemele tale, ci ocupă-te de ele cât poți tu de bine. Dacă
Dumnezeu te-a adus într-o anumită situație, a făcut-o pentru ca tu să folosești
toate resursele interne de care dispui și să o depășești, să înveți lecția și
să crești, iar mai apoi să îi ajuți pe alți oameni care au aceeași problemă,
pentru că tu știi cum ai reușit să rezolvi acea problemă. (RC Blake) Traducerea Mihaela Dan
„Problemele” sunt semințele stimei de
sine.
„Problemele” te pregătesc pentru
excelență.
Chiar dacă la acest moment nu ai un
proiect măreț, nu ai un vis înalt, fă ceva, concentrează-te pe a realiza ceva
ce te atrage/ pasionează acum. Nu te teme de eșec, fiindcă noi toți dăm greș
uneori, face parte din viață. Nu ai cum să știi ce ți se potrivește până nu
încerci diverse lucruri. Și de fiecare dată când simți că „ai eșuat” conștientizează
că acela nu este un „eșec”, ci este o lecție pe care ai învățat-o.
Fiecare om care se află acum la un nivel
înalt în orice domeniu s-a confruntat cu multe probleme în acel domeniu.
„Problemele” cer atenție și acțiune continuă, în vedere ajungerii la un
rezultat pozitiv. În final, asta se transformă în „expertiză” în acel domeniu.
Încercare, eșec, frustrare, încercare, rezolvare, toate fac parte din procesul
de învățare/ evoluție.
„Problemele” sunt o oportunitate pentru
ca tu să-ți demonstrezi Darurile și talentele. Ele te ajută să te
perfecționezi.
Încetează să-ți mai privești problemele
ca fiind „sfârșitul lumii”/ „un dezastru”/ „o nenorocire”. Tu ești antrenat de
Viață pentru excelență, de aceea ți s-au dat niște probleme atât de dificile.
Viața te pregătește să fii un Învingător.
Având în vedere aceste lucruri, te
întreb: situația prin care treci acum e o problemă sau este o oportunitate?(RC
Blakes) Traducerea Mihaela Dan
"Eu sunt uimit să constat cât de
mulți oameni își închipuie că dacă evoluezi spiritual nu mai ai nicio problemă,
nu te mai confrunți cu niciun obstacol/ nicio provocare. Vin la mine o mulțime
de persoane care îmi spun că meditează, că fac diverse lucruri spirituale și mă
întreabă de ce au în continuare probleme.
Învățați, vă rog, să schimbați ceea ce
puteți schimba și să acceptați ceea ce nu puteți schimba! Și poate că unele
dintre acele lucruri nu le puteți schimba acum, dar veți putea să le schimbați
cândva în viitor, când veți crește ca nivel de conștiință. Nu vă mai agățați de
ideea că dacă o să evoluați spiritual, viața voastră o să fie numai lapte și
miere. N-o să se întâmple așa; veți avea parte de provocări toată viața.
Știi care este cea mai slabă verigă a
ta? Și poate ai mai multe verigi slabe, nu doar una.
Cea mai slabă verigă a ta este acel
lucru care se întâmplă iar și iar în viața ta. Când privești în urmă la viața
ta, ce anume a rămas o constantă de-a lungul timpului? Faptul că ai căutat
mereu să obții aprobare/ validare din partea tatălui tău? Faptul că ai avut
parte mereu de relații în care ai fost înșelat? Faptul că ai fost respins de
multe dintre persoanele de care ai încercat să te apropii?
Care este veriga slabă în cazul tău? Și
pot fi lucruri legate de sănătate sau de aspectul financiar. Este acel lucru cu
care te-ai confruntat în mod repetat de-a lungul vieții.
„Dar eu sunt o persoană atât de
spirituală… De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie? Cum este posibil?”
E posibil să vii de la un curs de
spiritualitate și să-ți scrântești glezna. Edgar Cayce a ajutat atâția oameni,
a influențat atâția oameni prin munca sa, dar a avut mari problemele financiare
de mai multe ori în viață. Și asta pentru că din cauza convingerilor sale
religioase nu putea accepta prosperitatea. A ajutat oameni să devină
multimilionari, dar nu a putut accepta abundența pentru el însuși. Aceasta a
fost veriga sa slabă.
Yogananda a avut mari probleme cu un
picior și a trăit în dureri extreme ani la rând.
Veriga ta slabă te ajută să
conștientizezi la ce ai de lucrat în viața ta, îți arată care este unul dintre
principalele tale teste în această viață." (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Tot mai mulți dintre voi veți sesiza
schimbări în dinamica puterii și poate că unii dintre voi deja ați început să
vedeți acest lucru în viața voastră, în relațiile voastre sau la nivel global.
În plus, este o perioadă în care se
manifestă un gen de furtună energetică la nivel global și indiferent dacă
sunteți sensibili la energii sau nu, voi toți o simțiți într-o măsură sau alta.
O mulțime de oameni din jurul vostru vor
avea reacții dezechilibrate/ acide/ înfierbântate și este responsabilitatea
voastră să vă mențineți echilibrul energetic/ emoțional. Vor fi unele zile
foarte agitate, în care vă va fi greu să faceți asta, dar este esențial pentru
starea voastră de bine să vă mențineți echilibrul energetic, iar în cazul în
care v-ați dezechilibrat, să conștientizați rapid acest lucru și să faceți ceea
ce este necesar pentru a vă echilibra. Puteți folosi orice practici ați
constatat că funcționează în cazul vostru sau puteți să țineți aproape de
oameni care au un nivel de vibrație înalt și care vă ajută să vă echilibrați
prin simplul fapt că stați de vorbă cu ei.
Furtuna energetică nu va trece prea
curând; ea va lua diverse forme în lunile ce vin. Aceasta vă poate aduce
revelații uimitoare, conștientizări importante, dar pe de altă parte, vă va
afecta starea de spirit, comportamentul, echilibrul energetic, v-ar putea face
mai nervoși decât de obicei.
Acum au loc schimbări majore pe planetă,
energia separării, fricii, manipulării este în continuare alimentată și de
aceea este foarte important să aveți grijă de voi și să fiți buni cu ceilalți,
pentru că și ei trec printr-o perioadă grea.
Partea bună este că această perioadă
tulburată ne cere tuturor să fim mai atenți la propriile nevoi, să avem mai
multă grijă de noi, să identificăm ce anume ne ajută pe noi să ne menținem
starea de echilibru energetic/ emoțional și să folosim acele practici.
Asigurați-vă că vă luați timp pentru voi, pentru a vă liniști/ relaxa. (Lee
Harris) Traducerea Mihaela Dan
Tot mai mulți oameni simt dorința de a
se exprima liber, necenzurat.
Este vorba despre a ne exprima adevărul
fără opreliști, fără teamă, indiferent de consecințe.
Există o energie a schimbărilor
revoluționare care crește la nivel global, ca urmare a faptului că tot mai
mulți oameni se simt supuși unei opresiuni pe care nu mai sunt dispuși s-o
tolereze, simt că nu sunt ascultați. Și e valabil la nivel colectiv, dar și în
relațiile noastre personale.
Este posibil să constatați că la nivel
personal aveți o dorință puternică de a spune adevărul într-un mod mult mai
hotărât decât ați făcut-o vreodată până acum, că nu mai vreți să țineți sub
tăcere niște lucruri pe care până acum ați preferat să nu le spuneți, fiindcă
nu erați dispuși să vă asumați consecințele. Și nu e vorba de faptul că ați
începe să vă rostiți ferm adevărul sub impulsul furiei, ci este vorba despre
faptul că acum multora dintre noi ni se pare mai ușor să ne rostim adevărul, nu
mai avem nevoie de atât de mult timp ca să ne adunăm curajul și să spunem niște
lucruri care știm că vor deranja anumiți oameni. Pur și simplu vrem să spunem
lucrurile așa cum sunt, să fim autentici, nu vrem să ne mai prefacem.
Faptul că tot mai mulți oameni simt
nevoia să-și rostească adevărul, se simt pregătiți să spună clar ce simt/ cred
cu adevărat, să spună „Nu” când simt că e „Nu”, are efect asupra celorlalți,
creează o reacție în lanț, fiindcă cei din jur văd că este posibil să-ți
rostești adevărul, că sunt alții care o fac fără frică. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
În perioada următoare este posibil să
constatați că în relațiile voastre personale se spun niște adevăruri care pot
fi inconfortabile/ dureroase sau pot fi surprinzătoare.
Adevărul are darul de a vindeca; faptul
că nu spunem adevărul în relațiile noastre, că îi mințim/ înșelăm într-un fel
sau altul pe ceilalți (fie și prin omisiune) ne afectează, chiar dacă nu ne dăm
seama.
Este posibil să constatați că începeți
să aveți curajul să spuneți celor apropiați niște adevăruri pe care până acum n-ați
avut curajul să le spuneți, dar care acum simțiți că trebuie spuse, fiindcă nu
vreți să mai trăiți în minciună. Și este posibil ca aceste adevăruri să fie
primite mai bine decât ați crede.
Faptul că tu spui niște adevăruri
inconfortabile/ dureroase cuiva apropiat – o faci cu blândețe și respect, dar
îi spui clar adevărul – poate schimba dinamica lucrurilor în viața ta și în
viața acelei persoane.
Să nu vă mirați dacă unii dintre cei
apropiați vă vor spune în perioada următoare niște adevăruri pe care până acum
n-au avut curajul să vi le spună sau dacă voi simțiți din interior o dorință
puternică de a spune, în sfârșit, niște adevăruri inconfortabile unor persoane
apropiate, pentru că simțiți că nu mai vreți să trăiți în minciună/
prefăcătorie. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Este posibil ca unii dintre voi să
experimentați în perioada următoare o vindecare majoră în viața voastră.
Unii au trecut de-a lungul anilor prin
nenumărate curățări energetice, au crezut că au curățat complet anumite emoții
din trecut și când acestea reapar, ei au senzația că nu au evoluat deloc.
Înțelegeți că există mai multe straturi
de emoții/ traume/ amintiri și că acestea ies la suprafață din interior atunci
când suntem pregătiți să mai curățăm un strat, când le-a venit timpul să fie
conștientizate, simțite și eliberate.
Nu e nimic în neregulă în faptul că
periodic ies la suprafață noi emoții/ traume/ amintiri dureroase, pentru a vă
ocupa de ele; este doar un semn că sunteți pregătiți să mai curățați o parte
dintre acestea și astfel, să evoluați, să urcați la un nou nivel, la care
puteți accesa alt gen de oportunități.
Nu e plăcut să treci prin astfel de
curățări energetice, dar ele sunt necesare pentru ca trupul vostru să se
elibereze de această toxicitate.
Și nu e exclus să constatați că apar
vechi dureri în corpul vostru fizic, care vă cer să le acordați atenție. (Lee
Harris) Traducerea Mihaela Dan
Cultivați pacea clipă de clipă. În
starea de pace interioară stă puterea voastră.
Având în vedere haosul din lumea
exterioară, este foarte important să practicați pacea, să creați spațiu în
viața voastră de zi cu zi pentru a vă regăsi pacea interioară. Dacă nu faceți
la modul intenționat acest lucru, dacă sunteți tot timpul agitați/ tensionați,
pacea n-o să se instaleze de la sine. Este necesar să vă luați timp periodic în
cursul zilei pentru a vă retrage pentru câteva clipe în solitudine, a închide
ochii, a respira profund, a vă liniști. Puteți alege să meditați sau pur și
simplu să vă luați cinci minute în care să nu faceți nimic, să nu vă gândiți la
nimic, ci doar să priviți pe fereastră la copacul din fața clădirii în care vă
aflați.
Pacea interioară este foarte importantă
pentru sistemul nostru imunitar, dar este, în același timp, „spațiul” în care
ne găsim puterea, forța noastră vitală.
Unii dintre voi veți manifesta în
perioada următoare o creativitate ieșită din comun, pe care este necesar să o
protejați, să o întrețineți, să o folosiți și să-i permiteți să-și schimbe
forma.
Pentru unii dintre voi creativitatea
este posibil să se refere la un subiect/ proiect anume; pentru alții poate fi
vorba despre faptul că simt că a venit timpul să-și creeze o nouă viață sau un
nou stil de viață sau să-și amenajeze un nou spațiu în care să locuiască.
Uneori, după cele mai dramatice perioade
din istorie, viața izbucnește într-o nouă formă, mai abudentă decât înainte.
Noi, ca umanitate, am trăit astfel de vremuri dramatice în ultimii ani și trăim
în continuare astfel de vremuri, iar mulți dintre noi simțim dorința de a ne
crea o nouă viață, de a ne folosi creativitatea în alt fel decât până acum.
Este o energie a schimbării care circulă prin noi și care își caută
materializarea. Și nu veți pune în practică neapărat toate ideile care vă vin,
unele nu vor funcționa, deci nu e cazul să vă agățați de ele, dar altele vor
funcționa și sunteți pregătiți să le puneți în practică.
Este o perioadă foarte fertilă pentru
creativitate, dar nu uitați că este nevoie de 9 luni ca să se nască un copil,
el nu se naște din momentul concepției. Aveți răbdare, permiteți-vă să răsuciți
pe toate fețele ideile care vă vin, să visați, să puneți la punct diverse
detalii, permiteți ca lucrurile să se lege în mod natural, nu forțați nimic.
Pregătiți-vă să fiți suprinși. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Haosul și stresul înregistrat la nivel
global în ultimii ani are efecte, în sensul șubrezirii unor structuri și
sisteme care s-a dovedit că nu servesc Binelui nostru, că nu ne susțin.
Tot mai mulți oameni vor fi interesați
de noi moduri de a funcționa în societate, moduri care să servească Binelui
comun, nu opresiunii/ controlului. Vor fi discuții, vor fi conflicte pe această
temă, vor fi persoane care vor încerca să preia controlul în procesul
schimbării, însă important este că lumea vrea o schimbare, fiindcă tot mai
mulți oameni și-au dat seama că modul în care au funcționat lucrurile până acum
este unul care nu are în vedere Binele comun.
Unii dintre voi veți fi în prim-planul
discuțiilor, veți fi cei care fac să aibă loc aceste schimbări în bine, veți fi
cei care vin cu soluții noi, de vibrație înaltă, pentru schimbarea sistemelor
și veți aduce un nou tip de energie și de putere.
Unii veți fi mult mai dornici de a vă
implica la modul activ în discuțiile/ dezbaterile legate de schimbare, de a
avea o contribuție concretă în grupurile care lucrează pentru a crea noi
soluții. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Nu poți avea o tranziție de la un mod de
viață la un alt mod de viață, complet diferit, fără o destrămare a vechiului
mod de viață, a ceea ce ai clădit pe baza vechilor credințe/ tipare, fără o
schimbare completă a perspectivei tale asupra lumii și vieții, asupra lui
Dumnezeu, asupra religiei/ spiritualității.
Oamenii trec acum de la o mentalitate de
victimă la înțelegerea faptului că ei își co-creează viața împreună cu
Divinitatea, că au un cuvânt de spus în privința propriei vieți, dar nu sunt
singurii care au putere de decizie în privința acesteia. Oamenii încep să vadă
dincolo de aparențe, să înțeleagă mai bine natura realității.
După decenii în care am lucrat ca
vindecător intuitiv, am învățat că există trei forțe ale Creației, trei limbaje
ale lui Dumnezeu cu care noi lucrăm zi de zi: Lumina, Legea (mă refer la Legile
universale, nu la legile stabilite de om) și Iubirea.
Am ajuns la un moment al evoluției
umanității în care s-a terminat cu imaginea unui Dumnezeu care seamănă cu un
om, care are comportamentul unui om, logica unui om, defectele unui om. De
aceea oamenii se îndepărtează tot mai mult de diverse religii: pentru că
acestea, în forma lor actuală, nu mai răspund nevoilor spirituale ale
oamenilor.
Noi, ca umanitate, suntem pe punctul de
a intra în Comunitatea galactică, de a accepta ideea că suntem doar una dintre
nenumăratele specii care populează Universul și de a renunța la ideea arogantă
că Dumnezeu arată ca noi.
A venit vremea să învățăm matematica
mistică, ce spune că ceea ce îi faci altuia, le faci tuturor și în final îți
faci ție însuți și mai spune că binele pe care-l faci altora se întoarce la
tine multiplicat.
A venit vremea să învățăm că traumele
noastre interioare nu au rolul de a ne ține blocați în postura de victimă, în
care ne plângem de milă și ne spunem la nesfârșit povestea celor care vor s-o
asculte, ca să arătăm cât de mult am suferit noi, ci au rolul de a ne a învăța
niște lecții și a ne face să tragem concluzia: „Am simțit pe pielea mea ce
înseamnă să suferi și de aceea n-o să mai fac niciodată să sufere un alt om. O
să folosesc ceea ce am învățat din povestea mea personală pentru a-i ajuta pe
alții să facă față unor provocări similare”.
Așa evoluează umanitatea.
A venit vremea să ne deschidem inima și
să-i permitem lui Dumnezeu să lucreze prin noi, pentru a transmite Grație
divină altora. A venit vremea să urmăm ghidarea divină care spune „Ajută acest
om, chiar dacă acum și tu ești în suferință. Ajută-l, pentru că poți!”.
A venit vremea să învățăm că tot ceea ce
facem încălcând legile divine este otravă pentru ființa și pentru viața
noastră, chiar dacă efectele acesteia nu se văd imediat. (Caroline Myss)
Traducerea Mihaela Dan
TIPURI DE OAMENI SPIRITUALI (sa mai si glumim)
1. Spiritualul New Age
Universul ne iubeste!
Stele, pulsari, supernove, meteoriti, cu totii ne vor binele cel mai inalt!
Viata pe Pamant este un drum presarat cu panseluțe, zambile, viorele... Foarte
mult polen, că tot veni vorba.
Lapte și miere îmi curg în
față, cam dătătoare de greață, da' merge!
Iubire și Lumină Infinită,
pace și binecuvântări divine peste întreaga lume, permutări și transformări
celeste, așa este și așa să fie!
2. Spiritualul religios
Dumnezeu ne iubește, de
aceea ne trimite necazuri, boli, somaj tehnic, etc, ca să ne trezim din moartea
sufletelor noastre!
Frați și surori,
întoarceți-vă la Iisus cât mai este timp, plangeți-vă păcatele (voturile date
....-ului, serialele turcești urmărite ani în șir, șpaga, tentativele de
asasinare a soacrelor).
Daca nu veți face asta, să
nu vă mirați când se va pogori mânia lui Dumnezeu peste noi!
3. Spiritualul oriental
Maestrii ne învață că
Universul îți dă, dar nu-ți bagă și-n sân! Mișcați chakrele puturoase la
meditații, insuflații, yoga, chiar și trepanații.
Tu ești ceea ce gândești,
deci încetează cu vizualizatul cefei de porc rumenite pe grătar!
Ar trebui să știi, fraza
pe care o repeți de la un timp încoace, adică "vreau să-mi moară jaful de
soț infidel Aici și Acum", nu este o mantră, chiar dacă o rostesti de 108
ori, folosind timpul prezent. Om Mani Padme Hum, zice lumea că-s nebun!
Namastakorumkadabum!
4. Spiritualul laborant
Toate procesele
fizico-chimice înregistrate de aparatele noastre ultra performante indică
prezența irefutabilă a unui Design Inteligent.
Analizand șirul de babe
care stau în patru labe în fața locaselor de cult, dornice să atingă oasele
deshumate ale Sfantului Miserupie cel Mare, mă văd silit să-mi reconsider
teoriile.
Stelele strălucesc la
ani-lumină distanță, sateliții lucrează neîncetat... și pentru ce?
Ați ghicit. Pentru
internet. Cum altfel ar mai exista grupurile fb dedicate unghiilor cu gel?
Totusi, omenirea
progresează, roboții lui Asimov au devenit cetățeni model, în vreme ce femeile
din Orientul Mijlociu au ramas la statutul de capre, lipsite de suflu divin.
Gigi, cercopitecule, n-ai
scos încă țuica din cazane? Te aștept în laborator din Mezozoic încoace!
Mișcă-ți ADN-ul, mi-e sete de mor!
SUBCATEGORII
Spiritualul wanna be
Cum??? Nu ai citit
Conversații cu Dumnezeu? Scuză-mă, dar în ce falie spațio-temporală trăiești?!
Nu judec, spun doar că ești incredibil de incult. Ops, de data asta chiar am
zis-o! Iartă-mă, te rog, te iubesc, mulțumesc!
Nu vrei să-ți citesc un
fragment din scrierile lui Osho? N-ai auzit de el??? In ce gaură de vierme ai
locuit toata viața? Nu te condamn, dar trebuie să o spun: tu îmi strici zenul!
Spiritualul apocaliptic
Vai de noi! Creștinii
dorm, în vreme ce bestia cu șapte coarne se scoală la viață!
Arsenie Boca a prezis
aceste lucruri, dar păcătoșii nu l-au crezut! Iată, se va naște om din patru
generații de preacurvie, iar acesta se va numi Antichrist! Se va înscauna în
Israel, așa cum este scris, apoi va urma urgia!
Cipare, vânzări de
suflete, apostazie în masa, divorțuri, o sa citim cărți doar de pe tabletă!
Toți oamenii se vor inchina Fiarei din trilogia Fifty Shades of Gray! Of și
Aoleo!
Spiritualul ascensionat
Când scrii pe pagina mea,
te rog să nu mai folosești cuvinte cu frecvență joasă!
Adică eu ma chinui de 7
ani să-mi ridic vibrația, iar tu îmi vorbești mie de colaps economic?
Draga, în caz că nu știai,
planeta a ajuns în 5 D încă din 2012! Cabalii au fost arestați de siriusieni,
draconienii sunt supravegheați continuu de Comandamentul Ashtar, egregorii au
fost dizolvați de aparatura arcturienilor, așa că ce mama dracului bați campii
în 3 D?
Spiritualul conspiraționist
Liniile regale reptiliene
își continuă netulburate agenda, în vreme ce oamenii se uită la televizor! Este
inadmisibil! Boșii lumii ne vor înrobi cât de curând, prin biomasă, nanoroboți,
apa cu bacterii patogene aduse de pe Marte, tehnologie scalară, unde HAARP,
telefoane cu recunoaștere facială și hibridizări forțate!
Da' tu stai și te uiti la
Ochii din umbră!
Autor: Mira Wolf
Aceasta postare este un
pamflet.
Orice asemanare ne(fericita) între voi și personajele descrise este pură coincidență, sincronicitate, nimic intenționat!
Intuiția este ghidul.
Intuiția funcționează atunci când nu
știi (intelectul) dar știi. Și știi pentru că simți.
Oamenii cunosc mirosul minciunii,
oamenii cunosc vocea răutăciunii, înșelăciunii, falsității, oamenii simt când
sunt înșelați. Ei nu știu despre intelect, dar știu pentru că o simt.
Când ceva este oprit sau nu se aliniază
cu "frecvența ta vibrațională" o vei simți, când ceva rezonează
disonant, o vei simți dar nu vei ști cum să traduci acea senzație. Este un
sentiment intestin.
Nu știu de câte ori am auzit pe cineva
spunând "mi s-a întâmplat și în adâncul sufletului știam ce urma să se
întâmple, ceva îmi spunea" da ceva vă spunea! Oamenii știu întotdeauna
asta, dar preferă să nu creadă.
Sufletul nu folosește cuvinte pentru a
transmite, e ca o șoaptă în aer pe care ființa ta o interpretează, traduce și
informează, dar noi aproape niciodată nu suntem atenți.
Sufletul știe întotdeauna ce are de
făcut, dar dacă mintea nu tace, va fi foarte greu să acorde atenție.. Caută
sensibilitatea acestor lucruri subtile.
Când ceva nu este pentru tine sufletul
tău va încerca să te avertizeze în multe feluri.
Fii atent la semne, senzații, fii atent
la tine.
Ai mai multă încredere în intuiția ta,
ascultă, simte, privește și continuă. Simțind această încredere îți permite, să
te aliniezi deciziilor de care ai nevoie pentru a te conecta cu o parte
superioară a ființei tale.
Fii atent când ceva este pe cale să se
întâmple în viața ta, micile manifestări zilnice îți vor trimite semne în
direcția corectă. Intuiția îți va fi ghidul.
Nimic nu este întâmplător și poate de
aceea, citești asta..
Închide ochii și urmează-ți intuiția.
Armura și dragostea. (Flo Pannatier)
Ideea de integrare este foarte
importantă. Și la fel de important este conceptul de „spațiu sacru”. Iar pentru
că oamenii sunt orientați către exterior, ce fac? Interpretează „spațiul sacru”
ca fiind ceva exterior și ard lumânări, tămâie sau salvie și presupun că așa au
creat un spațiu sacru în jurul lor.
Dacă tu ești un nesimțit sau un
narcisist, poți să arzi câtă salvie vrei, că tot nu vei crea un spațiu sacru în
jurul tău. Dacă tu ești un om toxic, spațiul energetic din jurul rău va fi
toxic, indiferent la ce practici exterioare apelezi. Dacă tu ești plin de
întuneric în interiorul tău, să nu ai impresia că dacă ai ars tămâie sau
salvie, ai curățat spațiul din jurul tău și ai creat un spațiu sacru. Spațiul
sacru ține de nivelul tău de conștiință, nu de ceva exterior. Spațiul sacru
este creat în interiorul tău, ca urmare a nivelului tău de conștiință. Când
ești încărcat cu Iubire/ Lumină/ Compasiune, când ierți, tu creezi un spațiu
sacru în interiorul tău și implicit, în jurul tău.
Dacă ai de-a face cu oameni toxici,
atunci putem discuta despre a-ți proteja spațiul sacru, de a stabili limite
sănătoase, dar dacă tu ești cel toxic, despre ce spațiu sacru vorbim?
Unii oamenii au impresia că dacă merg în
nu știu ce loc care este considerat o zonă sacră, asta înseamnă în mod automat
că le crește vibrația. Nu e așa. Faptul că tu mergi într-un spațiu sacru nu
înseamnă automat că ai evoluat, că ai crescut vibrațional. Dacă tu ești un
nesimțit, un narcissist sau un psihopat, faptul că ai fost în acel loc sacru nu
te ajută cu nimic, fiindcă nivelul tău de conștiință nu s-a schimbat.
„Spațiu sacru” înseamnă un spațiu în
care Iubirea face legea. Dacă ai comportamente care n-au nicio legătură cu
Iubirea, asta înseamnă că nu ești într-un spațiu sacru.
Dar spațiul sacru nu înseamnă să fii
mereu de acord cu ce fac/ vor alții, să le cânți în strună tuturor, să le
permiți tuturor să facă ce vor. Uneori menținerea unui spațiu sacru înseamnă să
spui „Eu nu tolerez astfel de comportamente, când e vorba de copiii mei”/ „Eu nu
permit să fiu tratat(ă) în acest mod”. Nu te lupți cu acea persoană, nu te
cerți cu ea, ci îi spui la modul echilibrat „Eu nu tolerez astfel de
comportamente, când e vorba de copiii mei”/ „Eu nu permit să fiu tratat(ă) în
acest mod” și dacă nu înțelege și nu-și schimbă comportamentul, o scoți din
viața ta.
Spațiul sacru nu ți-l menții prin luptă.
Tu simți/ știi foarte clar ce rezonează cu tine și ce nu, știi care îți sunt
standardele și când simți că e „Nu” spui „Nu” la modul foarte clar, fără alte
discuții, fără să dai explicații.
„Nu” e „Nu”. (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Crearea
unui spațiu sacru începe cu tine, începe în interiorul tău, nu în exteriorul
tău. Dacă vrei să arzi tămâie sau salvie, ca să purifici nu știu ce spațiu exterior,
foarte bine, fă-o! Dar să nu ai impresia că ai curățat spațiul din jurul rău
doar fiindcă ai apelat la niște lucruri exterioare.
Dacă
spațiul din interiorul tău nu este curat/ pur, faptul că ai curățat spațiul
exterior nu schimbă la modul semnificativ lucrurile, nu ai creat un spațiu
sacru în jurul tău. Este ca și cum te-ai închina unor falși Dumnezei - ai
impresia că ceva din exteriorul tău este mai puternic decât tine, îți cedezi
puterea unor lucruri exterioare care crezi că pot crea sacrul în jurul tău. E
ca și cum ți-ai spune „Viața mea e oribilă!” și ai crede că dacă arzi niște
tămâie, viața ta o să se schimbe radical în bine. Îmi pare rău, n-o să se
întâmple asta!
Dacă
vrei să se schimbe ceva radical în bine, începe din interiorul tău, începe să
ancorezi mai multă Lumină, să te comporți cu mai multă Iubire/ bunătate/
compasiune cu ceilalți, să ierți. În acest fel creezi un spațiu sacru oriunde
mergi, pentru că porți Lumina din tine oriunde mergi. Vibrația ta este alta,
este una mai înaltă și astfel, oriunde mergi, oamenii se simt mai bine în
prezența ta, se simt ascultați/ înțeleși/ alinați/ încurajați/ inspirați.
Faptul
că tu ai ales în fiecare zi să faci diferența în lume, să ajuți atunci când
poți face asta, să-i tratezi cu Iubire/ bunătate/ compasiune pe cei cu care
interacționezi, schimbă vibrația fiecărui loc în care te afli.
Faptul
că tu îi asculți cu adevărat pe cei care îți împărtășesc problemele lor, că îi
încurajezi, că le dai un sfat atunci când ți-l cer, că îi faci să se simtă
auziți, că le ții mâna în mâna ta când simți că au nevoie de asta, că îi
îmbrățișezi atunci când simți că au nevoie de asta, schimbă vibrația locului în
care te afli, creează un spațiu sacru în jurul rău. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
În general, dacă te duci la un seminar
care se numește „Cum să creezi un spațiu sacru” sau ceva de genul acesta, dai o
anumită sumă de bani pentru câteva ore în care ți se vorbește despre diferite
lucruri exterioare pe care să le faci ca să creezi un spațiu sacru. Ceea ce, în
opinia mea, nu merită banii.
Ești invitat într-o sală în care se aude
susurul apei care curge la o mică fântână arteziană, sunt statuete cu Buddha în
fiecare colț al camerei, miroase puternic a tămâie, lectorul are o bluză pe
care este desenat un simbol spiritual și vă salută cu „Namaste”, eventual sunt
și cristale și lumânări aprinse, ca să vedeți voi, învățăceii, cum arată un
spațiu sacru amenajat ca la carte, dar de fapt, totul e o iluzie.
Dacă tu ești un nesimțit sau un
narcisist, acela nu este un spațiu sacru, indiferent pe câți reușești să-i
păcălești cu elementele de decor.
Înțelegeți bine și nu vă mai lăsați
înșelați de aparențe: spațiul sacru ține de ce este în interior, nu de ce este
în exterior.
Și eu nu spun că trebuie să fii o Lumină
24 de ore din 24, toată viața ta, ca să asiguri acel spațiu sacru. Nu; noi toți
avem momentele/ zilele noastre mai proaste. Dar când sunteți într-o pasă
proastă, conștientizați acest lucru și echilibrați-vă energetic/ emoțional cât
mai repede posibil.
Spre exemplu, dacă aprindeți salvie și
vă gândiți „Nesimțitul ăla de X mi-a spus azi că…… Nu mai suport să-l văd în
fața ochilor!”, conștientizați: „Eu vreau să curăț spațiul exterior arzând
salvie, în timp ce în mintea mea am tot felul de gânduri de vibrație joasă
legate de X și-l judec pe acel om. Doamne, pun în mâinile tale toate aceste
gânduri/ această furie/ această indignare și te rog să mă ajuți să revin la o
stare de echilibru, să fiu în Iubire!”.
Nicio cantitate de tămâie/ salvie nu va
avea efectul pe care îl are această rugăciune spusă cu sinceritate.
Eu nu spun să nu folosiți niciun fel de
ritual exterior; și eu le folosesc, îmi place aromaterapia, folosesc cristale,
ard salvie, aprind lumânări - acestea sunt niște lucruri frumoase, dar sunt
folositoare doar dacă în prealabil ai creat acel spațiu sacru în interiorul
tău. Toate lucrurile exterioare, indiferent cât de frumoase sunt și cât de bine
dau în ochii unora care se află la început pe calea spirituală, nu folosesc la
nimic, dacă nu ai creat înainte de toate un spațiu sacru în interiorul tău.
De aceea s-au și revoltat în trecut unii
clerici, când Biserica a început să exagereze cu opulența, când totul era aur
în biserici și straiele preoților erau extrem de scumpe, dar comportamentele
acestora nu erau deloc sacre. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Dacă vrei să faci diferența în această
lume, este necesar să fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, este
necesar să creezi în interiorul tău acel spațiu sacru pe care vrei să-l vezi în
exterior.
Eu am avut o viață mai ciudată, mi-am
petrecut decenii la rând în călătorii pe diverse continente, ținând prelegeri
pe teme de spiritualitate, făcând ședințe de vindecare sau consiliere
spirituală. Viața mea a fost o continuă călătorie decenii la rând, eram mai tot
timpul fie în avion, fie într-o sală pe undeva prin lume. Și nu prea aveam cum
să creez un spațiu sacru în exterior, fiindcă e complicat să aprinzi tămâie în
avion, spre exemplu…
Încă din tinerețe am conștientizat că
ceea ce am eu de făcut este să creez un spațiu sacru în interiorul meu și
astfel, să-l port cu mine oriunde merg. Făceam ședințe de vindecare sau
consiliere oriunde era nevoie – le-am făcut în avion și chiar și în junglă, și
nu aveam la îndemână lumânări, tămâie, cristale sau alte lucruri de genul ăsta.
Spațiul sacru era în interiorul meu și-l purtam cu mine peste tot.
Asta nu înseamnă că dacă la un seminar
la care eram invitat gazdele aprindeau salvie sau lumânări, eu nu respectam
aceste ritualuri.
Dar vreau să înțelegeți că simpla
intenție pe care ți-o fixezi la un moment dat la modul „Vreau să creez un
spațiu sacru în interiorul meu acum!” nu înseamnă nimic, nu e o chestiune pe
care o realizezi pe loc prin simpla intenție, doar pentru că vrei să lucrezi cu
cineva în acel moment. Este necesar să funcționezi de la un anumit nivel de
Conștiință, să întrupezi acel spațiu sacru în viața ta de zi cu zi, să fii
aliniat la nivel de corp, minte și spirit și să ai ca prioritate să servești
Binele comun. Este vorba despre A FI o ființă cu un nivel înalt de Conștiință,
nu despre a mima că ești o ființă cu un nivel înalt de Conștiință folosindu-te
de fel de fel de elemente exterioare. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Sunt 5 componente necesare pentru a crea
un spațiu sacru în interiorul tău (aceste lucruri sunt valabile pentru spațiul
sacru creat la locul tău de muncă, în casa ta, în relația ta de cuplu,
prieteniile tale, etc).
1. SĂ FUNCȚIONEZI DIN SPAȚIUL IUBIRII ȘI
RESPECTULUI, să tratezi cu Iubire și respect oameni, animale, spații, locuri,
obiecte.
Eu am călătorit în toată lumea decenii
la rând și am fost în multe locuri considerate zone sacre. Simplul fapt că
mergi într-o excursie într-un asemenea loc nu te schimbă, nu îți schimbă viața,
nu îți asigură o experiență spirituală/ miraculoasă. Dacă tu nu vrei să te
schimbi în interior, o astfel de excursie nu are niciun efect. Poți să vizitezi
piramidele, poți să pătrunzi în interiorul lor, poți să faci ce vrei acolo;
dacă tu nu vrei să te schimbi, n-o să aibă niciun efect, va fi ca și cum ai
vizitat un loc cu niște pietre.
Eu vă spun sincer: când organizez
excursii în asemenea locuri sacre, mă interesează care este nivelul de
conștiință al oamenilor care vor să meargă. Dacă nivelul lor de conștiință nu
este unul care să le permită să perceapă sacralitatea acelor locuri, nu mă
interesează să iau cu mine astfel de oameni.
Și procedez la fel și în viața mea
personală, când e vorba de oamenii cu care am de-a face. Dacă nu te manifești
cu bunătate, dacă îi jignești/ umilești pe cei din jurul meu, îți spun că mai
ai de lucrat cu tine însuți și-mi iau la revedere de la tine. Nu-mi pasă de cât
timp ne cunoaștem, nu-mi pasă cât ești de sexy, cât de atras sunt de tine,
nu-mi pasă nimic din ceea ce ține de exterior; dacă eu văd că nu ești capabil(ă)
să-i tratezi cu Iubire și respect pe alții, nu te vreau în preajma mea.
Nu sunt un om comod să mă ai în viața
ta, pentru că eu am principiile mele și nu mă abat de la ele.
Dacă merg cu un grup într-o călătorie
spirituală și constat că cei din grup încep să se înțepe unii pe alții, își
aruncă replici acide, se bârfesc unii pe alții, atunci nu mai petrec cu ei, ca
timp, decât strictul necesar. În rest, prefer să stau ore în șir doar cu mine
însumi. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Sunt 5 componente necesare pentru a crea
un spațiu sacru în interiorul tău:
2. SĂ TE SIMȚI ÎN SIGURANȚĂ DIN PUNCT DE
VEDERE FIZIC ȘI EMOȚIONAL.
Dacă tu, ca și învățător spiritual, spui
că ai creat un spațiu sacru și că în acel spațiu fiecare poate să se simtă liber
să spună orice vrea și să se manifeste cum are chef, acela nu e un spațiu
sacru. Dacă o persoană se comportă într-un mod lipsit de respect/ agresiv cu
alta, pe motiv că „este sinceră”, acela nu e un spațiu sacru.
Într-un spațiu sacru stabilim de la bun
început că funcționăm de la un nivel înalt de Conștiință, că ne respectăm unul
pe celălalt, că ne tratăm cu Iubire unul pe celălalt și că nu sunt permise
comportamente care înseamnă să-i judecăm/ jignim/ ironizăm/ bârfim/ umilim pe
alții. Dacă cineva intră în acest spațiu sacru și nu respectă condițiile
stabilite, ai dreptul să-l dai afară din acel spațiu, să spui „Nu”.
O să vă dau un exemplu: în urmă cu niște
ani, un grup de persoane și-au instalat corturile pe terenul ce aparține
centrului nostru spiritual. E un spațiu frumos, plin de verdeață, curat, are o
energie de vibrație înaltă, deci nu e de mirare că au fost atrași de această
zonă.
Numai că ei au folosit acel teren și pe
post de toaletă publică. Când am descoperit asta le-am cerut să plece de pe terenul
nostru și ei ne-au reproșat: „Nu sunteți spirituali! Sunteți niște ipocriți!”.
Iar răspunsul nostru a fost „Mulțumim că ne-ați împărtășit părerea voastră. La
revedere!”.
Nu mă interesează părerea egoului
altora. Dacă și-ar fi cerut iertare pentru comportamentul lor și ar fi spus că
nu vor mai face așa ceva, le-am fi permis să rămână, dar au avut un
comportament arogant și ca atare, i-am îndepărtat de pe proprietatea noastră.
Dacă cineva te acuză pe tine că ești
„rău” pentru că faci ce este necesar să faci pentru a menține un spațiu sacru,
nu lua în seamă reproșurile lor. Dă-i afară din spațiul tău sacru și vezi-ți de
treabă, lasă-i să facă urât.
Indivizii care au mult întuneric în
interiorul lor nu respectă spațiile sacre; dimpotrivă, fac tot ce pot ca să le
desacralizeze. Și unii dintre voi trăiți cu un asemenea om – un părinte sau un
partener care te reperează imediat dacă pari bucuros/ fericit și vine după
tine, află de ce ești bucuros/ fericit și găsește un mod de a-ți strica toată
bucuria. Până nu te trage în jos, până nu te umple de negativitate (nervi/
furie/ îngrijorare/ frică, etc), nu se lasă.
Și asta nu înseamnă că acești oameni
sunt „răi”, înseamnă că sunt foarte răniți, că au traume nevindecate.
Uneori e nevoie de un ordin de
restricție pentru a-ți menține spațiul sacru; cereți acel ordin de restricție,
nu ezitați! (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Sunt 5 componente necesare pentru a crea
un spațiu sacru în interiorul tău:
3. RESPONSABILITATEA. Asta înseamnă că
atunci când faci ceva care nu-ți este benefic sau care este lipsit de
integritate, îți asumi deplina responsabilitate pentru ce ai făcut (nu dai vina
pe alții) și de asemenea, acționezi în consecință, pentru a repara ce ai făcut.
4. COMUNICAREA SINCERĂ, DESCHISĂ.
Oamenii stau ani și decenii în relații
disfuncționale/ toxice, fac copii cu parteneri pe care nu-i iubesc sau care îi
abuzează, au nu știu câte pisici, fac tot felul de alte lucruri ce țin de
exterior doar ca să simtă că sunt iubiți de cineva.
Sunt o mulțime de oameni care fac copii
în speranța că acei copii îi vor aduce mai aproape de partenerul lor, că acesta
îi va iubi mai mult sau măcar nu îi va părăsi, va rămâne în acea căsnicie
pentru copii.
Acestea sunt moduri în care oamenii,
fără să fie conștienți, încearcă să creeze în exterior un spațiu sacru (adică
un spațiu cu iubire), fără să-și dea seama că spațiul sacru se creează întâi în
interior. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Sunt
5 componente necesare pentru a crea un spațiu sacru în interiorul tău:
5.
ÎNCREDERE ȘI CAPITULARE.
Când
noi creăm un spațiu în care un altul se simte în siguranță, se simte respectat
și iubit (nu mă refer neapărat la iubire romantică), acel om simte că îi este
ușor să pătrundă în acest spațiu, să se deschidă emoțional, să se arate
vulnerabil.
Indiferent
că eu aș avea de-a face cu un copil timid de 3 ani sau cu un partener de cuplu
de 53 de ani care are traume nevindecate, m-aș întreba deopotrivă: „Ce pot face
în plus, pentru a crea acel spațiu sacru în care acest copil/ om să se simtă în
siguranță, să simtă că se poate deschide emoțional?”.
O
să vă povestesc o întâmplare care mi se pare semnificativă. În urmă cu niște
ani am fost invitat pentru o prelegere la un centru spiritual. Acolo gazdele
pregătiseră un moment artistic și sperau ca rugăciunea finală să fie citită de
o fetiță care era fiica celor două persoane care susțineau momentul artistic.
Părinții mi-au spus că fetița își dorește foarte mult să citească rugăciunea
finală în fața grupului, dar este foarte timidă și nu sunt siguri că va avea
curajul să o facă.
Nu-i
cunoșteam pe cei doi soți, nu cunoșteam fetița, eram doar un invitat. La
finalul prelegerii mele am observat însă că fetița, care stătea pe primul rând,
se făcea tot mai mică în scaun și se agăța de brațul mamei sale. Mama mi-a
făcut un semn discret că fata nu are curajul să citească rugăciunea finală,
deci urma să o citesc eu.
Mi-am
deschis cărticica de texte sacre, m-am prefăcut că nu-mi amintesc la ce pagină
este acea rugăciune și am întrebat chipurile publicul, dar uitându-mă direct
către fetiță, la ce pagină este acel text. Fetița mi-a spus la ce pagină este
și am întrebat-o dacă poate să vină în față, să-mi găsească textul în
cărticică, fiindcă nu reușesc să-l găsesc. Ea a venit pe scenă, mi-a găsit textul,
mi-a dat cărticica și eu m-am arătat încurcat de situație, i-am spus că mi-am
uitat ochelarii și am întrebat-o „discret” dacă poate să citească ea prima
frază, ca să-mi amintesc despre ce este vorba.
Eu
nici nu port ochelari, am mințit acel copil, dar n-am nicio problemă cu asta.
Fetița a citit prima frază în timp ce eu am îndreptat microfonul spre ea, apoi
eu am mai citit poticnit 2-3 cuvinte și m-am prefăcut că nu văd bine textul și
am rugat-o la fel de „discret” să mă ajute în continuare, să mai citească o
frază, că poate îmi amintesc urmarea. Ea a citit încă o frază, apoi am rugat-o
să mai citească măcar una și apoi am rugat-o să termine de citit rugăciunea,
dacă tot a ajuns aproape de final.
Până
să-și dea seama ce se întâmplă, ea a terminat de citit rugăciunea și cei din
sală au început să aplaude.
Dacă
eu aș fi spus „Și acum, în final, rugăciunea finală va fi citită de…….” și „aș
fi pus reflectoarele” pe ea, acea fetiță nu ar fi avut curajul să facă asta.
Dar am creat un spațiu în care ea s-a simțit în siguranță să citească o frază
și apoi încă una și încă una și în final, a reușit să citească rugăciunea în
fața întregului grup. Ceva s-a deblocat în ea în acea zi.
Despre
asta este vorba, când discutăm de a crea un spațiu sacru pentru cineva. Și a fost
foarte frumos. Ea își dorea de mult timp să facă asta, dar niciodată n-a avut
curajul să urce pe scenă și să o facă, deși au existat mai multe ocazii.
Uneori
e nevoie de creativitate și inspirație pentru a crea un spațiu sacru, e nevoie
să simți ce să spui și când să spui și cum să spui, nu e ceva liniar, nu
respecți niște reguli fixe, un algoritm.
Mulți
oameni, într-o situație similară, ar fi anunțat de la microfon că rugăciunea
finală o să fie citită de fetița respectivă – ceea ce ar fi pus presiune pe ea
-, ar fi invitat-o pe scenă și apoi ar fi anunțat că ea este prea timidă ca să
facă asta, ceea ce ar fi făcut-o să se simtă rușinată/ umilită, ar fi făcut-o
să simtă că e ceva în neregulă cu ea.
Am
văzut de nenumărate ori oamenii făcând astfel de lucruri, având o astfel de
atitudine complet nepotrivită într-un moment când cineva se simțea vulnerabil.
Eu
știam că fetița voia să fie acolo, pe scenă, dar ceva din ea îi spunea că nu
poate s-o facă. Întrebarea a fost cum pot eu să creez un spațiu în care ea să
se simtă în siguranță să urce pe scenă și să facă acel lucru. Am considerat că
am o soluție și mi-am asumat responsabilitatea, am încercat acea variantă, am
improvizat pe moment.
Eu
mi-am asumat întotdeauna deplina responsabilitate pentru ceea ce am făcut și în
viața mea personală, în relațiile mele.
De
exemplu, de când mă știu, atunci când am cunoscut pe femeie de care am fost
interesat, cu care am dorit să intru într-o relație, acea femeie s-a putut baza
pe faptul că în relația noastră o voi trata cu iubire și respect, că va fi în
siguranță alături de mine și că vom avea o comunicare sinceră/ deschisă, că îmi
putea împărtăși absolut orice. Eu am oferit mereu în relațiile mele un spațiu
sacru, în care partenera mea (sau prietenii mei) să se simtă absolut în
siguranță să se deschidă, să se arate vulnerabilă/i. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Un exemplu despre ce înseamnă să creezi
un spațiu sacru pentru o altă persoană, despre cât de mult înseamnă pentru un
om faptul că se simte VĂZUT cu adevărat de cineva:
Aveam în familia lărgită o persoană care
avea capacități psihice și care, desigur, era considerată nebună de ceilalți
membri ai familiei.
Când eram prin clasa a VI-a, la o
reuniune a familiei, acea persoană m-a întrebat dacă vreau să-mi facă o citire
folosind cărțile de tarot. Ceilalți au dat ochii peste cap, dar au lăsat-o
să-și facă numărul. Și uitându-se la cărți, ea a spus „Wow…”.
„Ce?”, am întrebat eu. Mă așteptam să-mi
spună ce-mi spuneau toți ceilalți, că nu-i mare lucru de capul meu, că n-o să
se aleagă nimic de mine, fiindcă nu sunt normal.
Dar ea a spus: „O să faci diferența în
lumea asta, Michael!”. Și tatăl meu a dat din nou ochii peste cap și a replicat
„Nu prea cred…”, cu tonul că e sigur că o să fiu un ratat. Și ceilalți au făcut
comentarii batjocoritoare, dar simplul fapt că eu am simți că acea persoană mă
VEDE, că știe ce se întâmplă în interiorul meu, a însemnat enorm pentru mine.
Dovadă că îmi amintesc de acea întâmplare și astăzi, după atâtea decenii…
Într-o cameră plină de oameni care
vorbeau cu dispreț despre mine, care mă considerau un ciudat, ea a creat un
spațiu sacru în care am simțit ceva de genul „Lasă-i deoparte pe ceilalți, acum
suntem doar noi doi, față în față, iar eu te VĂD cu adevărat, știu ce poți,
știu de ce ești capabil”.
Oricare dintre noi suntem capabili să
cream un spațiu sacru, în care alți oameni să se simtă în siguranță să se
deschidă, să se simtă tratați cu iubire, respect, compasiune. (Michael Mirdad)
Traducerea Mihaela Dan
Când simți că un om nu are încredere în
tine, întreabă-te dacă sunt îndeplinite primele patru condiții legate de
crearea unui spațiu sacru:
1.Îl tratezi cu iubire și respect pe
acel om?
2. Îl faci să se simtă în siguranță din
punct de vedere fizic și emoțional?
3. Te manifești ca un om responsabil în
relația voastră?
4. Există o comunicare deschisă/ sinceră
între voi?
Când simți că un copil nu are încredere
în tine, întreabă-te dacă sunt îndeplinite primele patru condiții legate de
crearea unui spațiu sacru în relația cu acel copil.
Dacă nu sunt îndeplinite aceste
condiții, nu te mira că acel om/ copil nu are încredere în tine. Nu ai creat
condițiile pentru ca el să poată avea încredere în tine. Verifică fiecare
condiție în parte și lucrează la acele aspecte la care simți că mai ai de
lucrat.
În relațiile mele de cuplu nu am fost
interesat niciodată să sar direct la partea sexuală, adică la punctul 5, acela
cu „încrederea și capitularea”.
În opinia mea, nu poți avea cu adevărat
încredere în cineva dacă nu sunt întrunite primele 4 condiții. Eu așa
funcționez în relațiile mele.
De-a lungul întregii vieți, pe mine m-a
interesat ca mai întâi să mă asigur că sunt întrunite primele 4 puncte care se
referă la crearea unui spațiu sacru într-o relație.
Și știu că asta poate să pară că-ți taie
tot cheful când ești înfierbântat, iar unele femei mă întrebau de ce n-am putea
trece direct la punctul 5. Iar răspunsul meu era „Nu. Și simplul fapt că mă
întrebi acest lucru este un semn că nu ești persoana potrivită pentru mine”.
Fii schimbarea care vrei să aibă loc în
lume, asigură-te că ești capabil să oferi tot ce înseamnă punctele 1-4 de mai
sus și înțelege că dacă cineva nu are încredere în tine, este pentru că nu este
întrunită cel puțin una dintre cele 4 condiții. (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Tot mai mulți dintre voi veți constata
că sunteți diferiți de cei din jur, că nu vă mai puteți integra în grupurile în
care vă integrați în trecut, că nu mai puteți funcționa cum funcționează
ceilalți oameni. Și să nu vă mirați dacă veți constata că vi se întâmplă
lucruri care „nu au logică”, după mintea voastră umană.
Veți constata că nu mai puteți continua
să vă mulțumiți cu mediocritatea în relațiile voastre și în activitatea
profesională, iar asta va face să fiți mai puțin „activi” în aceste domenii.
Vor fi în continuare unii care vor avea o relație de cuplu, dar mulți dintre
voi nu vor avea nicio relație pentru un timp, pentru că simt că nu mai sunt
dispuși să se mulțumească - așa cum făceau în trecut - cu puțin.
Și poate unii gândiți la modul „O să se
întâmple într-o zi, voi găsi partenerul potrivit!”. Lăsați la o parte orice
planuri cu privire la o viitoare relație, pentru că deocamdată este necesar ca
voi să încheiați un proces de schimbare prin care treceți în prezent. Și nu vă
dați mari, la modul „Motivul pentru care nu am o relație este acela că eu sunt
evoluat spiritual și ceilalți nu au ajuns încă la nivelul meu!”.
Nu faceți o dramă din faptul că nu ați
mai avut întâlnire în ultima vreme sau că nu veți avea o relație ani de zile.
Înțelegeți că ceea ce faceți este un gen de „post” în zona relațiilor, treceți
printr-o detoxifiere, ca să curățați toate acele lucruri de vibrație joasă din
interiorul vostru care trebuie curățate.
Când crești ca nivel de Conștiință
privești lucrurile altfel, funcționezi altfel, te manifești cu Iubire,
compasiune și respect față de alții, ești capabil de o conexiune profundă în
parteneriate de orice tip, inclusiv în cele romantice, ești foarte diferit de
ceilalți oameni și de aceea ieși în evidență. Și asta va face ca unii să te
iubească foarte mult și alții să te urască foarte tare, pentru că faci un
contrast izbitor cu oamenii obișnuiți.
Din prea multă „iubire”, unii vor să te
acapareze, să devii proprietatea lor, să se asigure că nu te pierd niciodată,
sunt sufocanți și sunt șocați când constată tu stabilești în relații un gen de
limite cu care ei nu sunt obișnuiți. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Simplul fapt că ești mai bun/ generos
decât alții, că te manifești cu mai multă compasiune și mai mult respect față
de oameni decât alții, îi determină pe unii oameni să considere că e ceva
suspect cu tine, că ești ciudat.
Eu am și în prezent momente în care simt
ceva de genul „Of, Doamne, mi-ar fi mult mai ușor dacă aș fi și eu normal!”. Și
când spun că nu sunt normal nu încerc să sugerez că aș fi superior altor
oameni, ci pur și simplu că sunt foarte diferit, iar uneori, asta îi face pe
cei din jur să te privească/ trateze ca pe o ciudățenie, te privesc chiorâș sau
te atacă.
Unii te vor iubi pentru cine ești, alții
te vor urî. Nu contează, nu te lăsa influențat de asta, tu onorează-ți
adevărul, manifestă-te la modul autentic, indiferent ce cred/ spun/ fac cei din
jur.
Înțelegeți: cu cât evoluezi mai mult, cu
atât mai mult vei experimenta astfel de lucruri. Și știu că unii dintre voi
deja le experimentați. Obișnuiți-vă cu ideea, veți avea parte de asta în
domeniul profesional, în relațiile familiale, sociale și de cuplu.
Chiar și când e vorba despre modul în
care vă creșteți copiii va trebui să faceți niște alegeri dificile, va trebui
să alegeți dacă vreți să fiți o mamă „normală”/ un tată „normal” sau să fiți
„ciudata cu cristale”.
Eu, unul, am luat decizia: „Copiii mei o
să înțeleagă ce o să poată înțelege la vârsta lor. O să înțeleagă mai mult când
vor crește. Eu mă voi manifesta la modul autentic, n-o să mă prefac, ca să fiu
acceptat ca «un tată normal». Eu sunt așa cum sunt. Dumnezeu m-a făcut așa și
nu mi-e rușine de cine sunt”.
Și nu este vorba de a arăta cu degetul
la alții, care sunt „răi”/ „invidioși” și „îți fac…..” , ci este vorba de a
înțelege că acesta este un test: ai curajul să fii tu însuți, să te manifești
la modul autentic sau nu? Poți să faci asta sau nu? (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
„Unde este acea Nouă Realitate de care
vorbești tu? Arată-mi-o și mie, că eu nu o văd! Dovedește-mi că ea există!”
Tu poți fi în aceeași încăpere cu o altă
persoană și totuși, să vedeți lucruri complet diferite, să trăiți în două
realități complet diferite. Acea persoană nu poate vedea miracolele pe care le
vezi tu, nu poate vedea Frumosul pe care îl vezi tu, deși stă lângă tine.
Vibrația ta este cheia care deschide ușa
către Noua Realitate.
Nu poți arăta Realitatea ta unui om care
nu are capacitatea de a o vedea, pentru că nu are nivelul de vibrație necesar
pentru a o accesa.
Aparențele pot fi aceleași pentru tine
și pentru persoana respectivă, dar tu vezi dincolo de aparențe, pe când
persoana de lângă tine nu poate pătrunde la un nivel atât de profund. (Kerry
K.) Traducerea Mihaela Dan
Sinele vostru Superior știe că aveți
acum oportunitatea de a urca la un alt nivel, de a deveni o Versiune mai Bună a
voastră și pentru că voi nu cooperați, ci vă agățați de persoane/ relații/
vechi moduri de a funcționa, Sinele vostru Superior vă da brânci în față. Iar
când vi se întâmplă asta, unii dintre voi vă simțiți victime și arătați cu
degetul către alții, care „v-au făcut…..” , nu VEDEȚI ce se întâmplă cu
adevărat, nu VEDEȚI Darul.
Dacă un om te-a părăsit, aleluia,
înseamnă că există un potențial de evoluție, înseamnă că ceva mai bun este
pregătit pentru tine, înseamnă că acea despărțire este spre Binele tău cel mai
Înalt. Și cu asta am terminat discuția, nu mai e nimic de analizat. Caută Darul
care există în acea experiență, în loc să te victimizezi!
Dacă ai fost concediat, aleluia,
înseamnă că există un potențial de evoluție, înseamnă că ceva mai bun este
pregătit pentru tine, înseamnă că acea concediere este spre Binele tău cel mai
Înalt. Și cu asta am terminat discuția, nu mai e nimic de analizat. Caută Darul
care există în acea experiență, în loc să te victimizezi!
Dar pentru că acționăm din spațiul
fricii, mulți dintre noi ratăm oportunitatea de a deveni o Versiune mai Bună a
noastră.
Astfel de lucruri ni se întâmplă multora
dintre noi în această perioadă, avem parte de diverse încercări, dar ele sunt o
oportunitate, au un Dar și ar trebui să mulțumim Sinelui nostru Superior pentru
că ne-a dat un astfel de brânci. Chiar dacă e dureros, ceea ce vi se întâmplă
are un Dar pentru voi, aveți șansa să urcați la un nou nivel, să deveniți o
Versiune mai Bună a voastră.
Trăim în vremuri fără precedent,
energiile de pe planetă și implicit, energiile din interiorul nostru creează un
potențial uriaș de creștere pentru noi, dar fiindcă nu am mai experimentat
niciodată așa ceva și nu avem încredere deplină în Divinitate, ne agățăm de
Vechi, ne agățăm de paradigme/ credințe/ tipare de vibrație joasă, ne blocăm
singuri creșterea. Ne agățăm de credința că dacă ceva nu funcționează, trebuie
să facem eforturi mai mari ca să reparăm acel lucru, să facem compromisuri mai
mari pentru ca acea relație/ acel parteneriat să continue, etc. (Lorie Ladd)
Traducerea Mihaela Dan
Fiecare experiență pe care ați avut-o în
viață, fiecare traumă, fiecare suferință, fiecare trădare, etc, a fost
procesată în corpul vostru fizic și asta a făcut ca voi să aveți anumite
gânduri/ emoții/ traume și să vă formați anumite credințe/ tipare/ obiceiuri.
Fiecare experiență pe care ați avut-o a
însemnat o energie de o anumită vibrație care a fost procesată de corpul vostru
fizic. Toate aceste energii procesate în corpul vostru fizic au avut efect
asupra nivelul de vibrație al corpului vostru fizic. Gândurile, emoțiile,
traumele, credințele, tiparele, obiceiurile, dependențele respective sunt
energii care s-au acumulat în corpul vostru fizic și determină nivelul vostru
de vibrație.
Nivelul vostru de vibrație determină
alegerile pe care le faceți de-a lungul zilei/ vieții voastre, determină ce
parteneri alegeți, ce locuințe alegeți, ce slujbe alegeți, cum interacționați
cu cei din jur, etc.
Ceea ce se întâmplă acum cu noi toți
este că nivelul de vibrație al corpului nostru crește, ca urmare a energiilor
de vibrație înaltă care curg pe Pământ. Asta face ca gândurile, emoțiile,
traumele, credințele, tiparele de vibrație joasă din interiorul nostru să iasă
la suprafață, ca să ne ocupăm de ele, să le eliberăm/ vindecăm. Dacă facem
asta, noi putem evolua tot mai mult ca nivel de vibrație, putem face alt gen de
alegeri și astfel, ne putem crea o nouă realitate.
Imaginați-vă că gândurile, emoțiile,
traumele, credințele, tiparele, obiceiurile voastre sunt diverse obiecte de
îmbrăcăminte pe care le purtați și care formează un anumit costum. Mulți oameni
cred că acel costum este menit să fie purtat pentru totdeauna, cred că dacă au
anumite gânduri/ emoții/ traume/ credințe/ tipare/ obiceiuri, este un dat, așa
sunt ei și așa vor fi până la sfârșitul zilelor. Ei se agață de acest costum
uzat și nu vor să renunțe la niște haine care nu mai sunt de mult la modă și
care nici nu li se mai potrivesc, pentru că ei au crescut.
Unii oameni încearcă să rezolve problema
prin gândirea pozitivă: „Nu-mi place culoarea șosetelor mele, dar o să folosesc
gândirea pozitivă și o să mă conving că șosetele sunt roșii, nu sunt albastre,
așa cum sunt de fapt”.
Nu aceasta este soluția. Soluția este să
accepți că acest costum nu ți se mai potrivește și să renunți la el. Poți avea
un alt costum și îl vei avea atunci când vei fi pregătit să renunți la vechiul
costum și să-l îmbraci pe cel nou.
Când vă e frică să ieșiți dintr-o
relație/ slujbă/ situație care nu vi se mai potrivește, voi refuzați să
schimbați costumul.
Acceptați ideea că ați crescut, că acel
costum nu vi se mai potrivește și renunțați la el!
Când vă confruntați cu o provocare, când
aveți parte de o încercare, fiți conștienți că este o oportunitate să schimbați
costumul. Când
vă părăsește partenerul, când vă
pierdeți slujba, când pierdeți un prieten, când vi se strică mașina, când
sunteți anunțați că aveți de plătit taxe de 3 ori mai mari decât credeați,
totul este o oportunitate de a evolua. În astfel de situații spuneți-vă:
„Acesta este un semn că a venit timpul să mai renunț la o piesă din vechiul meu
costum. Ce piesă a costumului vizează această încercare? La ce traume/
credințe/ tipare limitative aste timpul să renunț?”.
Nu mai dați vina pe alții; nimeni nu vă
face nimic. Nu mai dați vina pe șeful care v-a concediat, pe partenerul care
v-a părăsit, pe prietenul care v-a trădat, încetați să mai arătați cu degetul
spre alții! Înțelegeți că tot ce vi se întâmplă este o oportunitate de
creștere, totul are un Dar pentru voi, vă arată că a venit timpul să eliberați
o frică sau poate sentimentul că nu aveți valoare sau poate tiparul victimei,
etc. Identificați ce anume este necesar să eliberați și dați-i drumul acelei
traume/ emoții/ credințe/ acelui tipar limitativ! (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
Unii dintre voi trec acum prin niște
încercări, au parte de niște experiențe dificile care par că sunt în afara
controlului lor, pare că „soarta”/ alții le fac ceva și ei sunt o victimă.
Este foarte important să înțelegeți că
de fapt, ceea ce se întâmplă este că Sinele vostru Superior orchestrează
lucrurile în așa fel, încât să fiți scoși din relații/ slujbe/ situații care nu
vi se mai potrivesc, că tot ce vi se întâmplă, indiferent cât de „rău” pare
pentru mintea voastră, vă ajută să evoluați, să deveniți o Versiune mai Bună a
voastră. Nu mai opuneți rezistență, nu vă mai luptați cu ceea ce este, nu mai
încercați să țineți în viața voastră o realitate (o relație, o slujbă, o
situație, etc) care nu mai este potrivită pentru voi, doar fiindcă vă e frică
de ce s-ar putea întâmpla dacă ieșiți din acea realitate.
Vă e frică de ceea ce ar urma, așa că vă
agățați cu dinții și cu unghiile de o realitate care este evident că se
destramă, că nu mai funcționează. Lăsați acea realitate să se destrame! Nu vă
mai luptați ca să păstrați în viața voastră persoane/ relații/ situații/
lucruri care nu mai servesc Binelui vostru!
Fiți deschiși la schimbare, capitulați
și permiteți ca ceea ce este menit să se întâmple, să se întâmple!
Capitularea este o mare problemă pentru
mulți oameni.
Eu o privesc ca o stare de receptivitate
- este ca și cum ai deschide o poartă în interiorul tău și ai permite Vieții
să-ți arate ce are să-ți arate, ai permite Vieții să scoată din realitatea ta
ceea ce este menit să dispară de acolo, pentru că știi că nu mai servește
Binelui tău.
În momentul în care tu opui rezistență
la ceea ce este, la ceea ce se întâmplă, refuzi Darul pe care îl au pentru tine
acele experiențe.
Toate experiențele tale, indiferent cât
de dureroase sunt, reprezintă o oportunitate de creștere, au un Dar pentru
tine. Când tu capitulezi și accepți ceea ce este, când nu te agăți de nimic și
de nimeni, când nu te lupți cu ceea ce este, de fapt, te deschizi către a primi
ceea ce are Viața să-ți ofere. Pentru că știi că tot ce ți se întâmplă are un
rost, că nimic nu este întâmplător, că fiecare experiență, indiferent cât de
dură este, îți aduce o lecție și un Dar.
Când ești receptiv privești lucrurile la
modul următor: „Ok, trec acum prin această încercare. Mă aflu în această
situație dificilă și este necesar să fac o alegere tranșantă. Observ ce gânduri
am cu privire la această situație, observ ce simt cu privire la această
situație, accept faptul că am acele gânduri/ emoții, mă echilibrez și aleg care
este răspunsul meu la ceea ce se întâmplă”. Și apoi îți asumi integral
consecințele alegerii tale.
Știi că ai de ales, știi că stă în
puterea ta să decizi ce vei face în continuare în situația dată, știi că acea
încercare este de fapt o oportunitate să evoluezi.
Când opui rezistență la ceea ce este,
când reacționezi dezechilibrat, privești lucrurile la modul „Nu pot să cred că
mi s-a întâmplat tocmai mie așa ceva! Nu este drept ce mi se întâmplă! Nu
meritam așa ceva! Este groaznic ce mi se întâmplă! Ceea ce mi-a făcut X este
oribil!”, te simți victima împrejurărilor, a sorții sau a unei persoane, simți
că ești neputincios.
Înțelegeți că viața nu va fi numai lapte
și miere, că viața umană înseamnă, printre altele, și momente/ perioade dure,
încercări dificile, obstacole majore! Ați avut parte de așa ceva și veți mai
avea parte de așa ceva de-a lungul vieții. Poate că nu vă plac astfel de
încercări, dar ele vor face parte din viața voastră și este spre Binele vostru
să acceptați acest lucru și să le priviți la modul echilibrat atunci când vă
apar în cale, în loc să vă lăsați dezechilibrați/ copleșiți/ demoralizați.
Când funcționezi la modul conștient ești
puternic, îți asumi responsabilitatea pentru viața ta și faci alegeri
echilibrate, nu te victimizezi. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Dacă
vă uitați în urmă la ultimii patru ani, ați spune că ați făcut un salt major
din punct de vedere spiritual?
Deseori,
atunci când avem senzația că am făcut un salt important la nivel spiritual, se
întâmplă ceva și constatăm că iar ne lăsăm trași în jos, în frică, îngrijorare,
revoltă, tentația de a-i judeca pe alții, etc.
Acestea
sunt teste care ne sunt date de sufletul nostru.
Sufletul
nostru ne întreabă: „Care-i treaba, cum te descurci?”.
„A,
super, simt că am evoluat mult de la ultima noastră discuție! Am citit mai
multe cărți și am înțeles multe lucruri!”
„Serios?
Hai să vedem cât de mult ai evoluat! Hai să vedem dacă ai pus în practică în
viața ta de zi cu zi ceva din ceea ce ai învățat din acele cărți!”
Și
vine testul. Și se dovedește că tot ce ai învățat sunt doar niște informații
teoretice, că nu aplici nimic în viața ta de zi cu zi, că nu trăiești acele noi
adevăruri pe care zici că le-ai aflat, că nu ai integrat spiritualitatea de
care ești atât de mândru.
Chiar
și marii învățători spirituali, după ani de zile în care ai stat și i-ai
ascultat, o să-ți spună „Pe bune, după atâția ani încă te afli la stadiul la
care doar asculți aceste învățături, dar nu aplici nimic în viața ta de zi cu
zi?! Ai verificat în practică aceste învățături? Funcționează pentru tine? Îți
trăiești spiritualitatea sau doar o vorbești?”.
Unii
oameni se prezintă ca mari mistici, susțin că sunt evoluați spiritual, îți
vorbesc ore în șir despre Dumnezeu, dar de fapt sunt doar vorbe goale, ei nu au
un nivel înalt de Conștiință, nu trăiesc ceea ce propovăduiesc. Și sunt destule
persoane care se lasă amăgite de aparențe, de imaginea „spirituală” a acestor
persoane și încearcă să le copieze. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Dacă tu vrei să te schimbi/ să-ți
schimbi viața, este necesar să te uiți în interiorul tău și să lucrezi cu tine
însuți. Este necesar să te ocupi de toate credințele/ tiparele/ obiceiurile/
traumele/ emoțiile de vibrație joasă din interiorul tău. Și după ce începi
să-ți faci munca interioară, poți să te ocupi și de unele lucruri exterioare.
Spre exemplu, poți să alegi să faci mișcare, să mergi la sală, să aprinzi
lumânări, să arzi tămâie/ salvie sau orice altceva simți să rezonează cu tine.
În cazul în care tu mănânci numai
alimente organice, foarte bine, dar înțelege că dacă nu-ți faci munca
interioară, faptul că mănânci sănătos nu te va ajuta să crești ca nivel de
conștiință. Indiferent ce-ți spun diverse persoane, alimentația sănătoasă nu
determină evoluția ta spirituală. Poate fi de folos să mănânci sănătos dacă îți
faci munca interioară, dar simplul fapt că ești vegetarian sau vegan nu va duce
la evoluția ta ca nivel de conștiință. Și caii mănâncă sănătos, dar nu cred că
ați văzut prea mulți cai spirituali, cărora li s-a deschis cel de-al treilea
ochi…
Nu vă mai luați după tot felul de
persoane care vă asigură că dacă mâncați nu știu ce alimente o să ajungeți mai
repede la iluminare! Iluminarea nu are legătură cu mâncarea!
Întâi ocupați-vă chestiunile de țin de
munca interioară și apoi ocupați-vă și de lucrurile exterioare care vă pot
susține evoluția spirituală. Dacă vă ocupați doar de aspectele exterioare nu o
să rezolvați nimic.
Și încetați să mai cereți Divinității să
vă trimită „jumătatea”, când aveți traume nevindecate și sunteți praf din punct
de vedere emoțional/ psihologic! O să vă trimită pe cineva care e la fel de
dezechilibrat ca voi, fiindcă acesta este genul de om care rezonează cu voi și
apoi o să vă plângeți că ați mai avut parte de o relație disfuncțională/
toxică!
Ocupați-vă întâi de propria vindecare,
rezolvați-vă întâi propriile probleme, uitați-vă întâi în interiorul vostru, la
propriile traume și după ce ați făcut curățenie în interior, vă puteți uita în
jur după un partener cu care puteți avea o relație sănătoasă. (Michael Mirdad)
Traducerea Mihaela Dan
Noi avem parte periodic de diverse teste
și în ceea ce mă privește, vreau să-mi trec testele.
Când pun capul pe pernă în fiecare seară
nu vreau să-mi închei ziua concluzionând: „Iar am făcut o grămadă de prostii!
Sunt un maestru în a-mi face praf viața!”; vreau să concluzionez: „Am avut o zi
grea, dar m-am descurcat onorabil, sunt mulțumit de mine”.
Faceți curățenie în viața voastră,
lămuriți neînțelegerile, spuneți oamenilor adevărul, reparați-vă greșelile în
măsura în care este posibil. Cu cât faceți asta mai repede, cu atât mai bine.
Oamenii spun „Eu sunt budist”, Eu sunt
creștin”, „Eu sunt spiritual” etc, dar astea sunt doar niște etichete; îți
trăiești credința/ spiritualitatea în viața de zi cu zi sau nu? Și la sfârșitul
fiecărei zile avem responsabilitatea să ne dăm răspunsul nouă înșine: „Îți
trăiești credința/ spiritualitatea în viața de zi cu zi sau nu?”.
În opinia mea, e nevoie de mare curaj ca
să ajungi la Măiestrie din punct de vedere spiritual și să-ți trăiești adevărul
în viața de zi.
Spiritualitatea nu înseamnă să te lauzi
că meditezi ore în șir și să pozezi în persoană evoluată spiritual. Dacă după
ce termini meditația și ieși în lume nu te manifești cu bunătate, sincer, nu mă
interesează că meditezi și că te crezi spiritual. Ceea ce faci tu se numește
ipocrizie.
Poți să te lauzi că meditezi, că ești
vegan, că faci nu știu ce chestii spirituale, dar dacă îi judeci pe alții și te
comporți într-un mod lipsit de bunătate cu cei din jur, din punctul meu de
vedere nu ești evoluat spiritual. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Nu poți ajunge la Măiestrie dacă nu ești
dispus să te uiți cu sinceritate la tine însuți, inclusiv la traumele tale.
Și dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș
spune că într-un fel, trauma este ca atunci când te afli pe marginea unei
stânci și ești împins în prăpastie. Ai avut încredere în cineva când ți-a spus
că poți să înaintezi până aproape de marginea stâncii și apoi acel cineva te-a
împins și ai fost rănit foarte tare.
Vindecarea traumei presupune să mergi pe
marginea aceleiași stânci și să permiți să fii învățat să zbori, în locul în
care în trecut ai fost împins în prăpastie.
E nevoie de curaj ca să faci așa ceva. E
nevoie să îți permiți să fii vulnerabil din nou, să ai atâta încredere în
Dumnezeu, încât să te apropii din nou de marginea prăpastiei. De aceea
vindecarea ne face să experimentăm o schimbare majoră în interior.
Vindecarea presupune să fii dispus să te
deschizi complet, să fii vulnerabil și să spui „Doamne, sunt aici, vreau să mă
vindec. Te ascult, arată-mi ce am de făcut, ghidează-mă!”.
Problema în cazul multor oameni este că
cei din jur nu reacționează deloc bine atunci când ei încep să lucreze la
propria vindecare, când fac din propria vindecare o prioritate. Și dacă te lași
influențat de părerea altora, dacă te lași oprit de cei din jur, atunci deja ai
picat testul, nu mai putem discuta de vindecare.
Când tu spui „Doamne, sunt aici, vreau
să mă vindec! Te ascult, arată-mi ce am de făcut, ghidează-mă!” și începi să
primești ghidare, unii dintre apropiați o să-ți spună că nu trebuia să faci acel
lucru, alții o să-ți spună că ce-ai făcut e prea puțin. Nu poți să-i mulțumești
niciodată pe ceilalți, pentru că ei funcționează din spațiul egoului și te
judecă. Dar dacă tu permiți egoului altora să influențeze/ controleze procesul
vindecării tale, nu va avea loc nicio vindecare.
De ce ți-ar păsa ție de ceea ce crede
egoul altora, dacă pentru tine conectarea cu Dumnezeu este o prioritate?
Îi admir pe oamenii care au curajul să
se uite cu sinceritate la ei înșiși, să se arate vulnerabili, să vorbească
despre Umbra lor cu sinceritate. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Faptul că spui „Îmi pare rău”/
„Iartă-mă” nu este un semn că ești un om slab, așa cum susțin unii. Numai
oamenii slabi susțin așa ceva.
E nevoie de curaj să spui „Îmi pare
rău”/ „Iartă-mă”, pentru că atunci când faci asta te arăți vulnerabil.
„Îmi pare rău”/ „Iartă-mă” nu înseamnă o
gândire negativă, acestea nu sunt cuvinte de care să te ferești, așa cum susțin
unii din comunitatea spirituală.
„Îmi pare rău”/ „Iartă-mă” înseamnă „Îmi
deschid inima în fața ta și recunosc că regret profund ceea ce s-a întâmplat,
îmi pare rău că am făcut acel lucru”. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Decizia ta de a-ți urma Bucuria/
Pasiunea, de a te manifesta la modul autentic, de a-ți asculta sufletul, va fi
atacată/ contestată/ judecată/ sancționată de cei din jurul tău. Și e nevoie de
curaj ca să mergi înainte, în ciuda reproșurilor/ acuzațiilor/ criticilor/
ironiilor/ batjocurii celor din jur.
Dacă, spre exemplu, ai fost un om de
afaceri de succes și la un moment dat le spui celor din familie: „Nu mai pot
continua așa. Simt că mor în interior. Nu mai pot face ceea ce am făcut până
acum. Tot ce-mi doresc este să pictez, și asta voi face de acum înainte”, cei
apropiați o să-ți spună că este o decizie iresponsabilă, că nu poți câștiga din
pictat cât câștigai în lumea afacerilor, că ai copii de hrănit, etc.
Reacțiile celor din jur, atunci când
veți decide să vă urmați ghidarea sufletului, vor fi dure, agresive, dar vor
fi, în același timp, niște teste pentru voi. Dacă vă lăsați influențați de acei
oameni și dați înapoi/ renunțați la a vă urma ghidarea sufletului, ați picat
testul. Și mai devreme sau mai târziu veți suporta consecințele faptului că
trăiți într-un fel care înseamnă să vă călcați pe suflet. (Michael Mirdad)
Traducerea Mihaela Dan
Fiți curajoși, urmați-vă sufletul, luați
decizii tranșante!
Și înțelegeți că nu este vorba de a
demonstra ceva în planul fizic.
Dacă voi treceți testele cu care vă
confruntați în planul fizic, dacă faceți alegeri curajoase, efectele sunt
majore în plan spiritual, veți crește ca nivel de Conștiință.
Toate încercările prin care treceți sunt
niște inițieri.
Luați-vă timp ca să vedeți unde puteți
aplica conceptul de curaj în viața voastră de zi cu zi.
Să nu credeți că dacă simțiți frică e
ceva în neregulă cu voi. Curajul înseamnă să-ți fie frică să faci ceva și în
ciuda fricii, să faci acel lucru, fiindcă te simți inspirat să-l faci.
E în regulă să simțiți frică,
îngrijorare, neliniște, confuzie, nu este cazul să negați aceste emoții, să vă
prefaceți că nu le simțiți. Important este să aveți curajul să luați niște
decizii tranșante în ciuda acestor emoții pe care le simțiți.
Uitați-vă la viața voastră cu
sinceritate și observați în ce zone vă simțiți blocați/ limitați de frică, în
ce zone nu aveți curajul să faceți alegerile pe care ați vrea să le faceți,
fiindcă vă e teamă de ce vor crede/ spune/ face ceilalți, vă e teamă de
consecințe. Și cereți Divinității să vă asiste/ ghideze în timp ce treceți prin
acele situații, indiferent că este vorba despre un divorț, o concediere, o
boală sau orice altceva.
Nu cereți „Doamne, scapă-mă de asta!”,
cereți „Doamne, te chem să fii alături de mine cât timp trec prin această
încercare!”. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Instrumente pentru
auto-intervenție, pentru a munci din greu pentru a disciplina o minte
dependentă, o minte distructivă sau un stil de viață nesănătos.
Dacă ești dependent,
posedat, obsedat și îți pierzi controlul asupra vieții, acesta este programul
de studiu greu.
Scopul imperativ este de a
obține trei îmbunătățiri majore în:
a. Aplicând efortul
potrivit disciplinei minții tale prin practică spirituală.
b. Aplicând gândirea
corectă pentru a-ți disciplina mintea prin curățarea ego-ului negativ.
c. Aplicând meditația
potrivită pentru a dezvolta aptitudini în concentrarea și atenția energiilor
personale.
Aceasta este calea
efortului corect către gândirea corectă către meditația corectă.
Fiecare om trebuie să
învețe să fie responsabil pentru atitudinea și gândirea sa.
Pentru a curăța și a
schimba controlul minții și gândurile negative de la conducerea vieții, trebuie
să le identifici ca fiind simptomele circumstanțelor planetare ca fiind
eliberată o planetă-închisoare și simptome directe ale evoluției conștiinței
personale. Acest timp pe pământ mai mult decât în orice alt moment din istoria
omenirii, este un impuls incredibil către participarea conștiinței pentru ca
umanitatea să redobândească eliberarea spirituală prin libertatea controlului
minții. Eliberarea este eliberată de efectele gândurilor negative și eliberată
de suferința emoțională. De fiecare dată când schimbi un răspuns emoțional de
la furie sau judecată la iubire, bucurie, recunoștință și acceptare, faci muncă
de servicii globale la nivel personal. Asta e treaba noastră pe planetă acum.
Trebuie să ne alegem autoritatea reală – permitem ego-ului negativ să ne
conducă viața și să ne facă mizerabili, sau învățăm să ne reprogramăm ego-ul și
să permitem adevăratei noastre naturi spirituale și trupurilor spirituale
superioare să ne guverneze corpul cărn Alegerea este a noastră.
Există o atitudine de
interpretare a vieții care îți va aduce pace interioară, liniște, bucurie,
fericire, iubire necondiționată și ecuanimitate indiferent de ceea ce se
întâmplă în viața ta și în lumea exterioară. Există o altă atitudine de
interpretare a vieții care te va face să te simți supărat, furios, iritabil,
nerăbdător, capricios, emoțional, instabil și deprimat. Acestea sunt două
exemple de alegeri pe care cineva le poate face în fiecare moment, atunci când
interpretezi experiențele noastre de viață. Niciuna dintre aceste stări
emoționale nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă de fapt în viața ta
sau în mediul înconjurător. Are totul de-a face cu modul în care îți
interpretezi viața și cu ceea ce alegi ca autoritate supremă.
Fiecare stare cronică de
durere psihică generată prin furie, frică sau îngrijorare, este o oportunitate
pentru noi de a vedea locurile unde iubirea, iertarea și acceptarea de sine
este necesară pentru a vindeca. Această durere sau frică ne arată zonele pe
care trebuie să le depășim pentru a evolua de dincolo de controlul mental al
ego-ului asupra vieții noastre și în a fi ghidați de inteligența superioară a
spiritului nostru interior. Atâta timp cât rezistăm muncii interioare necesare
pentru a curăța atitudinile fricii și răspunsurile lor la durere, rămânem
stagnanți spiritual. Când ne lovim de cicluri de stagnare spirituală, vom simți
o durere imensă sau un disconfort care ne vor obliga să abordăm acea durere
pentru a fi eliberați de ea. Cu cât ne ferim mai mult de munca noastră
spirituală interioară, cu atât va deveni mai dureros. Dezvoltarea spirituală nu
este întotdeauna confortabilă, iar mulți dintre noi depășesc zona de confort în
acest moment, pentru a progresa la nivelul următor pe care sinele nostru
spiritual ni-l cere. Dacă există stagnare spirituală prezentă, unul va fi
împins din greu să se transforme. Acesta este un produs secundar al ascensiunii
spirituale pe planeta noastră iar disconfortul arată calea spre dezvoltarea și
rafinarea căii eliberării, care se găsește doar urmând spiritul tău interior.
Inteligența Spirituală
Superioară necesită să avem preferințe doar prin eliberarea controlului asupra
rezultatului evenimentelor din vieți. Acesta este un proces de predare,
reprezentat în fraza Lasă-l pe Dumnezeu și Lasă-l pe Dumnezeu. Dacă ne atașăm
de o persoană, loc sau lucru, sau rezultatul, manipularea și interferența vor
fi un produs secundar al acelui atașament. Atașamentul este un mecanism de
control al ego-ului bazat pe frică profundă. Dacă suntem atașați de ceva și
acesta creează stagnare spirituală, acel obiect va fi îndepărtat din viața
noastră pentru a ne putea reorienta pe spiritul interior. Acesta este și motivul
pentru care practicarea „preferințelor” asupra atașamentului de ego va fi un
proces mult mai ușor, cu mai puțină durere emoțională. Dacă primim lecția din
prima, lecția nu trebuie repetată.
Pacea interioară este o
stare de spirit care acceptă starea actuală a circumstanțelor așa cum este ea,
fără judecată. Când te confrunți cu adversitatea, caută oportunitatea de a-și
învăța lecția, pentru a trece peste vechile modele recurente. Acest lucru ne
extinde conștiința pe măsură ce depășim limitările anterioare. Când trecem
peste temerile noastre și limitările percepute, câștigăm cantități incredibile
de putere personală prin stima de sine sporită. Când știm că avem puterea
spiritului în noi, știm că suntem îngrijiți și că lucrurile din viața noastră
se vor rezolva.
Cu toții avem puterea
spiritului nostru etern în noi pentru a ne ghida și a ne proteja. Procesul
scutului 12D este locul de pornire, care ne permite sa incepem o legatura de
comunicare mai profunda cu acest aspect al nostru. Totuși, trebuie să învățăm
să îndepărtăm frica și legăturile mentale pentru a fi eliberați de controlul
său asupra corpului. Corpul trebuie să fie pregătit să întruchipze celular
lumina spirituală, iar pentru asta trebuie îndepărtate programele și gândurile
negative. Pe măsură ce recunoaștem aceste gânduri ca provenind din ego-ul
negativ, asemănător cu înfruntarea fantomelor care ne bântuie umbrele minții,
putem vedea fantoma așa cum este. Când o înfruntăm clar, dezvăluind-o din
umbrele sale ascunse, puterea ei se diminuează și încetează să mai aibă
capacitatea de a ne teroriza.
În plus, având în vedere
diversele provocări cu care ne confruntăm astăzi, ca parte a rasei umane, este
clar că nu avem niciun control real asupra mediului extern, asupra mediului mai
amplu sau asupra rezultatului. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne schimbăm
toate prioritățile pentru a pune în valoare părțile interne și intrinseci ale
noastre ca fiind cele mai critice părți pentru a păstra și simți fericirea.
Acest lucru înseamnă mult din ceea ce putem controla este modul în care gândim
și spre ce ne îndreptăm. Cea mai mare parte a fericirii noastre se bazează pe
atitudinile noastre personale. Indiferent cine suntem și ce nivel de dezvoltare
spirituală avem, toți oamenii se pot raporta la acești piloni pentru a ne
aminti cum putem găsi fiecare fericirea, în timp ce vedem sau experimentăm
tulburări personale sau globale.
Cei patru stâlpi pentru a
fi mai fericit:
EXPANSIE: Creștere
personală către autenticitatea (spirituală) și a avea o variație de experiențe
de viață pentru a crea acea expansiune
CONEXIUNE: Având relații
umane semnificative și cultivând conexiuni profunde în viața noastră
RECUNOȘTINȚĂ: Practicând
aprecierea și recunoștința pentru ceea ce ai, în fiecare zi
SERVICIU: A fi de serviciu
și a face contribuții la întregul mai mare, făcând diferența
Fericirea și recunoștința
sunt o atitudine pe care cu toții o putem crea mai mult în fiecare zi. Există
multe lucruri cu care ne confruntăm astăzi în lume și în propria noastră viață
care sunt provocatoare și dureroase. Acest fapt nu trebuie să schimbe
capacitatea cuiva de a te simți fericit în fiecare zi a vieții, chiar și în
timp ce vezi imaginea de ansamblu. Pe măsură ce devenim tot mai extinși în
creșterea personală, începem să experimentăm sentimentele de conectare cu toată
viața, iar apoi putem alege să fim recunoscători că putem face diferența prin
serviciul nostru intenționat către întreg.
Umbrele sunt puternice
doar atunci când rămân ascunse și îngropate, așa cum umbra se mascaradă în
falsitate ce folosește frica pentru a ne chinui cu minciuni. Fii curajos să le
dezvălui și să le plasezi pentru a-ți înfrunta adevărata persoană spiritu
Sinele Veșnic, așa cum sunt eu Dumnezeu, sunt Suveran, sunt Liber!
Suveranitatea personală ne
așteaptă prin eliberarea fricilor prin aplicarea responsabilității personale
gândurilor și emoțiilor noastre. Alege-ți autoritatea acum, știind că ești un
Dumnezeu, Suveran, Ființă Liberă. '
Multumesc!
Cu dragoste, Lisa Renee și
Comunitatea ES'
Nu au existat niciodată în istoria
Pământului vremuri ca acelea pe care le trăim acum. Este foarte important să
înțelegeți asta. Lumea nu a cunoscut niciodată un potențial atât de mare de
crize care să se manifeste simultan, precum se întâmplă în prezent, ceea ne
ține ostatici zi de zi, punându-ne în pericol supraviețuirea ca umanitate.
Politica lumii este axată pe a urmări
Focul (puterea nucleară): cine are Focul? Îl va folosi? Vom supraviețui?
Și acest lucru ne-a schimbat ca și
structură, ne-a schimbat instinctele de supraviețuire și implicit, ne-a
schimbat sistemul imunitar.
În ziua de azi oamenii stabilesc
acorduri pornind de la început cu suspiciunea că celălalt nu-și va onora
angajamentul, așteptându-se ca celălalt să fie lipsit de onoare.
În ziua de azi se consideră că ești
chiar prost dacă ai încredere în cuvântul unui om.
În ziua de azi oamenii mint fără nicio
reținere și nu se miră prea tare dacă și ceilalți mint.
Dacă voi credeți că toate astea nu
afectează sistemul imunitar, vă înșelați. Un om care minte, care nu își ține
promisiunile, care înșeală, nu se poate vindeca complet; și asta este valabil
pentru cel puțin 80% dintre boli.
Nimeni nu vorbește despre modul în care
el i-a mințit/ înșelat/ trădat pe alții, despre propriile promisiuni pe care nu
le-a respectat; în schimb, mai toți vorbesc la nesfârșit despre ce le-au făcut
alții, despre cum i-au mințit/ înșelat/ trădat alții, despre cum au fost
victima răutății/ furiei/ lașității/ lipsei de integritate a altora.
Nimeni nu se uită la ce comportamente
lipsite de integritate/ agresive/ abuzive are el în relație cu alții și oamenii
nu sunt conștienți că de aceea nu se vindecă: pentru că sunt furioși, că sunt
agresivi, că vor să se răzbune pentru ceea ce le-au făcut alții și pentru că nu
trece o zi în care să nu mintă. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
În lumea de azi sunt o mulțime de oameni
care nu au conștiință, care nu-și asumă responsabilitatea pentru faptele lor.
În ziua de azi oamenii nu mai vorbesc
despre „crize de conștiință”, nici nu știu ce înseamnă asta; de aceea tot mai
mulți oameni, atunci când trec prin așa ceva, nu știu ce li se întâmplă, intră
în depresie și încearcă să se sinucidă.
Copiii nu mai sunt învățați ce este
aceea să ai conștiință, iar când ajung să aibă crize de conștiință nu știu cum
să procedeze, fiindcă nimeni nu le-a vorbit despre asta și ca atare, iau
droguri, ca să se amoțească.
Noi suntem cea mai drogată umanitate din
câte au existat în istoria Pământului, atât din punct de vedere al
medicamentelor, cât și al drogurilor de pe străzi. Și asta în timp ce suntem
obsedați de sănătate…
Și spun asta după ce am lucrat patru
decenii în vindecarea intuitivă și am văzut cum au evoluat lucrurile din acest
punct de vedere.
Este un adevărat paradox la nivelul
umanității: suntem mai obsedați ca oricând de a ne proteja sănătatea, în timp
ce suntem mai drogați ca niciodată.
Suntem mai interesați ca niciodată de a
trăi la modul conștient și ne manifestăm mai inconștient ca niciodată.
Suntem mai orbi ca niciodată, în timp ce
ni se pare că vedem mai clar ca niciodată. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela
Dan
Absolut nimic din viața voastră nu este
întâmplător; totul se întâmplă cu un scop anume, totul se integrează într-o
Ordine impecabilă, totul face parte dintr-un Plan.
Și știu că mintea noastră umană nu poate
înțelege faptul că totul este atât de ordonat și în același timp, este atât de
haotic. Dar acesta este un adevăr mistic: totul este într-o Ordine divină și
este haotic (din punctul de vedere al minții noastre umane), în același timp.
Și legătura dintre acea Ordine divină și haosul pe care-l percepe omul din noi
îl reprezintă alegerile pe care le facem.
Ceea ce ni se întâmplă este un haos
complet, din perspectiva egoului nostru și este într-o Ordine perfectă, din
perspectiva sufletului nostru. Și noi suntem într-un balans continuu: de câte
ori privim prin ochii egoului suntem în haos, de câte ori privim prin ochii sufletului
suntem într-o stare de pace interioară. Aceasta este diferența între frică și
Grația divină.
Teresa de Avila spunea că dacă Dumnezeu
intră în interiorul tău fie și pentru o secundă, vei fi al Lui pentru tot
restul vieții tale. Pentru că după ce experimentezi acea stare de grație pentru
o secundă vei dori mereu să te întorci la ea. După ce ai cunoscut starea de
grație și știi că este posibil să trăiești așa ceva, vrei să ai parte de acea
stare pentru tot restul vieții.
Nu e ceva ce ai creat tu, e ceva ce ți
s-a întâmplat, Grația divină a coborât asupra ta și vrei să o trăiești iar și
iar. Ai intrat în acea stare de grație și ai simțit la modul profund „Totul va
fi bine”, ai ȘTIUT „Totul va fi bine. O să treci peste asta și vei fi bine” și
s-a instalat o pace deplină în interiorul tău.
Grația divină nu îți spune cum vei reuși
să depășești acea situație, dar simți adânc în interiorul tău că vei reuși să o
faci și că vei fi bine. Nu ai nevoie de explicații, nu ai nevoie să știi mai
mult, ai o certitudine „Totul va fi bine. Nu știu cum se va rezolva această
problemă, dar știu că se va rezolva”.
Dacă lași egoul tău să se desfășoare, el
îți va spune: „Dar am nevoie să știu detaliile, să știu cum și când se va
rezolva! E ușor să spui că se va rezolva, dar cum?”. Și dacă te lași cuprins de
frică/ îngrijorare/ neîncredere s-a întrerupt vraja, starea de grație a
dipărut.
Este necesar să înveți să trăiești pe
deplin acea secundă în care Grația divină a coborât asupra ta, să te lași
pătruns de adevărul „Totul va fi bine. O să treci peste asta și vei fi bine” și
să rămâi ancorat în el în continuare, indiferent ce spune egoul tău. (Caroline
Myss) Traducerea Mihaela Dan
Universul nu este guvernat de
superstiții, ci de un sistem de legi. Universul este guvernat de Lege (divină)
și Ordine (divină).
Când înțelegi asta încetezi că mai crezi
toate prostiile de genul „Dacă m-am îmbolnăvit înseamnă că am făcut ceva rău”.
Lucrurile „rele” nu ți se întâmplă
pentru că ai fost rău și dacă ești un om bun nu înseamnă că ți se vor întâmpla
doar lucruri „bune”. Legile divine nu funcționează așa.
Este ca și cum ai crede că dacă ești un
om bun și sari într-o prăpastie nu ți se va întâmpla nimic rău. Nu are nicio
legătură cu faptul că ești un om bun sau un om rău, nu are legătură cu faptul
că ești creștin, musulman, ateu, etc; dacă sari într-o prăpastie n-o să-ți fie
bine.
Tu alegi cum lucrezi cu aceste Legi
universale. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii au o obsesie, vor să înțeleagă
cu mintea lor totul, vor să găsească o logică/ ordine rațională în tot ce li se
întâmplă și vor ca Dumnezeu să le dea o explicație logică/ liniară pentru tot
ce le aduce în cale. Oamenii îl somează pe Dumnezeu să le dea explicații
logice, vor să li se explice de ce li s-a întâmplat „tocmai lor” ceea ce li s-a
întâmplat.
„De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie,
care sunt un om bun, de ce nu li s-a întâmplat altora, care sunt oameni răi?
Credeam că aveam o relație specială cu Tine, credeam că mă iubești. Și în
mintea mea, acea relație specială însemna ca eu să nu mă îmbolnăvesc niciodată
de așa ceva/ să nu experimentez situația în care copilul meu să moară înaintea
mea/ să nu sufăr niciodată! Și Tu ai dat-o în bară, așa că sunt supărat pe Tine
și nu vreau să mai am nimic de-a face cu Tine până nu îmi dai o explicație
clară pentru ceea ce mi s-a întâmplat! O să rămân furios pentru tot restul
vieții mele, o să mă acresc, o să mă bălăcesc în depresie și o îmi vărs
toxicitatea asupra celor din jur! Nu mă mai joc cu Tine până nu îmi dai o explicație
pentru ce ai făcut și nu faci în așa fel, încât lucrurile să fie cum vreau eu!”
– așa gândim noi, așa îi vorbim noi lui Dumnezeu.
Facem crize de isterie cu Dumnezeu.
Vi s-a întâmplat vreodată așa ceva? Și
cei care ați făcut asta ați avut vreodată succes folosind o asemenea abordare
cu Dumnezeu? (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Noi avem obsesia de a face lucruri
practice, de a învăța lucruri care au un scop practic, de a ne ruga la Dumnezeu
pentru lucruri practice, de a găsi aspectele practice ale suferințelor noastre,
etc.
Când e vorba de lucruri ce țin de
suflet/ spiritualitate, noi avem următoarea perspectivă: „Eu am muncit pentru
banii ăștia, deci dacă merg la un seminar pe teme de spiritualitate vreau să
obțin ceva concret, practic, care să aibă efect imediat, pentru că altfel sunt
bani aruncați pe fereastră”.
De aceea oamenii îmi pun întrebări de
genul „Aveți și rugăciuni care funcționează?”.
De aceea unii oameni „rostogolesc” pe
internet mesajele acelea penibile de genul „Trimite acest mesaj la 10 oameni și
în 3 zile ți se va întâmpla ceva bun” sau cele de genul „Spune această
rugăciune și în 10 zile ți se va împlini o dorință”.
De aceea o carte de genul „Secretul” a
ajuns să fie bestseller – pentru că le oferă oamenilor iluzia că învață lucruri
„practice”.
Oamenii obișnuiți consideră că
spiritualitatea este zona lucrurilor care nu sunt practice și care nu au nicio
logică. Și unii te întreabă: „De ce aș intra pe această cale, dacă am de-a face
cu lucruri care nu sunt nici practice și nici logice?! Care ar fi rostul?”.
Iar eu le spun: „Nu am un răspuns pe
care tu să-l poți înțelege”.
Dacă discutăm de sufletul tău și de
Dumnezeu nu vorbim despre lucruri „practice”, nu vorbim despre ce ai tu de
câștigat în plan fizic/ material, ci despre un alt gen de câștig.
Nu poți explica unui om care nu are
simțul propriului suflet care este valoarea vieții spirituale. (Caroline Myss)
Traducerea Mihaela Dan
Oamenii au venit de-a lungul timpului cu
tot felul de idei aiuristice, în încercarea de a face ca trupul lor (care este,
practic, o carcasă) să nu îmbătrânească și să nu se îmbolnăvească niciodată.
Nu cumva să mâncați carne, deveniți
vegetarieni și carcasa voastră va fi frumoasă și sănătoasă! Carcasa vegetariană
este cea mai bună, este o carcasă fericită!
Este o propagandă a nonsensului. Dacă
toate astea sunt adevărate, cum se face că mare parte din populația lumii nu e
deja moartă, având în vedere cum mănâncă?
Cum se face că toată populația din
țările foarte sărace, care nu mănâncă trei mese echilibrate, vegetariene,
organice pe zi, nu e deja moartă?
Cum se face că nu e moartă deja jumătate
din populația Africii, care abia are ce mânca și nici nu ia vitamine?
Nu credeți că ar fi timpul să ne revenim
și să ne dăm seama că acestea sunt niște baliverne? Astea sunt lucruri
inventate de oameni care încearcă să-și controleze viața și cred că dacă
mănâncă numai legume și fructe pot să-și controleze karma.
Ne scapă ceva în modul în care gândim.
Ne scapă faptul că lucrurile nu sunt atât de simple și de liniare pe cât credem
noi. Lucrurile sunt mult mai complexe decât poate cuprinde mintea noastră
umană. Noi nu vom putea niciodată să explicăm modul în care lucrează Universul.
Noi stabilim cu mintea noastră umană că
dacă faci X o să se întâmple Y și apoi, când constatăm că am făcut X și nu s-a
întâmplat Y suntem debusolați, pentru că ne așteptam la cu totul alt rezultat -
și suferim. Dar e problema noastră dacă am crezut că există pe lumea asta o
formulă imbatabilă, care garantează un anume rezultat, indiferent de persoana
care o folosește. Nu există așa ceva.
De aceea suferim, pentru că noi avem
anumite așteptări și lucrurile nu se întâmplă așa cum ne așteptam, pentru că ni
se pare că nu meritam ceea ce ni s-a întâmplat, pentru că ni se pare că nu e
drept cum am fost tratați. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Calea spirituală nu este numai lapte și
miere. Calea spirituală implică să cureți tot ce are vibrație joasă în
interiorul tău și în viața ta. Calea spirituală împlică să te uiți bine la ceea
ce este în tine.
Din acest punct de vedere este o mare
diferență între spiritualitate și religie.
Când e vorba de religie te duci la
biserică/ templu/ sinagogă sau în orice alt lăcaș de genul ăsta, îți lași
creierul la ușă, asculți ce ți se spune, cânți când trebuie, reciți ce trebuie,
te rogi când trebuie, iei de bun tot ce ți se spune, te lași uns cu apă
sfințită, respecți ritualurile și apoi, la plecare, îți iei creierul înapoi și
tot restul săptămânii îți vezi de treaba ta și te comporți exact așa cum te
comportai și înainte, nu ții cont de nimic din ce ți s-a spus în acel lăcaș de
cult. Nu te schimbă cu nimic slujba/ rugăciunea/ ritualul la care ai
participat. Nu te comporți într-un mod mai responsabil, nu te comporți cu mai
multă integritate, nu te comporți cu mai multă bunătate.
Dacă discutăm despre spiritualitate,
aceasta nu implică doar a vorbi despre anumite lucruri, ci implică să le
trăiești în viața ta de zi cu zi, să funcționezi cu mai multă integritate/
responsabilitate/ bunătate. Implică să te uiți la tine, la credințele tale, la
gândurile tale, la tiparele tale, la dependențele tale, la emoțiile tale și să
te ocupi de toate acestea. Implică să recunoști niște adevăruri inconfortabile/
dureroase și să faci alegeri în consecință, să faci curățenie în interiorul tău
și în viața ta – să accepți să vezi gunoiul din interior și din exterior, să-l
aduni și să-l arunci.
Știți cum poate fi descris tot acest
proces? „Iadul pe pământ”. Asta spun unii dintre cei aflați în acest proces:
„Viața mea e iadul pe pământ”.
Înțelegeți că iadul e în interiorul
vostru. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Ceea ce experimentezi în acest moment
este determinat în mare măsură de ceea ce ai făcut ieri.
Încetează să tot vorbești despre cum
vrei să arate noua ta viață sau ce o să faci tu când vei fi liber să faci ce
vrei sau cum arată relația/ slujba de vis pe care ți-o dorești; mai bine
observă ce alegeri ai făcut ieri și dacă acestea sunt în aliniere cu lucrurile
pe care spui că le dorești sau nu. Pentru că dacă spui că vrei ceva, dar faci
alegeri care te îndepărtează de ceea ce spui că vrei, care te conduc către
altceva, n-o să obții ceea ce vrei.
Dacă vrei să ai o nouă viață este
necesar să lași să „moară” vechea ta viață. Dacă tu nu ai dat drumul ieri la nimic
din vechea ta viață, nu o să ai parte de o nouă viață azi.
Nu mai încerca să comanzi Universului ce
vrei, crezând că acesta îți va livra ceea ce ai cerut, fiindcă așa ai auzit tu
că funcționează Legea atracției.
Faptul că rostești niște afirmații nu
înseamnă că o să și obții ceea ce ceri. Poate că o să se întâmple o dată, dacă
ai noroc, dar n-o să fie ceva de durată, fiindcă nu ai nivelul de conștiință
care să susțină așa ceva.
Oamenii nu sunt conștienți că nu pot
scoate din „contul” lor decât ceea ce au depus. Ați depus credință deplină în
Divinitate, bunătate, generozitate, compasiune, integritate? Dacă nu, ce
așteptați să obțineți de la Univers? (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Unii oameni se întreabă: „Nu înțeleg: eu
sunt de mai mult timp pe calea spirituală, am evoluat mult comparativ cu omul
care eram, sunt un om bun și îi ajut pe alții; de ce mă confrunt cu aceste
greutăți/ m-am îmbolnăvit de…… ?”.
Toți oamenii au parte de încercări/
dificultăți, nimeni nu scapă de așa ceva.
Spiritualitatea ta nu te scutește de
astfel de încercări/ obstacole; spiritualitatea o dovedești prin modul în care
abordezi lucrurile când treci prin astfel de situații dificile, o dovedești
prin modul în care le faci față.
Îți pierzi credința în Dumnezeu când treci
printr-o încercare dificilă? Intri în depresie? Te lași copleșit de frică/
îngrijorare/ disperare?
Toate aceste încercări sunt niște lecții
pentru noi, ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat, să ne descoperim
puterea.
Eu am refuzat slujbe foarte bine plătite
care mi s-au oferit, pentru o slujbă plătită prost, dar care îmi hrănea
sufletul și care m-a adus în preajma unor oameni de la care simțeam că aveam ce
învăța, cu care rezonam.
Și apoi am avut un copil și cei din jur
îmi spuneau că sunt iresponsabil dacă refuz acele slujbe bine plătite, că
astfel dovedesc că nu-mi pasă de binele copilului meu. Iar mintea mea a fost
inițial bulversată de aceste gânduri, chiar mi-am pus la modul serios niște
întrebări, m-am întrebat dacă trebuie să fac ce „e bine” pentru copil și să
accept o slujbă care nu mi se potrivea, pe care n-o voiam, cu care nu rezonam
de niciun fel, doar ca să aduc mai mulți bani în familie.
Aceasta era o tactică a egoului, care
îmi spunea că acum, dacă am un copil, e „de datoria mea” să fac lucruri pe care
nu vreau să le fac și să mă simt mizerabil, „pentru binele copilului”. Îmi
spunea că dacă am un copil, gata, sunt obligat să fac o mulțime de lucruri pe
care nu vreau să le fac, fiindcă „așa trebuie”/ „este de datoria mea ca tată”.
Nu, nu este datoria mea ca tată să fac
astfel de lucruri. Eu văd altfel parteneriatul între un bărbat și o femeie, văd
altfel creșterea unui copil și datoria de părinte. Eu mi-am făcut datoria de
părinte așa cum am considerat eu de cuviință. Și în timp am început să câștig
mai mulți bani, când am eliberat credințele mele limitative care spuneau că
există două variante: fie faci ce iubești să faci și rămâi sărac toată viața,
fie faci „ce trebuie” să faci, te simți mizerabil făcând acele lucruri, dar o
duci bine din punct de vedere financiar. Așa am fost învățat eu în familie.
(Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Mulți oameni vorbesc despre
spiritualitate, îi învață pe alții ce să facă, dar ei nu trăiesc acea
spiritualitate în viața lor de zi cu zi.
Spre exemplu, am cunoscut oameni care
fac channeling și transmit mesajele unor ființe de vibrație înaltă, dar care nu
aplică în viața lor acele învățături. Acești oameni nu au integrat ceea ce
transmit ca informație de vibrație înaltă.
Eu vă spun că dacă sunteți printre cei
care fac asta, Universul o să vă ceară: „Încetează să mai vorbești, devino un
exemplu viu pentru ceea ce propovăduiești! Nu te mai limita la a vorbi despre
acele învățături! Le aplici în viața ta de zi cu zi, trăiești acele învățături
sau nu?”.
Nu contează ce zici, contează ce faci cu
acele informații, cum te schimbă ele, ce devii ca urmare a accesării acelor
informații.
Dacă prin voi curg mesaje/ inspirație
divină/ coduri/ informații de vibrație înaltă este minunat, dar vă spun că
Universul o să vă bată la ușă în curând, ca să vă anunțe: „Acum, că ai acces la
această Cunoaștere, a venit timpul să o trăiești, nu doar să o vorbești”.
Și nu e ușor, asta e clar. Dar nu puteți
să vă mai prefaceți, să mai pozați în oameni evoluați din punct de vedere
spiritual.
Voi decideți cât de sus vreți să urcați,
cine vreți să fiți, dar odată ce spuneți că sunteți spirituali/ evoluați,
Universul vă va testa, ca să dovediți că sunteți atât de evoluați pe cât
susțineți. Puteți trăi la acea „înălțime” la care spuneți că vă aflați?
Dacă tu spui „Eu sunt evoluat! Eu am un
nivel înalt de Conștiință!”, dacă ai pretenția să fii un învățător pentru
alții, Universul răspunde „Serios? Hai să vedem!” și vin testele. (Michael
Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
În lumea aceasta a dualității există
durere, există suferință, acestea nu pot fi evitate. Oamenii vor fi răniți, vor
suferi. Important este să nu fii tu cel care îi face rău altuia, pentru că dacă
faci asta, vor exista consecințe, vei suferi, la rândul tău.
Nu fi preocupat de faptul că în lume
există rău, fii preocupat dacă tu ai provocat răul altuia.
Nu-ți propune să elimini tot răul din
lume, fiindcă nu poți face asta; uită-te la tine însuți, lucrează cu tine și
asigură-te că tu nu faci rău altuia.
Și dacă îmi spui „Eu nu susțin în niciun
fel răul, ba dimpotrivă, mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-i arunce în iad pe
cei care fac rău!”, atunci chiar n-ai înțeles nimic. În acest caz tu contribui
la amplificarea răului din lume, fiindcă îl alimentezi cu energia urii. (Michael
Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii
au mari probleme în stabili relații sănătoase, deci nu e de mirare că au mari
probleme în a crea o intimitate sănătoasă și o sexualitate sănătoasă.
Cele
trei relații pe care le are un om sunt: relația cu Dumnezeu, relația cu el
însuși și relațiile cu alții – în această ordine.
Când
le spun oamenilor că am un curs sau o prelegere despre relații, aceștia sunt
foarte interesați, mă întreabă despre ce va fi vorba.
Și
am observat că dacă le spui că o să vorbești despre sexualitate și cum să-ți
găsești sufletul pereche, îi trece un fior și sunt numai ochi și urechi; dacă
le spui că o să vorbești despre relația lor cu Dumnezeu, relația lor cu ei
înșiși și relațiile cu alții, le scade brusc interesul și unii dau și ochii
peste cap, fiindcă nu-i interesează asemenea lucruri…
Cei
mai mulți oameni nu înțeleg că motivul pentru care au probleme în relațiile de
cuplu și au probleme cu intimitatea este tocmai acela că nu sunt dispuși să
facă lucrurile în ordinea lor firească: întâi relația cu Dumnezeu, apoi relația
cu tine însuți și apoi relația cu alții. Ei vor să treacă direct la faza în
care află cum să facă să găsească un altul care să-i completeze/ împlinească/
facă fericiți.
Eu
spun foarte clar de fiecare dată când țin o prelegere sau un curs despre
relații, inclusiv despre sexualitatea sacră: un om are trei tipuri de relații –
cea cu Dumnezeu, cea cu sine și relația cu alții. Și este necesar să fie
abordate în această ordine.
Nu
spun că trebuie să ai o relație perfectă cu Dumnezeu ca să lucrezi la relația
cu tine însuți și apoi o relație perfectă cu tine însuți ca să te poți gândi să
ai relații cu alții. Spun că este necesar să lucrezi în paralel la toate trei,
dar să-ți fie foarte clar care este ordinea priorităților din acest punct de
vedere.
Și
când vorbesc despre relația cu Dumnezeu nu mă refer la acel Dumnezeu din cer
care te urmărește cu ochi de vultur și care îți spune că ești un păcătos dacă
faci sex, ci mă refer la relația cu Dumnezeul care este esența ta, cu Iubirea
care este esența ta, cu Integritatea din tine. Când te conectezi cu acea Iubire
(relația cu Dumnezeu), te poate umple (relația ta cu tine însuți) și apoi se
poate revărsa în relația ta cu alții. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Când vorbesc despre relația ta cu
Dumnezeu nu îți cer să meditezi ore în șir în fiecare zi și să o ții tot într-o
rugăciune, ci îți cer să aloci măcar câteva minute zilnic pentru a te conecta
cu Divinitatea, pentru a te umple cu Iubire, pentru ca apoi să funcționezi din
spațiul Iubirii în restul zilei, atât cât îți este cu putință. Îți cer să ai un
gen de practică spirituală zilnică, indiferent ce formă are aceasta - caută
ceva ce ți se potrivește ție -, pentru că asta va face diferența în viața ta.
Începi fiecare zi conectându-te cu
Dumnezeu și pe parcursul zilei te manifești cu Iubire, bunătate, compasiune,
generozitate. Faptul că te comporți în acest fel arată că ai integrat acea
Iubire în ființa ta, că îți trăiești spiritualitatea, nu doar o vorbești. Asta
înseamnă să fii conectat cu Dumnezeu și în restul zilei.
Dacă te rogi dimineața și apoi te
comporți ca un nesimțit în timpul zilei n-ai rezolvat nimic. (Michael Mirdad)
Traducerea Mihaela Dan
Totul ține de a-ți trăi spiritualitatea,
nu doar a o vorbi.
Este atât de simplu să citești o carte
de spiritualitate și să nu aplici nimic din ceea ce ai citit acolo!
Unii oameni găsesc învățători
spirituali/ învățături spirituale și tot ce fac este să „admire priveliștea”:
„Trebuie să-ți spun, am descoperit un om extraordinar! Îmi place foarte mult
să-l ascult!”.
Când asculți un astfel de om, nu te
mulțumi cu a-l asculta la modul că-ți intră pe o ureche și-ți iese pe cealaltă,
ci absoarbe ceea ce spune acel om, aplică în viața ta ceea ce înveți,
evoluează, devino un om mai bun cu fiecare zi ce trece.
Și da, știu, asta este prea mult pentru
unii oameni; ei preferă doar să asculte, să vorbească, poate să se gândească
uneori la astfel de lucruri spirituale, dar nu să le practice. Eventual ei
poartă tricouri cu inscripții spirituale, spun „Namaste” ca să-i impresioneze
pe cei din jur și când le intră cineva în față în trafic îl înjură cum le vine
la gură.
Vă avertizez: în loc să pozezi într-o
persoană spiritual/ evoluată, este mai onest să-ți asumi cine ești cu adevărat,
să-ți asumi comportamentele tale dezechilibrate, să-ți asumi faptul că ești o
persoană care funcționează la modul inconștient, pentru că în acest caz
Universul nu are mari pretenții de la tine.
Dacă tu te dai spiritual/ evoluat, se
schimbă lucrurile, Universul are pretenții mai mari de la tine și n-o să-ți
placă ce urmează. Dacă tu vorbești ca și cum ai fi spiritual, dacă încerci să
le dai altora impresia că ești evoluat, că faci parte din lumea celor care
funcționează la modul conștient, dar de fapt funcționezi la modul inconștient,
dacă e numai gura de tine, o să-ți creezi singur probleme.
Nu poți vorbi despre spiritualitate fără
ca Universul să-ți ceară să trăiești la acel nivel la care pretinzi că te afli.
Știi ce o să facă Universul? O să-ți aducă în față testele, pentru ca tu să
dovedești dacă ești atât de spiritual pe cât te crezi/ pretinzi a fi. Universul
te va pune să treci prin foc, ca să dovedești dacă este măcar o urmă de „aur
spiritual” în interiorul tău, așa cum spui tu că e.
Universul o să spună „Dragule, te aud
vorbimd atât de mult în ultima vreme despre spiritualitate, despre «Lumina și
iubire», despre iertare. Excelent!
O să te caute familia ta săptămâna
viitoare și o să fii testat, ca să vedem cum te descurci când o să-ți apese ei
butoanele”.
Degeaba citești o carte, dacă nu ești
dispus să pui în practică ceea ce înveți din ea. Dacă este o carte bună, atunci
învață și aplică ceea ce ai învățat. Nu citi o carte doar cu mintea, citește-o
cu inima.
Universul va verifica dacă pui în
practică informațiile pe care ți le pune la dispoziție, va verifica dacă doar
vorbești despre spiritualitate sau îți trăiești spiritualitatea.
Și în caz că nu ai știut asta până acum,
ia acest mesaj ca pe o informare oficială: nu mai vorbi despre spiritualitate,
nu te mai da spiritual, dacă nu îți trăiești spiritualitatea. Dacă nu trăiești
ceea ce propovăduiești ești în conflict cu tine însuți, iar asta o să-ți
provoace probleme.
Ai primit avertismentul, de-acum înainte
nu mai poți să spui că n-ai știut. (Michael Mirdad)
În ultima perioadă tot mai multe
magazine/ afaceri au probleme în a găsi oameni pe care să-i angajeze. Unii
poate că ați constatat personal asta: nu mai ai pe cine să angajezi, fiindcă nu
mai vrea nimeni acea slujbă.
Și nu e vorba despre faptul că oamenii
nu mai vor să muncească. Este vorba despre faptul că cei mai mulți dintre
oamenii care lucrau în acele slujbe știau adânc în interiorul lor că nu fac
ceea ce vrea sufletul lor să facă, simțeau că nu fac ceea ce este menit să
facă. Iar acum nu mai vor să facă asta. Nu mai vor să facă ceva ce nu le place,
ce nu-i împlinește la nivel de suflet. Ei nu spun „Nu mai vreau să muncesc”, ei
spun „Nu mai vreau să fac asta”.
Și există cu siguranță oameni care ar
vrea să facă acel lucru, cărora le-ar plăcea să facă acel lucru, dar este
nevoie de o reorganizare generală la nivelul societății și de a-i ajuta pe
oameni să-și descopere Menirea.
Dar credeți că o să vedeți vreun program
de televiziune sau vreun jurnal TV care să vină cu Breaking news de tipul
„Umanitatea este pregătită de schimbare, oamenii sunt pregătiți să-și descopere
și să-și urmeze Menirea! Mai multe amănunte la ora 19”?
Credeți că o să vedeți jurnale de știri
la care să se transmită: „V-am mințit până acum. Am fost niște marioanete cu
toții, dar mai nou ne-am trezit, am descoperit că suntem în asta împreună și
vrem ca lucrurile să se schimbe radical”?
Credeți că o vedeți programe de
televiziune educative, la care să fiți învățați să terminați cu relațiile de
cuplu „obișnuite” (adică disfuncționale/ toxice) și să nu mai acceptați decât
conexiuni la nivel de suflet?
Lumea asta încearcă să ne separe/
divizeze/ învrăjbească, să ne țină într-o stare de neputință, fiindcă ea este
bazată pe ego. Iar puținii oameni care vorbesc despre Schimbare, care refuză să
se lase manipulați/ controlați, sunt boicotați/ atacați/ criticați/
batjocoriți/ cenzurați. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
" Efectele benefice ale Meditatiei
- Beyondmind
3 minute – produc schimbări în câmpul
electromagnetic uman, se îmbunătățește circulația și balanța biochimică a
sângelui.
7 minute – încep să se modifice ușor
anumite pattern-uri de gândire din creier, crește diametrul câmpului
electromagnetic individual – aura .
11 minute – încep să se producă
schimbări în sistemul nervos și endocrin al organismului.
22 minute – permite „celor trei minți”
(negativă, pozitivă și neutră) să se echilibreze și să înceapă să lucreze
împreună. Subconștientul începe să se purifice.
31 minute – permite glandelor endocrine,
respirației și concentrării să influențeze simultan celulele și ritmurile
organismului. Secreția glandelor endocrine este complet echilibrată, la fel și
energia eterică a chakrelor (acestea fiind punctele de conjuncție energetică
dintre centrii fizici și spirituali).
62 minute – produce modificări în
substanța cenușie a creierului. Stimulează lobii frontali ai creierului,
hipofiza și glanda pineală. Prin intermediul corpului fizic, a emoțiilor și a
stării mentale se stabilește comunicarea cu Divinitatea din interior. Umbra din
mentalul subconștient, precum și proiecțiile externe sunt integrate.
2,5 ore – modifică psihicul, în funcție
de câmpul magnetic înconjurător astfel, încât mentalul subconștient să se
fixeze într-o schemă nouă de funcționare, sub influența Conștiinței Universale.
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE
NUMĂRUL ZILELOR DE PRACTICĂ
40 zile – ne scapă de un obicei nociv
90 zile – permit dobândirea unui obicei
nou, benefic
120 zile – manifestarea firească a unui
nou obicei/abilități
1000 zile – obiceiul/abilitatea este
adusă la măiestrie
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE
NUMĂRUL CELOR CE MEDITEAZĂ
Orice meditație este o incredibilă
armonizare cu natura și Universul; dar atunci când mai există și alți oameni
lângă noi, efectul unei astfel de meditații colective devine mult mai puternic.
” În Epoca de Aur oamenii vor învăța cu
toții să se unească între ei. Și această unire are și ea propriile ei legi de
manifestare:
Două aure umane se amplifică între ele
de până la 7 ori, dacă oamenii sunt uniți de aceeași idee, frecvența lor e
aceeași și ei meditează pentru un scop comun.
3 de oameni – aurele se amplifică de 7
ori la pătrat, adică de 49 de ori.
Dacă se unesc în meditație 4 persoane –
ei își amplifică reciproc aurele cu 7 la puterea a 3-a, adică de 343 ori!
Prin urmare, cu cât mai mulți oameni cu
același nivel de elevare meditează împreună, cu atât mai valoros devine fiecare
membru, ce li se alătură în continuare, deoarece el crește exponențial puterea
meditației. Colectivul uman evoluat este o mare putere!”
Sursa: Konstantin Tsiolkovsky, „Despre
puterea unității”
În calitate de Fiinte Stelare,
StarSeeds, Lumini prin lume trebuie sa ne reamintim următoarele:
1. Întotdeauna vom ieși în evidență și
vom fi inadaptații societății - cei care se conformează deloc. Așa și trebuie
să fie, întrucât ne lăsăm deloc păcăliți de iluzia conformismului, a
programării false și suntem deloc meniți să acceptam limitările nimănui.
2. Mulți dintre noi vom avea vieți
extrem de dificile și am știut acest lucru înainte de a ne încarna pe această
planetă. Am știut cum va fi viața pe această planetă și am fost de acord să
venim aici în aceste vremuri. Noi am ales super entuziasti sa coboram in
densitatea de aici, din matrix.
3. Multe dintre sufletele care aparțin
grupurilor de suflete foarte evoluate, precum Cei Iluminați, Grațiile, Cei
Iubitori, Păstrătorii Înțelepciunii, Aducătorii de Har vor avea vieți extrem de
dificile - din cauza tiparelor negative din vieți trecute, dar și din cauză că
majoritatea acestor suflete au acceptat să preia multe în această încarnare
pentru a ridica nivelul de conștiință, pentru a stabiliza Corpul de Lumină,
pentru a vindecare și ridica întreaga omenire. De obicei preiau multă
suferință, întrucât vindecătorul rănit este cel care vindecă; vindecând conștiința
colectivă ajutăm ascensionarea colectivului.
4. Sufletul întotdeauna vă va ghida
către cel mai înalt scop al sufletului și vă va aduce înapoi pe această cale,
chiar dacă vă rătăciți. Și asta deoarece v-ați încarnat aici mai întâi și mai
întâi pentru a aduce schimbarea și pentru a asista la renașterea planetei și a
întregii umanități. Dacă vă rătăciți, întotdeauna vi se va reaminti, într-un
fel sau altul, motivul pentru care vă aflați aici. De cele mai multe ori se va
întâmpla ceva , care vă va trezi.
5. Cu cât mai evoluat este sufletul
vostru, cu atât mai multe dificultăți veți întâmpina - se asteapta multe de la
cei cărora li se dau multe daruri. Dacă serviți ( being in service) si ajutati
oamenii autentic, din inimă, atunci vă veți abandona întrega viață în Mâinile
Lui Dumnezeu și veți servi cu întreaga voastră ființă.
6. Cu cât sunteți mai aliniați la scopul
sufletului, cu atât veți simți mai mult acea pace interioară, acea cunoaștere
profundă, bucuria supremă de a trăi în acord cu sufletul și grupul vostru de
suflete. Va deveni un mod de viață. Inima vi se va deschide la noi și profunde
niveluri de iubire și lumină.Constiinta Christica.
7. Cu cât mai înaltă este chemarea, cu
atât se așteaptă mai multe de la voi. Însă ați fost de acord cu toate acestea înainte
de a vă naște, iar trăindu-vă chemarea veți fi îndemnați să serviți în moduri
noi și însemnate."
(Judith Kusel) Traducerea Mihaela Dan
”Văzând destul de multă polaritate și
lupte interioare chiar acum.
Pot să recunosc liber că, de la o zi la
alta, NU am toate răspunsurile.
Nici măcar pe-aproape.
Acest loc este un înnebunitor ZOO
multidimensional, multifrecvențional.
Energiile pur și simplu ne CIOCĂNESC pe
marea noastră majoritate, zi după zi.
Fie ele organice și celeste, fie
artificiale și radioactive.
NICIUNUL dintre noi nu știe cu
certitudine de 100% zi de zi ce este ce, cel puțin nu în totalitate.
Dar simt că cei mai mulți dintre noi
putem fi de acord că poate fi epuizant zi de zi aici jos.
Voi continua să mă încred până la capăt
în spiritul și intuiția mea. Dar nu voi pretinde niciodată că știu tot ce se
întâmplă în această hologramă nebună.
Vă rog, fiți cât mai blânzi posibil unul
cu celălalt. Cu toții trecem prin foarte, foarte multe, doar încercând să fim
oameni într-un tărâm mereu provocator.
Voi face tot ceea ce pot mai bine să
ridic sufletele semenilor mei care se luptă (încercând să facă față), chiar și
atunci când opiniile noastre s-ar putea să nu se alinieze în totalitate.
Vreau să vă văd pe toți reușind să vă
întoarceți în tărâmurile fericirii.
Rămâneți în inimile voastre și
continuați să mergeți înainte.”
”Sunt sigur că nu sunt singura persoană care simte că energia lumii s-a schimbat dramatic în ultimii patru ani și că ceva ciudat se întâmplă.” (Autor Tone Mellard) Traducere Monica Poka
“- Meditația în timpul mersului pe jos -
Meditația în timpul mersului pe jos sau
Kinhin este o tehnică de meditație care presupune mersul pe jos, în timp ce se
meditează. Deși această practică începe în mod tradițional înainte sau după
meditația așezată, practicanții o folosesc acum ca o modalitate activă de a
încorpora atenția în viața de zi cu zi.
„ Mergem încet, într-un mod relaxat, cu
un ușor zâmbet pe buze. Când exersăm în acest fel ne simțim complet în largul
nostru; pașii noștri sunt pașii celei mai încrezătoare persoane din lume.
Această meditație te îndeamnă să te
bucuri cu adevărat de mers: a merge nu pentru a ajunge undeva, ci doar pentru a
merge, pentru a fi în momentul prezent, bucurându-te de fiecare pas.
Acesta este motivul pentru care trebuie
să vă scuturați de toate grijile și anxietățile, să nu vă gândiți la viitor, să
nu vă gândiți la trecut, doar să vă bucurați de momentul prezent. Oricine o
poate face; este nevoie doar de puțin timp, puțină conștientizare și dorința de
a fi fericit.
În viață mergem tot timpul, dar, de
obicei, parcă alergăm; pașii noștri grăbiți imprimă neliniște și tristețe pe
suprafața pământului. Dar dacă putem face un pas în pace, atunci putem face
doi, trei, patru și apoi cinci, pentru pacea și fericirea omenirii.
Mintea noastră pleacă de la un lucru la
altul, ca o maimuță care se aruncă din ramură în ramură, fără să se oprească
vreodată să se odihnească. Gândurile au milioane de căi și ne trag mereu cu ele
în lumea distragerii și a uitării.
Dacă putem transforma calea pe care
mergem într-un câmp de meditație, picioarele noastre vor face fiecare pas în
deplină conștientizare, respirația se va armoniza cu pașii, mintea se va simți
automat în largul ei.
În timp ce mergeți, exersați conștientizarea
respirației cu sistemul de numărare a pașilor: acordați atenție fiecărei
respirații și numărului de pași pe care îi faceți în timp ce inspirați și
expirați. Dacă faci trei pași la inspirație, vei spune: „Inspir, inspir,
inspir.” Când expiri, dacă faci trei pași spune: „Expir,expir, expir”.
Nu încercați să vă controlați
respirația, lăsați plămânii să aibă tot timpul și aerul de care au nevoie.
Un cuvânt pentru fiecare pas...
Cheia tuturor este conștientizarea.” Sursa:
Thich Nhat Hanh & Florin-Cristian Cruceanu
Tot mai mulți oameni încep să simtă
energiile, să funcționeze ca ființe energetice.
Când funcționezi în acest fel simți
energia oamenilor cu care interacționezi. Și în cazul unora dintre ei, constați
că deși vorbesc/ se comportă frumos cu tine, că spun lucrurile „potrivite”, tu
le simți energia și simți că ceva nu este în regulă cu ei, că nu sunt sinceri.
Dincolo de cuvinte și gesturi, energia lor îți oferă cele mai importante
informații despre acei oameni, pentru că interacțiunea voastră este în primul
rând una energetică.
Totul este energie. Noi percepem toate
experiențele la nivel energetic.
Când interacționezi cu un om, prima
interacțiune este cea energetică, îi simți energia. Și nici nu mai contează ce
spune sau în ce fel se comportă; dacă tu simți că e ceva în neregulă cu energia
lui, nu te mai pot păcăli nici cuvintele și nici comportamentele sale, care par
a fi „în ordine”. Tu simți că e ceva fals în ceea ce spune/ face, simți că e
ceva în neregulă.
La fel se poate întâmpla la serviciu: de
cum ajungi în acel loc simți o energie care te apasă, simți că nu rezonezi cu
acel loc/ mediu.
Și asta n-o să se atenueze; dimpotrivă,
sensibilitatea voastră la energii va deveni din ce în ce mai mare. Și pot să vă
garantez că n-o să vă placă întotdeauna ceea ce simțiți; o să fie situații în
care o să fie ceva de genul „Aș vrea să nu simt ceea ce simt!”.
Radarul vostru energetic va fi din ce în
ce mai puternic, va sesiza tot mai precis/ intens energiile altora și n-o să vă
puteți preface că nu simțiți acele lucruri. Și n-o să vă placă întotdeauna
energiile pe care le simțiți. Dar este spre binele vostru să aveți încredere în
ceea ce simțiți, în ceea ce vă spune rezonanța voastră, nu în ce cred/ vă spun/
simt alții. Și în „alții” includ și diverși învățători spirituali, mă includ și
pe mine, includ orice gen de guru sau expert din domeniul științei, cu diplome
și titlurile aferente. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
În perioada 2020-2022 lumea întreagă a
experimentat frica la un nivel neașteptat. Dincolo de ce s-a întâmplat în acea
perioadă, unii dintre voi ați trecut prin diverse situații care v-au făcut să
simțiți o frică foarte mare, care v-au zguduit; alții vor avea parte de o
asemenea experiență în perioada următoare.
Fie că e vorba despre o frică de ce se
întâmplă în lume, de o frică privind propria viață, de o frică privind o
situație anume, noi toți am „dansat” cu frica în ultimii ani. Și fiecare vom
descoperi la ce nivel al dansului nostru cu frica, aceasta ne face să ne
îmbolnăvim, să eliberăm anumite lucruri sau să ne transformăm.
Vine un moment în care corpul nostru
fizic nu mai face față la atâta frică și fie se îmbolnăvește, fie pur și simplu
nu mai poate susține viața. Unii dintre voi veți trece prin situații dure în
următoarea perioadă, pentru că trupul vostru nu mai poate „duce” atâta frică și
este necesar ca voi să faceți ceva în acest sens, să conștientizați că nu mai
puteți continua să trăiți așa, că este necesar să ieșiți din spațiul fricii.
Căutați ajutor la cei apropiați sau la oameni care vă pot da ajutor
specializat, dar nu lăsați lucrurile să treneze, fiindcă nu este de lăsat.
În cazul unora dintre noi nu e vorba
doar de traume din această viață, ci și de traume din vieți anterioare, care
ies la suprafață. Frica poate face ravagii în corpul/ viața noastră și de aceea
atunci când simțiți o frică foarte mare este necesar să o eliberați, să
încetați să trăiți din spațiul fricii, fiindcă nu mai puteți trăi în frică mult
timp. De câte ori simțiți frică, fiți atenți, conștientizați acest lucru și
întrebați-vă ce puteți face pentru a ieși din spațiul fricii, ce puteți face ca
să nu mai trăiți într-o continuă frică.
Noi, ca și colectiv, am experimentat
foarte multă frică în ultimii circa patru ani și mulți oameni pur și simplu nu
mai pot duce această frică, trupul lor nu mai face față, va ceda.
Eliberați-vă de frică! (Lee Harris)
Traducerea Mihaela Dan
Schimbările
prin care trecem la nivel personal și colectiv în această perioadă fac necesară
stabilirea unor limite ferme și de respectarea lor. Este necesar să vă
monitorizați permanent starea de sănătate, să observați atunci când sunteți
copleșiți/ epuizați, să observați când funcționați din spațiul fricii și să
luați imediat măsuri în consecință.
Dacă
urmăriți mesajele mele, cel mai probabil sunteți empați, simțiți energiile și
de aceea este esențial în această perioadă să observați când acestea vă
copleșesc, să știți când e momentul să vă retrageți în solitudine, departe de
lume, de angajamentele sociale, pentru a vă echilibra/ încărca bateriile.
Când
suntem dezechilibrați nu mai gândim limpede, suntem stresați, luăm decizii/
avem reacții care nu ne sunt benefice. Echilibrați-vă, folosind orice variantă
funcționează pentru voi – faceți lucruri care vă plac, meditați, faceți mișcare,
îmbrățișați copaci, etc.
Fiți
cu ochii pe voi înșivă, mai ales dacă sunteți unii dintre cei care prin natura
activității/ profesiei lor ajută alți oameni, pentru că umanitatea, ca și
colectiv, a trecut în ultimii ani printr-o perioadă foarte grea, oamenii s-au
încărcat cu energii de vibrație joasă și nu e simplu să ai de-a face cu ei,
să-i ajuți să se vindece la nivel fizic, emoțional sau psihologic.
Așadar,
monitorizați-vă permanent și aveți grijă să nu mai oferiți altora când sunteți
dezechilibrați, epuizați; să vă opriți, să vă încărcați propriile baterii și
abia apoi să reîncepeți să oferiți din preaplinul vostru. Nu oferiți mai mult
decât vă permiteți, nu oferiți cu prețul propriei stări de bine! (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Unii
dintre voi constatați că în aceste zile ies la suprafață din interiorul vostru
credințe/ tipare/ programe/ gânduri/ emoții/ comportamente de vibrație joasă
care vă caracterizau în trecut, dar nu mai rezonează cu voi acum. Și nu că
n-ați mai fi trecut prin astfel de curățări energetice până acum, nu e ceva
nou, dar este important să deveniți mai conștienți decât în trecut: să vă dați
seama că ați intrat într-o nouă curățare energetică și să o parcurgeți la modul
conștient.
Și
spun asta pentru că la modul general, noi știm ce este aceea o curățare
energetică, știm ce presupune ea, dar când ni se întâmplă nouă așa ceva, uneori
nu conștientizăm că trecem printr-o curățare energetică, nu suntem atenți și ne
lăsăm trași înapoi, în vibrații joase, când apar iar astfel de credințe/
tipare/ programe/ gânduri/ emoții/ comportamente, iar apoi ne judecăm pentru
modul în care ne-am comportat, ne spunem că dacă mai avem astfel de gânduri/
emoții/ comportamente înseamnă că nu suntem atât de evoluați pe cât credeam.
Este
de dorit ca atunci când ne surprindem simțind o emoție de vibrație joasă, având
gânduri de vibrație joasă, manifestând un comportament distructiv, o credință
limitativă, etc, noi să conștientizăm „Ups, asta are o vibrație joasă. Nu mă
mai caracterizează astfel de gânduri/ credințe/ comportamente/ emoții, asta a
ieșit la suprafață fiindcă i-a venit vremea să fie eliberată! Nu am de ce să mă
judec, e o energie din interiorul meu, e ceva care m-a caracterizat în trecut,
dar acum nu mă mai reprezintă și a venit vremea să îi dau drumul”.
Așa
facem curățările energetice la modul conștient.
Unii
dintre voi veți observa că începeți să vă manifestați altfel decât în trecut,
că omul care sunteți este diferit de cel care erați până acum. În cazul unora,
schimbările vor fi subtile; în cazul altora schimbările vor fi semnificative.
Poate
că acum petreceți mai mult timp în solitudine, deși în trecut erați un om care
avea o viață socială foarte activă.
Poate
ați constatat că relaționați altfel cu cei din jur, poate sunt oameni apropiați
cu care simțiți că nu mai rezonați, poate constatați că nu mai intrați în
controverse/ certuri cu oameni care înainte vă apăsau butoanele, că sunteți
mult mai echilibrați și le permiteți celorlalți să aibă propriile opinii, chiar
dacă sunt diferite de ale voastre.
Poate
constatați că nu mai puteți să comunicați cu o anumită persoană în modul în
care ați comunicat până acum.
Poate
fi orice alt tip de schimbare; cert este că lucrurile se schimbă tot mai mult
în viața noastră, pentru că nivelul nostru de vibrație se schimbă continuu.
(Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Noi am crescut vibrațional în ultima
perioadă și toate energiile din corpul nostru fizic care se află sub nivelul de
vibrație la care ne aflăm acum ies la suprafață rând pe rând, inevitabil, ca să
le curățăm.
De exemplu, diversele tipare de vibrație
joasă pe care le-am manifestat până acum în relații, codependența, sentimentul
că nu avem valoare, frica de abandon, perfecționismul, tendința de a controla
totul, tiparul victimei – sunt lucruri care au făcut parte din viața noastră
mult timp și pe care noi le eliberăm acum.
Noi nu mai funcționăm în tiparul
victimei, nu ne mai temem că vom fi abandonați, nu mai relaționăm din tiparul
codependenței, nu mai avem avem atâtea atașamente față de diverse persoane/
lucruri din exterior, nu mai avem nevoie să obținem validare din exterior, nu
mai depindem de alții ca să ne simțim iubiți/ apreciați/ acceptați/ valoroși,
nu mai simțim dorința de a le face pe plac celorlalți ca să fim acceptați.
Toate acele vechi credințe/ tipare/
comportamente ies acum din interiorul nostru, se manifestă acum în viața
noastră de zi cu zi, ca să conștientizăm cum am funcționat în trecut și să ne
întreabăm: „Vreau să funcționez în continuare în acest mod? Vreau să trăiesc în
continuare în acest mod? Simt că aceste lucruri mă mai reprezintă?”.
Și poate voi veți spune: „Stai puțin; de
unde până unde simt asta? Cum de am iar tendința de a face asta? Credeam că am
terminat cu această credință, cu acest tipar/ program/ comportament, cu acest
gen de emoții! Credeam că le-am curățat deja! Credeam că am vindecat asta! De
ce simt iar așa ceva? De ce mă comport iar așa? De ce mai am astfel de gânduri?
Oare sunt un om rău? Oare nu am evoluat deloc?”.
Nu, nu ești rău și nu e vorba despre
faptul că nu ai evoluat! Nu e nimic în neregulă cu tine! Când se întâmplă
astfel de situații este vorba pur și simplu de niște energii care încă mai erau
în corpul tău și fiindcă tu ai mai crescut ca nivel de vibrație, ele ies la
suprafață, ca să le eliberezi.
Pe moment ai senzația că eștii tras
înapoi de aceste lucruri care ies din interiorul tău, dar nu e vorba decât
despre faptul că ele se cer văzute/ conștientizate, simțite și eliberate. Și
asta se întâmplă pentru că tu te-ai schimbat și acele lucruri nu mai rezonează
cu tine, nu te mai reprezintă. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
În
cazul multora dintre voi, ceea ce vă doriți/ creați în viața voastră este ceva
nou, foarte diferit de ceea ce v-ați dorit/ ați creat în trecut, pentru că voi
ați ajuns la un nivel de vibrație diferit de cel la care vă aflați în trecut.
Și ca să puteți să manifestați/ realizați acele lucruri este necesar să faceți
curățenie în interiorul vostru, ca să vă asigurați că veți rămâne la acest
nivel mai înalt de vibrație, că energiile de vibrație joasă din interiorul
vostru nu vă vor trage în jos.
De
exemplu, dacă vă doriți un partener cu care să aveți o relație de cuplu de
vibrație mai înaltă decât relațiile voastre din trecut, este necesar să
curățați acele tipare disfuncționale în care ați funcționat în vechile relații,
pentru că altfel, chiar dacă atrageți un alt partener, odată intrați în relație
cu el, veți începe să vă manifestați iar ca în trecut și asta va afecta
relația, o va trage în jos vibrațional. De aceea corpul vostru scoate la
suprafață acum vechi credințe/ tipare care v-au afectat în fostele relații,
pentru ca voi să le conștientizați și să le curățați.
Voi
(corpul vostru) vă arătați vouă înșivă în fiecare zi, prin ceea ce simțiți/
experimentați, ce anume aveți de curățat, ca să puteți să creșteți vibrațional.
Voi
(corpul vostru) vă arătați vouă înșivă în fiecare zi, prin ceea ce simțiți/
experimentați, ce anume vă trage înapoi, ce anume vă împiedică să evoluați.
Amintiți-vă
asta de câte ori ies la suprafață din interiorul vostru vechi credințe/ tipare/
programe/ traume/ comportamente/ gânduri, nu vă mai judecați că „iar simțiți
așa ceva", că „iar v-ați comportat așa", etc - sunt doar niște
energii care ies la suprafață ca să fie eliberate, nimic mai mult! Ele nu vă
mai caracterizează (dovadă că au ieșit la suprafață, ca să fie curățate), dar
erau acolo, în interiorul vostru, așa încât tot ce aveți de făcut este să le
conștientizați și să le curățați.
Dacă
au ieșit la suprafață înseamnă că voi aveți un nivel mai înalt de vibrație
decât acele energii, nu înseamnă că e ceva în neregulă cu voi. Poate că o să vă
simțiți uneori frustrați că pare că nu se mai termină, dar tratați-vă cu
compasiune când treceți prin astfel de curățări energetice. (Lorie Ladd)
Toate gândurile de vibrație joasă care
îmi dau o stare neplăcută sunt, de fapt, niște daruri. Acele gânduri îmi spun:
„Tu ai funcționat până acum în acest mod, având aceste gânduri, dar corpul tău
fizic nu mai rezonează cu ele.
Ești dispusă să conștientizezi că
gândești în acest mod, ești dispusă să conștientizezi că te-ai lăsat condusă de
aceste gânduri până acum, că ele nu te mai caracterizează acum și să le
eliberezi? Ești dispusă să le privești din postura Observatorului neutru, fără
să le judeci și fără să te judeci pentru faptul că ai gândit așa? Pentru că
dacă tu le judeci sau te judeci, ele vor rămâne în viața ta, nu le vei
elibera”.
Noi am fost învățați ca atunci când avem
un gând negativ, să-l schimbăm cât mai repede cu un gând pozitiv, să ne gândim
la ceva ce ne place. Am fost învățați să folosim „gândirea pozitivă” pentru a
înlătura gândurile negative. Asta nu face decât să ne împiedice să eliberăm/
curățăm aceste gânduri, pentru că noi încercăm să controlăm din spațiul egoului
ceea ce simțim/ gândim.
Soluția nu este să ne forțăm să ne
gândim la ceva plăcut, ci să conștientizăm că avem acele gânduri de vibrație
joasă, să conștientizăm că sunt ale noastre, că am funcționat în baza lor în
trecut și că acum ele nu mai rezonează cu noi, nu mai sunt adevărate pentru
noi.
Ca să poți curăța/ elibera o energie
care iese la suprafață din interiorul tău, este necesar să fii dispus să o
privești în față și să o recunoști/ onorezi ca atare, să recunoști că ea
există, că a fost parte din tine.
Chiar dacă este vorba despre un
comportament ce ține de o adicție, este necesar să-l recunoaștem/ onorăm ca
atare, să nu-l judecăm, pentru că el a fost parte din noi pentru o vreme și
apoi să conștientizăm că acel comportament nu ne mai caracterizează în prezent,
că a venit vremea să-i dăm drumul. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Când energiile de vibrație înaltă sunt
asimilate în corpul tău fizic, acestea răvășesc energiile de vibrație joasă
(credințe/ tipare/ programe/ traume/ gânduri/ emoții/ comportamente) din interiorul
tău, le scot la suprafață, ca să fie curățate/ eliberate. Așa se face loc
pentru mai multe energii de vibrație înaltă, ca să poți crește tot mai mult ca
nivel de vibrație.
Acesta este modul în care are loc
evoluția noastră; este inevitabil să iasă la suprafață periodic energiile de
vibrație joasă, ca să fie conștientizate și eliberate. Nu se poate altfel, iar
faptul că ies la suprafață iar și iar astfel de energii este un semn bun, este
un semn că mai creșteți vibrațional. Ca atare, nu vă mai judecați pentru faptul
că treceți periodic prin astfel de episoade care pot fi inconfortabile/
neplăcute, faceți la modul conștient aceste curățări energetice, în loc să vă
plângeți că „nu se mai termină”, că iar simțiți anumite emoții pe care credeați
că le-ați curățat sau să vă criticați că n-ați evoluat suficient.
Pe de altă parte, faptul că tu crești
vibrațional face să te schimbi tot mai mult, deci vei avea noi valori/
principii, o nouă perspectivă asupra vieții/ lumii, noi visuri. O să
funcționezi altfel, o să te comporți altfel, o să relaționezi altfel cu
ceilalți, vei renunța la tendința de a ține totul sub control și vei capitula,
vei avea o nouă relație cu Dumnezeu.
Toate acestea se vor întâmpla natural,
nu te vei obliga tu să te manifești altfel, pentru că tu (mintea/ egoul tău) nu
poți controla acest proces al evoluției tale spirituale.
Egoul este cel care vrea să controleze
totul, egoul tău este cel care dorește ca totul să se întâmple cum și când vrea
el.
Egoul tău habar nu are ce se întâmplă cu
tine, habar nu are de ce ai venit tu pe Pământ, deci cu atât mai puțin este
capabil să te ghideze în acest proces evolutiv. Egoul tău nu înțelege că tot ce
trăiești în viața de zi cu zi este o experiență energetică. (Lorie Ladd)
Traducerea Mihaela Dan
În noile energii care sunt acum pe
planetă noi simțim mult mai clar/ intens când ceva/ cineva nu mai rezonează cu
noi, nu ni se mai potrivește. În noile energii, noi suntem afectați mult mai
puternic când rămânem într-o slujbă/ relație/ situație care nu ni se mai
potrivește.
Nu suntem meniți să trăim în stres, în
nefericire, în prefăcătorie, dar pentru că am trăit așa atât de mult timp,
credem că asta este normalitatea, că „așa este viața”.
Tot ceea ce simțim, toate acele emoții/
stări de vibrație joase sunt semnale prin care noi ne informăm pe noi înșine că
este necesar să dăm drumul unor slujbe/ relații/ situații/ activități/ anturaje
care nu ni se mai potrivesc.
Și unii dintre voi simțiți foarte clar:
„Nu mai vreau să-mi petrec timpul cu acești oameni, chiar dacă am fost prieteni
atâta vreme. Simt că nu mai am ce discuta cu ei, parcă suntem din două lumi
diferite” sau „Simt că mi-a ajuns modul în care vorbește acest om cu mine. I-am
tolerat comportamentul foarte mult timp, dar nu mai sunt dispus să fac asta în
continuare. Am terminat cu el. De acum încolo nu-i mai permit nimănui să-mi
vorbească în acest mod. Ori mă tratează cu respect, ori iese din viața mea”.
Dacă tu te simți oribil la slujba ta,
dacă simți zi de zi stresul care te îmbolnăvește, dacă simți că nu mai vrei să
te duci nicio zi acolo, tu îți arăți ție însuți că locul tău nu mai este acolo,
că acea slujbă nu ți se mai potrivește, că este timpul să o lași în urmă și să
te îndrepți către ceva nou. Tu îți arăți ție însuți că te așteaptă ceva mai
bun, dacă ai curajul să dai drumul acelei slujbe care nu mai rezonează cu tine,
în ciuda fricii pe care o simți.
Depinde de tine să alegi să dai drumul
la ceva ce nu ți se mai potrivește, depinde de tine dacă te lași condus de
teama că nu vei avea cum să te întreții, că nu vei mai găsi o altă slujbă, etc
sau gândești la modul: „Motivul pentru care simt ceea ce mă simt în legătură cu
această slujbă este acela că eu mă anunț pe mine că a venit timpul pentru ceva
nou, mai bun decât serviciul meu actual. Dar pentru asta este necesar ca eu să
ascult/ urmez mesajul pe care-l primesc”.
Dacă ești într-o relație de mai mult
timp și ai făcut ceea ce a depins de tine pentru ca acea relație să
funcționeze, dar nu s-a schimbat nimic în bine, dacă simți/ știi adânc în
interiorul tău că locul tău nu mai este alături de acel om, ceea ce simți este
un mesaj care îți spune că a venit timpul să ieși din relația respectivă. Dar
depinde de tine dacă urmezi mesajul și urci la un nou nivel, accesând alt gen
de relații sau te lași condus de frică și rămâi în vechea relație.
Și când iei decizia tu nu știi ce
urmează, nu știi care va fi noua ta slujbă sau care va fi noua ta relație,
pentru că nu tu (mintea/ egoul tău) controlezi ceea ce se va întâmpla în
continuare. Tu doar capitulezi și asculți ghidarea pe care o primești, fiind
deschis către ce va urma în continuare.
Dacă ești nefericit, dacă te simți oribil
în slujba/ relația/ situația respectivă, dacă simți că nu mai suporți, că ea te
îmbolnăvește, acesta este un mesaj prin care tu îți transmiți ție însuți:
„Această slujbă/ relație/ situație nu mi se mai potrivește, nu mai rezonează cu
mine. A venit timpul să-i dau drumul. Mi se deschide o ușă către ceva nou”.
(Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Fiți atenți și observați că atunci când
Viața vă cere să dați drumul Vechiului (indiferent în ce formă se prezintă
acest Vechi), sunteți tentați să vă agățați de el, să rămâneți în zona voastră
de confort, pentru că e mai ușor așa.
Și da, în ultimii ani noi toți am trecut
prin multe, am avut parte de o perioadă foarte provocatoare și e firesc ca acum
să vă doriți să vă liniștiți, să vă relaxați puțin după atâta stres. E de
înțeles că nu mai vrem alte schimbări, nu mai vrem încă un gen de stres, nu mai
vrem decât să ne liniștim, fiindcă suferim cu toții de stres post traumatic
după ce s-a întâmplat în perioada 2020-2022. Cei mai mulți dintre noi nu suntem
conștienți de asta, dar toți suferim de stres post traumatic.
Suntem obosiți, suntem epuizați la nivel
energetic, însă energiile de vibrație înaltă curg în continuare pe Pământ, nu
se opresc și ni se cere să mergem înainte, să ne continuăm drumul. Noi nu am
vrea decât să ne lungim la pământ și să ne odihnim, să fim lăsați în pace până
ne revenim, dar energiile spun „Nu! Dă-i drumul mai departe, nu te opri!
Procesul evoluției umanității nu se oprește pentru tine, nu se pune pe pauză
fiindcă ești tu obosit, fiindcă vrei tu încă un time-out”.
De ce credeți că atât de mulți dintre
voi au ajuns ca în ultima vreme să prețuiască atât de mult momentele de
solitudine, să-și dorească să stea doar cu ei înșiși, departe zgomotul/
agitația lumii exterioare? Nu e vorba doar despre faptul că nu mai rezonați cu
vechiul vostru anturaj, ci și de faptul că sunteți epuizați de efectele
energiilor de vibrație înaltă în corpul vostru fizic.
Pentru mine este un miracol modul în
care am făcut față din punct de vedere energetic la ceea ce s-a întâmplat în
ultimii ani și se întâmplă în continuare. Și nu e de mirare că atunci când în
viața noastră personală se mai întâmplă ceva provocator, noi spunem
Universului: „Nu mai vreau! Lasă-mă în pace! Tot ce vreau este să mă liniștesc,
să iau o pauză! Nu mai fac nicio schimbare, nu mai fac niciun salt vibrațional.
Nu vreau să te mai aud! Lasă-mă în pace măcar pentru o perioadă!”.
Și Universul spune „Nu. Mergi mai
departe, nu te opri!”.
De aceea este necesar să avem compasiune
pentru noi înșine, fiindcă nu ne e deloc ușor.
La nivel uman e de înțeles că spunem „La
naiba! Nu mai vreau nicio schimbare! Nu vreau decât puțină liniște, nu mai pot
continua în ritmul ăsta!”. E de înțeles că uneori, când ni se arată că a venit
timpul să mai dăm drumul unei relații/ situații/ slujbe/ activități/ persoane,
etc, nu facem acest lucru, fiindcă e mai ușor să rămânem în zona noastră de
confort, chiar dacă ne simțim rău acolo.
Eu vă spun că schimbările vor continua,
pentru că energiile de vibrație înaltă continuă să curgă pe Pământ, ele
continua să ne afecteze și noi vom continua să fim împinși să facem schimbări
în interiorul nostru și în viața noastră. Acest proces nu se va opri. (Lorie
Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Rumi, maestrul spiritual persan din
secolul al XIII-lea, a fost întrebat:
-Ce este frica?
-Neacceptarea incertitudinii.
Dacă o acceptăm, devine o aventură.
-Ce este invidia?
-Neacceptarea fericirii în ceilalți.
Dacă o acceptăm, devine inspirație.
-Ce este furia?
-Neacceptarea a ceea ce este în afara
controlului nostru.
Dacă o acceptăm, devine toleranță.
-Ce este ura?
-Neacceptarea oamenilor așa cum sunt.
Dacă îi acceptăm necondiționat, devine iubire.
-Ce este maturitatea spirituală?
-Este când încetăm să încercăm să-i
schimbăm pe alții și ne concentrăm pe a ne schimba pe noi înșine.
Este când acceptăm oamenii așa cum sunt.
Este când înțelegem că fiecare are
succes din perspectiva sa.
Este când învățăm să lăsăm să plece.
Este când suntem capabili să nu avem
așteptări într-o relație și să dăm doar pentru plăcerea de a fi, de a trăi.
Este când înțelegem că ceea ce facem,
facem pentru propria noastră pace.
Este când pierdem nevoia de a arăta
lumii cât suntem de inteligenți.
Este când încetăm să căutăm aprobarea
altora.
Este când încetăm să ne comparăm cu alții.
Este când suntem în pace cu noi înșine.
Maturitatea spirituală este când suntem
capabili să distingem între 'nevoie' și 'dorință' și suntem capabili să lăsăm
să plece orice dorință.
Și cel din urmă și cel mai important:
Maturitatea spirituală se obține când
încetăm să căutăm 'fericirea', fiindcă fericirea este natura noastră însăși.
~Rumi
”Observați că frecvențele vibraționale
cresc exponențial, deoarece dimensiunea a 5-a este aici deja și accelerează
spre a 7-a.
Pe măsură ce propria voastră frecvență
vibrațională crește, potrivit propriilor voastre nivele de conștiință, ea
impregnează tot ceea ce creați sau emiteți, sau radiați și difuzați în
exterior.
Când începeți să înțelegeți frecvențele
și vibrațiile, atunci veți înțelege Legile Divine Universale supreme ale
Rezonanței, Atracției etc.
Mi s-a spus întotdeauna că nevoia de a
face reclamă va dispărea, deoarece voi și orice ce emiteți, proiectați sau
radiați în afară, îi va atrage pe cei care sunt acordați la acea energie.
Pentru că acum îi veți atrage spre voi pe cei care și orice ce există în
aceleași frecvențe și vibrații ca ale voastre.
Cine și ce se aseamănă se adună și cei
care rezonează cu banda voastră de frecvență, se conectează.
Factorul de ”acordare” este atât de
important de remarcat acum.
La nivel universal suntem cu toții
conectați. Fiecare suflet își are propriul ton și frecvențe ale sunetului,
precum și lumină. Cu cât mai acordați sunteți în voi și cu cât mai mult vă
crește coeficientul de lumină, cu atât mai mult vă cresc propriile frecvențe
vibraționale și sunt difuzate în exterior. Pentru că ceea ce este înăuntru, se
manifestă în afară.
Este important să înțelegem că, pe
măsură ce ascensionăm, pur și simplu nu vom mai fi atrași de benzile de frecvență
mai joase.
Suntem zilnic bombardați cu reclame, dar
am constatat că pe mine nu mă mai interesează și observ doar ceea cu ce rezonez
la nivel de suflet. Dorința pentru mai multe gadget-uri de consum etc. este
inexistentă, cu excepția a ceea ce pot găsi cu adevărat util în viața mea, și
menționez asta doar ca exemplu.
Vechiul consumerism 3D este pe cale de
dispariție, pe măsură ce mai multe suflete devin conștiente și încep acum să
atragă tot ceea ce este în banda lor de frecvență vibrațională.
Într-adevăr, cei care au nevoie să vă
găsească, vă vor găsi și viceversa.
Ceea ce rezonează cu frecvența voastră
vibrațională și orice radiați, se va acorda.
Va veni ziua în care cei care
ascensionează vor fi atât de centrați pe inimă co-creând la unison Noua Eră de
Aur, încât cei care aleg să rămână în vechiul 3D nu se vor mai putea acorda,
nici măcar nu vor putea vedea, nici opera, nici exista în nou.
Asta se întâmplă deja.” Judith Kusel , Traducerea
Mihaela Dan
“Cu cât crești mai mult ca nivel de
conștiință, cu atât vezi lucrurile dintr-o perspectivă mai largă.
Ca o comparație, gândiți-vă la o clădire
foarte înaltă – cu cât urci mai mult, priveliștea de la fereastră se schimbă,
cu atât vezi mai mult. În mod similar, de la fiecare nivel de conștiință vezi
în alt mod ceea ce se întâmplă în viața ta. Și poate că pare că lucrurile nu
s-au schimbat cu nimic în exterior/ viața ta, dar tu te-ai schimbat și vezi/
înțelegi cu totul altfel ceea ce se întâmplă.
Și atunci conștientizezi: „Cu cât urc eu
mai mult, ca nivel de conștiință, cu atât se va schimba mai mult viața mea. Și
se va întâmpla în mod natural. Eu trebuie să urc mai mult în interiorul meu, nu
în exterior”.
Dar așa cum se întâmplă cu apartamentele
în zgârie-nori, cu cât spațiul respectiv este la un etaj mai sus, cu atât costă
mai scump, fiindcă priveliștea este mai spectaculoasă. Și cu cât urci mai mult,
descoperi că cei de la etajele inferioare nu sunt interesați de ceea ce vezi tu
de la fereastra ta; ei văd cu totul altceva de la fereastra lor și cred că ceea
ce văd ei este „adevărat”.
Tu vei vedea lucrurile dintr-o
perspectivă mai amplă și le vei înțelege la un nivel mai profund, însă opinia
ta nu va fi înțeleasă de cei de la etajele inferioare, ba chiar va fi
combătută/ atacată. Ei nu văd ce vezi tu, adevărul tău este diferit de adevărul
lor. Nu sunt interesați să te asculte, să afle punctul tău de vedere. Ei își
folosesc propriile „lentile” și li se pare că văd clar cu ele, nu sunt dispuși
să privească lucrurile prin lentilele tale. Nu li se potrivesc acele lentile.
Și pe măsură ce urci mai mult, descoperi
că adevărurile tale se schimbă, pentru că ai acces la noi și noi perspective,
din ce în ce mai ample și ca atare, și înțelegerea ta asupra unor chestiuni se
extinde continuu. Periodic tu renunți la vechile adevăruri și adopți altele
noi, fiindcă ai acces la noi informații. Și îți dai seama că ceilalți trăiesc
în baza unor „adevăruri” false și ai vrea să le împărtășești Cunoașterea ta,
dar n-ai cu cine vorbi, fiindcă ei nu te ascultă, li se pare că vorbești
prostii, cred că ai înnebunit și uneori îți vine să te urci pe pereți, când
știi că ai putea să-i ajuți și ei nu vor.
Iar apoi conștientizezi că și tu ai
trăit o vreme în baza acelor adevăruri, că și tu erai convins că acele lucruri
erau adevărate; nu mai simți nevoia să forțezi nimic, îi lași în pace să
trăiască așa cum vor ei. Și simți că nu mai ai nimic în comun cu cei de la
etajele inferioare, că trăiți în lumi diferite, că aveți adevăruri diferite, că
nu mai poți petrece timp cu ei, fiindcă sunteți complet diferiți. Nu mai ai ce
vorbi cu ei... “
Sursa: Caroline Myss ,Traducerea Mihaela
Dan
Energiile sunt foarte puternice în
ultima perioadă, iar pentru unii dintre noi, starea de epuizare a devenit ceva
„normal”.
În cazul meu, starea de epuizare arată
cam la modul următor: corpul meu fizic „trage obloanele”, pur și simplu nu mai
pot funcționa, nu mai pot gândi, nu mai pot procesa nicio informație, nu mai
pot purta o conversație. Și nu e ceva anume din viața mea de zi cu zi care-mi
produce acea stare de epuizare, nu fac nimic în plus față de programul meu
obișnuit, nu am obligații casnice sau familiale care să mă extenueze, nu fac o
muncă fizică sau intelectuală extenuantă.
La nivel energetic, însă, fac foarte
multe și la fel faceți și voi, chiar dacă nu vă dați seama. De aceea vă simțiți
epuizați dincolo de limita epuizării pe care o atingeați în vremuri „normale”.
În trecut, chiar dacă vă simțeați
epuizați, puteați trage de voi și mai puteați funcționa la limita de avarie;
acum, însă, corpul vostru fizic nu vă mai permite asta.
Acum corpul nostru fizic ne transmite
mesajul: „Dacă nu alegi de bună voie să te odihnești, nu te vei putea forța să
faci nimic. N-o să-ți permit să funcționezi în continuare. De ce opui
rezistență? De ce nu înțelegi de vorbă bună și nu te odihnești?”.
Când voi vă judecați pentru faptul că
sunteți epuizați „deși n-ați făcut mare lucru”, când nu vă permiteți să fiți
obosiți, când nu vă permiteți să vă odihniți, când vă etichetați drept „leneși”
pentru că nu vă puteți ridica din pat 10-12-14 ore, voi vă faceți un mare
deserviciu.
Dacă nu vă permiteți să vă odihniți
atunci când corpul vostru fizic vă cere să vă odihniți și atât cât vă cere
corpul să vă odihniți, nu veți putea funcționa în continuare. Înțelegeți din
prima atunci când corpul vostru vă cere să vă opriți și să vă odihniți, fiindcă
altfel veți trece mult mai greu prin aceste perioade de epuizare. Înțelegeți că
stările respective vin și pleacă, dar atunci când vin, este absolut necesar să
le acceptați ca atare și să le onorați, odihnindu-vă. (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
Un lucru important, care vă ajută să
faceți față mai ușor acestei perioade, ține de a înceta să vă mai agățați de
persoane/ relații/ slujbe/ activități/ lucruri care vă trag în jos și cărora
le-a venit timpul să iasă din viața voastră. Nu vă mai agățați de ele, dați-le
drumul! Fie că e vorba de partenerul de cuplu, de un prieten, de locuința
voastră, de o slujbă sau orice altceva, dați-le drumul, pentru că în acest fel
eliberați locul, astfel încât ceva nou, care rezonează cu voi, să intre în viața
voastră.
Unii se tot întreabă „Când o să-mi
întâlnesc Familia de suflete? Când o să-mi întâlnesc Tribul?”.
Știți când? Atunci când veți da drumul
persoanelor care nu-și mai au locul în viața voastră, care nu mai rezonează cu
voi, care vă trag în jos, de care vă agățați de atât timp. Voi vă țineți
blocați în vechea voastră Versiune, prin faptul că vă agățați de ele, că nu le
dați drumul să iasă din viața voastră. Atât timp cât rămâneți în Vechi nu
puteți accesa Noul în viața voastră. Nu e loc pentru amândouă, iar voi alegeți
Vechiul, pentru că vă e teamă să ieșiți din zona voastră de confort. Nu știți
ce se va întâmpla dacă le dați drumul, nu aveți încredere că va fi bine și de
aceea preferați să vă bălăciți în continuare în răul pe care-l știți.
Știți că ceea ce aveți în prezent nu
servește Binelui vostru, dar nu aveți curajul să-i dați drumul, fiindcă vă e
frică de ce ar putea urma, de necunoscut. De aceea uneori faceți un pas înainte
și unul înapoi, dați drumul la ceva și apoi reveniți la acel ceva, fiindcă
parcă nu vă simțiți pregătiți să-i dați drumul de tot.
Dacă ceva iese din viața voastră este
pentru că nu-și mai are locul acolo, pentru că nu mai servește Binelui vostru,
pentru că lasă locul liber pentru ceea ce v-ați rugat să intre în viața
voastră. Dar dacă voi nu dați drumul Vechiului, Noul nu poate veni.
Uitați-vă bine în viața voastră,
acceptați să vedeți adevărurile dureroase, acceptați să vedeți că unele lucruri
chiar nu mai funcționează, că unele relații chiar au murit, că unele persoane
chiar nu mai rezonează cu voi și dați-le drumul! Faceți curățenie, chiar dacă e
dureros.
Nu vă mai rugați să fiți ajutați să vă
descoperiți Menirea, nu vă mai rugați să fiți ghidați ca să serviți mai mult
Binele comun, dacă voi refuzați să faceți curățenie în viața voastră, să
aruncați gunoiul energetic și să faceți loc pentru Nou, dacă atunci când vi se
oferă o oportunitate găsiți tot felul de scuze și o refuzați!
E nevoie de curaj ca să intri în Nou, ca
să profiți de noi oportunități. Și mulți dintre voi vă uitați la alți oameni și
gândiți „Sunteți atât de norocoși, v-ați găsit Familia de suflete, vă urmați
Menirea, serviți Binele comun, vă iubiți viața… Ce n-aș da să fiu și eu ca
voi!”.
Ați avut și voi posibilitatea să faceți
asta, vi s-au oferit și vouă oportunități în acest sens, dar n-ați avut curajul
să dați drumul Vechiului. Ați preferat să vă agățați de aceiași prieteni, de
aceiași oameni cu care nu rezonați, în aceleași relații disfuncționale,
perpetuând aceleași vechi tipare, fiindcă v-a fost frică să nu cumva să
rămâneți singuri. Și rezultatul îl vedeți acum în viața voastră. (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
Voi sunteți creați pentru succes.
Dumnezeu nu v-a creat ca să duceți o
viață oribilă, să vă zbateți în nevoi și probleme până muriți. Depinde însă de
fiecare dintre voi să deveniți în această viață cea mai Bună Versiune a
voastră, să aveți credință deplină în Dumnezeu și în ghidarea Sa, să aveți
încredere în voi înșivă și în faptul că vă puteți crea o viață minunată, dacă
urmați Planul pe care Dumnezeu îl are pentru voi.
Ce putem noi să facem pentru a deveni
cea mai Bună Versiune a noastră, pentru a ne atinge cel mai înalt potențial?
În primul rând, este necesar să
înțelegem că oamenii din viața noastră fie ne ajută să ne urmăm Calea, fie ne
trag înapoi/ deturnează de la Calea noastră. Nu există cale de mijloc.
Luați-vă câteva clipe și observați cu
deplină sinceritate dacă oamenii din apropierea voastră vă ajută să înaintați
pe Calea voastră, vă provoacă/ inspiră să evoluați sau vă trag înapoi.
Există un motiv pentru care unii oameni
sunt într-un permanent proces de evoluție, iar alții sunt blocați în
mediocritate.
Credeți că pe cei dintâi i-a ajutat
Dumnezeu să evolueze/ aibă succes și pe ceilalți nu? Credeți că cei dintâi au
avut noroc în viață și cei urmă au avut ghinion? Nu, Dumnezeu îi ajută pe toți,
dar unii oameni nu acceptă ajutorul/ ghidarea divină.
Dumnezeu are Planuri mari cu fiecare
dintre noi, dar pentru ca acele Planuri să se împlinească este necesară
participarea noastră. Nu putem avea succes în viață dacă nu suntem dispuși să
fim un participant activ în procesul propriei evoluții. Nu putem rămâne în zona
de confort așteptând ca Dumnezeu să ne facă o minune și subit, fără ca noi să
facem ceva, să devenim oameni de succes.
Pentru ca noi să devenim cea mai Bună
Versiune a noastră este necesar să lucrăm împreună cu Dumnezeu, să urmăm
ghidarea divină, să acționăm. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Poate că tu meriți mai mult decât ai la
acest moment în viața ta, dar dacă nu ești capabil să înțelegi mai bine cum
merg lucrurile și nu acționezi în conformitate cu acea înțelegere mai înaltă a
lucrurilor, nu vei ajunge niciodată să ai o viață mai bună. De aceea ai nevoie
de niște oameni care pot să te învețe niște lucruri, care te pot ajuta să-ți
îmbunătățești viața și care sunt dispuși să-ți spună în față niște adevăruri
inconfortabile/ dureroase despre tine, care nu sunt interesați să-ți spună doar
ce vrei tu să auzi, să-ți cânte în strună. Acesta este rolul învățătorilor
spirituali, al mentorilor, al ghizilor.
Unul dintre lucrurile care fac ca
oamenii să rămână blocați toată viața în mediocritate este faptul că aceștia au
anturajul nepotrivit.
Dacă vrei să evoluezi este obligatoriu
să-ți alegi anturajul la modul conștient, având intenția de a avea în preajma
ta doar oameni care îți susțin evoluția.
Și mulți oameni stau prost la acest
capitol, pentru că au o loialitate greșit înțeleasă față de niște persoane care
au fost mult timp în viața lor, dar care nu le sunt deloc benefice. Sunt loiali
unor persoane care profită de ei, care au comportamente lipsite de respect/
abuzive, care nu știu ce este loialitatea sau care pur și simplu sunt mediocre
și care îi trag în jos din multe puncte de vedere.
Mulți oameni își formează anturajul la
întâmplare, după cum au chef/ interes diverse persoane să li se alăture sau să
se îndepărteze; ei le permit altora să se fixeze ca o căpușă de ei și dacă
cineva rămâne prins de ei suficient de mult timp, îi poate deturna de la Calea
lor, fiindcă are influență asupra lor doar pentru că „îi este aproape de mult
timp”.
Eu, unul, mi-am învățat lecția din acest
punct de vedere și nu mai am în cercul apropiaților mei oameni care se apropie
de mine doar pentru că așa au chef/ interes pe moment și dacă tot au găsit ușa
deschisă, au intrat în viața mea. Eu îmi aleg cu intenție apropiații.
Dacă tu vrei să intri în viața mea nu
intri ca pe un teren viran, eu te voi evalua și voi decide dacă te las să intri
sau nu. În viața mea nu intră cine vrea, când vrea. Nu intri fără acordul meu
conștient, nu te strecori pe ușa din spate, nu vii ca însoțitor al cuiva care
este invitat, bazându-te pe faptul că dacă intră acea persoană, o să intri și
tu. Nu intri în viața mea fără ca eu să fac o evaluare atentă și să aleg la
modul conștient să-ți dau drumul să intri. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Mulți dintre voi vă aflați de ceva vreme
într-o fază în care vă simțiți blocați, simțiți că nu reușiți „să vă luați
zborul”, pentru că avionul vostru este prea greu, sunt la bord prea mulți
oameni – și sunt oameni cu care aveți relații mediocre/ disfuncționale, care nu
servesc Binelui vostru, care nu aduc plus valoare vieții voastre. Acei oameni
sunt ca un gen de balast care trebuie aruncat peste bord, dacă vreți să vă
înălțați.
Voi aveți nevoie în preajma voastră de
oameni care vă susțin evoluția, care vă provoacă din punct de vedere
intelectual/ profesional/ spiritual, care vă inspiră.
Eu, unul, nu accept în cercul
apropiaților meu oameni care nu-mi susțin evoluția, care nu mă provoacă să
cresc. În activitatea mea profesională am de-a face cu tot felul de oameni și
îi ajut pe toți, în măsura în care pot, dar când e vorba de viața mea
personală, nu sunt dispus să-mi consum timpul și energia cu oameni care nu aduc
plus valoare vieții mele, nu mă însoțesc cu astfel de oameni, nu socializez cu
astfel de oameni, nici măcar nu citesc postările acestor oameni.
Relațiile voastre au rolul să vă
propulseze pe calea voastră, să vă ajute să creșteți, să vă susțină să vă
împliniți Menirea. Dacă relațiile voastre nu aduc plus valoare, nu vă susțin
evoluția, nu vă ajută să vă împliniți cel mai înalt potențial, atunci acele
relații vă trag înapoi.
Nu puteți face lucruri mărețe împreună
cu oameni mărunți.
Mulți dintre voi aveți visuri înalte,
aveți idei mărețe, aveți un potențial impresionant, dar aveți în viața voastră
doar oameni mărunți; sunt mărunți ca nivel de conștiință, sunt mărunți ca mod
de gândire, sunt mărunți ca viziune personală. Și de aceea nu înaintați mai
deloc pe Calea voastră.
Unii dintre cei din cercul apropiaților
voștri nici măcar nu înțeleg limbajul vostru, nu vă înțeleg viziunea, nu vă
înțeleg visurile; cum vreți să vă ajute acei oameni să vă împliniți visurile?
Cum vreți să înaintați pe Calea împlinirii celui mai înalt potențial al vostru,
dacă „echipa” voastră este formată din oameni care se îndreaptă către nicăieri?
(RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Uneori este nevoie să dai drumul unor
greutăți pe care le cărai cu tine, ca să poți să înaintezi mai repede. Și da,
știu că este foarte greu pentru mulți oameni să facă o asemenea curățenie în
viața lor, să pună punct unor relații care nu mai servesc Binelui lor, fiindcă
au atașamente. Dar eu, unul, prefer să pierd niște oameni care nu-și mai găsesc
locul în viața mea, decât să mă pierd pe mine însumi sau să-mi pierd șansa de
a-mi împlini Menirea.
În cazul multor oameni, atunci când în
calea lor apar niște persoane care ar putea fi companioni prețioși în Călătoria
acestora spre a-și împlini cel mai înalt potențial, persoanele respective nu au
loc să intre în viața acestora, pentru că toate locurile sunt ocupate de
indivizi care nu au ce căuta acolo, care nu contribuie cu nimic la Binele
oamenilor despre care vorbim.
Faceți curățenie în viața voastră, dați
drumul relațiilor cu indivizi mediocri, cu oameni care nu aduc plus valoare în
viața voastră! Înțelegeți că acei oameni vă trag în jos, vă încetinesc/
blochează evoluția!
Nu puteți realiza lucruri mărețe când în
cercul apropiaților voștri sunt oameni mediocri.
Nu mai țineți aproape de voi oameni doar
din milă sau din inerție sau pentru că știți că acei oameni „au nevoie de voi”
și acceptați să fiți căpușați! Faptul că niște oameni cred că „au nevoie de
voi”/ „fără voi nu pot trăi”/ „fără voi nu se pot descurca” nu înseamnă că
sunteți obligați să-i țineți în viața voastră.
Uneori Dumnezeu nu vă mai dă niciun fel
de semne pentru că ați ales să rămâneți blocați în relații care nu sunt
rânduite de El, pentru că ați ales să rămâneți cu oamenii nepotriviți. Și
Dumnezeu vă lasă să suportați consecințele alegerilor voastre și să vă învățați
lecția, înainte de a vă da din nou ghidarea „Renunță la acest om. Pune punct
acestei relații”. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Alegeți-vă asociații cu mare grijă, ca
și cum viitorul vostru ar depinde de ei, fiindcă într-adevăr viitorul vostru
depinde de oamenii cu care vă asociați.
Există oameni pe care eu îi ajut/ îi
consiliez/ îndrum, prin natura vocației mele, dar există, de asemenea, și
oameni care mă ajută/ consiliază/ sfătuiesc pe mine. Sunt oameni care știu mai
multe decât mine în anumite domenii, care au o Cunoaștere/ Înțelepciune mai
mare ca mine, în anumite domenii.
Și este necesar ca tu să fii conștient
care sunt oamenii care au nevoie de ghidarea ta și care sunt cei capabili să te
ghideze pe tine, să nu-i încurci pe unii cu alții, să nu asculți sfaturile/
ghidarea unora care nu au un nivel de conștiință mai redus decât tine.
Cui îi ceri tu părerea/ sfatul atunci
când ești într-o situație dificilă? Către cine te îndrepți când simți că ai
nevoie să discuți cu cineva? Sunt oameni care au cel puțin nivelul tău de
conștiință, care te înțeleg, te susțin, te inspiră, care sunt capabili să vadă
lucrurile dintr-o perspectivă mai largă decât a ta, care au curajul să-ți spună
niște adevăruri inconfortabile, fiindcă știu că asta îți va deschide ochii?
Nu poți evolua dacă toți oamenii din
cercul apropiaților tăi sunt unii care trăiesc în mediocritate, care nu înțeleg
mare lucru și nici nu sunt interesați să evolueze.
Unii dintre voi nu aveți în cercul
apropiaților voștri nici măcar o singură persoană care să poată să fie un
adevărat sfătuitor pentru voi, o persoană pe care să știți că vă puteți baza
când aveți nevoie să purtați o discuție profundă, să știți că vă poate AUZI, că
vă poate ÎNȚELEGE, că vă va spune adevărul așa cum îl vede, dar o va face cu
respect și Iubire, într-un fel care vă face să simțiți că este alături de voi
necondiționat.
Cei mai mulți dintre apropiații voștri
sunt genul care ar da năvală dacă i-ați invita la o petrecere, dar se vor face
nevăzuți când veți fi la greu. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii care sunt într-un continuu
proces de evoluție nu permit ca elanul/ motivația lor să depindă de alte
persoane. Elanul/ motivația lor în a-și urma Calea nu vine din faptul că una
sau mai multe persoane din exterior le susțin/ admiră/ validează. Nu sunt
descurajați de faptul că alții se arată neîncrezători în posibilitatea ca ei să
reușească ce-și propun.
Dacă vrei să evoluezi, va trebui să-ți
găsești motivația în interior, fiindcă vei constata că nu sunt mulți cei care
te vor aplauda/ încuraja/ susține de pe margine, n-o să ai multe majorete în
preajmă. Este necesar să fii fanul tău numărul 1, să nu permiți nimănui să te
descurajeze.
Mulți dintre voi depindeți de niște
oameni din viața voastră pentru a vă păstra elanul/ motivația. De unde știu
asta? Pentru că aud o mulțime de femei care mi se plâng că bărbatul lor nu le
lasă să……., că faptul că un bărbat le-a părăsit „le-a distrus viața”, că „nu
mai știu cine sunt” după ce s-au despărțit de un bărbat, că „nu pot trăi fără
bărbatul care a plecat cu alta”, etc.
O mulțime de femei mi se plâng că nu
simt că pot face ceva important cu viața lor fiindcă sunt singure, fiindcă n-au
un bărbat, că cel mai important lucru pentru ele este să-și găsească un bărbat
și apoi vor vedea ce vor mai face...
Chiar nu înțelegeți că nu puteți trăi
fiind dependente de un bărbat, dacă vreți să faceți ceva cu viața voastră?
Chiar nu înțelegeți că e foarte posibil
ca în viața voastră să fie perioade în care o să rămâneți singure, fără un
bărbat și că nu puteți să vă puneți viața pe pauză în acele perioade?
Chiar nu înțelegeți că dacă vă uitați la
oamenii care sunt acum în viața voastră, este foarte probabil ca peste 10 ani
să nu mai știți nimic despre mulți dintre ei? (RC Blakes) Traducerea Mihaela
Dan
Oamenii care sunt într-un continuu
proces de evoluție știu că atât timp cât trăiești, ai mereu ceva nou de
învățat, există mereu loc de mai bine, că nu te oprești niciodată din creștere.
Nu există un moment în care să spui „Gata, am realizat tot ce puteam realiza,
de acum nu mai am ce face în plus, pot să mă opresc!”.
Înțelegeți un lucru: când e vorba de
alegerile pe care le faci, există doar două variante – fie mergi înainte pe
Calea evoluției tale, fie mergi înapoi. Și dacă nu mai faci o prioritate din
evoluția ta, dacă nu mai ești dispus să înveți lucruri noi, dacă nu mai ești
deschis la alte perspective, dacă ajungi să fii înconjurat de oameni care sunt
mulțumiți să rămână în zona lor de confort, atunci tu mergi înapoi.
Dacă tu refuzi să evoluezi, dacă rămâi
blocat în credințele pe care le aveai acum 10 sau 20 de ani, ratezi întâlnirea
cu Destinul tău. În momentul în care alegi să rămâi în zona ta de confort, ai
început să dai înapoi, nu mai mergi înainte pe Calea evoluției tale.
Dacă aveți o viziune măreață, nu vă
lăsați descurajați de cei care spun că e prea mult, că nu aveți cum să reușiți
așa ceva! Ocupați-vă de ceea ce puteți face astăzi, perfecționați-vă
abilitățile zi de zi, învățați ceva nou zi de zi, faceți pașii pe care îi
puteți face astăzi în direcția împlinirii viziunii voastre. Așa veți ajunge la
împlinirea visurilor voastre: pas cu pas. Dacă nu faceți azi pașii pe care îi
puteți face, nu faceți mâine pașii pe care îi puteți face, nu faceți poimâine
pașii pe care îi puteți face, cum vreți să vă împliniți visurile?
E necesar să evoluați la nivel
emoțional, la nivel intelectual, la nivelul mentalității, la nivel financiar,
la nivel spiritual. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii care sunt într-un continuu
proces de evoluție caută compania persoanelor care trăiesc la nivelul la care
cei dintâi aspiră, care au ajuns la acel nivel.
Oamenii care sunt într-un continuu
proces de evoluție calcă pe urmele celor care au ajuns deja la nivelul la care
cei dintâi aspiră, le urmează exemplul, învață de la ei. Cum învață? Prin
observație.
Lucrurile pe care acele persoane le-au
învățat prin experiență și pentru care au plătit poate scump la momentul
respectiv, tu le poți învăța prin observație: observând cum gândesc, cum
vorbesc, cum se comportă, cum își fac alegerile persoanele respective. Poți
învăța lecții prețioase de la acești oameni stand în preajma lor, ajutându-i în
munca lor, punându-te în slujba lor.
Dacă nu ești dispus să te pui în slujba
acestui tip de oameni, pentru a fi în preajma lor, pentru a învăța de la ei, va
trebui să înveți și tu prin proprie experiență, va dura mai mult și va fi
dureros uneori.
În loc să te pui în slujba unor oameni
care-ți sunt inferiori, găsește un om care este deja la nivelul la care îți
dorești tu să ajungi și pune-te în slujba lui, fiindcă prin simplul fapt că te
afli în preajma acelui om vei învăța lucruri foarte valoroase și vei evolua
într-un ritm rapid.
Înveți mult mai multe ținându-ți gura
închisă și observând, decât vorbind întruna, bagându-te în seamă, doar ca să le
arați acelor oameni că și tu știi niște lucruri, că și tu ești evoluat. Astfel
de oameni știu foarte bine care este nivelul tău, nu-i păcălești cu vorbăria
ta. Taci și ascultă când ești în preajma lor, fiindcă ei sunt un izvor de
informații prețioase; profită de ocazie ca să înveți ceva, nu mai încerca să te
dai mare, ca să-i impresionezi!
Și nu e necesar să fii în prezența
fizică a unui om care se află la un nivel de conștiință superior celui la care
te afli tu, ca să-l asculți și să înveți ceva de la el. Asta este frumusețea
internetului, că poți accesa conturile/ paginile și canalele Youtube ale atâtor
oameni care îți pot fi mentori și uneori chiar poți comunica în scris cu
aceștia, le poți pune întrebări. Aveți de unde alege, găsiți-vă mentorii și
urmăriți-i, învățați de la ei!
O mulțime de oameni calcă pe urmele
unora care le sunt inferiori ca nivel de conștiință și se întreabă de ce nu
reușesc să facă nimic cu viața lor.
Nu vă mai luați ca modele oameni care
sunt sub nivelul vostru, care nu vă pot duce decât înapoi! (RC Blakes)
Traducerea Mihaela Dan
Poate crezi că ai luat avânt într-o
directie, poate aveai planuri mari într-o direcție anume și erai pus pe treabă,
dar constați că ești pus pe pauză temporar sau ești oprit să mergi în acea
direcție sau ești deturnat de pe drumul pe care aveai de gând să-l urmezi.
Știu că mulți oameni au sentimentul că
au experimentat deja asta în ultima perioadă, dar motivul pentru care se
întâmplă acest lucru acum este că e necesar să fim pregătiți pentru ce va urma,
să ne reconectăm cu Magia, cu încântarea în propria viață.
În general, prima noastră reacție atunci
când suntem blocați sau suntem opriți temporar este să luăm acest lucru ca pe o
problemă/ un inconvenient, dar dacă sunteți dispuși să capitulați și aveți
încredere în Univers, dacă vă permiteți să curgeți cu fluxul, veți constata că
acea pauză/ acel blocaj vă dă timpul necesar pentru a vedea lucrurile dintr-o
altă perspectivă sau pentru a obține o mai mare claritate în acea chestiune, o claritate
pe care nu ați fi avut-o dacă ați fi pornit la drum atunci când planificaseți
inițial.
În această perioadă suntem trimiși în
interior, ni se cere să petrecem mai mult timp cu noi înșine în liniște, ca să
ne accesăm liniștea interioară și puterea interioară. Lumea în care trăim, cu
tot ce se întâmplă în jurul nostru, nu ne oferă ocazia să experimentăm liniștea
și de aceea suntem împinși să ne găsim liniștea în interior. Este necesar să
lucrăm în interiorul nostru, ca să cream spațiul acela de liniște de care avem
nevoie.
Pentru aceia dintre voi care au simțit
că sunt copleșiți de tot ce se întâmplă în viața lor sau care s-au simțit
epuizați, aceasta va fi o perioadă foarte potrivită pentru a face la modul
conștient alegerea de a lua lucrurile pas cu pas, de a încetini „viteza” vieții
de zi cu zi.
Pentru aceia dintre voi pe care
Universul îi oprește/ pune pe pauză: încercați să acceptați acest lucru, să
curgeți cu fluxul, nu mai opuneți rezistență. Deseori, după o perioadă în care
am fost copleșiți de tot ce ni s-a întâmplat, dacă suntem opriți de Univers
tocmai când eram hotărâți să înaintăm într-o anumită direcție, „dăm pe
dinafară”, ies la suprafață tot felul de emoții de vibrație joasă care
„fierbeau” în interiorul nostru
Învățați să aveți încredere în Univers
și să-i permiteți să orchestreze lucrurile în viața voastră, nu mai opuneți
rezistență când acesta vă spune „Nu” sau „Nu încă”! Există un motiv pentru
aceste pauze/ blocaje, ele au un rost. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Energia generată de inimă și conexiunea
la nivel de inimi sunt aur curat. Dar este important să-ți cunoști limitele în
acest domeniu și să fii atent la echilibrul balanței „a oferi”/ „a primi”.
Sunt că sunt foarte mulți oameni care au
nevoie de susținere în această perioadă, oameni care se simt copleșiți de
emoțiile lor, care au reacții dezechilibrate și pentru cei ca noi nu este ușor
să vezi câtă lume suferă. Este evident că sunt mulți cei care au nevoie de
ajutor, iar acest lucru este dificil de gestionat de cei care sunt empați în
stadiul „Vindecătorului rănit”, care ar vrea să-i vindece/ salveze pe toți.
Cum să procedați când sunt foarte mulți
cei care vă cer ajutorul?
Vă spun cum procedez eu: atunci când ai
de-a face cu mai mulți oameni care spun că au nevoie de ajutor, vei simți/ ști
care dintre ei chiar are nevoie urgentă de ajutor și care nu. De asemenea, vei
simți/ ști pe care dintre ei este „treaba ta” să-i susții tu și pe care nu. Vei
simți/ ști care sunt oamenii care sunt trimiși de Univers către tine, ca să-i
ajuți și care nu.
Nimeni nu îi poate ajuta pe toți, nimeni
nu îi poate salva pe toți. Nu e treaba noastră să-i salvăm/ reparăm/ vindecăm
pe toți.
Dar pentru mulți dintre empați/
vindecători perioada următoare va fi foarte solicitantă, pentru că va fi nevoie
de voi în multe situații. Deci este foarte important ca înainte de toate, să vă
asigurați că aveți voi înșivă „bateriile încărcate” și de cum simțiți că nu mai
aveți energie, să vă retrageți și să aveți grijă de voi, să vă încărcați din
nou bateriile.
Cum vă încărcați bateriile? Făcând
lucruri pe care iubiți să le faceți, odihnindu-vă, relaxându-vă. Asta este
ESENȚIAL pentru cei care serviți Binele comun, care oferiți foarte mult.
Energia inimii este foarte căutată acum
și va fi căutată și în viitor, oamenii simt nevoia să experimenteze o conexiune
de la inimă la inimă și nu sunt mulți cei care le pot oferi așa ceva.
Dacă sunteți unul dintre cei capabili să
se conecteze cu alții de la inimă la inimă, să nu vă mirați că foarte mulți
oameni vor dori să vă fie în preajmă, vă vor solicita atenția/ susținerea. Fiți
atenți ce simțiți, verificați dacă aveți suficientă energie pentru a-i susține
pe alții, nu vă lăsați sleiți energetic de cei care vor să beneficieze de
energia voastră. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Este
posibil ca unii dintre voi să treceți în această perioadă printr-o schimbare
personală legată de raportul „a oferi”/ „a primi”.
Unii
o să învățați să oferiți mai mult decât ați oferit în trecut, o să constatați
câtă bucurie vă poate aduce faptul că oferiți/ împărtășiți cu alții și o să
simțiți cât de important este faptul că oferi din toată inima, dacă vrei să te
conectezi la nivel profund cu ceilalți.
Alții,
care ați oferit foarte mult până acum, e posibil să vă simțiți sleiți și să începeți
să acordați mai multă atenție nivelului vostru energetic, să vă opriți când
constatați că nu mai aveți energie și să vă retrageți, pentru a vă încărca
bateriile. Să nu mai trageți de voi până la epuizare, să învățați să spuneți
„Nu” și să aveți grijă de voi.
Alții
puteți avea conștientizări cu privire la faptul că balanța „a oferi/ a primi”
este foarte dezechilibrată în cazul unora dintre relațiile voastre, că unii
oameni din viața voastră primesc mereu, dar nu oferă nimic și că relațiile
acelea nu vă sunt benefice. Asta nu înseamnă neapărat că nu veți mai păstra
acele relații; poate însemna, de exemplu, să primiți în preajma voastră niște
oameni noi, care sunt dispuși să vă ofere diverse lucruri și astfel, să fie
echilibrată viața voastră din punct de vedere al raportului a oferi/ a primi.
Dar poate însemna, de asemenea, că vedeți mult mai clar cât de dezechilibrate
sunt unele dintre relațiile voastre, cât de disfuncționale sunt ele și că
faceți niște schimbări în cadrul acelor relații.
Un
element important: fiți conștienți că nu e „vina” celuilalt că în acea relație
voi oferiți întruna, fără să primiți de la acesta nimic. Acel om nu vă obligă
să oferiți, ați făcut-o de bună voie și nesiliți de nimeni, ați făcut-o pentru
că aveați anumite intenții în privința acelei persoane. Dacă un om a primit
întruna de la voi, fără să fie nevoie să ofere nimic în schimb, pentru el e
firesc să continue să primească, nu e de mirare că îi convine situația. Este
responsabilitatea voastră să observați că într-o relație nu există un schimb
energetic echilibrat, că oferiți mult mai mult decât primiți și să luați măsuri
în consecință. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Cum
faci față efectelor instabilității emoționale și instabilității structurilor?
Trăim
vremuri în care emoțiile noastre sunt foarte puternice, pentru că există o
instabilitate evidentă la nivelul structurilor/ sistemelor societății și ale
lumii, în ansamblul său, dar există și o schimbare a modului în care ne-am
structurat viața noastră personală.
Sunt
și oameni care sunt stabili din punct de vedere emoțional, dar cei mai mulți
oameni sunt vraiște din acest punct de vedere, din cauza a ceea ce se întâmplă
în viața lor personală, dar și în societate/ lume, în general. În plus, sunt
oameni care nu dau nicio atenție emoțiilor lor, nu sunt conștienți ce simt și
care își varsă furia asupra altora, fiindcă ăsta este singurul mod în care știu
ei să se elibereze de astfel de emoții de vibrație joasă.
Sunteți
conștienți de efectul pe care îl au asupra voastră emoțiile de vibrație joasă
existente în câmpul energetic colectiv?
Sunteți
conștienți că toată frica/ furia/ tristețea/ jalea/ neliniștea/ confuzia/
îngrijorarea/ indignarea pe care o simt ceilalți oameni sunt vărsate în câmpul
energetic colectiv și că uneori, ceea ce percepeți voi sunt acele energii, că
nu e vorba de energiile voastre?
Sunteți
conștienți că energiile străine pe care le simțiți vă pot afecta, dacă nu
sunteți conștienți ce se întâmplă și nu vă echilibrați?
Fiți
conștienți că în câmpul colectiv există în prezent energii de vibrație joasă
care sunt foarte puternice, fiți conștienți când percepeți astfel de energii și
nu vă lăsați copleșiți de ele. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Acum se naște în lume un alt tip de
leadership și veți simți că vă puteți permite să străluciți, că sunteți în
siguranță să vă arătați Lumina.
Este posibil ca unii dintre voi să-și
asume deschis rolul de lider, să nu mai aibă rețineri să iasă în evidență, să
facă pasul în față. Asta poate să însemne, spre exemplu, să aveți o mai mare
claritate cu privire la modul în care vreți să vă creșteți copilul (indiferent
de părerea celor din jur) sau să aveți curajul să vă spuneți opinia într-un
grup de prieteni în care până de curând preferați să tăceți și să acceptați ce
ziceau/ voiau alții.
Nu e vorba de un gen de lider care are/
vrea puterea asupra altora, care îi conduce pe alții, ci despre a fi un
adevărat lider în propria viață: să știi cine ești cu adevărat, să știi ce vrei
cu adevărat, să știi ce ești dispus să permiți și ce nu, să știi ce ai de făcut
pe Pământ în această viață, să-ți asumi puterea personală.
Unii dintre voi veți accesa această nouă
Versiune a voastră, veți deveni acest tip de lider, vă veți simți stăpâni pe
voi înșivă într-un mod în care nu v-ați mai simțit în trecut. (Lee Harris)
Traducerea Mihaela Dan
Mulți
oameni au oarece rețineri când e vorba de a ieși în evidență, de a ieși din
rând, de a străluci într-un fel sau altul.
Unii
sunt născuți pentru a ieși în evidență, le place să facă asta, li se
potrivește, e ceva natural pentru ei, însă sunt și mulți oameni care se tem să
iasă în evidență, se tem de consecințe, de ce vor crede/ spune/ face cei din
jur.
Și
când spun „a străluci”, nu înseamnă neapărat de a fi pe o scenă, de a fi
faimos, de a fi o vedetă, de a fi foarte talentat într-un domeniu sau altul;
poate să însemne să îți permiți să-ți spui cu dezinvoltură opinia într-un grup
în care toți ceilalți au o părere diferită de a ta. Este vorba pur și simplu de
a-ți permite să te manifești la modul autentic, indiferent de părerea celor din
jur. Este vorba de a fi cine vrei să fii, de a face ce vrei să faci, fără să te
mai temi de reacția celorlalți, este vorba despre a-ți trăi viața exact așa cum
vrei tu, indiferent ce cred/ spun/ fac ceilalți.
Mulți
oameni au o teamă de a face asta, pentru că atunci când au avut curajul să-și
spună părerea sau să facă ceea ce-și doreau, nu a mers prea bine, ceilalți au
reacționat dezechilibrat, au existat consecințe foarte neplăcute. În plus, în
memoria noastră celulară există amintiri din alte vieți, când am plătit scump
curajul de a ne rosti adevărul, de a face altceva decât „trebuie”, de a ieși în
evidență – am fost marginalizați, persecutați sau chiar uciși.
Tipare
de tipul celui care înseamnă a le face pe plac celorlalți pentru fi acceptat/
validat/ apreciat/ iubit sunt eliberate acum, rând pe rând.
Și
dacă sunteți unul dintre cei care simt că vor să facă pasul în față, că vor „să
iasă din rând”, vă spun că nu trebuie să vă grăbiți; nu vă împinge nimeni de la
spate, o puteți face atunci când vă simțiți pregătiți să o faceți. Faceți-o în
ritmul care este potrivit pentru voi, la momentul care este potrivit pentru
voi. Și nu vă judecați dacă mai simțiți uneori și frică. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
E foarte important ca noi, oamenii, să
avem curajul să ne formulăm valori proprii.
Eu, ca psiholog spun de multe ori în
întâlnirile pe care le am că ar trebui ca fiecare să conștientizăm un set de
2-3 valori cardinale și atunci când cineva ne întreabă pe nepregătite care sunt
principalele 2-3 valori ale noastre, ar trebui să le știm așa cum ne știm
numele, așa cum știm unde locuim.
După ce ai ajuns la nivelul acesta, la
care știi foarte clar care sunt principalele tale valori, este foarte important
să începi să faci lucruri congruente cu aceste valori, chiar dacă vei avea
parte de adversități, chiar dacă n-o să-ți iasă întotdeauna ceea ce ai vrut să
faci.
Toate cercetările arată că dacă faci în
mod sistematic alegeri congruente cu valorile pe care ți le-ai stabilit,
indiferent de faptul că uneori n-o să-ți iasă ce ți-ai propus, vei avea
sentimentul unei vieți cu sens și semnificație, adică vei considera că viața ta
este autentică.
Cred că asta este o învățătură cu care
să rămânem toți. (psiholog dr. Daniel David)
Nu evenimentele de viață ne
influențează, ci modul în care le interpretăm. Și dacă înțelegem acest lucru,
avem o putere foarte mare în a ne autoregla la nivel psihologic.
Nu poți controla ceea ce se întâmplă,
dar de fiecare dată poți să controlezi interpretarea și atitudinea ta față de
ceea ce se întâmplă.
Noi, românii, ca nație, suntem foarte
adaptabili și atunci când pierdem, încercăm să „ieșim bine” din pierdere. Nu
știm să trăim pierderea. Și de multe ori capacitatea de a trăi pierderea e un
lucru foarte important, fiindcă odată ce ai fost învins, trebuie să analizezi
și să-ți permiți să simți pierderea, fiindcă asta te pune într-o altă
perspectivă față de viitor. Dacă ai fost învins și te reorientezi foarte
repede, implicându-te în altceva, ca să nu te mai gândești la ce s-a întâmplat,
dacă eviți să trăiești pierderea și să simți impactul ei emoțional, cel mai
probabil nu ai învățat mare lucru din acea înfrângere, nu ți-ai învățat
lecțiile.
Avem tendința să găsim foarte repede
explicații pentru înfrângerile noastre.
Și vreau să clarific un lucru: atunci
când vorbesc despre caracteristicile unei nații, vorbesc din punct de vedere
statistic, nu spun că toți românii au acele caracteristici. (prof. univ dr.
Daniel David)
Unul dintre lucrurile care m-au surprins
atunci când am analizat datele legate de psihologia românilor a fost o
discrepanță foarte mare între cum suntem din punct de vedere psihocultural și
cum ne credem.
Am făcut la un moment dat o comparație
între 42 de țări. România avea cel mai mare scor de discrepanță. Nu numai că
era o discrepanță între cum ne credem și cum suntem de fapt; în zona de „cum ne
credem” avem o polarizare extraordinară. Unii avem o părere extraordinară de
pozitivă despre noi, ca români - adică tot ce e românesc e extraordinar și
genial -, alții, dimpotrivă, cred că nimic din ce e românesc nu-i bun.
Și faptul că avem aceste discrepanțe ne
încurcă de foarte multe ori în a ne evalua corect, ca să știm unde suntem,
pentru că odată ce știi clar unde ești și care sunt lucrurile bune pe care poți
construi, poți să-ți planifici dezvoltarea pentru viitor. Dacă nu ai această
evaluare clară a prezentului, nici proiecția pentru viitor nu poate să fie una
realist și nici drumul până acolo nu poate să fie unul pragmatic. (prof. univ
dr. Daniel David)
Corpul se confruntă cu îmbunătățiri
celulare, acestea nu sunt chemări blânde pentru a vă schimba gândirea.
Ascendenții au trecut de asta. Suntem în fazele corpului care urcă în formă
superioară. Aceste schimbări sunt profunde și au nevoie de multă energie
luminoasă pentru a se recalibra și a se ancora în Noul Pământ.
Pe măsură ce trecem pe Noul Pământ, este
important să avem încredere în înțelepciunea interioară, chiar și în fața
presiunilor societale și familiale. Lumea așa cum o știm trece printr-un colaps
de instituții învechite, degajând calea către un Pământ Nou cu frecvență mai
înaltă.
Dacă este necesar, arată-le celorlalți
dragoste de la o distanță energetică și continuă să onoreze dorința puternică
de libertate. Acesta este un timp pentru autenticitate radicală și curaj
neclintit. Mai presus de toate, este vorba de a fi sincer cu sine.
Călătoria spirituală este unică pentru
fiecare individ, profund personală și nu poate fi organizată sau reglementată.
Nu este necesar ca toată lumea să urmeze aceeași cale. Este important să
asculți și să urmezi chemările propriului tău adevăr.
În această perioadă de transformare
semnificativă, este, de asemenea, important să vă asigurați odihnă
suplimentară, hrană și îngrijire, deoarece bunăstarea voastră mentală,
emoțională și spirituală trece prin schimbări profunde.
Când un individ ascendent se trezește și
se deschide, are un efect de ondulare asupra tuturor. Suntem interconectați și
facem parte dintr-un întreg colectiv. Deși avem personalitățile noastre
individuale, suntem în cele din urmă conectați în schema mai mare a lucrurilor.
Îi putem aminti eului că suntem uniți ca una și că adevărata noastră esență
este cea a ființelor spirituale.
Indivizii ascendenți își aleg
conexiunile energetice cu înțelepciune și sunt conștienți de bagajul emoțional
pe care îl poartă alții. Ascensiunea se referă la maturitate în sine și implică
preluarea controlului asupra conexiunilor energetice formate și a fi selectiv
cu compania păstrată. Onorează-ți și protejându-ți propria energie ținând cont
de oamenii de care te înconjurești.
Pe măsură ce eliberați de frici, stres
și griji, creați spațiu pentru o înțelegere clară a dorințelor sufletului.
Echilibrul karmic aduce pace și calm, permițându-vă să vă întoarceți la starea
naturală de a fi. Orice te-a scos din aliniament trebuie eliberat, deoarece
ți-a împiedicat potențialul prea mult timp.
Divinul îți revitalizează spiritul,
permițându-ți să te ridici într-o poziție stabilă, echilibrată și abundentă.
Sunteți o sămânță de stele și un model de urmat pentru generația în curs de
dezvoltare de pe Noul Pământ.
Sufletele în ascensiune renunță la
gândirea limitată care le-a reținut și acum îmbrățișează eliberarea, își extind
conștiința și se aliniază cu îmbunătățirile solare și planetare care le sunt
disponibile.
Odată ajuns în structurile 5D,
ascensiunea se aliniază complet cu frecvența pământului și cu frecvențele
universale superioare. Schimbul energetic este extrem de puternic atât în
întuneric, cât și în lumină aici pe pământ, suntem cu toții aici, inclusiv
Gaia pământ, pentru a vindeca sinele interior și dualitatea colectivă.
Suntem individuali și unici, dar și
împreună și la fel în scopul nostru comun aici. Pe măsură ce ne vindecăm și ne
transformăm din identitatea durerii trecute, în ascensiune ne vom contopi cu
adevăratul scop de a fi aici și despre ce este vorba cu adevărat, nu este o
descoperire singulară, ci una colectivă.
Sufletul dorește să fie auzit. Închideți
distracția lumii fizice sau exterioare și ascultați-vă cu atenție intuiția.
Sunteți un canal clar pentru primirea mesajelor de la sinele superior. Acesta
nu este momentul să ascultați sfaturile celorlalți din fluxul principal,
deoarece în cele din urmă este vorba despre a face pace cu faptul că, probabil,
mulți nu vor înțelege la aceleași niveluri conștiente atunci când vibrează pe o
frecvență diferită.
Îmbrățișează acest proces, deoarece
înseamnă o schimbare către o versiune mai aliniată, mai înaltă și mai autentică
a ta. Prioritizează activitățile și experiențele care îți ridică spiritul și
îți ridică frecvența vibrațională. Ca observator, lasă-ți gândurile să treacă
fără să le lași să-ți epuizeze energia sau să-ți deturneze concentrarea.
Destul de des, deoarece emoțiile sunt
înrădăcinate în credințe și condiționări false, examinarea și discernământul a
ceea ce emoțiile servesc și nu mai servesc cel mai înalt bine este o parte
necesară a procesului de Înălțare.
Luarea timpului pentru a vă conecta cu
aspectele superioare ale sinelui prin meditație, mers pe jos, petrecerea
timpului în natură și momentele de tăcere sunt toate vindecătoare, pentru că
înăuntru pot fi găsite răspunsurile.
Dacă te-ai simțit lăsat afară în frig
când vine vorba de ascensiune și împlinirea viselor, obiectivelor și scopului,
acest lucru este pe cale să se schimbe. Ascensiunea va fi în curând plină de
binecuvântări divine.
În serviciul de ascensiune iubitor și
devotat.
==Ascension LightWorkers==
Unii
dintre voi treceți chiar acum sau veți trece în perioada următoare prin dezorientarea
produsă de schimbări interioare, care preced schimbări exterioare viitoare.
Ce
înseamnă asta? Este posibil ca acum să vă simțiți dezorientați/ foarte confuzi
cu privire la identitatea voastră (nu mai știți cine sunteți și ce vreți), la
viața voastră, iar acest lucru poate fi cu atât mai tulburător, cu cât aparent
cei din jurul vostru par a ști foarte clar ce vor și par că au o stabilitate în
viața lor.
Unii
dintre voi vă simțiți de parcă ați umbla ca somnambulii prin propria viață, nu
vă mai simțiți conectați la viața voastră, nu vă mai simțiți confortabil în
propria viață, parcă nu mai are legătură cu voi.
Și
nu este ceva „rău”, e pur și simplu o stare în care simțiți că nu mai este
locul vostru în viața pe care o duceați până acum. Este acea energie care
caracterizează perioada în care omida se află în cocon și trece printr-un
proces care o va transforma în fluture.
Vă
veți schimba în interior fie ca urmare a unor experiențe prin care ați trecut
deja și care v-au marcat, fie ca urmare a ceea ce urmează să experimentați în
viitor (în acest caz, practic, schimbarea are loc ca o pregătire pentru ce va
să vină în viața voastră, chiar dacă la nivel conștient nu vă dați seama de
asta).
Spre
exemplu, poate unii dintre voi își doresc să-și găsească un partener de cuplu
și energizează această intenție. Poate pe lina temporală pe care vă aflați voi
urmează să vă întâlniți partenerul peste 3 luni, dar pentru că v-ați fixat
această intenție și o alimentați energetic, veți începe să treceți printr-o schimbare
interioară, care vă pregătește pentru acea întâlnire, care vă aduce mai aproape
de Versiunea care este necesar să fiți pentru ca acea persoană să fie atrasă de
voi și să intre într-o relație cu voi.
Sau
poate constatați că încep să vă caute foști iubiți/ foste iubite sau visați un
fost iubit/ o fostă iubită sau vă vin în minte din senin amintiri despre clipe
frumoase petrecute împreună cu un fost partener sau ies la suprafață amintiri/
emoții legate de relații în care ați fost abandonați. Și poate acum nu vă dați
seama ce este cu aceste amintiri sau aceste demersuri ale foștilor iubiți, dar
peste trei luni, după ce veți întâlni persoana respectivă, veți înțelege de ce
vi s-au întâmplat aceste lucruri: „Aha, eram pregătit la nivel energetic pentru
această întâlnire… A fost nevoie să mai fac niște schimbări la interior, ca să
fiu pregătit să mă deschid către acest nou partener”.
Nu
e vorba doar de faptul că dați drumul unor lucruri din trecut/ Vechiului, ci
este vorba și despre faptul că aduceți mai aproape de voi niște lucruri din
viitor/ Noul, deci acea dezorientare nu înseamnă neapărat ceva „rău”. Este doar
o etapă înainte de apariția unor schimbări. Mulți dintre voi treceți prin
această stare de dezorientare și sper că ceea ce v-am spus vă ajută să înțelegeți
mai bine de ce vă simțiți așa cum vă simțiți. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Unii dintre voi veți avea parete în
perioada următoare la acte de putere zguduitoare, care au legătură cu ceea ce
faceți voi sau ceea ce fac alții și vă afectează pe voi. E vorba de energii
vulcanice, gesturi/ decizii prin care vă manifestați/ alții își manifestă la
modul tranșant puterea, care creează reacții dezechilibrate și care au
consecințe semnificative.
Vot fi energii mai intense/ agitate/
vulcanice în anumite momente, în anumite locuri sau la scară globală – lucruri
de țin de lideri puternici la nivel global, decizii luate la nivel global,
evenimente cu impact la nivel global. Aceste acte de putere vor agita
spiritele, le vor apăsa butoanele unor oameni și îi vor ajuta pe cei afectați
să conștientizeze că încă mai au tipare/ credințe/ traume nevindecate și să
caute vindecare.
Spre exemplu, o persoană din cercul
apropiaților voștri va lua subit o decizie cu efect major, care afectează mulți
oameni, iar prima reacție a celor afectați va fi de șoc, de oroare, acei oameni
vor opune rezistență deciziei respective, dar până la urmă, ei au posibilitatea
să-și conștientizeze reacțiile dezechilibrate și să lucreze cu ei înșiși, să-și
vindece traumele care îi fac să reacționeze așa.
Nu e ceva de care să vă fie frică, dar
este ceva ce se va întâmpla la scară mai mică sau mai mare în perioada
următoare. Până la urmă, situațiile în care cineva își impune puterea asupra
altora vă dau ocazia să conștientizați cum reacționați în astfel de contexte,
să vă conștientizați traumele și să lucrați la propria vindecare.
Dacă, spre exemplu, aveți printre
apropiați un om care obișnuiește să se manifeste foarte des la modul
dezechilibrat/ agresiv/ lipsit de respect, este posibil ca în viitorul
apropiat, când face ceva similar, să conștientizați: „Nu-mi place cum să simt
în prezența acestui om. Aceste gen de comportamente au o energie de vibrație
joasă și i le-am tolerat prea mult timp. A venit timpul să iau o decizie
tranșantă și să mă îndepărtez de el”. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Unii dintre voi veți avea parte în
perioada următoare de experiențe intense legate de inima voastră.
Spre exemplu, poate fi vorba de
experiențe foarte intense care vă ating inima sau conexiuni profunde cu oameni
care vă fac să vă deschideți inima, care vă fac să vă simțiți plini de
recunoștință și Iubire. Poate fi vorba de conexiuni cu oameni pe care îi
cunoașteți, dar cu care nu ați avut o conexiune atât de profundă până acum sau
de conexiuni cu oameni noi.
De asemenea, poate fi vorba de
evenimente care ne zguduie/ dor atât de tare, încât simțim că inima noastră
este sfărâmată și asta distruge zidul cu care ne „protejam” inima, începem să
simțim din nou.
Oamenii reacționează în mod diferit la
evenimente care îi zguduie/ traume, unii se cufundă în jale, alții rămân în
stare de șoc, dar pe mulți dintre noi astfel de lucruri ne fac să ne deschidem
inima mai mult către alții, fiindcă știm cum este să suferi foarte mult și cât
de mult contează ajutorul oferit de alții în astfel de situații. În plus,
suntem cu atât mai recunoscători pentru ceea ce avem și pentru oamenii din
viața noastră, pentru că știm cum e să pierzi lucruri care sunt importante
pentru tine.
Așadar, vor fi chestiuni legate de inima
noastră – fie vor fi situații/ emoții tulburătoare, care ne vor deschide inima
mai mult, fie vom constata că experimentăm mai des o stare de Iubire, de
recunoștință, de apreciere pentru ceea ce avem, de compasiune. (Lee Harris)
Traducerea Mihaela Dan
Tot mai mulți dintre voi veșți constata
că abilitățile voastre psihice devin din ce în ce mai puternice. Tot mai mulți
oameni vor VEDEA/ AUZI/ SIMȚI lucruri din alte Dimensiuni și vor experimenta
vindecări magice.
Mai multe persoane mi-au spus că în
ultimele luni diverși cunoscuți au avut experiențe spirituale/ extrasenzoriale.
Și prin „experiențe spirituale” nu mă refer neapărat la faptul că acei oameni
ascultă un anumit învățător spiritual sau fac cursuri de spiritualitate, ci,
spre exemplu, la faptul că unii merg la un medium și comunică în acest fel cu o
rudă decedată, deși nu au mai făcut niciodată în viața lor așa ceva. Ei au
parte de revelații, se conving că acel medium chiar reușește să comunice cu
ruda lor decedată, fiindcă primesc niște mesaje/ răspunsuri zguduitoare.
Astfel, acei oameni se conving că există viață după moarte, că pot să comunice
cu cei care trec Dincolo.
Alții pot avea parte de experiențe
foarte intense de channeling, pot primi mesaje de la entități din alte
Dimensiuni sau pot experimenta sincronicități uluitoare.
Alții pot VEDEA/ AUZI/ SIMȚI într-un mod
în care n-au mai făcut-o până acum.
Cei care deja aveați abilități în
domeniul clarvederii/ clar audiției/ clarsimțirii/ clarcunoașterii este posibil
să constatați că acestea devin și mai puternice decât în trecut, că ajung la
niveluri care vă tulbură, că sunteți confuzi și nu știți cum să folosiți aceste
Daruri care au devenit atât de intense.
Dacă nu știți ce să faceți când
experimentați astfel de lucruri, vă sugerez să scrieți într-un jurnal ceea ce
primiți prin mesaje de orice tip, inclusiv prin channeling. Chiar dacă primiți
mesajele prin imagini sau prin senzații, descrieți în jurnal ceea ce ați văzut/
simțit, fiindcă deși poate că nu înțelegeți semnificația mesajelor pe moment, este
posibil ca în timp, pe măsură ce experimentați noi lucruri, dacă reveniți
asupra mesajelor, să reușiți să le descifrați. Atunci când scrieți mesajele
primite sau descrieți ce ați văzut/ simțit, ancorați acele mesaje în energia
pământului, le aduceți mai aproape de energia voastră/ „traduceți” acele
energii de vibrație înaltă.
Noi nu am fost învățați că suntem toți
intuitivi, nu ni s-a spus să fim atenți la mesajele pe care le primim, nu am
fost susținuți în a descifra și urma mesajele pe care le primim tot timpul din
Dimensiunile înalte. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Unii
dintre noi vom avea parte în perioada următoare de noi conexiuni exterioare.
Asta
înseamnă noi prieteni, noi parteneri de cuplu, noi relații profesionale. Și nu
e ceva suprinzător, având în vedere schimbările prin care am trecut în ultimii
ani; noi am tot experimentat schimbări în relații în procesul evoluției/
Ascensiunii.
Unii
dintre noi am trecut în ultima perioadă am trecut prin schimbări majore. În
cazul unora schimbările au fost unele interioare și nu s-au manifestat
deocamdată în viața/ relațiilor lor (adică în exterior), iar în cazul altora
deja se observă schimbări semnificative la nivelul relațiilor lor.
Faptul
că ne-am schimbat noi, ca ființe, că s-a schimbat modul în care privim
relațiile și s-a schimbat ceea ce ne dorim de la o relație a făcut să se
schimbe și dinamica relațiilor noastre.
Dat
fiind că oamenii s-au cam lămurit ce își doresc de la o relație, ce își doresc
de la un partener de cuplu/ partener de afaceri/ prieten, etc, o să apară
schimbări semnificative în relațiile voastre, o să apară noi conexiuni. (Lee
Harris) Traducerea Mihaela Dan
Tot mai mulți dintre noi vom constata că
ne este mai ușor să ne eliberăm/ detașăm într-un mod sănătos de ceea ce nu ni
se mai potrivește. De asemenea, cei din jur vor accepta mai ușor faptul că ne
detașăm/ îndepărtăm de ei.
Și poate că unii dintre voi vă gândiți
„Oh, Doamne, chiar acum am mari probleme cu X, cu care nu mă înțeleg și de care
vreau să mă îndepărtez și nu reușesc să fac asta fără să am parte de reproșuri,
acuzații și dramă!”.
Noi toți lucrăm la acest gen de lucruri:
la a învăța să dăm drumul la ceea ce nu ni se mai potrivește într-un mod
sănătos, echilibrat, fără să facem o dramă din asta, cu respect față de
celălalt.
Cei mai mulți dintre noi nu am avut de
unde să învățăm așa ceva, fiindcă tot ce am văzut în jurul nostru au fost
despărțiri cu scandal, cu acuzații, cu ură, cu dramă, cu resentimente.
Veți constata că vă va fi mai ușor să
dați drumul unor situații/ persoane/ relații/ parteneriate/ comportamente care
nu vi se mai potrivesc, iar vestea bună este că și cei vizați vor primi vestea
mult mai bine decât în trecut, vor accepta mai ușor despărțirea sau faptul că
nu vă mai comportați ca în trecut, că nu le mai faceți pe plac așa cum le
făceați în trecut, că stabiliți limite în relații, că începeți să puneți „Nu”.
Dat fiind că cei mai mulți oameni sunt
dezorientați cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul lor, în viața lor și de
asemenea, cu propria identitate, relațiile se rup mai ușor acum, iar cei care
iau astfel de decizii și recuperează puterea personală. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
Mulți oameni se vor simți copleșiți la
nivel mental/ psihic în perioada următoare. Mintea voastră va avea nevoie de
odihnă.
Luați în serios acest aspect,
odihniți-vă sau faceți lucruri care vă relaxează mintea. Și asta nu înseamnă
neapărat să meditați sau să vă faceți mintea să tacă, fiindcă asta poate fi un
stres, atunci când nu-ți reușește.
Faceți ceea ce simțiți că vă relaxează
vouă mintea. De exemplu, pentru unii oameni a citi ceva care este pe sufletul
lor le relaxează mintea. În acest fel vă redirecționați mintea către ceva
plăcut, în loc să vă gândiți la tot felul de lucruri stresante sau să vă
îngrijorați pentru tot felul de lucruri care s-ar putea să nu se întâmple
niciodată. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Una dintre caracteristicile perioadei
următoare se referă la A PERMITE.
Permite să aibă loc schimbările și
creează-ți viitorul pe măsură ce aceste schimbări se întâmplă în interiorul și
în exteriorul tău!
Permite-ți să fii conștient de rolul tău
în crearea viitorului tău, în loc să te lași paralizat de ceea ce se întâmplă
în jurul tău!
Și poate că unii dintre voi veți spune
„Nu vreau să permit ceea ce se întâmplă acum! Sunt furios când văd ce se
întâmplă în această lume!”.
Da, în ultimii ani s-au întâmplat în
societate/ lume destul de multe schimbări cu care oamenii nu sunt de acord, pe
care ei nu le consideră benefice pentru ei înșiși sau pentru umanitate, în
ansamblul ei.
Și în lume vor continua să se întâmple
schimbări; cu unele veți fi de acord, cu altele nu.
Atunci când se întâmplă schimbări cu
care nu suntem de acord, putem avea o reacție dezechilibrată, putem să ne
simțim paralizați, să simțim că nu putem face nimic ca să ne apărăm, putem să
ne lăsăm copleșiți de frică. Iar anii 2020 și 2021 au fost un exemplu în acest
sens. Au fost o mulțime de oameni care au fost pur și simplu paralizați de
frică.
Schimbarea este singura constantă din
viața noastră și de aceea este important să acceptăm faptul că vom avea parte
mereu de schimbări, motiv pentru care este necesar să fim capabili să răspundem
acestora într-un mod echilibrat și să ne creăm viitorul din acest spațiu al
echilibrului.
Mintea noastră umană crede că poate face
în așa fel încât lucrurile să nu se schimbe niciodată sau dacă se schimbă, să
se schimbe așa cum vrem noi; mintea noastră crede că poate controla totul. Nu,
nu poate.
Ceea ce am sesizat în ultimii câțiva ani
este că există o tendință accentuată a unor sisteme – autoritățile, mass-media,
etc – de a promova lucruri care să-i țină pe oameni în frică. Ceea ce avem noi
de făcut este să nu ne lăsăm trași în frică, ci să observăm schimbările care au
loc și să acționăm în consecință, creându-ne un viitor din spațiul echilibrului
energetic/ emoțional, nu din frică. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
O mulțime de oameni nu trăiesc în
prezent, ci trăiesc în trecut (se gândesc la ce s-a întâmplat în trecut, la ce
le-a făcut X în trecut, regretă niște lucruri din trecut, regretă că nu mai pot
fi ca în trecut, etc) sau în viitor (se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla în
viitor sau planifică ce vor face peste 3 sau 5 ani).
Unul dintre lucrurile care te aduc în
Acum foarte rapid este să-ți pui întrebarea: „Ce aș face dacă aș ști că mai am
doar două săptămâni de trăit?”.
Dacă am ști că am mai avea doar două
săptămâni de trăit am face cu totul și cu totul alte lucruri decât am face în
mod normal.
Mesajul meu este să trăiți în Acum cât
mai mult posibil. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
O caracteristică a acestei perioade se
referă la A CREA.
Fiți un protector al Bucuriei și Iubirii
pe planetă și fiți unul dintre cei care creează/ oferă Bucurie și Iubire!
Bucuria va avea o influență foarte mare
în viața voastră, indiferent că este vorba despre bucurii pe care vi le faceți
vouă înșivă sau că vă aduce bucurie să le faceți bucurii altora.
Iubirea este o forță de conexiune
extraordinar de puternică.
Modul în care putem deveni protectori ai
Bucuriei și Iubirii pe planetă este să creăm/ oferim Bucurie și Iubire cât de
des putem. Bucuria și Iubirea au putere vindecătoare. Eu, unul, pot să-mi aduc
aminte de niște momente din viața mea în care iubirea cuiva, susținerea cuiva,
pasiunea/ bucuria cuiva a fost ca un semnal de trezire pentru mine sau a fost
mâna care m-a ajutat să ies dintr-o situație dificilă.
Unii dintre noi am venit pe Pământ ca să
aducem Bucuria și Iubirea pe această planetă, dar dintr-un motiv sau altul
mulți nu ați dat prea mare importanță până acum Bucuriei și Iubirii.
Alții veți spune „Mai lasă-mă cu Bucuria
și Iubirea; eu sunt într-o situație foarte dificilă acum, am alte probleme la
care să mă gândesc! Și oricum, lumea e plină de suferință, nu mai e loc de
Bucurie și iubire!”.
Cei care faceți/ spuneți asta veți perpetua
acest ciclu al suferinței în viața voastră, pentru că vă concentrați pe
suferință, pentru că vă identificați cu suferința.
Nu vă mai întrebați: „De ce trebuie să
le aduc eu Bucurie altora? De ce nu se poate să-mi aducă ei mie?”.
Pentru că Bucuria este în voi. Pentru că
este esențial să ne asigurăm singuri ceea ce avem nevoie, nu să așteptăm să ne
dea alții acele lucruri. Pentru că asta înseamnă să funcționezi de la un nivel
înalt de Conștiință.
Cei care v-ați făcut o prioritate din a
crea/ oferi Bucurie și Iubire celor din jur vă simțiți bine în pielea voastră,
pentru că împrăștiați o energie de care este mare nevoie și vedeți efectele ei
asupra celor din jur.
A fi protectorul Bucuriei și al Iubirii
pe planeta Pământ este o Misiune foarte importantă; acestea sunt energii
vitale, sunt energii creative. Ca atare, întrebați-vă cum puteți crea mai multă
Bucurie/ Iubire în viața voastră și în lume de acum încolo. Și dacă vi se pare
prea greu să creați Bucurie/ Iubire în lume, având în vedere cum arată lumea
acum, începeți cu voi înșivă: cum puteți crea mai multă Bucurie/ Iubire în
viața voastră?
Și observați: „Ce anume din ceea ce fac
eu în viața mea de zi cu zi mă face să simt Bucurie/ Iubire?”. Faceți mai des
acele lucruri. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Una dintre caracteristicile acestei
perioade se referă la A ELIBERA.
Schimbările și încercările unora de a
controla oamenii vor continua. Aceste tentative de manipulare și control nu vor
reuși 100%, nu vor reuși să blocheze evoluția ca nivel de conștiință a
umanității și să limiteze Suveranitatea personală a tuturor oamenilor, dar cu
siguranță cei ce au făcut asta până acum vor continua să încerce să obțină
controlul total asupra umanității.
Nu e cazul să intru în detalii, pentru a
vă reaminti modurile în care s-a încercat manipularea și instaurarea
controlului total asupra oamenilor în anii trecuți.
Semnul că este vorba despre o
manipulare/ o încercare de control este acela că oamenii care îți vorbesc
despre chestiunea respectivă, care îți spun ce „trebuie“ să faci ca să-ți fie
bine/ să fii în siguranță, nu-ți vorbesc din spațiul inimii.
Am mai spus că energia inimii va fi
„moneda” viitorului. Și acum suntem la un punct de cotitură pe planetă – de
acum încolo va fi din ce în ce mai clar cine funcționează/ vorbește din spațiul
inimii și cine încearcă să manipuleze/ controleze grupuri de oameni,
îndemnându-i să facă lucruri care nu le sunt benefice.
Odată ce știm că vor continua
încercările de preluare a controlului total asupra umanității, putem să ne
îngrijorăm cu privire la acest lucru sau putem să conștientizăm că avem puterea
să contracarăm aceste tentative prin a evolua ca nivel de Conștiință, prin a ne
rosti adevărul indiferent ce cred/ fac/ spun cei din jur, prin a-i ajuta pe
alții să simtă cum este să interacționezi cu un om care funcționează din
spațiul inimii, pentru ca apoi să poată să facă diferența.
Nu știu dacă ați fost vreodată într-o
relație toxică, în care persoana celalaltă încerca să te controleze; nu-ți dai
seama din prima ce efecte negative are acea persoană asupra ta, e nevoie de
timp ca să conștientizezi ce intenții are acel om în ceea ce te privește. Și
poate că dacă ați fost într-o astfel de relație, au fost persoane care v-au
spus că ceva nu e în regulă în relația voastră și în modul în care acel om se
comportă cu voi, că el încearcă să vă controleze, dar ați respins acele
observații/ sfaturi și ați mers în continuare pe acea cale întunecată. Aveați
de învățat o lecție și ați învățat-o prin suferință.
Făcând o analogie cu ceea ce se întâmplă
acum la nivel global, tot mai mulți oameni încep să-și pună întrebări în
legătură cu ceea ce se întâmplă dincolo de aparențe, tot mai mulți oameni încep
să simtă că ceva nu e în regulă în ceea ce li se prezintă ca „adevăr”. Și asta
este minunat.
Și de asemenea, se vede că încep să iasă
la lumină tot felul de adevăruri întunecate care au fost ascunse publicului
larg pentru foarte mult timp.
De ceva timp are loc pe Pământ o bătălie
energetică și există forțe care vor să ne ducă înapoi în timp, să preia
controlul total asupra umanității. Așa ceva nu mai este posibil, însă asta nu
înseamnă că cei despre care vorbesc nu vor încerca iar și iar.
O ultimă precizare pe această temă: nu e
vorba doar de A NE ELIBERA de controlul la care suntem supuși din exterior,
este vorba despre a ne elibera și de energiile de vibrație joasă ale
controlului din interiorul nostru, de a înceta să mai încercăm să ținem totul
sub control în viața noastră și în relațiile noastre. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
Una din caracteristicile acestei
perioade este că suntem ghidați să NE FOLOSIM DISCERNĂMÂNTUL.
Faceți diferența între luptele reale și
luptele care sunt declanșate de reacțiile voastre dezechilibrate. Așa întrupezi
Înțelepciunea: înveți să faci diferența între cele două tipuri de lupte.
Atunci când veți intra în conflict cu
cineva ca în trecut, fiindcă aveți aceleași reacții dezechilibrate cauzate de
traume nevindecate, veți ști că iar ați permis să vi se apese butoanele.
Atunci când răspundeți din spațiul
echilibrului veți ști că ați fost înțelepți.
În noile energii Înțelepciunea va
învinge întotdeauna în interacțiunea cu reacțiile traumelor nevindecate.
Și Înțelepciunea la care mă refer eu nu
e ceva ce ați fost învățați, nu e un mod de a fi pe care vi s-a spus că
„trebuie” să-l urmați, nu e ceva „standardizat”, nu este ceva ce vine din
mintea voastră umană; când întrupezi Înțelepciunea ești conectat la o Putere
mai înaltă și răspunsul tău este unul care vine pe moment, diferit de la o
situație la alta, nu e un tipar pe care-l aplici de fiecare dată în situația de
tip X. Tu nu repeți niște tipare pe care le-ai învățat, care se aplică la
diverse situații în parte; răspunsul tău este spontan, este cel pe care ești
inspirat să-l dai în fiecare Acum.
Poate că tu ești unul dintre cei care au
venit pe Pământ ca să se implice în a face dreptate, ești un Luptător pentru
dreptate și atunci acțiunile tale vor fi unele mai ferme, vei fi un militant,
te vei implica în anumite cauze, nu vei sta deoparte și vei privi la alții care
acționează. Și asta este în regulă. Dar verifică în interiorul tău dacă duci
această luptă fiind mânat de dorința de răzbunare, de furie, de ură, de revoltă
(adică din spațiul traumelor nevindecate) sau acționezi din spațiul
echilibrului energetic/ emoțional, doar cu intenția de a se face dreptate, de a
proteja pe cineva care este agresat/ hărțuit/ nedreptățit. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
Una dintre caracteristicile acestei
perioade este IUBIREA.
Faceți o prioritate din a crea Iubire
prin a vă concentra pe Iubire, prin a observa tot ce e Iubire în jurul vostru.
Este foarte ușor să ne lăsăm prinși de
lucrurile/ persoanele care ne-au deranjat/ iritat/ enervat/ îngrijorat, să ne
concentrăm pe asta, însă e foarte periculos să facem acest lucru atunci când
suntem alimentați în mod intenționat pe multiple canale cu informații care ne
provoacă frică/ indignare/ furie/ ură.
Observați cum o mare parte din
mass-media folosește expresii care să atragă atenția, cum exagerează, ca să
creeze efectul dramatic, cum caută senzaționalismul ieftin, cum practică un joc
al manipulării.
Nu vă lăsați prinși în acest gen de
maipulări, nu vă lăsați copleșiți de informații de vibrație joasă, de
tentativele de a vă trage în frică/ panică/ ură.
Observați modul în care se manifestă în
viața/ jurul vostru Iubirea, concentrați-vă pe aceste gen de lucruri.
Încercați să aduceți mai multă Iubire în
viața voastră și în viața altora.
Fiți conștienți că există un anumit
control cu privire la ceea ce se promovează pe toate canalele, că se promovează
cu intenție persoane/ lucruri/ situații de vibrație joasă, că acestea sunt
prezentate ca fiind „cool”/ „la modă”/ „vedete”, că acestea ne sunt prezentate
ca modele.
Nu vă lăsați influențați de ceea ce
societea ne prezintă pe post de „valori”, pentru că acestea au un nivel redus
de vibrație. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
Una dintre caracteristicile acestei
perioade este DESCHIDEREA.
În trecut, deseori noi ne-am temut să ne
deschidem către a deveni o nouă Versiune a noastră. Aceasta nu este o perioadă
potrivită pentru a continua să fim rezervați în a face pașii necesari creșterii
ca nivel de conștiință. Trecem printr-o perioadă în care noi toți devenim noi
Versiuni ale noastre, la nivel individual și ca planetă. A opune rezistență
creșterii noastre nu e o idee bună.
Este interesant că noi, oamenii, spunem
că ne dorim schimbarea, cerem schimbarea, dar în același timp, ne temem de
schimbare, avem tendința să ne agățăm de ceea ce știm, de zona noastră de
confort. Ne sperie necunoscutul.
Ce anume îți dorești, dar îți este frică
să lași să intre în viața ta?
Ce-ți vine în minte imediat, când te
întrebi „Ce anume mi-aș dori să am în viața mea, dar în același timp mi-e frică
să las acel lucru/ om să intre în viața mea?” ?
Acel lucru de care ne e frică și pe care
ni-l dorim, în egală măsură, este, în general, un catalizator extraordinar în
viața noastră, ne va schimba pe noi și ne va schimba viața la modul radical.
Deschideți-vă către ce este posibil
pentru voi, suntem într-o perioadă care vă îndeamnă și vă susține să faceți
asta.
Și mai întrebați-vă ceva: „Ce lucru/
stare de spirit mi-ar schimba viața într-un mod foarte pozitiv? Sunt dispus să
mă deschid către acel lucru/ acea stare de spirit?”. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
Pentru unii dintre voi, „a fi Iubire"
înseamnă ceva precum a-i îmbrățișa pe cei din jur și a le oferi prăjituri,
lucruri din acestea delicate.
Mulți dintre voi, cei care ascultați
aceste mesaje, ați venit aici, pe Pământ, pentru a oferi Iubire în alt mod,
unul mai „ferm”: unii sunteți Apărători ai dreptății, interveniți în apărarea
Justiției într-un fel care va permite ca Iubirea și Dreptatea să triumfe acolo
unde acum oamenii sunt manipulați/ controlați, acolo unde se încalcă drepturile
omului. Asta înseamnă „să fii Iubirea în acțiune” – să-ți folosești energia,
inteligența, timpul, înțelepciunea, inima pentru a ajuta grupuri de oameni care
sunt supuși unor abuzuri/ nedreptăți, pentru a crea mai multă conexiune, mai
multă Iubire, pentru a susține o creștere ca nivel de Conștiință, în locuri
unde acestea lipsesc.
„Să fii Iubirea în acțiune” poate să
însemne, de asemenea, să creezi un mediu mai bun pentru oameni care au fost
abuzați/ traumatizați/ programați, astfel încât ei să se vindece și să
evolueze.
De asemenea, poate să însemne ca tu să
fii cel din familie care spune niște adevăruri inconfortabile/ dureroase pe
care nimeni n-a avut curajul să le spună până acum. Și asta este tot Iubire în
acțiune, chiar dacă pentru cei din familie nu pare deloc așa, fiindcă ei ar
preferă să continue să ignore acele adevăruri, să trăiască în negare. Simplul
fapt că tu spui pe șelau acele adevăruri îi ajută pe ceilalți în sensul de a
schimba dinamica familiei și de a intra pe drumul vindecării, dacă sunt
interesați de așa ceva.
Misiunea voastră este Iubirea. Și o
împliniți prin a acționa cu fiecare zi în sensul de a crea relații mai
armonioase, conexiuni mai profunde cu ceilalți. (Lee Harris) Traducerea Mihaela
Dan
Voi știați în ce vă băgați, atunci când
ați ales să veniți pe Pământ în această perioadă. Ați venit special în această
perioadă, fiindcă aveți o Misiune legată de schimbările prin care trece acum
umanitatea.
Și poate unii credeți că lucrurile merg
foarte prost acum pe Pământ, că trăiți vremuri foarte grele, dar lucrurile ar
fi putut sta mult, mult mai rău, dacă s-ar fi reușit ca umanitatea să fie dusă
în anumite direcții în ultimele decenii.
Cei care sunteți îngrijorați cu privire
la starea lumii sau de prăbușirea unor sisteme, observați ce se întâmplă, fiți
la curent cu ce se întâmplă în lume, aruncați un ochi asupra evoluției
situației la nivel global, dar nu stați permanent cu ochii ațintiți la aceste
lucruri, nu vă investiți toată energia, tot timpul, nu vă investiți inima în
haosul din jur. Nu vă investiți inima în ceva ce nu are inimă, nu vă lăsați
epuizați/ copleșiți de toate lucrurile de vibrație joasă care se întâmplă în
jurul vostru în această perioadă.
Priviți la modul echilibrat la ceea ce
se întâmplă și fiți conștienți câtă nevoie este de o evoluție la nivel de
conștiință. Și apoi fiți un exemplu în ceea ce înseamnă a crește ca nivel de
conștiință, a funcționa de la un nivel înalt de Conștiință, a face totul cu
inima. Așa contribuiți la schimbarea în bine a lumii.
În cazul unora dintre voi, cel mai
important lucru pe care îl veți face în perioada următoare va fi să vă
eliberați din niște legături/ situații/ relații/ sisteme de vibrație joasă care
v-au ținut blocați într-o energie care nu vă e benefică. (Lee Harris) Traducerea
Mihaela Dan
Voi sunteți aici, pe Pământ, cu o
Misiune de Iubire.
Și știu că unora dintre voi nu le place
prea mult să fie în prezența oamenilor. E în regulă, nu toți aveți Misiunea să
lucrați cu oamenii. Unii dintre voi ați venit aici să lucrați cu pământul,
alții cu animalele, alții cu Lumea nevăzută.
Dar cei mai mulți dintre cei care
ascultați aceste mesaje sunteți aici cu o Misiune de Iubire. Ca atare,
permiteți Iubirii să vă umple și aceasta va curăța sentimentul de deconectare,
de singurătate, de izolare pe care l-ați avut mult timp în viață.
Cum permiteți iubirii să vă umple?
Faceți ceea ce iubiți să faceți, ascultați melodiile pe care iubiți să le
ascultați, citiți ceea ce vă unge pe suflet, vorbiți cu oameni care vă ating
inima. Este atât de simplu.
Iubirea nu e ceva ce aștepți să-ți iasă
în cale, Iubirea e ceva ce creezi din interiorul tău. Și da, uneori se poate
întâmpla ca Iubirea să-ți iasă în cale și e foarte frumos când se întâmplă
asta, însă de ce să așteptați până se întâmplă așa ceva, când puteți crea
Iubirea voi înșivă oricând vreți?
Deschideți-vă către Iubire!
Iubirea este dreptul vostru din naștere.
Și nu mă refer la nașterea voastră în corp uman, ci la nașterea voastră
universală, ca suflet. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
"Vreau să vă vorbesc astăzi despre
disonanța cognitivă, pentru că mulți oameni vor experimenta asta în perioada
următoare.
Ceea ce se întâmplă acum este că tot mai
mulți oameni se trezesc, pentru că pe Pământ sunt energii de vibrație din ce în
ce mai înaltă, care ne afectează pe toți, noi creștem ca nivel de vibrație și
când se întâmplă asta, nu mai luăm în mod automat de bune toate informațiile
care ne sunt servite de propaganda oficială, nu mai înghițim pe nemestecate
„adevărurile oficiale”, nu ne mai lăsăm atât de ușor manipulați, așa cum se
întâmpla în trecut.
În plus, acum se destramă sisteme 3D
care au o energie de vibrație foarte joasă, care au fost controlate de foarte
mult timp de un grup restrâns de indivizi cărora li s-au dat de-a lungul
timpului diverse nume și cărora o să le spun „Elita”. Aceste sisteme/ structuri
sunt foarte întunecate, există pe Pământ de foarte mult timp și au fost
concepute special ca să ne controleze, să ne țină blocați în 3D.
Pe măsură ce ne trezim, însă, noi
începem să vedem dincolo de manipularea și programarea la care am fost supuși,
începem să vedem/ descoperim ce se întâmplă în cadrul acestor sisteme
întunecate, începem să ne rostim adevărul.
Când sistemele respective încep să se
destrame, când oamenii încep să vadă ce se întâmplă dincolo de aparențe, când
oamenii încep să spună ce văd, cei din „Elită” devin agitați, lansează ideea că
ceea ce spun acești oamenii sunt „teorii ale conspirației”, îi cataloghează pe
acești oameni ca fiind „nebuni”, îi cenzurează sub toate formele.
Treaba noastră este să ne întrebăm „De
ce?”.
De ce există în ultima perioadă o
cenzură împinsă la extrem inclusiv pe rețelele de socializare și pe youtube, de
ce le este frică celor care impun o astfel de cenzură, dacă ceea ce spun acești
oameni sunt simple „teorii ale conspirației”, dacă nu este nimic adevărat?
Iată de ce: aceste sisteme sunt atât de
întunecate, lucrurile care se întâmplau în cadrul acestor sisteme sunt atât de
întunecate, încât dacă se află adevărul, este atât de șocant, încât îi va
distruge pe cei care făceau acele lucruri.
Sunt lucruri cutremurătoare și la
început, când se vor afla, mulți oameni nu o să le creadă, pentru că mintea lor
nu poate accepta că este posibil așa ceva – asta se numește disonanța
cognitivă.
În perioada următoare oamenii vor începe
să afle aceste adevăruri întunecate, încetul cu încetul - și vor fi atât de
cutremurătoare, atât de oribile, încât mulți nu vor putea accepta că e adevărat
așa ceva, că poate cineva să facă astfel de lucruri. Și fiindcă nu pot accepta
așa ceva, mulți oameni vor prefera să creadă că nu sunt reale/ adevărate.
Este de înțeles dacă atunci când veți
afla acele lucruri veți fi atât de șocați, încât veți simți că nu puteți face
față din punct de vedere emoțional/ psihic la așa ceva și veți prefera să
credeți că nu e adevărat.
Ceea ce vă rog este ca măcar să
acceptați că se întâmplă ceva, să fiți dispuși să priviți la ceea ce se
întâmplă, să nu întoarceți capul și să vă prefaceți că nu ați aflat/ văzut
nimic.
Nu vă fie teamă, aceste adevăruri vor fi
dezvăluite picătură cu picătură, astfel încât oamenii să nu o ia razna. Însă
chiar și așa, pentru cei care nu știu despre ce este vorba va fi un șoc foarte
mare și ca atare, nu vă judecați dacă inițial o să aveți o reacție de genul
„Așa ceva nu poate fi adevărat! Nimeni nu poate face așa ceva!”.
Nu vă judecați dacă inițial nu o să
puteți crede că niște oameni pe care îi admirați/ respectați, pe care i-ați
considerat niște modele, în care aveați încredere deplină, au fost implicați în
astfel de lucruri întunecate.
Și dacă la început, când o să aveți
tendința să refuzați să credeți aceste informații, o să conștientizați că s-ar
putea să fie vorba despre disonanță congnitivă, mai apoi o să fiți dispuși să
vă întrebați: „Și dacă este adevărat?” și o să puteți cerceta mai atent
informațiile/ dovezile.
Veți putea să ieșiți mai ușor din starea
de șoc conștientizând că tot ce se întâmplă, toate aceste dezvăluiri
cutremurătoare, toate aceste adevăruri întunecate care ies la lumină sunt semne
ale faptului că energiile de vibrație foarte joasă ies la suprafață pentru a fi
văzute, acceptate ca fiind adevărate și alchimizate în Lumină.
Înțelegeți: aceasta este o etapă a procesului de Ascensiune la nivel colectiv.” Cristina Gabriela Marinescu
Vreau să vă vorbesc despre „schimbările progresive”;
acest gen de schimbări reprezintă cheia evoluției.
Ca să înțelegeți la ce mă refer, să luăm exemplul
cuiva care spune că face sport și că merge la sală săptămânal.
„Bun, mergi zi de zi, săptămână de săptămână?”
„Nu, o dată sau de două ori pe săptămână.”
„Bun, dar mergi săptămână de săptămână?”
„Nu, merg atunci când am chef.”
Acesta nu este un comportament care să însemne
„schimbări progresive”.
Când discutăm despre schimbările progresive, ne
referim la faptul că tu faci astăzi o mică schimbare și mâine faci o altă mică
schimbare pe fundația celei de ieri și poimâine o altă mică schimbare pe
fundația celei din ziua procedentă și tot așa, crești puțin câte puțin și
astfel prinzi avânt, iar schimbările devin din ce în ce mai mari.
Dacă faci câteva mici schimbări și apoi te oprești,
iar după ceva timp, o iei de la capăt cu aceleași mici schimbări, de fapt, o
iei de la zero, fiindcă s-a pierdut efectul schimbărilor precedente.
Ideea este să te dedici acestor schimbări pozitive, să
fii consecvent în a le face, pentru că astfel „prinzi avânt” și poți înainta
mai ușor.
Așadar, dacă vreți să faceți o schimbare într-un
domeniu al vieții voastre, indiferent care, nu vă propuneți să faceți o
schimbare radicală într-o zi. Începeți cu o mică schimbare, ceva care să fie
ușor de făcut; indiferent cât de mărunt pare - de exemplu, dacă este vorba doar
despre a face o flotare pe zi -, dedicați-vă acestui lucru, faceți-l zi de zi,
iar la finalul săptămânii poate o să vă gândiți: „E prea ușor să fac doar o
flotare; de acum înainte o să fac două flotări”. Și poate după o altă săptămână
veți decide că veți face 3 flotări. Voi hotărâți când măriți miza, nu vă obligă
nimeni. Dar vă țineți de acel angajament, faceți zi de zi flotările.
Și asta este valabil cu privire la orice lucru pe care
vrei să îl schimbi în viața ta. Începe cu o schimbare mică, pe care știi că
poți să o faci, fă zi de zi acel lucru și apoi, când consideri potrivit,
„ridică miza”.
Așa ajungi să îți schimbi radical viața, cu astfel de
mici schimbări pozitive.
Așa ajungi să îți îmbunătățești sănătatea corpului fizic,
cu astfel de mici schimbări pozitive.
Așa îți schimbi viitorul, acționând acum/ în prezent.
Și dacă ai pornit un astfel de proces al schimbărilor
progresive și într-o zi îți dă prin cap ceva de genul „Ei, ce mare lucru dacă
astăzi nu fac asta? O zi nu contează…”/ „Nu moare nimeni dacă sar o zi”, nu
asculta acea voce; onorează-ți angajamentul și fă acel lucru imediat.
Așa îți dovedești ție însuți că dacă decizi ceva, te
poți ține de acea decizie. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Mulți oameni au o abordare extremă: ei au nevoie să
vadă schimbări majore, rezultate semnificative, ca să considere că au
progresat.
Li se pare că dacă fac astăzi o schimbare „măruntă”,
asta nu înseamnă progres, așa că n-o mai fac.
Ei gândesc la modul „Cum o să mă ajute să îmi
îmbunătățesc starea de sănătate faptul că fac o flotare într-o zi?!”. Așa că nu
fac niciodată acea flotare care este doar primul pas dintr-o serie de schimbări
progresive.
Și eu gândeam la fel în trecut. Iar apoi mi-am dat
seama că de fapt, cheia progresului o reprezintă tocmai aceste schimbări
progresive – pleci de o la o mică schimbare care este ceva ușor pentru tine,
continui să faci acel lucru zi după zi și apoi, atunci când consideri potrivit,
mai ridici puțin miza și continui să faci acel lucru zi după zi. Perseverezi,
îți respecți propria decizie și faci zi de zi acel lucru.
Așa îți schimbi viitorul.
Revenind la exemplul anterior: dacă tu faci o flotare
zi pe zi, timp de o săptămână, iar a doua săptămână faci două flotări zilnic,
iar în a treia săptămână faci 3 flotări zilnic, la finele anului ai ajuns deja
la un număr semnificativ de flotări. Și datorită faptului că ai pornit de la
una pe zi și ai făcut schimbări progresive, ai evoluat în ritmul potrivit
pentru tine, nu ți-ai forțat mușchii, nu ai exagerat, nu ai „cheltuit” o
energie pe care nu o aveai, pornind din prima zi cu un număr semnificativ de
flotări. Corpul tău nu se va simți forțat/ abuzat, ci va fi solicitat în mod
moderat, solicitarea va crește progresiv, iar el va face față fără mari
probleme. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Un lucru extrem de important pentru perioada următoare
este legat de capacitatea noastră de a folosi la modul responsabil ceea ce ni
s-a dat, pentru că accesul nostru la anumite lucruri depinde de capacitatea
noastră de a gestiona la modul responsabil acele lucruri.
Mai concret, dacă tu ai ceva, dar nu folosești în mod
responsabil ceea ce ai, Universul îți va reduce accesul la acel lucru și dacă
în continuare te comporți iresponsabil, îți va tăia accesul la acel lucru și
apoi va fi mai greu pentru tine să ai din nou acces la lucrul respectiv.
Și nu e nimic „rău” în faptul că uneori tu gestionezi
în mod iresponsabil anumite lucruri pe care ți le dă Viața; faptul că pierzi
accesul la acele lucruri te ajută să înveți niște lecții.
Noi toți trecem prin asta. Așa învățăm să prețuim ceea
ce ni se dă și să folosim la modul responsabil ceea ce avem (și asta include
talentele și abilitățile noastre).
În plus, atunci când dovedești că ești capabil să îți
onorezi angajamentele, făcând schimbări progresive și folosind cu
responsabilitate lucrurile la care ai acces, ți se va permite accesul la mai
mult. Și dacă gestionezi în continuare cu responsabilitate ceea ce ți s-a dat,
ți se va da mai mult. Iar asta se va întâmpla iar și iar; nu există limite.
Însă și în ceea ce privește lucrurile la care ai
acces, este vorba tot despre schimbări progresive - nu ți se dă foarte mult
dintr-odată, ci Universul îți dă puțin mai mult, vede cum te descurci cu ceea
ce ai și dacă te descurci bine, îți dă puțin mai mult și tot așa. (Jason Estes)
Traducerea Mihaela Dan
Gândiți-vă ce ar însemna să luați decizia că de azi
înainte veți face un mic gest de Iubire față de partenerul vostru zi de zi și
ați începe să faceți schimbări progresive pornind din acest punct.
Unde ați ajunge peste un an?
Gândiți-vă ce ar însemna să luați decizia că de azi
înainte veți face un mic gest de iubire față de voi înșivă zi de zi și ați
începe să faceți schimbări progresive pornind din acest punct.
Unde ați ajunge peste un an?
Practic, „schimbările progresive" înseamnă să îți
onorezi zi de zi propriul angajament – iei decizia de a face ceva și faci acel
ceva zi de zi, fără excepție, iar când consideri că e potrivit, mărești puțin
„miza”, faci o schimbare puțin mai mare.
Noi am venit aici ca să fim un exemplu viu pentru
alții, să-i inspirăm pe alții să facă schimbări pozitive în viața lor. (Jason
Estes) Traducerea Mihaela Dan
Dacă tu funcționezi în prezent, adică dacă te
concentrezi 100% pe ceea ce faci Acum, ești capabil să vezi mult mai bine ceea
ce se întâmplă în situația în care te afli în prezent și ca atare, ești capabil
să identifici mult mai repede care este problema și să îți dai seama ce anume
ai de făcut în situația respectivă.
Omul obișnuit alocă sub 5% din atenția sa lucrurilor
pe care face în viața de zi cu zi, deci alocă sub 5% din atenția sa problemelor
care apar în viața sa. Să spunem că o anumită problemă necesită 35% din atenția
ta; dacă tu nu-i acorzi decât 4% - pentru că așa ești învățat să funcționezi -
, e firesc că nu ești capabil să găsești rapid rezolvarea.
Dacă însă tu trăiești în Acum, dacă acorzi întreaga ta
atenție la ceea ce este în fața ta în fiecare moment Acum, ești capabil să vezi
clar care este problema și să o rezolvi rapid, astfel încât totul pare mai
ușor, lucrurile curg cu mai multă ușurință și grație în viața ta.
Și pentru că tu gestionezi lucrurile la modul
responsabil, oportunitățile încep să curgă una după alta, fiindcă ai dovedit că
ești capabil să gestionezi/ folosești la modul conștient ceea ce ți s-a dat.
(Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Noi ne aflăm într-un proces care ne provoacă să
evoluăm, să urcăm la un alt nivel.
Și precizez: nu este obligatoriu să avem parte de
suferință în acest proces.
Învățați să separați noțiunea de „provocare” de ideea
de „suferință”.
„Provocare” înseamnă o oportunitate de a crește.
„Suferința” este un mod în care alegi să crești.
Există și alte moduri în care poți alege să crești. Nu
e obligatoriu să înveți/crești prin suferință.
Durerea poate să apară din când în când, în procesul
de creștere. Uneori când crești experimentezi diverse dureri - se numesc
„dureri de creștere”.
Însă „durerea” și „suferința” sunt lucruri diferite.
Suferința înseamnă să te agăți de acea durere, să ajungi să te identifici cu ea
și să nu mai fii dispus să-i dai drumul.
Tu poți avea o experiență dureroasă, însă este
alegerea ta dacă o transformi într-o suferință, dacă te scufunzi în acea durere
și refuzi să mai ieși din ea sau te hotărăști să îi dai drumul. (Jason Estes) Traducerea
Mihaela Dan
Sugestie: dacă vreți să începeți un proces al
schimbărilor progresive care să vă transforme viața în bine puteți decide să vă
acordați o pauză de 5 minute în fiecare zi. Și nu trebuie să meditați în acele
5 minute sau să faceți ceva „spiritual”, ci pot fi pur și simplu 5 minute în
care vă opriți din ceea ce faceți, să nu vă mai gândiți la tot felul de
probleme/ griji – să puneți lumea exterioară pe pauză, să vă întindeți în pat
și stați liniștiți cu ochii închiși.
Vă oferiți vouă înșivă 5 minute de liniște, zi de zi,
timp de o săptămână.
Și în următoarea săptămână pot fi 6 minute. Și tot
așa.
Acesta este un mod de a te onora mai mult pe tine
însuți, ceea ce va avea ca efect faptul ca și cei din jur o să înceapă să te
trateze la fel, pentru că tu emiți o energie care spune „Eu mă onorez pe mine
însumi”. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Este posibil ca la un moment dat în viață să atingi o
anumită „prosperitate”, în sensul 3D, adică bogăție materială, dar dacă pentru
tine acest gen de prosperitate este barometrul după care îți măsori fericirea,
atunci vei fi nefericit toată viața.
Prosperitatea nu înseamnă de fapt bogăția exterioară,
ci ține de o stare interioară în care te simți împlinit.
Nu poți vâna adevărata prosperitate - așa cum se
întâmplă în 3D -, dar dacă tu te prețuiești/ onorezi pe tine în fiecare moment,
dacă simți/ știi cu toată ființa ta că ai valoare exact așa cum ești acum și
alegi să evoluezi progresiv - adică să îți mărești valoarea -, adevărata
prosperitate vine de la sine.
În acest caz, tu nu vânezi „prosperitatea” (bogăția
materială) pentru că adânc în interiorul tău știi că faptul că valaorea ta nu
este dată de banii tăi/ proprietățile tale și de aceea, nu încerci să aduni/
acumulezi mai mult în scopul de a te simți că valorezi mai mult și de a dovedi
altora ce valoros ești.
Atunci când simți că ai valoare exact așa cum ești
acum, nu TE SIMȚI OBLIGAT să evoluezi (ca să ajungi să simți că valorezi și tu
ceva), ci ALEGI să evoluezi, pentru că este interesant și distractiv și vrei să
devii o Versiune mai Bună a ta.
Eu aud mulți oameni care tot vorbesc/ dau lecții
despre prosperitate, dar cei mai mulți dintre ei nu au/cunosc adevărata
prosperitate. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Atunci când este menit să înveți o anumită Lecție sau
ai un Dar pe care ai venit să-l împărtășești în această lume, vei constata că
de cele mai multe ori, o să fie nevoie să depășești anumite obstacole, să treci
prin momente dificile, pentru a identifica și învăța acea Lecție sau pentru
a-ți descoperi acel Dar. Și asta se întâmplă pentru că este necesar ca tu să-ți
dezvolți o anumită tărie, să-ți găsești puterea interioară ca să faci față
tuturor încercărilor, să dai dovadă că îți dorești atât de mult să faci un
lucru, încât mergi mai departe, indiferent ce tip de opoziție întâlnești în
calea ta. Așa devii mai puternic, trecând prin diverse provocări, depășind
obstacole, făcând față în momente de criză.
De exemplu, dacă la un moment dat în viața ta ai avut
o adicție și ai avut mari probleme din această cauză, dar ai reușit să te
eliberezi de acea adicție, este posibil ca mai târziu în viață toată experiența
pe care ai acumulat-o să îți folosească în consilierea persoanelor cu adicții.
(Kari Samuels) Traducerea Mihaela Dan
Dacă
ești un empat, Menirea ta are legătură, într-un fel sau altul, cu ideea de a te
conecta cu oamenii la nivel emoțional.
Pe
de altă parte, dacă ești empat, cel mai probabil, ai experimentat frica de a fi
respins, frica de a fi criticat/ judecat, ai (avut) tendința de a fi
perfecționist, vrei ca totul să fie perfect înainte de a prezenta la modul
public ceea ce faci sau de a-ți prezenta creațiile. Dar în ciuda tuturor
acestor frici și a tendinței tale de a sta retras, de a nu ieși în evidență,
ceva din interiorul tău te împinge să te conectezi de la inima la inimă cu
oamenii și observi că atunci când faci asta îi inspiri pe ceilalți, că ceea ce
spui/ faci îi ajută.
În
această perioadă poate părea că lumea a luat-o razna și poate că uneori se
întâmplă lucruri care ni se par a fi o cruzime, iar unii dintre cei care simt
atât de intens energiile pot să-și spună: „Nu mai vreau să aud nimic, nu mai
vreau să văd nimic din ceea ce se întâmplă! Vreau să mă rup de exterior, să
stau liniștit în lumea mea, să-mi păstrez pacea interioară, fiindcă toate lucrurile
astea mă bulversează/ îmi fac rău”.
Numai
că rolul tău ca empat este să radiezi Lumina, să te conectezi cu cei din jur la
nivel emoțional, nu să te ascunzi/ să-ți ascunzi Lumina.
Dacă
ești empat, rolul tău în această lume are de-a face cu a te conecta la nivel
emoțional cu oamenii, cu a-ți simți emoțiile, cu a-i susține emoțional pe
alții.
Dacă
stai ascuns, te lipsești pe tine însuți de conexiunea emoțională cu ceilalți și
de asemenea, îi împiedici pe ceilalți să beneficieze de Darurile tale. (Kari
Samuels) Traducerea
Mihaela Dan
Dacă te afli acum într-o situație în care ți se pare
că oferi prea mult și munca/ activitatea ta nu este apreciată/ recompensată,
dacă simți că nu te mai intereseză/ pasionează/ împlinește ceea ce faci, este
posibil ca din diverse motive, tu să nu îți folosești Darurile, ci să faci alt
gen de activități, care nu au legătură cu ceea ce este menit să faci, iar
Universul îți semnalează că nu ești pe Calea ta.
De asemenea, este posibil ca Universul să îți
transmită în acest fel că este de dorit să începi să accepți să primești și în
alte forme decât cea „clasică” - spre exemplu, să fii recompensat nu doar în
forma unei sume de bani primite ca salariu, ci și sub formă de daruri, prime
sau orice alt mod în care ți se oferă ceva din partea celor care vor să își
exprime recunoștința pentru ceea ce împărtășești cu ei.
În acest context, este necesar să te înconjori cu
oameni care te acceptă și te prețuiesc exact așa cum ești tu la modul autentic,
pentru că atunci când faci asta ai mai mult curaj să-ți asumi riscuri, să
experimentezi, să faci lucruri noi/ inedite, să-ți exprimi liber talentele/
abilitățile, să urmezi căi care nu sunt bătătorite. (Kari Samuels) Traducerea
Mihaela Dan
Înainte de a vă naște pe Pământ, sufletul vostru
(împreună cu ghizii voștri spirituali) a decis ce veți experimenta în această
viață umană, ce Lecții veți învăța și ce Daruri veți împărtăși cu ceilalți
oameni.
Darurile (adică talentele/ abilitățile) pe care le
aveți/ împărtășiți în această viață sunt unele pe care le-ați căpătat pe parcursul
mai multor vieți anterioare; voi știți mult mai multe decât aveți impresia că
știți și sunteți mai pregătiți pentru a vă urma Menirea decât credeți că
sunteți.
Așadar, fiecare dintre voiveniți cu anumite Daruri,
care sunt unice.
Este adevărat că de exemplu, dacă ești muzician, sunt
și alți muzicieni pe lumea asta, însă fiecare are ceva unic, care îl
caracterizează, muzica fiecăruia este una aparte. Nu există doi muzicieni
identici.
Atunci cand faci alegeri care sunt în aliniere cu ceea
ce-și dorește sufletul tău/ ceea ce și-a propus sufletul tău pentru această
viață, alegeri care înseamnă să-ți împărtășești Darurile cu ceilalți, Universul
îți va duce în cale tot felul de oportunități. Evident, unele dintre acestea
vor presupune să faci un pas mare înainte, să ieși din zona ta de confort, ceea
ce te va speria într-o oarecare măsură, dar asta este ideea: să faci lucruri
noi, pe care nu le-ai mai făcut până acum sau care nu s-au mai făcut până acum.
Dacă ești în aliniere cu sufletul tău, dacă ești pe
Calea ta, lucrurile se așează în fața ta sincronistic, ești ajutat de Univers,
te simți împlinit, iubești ceea ce faci, trăiești în bucurie.
Dacă faci alegeri care te îndepărtează de Calea ta,
care nu sunt aliniate cu sufletul tău, dacă îți ascunzi/ respingi/ negi
Darurile, Universul îți va semnala în diverse forme că nu ești pe Calea ta.
E ca în jocul acela pe care îl jucam în copilărie:
„Cald/ rece”, în care dacă ne apropiam de locul în care era ascuns un obiect ni
se spunea „cald”/ „și mai cald”/ „fierbinte”, iar dacă ne îndepărtam de acel
loc, ni se spunea: „rece”/ „și mai rece”/ „înghețat”. La fel ne semnalează și
Universul dacă suntem pe calea cea bună sau nu.
Dacă ești plictisit/ epuizat/ sătul de ceea ce faci/
urăști ceea ce faci/ simți că nu este apreciată munca ta/ nu te simți împlinit,
toate acestea pot fi un semn că nu ești pe Calea ta, că nu îți folosești
Darurile, că este necesar să faci niște schimbări, să faci alegeri care simți
că rezonează cu tine, în loc să faci alegeri care sunt „bune”/ „avantajoase”
din punctul de vedere al minții tale.
Este posibil ca acea alegere despre care mintea ta
crede că este „cea mai sigură” să fie, de fapt, cea mai nesigură/
dezavantajoasă, pentru că ea te îndepărtează de ceea ce își dorește sufletul
tău, de Calea ta, te duce într-o fundătură. (Kari Samuels) Traducerea Mihaela
Dan
De ce vă sugerez să vă stabiliți intenții pe baza a
ceea ce simțiți că își dorește sufletul vostru, în loc să le stabiliți din
spațiul minții voastre?
Pentru că în acest fel vă aliniați cu ceea ce și-a
propus sufletul vostru pentru această viață umană, cu Calea voastră, și nu cu
dorințele egoului vostru, care vă duce într-o cu totul altă direcție.
Unii oameni prezintă Legea atracției într-un mod
oarecum simplificat - aș spune chiar pervertit.
Universul nu este ca un tonomat de unde poți cumpăra
orice vrei. Nu este suficient să-ți pui în minte orice dorință și dacă te
concentrezi pe acea dorință, gata, Universul ți-o îndeplinește.
Universul are în vedere/ susține Binele tău cel mai Înalt,
nu dorințele egoului tău. Universul te ajută să-ți urmezi Calea, să-ți
împlinești Menirea, însă dacă tu ai dorințe care nu sunt în aliniere cu Calea/
Menirea ta, este foarte posibil ca ele să nu se îndeplinească - și ar fi de
dorit să fii recunoscător că ele nu se îndeplinesc.
Așadar, fii atent la ce îți transmite Universul. Iar
atunci când știi care îți sunt Darurile și vrei să le împărtășești cu cei din
jur, dar nu ai reușit să realizezi ceea ce ți-ai propus în forma pe care ți-ai
propus-o, asta poate fi un semn că este necesar să schimbi abordarea, să
găsești un alt mod de a împărtăși Darurile tale, fiindcă cel la care te-ai
gândit tu inițial nu este cel mai potrivit pentru tine.
De asemenea, fii atent la ce-ți dorești.
Conștientizează dacă dorințele tale sunt dorințele egoului tau sau ale
sufletului tău. (Kari Samuels) Traducerea Mihaela Dan
Este absolut necesar să fii conectat cu inima ta, ca
să-ți urmezi pe Calea. Nu îți poți urma Calea dacă tu funcționezi din spațiul
minții, fiindcă mintea/ egoul tău te vor conduce într-o altă direcție.
Egoul tău nu știe ce este spre Binele tău; el crede că
știe, dar nu este capabil să vadă lucrurile de la nivelul la care le vede
sufletul tău. Egoul tău nu are profunzimea și Cunoașterea pe care o are
sufletul tău.
Dacă vrei să-ți urmezi Calea, este necesar ca tu să
intri în inima ta, care te conectează cu sufletul tău. (Kari Samuels)
Traducerea Mihaela Dan
Este
important să înțelegeți că dacă vă stabiliți intenții aliniate cu sufletul
vostru, nu va fi atât de dificil să realizați acele lucruri, pe cât încearcă să
vă convingă mintea voastră că este.
Odată
ce vă aliniați cu sufletul vostru, Universul vă va susține în moduri nebănuite
și chiar și atunci când veți avea parte de obstacole/ provocări pe Calea voastră,
tot veți simți că sunteți pe drumul cel bun, tot veți simți că inima voastră vă
îndeamnă să mergeți înainte.
Iar
lucrurile se pot schimba foarte repede, în moduri în care nici nu ți-ai fi
putut imagina, atunci când ai făcut acea alegere curajoasă, aliniată cu
sufletul tău.
Dacă
ai curajul să-ți urmezi dorințele sufletului, să investești timp și energie în
ele, vei constata că vei întâlni oamenii potriviți la momentul potrivit și vei
obține ajutorul de care ai nevoie la momentul la care ai nevoie.
Ideea
este să faci faci din dorințele sufletului tău o prioritate, să ai curajul să
faci alegeri aliniate cu sufletul tău, indiferent cât de „riscante”/
„nebunești”/ „iraționale” par ele minții tale sau minții altora.
Dacă
simți în inima ta că vrei să faci acel lucru, fă-l! Și vei vedea că Universul
te va susține. (Kari Samuels) Traducerea Mihaela Dan
Feriți-vă de oamenii ale căror diplome/acreditări
spirituale provin doar din „studiu"/ cursuri!
Uitați-vă la cei care au învățat/ s-au perfecționat pe
baza experiențelor proprii, nu doar citind/ ascultând experiențele altora.
Acești oameni cunosc din proprie experiență suferința. Ei cunosc curajul. Ei
și-au dus propriile bătălii și au supraviețuit.
Uitați-vă la cei care spun „Nu știu".
Uitați-vă la cei care au cicatrici.
Uitați-vă la cei care șchioapătă, nu la cei care sunt
ca scoși din cutie.
Nu vă uitați la acel guru care a ajuns în vârful
muntelui cu elicopterul.
Uitați-vă la cei care s-au cățărat până în vârf, care
au ajuns acolo murdari și epuizați.
Ei sunt cei care cunosc valoarea Călătoriei.
Când ajung în vârf, ei vor întinde mâna pentru a-i
ajuta pe acei „alpiniști” care sunt prea obosiți ca să mai poată continua.
Când ajung în vârf, ei ridică vibrația tuturor
celorlalți.
Ei își vor împărtăși mereu cu ceilalți „comoara” – la
propriu și la figurat.
Ei vor simți mereu compasiune pentru inima ta rănită.
Ei te vor trata mereu cu Iubire. (Alison Nappi) Traducerea Mihaela Dan
“MATRIX NU
ESTE UN FILM, CI O INTRODUCERE în mesajele ezoterice:
„Lumea pe care o percepem este doar o iluzie, o
închisoare mentală care ne împiedică să ne descoperim adevăratul potențial.”
Acest film este o oglindă a umanității, un apel la
trezirea spirituală și la eliberarea din lanțurile noastre invizibile.
Se bazează pe concepte metafizice străvechi, de la
Platon (mitul peșterii) la textele sanscrite hinduse (Bhagavad Gita,
Isopanishadele) despre iluzie (Māyā), conducându-ne într-o aventură care
depășește simpla ficțiune.
Matrix este plin de simboluri ezoterice și mesaje
subliminale. Încă de la început, alegerea dintre pastila roșie și pastila
albastră reprezintă un prim test. Această alegere simbolizează liberul arbitru
în fața ignoranței voluntare (pastila albastră) sau acceptarea dureroasă a
adevărului (pastila roșie). Este o inițiere către o cunoaștere superioară, unde
individul renunță la certitudinile sale pentru a îmbrățișa o realitate mai
vastă.
ACEASTĂ INIȚIERE SE PETRECE ÎN MAI MULTE ETAPE:
1.Îndoiala inițială: La fel ca Neo, cel care este pe
cale să se inițieze începe să simtă că ceva nu este în regulă. Îndoiala este
începutul trezirii spirituale. Carl Jung spunea: „Omul nu devine luminat
imaginându-și figuri de lumină, ci făcând conștientă umbra.” Această îndoială
este un apel la explorarea umbrelor tale și la confruntarea convingerilor
limitative.
2.Confruntarea cu adevărul: Inițiatul descoperă că lumea
materială este doar o fațadă. În Matrix, această iluzie este reprezentată de
matricea însăși, un program conceput pentru a ține omenirea sub control.
3.Moartea simbolică: Când Neo este „deconectat” de la
matrice, suferă o moarte simbolică. Aceasta este o etapă esențială a oricărei
inițieri: moartea vechiului sine pentru a renaște într-o stare superioară de
conștiință. Joseph Campbell, în Eroul cu o mie de chipuri, explică: „Inițierea
este o coborâre în necunoscut, unde vechea lume este distrusă pentru ca una
nouă să poată apărea.”
4.Stăpânirea realității: Neo învață să manipuleze
regulile matricei. Aceasta este etapa supremă a inițierii, unde individul
realizează că propria sa conștiință creează realitatea.
MATRIX ESTE O ILUZIE SPIRITUALĂ ÎN CARE TRĂIM CU
TOȚII…
Matricea reprezintă o iluzie colectivă care ne ține
captivi. Este proiecția creată de tehnologie și de ideile altora în jurul
nostru. Este lumea pe care ceilalți o creează pentru a ne înrobi. Simbolizează
convingerile, fricile și condiționările sociale care ne împiedică să ne atingem
adevăratul potențial. Filozofii gnostici au descris deja acest concept, vorbind
despre Demiurg, o entitate care ține sufletele captive în lumea materială.
Privește în jurul tău. Totul este MATRIX. Este o
realitate creată de cineva sau de un grup de oameni pentru a te ține sclav.
Ieșirea din matrice înseamnă ruperea acestor iluzii.
Iată cum procesul de inițiere ne ajută să ajungem acolo:
• Cunoașterea de sine: Așa cum spunea Socrate:
„Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște universul și zeii.” Înțelegerea
faptului că suntem creatori ai realității este primul pas spre eliberare.
• Transcenderea fricii: Morpheus explică faptul că
matricea funcționează exploatând frica. Transcenderea acestei emoții duce la
eliberarea interioară.
• Trezirea conștiinței: A ieși din matrice înseamnă a
realiza că nu suntem gândurile, corpurile sau convingerile noastre. Suntem
conștiințe infinite. Așa cum explică Eckhart Tolle în Puterea prezentului:
„Adevărata libertate constă în realizarea că nu ești mintea ta.”
Într-o scenă cult, Morpheus îi spune lui Neo
(parafrazez):
„Matricea este peste tot. Este pretutindeni. Chiar
acum, în această cameră. O vezi când te uiți pe fereastră sau când pornești
televizorul. O simți când mergi la serviciu, când mergi la biserică, când
plătești taxe. Aceasta este lumea care a fost pusă în fața ochilor tăi pentru a
te împiedica să vezi adevărul.”
Adevărul este că și noi trăim într-o matrice. Nu una
digitală, ci o matrice mentală și spirituală, modelată de cei care ne
controlează fricile, convingerile și condiționările.
Alegerea dintre pastila roșie sau albastră este alegerea pe care o facem zilnic: să adormim în confortul iluziei sau să înfruntăm adevărul.” Sursa: net
În opinia mea, este necesar ca atunci când lucrezi cu
o persoană să ții cont de nivelul la care este aceasta și să nu-i impui
standarde imposibile.
Eu am fost la cursuri de yoga la care au cei care țineau
acele cursuri aveau pretenția să faci de la a doua oră ceea ce fac alții după
ani de zile de practică…
Eu consider că este necesar să identifici nivelul real
la care se află un om și să începi să lucrezi cu el pornind de acolo, fiindcă
acel om nu poate evolua atunci când pornești cu el de la un nivel pe care nu îl
poate „susține”, la care nu face față.
Cei mai mulți oameni cu care am lucrat credeau că sunt
la un anumit nivel, iar eu îmi dădeam seama că sunt la un cu totul alt nivel.
Și înainte de a începe treaba, le spuneam clar la ce nivel sunt, ca să putem
porni de la o baza reală.
Așa au făcut și alții cu mine, când eu credeam că sunt
mai avansat decât eram de fapt, iar ei m-au adus cu picioarele pe pământ, mi-au
spus unde eram în realitate. Și nu mi-a plăcut deloc, fiindcă mândria și
aroganța mea s-au simțit lezate.
La vremea respectivă, eu am gândit: „Cine sunt ei,
să-mi spună mie la ce nivel sunt eu?!”. Însă cu timpul am înțeles că ei aveau
dreptate; și am petrecut mult timp ascultând acești oameni care mi-au fost
învățători pe Cale, până am fost dispus să recunosc: „Poate că aveți
dreptate…”.
Abia atunci a început să se schimbe ceva major în
mine, fiindcă m-am deschis cu adevărat către ceea ce îmi ofereau acei oameni.
(Joe Delaney) Traducerea Mihaela Dan
Ceea ce se întâmplă după 2020 este o resetare a
umanității.
Era nevoie de experiență dramatică, pentru ca oamenii
să se trezească în număr mare. Și eu am constatat din experiența mea cu
clienții că de multe ori, este nevoie ca omul să se simtă cu spatele la zid sau
să simtă că a ajuns în fundul prăpastiei, ca să fie dispus să asculte sfaturile
cuiva care îl poate ajuta să iasă din prăpastie. Altfel, ei vin și îți cer
ajutorul, însă nu sunt dispuși să facă schimbările necesare, despre care le
vorbești.
Asta este ceea ce se întâmplă acum: mulți oameni sunt
puternic zguduiți și sunt obligați să se uite în interior, să se redescopere pe
ei înșiși, să descopere ce este cu adevărat important pentru ei.
Ca atare, este de dorit ca fiecare să se uite bine la
ceea ce se întâmplă acum în viața lui și să VADĂ ce anume i se arată (credințe
/tipare/ lucruri/ activități/ situații/ persoane/ relații cu care nu mai
rezonează, care nu mai servesc Binelui său), ce anume are de înțeles, unde
anume are de făcut niște schimbări - și apoi să decidă cum vrea să procedeze.
(Mary Rodwell) Traducerea Mihaela Dan
Noile
generații nu rezonează cu actualul sistem de învățământ, pentru că simt că se
încearcă programarea lor, în sensul de a li se reduce Lumina, de a fi învățați
să se conformeze - simt că li se îngrădește libertatea.
Noi,
generațiile mai în vârstă, am fost mai ușor de programat, fiindcă pe vremea
noastră se considera că dacă ceva nu poate fi perceput cu cele cinci simțuri
fizice, acel ceva nu există.
Copiii
de azi au încredere însă în ceea ce simt dincolo de cele cinci simțuri fizice,
au încredere în ghidarea lor interioară, sunt dezinvolți în comunicarea cu
entități pe care cei din jur nu le pot vedea/ simți.
Dacă
discutăm despre diferența dintre copiii de azi și cei de pe vremea copilăriei
noastre, aceasta are legătură, printre altele, și cu nivelul de Conștiință al
umanității, care a crescut în ultimele decenii.
În
ziua de azi mulți dintre adulți sunt mai deschiși către astfel de informații,
explorează zona spiritualității și sunt și oameni de știință care fac cercetări
în acest domeniu, care vorbesc despre experiențele în apropierea morții, despre
experiențele în afara corpului, despre călătoriile astrale, etc.
Tot
mai mulți oameni apelează la metode de vindecare energetică, alții sunt
interesați de șamanism, meditația este promovată în tot mai multe medii, ca o
practică ce ajută la menținerea stării de sănătate.
Oamenii
știu acum că există alternative, se pot informa dacă doresc, au de unde obține
informații despre orice îi interesează. Singura problemă este ca mulți dintre
ei nu au încredere în ei, nu cred că pot și ei să aibă astfel de experiențe
extransenzoriale, că pot avea și ei astfel de abilități.
Unii
deja primesc „pachete de informații” care sunt „descărcate” în ființa lor ca
niște fișiere și nu știu ce se întâmplă, nu știu ce să facă mai departe cu
acestea; alții au început să vadă lucruri pe care cei din jur nu le văd și se
tem că au înnebunit.
Copiii
din ziua de azi au părinți sau bunici care sunt mult mai receptivi atunci când
cei mici spun că au un prieten albastru pe care nimeni altcineva nu îl vede sau
că o ființă de Lumină li se arată și îi duce în diverse locuri din Univers sau
spun că își amintesc de unde vin și povestesc tot felul de lucruri despre
planeta/ locul unde trăiau înainte de a veni pe Pământ.
O
mulțime de copii din ziua de azi pot să comunice cu animalele, cu plantele sau
cu diverse cristale.
Și
astfel de discuții vor deveni „normalul”, în ceea ce privește copiii.
Noi
trăim vremuri excepționale și eu sunt foarte entuziasmată de schimbările care
au loc acum. (Mary Rodwell) Traducerea Mihaela Dan
Dr. Lynn Olsen, care este biolog, vorbește despre
faptul că a „văzut” cum are loc o separare energetică la nivelul umanității:
unii oameni vor rămâne în 3D, iar alții, care au evoluat ca nivel de vibrație/
Conștiință, vor urca într-o altă Dimensiune.
În opinia mea, acum ne aflăm la o răscruce, în ceea ce
privește umanitatea. Fiecare alege unde vrea să meargă în continuare - și
alegerea de face la nivel de suflet.
Nu se pune problema la modul că unii sunt „mai buni”
decât ceilalți; pur și simplu unele suflete vor să se mai joace în 3D în
această viață umană - și este absolut în regulă -, iar altele spun: „Eu am
terminat cu Jocul 3D, sunt pregătit să merg mai departe, la nivelul următor”.
Noi încă nu știm ce va însemna această separare
energetică, cum va arata propriu-zis. Nu știm dacă o să implice și o separare
fizică; poate însemna, spre exemplu că oamenii 5D să se afle în același „loc”
fizic cu oamenii 3D, dar din punct de vedere energetic, ei să se afle într-o
altă „realitate”. (Mary Rodwell) Traducerea Mihaela Dan
Unii oameni vin la mine și îmi spun: „Vreau să mă
asigur că fac tot ce pot face în serviciul Binelui comun, că îmi împlinesc cu
adevărat Misiunea! Vreau să mă asigur că nu există ceva ce aș mai putea face în
plus, dar nu-mi dau seama, și de aceea, nu fac acel lucru. Cum pot să mă asigur
de asta?”.
Răspunsul meu a fost întotdeauna: „Sufletul tău nu te
va lăsa să «pierzi trenul». Ai muncit prea mult ca să ajungi unde ești acum. Nu
este posibil ca sufletul tău să te lase să te rătăcești și apoi să-ți spună
«Fatalitate! Ai ajuns prea târziu! Ai ratat trenul asta!». Într-un fel sau
altul, sufletul tău te va ghida, astfel încât să-ți împlinești Misiunea, așa că
stai liniștit, o să primești semnele de care ai nevoie, atunci când este
momentul”.
Ai încredere în sufletul tău, fiindcă el are grijă de
asta. O să-ți dea îndrumările necesare, la momentul potrivit. (Mary Rodwell)
Traducerea Mihaela Dan
Indiferent ce ți se întâmplă/ îți apare în Cale, se
întâmplă pentru a aduce mai multă valoare vieții tale. Indiferent că este vorba
despre întâlnirea cu viitorul tău partener de cuplu, de o nouă oportunitate
profesională sau de o încercare, se întâmplă pentru a aduce mai multă valoare
vieții tale.
Atunci când conștientizezi acest lucru, totul se
schimbă.
Fiecare perioadă de criză, fiecare încercare, nu face
decât să aducă mai multă valoare vieții fiecăruia dintre noi. Și este alegerea
noastră cât de multă valoare permitem să fie adusă în viața noastră – în primul
rând, prin simplul fapt că suntem conștienți că totul are un rost/sens, că
totul este oportunitate de evoluție personală/ colectivă și apoi, prin a fi
dispuși să ne deschidem către ceea ce avem de înțeles/ învățat din ceea ce se
întâmplă, prin a fi dispuși să facem alegeri de vibrație mai înaltă, prin a
reprezenta noi înșine un plus de valoare în viața acelor oameni din jurul
nostru care încearcă să-și găsească propria Cale. (Matt Kahn) Traducerea
Mihaela Dan
Există multe niveluri ale unei perioade de haos prin
care trece umanitatea.
Unul dintre motivele pentru care se întâmplă ceea ce
se întâmplă este acela că noi, ca și colectiv, facem un salt vibrațional în
această perioadă – trecem la un nivel superior de vibrație.
În această perioadă curg pe Pământ valuri de energii
înalte vibrațional și este necesar să ancorăm în corpul fizic toată această
Lumină și să alegem/ creăm altceva decât am ales/ creat până acum. Să alegem/
creăm ceva Nou.
Nu este vorba doar despre o curățare energetică masivă
la nivel colectiv, ca să putem crește vibrațional, ci este și o oportunitate
care ni se oferă fiecăruia dintre noi să asimilăm/ ancorăm aceste coduri
informaționale care curg acum pe Pământ și să alegem să spunem „Da, sunt
pregătit să devin o noua Versiune a mea, sunt pregătit să intru în Nou, sunt
pregătit să eliberez vechiul mod de a fi/ funcționa”.
Într-o perioadă de haos, oamenii au varianta să se
liniștească, să petreacă mai mult timp cu ei înșiși, conștientizând ce au făcut
cu viața lor sau varianta de a-și găsi diverse lucruri de făcut, ca distragere
– să refuze să se oprească din agitația obișnuită. Mulți oameni nu suportă să
stea în liniște doar cu ei înșiși, să se oprească, nu vor să se uite în
interiorul lor.
Noi suntem împinși să ne uităm în interior, să ne
auzim șoapta sufletului, să devenim conștienți de unele dintre alegerile
noastre care nu ne sunt benefice, să acceptăm să vedem adevăruri
inconfortabile/ dureroase pe care până acum am refuzat să le vedem. Unii însă
evită în continuare să facă asta.
A venit timpul să facem un salt vibrațional și nu-l
putem face decât dacă noi ne conștientizăm credințele/ tiparele/
comportamentele de vibrație joasă, dacă recunoaștem subterfugiile pe care le-am
folosit pentru a evita să recunoaștem că unele lucruri chiar nu mai merg/ nu
mai rezonează cu noi și să le dăm drumul.
Ni se oferă oportunitatea să ne trecem în revistă
propria viață, să decidem că nu mai vrem să trăim ca până acum, că vrem să facem
niște schimbări și astfel, să facem un salt cuantic, să trecem la un nivel mai
înalt din punct de vedere vibrațional. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
A venit timpul pentru un salt vibrațional, să trecem
la un alt nivel nivel de vibrație. Ca să facem asta, este necesar să ne uităm
în interiorul nostru, să curățăm energiile cărora le-a venit timpul să fie
curățate, să simțim ceea ce este de simțit, să acceptăm adevărurile
inconfortabile/ dureroase din viața noastră pe care până acum am refuzat să le
vedem/ recunoaștem/ acceptăm, să eliberăm ce este de eliberat și să devenim o
Versiune mai Bună a noastră.
Este alegerea noastră dacă facem acest salt sau nu,
este responsabilitatea noastră să facem ceea ce este necesar pentru a putea
realiza acest salt.
Indiferent de ceea ce vedem noi în lume (de aparențe),
planeta este acum scăldată în Lumină, iar asta determină acea curațare
energetică masivă pe care o vedem în jur: confuzia, frica, panica, tiparul
lipsei, tiparul victimei, etc – sunt toate energii de vibrație joasă cărora
le-a venit timpul să fie eliberate.
Profitați de această șansă, opriți-vă din agitația
obișnuită, încetați să vă mai găsiți ceva de făcut, pentru a fi în continuare
ocupați cu ceva, numai ca să nu stați în liniște doar cu voi înșivă și să vă
gândiți la ce ați făcut până acum cu viața voastră.
Îți trebuie mult curaj să accepți să te uiți cu
sinceritate la tine și la viața ta, să te întrebi dacă ești cu adevărat
mulțumit de modul în care arată ea, să recunoști unele adevăruri inconfortabile/dureroase,
să recunoști că în anumite domenii încă te tratezi într-un mod lipsit de
respect/Iubire, că încă le permiți anumitor oameni să te trateze într-un mod
lipsit de respect/Iubire sau chiar abuziv și să decizi că de acum înainte vei
face alte alegeri.
Nu ai nevoie de curaj ca să-ți găsești tot timpul ceva
de făcut, numai ca să eviți să te uiți la ce ai făcut cu viața ta. (Lorie Ladd)
Traducerea Mihaela Dan
Energia care curge acum pe Pământ ne ajută să ne
aliniem cu sufletul nostru, cu Traseul ales de sufletul nostru pentru această
viață umană. De aceea consider că este foarte important să sesizăm distragerile
și să nu ne lăsăm deturnați de la ceea ce este cu adevărat important pentru
noi, la nivel individual.
De către ori se întâmplă o schimbare importantă, apare
și o „contraforță” a acelei schimbări - și asta de întâmplă și acum. Pe măsură
ce umanitatea se trezește și se aliniază cu Traseul ales de sufletele noastre
la nivel colectiv, apar tot felul de distrageri care să ne deturneze atenția și
să ne scoată de pe acel Traseu. Faptul că noi nu ne lăsăm distrași, ci ne
menținem pe acel Traseu, face ca lucrurile să se întâmple mai repede și
rezultatele să fie și mai puternice, și mai minunate.
Și nu spun că acea „contraforță” este „rea” – dimpotrivă,
eu o onorez de câte ori am de-a face cu ea, fiind că mă ajută să învăț atât de
multe lucruri valoroase și să devin mai puternic.
Am intrăm, ca și umanitate/ colectiv, într-o etapă de
o importanță uriașă în procesul evoluției colective: ea se referă la faptul că
tot mai mulți oameni vor începe să-și amintească viețile anterioare pe care
le-au trăit pe Pământ, inclusiv tot ce au învățat în acele vieți, tot ce au
înțeles/conștientizat, toate revelațiile pe care le-au avut, toată
Înțelepciunea acumulată. Și va fi mai mult decât interesant, pentru că pe
măsură ce descoperim cine am fost, vom înțelege mai bine cine suntem cu
adevărat și de ce anume suntem capabili. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
PLEXUL
SOLAR
Omul este un câmp de forțe, multe nebănuite.
Principalul generator de forțe a fost considerat creierul, mult timp.
Azi omul conștientizează că acest
computer natural primește comenzi de la suflet care este situat aproape de zona
inimii, în plexul solar.
De fapt acolo îl simțim când ne îndrăgostim,
când ne este dor, când avem o bucurie neașteptată, când pierdem pe cineva
....și in toate momentele generatoare de energie de viață(când pierdem pe
cineva, preluăm din indatoririle și visele celui plecat, cu alte cuvinte,
preluăm energii și proiecte care sunt tot forță generatoare de viață).
Sufletul are emoții care generează
căldură,afectivitate, compasiune, înțelegere, loialitate, simțul echității etc.
Când simțim emoții negative(cu semn
minus, adică energii consumatoare de energie de viață)simțim durerea de cap,
semn că creierul cheamă sufletul la avariile egoului, cel care este pururi
nemulțumit și ne derermină să ne schimbăm continuu starea.
Emoțiile negative generează invidie,
gelozie, neîncredere, pizma care este lipsa de respect , frica de a fi nimicit
etc.
Sufletul este inginerul care repară
blocajele energetice create de emoțiile și sentimentele negative , precum și de
fluctuații spontane și cu intensitate prea mare sau prea mică și lasă forțele
să fie libere ca niște culoare energetice pentru ca divinitatea,acea forță
primordială, creatoare, de ordine și echilibru ,să se poată manifesta prin ele.
Plexul solar este centrul unde se strâng
furia, grijile.
Cum
să te echilibrezi
Ceea ce perturbă cel mai mult plexul
solar sunt grijile, fricile, furia, îndoiala, sentimentele haotice.
Cum plexul solar este rezervorul
forțelor, când acesta funcționează prost, se pot produce probleme de sănătate:
dureri de stomac, ulcer.
De asemenea toate organele aferente lui
pot fi afectate: stomacul, ficatul, rinichii.
Pentru a-ți curăța si echilibra plexul,
dar si pentru a te elibera de toate emoțiile nocive, este nevoie să faci
anumite exerciții.
Atunci cand ura, furia, nervii încep să
apară, ajungi să simți aceste sentimente direct în plexul solar. Există şi acea
vorbă: „ai nervi la stomac”. Tocmai de aici vine.
Plexul solar este echivalentul celei de
a treia chakră, Manipura şi este de culoare galbenă. Când aceasta se umple de
toate aceste emoții, chakra începe să nu mai funcționeze în parametrii normali.
Se poate micşora şi îşi poate schimba
culoarea.
Din galbenul strălucitor care ar trebui
să fie în mod normal, aceasta va deveni mai fadă, fără strălucire.
Cum
să îți cureți plexul solar
Exista mai multe modalități de curățare
a plexului solar. Odată ce îți cureți plexul, toate acele sentimente şi trăiri
negative vor dispărea.
Cu cat vei practica mai mult
exercițiile, cu atât vei avea un plex sănătos iar mintea va deveni şi ea mai
puternică pentru ca te vei elibera de sentimentele nocive precum frica, furia
şi restul.
Plexul solar este în strânsă legatură cu
natura. Copacii sunt una dintre cele mai eficiente modalități de a te ajuta în
purificarea plexului solar.
Alege un copac mare: un stejar, un brad
sau orice alt pom găseşti. Închide ochii, lipeşte-te cu spatele de el şi
plasează-ți palma stângă pe copac.
Apoi, palma dreaptă pe plexul solar.
Concentrează-te asupra copacului şi
roagă-l să îți dăruiască din energia, forța lui.
Stai relaxat(ă) şi vizualizează cum
între tine şi copac se produce acest transfer de energie.
Prin palma stângă vei primi acea energie
care se va revărsa prin palma dreapta în plex.
Stai aşa relaxat(ă) câteva minute, câte
simți tu. Când vei simți că este gata, poți să deschizi ochii şi să îi
mulțumeşti copacului pentru ajutorul oferit.
Plexul
solar şi creierul
Plexul solar alimentează creierul. Îi
oferă acestuia energie, forță. Când plexul solar nu funcționeaza cum trebuie,
apar dureri de cap, nu mai gândeşti cum trebuie. Ai mintea încețoşată.
De aceea este important ca înainte de a
medita sau de a avea activități intelectuale, să acționezi asupra plexului
solar.
Poți să îl masezi în sensul invers al
acelor de ceasornic. Gândirea va deveni mai liberă şi te poți apuca de
treabă." ( Sursa: Hrana Sufletului )
IMPORTANȚA
PLEXULUI SOLAR
"Plexul solar dirijeaza toate
funcţiile corpului fizic; de el depind respiraţia, eliminarea, nutriţia,
creşterea, circulaţia, sistemul nervos.
Prin intermediul plexului solar omul
poate comunica într-adevar cu Universul, fiindcă plexul solar este conectat cu
întregul Cosmos.
Este deci un centru foarte important
pentru noi şi trebuie să evitam tot ce l-ar putea contracta, contracţia vaselor
sanguine şi a diferitelor canale ale organismului; iar când sângele sau
celelalte lichide ale organismului nu circulă cum trebuie, se formează depozite
care, cu timpul vor da tot felul de tulburări.
CUM
SÃ ÎNTÃRIM PLEXUL SOLAR
Ceea ce perturbă cel mai mult plexul
solar şi prin urmare organele interne: ficat, rinichi, stomac etc. sunt frica,
furia, grijile, îndoiala, dragostea dezordonată, gândurile şi sentimentele
haotice; cum plexul solar este rezervorul forţelor, consecinţa acestor
dezechilibre este o demagnetizare totală.
Dar, aşa cum plexul solar se poate goli,
el se poate şi umple şi acest aspect trebuie să-l cunoaşteţi : cum să vă
reîncărcaţi plexul solar.
Vă voi da câteva metode:
1. Fiecare arbore este un rezervor de
forţe provenite de la apă şi din pământ şi noi putem extrage aceste forţe.
a) Alegeţi un copac mare: un cedru, un
stejar, un fag, sau un brad
b) vă sprijiniţi cu spatele de el,
plasându-vă mâna stângă la spate, cu palma pe trunchiul copacului
c) în acelaşi timp puneţi palma mâinii
drepte pe plexul solar.
d) vă concentraţi asupra copacului,
rugându-l să vă dea o parte din forţele sale
Se produce atunci o transfuzie a acestor
energii pe care le veţi receptiona prin mâna voastră stângă şi pe care le veţi
transmite prin mâna dreaptă în plexul solar. Dupa aceea mulţumiţi copacului.
2. Vă puteti fortifica plexul vostru
solar ascultând şi privind cum curge un izvor, o cascadă, o fântână.
Este o metodă în aparenţă
nesemnificativă dar care dă mari rezultate. Apa care curge influenţează plexul
solar care reîncepe să lucreze, eliminând substanţele nocive.
3. Când meditaţi asupra subiectelor
înălţătoare şi divine, vă puteţi pune mâna la nivelul plexului solar pentru a-l
alimenta cu forţă şi energie, pe care le veţi putea utiliza mai târziu. Când vă
simţiţi plini de bucurie sau de forţă, nu le risipiţi inutil în gesturi,
cuvinte, în gânduri şi sentimente, ci utilizaţi această metodă : puneţi-vă mâna
dreaptă pe plexul solar meditând şi încărcaţi-l în linişte cu această forţă şi
bucurie.
Plexul nostru solar este banca unde
putem strânge "banii" care ne vor fi mai târziu necesari.
Putem face în fiecare zi aceste exerciţii."
( Omraam Mikhaël Aïvanhov )
Când ne aflăm la început pe Calea spirituală și am
învățat unele lucruri noi, când ne-am schimbat perspectiva asupra vieții, noi
avem tendința de a încerca să-i „educăm” și pe alții, să le spunem ce „trebuie”
să facă, să îi „reparăm”/ „salvăm”; avem impresia că știm mai bine decât ei ce
trebuie să facă/ aleagă/ decidă.
Când suntem în acea etapă am vrea ca toți să se
trezească spiritual și tragem de ei, ca să îi trezim.
Mai târziu înțelegem: noi putem împărtăși ceea ce
știm, dacă apreciem a fi necesar – de exemplu, prin cursuri, înregistrări
video, emisiuni, postări pe rețele de socializare, etc -, însă fără a trage de
oameni, fără a insista, fără a încerca să-i convingem că avem dreptate, fără a
le spune ce „trebuie” să facă. Dacă oamenii sunt interesați și rezonează cu ce
spunem noi, bine, dacă nu, iarăși bine. Nu ieșim în lume și le spunem altora că
e ceva în neregulă cu ei, că noi știm cum trebuie să facă, că ei greșesc și noi
avem dreptate; nu încercăm să-i „reparăm”/ „vindecăm”/ „salvăm” pe alții, când
acei oameni nu ne-au cerut acest lucru și poate nici nu consideră că e ceva în
neregulă cu ei, nu consideră că au nevoie să fie „salvați”/ „vindecați”.
În timp, veți învăța să nu vă mai amestecați în
treburile/ viețile altora și să nu mai dați sfaturi necerute. Iar când veți
împărtăși diverse informații în discuții directe, veți simți cât anume este
cazul să împărtășiți, în funcție de persoana cu care discutați.
De asemenea, învățați ca atunci când cineva vă cere o
părere/ un sfat, să îl dați la modul „în opinia mea/ având în vedere experiența
mea, ….“, nu din postura celui care deține Adevărul absolut și care știe foarte
clar ce „trebuie” să facă persoana respectivă.
Spuneți-vă opinia/ dați acel sfat fără a avea niciun
fel de așteptări, dintr-o postură echilibrată, neutră, oferind acelei persoane
libertatea să decidă dacă urmează sfatul vostru sau nu. (Franco DeNicola)
Traducerea Mihaela Dan
Pe măsură ce ne schimbăm (în interior), noi vom ajunge
să facem niște schimbări și în viața noastră (în exterior).
Pe măsură ce ne schimbăm vom atrage alt gen de
experiențe/ persoane în viața noastră și este necesar să reevaluăm fiecare
sector al vieții noastre, pentru a vedea ce ni se potrivește și ce nu ni se mai
potrivește, în ce jocuri vrem să jucăm în continuare și în ce jocuri nu mai
vrem să jucăm, care dintre prioritățile noastre mai rezonează cu noi și care
nu, în ce vrem să ne investim timpul/ energia și în ce nu mai vrem să ne
investim timpul/ energia. O să facem noi alegeri cu privire la aceste aspecte,
ca să ne aliniem cu ceea ce rezonează cu noi, pe măsură ce ne schimbăm.
Și mulți oameni simt în această perioadă foarte
puternic chemarea de a da drumul la lucruri/ persoane cu care nu mai rezonează
sau de a face schimbări semnificative în relația pe care o au cu diverse
persoane - și poate fi vorba despre relația de cuplu, cea cu familia, relații
profesionale, sociale, etc.
Ei se simt împinși să devină o Versiune mai Bună a
lor. Ei simt foarte clar că unele lucruri din viața lor nu mai funcționează și
că este timpul să le dea drumul sau, în cazul altora, este timpul să facă
schimbări radicale. Simt nevoia să alinieze fiecare sector al vieții lor cu
cine sunt ei în acest moment, să facă o „actualizare” a exteriorului, pentru
a-l alinia cu noul lor nivel vibrațional, să păstreze doar ceea ce rezonează cu
cine sunt ei acum.
Este necesar să înțelegeți foarte bine: dacă faceți
această „actualizare” acum, nu înseamnă că gata, s-a rezolvat definitiv.
Voi continuați să creșteți vibrațional și va fi nevoie
să faceți periodic astfel de „actualizări”, pentru a vă alinia viața/
exteriorul cu noul vostru nivel vibrațional. Numai așa puteți evolua în ritm
rapid: monitorizându-vă permanent, observând ceea ce nu mai rezonează cu voi,
hotărând dacă este posibil/ oportun să faceți schimbări în acea relație/
situație/ chestiune - astfel încât în noua formă, aceasta să rezoneze cu voi și
să o păstrați în viața voastră - sau este cazul să o eliberați.
Și poate că inițial vi se pare că acest mod de a trăi/
funcționa este unul instabil; egoul vostru este cel care crede asta, fiindcă el
vrea să țină totul sub control, lui îi place să ne țină într-o zonă de confort
în care avem „stabilitate”/ „siguranță”.
Noi însă ieșim din vechiul mod de a trăi/funcționa din
spațiul egoului și învățăm să trăim în prezent, făcând alegeri în fiecare Acum,
în funcție de ceea ce ne indica rezonanța în acel Acum. (Franco DeNicola)
Traducerea Mihaela Dan
Pentru mine, sufletul (SOUL) înseamnă Sursa de Iubire
necondiționată (SOurce of Unconditional Love) și de câte ori am o problemă,
când nu știu ce să fac, intru în interiorul meu, în acel spațiu de liniște
profundă și vorbesc cu sufletul meu: „Am o problemă cu …., nu știu ce să fac.
Te rog, ghidează-mă, arată-mi ce am de făcut”.
Și nu mă aștept să primesc răspunsul pe loc; după
acesta discuție cu sufletul meu îmi văd de treabă, iar ceea ce se întâmplă este
că am parte de tot felul de sincronicități, tot felul de semne, prin care mi se
transmite răspunsul.
Acesta este modul în care funcționez eu în prezent.
(Joe Delaney) Traducerea Mihaela Dan
Fiecare om care trăiește acum pe Pământ va ajunge să
se întoarcă la un moment dat către el însuși și să se confrunte cu ceea ce este
în interiorul său. Și nu este cazul să ne fie frică de asta, fiindcă există tot
felul de practici care ne pot ajuta.
Oamenii vor conștientiza că nicio persoană din
exterior nu le poate da răspunsurile pe care ei le caută; aceste persoane îi
pot ajuta sugerându-le diverse tehnici/ practici/ instrumente de lucru, ca să
se poată reconecta cu ei înșiși și să-și obțină răspunsurile din interior.
Noi ne-am deconectat de Esența noastră, de sufletul
nostru și am funcționat din spațiul minții/ egoului. Însă odată ce simți din
nou acea conexiune cu sufletul tău, lucrurile se schimbă foarte mult. (Joe
Delaney) Traducerea Mihaela Dan
În această perioadă, în fiecare zi în care te trezești
și te simți oarecum confuz/ de parcă ai picat din lună, asta se întâmplă pentru
că au avut loc actualizări energetice în corpul tău fizic.
În fiecare zi în care vă treziți cu junghiuri sau
senzații de înțepături/ furnicături în diverse zone ale corpului, asta se
întâmplă pentru că voi vă schimbați, pentru că energiile lucrează în voi în
fiecare zi/noapte, indiferent că sunteți conștienți de asta sau nu.
Acest lucru este valabil pentru orice om care trăiește
acum pe Pământ, nu numai pentru cei treji din punct de vedere spiritual.
Există persoane care cred că trebuie să faci diverse
practici spirituale/ energetice timp de câteva ore pe zi, ca să te vindeci, ca
să evoluezi, etc. Nu mai este așa; în prezent, grație energiilor de vibrație
foarte înaltă care curg pe Pământ, este suficient să te ocupi de ceea ce se
află în fața ta în fiecare Acum. Și este mai ușor ca oricând, avem la
dispoziție mai multe resurse ca oricând, sunt mai mulți oameni dispuși să ne
ajute/ colaboreze cu noi, ca să construim Noua Lume.
Acum nu mai este vorba despre mine, nu mai este vorba
despre tine, este vorba despre NOI. Și pe măsură ce ne deschidem inimile,
suntem mai capabili să înțelegem punctul de vedere al altora, să înțelegem de
ce gândesc așa cum gândesc și să îi acceptăm pe ceilalți, chiar dacă avem
puncte de vedere diferite. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
Noi
creăm noua noastră Lume/ realitate din spațiul inimii și trăim acum vremuri
fără precedent.
Cei
care se află pe Calea spirituală de ceva timp au experimentat deja diverse
lucruri, însă sunt mulți oameni care abia acum încep să se trezească și trec
prin stări ciudate, simt diverse lucruri stranii în corpul lor, simt dureri,
simt furnicături/ înțepături, etc, nu mai pot dormi sau au nevoie de mult mai
multe ore de somn și nu înțeleg ce se întâmplă cu ei.
Noi,
cei care ne aflăm de ceva vreme pe Cale, suntem aici ca să-i ajutăm/ susținem
pe acești oameni care se întreabă dacă s-au îmbolnăvit sau au înnebunit.
Nici
noi nu știm totul, însă fiecare avem propria experință legată de procesul
Ascensiunii, fiecare avem propria Cunoștere/ Înțelepciune, de la nivelul la
care ne aflăm, și este necesar să împărtășim ceea ce știm, ca să-i asistăm, în
măsura în care putem, pe cei care sunt la început, care sunt confuzi, care simt
că se pierd în acest haos.
Fiecare
dintre noi aducem micile noastre piese de puzzle și împreună construim Noul, ajutându-ne
unii pe alții. (Mandeja)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)