Ultima actualizare in 17.01.2025: texte noi
Motto: "Nu poti salva pe nimeni. Poti fi alaturi de altii, sustinandu-i
dintr-o stare de echilibru energetic si pace interioara. Poti sa le
impartasesti din Cunoasterea ta, sa le impartasesti perspectiva ta asupra unor
situatii, dar nu le poti inlatura tu durerea. Nu poti merge pe Calea lor, in
locul lor. Nu le poti da raspunsurile potrivite pentru ei. Este necesar ca ei
sa-si puna propriile intrebari, sa isi gaseasca propriile raspunsuri, sa-si
traiasca propria nesiguranta, sa isi priveasca propriile incertitudini. Este
necesar ca ei sa faca propriile greseli, sa isi simta propriile tristeti, sa-si
invete propriile lectii. Daca vor cu adevarat sa fie in pace cu ei insisi, este
necesar ca ei sa urmeze cu incredere Calea propriei vindecari, care li se
dezvaluie pas cu pas. Li se dezvaluie lor, nu altora." Sursa: Jeff Foster
„Experiența pe care am acumulat-o în
domeniul consilierii mi-a arătat că oamenii au un limbaj foarte limitat când e
vorba despre exprimarea emoțiilor pe care le simt. Cei mai mulți dintre noi
suntem „retardați emoțional” (și eu am fost un timp în aceeași situație),
pentru că nimeni nu ne-a învățat cum să ne identificăm și să ne procesăm
emoțiile. E valabil pentru femei și pentru bărbați, deopotrivă. Ca adulți, noi
avem nevoie de terapie ca să ne identificăm emoțiile, să înțelegem de unde vin
ele și să învățăm cum să le procesăm într-un mod sănătos.
Ar trebui să fim învățați asta la școala
generală, copiii ar trebui să fie învățați de mici ce sunt emoțiile, ar trebui
învățați că nu e nimic în neregulă să simți ceea ce simți în diverse
împrejurări, că au dreptul să simtă emoțiile pe care le simt și că este necesar
să-și permită să-și simtă emoțiile.
Emoțiile sunt pur și simplu niște
energii care curg prin noi, dar din diverse motive, noi le reprimăm și asta
înseamnă că le blocăm curgerea, le împingem adânc în interiorul nostru și le
stocăm acolo ani și decenii la rând, fiindcă sunt prea dureroase pentru a fi
simțite. Practic, din acest punct de vedere putem spune că cei mai mulți dintre
noi suntem „constipați emoțional”.
Curățarea periodică a energiilor/
emoțiilor din interiorul nostru este la fel de necesară ca și curățarea
periodică a corpului nostru fizic. Dar câți oameni practică această curățare
energetică? Cei mai mulți oameni nu o fac. Și pentru că acea acumulare toxică
de energii din interiorul nostru ne face să ne simțim rău, ne amorțim/
distragem atenția cu tot felul de lucruri: alcool, sex, droguri, pornografie,
shopping, etc.” (Iyanla Vanzant) Traducerea Mihaela Dan
„Predestinare, liber arbitru si vindecare
„La un anumit moment in evolutia
sufletului, are loc trezirea (exista articole recente pe blogul Albastru
Arcturian in care sunt adresate etape ale trezirii) si atunci este
constientizata necesitatea procesului vindecarii. Explorarea dinamicilor
predestinarii si a liberului arbitru vor ajuta la intelegerea abordarii
multidimensionale a vindecarii.
Atunci cand un suflet se intrupeaza pe
Pamant, acel fragment va avea mai multe corpuri (niveluri) de gestionat. Cel
vizibil si evident este corpul fizic, apoi avem corpurile subtile, respectiv
emotional, mental, astral, eteric si cauzal. Exista si corpuri mai inalte, dar
nu ne propunem sa le abordam aici deoarece sunt deocamdata dincolo de scopul
acestei explorari.
Toate corpurile mentionate sunt
suprapuse si comunica intre ele. Conexiunea intre corpurile subtile si
complexul corp/minte emotii (personalitate si fizic) este realizata prin functia
de centrala multidimensionala de catre creier (se pot gasi mai multe amanunte
in seria de articole de pe acest blog care trateaza subiectul discernamantului
spiritual). Atunci cand un anumit aspect este vindecat in unul dintre corpuri,
unde benefice sunt transmise si in celelalte corpuri iar personalitatea (sinele
uman) poate simti efectele in stari fizice, emotionale si mentale pozitive.
De exemplu, o terapie energetica (Reiki,
bioenergie, atingere cuantica sau altele), care se adreseaza in principal corpului
eteric, va avea efecte benefice si in corpurile fizic, astral, mental si
emotional. O reprogramare a subconstientului (corpul mental) va transmite
tipare energetice pozitive si in corpul astral si eteric, generand si vindecare
emotionala. O sesiune de EFT (emotional freedom techniques – tehnici de
eliberare emotionala), desi stimuleaza corpul eteric si fizic (prin stimularea
unor puncte energetice pe meridiane, corespunzatoare unor zone fizice de
acupunctura/presopunctura) precum si cel mental (afirmatii), produce flux
energetic in corpul emotional si eliberare de blocaje emotionale. Hipnoza, care
abordeaza zona mentala subconstienta (si eterica unde se afla de fapt memoria),
prin actiuni benefice la acel nivel, poate rezulta in vindecarea unor fobii si
frici cu efecte chiar in postura corpului fizic.”
Autor: Adrian Pascanu, Sursa Blogul
Albastru Arcturian
https://albastruarcturian.wordpress.com/2023/05/25/predestinare-liber-arbitru-si-vindecare/
„Vindecarea multidimensionala
Exista mai multe metode si tehnici de
vindecare disponibile si sugeram faptul ca este necesara abordarea
multidimensionala a vindecarii. Cu alte cuvinte, toate corpurile trebuie
adresate, direct si indirect. Altfel, desi influentele pozitive ale vindecarii
intr-un corp se transmit catre toate corpurile, exista o mare capcana in cazul
in care terapeutii sau indrumatorii stapanesc exclusiv (sau sunt entuziasmati
exclusiv de) o singura metoda sau abordare a unui singur nivel. Trebuie sa
mentionam ca din multe puncte de vedere intelepte, nu exista „cea mai buna” sau
„cea mai puternica” metoda de vindecare. Vindecarea este un proces care este
necesar in Planul Divin pentru ca un suflet sa constientizeze, sa invete si sa
se eleveze pentru a deveni cu adevarat Creator, in plan fizic si in planurile
inalte. Este un proces complex, adaptiv si cumulativ, iar abordarea inteleapta
si rationala este cea multidimensionala.
(...) Sistemele de credinta genereaza
tipare astrale si eterice ale manifestarii. Daca acele tipare sunt ameliorate
prin terapie energetica (actiune de sus in jos) sau sistemele de credinta sunt
reprogramate (actiune de jos in sus), acestea se influenteaza benefic in ambele
directii. Totusi, reprogramarea unui sistem de credinta nu garanteaza
eliminarea tuturor tiparelor astrale si eterice negative, mai ales daca sunt
implicati factori cauzali (karma, contracte). Dizolvarea unor tipare astrale si
eterice negative nu garanteaza de asemenea ca structura stufoasa de sisteme de
credina limitative, de forma arborescenta (radacina este credinta in separarea
de Dumnezeu) se schimba automat in sisteme de credinta pozitive.
Rezulta faptul ca toate nivelurile
trebuie adresate si, important, trebuie sa existe constientizare, integrare si
eliberare a bagajelor care nu mai sunt necesare. Cu alte cuvinte, un proces
constient, disciplinat si concentrat de evolutie, etapa cu etapa.”
Autor:
Adrian Pascanu, Sursa Blogul Albastru Arcturian
https://albastruarcturian.wordpress.com/2023/05/25/predestinare-liber-arbitru-si-vindecare/
„Consiliere spirituala si Terapie prin Meditatii calauzite
Spiritul este acea parte a fiintei
noastre care sustine toate nivelurile pe care le avem. De aceea, trebuie sa
avem mare grija de aspectul spiritual daca ne dorim cu adevarat sa fim
sanatosi. Sufletul trebuie ingrijit, precum ingrijim o floare. O udam regulat
pentru ca ea sa aiba tot ceea ce ii trebuie pentru a se dezvolta si a ne
incanta cu frumusetea ei. Sufletul are nevoie de pace si liniste interioara,
impreuna cu conexiunile Luminii Inalte si ajutorul Fiintelor de Lumina Pura,
care sunt mereu langa noi sa ne asiste.
Meditatia, folosita chiar si numai ca
tehnica de relaxare, si-a dovedit beneficiile si pentru ochiul critic al
stiintei conventionale. Daca adaugam si aspectele ezoterice mai inalte precum
si ajutorul ghizilor spirituali, transformari evolutive deosebite incep sa
rasara in noi.
Iata cateva dintre procedurile pe care
le includ in sesiunile personalizate:
*consiliere spirituala: prin simturile
psihice si intuitive, reperele benefice ale caii spirituale optime sunt
revelate, in meditatie si in discutii
*purificarea aurei (nivel astral si
eteric): datorita mediului in care traim, in care exista inca multa
negativitate, este necesar sa ne purificam periodic aura pentru a evita sa fim
influentati in alte directii decat cel mai inalt bine al nostru
*purificare mentala: identificarea
sistemelor de credinta limitative principale din subconstient si eliberarea
lor. Inlocuirea cu sisteme de credinta benefice. Defragmentarea mentala.
*purificare emotionala: dizolvarea
reziduurilor emotionale negative, in relatie cu eliberarea sistemelor de
credinta limitative care le-au generat. Recuperarea energiei emotionale
disipate in Univers.
*dizolvarea corzilor astrale negative si
a dependentelor care le-au creat: relatiile dependente, familiale sau de alta
natura, tendintele de dominare de la locul de munca, traume ale trecutului,
drame, pot crea corzi astrale negative, prin care sufletul pierde energie si
este influentat din exterior. Vindecarea implica in primul rand constientizarea
lor si a cauzelor, iertarea si apoi dizolvarea lor.
*reintegrarea sufletului: un suflet
fragmentat, cu fragmente imprastiate pe Pamant si in Univers, in diverse spatii
si timpuri si/sau avand fragmentele altor suflete in aura, nu poate avea
suficienta energie si suveranitate pentru a evolua. De aceea, este necesar ca
sufletul sa isi recupereze fragmentele pierdute si sa inapoieze fragmentele
straine sufletelor lor parinte. Astfel, se produce eliberarea si avantul
energetic pentru evolutie si ascensiune.
*procedee avansate de transmutare a
negativitatii din suflet in limitele permise de Divinitate: In functie de
nivelul evolutiv al sufletului ce doreste vindecare, sunt disponibile procedee
de transmutatie a negativitatii in iubire neconditionata, cu efecte majore
asupra starii de spirit, emotiilor si tuturor nivelurilor fiintei. In cazul in
care sufletul nu este inca pregatit pentru a transmuta o parte din negativitatea
interioara (in limitele permise de Divinitate), atunci se incep alte procedee,
precum unele dintre cele descrise mai sus, apoi se poate efectua procedeul de
transmutatie.
*vindecare folosind energiile angelice,
arhangelice, arcturiene
*vindecarea liniei temporale
*amplificarea vibratiei la nivel optim
prin comuniunea cu Maestrii
*si multe altele care sunt dincolo de
descrieri
Mediul de vibratie inalta din timpul
meditatiilor aduce multe daruri sufletului deschis catre Lumina: Gratie Divina,
psihic puternic, energie, creativitate, pentru a numi cateva.”
Autor: Adrian Pascanu, Sursa Blogul
Albastru Arcturian
https://albastruarcturian.wordpress.com/consiliereterapiemeditatii/
Pe parcursul evolutiei noastre
spirituale in lumile dense, este foarte util sa transmutam periodic energiile
negative din campul nostru energetic.
Sa vorbim putin despre energiile
negative. In primul rand, daca privim dincolo de cuvinte, din cel mai inalt
punct de perceptie, nu exista energii negative sau pozitive. Exista numai
energii. Cu toate acestea, asa cum un pictor va folosi anumite nuante si
vopseluri pentru a exprima o anumita imagine, in lumile dense exista energii
care ne servesc scopului evolutiei spirituale (pozitive) si energii care nu
servesc acestui scop (negative).
(...) O terapie de transmutatie, care
poate lua forma de auto-tratament in cazul in care sufletul respectiv a depasit
un anumit nivel de evolutie si vibratie, sau poate fi facuta de un terapeut
care are nivelul respectiv si este suficient de compatibil cu receptorul
transmutatiei, poate fi privita ca un avans al Recompensei Divine pentru
sufletul care alege sa evolueze.
Atunci cand energiile negative din
campurile noastre energetice sunt transmutate in forme ale Iubirii
Neconditionate, primim un impuls puternic, ce ne usureaza calea evolutiva.
Astfel, ne este mai usor sa constientizam cauzele care au dus la acumularile
negative (sisteme de credinta limitative, traume ale trecutului personal si
transpersonal, implanturi eterice si astrale, cu efecte ca relatii nepotrivite
si medii de viata nefavorabile, corzi energetice prin care se pierde energie si
multe alte cauze si efecte mai putin benefice), sa lucram asupra lor si sa
trecem la un nivel mai inalt de evolutie.
(...) Una dintre cele mai mari provocari
pentru sufletul aflat in evolutie in lumile dense este reprezentata de latura
emotionala si corpul emotional. Emotiile negative din campul unui om se pot
transmuta in Iubire Neconditionata, ajutand sufletul sa treaca mai usor peste
provocari, sa constientizeze tiparele negative care au condus la crearea
emotiilor negative, sa le corecteze si sa evolueze pe un plan superior.
Emotiile negative creaza tensiuni in corpul fizic, sunt memorate in campurile
subtile ale organelor si celulelor, interfereaza fluxul firesc al meridianelor
energetice si favorizeaza boli fizice.
Atentie insa, transmutatia privita ca un
panaceu universal, neinsotita de vigilenta permanenta privind constientizarea
tiparelor noastre negative ce au dus la acumularea respectiva, este de putin
folos sufletului. De aceea spuneam ca prin Transmutatie primim un avans al
Recompensei Divine dar trebuie sa muncim in continuare pentru a evolua si nu sa
ne complacem crezand ca ori de cate ori ne simtim mai negativi, transmutatia ne
va scapa de povara.
Se vede asadar ca succesul unei terapii
de transmutatie depinde nu numai de terapeut, dar si de receptorul terapiei.
Receptorul trebuie sa inteleaga ce se intampla, sa fie deschis energiilor
inalte, sa doreasca sa cultive Iubirea Neconditionata si sa o radieze si asupra
celor din jur.
Desigur, in aceasta lume agitata, este posibil
ca pentru perioade mici de timp sa iesim din starea de Iubire. Este important
sa ne iertam si sa iertam si pe cei care au contribuit la situatie si sa mergem
mai departe. Astfel, corpul emotional devine mai puternic si mai vibrant.
Revenind, ca sa oferim o imagine
cauzala, o terapie de transmutatie cu grad inalt de realizare (atat datorita
terapeutului dar mai ales receptorului terapiei) directionata catre corpul
emotional, amplificata de Fiintele de Lumina ajutatoare, poate duce receptorul
la acea stare pe care o aveam cand eram copii mici, aveam acei ochi mari,
inocenti si pasionati fata de ceea ce era in jurul nostru si radeam copios la
orice curiozitate pe care o vedeam.
Autor: Adrian Pascanu, Sursa Blogul
Albastru Arcturian
https://albastruarcturian.wordpress.com/2015/08/29/terapia-de-transmutatie/
Vom incepe un proces intens de
transmutatie a negativitatii din campul energetic personal in iubire pura,
iubire neconditionata. Apoi vom amplifica iubirea interioara astfel incat,
radianta ei sa atinga tot ceea ce apare in calea ta.
Inainte de aceasta, vom mai avea o etapa
de purificare, vor fi indepartate entitati, energii, forme gand, tipare,
amprente, impresii, implanturi, elemente de nanotehnlogie si poluare, metale
grele, energii si fragmente ale altor suflete, orice are alt scop si menire
decat cel mai inalt bine al tau si poate fi indepartat in acest moment.
De asemenea, vei primi o actualizare
(consolidare) a protectiei tale Divine la cel mai inalt nivel ingaduit de
Dumnezeu pentru tine acum, programata sa actioneze de fiecare data si ori de
cate ori este necesar pentru cel mai inalt bine al tau.
Este foarte important, daca decizi sa
participi, sa intelegi urmatoarele:
Tot ceea ce se realizeaza in cadrul
sesiunii publice este setat sa fie in acord cu Voia Lui Dumnezeu, pentru cel
mai inalt bine al tau, in perfect acord cu drumul tau spiritual optim si
liberul tau arbitru. Nici mai mult, nici mai putin.
Protectia Divina nu te scuteste de
provocarile vietii de zi cu zi, de consecintele alegerilor liberului tau
arbitru, dar, daca iti asculti calauzirea inalta, iti va fi mult mai usor.
Entitatile indepartate pot incerca sa se
intoarca in cazul in care mai ai probleme emotionale, mentale, sufletesti nerezolvate.
Daca se intampla asa, nu te descuraja. Continua drumul spiritual, vindeca-te
(apeleaza la terapeuti si indrumatori priceputi), constientizeaza, integreaza
si evolueaza, iar vibratia ta va face la un moment dat foarte greu ca entitati
negative sa se mai apropie de tine, chiar daca vigilenta va trebui sa ramana o
prioritate in continuare.
Procedurile din meditatie vor avea un
efect benefic important asupra ta, dar acesta este amplificat si consolidat
daca iti urmezi drumul spiritual, ai o practica spirituala regulata si o
atitudine sanatoasa fata de viata.
Meditatie
de Renastere si Reprogramare
Vom avea mai multe etape de purificare,
echilibrare si energizare, impreuna cu o procedura intensa de asanare si reprogramare
a subconstientului. Protectia ta Divina va fi actualizata si consolidata.
Mai detaliat, iata ce vom face:
– Vor fi indepartate entitati, energii,
forme gand, tipare, amprente, impresii, implanturi, metale grele, energii si
fragmente ale altor suflete, orice are alt scop si menire decat cel mai inalt
bine al tau si poate fi indepartat in acest moment. Va urma o echilibrare si
optimizare Yin/Yang.
– Vei primi o transmisiune energetica
din dimensiunile inalte, ceea ce ai nevoie mai mult acum pentru binele tau cel
mai inalt.
– vei primi o actualizare (consolidare)
a protectiei tale Divine la cel mai inalt nivel ingaduit de Dumnezeu pentru
tine acum, programata sa actioneze de fiecare data si ori de cate ori este
necesar pentru cel mai inalt bine al tau.
– vom aborda corpul mental cu o
purificare intensiva a subconstientului de sisteme de credinta limitative,
urmata de inscrierea unui set puternic de sisteme de credinta benefice,
amplificate cu mai multe ordine de marime
Este important sa intelegi urmatoarele:
*Tot ceea ce se realizeaza in cadrul
sesiunii publice este setat sa fie in acord cu Voia Lui Dumnezeu, pentru cel
mai inalt bine al tau, in perfect acord cu drumul tau spiritual optim si
liberul tau arbitru. Sinele tau Inalt si Maestrii coordoneaza acest proces.
*Procedurile din meditatie vor avea un
efect benefic important asupra ta, dar acesta este amplificat si consolidat
daca iti urmezi drumul spiritual, ai o practica spirituala regulata si o
atitudine sanatoasa fata de viata.
*Nu este necesara experienta indelungata
in meditatie sau capacitati de vizualizare deosebite. *Un loc linistit, o
postura relaxata si urmarea calauzirii mele sunt suficiente pentru a beneficia
de energiile inaltatoare. Durata meditatiei este de aproximativ 30 minute.
Meditatie
de Purificare – Binecuvantare – Protectie
Vor fi indepartate entitati, energii,
forme gand, tipare, amprente, impresii, implanturi, metale grele, energii si
fragmente ale altor suflete, orice are alt scop si menire decat cel mai inalt
bine al tau si poate fi indepartat in acest moment.
Apoi vei primi o transmisiune energetica
din dimensiunile inalte, un adevarat balsam al iubirii si compasiunii, o
binecuvantare pentru suflet.
De asemenea, vei primi o actualizare
(consolidare) a protectiei tale Divine la cel mai inalt nivel ingaduit de
Dumnezeu pentru tine acum, programata sa actioneze de fiecare data si ori de
cate ori este necesar pentru cel mai inalt bine al tau.
Este important sa intelegi urmatoarele:
Tot ceea ce se realizeaza in cadrul
sesiunii publice este setat sa fie in acord cu Voia Lui Dumnezeu, pentru cel
mai inalt bine al tau, in perfect acord cu drumul tau spiritual optim si
liberul tau arbitru.
Procedurile din meditatie vor avea un
efect benefic important asupra ta, dar acesta este amplificat si consolidat
daca iti urmezi drumul spiritual, ai o practica spirituala regulata si o
atitudine sanatoasa fata de viata.
Meditatie
de purificare, echilibrare, energizare si vindecare
Tot ceea ce se realizeaza in cadrul
sesiunii este setat sa fie in perfect acord cu cel mai inalt bine al tuturor
celor ce participa, in aliniere cu drumul lor spiritual optim, cu starea lor de
bine, bucurie si fericire la toate nivelurile fiintei lor. Totul se petrece in
acord cu Voia lui Dumnezeu.
In cadrul sesiunii, cu ajutorul Familiei
mele de Lumina, care cuprinde grupuri specializate, din dimensiunile mai
inalte, care asista umanitatea, vom trece prin proceduri puternice de
purificare, echilibrare, vindecare, energizare si actualizare a protectiei
Divine, astfel:
1. Purificare
generala si echilibrare centri energetici, in care vor fi indepartate
entitati, energii, forme gand, tipare, amprente, implanturi, impresii, corzi,
reziduuri (inclusiv nanotehnologie si poluare), energii si fragmente ale altor
suflete, tot ce are alt scop decat cel mai inalt bine al tau si poate fi
indepartat in acord cu Voia Sa. Tot in aceasta etapa, vor fi echilibrati
centrii si meridianele tale energetice pentru ca Cerul si Pamantul, energia Yin
si energia Yang sa fie in echilibru optim in campul tau. Pentru aceasta, vom
folosi vizualizarea gratiei Kundalini (Spirala Aurie si Spirala Argintie) si
ajutorul Celest.
2. Purificare
in profunzime, cu un dispozitiv eteric directionat de Familia de Lumina,
folosind raze Aurii si Albe, pentru a extrage (daca sunt) aspecte negative
ascunse in profunzime in campul tau energetic (de exemplu, entitati negative
camuflate)
3. Energizare:
transmisiune celesta de energii, informatii si coduri de lumina de care ai
nevoie mai mult acum pentru evolutia ta spirituala optima si starea ta de bine
la toate nivelurile
4.Vindecare
fizica: echipa de doctori cosmici cu care lucrez te va asista cu energii
vindecatoare daca ai conditii fizice dificile, cronice.
5. Actualizare
a protectiei tale Divine la cel mai inalt nivel ingaduit pentru tine acum,
actionand de fiecare data si ori de cate ori este necesar pentru cel mai inalt
bine al tau. Vei primi asistenta sa integrezi lectiile karmice asociate cu
provocarile tale lumesti in cel mai benefic ritm si mod divin.
Meditatie
de purificare, armonizare, echilibrare si consolidare protectie
Daca ai provocari mari in viata, simti
multa negativitate in mediul in care te afli si care te influenteaza sau pur si
simplu doresti o stare energetica si psihica mai buna, sesiunea te poate ajuta
in toate acestea. Vor fi indepartate/transmutate forme de negativitate precum:
entitati, energii, forme gand, tipare, amprente, implanturi, corzi, reziduuri
(inclusiv nanotehnologie si poluare).
Eliberarea de negativitate are loc in
acord cu Voia lui Dumnezeu, cu participarea Sinelui tau Inalt si a Maestrilor
Luminii care lucreaza cu mine. Este setata sa fie exact in gradul in care
serveste celui mai inalt bine al tau, cresterii optime a sufletului si pentru
starea ta de bine, bucurie, fericire si implinire in toate planurile.
Nu este un substitut pentru practica
spirituala, cu alte cuvinte, te ajuta dar este necesar ca tu sa constinui sa
faci pasii pentru evolutie in acord cu planul tau de suflet.
Purificarea, armonizarea si echilibrarea
campului tau, impreuna cu un proces de consolidare a protectiei tale spirituale
si psihice, te vor asista sa discerni mai bine calauzirea inalta, sa treci mai
usor prin provocarile inerente vietii pe Pamant si sa iti urmezi drumul optim,
eliberand reziduurile karmice si integrand lectiile de suflet.
Meditatie calauzita in care, cu ajutorul
Maestrilor Luminii, voi facilita un proces de purificare a aurei (indepartare
entitati, energii, forme gand, tipare, implanturi, amprente, impresii, corzi,
reziduuri de orice fel: nanotehnologie, poluare – care au alt scop si menire
decat cel mai inalt bine al tau), armonizare (yin-yang, centri, corpuri
subtile), protectie (amplificare camp protectie), aliniere niveluri ale
Sinelui, transmisii energii, informatii si coduri de lumina, totul dupa Voia
lui Dumnezeu, pentru cel mai inalt bine al tau, pentru starea ta de bine,
bucurie si fericire la toate nivelurile fiintei.
Dupa aceasta, vom trimite o unda
puternica de iertare si eliberare, invaluita in Lumina Aurie, amplificata de
Ghizii de Lumina, pe arborele genealogic personal, pana la inceputurile
timpului.
Fiecare suflet este asistat individual
de Ghizii de Lumina, conform situatiei sale.
Calm, pace, claritate, constientizare,
energie, stare de bine si impuls puternic de a merge mai departe pe drumul tau
evolutiv, sunt efecte favorizate ale acestei meditatii. Este important sa
existe o practica spirituala regulata pentru a cultiva darurile divine in
directia unei evolutii optime.
„AEIWEA – grupul pentru meditatii calauzite
Rolul grupului cuprinde mai multe
directii:
- asigurarea unui camp de grup de
vibratie inalta care sa accelereze evolutia membrilor sai intr-un context
dificil planetar
- amplificarea protectiei divine
- dezvoltarea si amplificarea
abilitatilor psihice si intuitive, cruciale in vremurile ce bat la usa
- ascensiunea membrilor grupului in
dimensiunile inalte, dincolo de roata reincarnarii, fie prin ascensiunea fizica
(corp 5d) fie prin ascensiune spirituala (vibratie a constiintei 6d), dupa caz
- strapungerea barierei de frecvente
pentru membrii grupului pentru ca acestia sa aiba contact cu calauzirea inalta,
inclusiv alte civilizatii benefice, devenind ambasadori ai Luminii pe Pamant
atunci cand va fi posibil public
Membrii grupului nostru sunt suflete
mature si batrane, calatori cosmici, copii indigo, cristal..., seminte stelare,
o abilitate comuna (si rara) fiind deschiderea pentru comunicarea la nivel de
suflet (non verbala.)
Vibratia lor creste accelerat, in
conditii de cat mai mare echilibru (cu ajutorul Familiei de Lumina)iar
misiunile sunt adaptate modului in care evolueaza lucrurile pe Pamant.
Daca va uitati la unele repere din lumea
spirituala mondiala, veti putea observa ca au inceput sa aiba un comportament
cudat, venind cu informatii indoielnice si chiar sustinand energetic matricea.
Aceasta se intampla deoarece, din perspectiva mea, exista un proces masiv de
corupere si manipulare a lumii spirituale pentru a crea o societate 4d
tehnologizata, in serviciu catre sine.
Vehiculul de constiinta creat de grupul
nostru si Familia de Lumina, impreuna cu alte suflete de pe intinsul planetei
care si-au dat seama ce se intampla si de importanta exceptionala a adunarii in
familii/grupuri de Lumina, este un deschizator de drumuri pentru cei ce vor
veni. Deschizatorii de drumuri lucreaza sub gama de receptie a radarului
controlorilor si, da, se pot simti uneori singuri si izolati fata de marea masa
de oameni. Aici este necesara credinta, vointa si disciplina, fara ca acestea
sa excluda ceea ce numim micile bucurii ale vietii fizice.
In concluzie, suntem recunoscuti in
Ceruri, functionam ca relee de Lumina prin care se directioneaza energii
benefice catre planeta, mergem pe calea Ascensiunii si ne dezvoltam abilitatile
de vindecatori, invatatori spirituali, ambasadori ai Confederatiei Galactice
pentru vremurile ce vin.
Sper ca cele de mai sus sa raspunda la
unele intrebari, cam atat se poate spune acum. Curaj, rabdare, lucrurile merg
in directia cea buna. Meditatiile sunt si o Scoala a Misterelor, cu mentiunea
ca fiecare membru al grupului primeste ajutor sa acceseze personal misterele
Creatiei si sa ajute pe cei deschisi cu darurile, energiile si informatiile
primite.”
Autor: Adrian Pascanu, Sursa Blogul
Albastru Arcturian
„Ce facem in cadrul meditatiilor Grupului AEIWEIA?
Cu ajutorul Ghizilor din dimensiunile
inalte, a Prezentei Divine si a aspectelor mele mult deasupra sinelui intrupat,
eu insumi functionand ca un transductor si medium de energii, realizam procese
periodice de purificare, armonizare, echilibrare, acordaje pentru receptarea
optima a energiilor cosmice catalitice (ameliorarea simptomelor fizice, psihice
si energetice), accelerarea procesului de ascensiune spre ritmul personal
optim, calatorii meditative in Univers in zone ale Marilor Ordine Cosmice
pentru a fi asistati de catre ele, cultivarea si amplificarea relatiei cu Marii
Ghizi ai omenirii (Creatori, avatari, maestri inaltati, arhangheli, ingeri,
civilizatii ale Luminii, mari ordine cosmice), initieri in ordine sacre, precum
si altele care se reveleaza la momentul potrivit.”
Autor: Adrian Pascanu, Sursa Blogul
Albastru Arcturian
https://albastruarcturian.wordpress.com/aeiwea-grup-pentru-meditatii-calauzite/
„Oameni care sunt puternic programați,
care nu sunt treji din punct de vedere spiritual, vor fi supuși la provocări
din ce în ce mai dure în perioada următoare, până se vor trezi. Ei vor avea
parte de experiențe din ce în ce mai intense, până vor ajunge în starea în care
să spună „Destul! Până aici! Nu mai pot continua așa!”.
Aveți încredere în proces, aveți
încredere în voi, indiferent ce se va întâmpla.
Nu mai spuneți „E din ce în ce mai
rău!”. Nu e din ce în ce mai rău, este pur și simplu modul în care are loc
procesul de evoluție a umanității. Nu e „din ce în ce mai rău”; unele lucruri
de vibrație joasă devin din ce în ce mai vizibile/ evidente, asta e tot. Sunt
elemente ale Umbrei colective care ies la suprafață – frica, manipularea,
controlul maselor, lăcomia, corupția, etc. Cu cât acestea devin mai vizibile, cu
atât mai mulți oameni vor deschide ochii, se vor trezi și cu atât mai puțin
oameni vor mai juca jocurile de vibrație joasă ale Vechii Paradigme.
Umbra colectivă se dizolvă atunci când
oamenii nu se mai implică în acele jocuri de vibrație joasă, când ei aleg să nu
se mai lase prinși în frică, manipulare, control, lăcomie, etc. Oamenii VĂD
tentativele de inducere a fricii, de control/ manipulare și aleg să nu trăiască
în frică, să nu se mai lase controlați/ manipulați, ci să-și urmeze ghidarea
interioară, să-și onoreze propriul adevăr, să funcționeze din spațiul
Suveranității personale.” (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
„Un bărbat RĂNIT are nevoie de două
lucruri:
*de un mentor puternic (un bărbat) sau
un terapeut priceput;
*de o femeie puternică, ce este capabilă
să-i spună adevărul în față chiar și atunci când lui nu-i convine. Această
femeie este ca o oglindă care îi prezintă adevărurile inconfortabile/ dureroase
cu care bărbatul respectiv trebuie să se confrunte, să le accepte ca atare și
să se ocupe de ele.
Faptul că acea femeie îi spune adevărul
bărbatului respectiv fără nicio reținere, că îl pune față în față cu faptele
sale și-l provoacă (la modul echilibrat, respectuos) să-și asume
responsabilitatea pentru faptele sale, îl ajută pe el să conștientizeze niște
lucruri în legătură cu propria persoană, să conștientizeze consecințele
comportamentului său și, poate, să vrea să se schimbe.
O astfel de femeie nu se teme că el va
reacționa dezechilibrat, nu se teme că el va rupe relația cu ea; îi spune
adevărul așa cum îl vede, dar o face de o manieră în care acel bărbat nu se
simte judecat/ acuzat/ criticat/ jignit, ci simte că ea pur și simplu vrea să-l
ajute (cu Iubire și compasiune) să VADĂ niște lucruri pe care înainte nu le
VEDEA.
O asemenea femeie îl poate ajuta pe un
bărbat să-și vină în fire.
Și dacă acel bărbat refuză să o asculte
și să recunoască acele adevăruri inconfortabile/ dureroase, femeia respectivă
își vede de drum, nu-și mai pierde timpul cu el. Ea știe că dacă un bărbat nu
vrea să se vindece, nici ea și nici altcineva nu-l poate vindeca.” (RC Blakes)
Traducerea Mihaela Dan
„Pentru femeile RANITE: Din cauza
modului în care am fost educate, în care am fost programate, în care am fost
tratate, energia noastră feminină a fost distorsionată, a fost atacată și a
fost dezonorată de bărbați, dar și de noi însene.
Ca femeie alfa, înțeleg cum am ajuns să
funcționez din energia masculină, să fiu o femeie care voia să țină totul sub
control.
Ca multe alte femei, am fost învățată să
fiu tare, să fiu dură, dar nu să fiu puternică în adevăratul sens al
cuvântului. Mi-am negat puterea mea personală, și anume puterea feminină și am
încercat să fiu puternică în sensul masculin al cuvântului. Am devenit agresivă
și am ales să fiu inteligentă (adică să-mi folosesc mintea), nu intuitivă. Am
fost competitivă, rigidă, rea, mi-am negat sensibilitatea, pentru că am fost
învățată că sensibilitatea e o slăbiciune.
Ca tânără femeie am fost învățată să
acționez și să obțin/ iau ceea ce-mi doresc, nu să ofer și să servesc Binele
comun. Atunci când am oferit, am făcut-o din poziția celei care era la un nivel
superior, care avea mai mult și care îi oferă celui aflat la un nivel inferior,
care n-avea, nu am făcut-o din postura celei care împărtășește cu semenul ei,
din spațiul Iubirii.
Nu mi-am permis să fiu vulnerabilă,
pentru că nu am vrut să risc să fiu rănită din nou, să fiu respinsă din nou,
după cât de tare fusesem rănită.
Abia după 40 de ani am început să
înțeleg că nu le știu pe toate (așa cum credeam eu inițial), am început să mă
deschid către un nou mod de a vedea lucrurile, am început să lucrez cu mine,
să-mi vindec traumele, să mă schimb, să învăț să funcționez din energia
feminină. M-am deschis către ghidarea interioară, am căutat și ghidare
exterioară din partea unor specialiști, am crescut ca nivel de conștiință și
viața mea s-a schimbat.” (Iyanla Vanzant) Traducerea Mihaela Dan
„Unii dintre voi sunteți tot timpul obosiți/
epuizați.
Știți de ce sunteți atât de obosiți?
Pentru că în jurul vostru sunt numai oameni care se hrănesc cu energia voastră.
Sunt oameni care vor să-i ascultați când se plâng de toate cele, să le dați
soluții, eventual să le rezolvați chiar voi problemele, să le duceți voi
poverile, să fiți mereu acolo când au nevoie de voi. Sunteți înconjurați de
oameni care au nevoie de voi și care apelează la voi întruna, dar nu aveți
alături oameni care vă încarcă energetic, care vă „hrănesc”.
Atunci când ai în cercul apropiaților
tăi oameni care „retrag” din acea relație mai mult decât „depun”, o să ajungi
la faliment.
Eu nu zic să-i scoți din viața ta pe
toți cei care au nevoie de tine, pentru că nu este întotdeauna cazul, dar spun
să te asiguri că pentru fiecare om din preajma ta care are nevoie de tine, să
ai un om care te „hrănește”. Și mă refer la oameni care te hrănesc spiritual,
intelectual și emoțional. Mă refer la un gen de mentori.
Se întâmplă foarte rar să găsești un
mentor care să se priceapă la toate. De obicei mentorul care te hrănește
intelectual nu este mentorul care te hrănește spiritual, profesional, pe partea
de activitate fizică, etc.
Eu am un antrenor personal pe partea de
activitate fizică și este foarte bun în ceea ce face, dar nu m-aș duce la el
dacă aș avea nevoie de sfaturi în ceea ce privește afacerile.
Mentorul meu în zona afacerilor nu are
nicio treabă cu spiritualitatea, dar e bogat și sfaturile lui m-au ajutat să-mi
dezvolt afacerile.
Motivul pentru care sunteți epuizați
este acela că le permiteți celor din preajma voastră să vă sece de energie, să
stoarcă până la ultima picătură de viață din voi, pentru simplul motiv că „au
nevoie de mine”. Unii dintre voi doar așa simțiți că aveți valoare – atunci
când alții au nevoie de voi, atunci când puteți spune că alții „nu s-ar
descurca” fără voi.
Faceți schimbări în cercul apropiaților
voștri, găsiți oameni care vă hrănesc și țineți aproape de ei!” (TD Jakes)
Traducerea Mihaela Dan
„Eu aveam dureri cronice de spate și în
urmă cu circa 30 de ani cineva mi-a arătat o tehnică holistică de vindecare, la
un eveniment la care participam.
Acel om m-a întrebat: „Ai cumva dureri
cronice de spate?” și eu mi-am spus în gând: „Acum o să încerce să-mi vândă
cine știe ce medicament…”.
El a continuat: „Vino aici, în față și o
să-ți arat cum să intri în conexiune cu propria ta energie vindecătoare”.
La acea vreme nu aveam nicio idee despre
ce vorbește, fiindcă încă funcționam din spațiul minții, eram omul de știință
care voia să înțeleagă totul logic.
El mi-a spus: „Concentrează-ți atenția
asupra chakrei inimii, pune mâna pe chakra inimii, lovește ușor cu palma acea
zonă și cere-i inimii tale: „Te rog, dă-mi ce am nevoie ca să eliberez această
durere de spate!”.
Și eu mă gândeam: „Ce prostie!”, dar
acel om mi-a cerut: „Te rog, fă ce ți-am spus. Lasă-ți mintea deoparte,
deschide-ți inima, lovește ușor cu palma zona chakrei inimii și spune cu voce
tare «Te rog, dă-mi ce am nevoie ca să eliberez această durere de spate!»”.
Era o mulțime de lume acolo, în sală, eu
eram în față și toți se uitau la mine. Am făcut ce mi-a cerut și apoi acel om
mi-a spus: „Acum stai liniștit și așteaptă să vezi ce se întâmplă”.
În câteva secunde corpul meu a început
să se miște singur - fără ca mintea mea să aibă vreo legătură cu acele mișcări
-, s-a îndoit, m-am aplecat până aproape de pământ și simțeam cum valuri de
energii circulă prin coloana vertebrală. M-am uitam în sus către acel om și
mi-a spus zâmbind: „Nu-ți face griji, te vei ridica în câteva minute. Lasă-ți
corpul să facă ce vrea el”.
Ăsta a fost primul meu contact cu
vindecarea energetică.
Iar când corpul meu a revenit în poziția
normală, acel om mi-a cerut: „Fă câțiva pași și spune-mi cum te simți”.
Mă simțeam ca și cum aș pluti, nu mai
aveam niciun fel de dureri.
Și toate astea s-au întâmplat pentru că
i-am cerut inimii mele/ Sinelui meu Superior/ Spiritului meu să-mi arate ce am
de făcut. Acestă cerere a fost un act de smerenie, un act de capitulare a
egoului meu în fața inimii/ Sinelui meu Superior/ Spiritului, căruia i-am
cerut, practic, „Te rog, arată-mi ce am de făcut!”.
Persoana în cauza mi-a mai spus: „Acestă
durere de spate va reveni la un moment dat, pentru că tu încă ai în interiorul
tău acele vechi tipare care te conduc și care reprezintă cauza acestor dureri;
desigur, poți alege să devii din ce în ce mai conștient de tiparele tale, de
corpul tău și de semnalele pe care ți le dă corpul tău.
Atunci am început eu să-mi fac munca
interioară, am început să lucrez cu mine însumi.
Iar acum, când lucrez cu clienții mei,
îi învăț să intre în conexiune cu inima/ Sinele lor Superior/ Spiritul lor și
să lucreze cu aceasta/ acesta, să se lase ghidați.” (dr. Joe Delaney)
Traducerea Mihaela Dan
„Vă prezint trei solicitări care vor
avea un impact foarte puternic în 2023. Și le puteți adresa, după cum simțiți
potrivit fiecare în parte, lui Dumnezeu, Universului, Sursei, lui Alah,
Creatorului, etc.
„Doamne, arată-mi ce am nevoie să văd!
Doamne, arată-mi ce am nevoie să simt!
Doamne, arată-mi ce am nevoie să aud!”
Când începi să ceri aceste lucruri de
mai multe ori pe zi, vei constata că pe măsură ce ți se arată ceea ai nevoie să
vezi, să simți și să auzi și te ocupi de acele lucruri, o să crești ca putere
și de asemenea, vei fi capabil să capitulezi la un nivel din ce în ce mai
profund, să accepți ceea ce este, să te ocupi de ceea ce este adus în fața ta,
să urmezi semnele care îți sunt transmise pe măsură ce îți sunt transmise.”
(Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
„Concentrează-te asupra propriei
evoluții.
Nu te mai îngrijora cu privire la ceea
ce cred ceilalți despre tine.
Intră în interiorul tău, conectează-te
cu sufletul tău.
Concentrează-te pe ceea ce te face
fericit, pe ceea ce îți dă o stare de pace interioară.
Tu ești cel mai important proiect al tău
în această viață, evoluția ta este prioritatea ta, așa ca începe să-ți iubești
„defectele”, ciudățeniile, să iubești lucrurile care te fac să fii altfel decât
ceilalți, să iubești sensibilitatea ta extremă, să-ți iubești vulnerabilitatea.
Poți trăi o viața mult mai frumoasă atunci când te iubești pe tine însuți, cu
„bune” și „rele”.
Lumea va continua să existe indiferent
dacă oamenii te înțeleg sau nu, așa că tu concentrează-te pe a-ți urma propria
Cale, indiferent ce cred/ spun/ fac ceilalți.” (Billie Jean) Traducerea Mihaela
Dan
„Indiferent ce vi se întâmplă,
înțelegeți că nu sunteți o victimă, nimeni nu vă face nimic. Tot ce vi se
întâmplă este orchestrat de Sinele vostru Superior și are un scop, este menit
să vă ajute să evoluați.
Ceea ce vi se întâmplă nu este “rău”;
este pur și simplu experiența de care aveați nevoie ca să învățați o anumită
lecție și să evoluați către o nouă Versiune a voastră, mai înaltă vibrațional.
Nu mai priviți lucrurile din punct de
vedere al egoului/ aparențelor, nu vă mai evaluați ritmul evoluției spirituale
în funcție de modul în care vă simțiți la un moment sau altul, nu vă mai
judecați pentru faptul că uneori vă aflați în stări emoționale/ energetice de
vibrație joasă. Nu vă mai spuneți că “nu ascensionați cum trebuie”, că “e ceva
ce nu faceți bine în procesul Ascensiunii”, că “e ceva în neregulă cu voi”,
fiindcă încă mai simțiți uneori furie/ frică/ frustrare/ jale/ anxietate sau
fiindcă ați intrat în depresie.
Faptul că simțiți periodic astfel de
emoții/ energii face parte din procesul Ascensiunii!
Este imposibil să nu simți uneori și
astfel de stări, fiindcă dacă ai crescut vibrațional, diverse energii de
vibrație joasă din interiorul tău ies la suprafață, ca să fie curățate/
eliberate - și nu poți face asta decât dacă îți permiți să le simți pe deplin.
Și cu cât aceste stări sunt mai “întunecate”, cu atât este mai mare “curățenia”
pe care o faci când le eliberezi și cu atât mai mare este saltul vibrațional pe
care îl faci ca urmare a faptului că le-ai eliberat.” (Lorie Ladd) Traducerea
Mihaela Dan
„Dacă te afli acum într-o situație care
nu îți place, în care nu îți mai găsești locul, în care te simți blocat, nu te
mai concentra asupra gândului că vrei să „scapi” din acea situație, că nu se
mai termină odată, pentru că asta înseamnă că nu accepți ceea ce este, ci opui
rezistență.
În primul rând, acceptă faptul că în
prezent ești încă în acea situație, chiar dacă ea nu-ți place. Dintr-un motiv
sau altul, deocamdată tu încă ești în situația respectivă, deci mai ai ceva de
învățat din ea.
În al doilea rând concentrează-te pe
nivelul tău de vibrație (deci pe aspectul energetic), nu pe aspectul strict
fizic.
De ce ești tu în acea situație care
nu-ți place deloc?
Ca să înveți să îți recuperezi puterea
personală și să îți asumi puterea personală. Pentru că la un moment dat nu
te-ai iubit pe tine însuți suficient de mult și ți-ai cedat puterea personală
și așa ai ajuns în acea situație din care ai impresia că nu poți să ieși.
Nu mai arăta cu degetul către alții, nu
mai da vina pe alții, nu te mai considera victimă, nu te mai înfuria, nu mai
gândi negativist. Tu ai ajuns în acel context pentru ca să-ți recuperezi
puterea personală, să conștientizezi că stă în puterea ta să-i pui punct, să te
lămurești ce-ți dorești pentru viața ta, să faci alegeri mai înalte vibrațional
și să acționezi ca atare, ca să ieși din situația respectivă.
Deci de câte ori reacționezi
dezechilibrat sau ai o atitudine negativistă la serviciu sau în relația ta de
cuplu, acest lucru este un indiciu că în acel moment tu ți-ai cedat puterea
altcuiva, că ai impresia că cineva „ți-a făcut…..”, că altcineva este „vinovat”
că tu te simți oribil/ nefericit, că „din cauza” altuia te-ai înfuriat/ viața
ta arată cum arată, etc. Și este necesar să te oprești, să faci o pauză, să
respiri și să te liniștești/ echilibrezi, după care să decizi cum vrei să
„joci” în acea situație, ce alegi să faci.
Iar când tu te echilibrezi energetic/
emoțional și răspunzi (la modul echilibrat) în loc să reacționezi
(dezechilibrat) se pot întâmpla miracole, pentru că Universul îți poate
răspunde cu noi oportunități sau îți poate aduce în cale o persoană cu care
rezonezi foarte mult sau îți poate da puterea să pui punct acelei situații/
relații. Însă indiferent ce se va întâmpla, tu vei acționa din spațiul puterii
personale, te vei simți stăpân pe tine și vei simți că poți lua decizii
tranșante și poți acționa ca atare, pentru a scoate din viața ta ceea ce nu-ți
mai este benefic.
Ca atare, nu te mai concentra asupra
aspectului fizic al situației, simțindu-te furios/ blocat/ epuizat/ neputincios
în legătură cu situația în care te afli și considerând că un altul este vinovat
pentru faptul că tu te simți așa, fiindcă asta înseamnă să te scalzi în
vibrații joase.
Concentrează-te asupra aspectului
energetic: „Ok, asta este situația la momentul actual. Nu sunt o victimă, nu mă
ține nimeni legat, eu însumi am ales să intru în această situație și am ales să
rămân în ea până acum. Stă în puterea mea să aleg să ies din această situație.
Eu am puterea să fac asta. O să mă liniștesc, o să mă echilibrez și o să
privesc lucrurile de la un nivel mai înalt de vibrație, după care o să aleg cum
răspund în situația de fapt. Ce vreau să fac în această situație?”. (Phil Good)
Traducerea Mihaela Dan
Faptul că ne agățăm de traumele noastre
interioare ne face să pierdem energie/ putere.
Dacă îi iertăm oamenii pe care îi
considerăm „vinovați” pentru ceea ce ni s-a întâmplat, noi reușim să vindecăm
acele traume și astfel, eliberăm o mare cantitate de energie/ putere pe care
înainte o consumam pentru a ne agăța de traumele respective. Această energie
suplimentară care ne este disponibilă face ca viața noastră să evolueze într-un
ritm mult mai rapid, iar noi știm, adânc în interiorul nostru, că dacă iertăm,
lucrurile se vor schimba mult mai repede.
Tocmai pentru că ne este frică de aceste
schimbări rapide ne agățăm de vechile traume și nu iertăm. Ne e teamă că nu vom
putea face față schimbărilor rapide, încercăm să evităm eventuale suferințe
viitoare prin a ne agăța de suferințele din trecut și îi transmitem Universului
ceva de genul: „Stai puțin, că încă lucrez la a vindeca această traumă din
trecut, ia-mă ușor, că nu mai fac față altor traume!”.
Oamenii cred că pot controla viteza cu
care au loc schimbările în viața lor…
Dar asta nu e adevărat; cu sau fără voia
lor, când a venit momentul, acele schimbări se vor întâmpla, acele provocări/
crize o să apară.
Atunci când discut cu oameni despre
vindecarea lor și îi întreb de ce, după atâta vreme, încă se mai agață de
vechile traume, ei aduc în discuție factorul „timp” și îmi spun că încă nu se
simt pregătiți să ierte. De fapt, ei simt adânc în interiorul lor că dacă ar
ierta, viața lor s-ar schimba foarte repede și le e frică de acest lucru,
preferă să rămână în zona lor de confort. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela
Dan
Vindecarea traumelor interioare nu poate
avea loc fără iertare.
Și în lumea în care trăim există niște
mituri legate de iertare și vindecare, care împiedică iertarea/ vindecarea.
Unul dintre acestea este „Lumea mea este
definită de traumele mele”.
La un anumit nivel, e adevărat că unele
dintre traumele tale determină modul în care arată viața ta în prezent, mai
ales dacă vorbim despre traumele din copilărie. Însă dacă tu ești atașat de
viața ta și de modul în care îți folosești traumele ca să-i controlezi/
manipulezi pe cei din jur, o să ajungi să cauți cu lumânarea noi traume care
să-ți susțină modul de viață. Spre exemplu, cauți relații care perpetuează
acele traume, fiindcă știi cum să le folosești în avantajul tău pentru a obține
diverse beneficii la nivel social.
Un alt mit este că toate bolile au drept
cauza negativitatea din gândurile/ cuvintele/ faptele voastre. Asta nu este
adevărat. Există o mulțime de cauze, când este vorba despre boli.
Și nu este cazul să credeți că dacă
v-ați îmbolnăvit, asta înseamnă că aveți o gândire negativă sau că ați făcut
ceva „rău”.
Un alt mit este că nu e posibil să te
schimbi la modul radical, că stă în puterea ta să faci mici schimbări în ceea
ce te privește, dar nu este posibil să te schimbi foarte mult. Și oamenii
preferă să creadă asta pentru că adânc în interiorul lor ei știu că dacă vor
face acele schimbări necesare pentru a se vindeca, dacă vor ierta, efectul va
depăși cu mult partea de ține de vindecarea unor traume interioare sau a unor
probleme de sănătate. Ei știu că viața lor se va schimba radical, că vor deveni
un alt om și le e frică de așa ceva. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Când te hotărăști să-ți vindeci traumele
interioare și ești pregătit să ierți, vei constata că în procesul vindecării
este absolut necesar să ai integritate, să ai simțul onoarei. Și prin asta mă
refer, printre altele, la a-ți respecta cuvântul dat ție însuți, la a respecta
deciziile pe care le-ai luat, la a respecta promisiunile pe care ți le-ai făcut
ție însuți.
Nu-ți negocia cuvântul dat, pentru că
asta îți afectează sistemul imunitar (la propriu, nu la figurat!). (Caroline
Myss) Traducerea Mihaela Dan
O
să vă prezint cei 5 pași ai procesului vindecării traumelor interioare, așa cum
îi văd eu:
1.IERTAȚI
Conștientizați
că faptul că nu iertați acele persoane care „v-au făcut…. “ în trecut vă face
mai mult rău vouă, decât acelor persoane. Nu veți ști cât de mult vă ajută
iertarea și cât de bine vă face să vă simțiți decât după ce veți reuși să
iertați!
2.REDEFINIȚI
CONCEPTUL DE „VINDECARE”
În
loc să credeți că vindecarea este momentul în care ați ajuns la perfecțiune
(starea minții voastre este perfectă, starea corpului vostru fizic este
perfectă, imaginea pe care o aveți despre copilăria voastră este perfectă,
viața voastră este perfectă, etc), priviți vindecarea ca pe o călătorie pe care
o parcurgeți zi de zi. Priviți vindecarea ca fiind capacitatea voastră de a
trece zi de zi prin provocările vieții, indiferent care sunt acestea, mergând
pe principiul „Indiferent cu ce mă confrunt astăzi, pot să-i fac față, o să mă
descurc, sunt în plin proces de vindecare”.
3.
ÎNCETAȚI SĂ VĂ MAI ÎNTREBAȚI DE CE VI S-A ÎNTÂMPLAT (TOCMAI) VOUĂ ACEL LUCRU.
Atât
de mulți oameni rămân blocați într-o situație/ stare fiindcă nu sunt dispuși să
meargă mai departe până nu înțeleg de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat,
până când Dumnezeu/ Universul nu le dă un motiv clar, logic pentru care au
trecut prin așa ceva… Și fiindcă nu li se dă răspunsul la această întrebare,
iar ei rămân blocați tot restul vieții în acea situație/ stare. Aceasta este o
abordare foarte periculoasă.
4.OCUPĂ-TE
DE SITUAȚIA/ PROVOCAREA CARE ȚI-A APĂRUT ÎN CALE ȘI MERGI MAI DEPARTE, vezi-ți
de viață, nu te mai agăța de trauma respectivă doar pentru că Dumnezeu nu ți-a
explicat de ce ți s-a întâmplat tocmai ție așa ceva. Fii flexibil, permite-i
lui Dumnezeu să te reorienteze, să-ți schimbe direcția în viață, prin
intermediul acelei provocări.
5.
Împărtășește trauma prin care ai trecut celor apropiați, VORBEȘTE DESPRE ASTA
DE 3 ORI ȘI APOI ÎNCETEAZĂ SĂ MAI ADUCI VORBA DESPRE SITUAȚIA RESPECTIVĂ, nu te
folosi de ea pentru a-i controla/ manipula pe ceilalți, pentru a obține
beneficii sociale de pe urma faptului că ai suferit. Monitorizează-te și nu-ți
permite să cazi în tentația de a-ți afișa periodic trauma pentru a obține mila/
ajutorul celorlalți, fiindcă este foarte comod să fii susținut (emoțional,
material, etc) de ceilalți, să beneficiezi de un tratament preferențial din
partea lor și asta poate să devină o dependență.
Și
să nu crezi că după ce ai vorbit de 3 ori despre trauma respectivă nu vei mai
simți durerea, pentru o perioadă; ideea este că nu e benefic pentru tine să te
prezinți/ complaci în postura de victimă, în timp ce parcurgi procesul propriei
vindecări.
Observați
cum vorbiți cu alții, observați dacă atunci când sunteți întrebați „Ce mai
faci?” primul impuls este să vorbiți despre problemele/ suferința voastră, să
vă plângeți de ceea ce vi s-a întâmplat „rău”, pentru ca ceilalți să vă plângă
de milă, sau spuneți ceva de genul „Binișor, mă descurc”, deși treceți printr-o
perioadă dificilă. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Imaginați-vă următoarea scenă: sunteți
acasă, vă gândiți la viața voastră și la un moment dat vă întrebați de ce v-ați
născut pe Pământ, care este Menirea voastră în această viață.
Și poate că până la acel moment, de-a
lungul timpului, citind sau auzind diverse lucruri, v-ați mai întrebat de
câteva ori acest lucru, dar era doar o curiozitate de moment, un gând care vă
trecea prin minte și de care uitați după câteva secunde; de data asta, însă, vă
întrebați la modul serios.
Îngerul vostru - care e lângă voi și
care în trecut dădea ochii peste cap, plictisit, fiindcă știa că nu sunteți cu
adevărat interesați să vă aflați/ urmați Menirea și de aceea nu vă lua în
serios - știe că de data asta chiar vorbiți serios și spune „Ok, în sfârșit, a
venit timpul să ne apucăm de treabă; se pare că acum ești pregătit. O să mă
ocup la modul mai serios de tine, o să intervin în viața ta mai mult decât am
făcut-o până acum. O să-ți reorganizez viața în așa fel, încât să rezolvăm
toate prostioarele pe care le-a făcut egoul tău până acum. O să scot din viața
ta toate acele lucruri, persoane, relații, situații care te fac să pierzi
energie/ putere, ca să ai suficientă putere interioară pentru noua etapă a
vieții tale. Această tranziție s-ar putea să fie puțin mai neplăcută pentru
tine, dar asta e…
Primul lucru de care ne ocupăm este
slujba ta, care nu ți se mai potrivește. Preferi să îți dai demisia sau vrei să
fac în așa fel, încât să fii concediat?”.
Și tu te duci la slujbă, observi că de
la o zi la alta lucrurile încep să se schimbe „în rău” și nu-ți dai seama ce se
întâmplă, fiindcă din ce știi tu (aspectul tău uman), tot ce ai făcut a fost să
te întrebi care este Menirea ta în această viață, nimic mai mult… Dar acesta
este modul în care Divinitatea răspunde rugăciunilor tale (iar acea întrebare
pe care ai pus-o la modul serios a fost o formă de rugăciune).
Și așa constați în scurt timp că ai fost
concediat, iar îngerul tău bifează primul punct și zice „Ok, am rezolvat-o pe
asta. Mai departe: relația ta de cuplu nu este una care să servească Binelui
tău și tu deja știi asta. Preferi să-i pui tu punct sau mă ocup eu?”.
Și începi să constați că lucrurile devin
din ce în ce mai dificile în relația ta de cuplu, că nu vă mai înțelegeți de
niciun fel, că nu mai rezonezi deloc cu partenerul, iar îngerul tău îți spune:
„Îți mai dau o lună. Ocupă-te tu de chestiunea asta sau mă ocup eu. Dacă nu îi
pui punct de bună voie o să fac în așa fel, încât o să vă simțiți mizerabil și
n-o să mai rezistați împreună. Nu e o problemă pentru mine, se aranjează” și
fiindcă tu nu vrei să îi pui punct, se întâmplă ceva dramatic și relația se
rupe.
Îngerul tău bifează și punctul doi și
zice: „Ok, am rezolvat-o și pe asta. Vreau să termini cu starea asta de apatie
în care zaci toată ziua în pat și să începi să faci mișcare, fiindcă este
nevoie să fii în formă pentru următoarea etapă a vieții tale”. Tu ești dărâmat,
pentru că ți-ai pierdut slujba și relația de cuplu într-o perioadă foarte
scurtă de timp și tendința este să te afunzi în resentimente, să-ți plângi de
milă și să întrebi plin de furie „De ce mi se întâmplă tocmai mie toate
astea?”, adică să intri în tiparul victimei și să privești totul din
perspectiva suferinței tale.
Dar există și o altă variantă: să
conștientizezi că tot ce ți se întâmplă are un scop, că totul este orchestrat
divin și că totul este parte din procesul evoluției tale. Adică să
conștientizezi: „Toate aceste dezastre care s-au întâmplat într-un timp atât de
scurt în viața mea nu pot fi întâmplătoare, e o prăbușire mult prea mare ca să
fie opera omului din mine. Așa ceva numai Dumnezeu poate aranja… E clar că
Dumnezeu are un plan cu mine. Bine, Doamne, mi-ai atras atenția!”. Și poți
decide să capitulezi, să accepți tot ce ți se întâmplă știind că are un rost/
sens și să te lași ghidat.
Varianta de a intra în tiparul victimei
este cea mai neinspirată posibil, este cea mai distructivă.
Varianta de a privi totul din postura
Observatorului neutru, de a înțelege că totul este orchestrat divin și că totul
are un rost, că toate provocările ne învață niște lecții și decizia de a te
confrunta cu acele provocări și de a învăța lecțiile aferente este cea mai
benefică, fiindcă acele lecții sunt necesare pentru ca tu să treci în
următoarea etapă a vieții tale. Și chiar dacă acele provocări sunt dureroase,
ele te fac mai puternic.
De fiecare dată când reușim să privim în
acest mod provocările din viața noastră, noi reușim să pătrundem mai adânc în
interiorul nostru, să descoperim mai mult din puterea noastră interioară, să
facem față din ce în ce mai bine provocărilor următoare și să iertăm mai ușor.
Ajungem la nivelul la care nu ne mai lăsăm copleșiți atât de ușor de diverse
probleme/ provocări/ emoții, ne este mai ușor să ne menținem echilibrul
emoțional/ energetic în situații care în trecut ne dărâmau, suntem capabili să
ne spunem: „Am făcut față atâtor provocări, am depășit atâtea obstacole; o să
fac față și acestei situații. Mă descurc, e în regulă”. Nu mai alunecăm în
tiparul victimei, indiferent ce ni se întâmplă. (Caroline Myss) Traducerea
Mihaela Dan
Oamenii au trecut prin momente grele în
viață, au diverse traume, au suferit, au pierdut oameni dragi, au fost
înșelați, etc. Când li se spune că este necesar să depășească acele lucruri și
să-și vadă mai departe de viață ei se gândesc: „E ușor de spus, dar cum pot să
fac asta? Cum să depășesc o astfel de suferință?”.
Lucrurile stau așa: noi toți trecem prin
momente dificile în viață, noi toți avem traume. Când se întâmplă așa ceva ne
acordăm o perioadă de timp pentru a jeli acea pierdere, pentru a ne reveni după
acea traumă, însă nu este cazul să prelungim la nesfârșit perioada respectivă,
pentru că de la un punct încolo, a te agăța de trauma/ suferința ta devine un
lucru toxic.
La un moment dat este necesar să accepți
ceea ce s-a întâmplat, să faci pace cu ce s-a întâmplat și să mergi mai
departe: „A fost dureros ce s-a întâmplat, nu-mi place deloc că s-a întâmplat,
aș fi vrut să nu se fi întâmplat, dar s-a întâmplat și o să accept acest lucru.
O să încetez să mă mai întreb de ce mi s-a întâmplat (tocmai mie) așa ceva”.
Este necesar să încetezi să îți spui ție
însuți că nu poți accepta ce s-a întâmplat decât dacă găsești o explicație
logică/ rațională pentru acel lucru, fiindcă sunt șanse mari să nu găsești acea
explicație și asta înseamnă să rămâi blocat tot restul vieții în spațiul
traumei tale. Și n-o să-ți fie bine acolo.
În cele mai multe cazuri, ceea ce îi
ține blocați pe oameni în spațiul unei traume nu este neapărat acel lucru care
s-a întâmplat, ci nevoia lor de a înțelege de ce li s-a întâmplat așa ceva –
altfel spus, cine este de vină pentru ce li s-a întâmplat. Ei cred că nu
meritau așa ceva, că nu e drept și această nevoie de a găsi o explicație
rațională/ logică, de a da vina pe cineva, împiedică vindecarea.
Viața nu funcționează așa, Viața nu ne
dă astfel de răspunsuri la comandă. Tot ce putem face este să alegem să mergem
mai departe, să ne vindecăm, iar dacă facem asta, este posibil ca Viața să ne
ofere un răspuns la un moment dat; dar nu avem nicio garanție în acest sens.
(Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
În general, oamenii știu ce nu mai
funcționează pentru ei cu mult înainte de a ști ce funcționează, știu ce nu mai
vor cu mult înainte de a ști ce vor.
De aceea primul pas în procesul
schimbării este să decizi: „Am terminat cu asta! Gata!”, indiferent ce este
„asta”. Și când iei această decizie faci un pas înainte în sensul creșterii
stimei de sine, pentru că acea Versiune a ta care spune clar „Am terminat cu
asta! Gata!” este diferită de Versiunea ta care spunea: „Să știi că dacă mai
faci așa ceva o să ……”.
Când ai terminat cu avertismentele
(vorbele) și treci la acțiune (fapte) ai intrat pe calea schimbării.
Și schimbarea poate fi ceva major, de
genul renunțării la o slujbă, a unui divorț, de genul „Nu voi mai aștepta până
cresc copiii mei ca să încep asta” sau poate fi o schimbare mică.
Cel mai mare obstacol în calea
schimbării este acela că oamenii cred că trebuie să înceapă prin a face
schimbări radicale, ca să se numească „schimbare”. De fapt, orice schimbare,
cât de mică, pe care îți permiți să o faci, este suficientă pentru început,
pentru că este vorba de faptul că ai avut curajul să schimbi ceva în viața ta
și astfel îți mai crește puțin și stima de sine.
Și uneori iei decizia de a face o
schimbare radicală într-o secundă; ai tolerat ani sau decenii la rând un anumit
lucru și într-o zi, când cineva face din nou acel lucru, pur și simplu simți
clar în interiorul tău: „Gata! A fost pentru ultima oară când se mai întâmplă
așa ceva. S-a terminat. Acest om iese din viața mea. Acum”. (Caroline Myss) Traducerea
Mihaela Dan
Mi-a luat mulți ani de activitate în
medicina intuitivă ca să înțeleg cât de importantă este integritatea în a-ți
menține o stare bună de sănătate și respectiv, în a te vindeca. Altfel spus,
faptul că trăiești/ acționezi într-un mod lipsit de integritate îți va afecta,
în timp, starea de sănătate și de asemenea, va întârzia procesul de vindecare.
Și dacă se îmbolnăvesc, oamenii se uită
în general la ultimele câteva săptămâni sau luni și își spun „Nu am fost
furios/ agresiv/ negativist în ultima perioadă, nu am trăit într-un mod lipsit
de integritate în ultimele luni. De ce m-am îmbolnăvit? De ce mi s-a întâmplat
asta tocmai mie? Nu e drept…”.
Un astfel de mod de a privi lucrurile nu
este deloc constructiv.
În plus, nu este realist să avem
impresia ca dacă suntem, în general, oameni buni și dacă îi ajutăm pe alții, o
să trăim o viață lungă și fără provocări, boli, crize; nu se va întâmpla asta.
Boala nu reprezintă întotdeauna
rezultatul negativității sau al lipsei de integritate; uneori ea reprezintă un
mod prin care Dumnezeu ne redirecționează viața, ne ajută să evoluăm rapid.
Uneori boala reprezintă pur și simplu un profesor care ne învață o lecție
foarte importantă. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
La un moment dat în Călătoria noastră
spirituală vom fi supuși unui test care înseamnă să iertăm ceva ce ne-a afectat
foarte, foarte, foarte mult. Acest test face parte din Călătoria spirituală a
fiecăruia dintre noi. Acela este momentul în care, metaforic vorbind, trecem
(sau nu) prin urechile acului. Și dacă trecem prin urechile acului facem un
salt major și intrăm într-o nouă etapă a Călătoriei noastre. O etapă în care
suntem capabili să ne gestionăm mult mai eficient energia, să nu mai investim
atenție/ energie în lucruri care nu contează cu adevărat. Începem să funcționăm
într-un alt mod și de fiecare dată când avem de-a face cu problemele vieții de
zi cu zi, cu lucruri care nu contează cu adevărat, dar care ne epuizau/
copleșeau/ dărâmau în trecut, le privim din postura Observatorului neutru și
decidem „Nu o să-mi consum energia cu astfel de lucruri. Nu o să permit ca ceva
atât de nesemnificativ să mă dezechilibreze”.
Capacitatea de a ierta te face să devii
mai puternic (mă refer la putere interioară) și te deschide către a-ți auzi mai
clar ghidarea intuitivă, fiindcă atunci când trăiești într-o continuă stare de
agitație, când ești bulversat/ copleșit de nenumăratele probleme care te
afectează, mereu în competiție cu alții pentru a fi cel mai bun, simțindu-te
mereu atacat/ provocat/ rănit de ceilalți, nu ești capabil să auzi șoaptele
intuiției.
Capacitatea de ierta este legată de
credința ta deplină că tot ce se întâmplă are un rost, că totul este orchestrat
divin și de capacitatea ta de a privi lucrurile la modul: „Nu mi-a plăcut deloc
ce s-a întâmplat, m-a rănit foarte tare, dar știu că totul are un rost, că
totul mă ajută să evoluez, deci și ceea ce s-a întâmplat în acest caz are un
rost. Chiar dacă nu înțeleg acum în ce fel mă ajută să evoluez, o să accept că
mă ajută și o să eliberez aceste resentimente, o să iert”.
Și după ce ierți este posibil să afli,
la un moment dat, în ce fel te-a ajutat să evoluezi ceea ce s-a întâmplat.
Când ierți tu îți schimbi biologia,
schimbi modul în care funcționează corpul tău fizic - acesta se vindecă mai
repede, se regenerează mai repede, sistemul tău imunitar devine mai puternic.
Dacă nu ierți din alte motive, măcar
gândește-te la aceste lucruri și vei înțelege că este spre binele tău să ierți.
(Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Cei mai mulți oameni își trăiesc viața
concentrându-se asupra modului în care pot obține mai multă putere din
exterior. Mintea lor, inima lor, voința lor sunt conduse de dorința de a obține
mai multă putere din exterior.
Ei iubesc (așa cum înțeleg acești oameni
„iubirea” de la nivelul de Conștiință la care se află), dar iubesc acele
persoane care le dau sentimentul de putere. Ei vor face alegeri care le dau
sentimentul că devin mai puternici și își vor face compromite integritatea
pentru a câștiga mai multă putere exterioară.
Ei își calibrează alegerile/ viața după
ceea ce înseamnă „puterea” în lumea fizică/ materială.
Dar când acești oamenii încep să aibă
probleme, când trec prin situații care îi dărâmă și au nevoie să se vindece,
acest gen de putere, acest gen voință, acest gen de minte, nu pot să îi ajute
în sensul vindecării. Abia atunci oamenii încep să înțeleagă că este necesar să
se schimbe, că este necesar să funcționeze la modul conștient, să-și dezvolte
puterea interioară, să acționeze cu integritate, că au nevoie de Grație divină
ca să se vindece.
Și ca să treci de la prima etapă la a
doua este necesar să parcurgi perioada numită „noaptea întunecată a
sufletului”. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Încetați să mai pomeniți numele altora
când este vorba despre deciziile/ alegerile voastre! Încetați să mai spuneți
„Nu pot să fac asta, fiindcă el/ ea are nevoie de mine!”, „Nu pot să fac asta
până nu cresc copiii”, „Nu pot să fac asta pentru că X nu ar face față”!
Acesta este un exercițiu pe care să-l
faceți permanent de acum încolo: atunci când vorbiți cu voi înșivă sau cu
oricine altcineva nu mai aveți voie să includeți numele altei persoane când
explicați de ce ați făcut sau n-ați făcut ceva. Niciodată! Asumați-vă
responsabilitatea pentru ceea ce faceți, pentru alegerile voastre, nu mai
pasați vina asupra altuia!
Aici este vorba despre voi și despre
alegerile voastre, nu despre altcineva.
Voi vă spuneți singuri niște povești
care sunt doar pretexte.
Nu veniți la mine cu astfel de pretexte,
pentru că nu le accept! O să vă spun în față: ”De ce nu încetezi să te mai
minți pe tine însuți/ însăți și nu spui clar că nu vrei/ ai curajul să faci
acest lucru? De ce nu recunoști că ți-e frică? De ce încerci să-ți acoperi
lașitatea aruncând vina pe alții, care chipurile te împiedică să faci ce ai
vrei să faci?
Termină cu minciunile astea! Dacă vrei
să te ajut spune adevărul și discutăm mai departe pornind de la acest adevăr”.
Dacă vrei să te vindeci este necesar
să-ți asumi puterea personală și să îți asumi deplina responsabilitate pentru
alegerile tale; termină cu aceste comportamente infantile, cu a te considera o
victimă, cu a poza într-un om neputincios, cu a-ți ascunde lașitatea în spatele
altora!
Dacă nu vrei să faci nicio schimbare,
dacă n-ai curaj să faci schimbări, nu mai spune că tu ai vrea, dar nu poți să
le faci din cauza altora!
Dacă vrei să evoluezi, dacă vrei să-ți
vindeci traumele interioare, începe prin a accepta să vezi acele adevăruri
inconfortabile/ dureroase din viața ta, fiindcă altfel nici evoluția, nici
vindecarea nu este posibilă. De aceea, dacă vii la mine, o să-ți spun în față
aceste adevăruri, fiindcă asta înseamnă să te ajut, asta înseamnă consiliere
spirituală.
Dacă nu acepți aceste adevăruri
dureroase, dacă preferi să continui să te minți, orice discuție despre
vindecare/ evoluție este doar pierdere de timp. Eu nu sunt dispusă să-mi pierd
timpul. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Am ajuns într-o perioadă din procesul
evoluției noastre în care este necesar să ne trăim adevărul, nu doar să vorbim
despre el. Este necesar să trăim în aliniere cu adevărul nostru, să trăim în
integritate.
Unul dintre motivele pentru care oamenii
trăiesc o criză în viața lor este acela că ei refuză să vadă/ accepte un adevăr
dureros, fie că acesta este legat de slujba lor, de o relație care nu mai
funcționează sau de orice altceva. Oamenii respectivi pur și simplu nu vor să
vadă acel adevăr care nu le place, pentru că asta ar însemna să facă niște
schimbări pe care nu vor să le facă, așa că se prefac că acel adevăr dureros nu
există și se pierd în tot felul de distrageri pentru a uita de el. Oamenii
respectivi trăiesc în minciună și asta creează dezechilibre energetice în viața
lor, ceea ce inevitabil va conduce la o criză. (Caroline Myss) Traducerea
Mihaela Dan
ARHETIPUL FEMEII VINDECATOARE
„ Femeia Vindecatoare ” este unul dintre
cele mai uitate și reprimate arhetipuri feminine din istoria umană.
Ea este femeia înțeleaptă, vizionară,
văzătoare, intuitivă, vindecătoare, preoteasă sexuală și cea care posedă
adevărul din înțelepciune.
Ea detine darurile vindecării, energiei
și conștientizării extinse. Ea vede trecutul și viitorul și vede adânc în
inimile celorlalți. Pasiunea ei este să slujească și să restabilească armonia,
echilibrul și vindecarea umanității și a Pământului.
Ea este aspectul din noi care este gata
să se întoarcă ca parte a unei treziri umane mai mari. În trecutul nostru
pre-patriarhal, timp de sute de mii de ani discutabili, medicina feminină a
ocupat un loc celebru în societate. Și-a servit comunitatea din întreaga lume
în nenumărate moduri de șaman, femeie înțeleaptă, moașă, herbalistă, femeie
oracolă, preoteasă, medium și regină.
Darurile ei de viziune și vindecare au
fost onorate și integrate în fiecare dintre viețile celor pe care ia servit. Ea
a adus înțelepciune și smerenie conducătorilor puternici prin darurile ei de
oracol care au adus călăuzirea spiritului. Ea a învățat venerarea Zeiței prin
onorarea ciclurilor și fertilitățiibPământului. Viziunea sa șamanică era un
medicament antic pentru suflet. Miturile și poveștile sale au restabilit sensul
chiar până la cea mai profundă suferință. Ea a avut cheile puterii sale sexuale
și a unirii divine între masculin și feminin.
Pentru o perioadă, în multe culturi,
arhetipul lor a fost reprimat, condamnat, pedepsit, denaturat și, în cele din
urmă, uitat, întrucât sistemele de guvernare patriarhale prin dominare au negat
valoarea femeii de vindecatoare. Le-au denigrat și Pământul, simbol al
Femininului, a fost văzut ca diabolic și inferior. Inima puterii feminine a
fost uitată și chiar femeile au uitat să se vadă la fel de puternice.
Cu toate acestea, vraciul de sex feminin
a revenit. Milioane de femei de pe această planetă au acest arhetip adânc în
inimile și în pântecele lor. Mulți dintre noi purtăm amintirile puterilor
noastre stramosesti și a multor vieți pe care le trăim pentru a exprima aceste
puteri în slujire. De asemenea, purtăm rana de a fi refuzat, pedepsit și
reprimat.
Acum suntem gata să reapărem în
complexitatea lumii moderne. O lume în care unele femei se bucură de libertăți
inegalabile, iar altele trăiesc în continuare în reprimarea drepturilor lor în
stil medieval. Totuși, ceea ce toate aceste femei, au în comun este că în acest
moment al umanității, avem puterea și responsabilitatea de a revendica și de a
trăi în înțelepciunea noastră sacră, trezind darurile pe care fiecare dintre
noi a venit să le livreze societății.
Abia așteptăm să ni se spună că existăm
sau primim permisiunea de a ne exprima din nou puterea. Știm că avem puterea și
că suntem necesari. Și dacă sufletele noastre au ales să se întoarcă acum, este
cu un scop maret, unul pe care numai noi îl putem descoperi. Depinde de noi să
ne examinăm adevăratele motivații și pasiuni, să ne recunoaștem ca femei
vindecatoare, să ne vindecăm și să descoperim cum pasiunea noastră pentru viață
devine scopul nostru sacru.
Suntem profesori, vindecători,
consilieri, ghizi, antrenori, sustinatori de ceremonii, activiști sociali și
spirituali, antreprenori, vizionari, comunicatori și artiști. Trebuie să ne
amintim cine suntem și să ne reluăm puterile și pasiunea înnăscute. Când vom
face acest lucru, munca noastră va aduce echilibrul și vindecarea necesară
lumii.
Este nevoie de tine!
Lumea are nevoie de femei ca tine să
vină la putere și vizibilitate și să fie un far de speranță, lumină și
vindecare." Sursa: Maria Laura N.
,,Mai întâi trebuie să te iubești pe
tine, fată dragă.
Trebuie să ai grijă de tine.
Cu mângâieri, cu înghețate, cu pantofi
noi, tone de cărți și lucruri ciudate, care te fac să râzi.
Cu prieteni mai tineri decât tine, care
îți reînnoiesc entuziasmul și cu prieteni mai în vârstă decât tine, care-ți
sporesc înțelepciunea.
Cu oameni asemeni ție, care te fac să te
simți înțeleasă și cu oameni foarte diferiți, care te ajută să înțelegi lumea.
Privește apusurile de soare, scrie un
lucru pe zi, care te-a frapat, prinde-ți părul și mergi la alergat...
Fugi de ceea ce trebuie.
Plângi, daca simți.
Învață să fii singură, dar continuă să
apreciezi compania altora.
Dar amintește-ți întotdeauna un lucru:
dacă nu ești bine, nu vei putea niciodată să faci bine.
Ceea ce este înăuntrul tău alunecă
inevitabil în afară. Dacă ești distrusă, trebuie să te reconstruiești, altfel
vei sfârși prin a distruge.
Ai un medic pentru trup, caută unul și
pentru suflet: ar trebui să fii tu, pentru că sufletul este mai greu de înțeles
decât trupul și doar tu îl cunoști." (Catherine Black)
"Cele mai multe femei au fost programate la modul subtil, fiind
învățate că trebuie să se pună pe ultimul loc în ordinea priorităților, așa cum
a fost ea stabilită de societatea patriarhală... Ele au acceptat tacit că
nevoile lor - indiferent dacă era vorba de nevoi fizice, emoționale, mentale
sau spirituale - erau cele mai puțin importante în familie și în ierarhia
socială.
Cele mai multe dintre noi s-au conformat în tăcere.
Cele mai multe dintre noi au crezut că e “de datoria noastră”, a femeilor, să
ne punem pe ultimul loc.
Cele mai multe dintre noi au jucat rolul martirului și s-au sacrificat
pentru alții.
Cele mai multe dintre noi nu au pus niciodată la îndoială această stare de
fapt.
Nenumărate femei cu inimile rănite au jucat acest rol de martir toată viața
lor, de milenii. Noi am încercat să-i facem fericiți pe toți cei din jurul
nostru. Am considerat că este responsabilitatea noastră să le facem pe plac
altora, renunțând la propriul nostru adevăr, la nevoile și dorințele proprii,
din dorința de “a fi bine”, într-o încercare de “a trăi în bună înțelegere”.
De-a lungul timpului, noi, femeile, am încercat să fim fericite făcându-i
pe toți ceilalți fericiți. Dacă ceilalți erau fericiți, simțeam că ne-am jucat
perfect rolul și că astfel, puteam să ne considerăm și noi fericite.
Pentru o vreme am fost mulțumite că persoanele dragi au nevoie de noi. Am
crezut că dacă au nevoie de noi o să ne simțim apreciate, acceptate și iubite.
Tot ce ne doream era o validare a valorii noastre, venită din partea celor ale
căror nevoi le-am pus mai presus de nevoile noastre.
Dar a fost un preț uriaș de plătit, pentru că simțeam un gol interior, o
amorțeală întunecată... O amorțeală pe care nici măcar nu puteam să o
identificăm, pentru că ea a fost mereu acolo, distrugându-ne pe tăcute
respectul de sine, demolându-ne puțin câte puțin puterea personală,
închizându-ne încetul cu încetul inimile.
Noi am încercat cu îndârjire să umplem acest gol interior care apăruse ca
urmare a faptului că ne-am neglijat nevoile și dorințele proprii, că ne-am
negat/ ignorat propriul adevăr și că am acceptat să trăim zi de zi în acest
fel. Am încercat să umplem acest gol interior preocupându-ne și mai mult de
binele celorlați, concentrându-ne și mai mult pe nevoile și dorințele lor, în speranța
că fărâmele de iubire primite din partea acestora ne vor fi de ajuns și în
sfârșit, ne vom simți și noi împlinite, fie și pentru o perioadă scurtă de
timp.
Noi n-am înțeles, nu ne-am dat seama că, de fapt, acest gol era provocat de
lipsa de IUBIRE. Noi am dat mereu de la noi - am dat atât de mult, încât
rezervoarele noastre s-au golit.
Aceasta e durerea ascunsă din istoria Femininului, care a fost gravată în
paginile timpului, în societatea patriarhală a Pământului.
Vremurile se schimbă acum. Femeia și-a recuperat și asumat puterea
personală. Ea s-a ridicat în toată gloria ei și în cele din urmă, a înțeles că
golul pe care îl simte în interiorul ei nu poate fi umplut decât din interior.
Ea nu mai pune nevoile altora deasupra nevoilor proprii. Ea își rostește
adevărul cu grație. Își urmeaza calea sigură pe ea, acceptând doar ceea ce
rezonează cu ea și ce o onorează.
Și în acest fel, Femeia nu se schimbă doar ea însăși - ea schimbă lumea.
Nu-și mai dorește ca ceilalți să aibă nevoie de ea, ca să se simtă validată; a
plătit un preț prea mare atunci când își baza fericirea proprie pe fericirea
altora, așa că în cele din urmă, a decis să se pună pe ea însăși pe primul loc
în ordinea priorităților sale."
Sursa: Karen Star
“Multiple și diverse feluri de emoții te
copleșesc și nu știi ce ți se întâmplă.
Treci prin stări sufletești alternante
pe care nu reușești să ți le explici și să le gestionezi.
Sunt mulți cei care simt, pur și simplu,
că o iau razna, că nu mai găsesc nici un rost în ceea ce obișnuiau să facă până
acum, că nu se mai regăsesc alături de cei cu care interacționează, că
lucrurile pe care și le-au dorit atât de mult și pentru a căror obținere au
depus efort și au petrecut ani din viața lor ... nu îi mai interesează, nu îi
mai mulțumesc.
Toate acestea sunt simptome ale
trezirii, ale adaptării tale la noile frecvențe ale energiei pământului și ale
mediului care te înconjoară.
Totul se manifestă din ce în ce mai
puternic ducând la reconectarea treptată cu sinele tău autentic, care nu avea
și nu are nevoie de ceea ce mentalul tău, în principal, te-a îndemnat să cauți
și să obții.
Contradicțiile interioare. Ele te
bulversează și te macină din ce în ce mai mult.
Unii îmi pot spune că-s
"prostii", dar în sinea lor ei știu că este adevărat ceea ce spun.
Ne aflăm într-o etapă importantă a
evoluției noastre și avem nevoie să fim în inimile noastre, în echilibru, în
pace pentru a putea integra cum se cuvine noile energii.
Mergi în mijlocul naturii, petrece timp
cu persoane sincere, autentice, echilibrează-ți centrii energetici,
îndepărtează-te de sursele care îți induc frică, nesiguranță și lipsa
orizontului, de toate instrumentele menite a te menține în întuneric, într-o
vibrație joasă.
Pământul cu a sa energie nouă se află
într-o continuă schimbare a vibrației. Fauna, flora și-au schimbat la rândul lor
nivelul de vibrație energetică. Iar noi, aflați în plin proces de trezire
resimțim toate aceste schimbări. Le și vedem cu ochiul liber.
Acum e rândul nostru să acceptăm și să
integrăm noile energii, pentru a putea trăi în mod conștient pe Noul Pământ.
P.S. Știu că pe unii cuvântul
"trezire" îi agasează. Nu-i nimic, înseamnă că el are efect.” Sursa:
Emanuela Laura Grigoriu
"Asumă-ți curajul de a încerca.
Asuma-ți curajul de te manifesta la
modul autentic.
Asuma-ți curajul de a-i deranja/ irita/ indigna
pe alții, făcând alegeri care rezonează cu ceea ce-și dorește inima ta.
Asumă-ți curajul de a-ți urma inima!
Asumă-ți curajul de a iubi. De a spera.
Asuma-ți curajul de a renunța la măștile
tale.
Asuma-ți curajul de a ignora
“etichetele” sociale și de a te uita dincolo de aparențe, la suflete.
Asumă-ți curajul de a trăi o viață pe
care o iubești.
Asumă-ți curajul de a spune “Nu” fără
să-ți ceri scuze, să te justifici sau să te prefaci. “Nu” – și atât.
Asumă-ți curajul de a renunța la
“normalitate” fără să te mai simți vinovată pentru faptul că ai simțit
întotdeauna că “normalitatea” nu ți se potriveşte.
Asumă-ți curajul de a cere ceea ce vrei
și de a merge mai departe, dacă un om nu-ți poate oferi ceea ce-ți dorești.
Asumă-ți curajul de a nu te mulțumi cu firimituri.
Asumă-ți curajul de a crede în tine și
în visurile tale.
Nu primești nicio medalie de aur, la
sfârșitul unei vieți în care te încadrezi în regulile/ normele/ “normalul”
societății, în care ești cine îți spun alții că „trebuie” să fii și trăiești
cum îți spun alții că „trebuie” să trăiești.
Așa că asumă-ți curajul de a trăi cu
adevărat!" Sursa: Kate Rose & Samanta Stelara
“În vremuri grele contează foarte mult
pe cine asculți, pe cine ții aproape, cui îi permiți să își dea cu părerea. Când
ești la greu nu-ți permiți să ții lângă tine oameni care te descurajează, care
au dubii că poți reuși, care cred că nu sunt șanse să depășești acea provocare.
Fii respectuos cu ei, dar îndepărtează-te de ei; caută oameni care îți sporesc
încrederea că poți depăși provocarea respectivă, care sunt convinși că ai
puterea s-o faci, care te inspiră.
Sunt momente în care nu ai nevoie de
milă, nu ai nevoie ca oamenii să se uite la tine ca și cum ai fi terminat,
chiar dacă îți spun că speră să te faci bine/ depășești acea încercare. Un
mesaj prin care cineva îți transmite „Însănătoșire grabnică!” este un gest
frumos, dar în astfel de momente ai nevoie de un om care să creadă cu toată
convingerea că te poți vindeca, de un om care prin cuvintele și atitudinea sa aduce
lumina în întuneric, aduce vindecare în boală, care îți mărește încrederea în
tine însuți.
Este frumos să susții pe cineva care se
află într-o situație dificilă, dar dacă vrei să îi fii cu adevărat de ajutor
unui om, fii un Partener de putere pentru el, spune-i că ai toată convingerea
că va reuși să depășească acea provocare. Fii omul care are convingerea că
totul este posibil și chiar și atunci când lucrurile par să arate foarte rău,
fii omul care știe că Dumnezeu poate să facă oricând un miracol și-i insuflă
putere și încredere celuilalt.” Sursa: Joel Osteen
Dacă voi încă vă mai agățați de vechiul
mod de a fi/ trăi, dacă încă vă mai agățați de vechile voastre credințe/
tipare/ obiceiuri, de vechea voastră viață, o să vă fie foarte greu în perioada
următoare.
Dacă sunteți conștienți de procesul prin
care trece acum umanitatea, dacă vreți să evoluați și vă ocupați de ceea ce vă
apare în față, o să vă fie bine.
Cei care au refuzat până acum să vadă
adevăruri dureroase vor avea un șoc, pentru că vor fi obligați să le vadă. Nu
vor mai avea de ales, vor fi puși în fața unor situații în care pur și simplu
nu vor mai putea nega adevărul. Și asta este valabil atât în ceea ce privește
adevărurile întunecate legate de ceea ce se întâmplă pe planeta Pământ și de
modul în care funcționează această lume, în general, cât și unele adevăruri
dureroase legate de propria ființă/ viață.
Mulți oameni sunt tulburați, simt frică
și ei cred că ceea ce simt este determinat de ceea ce se întâmplă în exterior;
ei nu-și dau seama că este necesar să se uite în interiorul lor. (Kyle Cease) Traducerea
Mihaela Dan
Dacă ești genul de om care vrea să se
ocupe personal de toate lucrurile, ca să fie făcute „cum trebuie”, dacă ești
genul care vrea să țină totul sub control, ca să iasă „așa cum trebuie”, practic,
tu nu-i mai lași loc lui Dumnezeu să se implice în viața ta, pentru că ai
impresia că ești pe deplin capabil să le rezolvi pe toate.
Dumnezeu este alături de tine, te
privește și îți spune „Lasă-mă să te ajut, lasă-mă să mă implic în viața ta!”,
dar tu ești convins că n-ai nevoie de ajutor, că te poți ocupa singur de toate.
Și atunci Dumnezeu decide să facă în așa fel, încât să te ajute să înțelegi că,
de fapt, nu ești capabil să te ocupi singur de toate, nu ești capabil să le
rezolvi singur pe toate și nici nu poți ține sub control totul în viața ta. Ca
atare, lucrurile devin din ce în ce mai complicate pentru tine, ce a funcționat
nu mai funcționează și poate începi să citești cărți de dezvoltare personală în
care ți se spune să fii optimist, să te gândești numai la lucruri pozitive și
încerci, dar nici asta nu funcționează.
De ce nu funcționează? Pentru că tu faci
toate acele lucruri din dorința de a evita să vezi/ accepți/ te ocupi de ceea
ce se întâmplă în viața ta la acel moment. Ori acele lucruri inconfortabile/
dureroase care se întâmplă în viața ta la acel moment au un rost, sunt menite
să te facă să conștientizezi niște adevăruri, să înveți niște lecții. Și
fiindcă tu continui să eviți să le vezi/ accepți și să te ocupi de ele,
lucrurile se agravează, viața ta este complet dată peste cap și ajungi la un
moment în care pur și simplu nu mai știi ce să faci, te simți complet pierdut;
atunci capitulezi și ceri ajutorul Divinității, o rogi să se implice în viața
ta. Atunci renunți la iluzia că tu, omul, ești pe deplin capabil să-ți ții sub
control viața, fără ajutorul Divinității.
Nu încercați să evitați/ scăpați de
experiențele inconfortabile/ dureroase din perioada următoare; permiteți-vă să
vă simțiți pe deplin emoțiile, ocupați-vă de ceea ce vă apare în cale, învățați
lecțiile din ceea ce vi se întâmplă! Conștientizați că vă simțiți abandonați,
rușinați, lipsiți de valoare, ignorați de cei din jur, etc și permiteți-vă să
simțiți toate acele emoții, nu mai apelați la diverse distrageri, ca să nu simțiți
acele lucruri inconfortabile/ neplăcute! (Kyle Cease) Traducerea Mihaela Dan
Iluzia că sunteți pe deplin capabili să
vă țineți sub control viața va fi puternic zguduită în perioada următoare.
Certitudinea că ești pe deplin capabil
să îți ții sub control propria viață - pe care ai căpătat-o pe baza experienței
din trecut - îți dă o siguranță și o senzație de stabilitate, dar nu susține
evoluția ta.
Toate tiparele tale legate de nevoia de
a avea siguranță și stabilitate o să fie zguduite; ele sunt pe punctul de a fi spulberate.
Dumnezeu îți va lua multe dintre lucrurile de care te agățai, pentru că acestea
îți dădeau iluzia de stabilitate, de siguranță.
În cazul unor persoane, asta poate să
însemne că ele vor fi forțate să vadă/ accepte niște adevăruri inconfortabile/
dureroase pe care au refuzat să le vadă până acum, pentru că le-ar fi dat viața
peste cap.
Pentru alții poate să însemne că se vor
întâmpla niște lucruri pe care ei au încercat ani de zile să le evite/
împiedice, pentru că adânc în înteriorul lor, știau de mult că o să se
întâmple.
Și primul lucru pe care Dumnezeu ți-l va
lua este capacitatea ta de a „scăpa” de ceea ce se întâmplă Acum, de a evita să
trăiești în prezent. Nu vei mai putea nega/ ignora ceea ce se întâmplă Acum în
viața ta, vei fi forțat să te ocupi de acele lucruri, indiferent cât de
inconfortabile/ dureroase sunt ele.
Poți să trăiești în Acum, să vezi/
accepți adevărurile care îți sunt puse în față de Viață, indiferent cât de
inconfortabile/ dureroase sunt ele? Poți să te confrunți cu acele adevăruri, în
loc să le eviți/ te prefaci că nu le vezi, cum ai făcut până acum?
Da, o să fie dificil, dar așa evoluezi.
Ține minte un lucru: ceea ce „ai
pierdut” nu era al tău. Tot ceea ce „pierzi” reprezintă lucruri/ oameni care
stăteau în calea evoluției tale, a împlinirii celui mai înalt potențial al tău.
Aceste „pierderi” te ajută să evoluezi. (Kyle Cease) Traducerea Mihaela Dan
În perioada următoare va avea loc o
tranziție de la nevoia de A FI AUZIT la dorința de A AUZI. Veți constata că
veți experimenta și voi această schimbare, dacă n-ați experimentat-o deja.
Principalul motiv pentru care au existat
atâtea conflicte în societate a fost acela că oamenii voiau să fie/ se facă
auziți.
Dacă ești conectat la modul profund cu
Divinitatea n-ai nevoie să fii auzit de ceilalți; tu îți știi adevărul și asta
este suficient, nu simți nevoia să-ți aperi adevărul în fața celor care nu-l
cred, nu simți nevoia să convingi pe nimeni de nimic, nu simți nevoia să
demonstrezi că tu „ai dreptate” și celălalt „greșește”.
Pe tine te interesează să AUZI ce-ți
transmite Divinitatea și să urmezi acea ghidare. Pe tine te interesează să afli
mai mult, să primești mai multe informații despre lucruri pe care nu le
cunoști, să înveți mai mult, ca să evoluezi; și nu contează dacă acele
informații le primești de la alți oameni sau de la Viață, în general.
Când tu ești prins într-o dispută cu o
persoană pe o anumită temă, asta se întâmplă pentru că simți nevoia să fii
auzit, simți nevoia să-l faci pe celălalt să îți accepte adevărul.
Nu mai intra în dispute cu ceilalți!
Permite-i fiecăruia să creadă ce vrea să creadă; ascultă-i pe toți și
tratează-i cu respect și compasiune.
Nu-i mai judecați/ disprețuiți/ urâți pe
alții doar pentru că au alte opinii decât voi. Nu vă mai războiți cu alții doar
pentru că ei au păreri diametral opuse de ale voastre. Tratați-i pe toți cu
Iubire, respectați-le dreptul de a avea propria părere.
Dacă vă veți concentra pe A AUZI,
perioada următoare va fi minunată pentru voi; dacă vă veți concentra pe A VĂ
FACE AUZIȚI, va fi din ce în ce mai dificil pentru voi.
Înțelegeți că cei mai mulți oameni nu vă
pot AUZI deocamdată. Acceptați acest lucru. (Kyle Cease) Traducerea Mihaela Dan
Managerul meu a învățat la un seminar ca
de fiecare dată când discută cu cineva și are o părere diferită de interlocutorul
său, să înceapă prin a spune: „Înțeleg ce spui” și apoi să-și expună punctul
său de vedere.
Și fiindcă el a făcut asta în discuțiile
noastre, ani la rând, chiar dacă aveam uneori păreri diferite, am simțit că el
mă aude. Simplul fapt că îmi spunea (evident, la modul sincer) „Înțeleg ce
spui” mă făcea să simt că îmi înțelege poziția și asta oprea orice gen de
conflict între noi.
Înțelegeți că fiecare om are părerea sa
cu privire la un anumit subiect. Poate că părerea sa este diferită de a voastră,
poate că voi nu sunteți de acord cu părerea lui, dar asta nu înseamnă că nu
puteți să-l ascultați și să-i respectați dreptul de a avea propria părere, să-i
respectați opinia. Simplul fapt că acel om se simte auzit/ înțeles îl face să
se deschidă, să se simtă în siguranță să-și spună punctul de vedere, să se
simtă respectat, iar interacțiunea voastră are o cu totul altă calitate și
profunzime.
Ascultați-i pe ceilalți, făceți-i să se
simtă auziți.
Și asta nu înseamnă să petreceți ore în
șir alături de niște oameni care se plâng la nesfârșit de niște lucruri, care
îi judecă pe alții sau îi acuză mereu pe alții de ceea ce li se întâmplă lor;
cât stați de vorbă cu ei, ascultați-i, iar atunci când când considerați
potrivit, puteți să vă îndepărtați și să vă vedeți de treburile voastre. (Kyle
Cease) Traducerea Mihaela Dan
Dacă în familia în care ai crescut ai
fost tratat ca și cum n-ai fi valorat mare lucru, s-a țipat la tine, ai fost
făcut de rușine sau ai fost abandonat, atunci ai activat niște tipare, iar
acestea reprezintă pentru tine „acasă”, este zona ta de confort - asta ai
trăit, asta știi.
Ca adult, atunci când întâlnești niște
oameni care nu te fac de rușine, care nu țipă la tine, care nu te tratează ca
și cum n-ai avea cine știe ce valoare, care te susțin necondiționat, tu nu știi
cum să relaționezi cu ei, nici nu crezi că e real, fiindcă nu ai experimentat
așa ceva niciodată. Ei sunt în afara zonei tale de confort, te simți incomod
alături de astfel de oameni.
Pe de altă parte, dacă întâlnești pe
cineva care te tratează ca și cum ți-ar fi superior, care te face de rușine,
care țipă la tine, etc, tu te simți atras(ă) de el: „A, da, asta e «acasă»
pentru mine!”. Și intri într-o relație cu acel om care te menține în zona ta de
confort și apoi încerci să îl schimbi, ca să nu mai țipe la tine, să nu te mai
trateze ca și cum ți-ar fi superior, să se poarte mai frumos cu tine.
Asta e ca și cum ai alege un afon pe
care îți propui să-l înveți să cânte, în loc să alegi de la bun început un om
care are voce…
Egoul tău o să gândească la modul „O să
intru în relație cu acest bărbat care seamănă cu tata și o să încerc să-l
schimb. În acest fel pot să rămân «acasă», dar în același timp, să mă simt mai
bine”.
Dacă întâlnești un bărbat care nu te
tratează ca și cum i-ai fi inferioară, care nu țipă la tine, care nu te face să
te simți rușinată de omul care ești și de ceea ce simți, care te apreciază ca
ființă și dorește să se susțină în evoluția ta, acel bărbat nu seamănă deloc cu
tatăl tău și de aceea nu este interesant pentru tine, nu simți nicio atracție
pentru el.
Acel bărbat are o vibrație mai înaltă
decât a ta și de aceea nu rezonezi cu el. Dacă l-ai alege pe el și i-ai permite
să te ajute să evoluezi, ai crește vibrațional, dar tu nu faci acea alegere
pentru că preferi să rămâi în zona ta de confort. (Kyle Cease) Traducerea
Mihaela Dan
Să capitulezi înseamnă să accepți ceea
ce se întâmplă (indiferent ce se întâmplă) știind că este spre Binele tău,
chiar dacă pe moment tu nu înțelegi cum poate fi acel lucru spre Binele tău.
Să capitulezi înseamnă să mergi pe
principiul „Facă-se Voia Ta!”, indiferent ce se întâmplă în viața ta.
Dacă nu capitulezi, dacă opui rezistență
la ceea ce se întâmplă, de fapt, tu îi transmiți Divinității că nu ești de
acord cu ce a ales Ea pentru tine.
Ce ai prefera, ca tu să îi spui lui
Dumnezeu ce vrei să se întâmple și acesta să facă ce vrei tu, sau ca Dumnezeu
să îți spună ce vrea El pentru tine și tu să îl asculți? Dacă ți s-ar cere să
faci o alegere, pe cine ai prefera să lași la cârma vieții tale: pe tine, omul/
egoul sau pe Dumnezeu?
În vechea spiritualitate noi am fost
învățați să ne schimbăm gândurile și să-i comunicăm lui Dumnezeu/ Universului
ce vrem, am văzut filmul „Secretul”, am învățat despre Legea Atracției și am
ajuns să îl tratăm pe Dumnezeu ca pe un gen de majordom aflat la dispoziția
noastră: noi îi spunem ce vrem și El ne dă ce i-am cerut.
Dar alegerile pe care le facem noi (și
pe care i le comunicăm lui Dumnezeu/ Universului la modul „Vreau……”) sunt
bazate pe informații foarte limitate la care avem acces de la nivelul nostru de
conștiință, ceea ce înseamnă, de fapt, că noi nu suntem capabili să înțelegem
ce este spre Binele nostru într-un context sau altul, pentru că nu vedem
tabloul de ansamblu. Și cei mai mulți dintre noi deja știm că de multe ori,
atunci când ne-am dorit ceva și am obținut, s-a dovedit mai târziu că acel
lucru nu era deloc spre Binele nostru.
Din fericire, în ultima perioadă tot mai
mulți dintre noi conștientizăm că de fapt, de la nivelul minții noastre umane
nu putem ști ce este spre Binele nostru și că în aceste condiții, este
preferabil să permitem Divinității să lucreze în viața noastră și să funcționăm
pe principiul „Facă-se Voia Ta!”. Asta înseamnă că putem avea anumite
preferințe cu privire la modul în care se vor desfășura lucrurile, dar suntem
deschiși la orice rezultat, având convingerea că ceea ce alege Divinitatea este
întotdeauna spre Binele nostru cel mai Înalt, indiferent cum îi pare egoului
nostru. (Kyle Cease) Traducerea Mihaela Dan
Am lucrat odată cu un cuplu în care cei doi parteneri ce certau tot timpul,
femeia lansa replici tăioase, iar bărbatul, Harry, avea reacții violente.
L-am întrebat pe Harry cine a fost agresiv în familia sa: tatăl său sau
mama sa?
El mi-a spus că tatăl său era foarte violent, că mama sa nu-i putea apăra
pe copii și că de cele mai multe ori, el era nevoit să-și apere sora mai mică
de crizele violente ale tatălui și pentru asta o ascundea în pivniță, care era
amenajată ca o cameră obișnuită și o încuia acolo.
„Câți ani avea sora ta când se întâmpla asta?”
„Patru ani.”
„Câți ani aveai tu?”
„Șase ani.”
„Harry, eu cred că tu, băiețelul acela de șase ani, te uitai la tatăl tău
când avea astfel de reacții violente și te gândeai: «Dacă ridici mâna asupra
surioarei mele te omor!»”.
„Da, da, exact asta simțeam!”
„Vrei să știi cum de știu asta?”
„Da, vreau.”
„Asta faci și acum, în relația cu soția ta. Vrei să te ajut să găsești un
mod de a-ți spune ferm adevărul în relație, de a-i cere soției tale, dar și
altora, să te trateze cu respect, fără a fi violent?”
„Singur că vreau!”, a răspuns el.
Asta înseamnă să-i spun adevărul în față unui client și să mă aliez cu cele
mai bune părți ale sale, ca să lucrăm cu părțile rănite ale sale.
Nu pot să vă spun de câte ori la finalul unei ședințe de terapie îi spun
unui client sau unei cliente care și-a înșelat de neumărate ori partenerul/
partenera, de lungul timpului: „Mary, tu ești o femeie bună, generoasă. Eu știu
cum este o femeie rea, căreia nu-i pasă că îi rănește pe alții, iar tu nu ești
una dintre ele. Știi ce este trist, Mary? Eu vorbesc cu o femeie decentă care
s-a comportat într-un mod indecent în ultimii 20 de ani. Îmi permiți să te ajut
să o scoți la suprafață adevărata Mary și să încetezi să mai trăiești în acest
fel care nu te onorează?”.
Și clienții mei spun „Da”.
Asta înseamnă să-i spun adevărul în față unui client și să mă aliez cu cele
mai bune părți ale sale, ca să lucrăm cu părțile rănite ale sale. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
O femeie care țipă este în general care o femeie nu se simtă auzită.
De exemplu, am avut o astfel de clientă care îi abuza verbal pe cei din
jur.
Soțul ei era pasiv-agresiv în relația cu ea și se retrăgea, se închidea în
el.
Eu i-am explicat femeii lucrurile la modul următor: „Uite cum stă treaba:
cu cât țipi mai mult, cu atât soțul tău se va închide mai mult în el. Înțeleg
că faptul că țipi este un mod prin care tu încerci să te faci auzită de soțul
tău, dar aceasta nu este cea mai inspirată variantă posibilă.
Am vești foarte bune pentru tine: ai fost auzită azi. Eu te-am auzit.
Înțelegi că eu am auzit toate nemulțumirile tale cu privire la modul în care se
comportă el și că voi lucra cu el pe tema asta?”.
„Da, înțeleg.”
„Excelent. Uite ce vreau să faci: lasă-l pe mâna mea. Nu mai este nevoie să
țipi ca să-l faci să te audă, relaxează-te. Orice face el, nu mai țipi, ci doar
notezi undeva și la ședința următoare îmi spui tot ce ai notat, iar eu mă ocup
de acele lucruri, discut cu el. Eu pot ajunge la el în moduri în care tu nu o
poți face.
Te rog, dă-mi niște sfaturi cu privire la modul în care să lucrez cu soțul
tău. Care sunt aspectele pe care crezi că ar trebui să le știu, ca să mă
înțeleg cu el?”.
Acesta este modul în care lucrezi cu o femeie care țipă: o asiguri că ești
atent la toate nemulțumirile ei și că te vei ocupa de acestea.
Ideea este să îi spui adevărul clientului tău, dar să o faci într-un mod
echilibrat, cu respect, iubitor, astfel încât el să nu se simtă atacat, ci să
fie dornic să deschidă ochii, să privească alături de tine acest adevăr
inconfortabil și să colaboreze cu tine pentru a se schimba într-un mod care
să-i fie benefic.
Este un tip deosebit de conexiune umană între tine, terapeutul, și clientul
tău, care se simte înțeles, respectat, protejat și care simte că ești sincer în
dorința de a-l ajuta să rezolve problema pe care ți-a prezentat-o. Acel client
vede că îi spui adevărul pe șleau, pentru că vorbești clar, fără menajamente,
dar te simte alături de el, simte că îți pasă. Și asta îl face să aibă
încredere în tine.
Este vorba despre o conexiune autentică. Eu, terapeutul, am de-a face cu un
om care se simte deconectat de sine însuși, de partenerul său sau de lume și îi
ofer înainte de toate o conexiune autentică între noi doi. Îmi deschid inima și
îl invit alături de mine în spațiul inimii deschise, un spațiu în care se simte
în siguranță să privească în față niște adevăruri inconfortabile/ dureroase.
(Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
„Ce îi înveți pe clienții tăi când te
întreabă cum să se despartă de partenerul de cuplu de o manieră cât mai
civilizată posibil?”
O să încep prin a menționa că un prieten
al meu mi-a spus la un moment dat că a descoperit că, de fapt, concedierea
oamenilor poate fi o experiență spirituală. El spune că atunci când se află în
situația de a concedia un angajat îi prezintă lucrurile la modul următor:
„Locul tău nu mai este în această firmă, nu te mai potrivești cu ceea ce facem
noi. Există însă în lumea asta un loc care ți se potrivește, în care poți să-ți
manifești pe deplin abilitățile, să faci ceea ce-ți place. Îmi pare rău, dar
acel loc nu este la noi. Dar acum ești liber să cauți acel loc”.
Cam așa este și cu momentul în care pui
punct unei relații.
Sunt o mulțime de relații abuzive,
toxice, în care unul dintre parteneri este dependent și nu este dispus să
renunțe la dependența sa, în care unul dintre parteneri este narcisist și nu
are niciun gând să-și schimbe comportamentul, în care unul dintre parteneri
este violent și nu are niciun gând să se schimbe. Este inutil să rămâi într-o
relație de acest gen, în speranța că vei reuși să o „repari”/ „salvezi”.
Atunci când consider că o relație este
în punctul în care nu se mai poate „repara”, le spun clar clienților acest
lucru și dacă ei doresc, îi învăț cum să iasă din relație în modul cât mai
civilizat posibil, în funcție de fiecare caz în parte. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Cu ani în urmă primeam telefoane de la o
mulțime de oameni și eram întrebat dacă există terapeuți care folosesc metoda
mea în diverse orașe din America, fiindcă acele persoane voiau să lucreze cu un
astfel de terapeut. Pe acea vreme nu făceam cursuri și nu erau alți terapeuți
care foloseau metoda mea și de aceea clienții veneau din toate colțurile țării
ca să lucreze cu mine în orașul în care locuiam. De multe ori veneau la mine
oameni care încercaseră cu alți terapeuți (care foloseau metodele obișnuite
pentru terapia de cuplu) nu și reușiseră să rezolve nimic, eu eram „ultima
speranță”, ca să spun așa.
Ca să fac față numărului mare de clienți
organizam un gen de „intervenții” de două zile în care lucram cu fiecare cuplu
la modul intensiv și la finalul acestei „intervenții” le spuneam opinia mea:
relația lor mai poate fi salvată sau nu mai poate fi salvată.
Și aceste intervenții chiar aveau
succes.
Interesant este că în aceste două zile
încălcam toate regulile terapiei clasice, pe care o învățasem în universitate.
Una dintre aceste reguli este legată de
neutralitatea terapeutului.
În opinia mea, în terapia tradițională
terapeutul se ascunde în spatele unei măști a profesionalismului/
neutralității. Eu văd lucrurile altfel: când faci mai multe ședințe de terapie
și te deschizi în fața mea, te arăți vulnerabil în fața mea, pe măsură ce te
cunosc mai bine, eu mă conectez cu tine, te tratez cu empatie, cu respect,
într-un mod care te ajută să te simți auzit, văzut, înțeles și asta te ajută să
te vindeci. Noi doi, terapeut și client, ne conectăm ca două ființe umane, eu
nu sunt ca un robot care nu simte nimic.
Noi suntem învățați în universitate că
trebuie să fim neutri ca terapeuți. Eu îi învăț pe cursanții mei altceva.
Eu nu cred că îi poți învăța pe clienții
tăi să se conecteze la nivel emoțional cu ei înșiși și cu partenerul lor de
cuplu, dacă nu te conectezi tu însuți cu ei, în acest proces de terapie. În
opinia mea, este necesar ca terapeutul să iasă de după masca aceea profesională,
impasibilă, pe care o poartă, să fie un om care se conectează cu omul din fața
sa.
Eu, terapeutul, vorbesc deschis în
seminarii și interviuri despre problemele pe care le-am avut în copilăria mea,
despre problemele pe care le-am avut în relația de cuplu în primii ani ai
căsniciei, despre problemele cu depresia pe care le-am avut în tinerețe, despre
problemele pe care le-am avut cu copilul meu care are ADHD. Desigur, este
necesar să o faci într-un mod care nu înseamnă să-l împovărezi pe cel din fața ta
cu problemele tale, dar este important ca cei cu care lucrez să știe că sunt și
eu om ca toți oamenii, că am avut și eu zbaterile mele, crizele mele
existențiale, că știu din propria experiență cum e să treci prin așa ceva.
În plus, în terapia cu diverși bărbați
eu mă simt liber să le spun: „Știi, mă uit la tine și mă văd pe mine, cel din
urmă cu niște ani. Și eu gândeam exact la fel ca tine. Și eu încercam să scap
de depresie exact așa cum încerci să o faci tu.
Eu am reușit să depășesc acea perioadă.
Este posibil să depășești așa ceva. Și dacă eu am reușit s-o fac, cu siguranță
poți și tu. Dacă vrei, pot să te ajut”, iar acei bărbați se simt înțeleși, au
încredere în mine și se lasă ajutați.
Eu cred că atunci când se prezintă
clientului din spatele unei măști profesionale impecabile, terapeutul pierde
mult în ceea ce privește conexiunea umană cu clientul. O mulțime de oameni,
după ce au terminat terapia cu mine, mi-au spus: „Te-am ales pe tine dintre
toți terapeuții pentru că știu că tu ai trecut prin asta, că știi cum e să fii
într-o asemenea situație. De aceea am simțit că pot să am încredere în tine, că
mă poți înțelege”. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Am lucrat la un moment dat cu un cuplu
în care bărbatul era dependent de sex și încerca să se elibereze de această dependență.
Ca toți dependenții de sex, prin comportamentul său, de fapt, el evita iubirea,
evita conexiunea emoțională reală, dar spunea că este conștient că a făcut o
mulțime de lucruri îngrozitoare și că și-a rănit foarte tare soția.
El avea o traumă din copilărie, când
mama sa îl controla din toate punctele de vedere, când aceasta se comporta de
parcă băiatul i-ar fi aparținut, de parcă ar fi fost proprietatea ei. Și ceea
ce a făcut el este ceea ce fac mulți băieți care trec prin această experiență
traumatizantă în copilărie: el avea o viață secretă, de care mama lui nu știa,
unde putea să se manifeste așa cum voia, unde încălca toate regulile și se
simțea „bărbat”. A funcționat în acest mod fragmentat în copilărie și
adolescență și a continuat ca adult: în căsnicie „își făcea datoria” de soț,
iar apoi partea de distracție, de libertate, de sexualitate fără restricții o
găsea în altă parte.
Toată viața lui a fost un mincinos,
toată viața lui a trăit în minciună. Mințea la fel de natural precum respira și
o făcea când era vorba de lucruri importante, dar și de lucruri minore.
Acest cuplu era în terapie de circa 2
luni când într-o zi, soția l-a rugat pe bărbat să facă niște cumpărături și
când a ajuns acasă, ea a constatat că acesta nu luase și lapte, deși îi ceruse
acest lucru.
Soția l-a întrebat: „Dar lapte nu ai
luat?”, iar el a început fraza, impulsul automat fiind să mintă: „Nu mai aveau
lapte”. A apucat să spună „Nu mai…” și apoi a avut o conștientizare, și-a dat
seama că iarăși va minți, așa cum făcuse atâția ani fără nicio reținere, dar
s-a oprit și a spus adevărul: „Am uitat de lapte”.
Ea a început să plângă și i-a spus „Am
așteptat momentul ăsta 20 de ani”, pentru că și-a dat seama imediat că el a
vrut să mintă și a ales să spună adevărul. Nu era important faptul că era vorba
de o chestiune minoră, important era că el a avut impulsul să mintă, cum făcea
de obicei, dar și-a dat seama ce era pe cale să facă și a ales să spună
adevărul.
Despre asta este vorba, despre a-i
învăța pe oameni cum să se comporte în relație, să spună mereu adevărul în
relație.
Dar vreau să fie clar: indiferent cât de
bun terapeut ai fi, nu tu vindeci o relație; acei oameni se duc acasă cu ei
însiși și cu partenerul lor, este necesar ca ei să vrea să vindece acea relație
și să facă alegeri în consecință clipă de clipă. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Bărbații au mari probleme în a se
conecta cu ei înșiși, în a-și simți emoțiile și de aceea nu este de mirare că
au mari probleme și în a se conecta emoțional cu partenerele lor.
Eu am întocmit o listă de emoții primare
pe care le aduc în atenția bărbaților: bucurie, durere, furie, frică, rușine,
vinovăție, iubire. Le-am scris pe toate pe niște bucăți de carton și le-am
laminat. Și când la terapie un bărbat îmi spune „Nu știu ce simt” îi dau un
astfel de cartonaș și-i spun „Bine, uită-te pe aceste emoții și spune-mi care
dintre ele se apropie de ceea ce simți tu”. Și el se uită pe cartonaș și-mi
spune, de exemplu: „Păi… nu știu… probabil că simt o oarecare frică…”.
„Unde anume în corpul tău simți acea
frică?”
„În piept.”
„Și cum se simte în piept?”
„Ca niște fluturi.”
„Și dacă fluturii aceia ar vorbi, ce ar
spune?”
„Cred că ar spune…. că vreau să fac asta
cum trebuie.”
„Bine. Ce altceva mai simți?”
„Nu știu…”
„Te temi că ai putea da greș în acea
chestiune pentru că partenera ta crede că o să dai greș, te temi de ce o să
spună ea dacă dai greș?”
„Da.”
„Și ai simți rușine dacă ai da greș?”
„Da…”
Și tot așa.
Când lucrez cu bărbații este mai dificil
decât atunci când lucrez cu femeile, fiindcă ei nu știu ce simt, nu știu cum
să-și simtă emoțiile, trebuie ajutați să se deschidă, dat fiind că s-au
decuplat de mult de la emoțiile lor. Nu este vorba că nu ar avea emoții, este
vorba că nu mai știu unde să le caute, cum să le simtă, fiindcă o mare parte
din viață le-au ignorat/ negat/ reprimat. Ei trebuie învățați cum să fie atenți
la ceea ce se întâmplă în interiorul lor, în loc să fie atenți la ce se
întâmplă în exterior.
Și îi învăț să-și facă un jurnal în care
să scrie ceea ce simt și de asemenea, să se oprească periodic în timpul zilei
din ceea ce fac, să verifice pentru câteva secunde în interiorul lor: „Ce simt
acum?” și să nu revină la ce făceau înainte până nu identifică ce simt, până nu
numesc în gând acea emoție. Durează doar câteva secunde, dar când o faci într-o
perioadă mai lungă de timp, de mai multe ori pe zi, te antrenezi în a învăța
să-ți simți emoțiile și să le identifici.
Lucrurile astea se învață, poți învăța
cum să-ți simți iar emoțiile. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Vechile reguli ale relației de cuplu în
cultura/ societatea patriarhală spun că unul domină și celălalt se supune, că
unul câștigă și celălalt pierde, că femeia are obligațiile ei (face mâncare,
calcă, spală, gătește, etc) și bărbatul are obligațiile lui.
Aceste reguli nu mai sunt valabile în
ziua de azi, tot mai multe cupluri ies din această paradigmă.
Eu am mulți clienți care sunt bărbați cu
funcții importante în diverse companii, care au un statut social și profesional
și care vor să învețe cum să se conecteze cu emoțiile lor, cum să se manifeste
cu mai multă tandrețe și empatie în relația lor de cuplu. I-am învățat cum să
facă asta și poate să pară amuzant, dar unul dintre lucrurile pe care le fac
acum mulți dintre ei este să-și fixeze zilnic telefonul ca să-i anunțe când
este momentul în care să facă ceva prin care îi transmit partenerei lor că o
prețuiesc. Ei își văd de treabă la birou și când telefonul sună și îi anunță că
e momentul pentru a face un astfel de gest de prețuire se opresc din ceea ce
fac și îi trimit un mesaj frumos partenerei lor sau o sună și vorbesc câteva
minute cu ea, etc. Pentru că ei au înțeles că nu este cazul să considere că le
este garantată iubirea pe care le-o oferă partenera lor sau că relația lor va
merge bine fără ca ei să contribuie activ în fiecare zi la bunul mers al
relației.
Eu le-am explicat: „Poate că tu îți
apreciezi soția/ partenera, dar dacă nu arăți prin vorbe și fapte acest lucru,
aprecierea ta nu înseamnă nimic. Este ca și cum ai iubi un copac din curtea
casei tale, l-ai admira deseori, dar nu l-ai uda niciodată”.
Ideea este că oamenii sunt atât de
ocupați cu treburile zilnice, sunt atât de tracasați ocupându-se de diverse
probleme „urgente”/ „importante”, încât uită să acorde atenție relației lor de
cuplu și partenerului de cuplu, se comportă de parcă relația și iubirea
partenerului le sunt garantate pe viață, li se cuvin, iar în timp, acest lucru
poate avea efecte negative asupra relației. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Am lucrat la un moment dat cu un cuplu
în care bărbatul își abuza verbal soția de 20 de ani. Așa cum fac cei mai mulți
dintre cei care îi abuzează verbal pe cei din jur, mi-a spus că nu vrea să facă
asta, dar când se enervează nu se poate controla, cuvintele acelea urâte și
țipetele îi ies pe gură înainte să-și dea seama și apoi e prea târziu, fiindcă
deja a spus niște lucruri pe care nu le mai poate lua înapoi.
Desigur, oamenii se pot controla și poți
învăța cum să faci asta. De exemplu, poți ca atunci când simți că te enervezi
și ești pe cale să „explodezi”, să alegi să pleci din camera sau din locul
respectiv înainte de a începe să țipi și să jignești. Și îi învăț pe oameni cum
să procedeze în astfel de situații.
În cadrul terapiei am mers înapoi în
copilăria lui, ca să descoperim de la cine a învățat acest tip de comportament
disfuncțional și mi-a povestit că mama sa a murit, tatăl său s-a recăsătorit și
mama lui vitregă l-a abuzat verbal de când avea 8 ani, până când a crescut și a
plecat din acea casă. I-am cerut să-mi vorbească despre mama lui vitregă și
mi-a spus că era cea mai rea, cea mai acră și cea mai crudă femeie pe care a
întâlnit-o în viața lui și mi-a dat și câteva exemple de comportamente foarte
dure ale acelei femei.
„Deci tu ai învățat de la mama ta
vitregă acest gen de comportament, da?”
„Da, cred că se poate spune asta.”
„Atunci când o abuzezi verbal pe soția
ta, ea se simte exact așa cum te simțeai tu în copilărie, când mama ta vitrega
te abuza verbal. Cum te face să te simți acest gând? Cum te face să te simți gândul
că tu ai devenit ca mama ta vitregă?”
„Numai gândul că cineva mă vede exact
așa cum o văd eu pe mama mea vitregă, că cineva mă descrie așa cum o descriu eu
pe mama mea vitregă, mă umple de rușine, mă face să mă simt oribil.”
„Ai o fotografie a mamei tale vitrege?”
„Nu.”
„Poți să faci rost de una?”
„Da.”
„Uite cum vreau să faci: fă rost de o
fotografiei a mamei tale vitrege și ține-o în buzunarul de la spate al
pantalonilor. Și ești liber să o abuzezi verbal pe soția ta oricând vrei, cu o
singură condiție: atunci când simți impulsul să faci asta, înainte de a țipa la
ea, scoate fotografia mamei tale vitrege, uită-te în ochii femeii din
fotografie și spune-i: „În acest moment pentru mine dorința de a mă comporta ca
tine este mai importantă decât soția mea”.
„Dar nu este adevărat că dorința de a mă
comporta la fel ca mama mea vitregă este mai importantă pentru mine decât este
soția mea”, a spus el.
„Bine, hai să vedem ce e mai important
pentru tine. Dovedește-o!”
Aceea a fost singura ședință cu cuplu
respectiv; au trecut de atunci ani de zile și el nu a mai avut niciodată un
comportament abuziv față de soția sa.
Asta este ceea ce numesc eu „a trezi
clientul”; practic, îi trezești conștiința. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Eu predau arta relațiilor și acesta este
domeniul în care psihologia și spiritualitatea se întâlnesc.
Ce este spiritualitatea? Este
intimitate. Spiritul tău are o conexiune profundă, intimă, cu Spiritul
celuilalt.
Când un om își deschide inima în fața ta
și ți se arată așa cum este, la modul autentic – ceea ce este un lucru rar în
această societate –, când cineva îți spune adevărul despre el însuși, se arată
vulnerabil în fața ta, iar tu primești ceea ce el împărtășește fără să-l
judeci, cu o îmbrățișare (fie ea și energetică), aceasta este adevărata intimitate.
Și este un moment vindecător, dar în același timp este și o conexiune
spirituală care are loc între voi.
Dacă tu simți că nu ai valoare, că nu
meriți nimic bun, dacă te simți neputincios sau fugi de adevărata conexiune,
dacă îi judeci pe alții, dacă te simți superior altora, dacă ai inima închisă
sau ai alte tipare de acest gen ca urmare a traumelor tale nevindecate, nu vei
putea fi parte a unui astfel de moment de intimitate profundă, nu vei putea fi
parte a unei conexiuni emoționale de acest nivel, îți vei bloca propria
evoluție spirituală.
Și toate acestea sunt legate direct de
relații. Iar dacă tu ai impresia că „nu te privesc chestiile astea”, că tu
„n-ai nicio treabă cu ele”, o să-ți spun că poate că tu n-ai nicio treabă cu
ele, dar ele au o treabă cu tine și o să te găsească oriunde te-ai ascunde, o
să te confrunți cu ele, indiferent că vrei sau nu vrei, pentru că toată viața
noastră este despre relații (de toate tipurile). (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Am lucrat la un moment dat cu un client
care a avut o mamă care l-a dominat și l-a controlat, care a pus stăpânire pe
el de parcă ar fi fost proprietatea sa. Acesta este un incest emoțional. El s-a
simțit sufocat, simțea că nu are spațiu să respire.
Tatăl lui era distant și pasiv.
Rezultatul a fost că acel copil a
ridicat ziduri în jurul lui ca să se protejeze de tendința mamei sale de a-l
acapara, de a-l sufoca și ca adult era distant în relațiile cu femeile, era
incapabil de conexiune emoțională. El a rămas din copilărie cu convingerea că
intimitatea cu o femeie te seacă energetic, te stoarce de ultima picătură de
viață și de aceea se ferea de intimitate.
Acel bărbat îmi spunea: „Cred că am fost
exagerat de apropiat de mama mea”, însă nu este deloc așa, pentru că acel gen
de dominare, de control total al copilului nu înseamnă „apropiere”.
„Apropierea” te hrănește energetic, te susține, te ridică.
Problema lui era că nu reușea să se
conecteze emoțional cu partenera lui de cuplu, iar după ce am discutat, eu i-am
sugerat să facă o mișcare curajoasă: să mărească intimitatea dintre ei.
O mișcare „eroică” din partea sa a fost
ca el să conștientizeze că, de fapt, relația cu mama sa nu a fost nicidecum „o
apropiere”, ci a fost o relație disfuncțională în care mama sa l-a „devorat” și
ca atare, nu are de ce să se teamă de apropierea de partenera sa, că nu are de
ce să dea înapoi atunci când partenera sa încearcă să se conecteze emoțional cu
el. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Unul dintre lucrurile cele mai
importante legate de bărbați, de modul în care percep ei masculinitatea, este acela
că stima lor de sine este direct legată de faptul că sunt (sau nu) mai buni
decât restul, că le sunt (sau nu) superiori altora. Este o stimă de sine bazată
pe performanță.
Cei mai mulți bărbați nu au o stimă de
sine sănătoasă; stima lor de sine este bazată pe faptul că au făcut sau pot
face diverse lucruri, pe realizările/ succesele lor exterioare, nu pe cine sunt
ei ca ființă. Cei mai mulți bărbați nu-și găsesc sursa stimei de sine în
interior, ci o caută în exterior, încearcă să-și „câștige” stima de sine
luptându-se cu dragonii sau făcând alte acte de „vitejie” de genul ăsta.
Și iată și paradoxul: când stima ta de
sine se bazează pe ideea de a te lupta mereu cu alții și de a-i învinge, de a
dovedi că ești mai bun ca ei, cum poți să te simți parte a acelui grup, a
acelei comunități cu care ești într-o continuă luptă?
Eu promovez ideea unei noi
masculinități, le cer bărbaților să lase în urmă această paradigmă a luptei și
dorința de a-i învinge pe alții, de a le-o lua înainte altora, să aibă curajul
de a se arăta vulnerabili și să înțeleagă că este necesar să lucreze cu zonele
cele mai întunecate din interiorul lor. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Timp
de peste două decenii am lucrat cu bărbați care au fost aduși la cabinetul meu
de soțiile lor, fiindcă altfel nu ar fi venit.
În
ultima perioadă nivelul de conștiință al bărbaților a crescut, așa că acum am
de-a face mai mult cu bărbați care aleg de bună voie să vină la terapie.
Lucrez
cu cupluri, la modul general, dar în mod special îmi place să lucrez cu bărbați
și să-i ajut să evolueze, ca să poată avea relații mai profunde, să se
conecteze emoțional cu partenerele lor și cu cei din jur. Îmi place să văd cum
se schimbă participanții în grupurile de bărbați cu care lucrez, cum evoluția
lor spirituală îi face să înceapă să manifeste un tip anume de tandrețe, de
blândețe, de empatie pe care mai apoi le duc în relațiile lor de cuplu și în
toate celelalte relații ale lor.
Bărbații
au multe traume interioare ca urmare a relației pe care au avut-o în copilărie
cu mama și cu tatăl lor și au suferit mult ca urmare a unor relații cu anumite
femei din viața lor și de aceea s-au închis, nu mai au încredere în femei, le e
teamă să se deschidă din nou, să fie vulnerabili din nou.
În
cercurile de bărbați vorbim mult despre traumele ce provin din relația cu tatăl
nostru, dar sunt și multe traume din relația cu mama noastră, așa cum a fost și
în cazul meu.
Deși
tatăl meu era foarte violent și imprevizibil, în cazul meu, trauma provenită
din relația cu mama a fost mai profundă. Ca mulți copii ce provin din familii
disfuncționale, deși tatăl meu mă abuza în mod constant la nivel emoțional și
fizic, cele mai multe probleme nerezolvate le-am avut cu mama mea, care nu m-a
protejat de acele abuzuri ale tatălui.
Deși
la nivel rațional înțeleg că este posibil ca toate acele emoții pe care le simt
când este vorba despre ea să fie „nedrepte”, nu pot să neg ceea ce simt;
adevărul este că mi-a fost mai ușor să lucrez la a-l ierta pe tatăl meu, care
m-a abuzat fizic și emoțional, decât mi-a fost să lucrez la a o ierta pe mama,
pentru că nu m-a protejat.
Tatăl
meu acționa visceral, la furie, se aprindea și „exploda” instantaneu, dar o
puteam vedea pe mama cum alegea să nu intervină, cum alegea să ne abandoneze în
fața lui. Puteam percepe ezitarea ei de o secundă, înainte de a se hotărî dacă
își alegea soțul sau copiii, iar apoi vedeam în ochii ei cum decidea să își
aleagă soțul și ne lăsa pe mâna lui.
Înainte
de a ne bate, tata o aducea pe mama în cameră, ca să privească, pentru că el
învățase nu știu de unde că este important ca părinții să facă front comun
împotriva copiilor, când aceștia sunt pedepsiți. La început eu o rugam pe mama
să îl oprească, iar mai apoi, când am mai crescut, nu-i mai ceream prin
cuvinte, o imploram din ochi să-l oprească să mă bată și vedeam în ochii ei cum
alegea să nu facă asta. Mă privea în ochi în acele momente și nu vedeam nici
urmă de suflet în ochii ei, era pustiu. Era un moment de o intimitate stranie
care avea loc între noi, în care parcă îmi arăta o parte a ei „nelocuită”.
„Unde
se duce mama când se uită la mine în acest fel, când nu mai este nici urmă de
suflet în ochii ei?”, mă întrebam.
Acum
știu că avea loc un proces de disociere. Acesta apare când simți că nu poți
împiedica un lucru care se întâmplă sub ochii tăi, dar nici nu poți privi, nu
poți procesa așa ceva, astfel încât tot ce poți face este să „ieși din corp”.
Asta fac atât de multe mame în astfel de circumstanțe, iar noi, copiii, rămânem
cu o profundă traumă a abandonului... (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Știți că se întâmplă uneori ca între
bărbați să întrebați despre o echipă favorită: „Ce a făcut, a câștigat
meciul?”, iar interlocutorul vostru să vă răspundă ceva la genul „A fost un
arbitraj nedrept”?
Adevărații campioni știu cum să treacă
peste niște lucruri care li se par nedrepte și să meargă mai departe (și nu mă
refer doar la domeniul sportiv).
În viață vor fi „meciuri” în care
adversarul vostru va câștiga pe nedrept, în care se vor întâmpla lucruri
incorecte, pentru care nu va răspunde nimeni și care vor denatura rezultatul
final. Un adevărat campion va ști să depășească asemenea momente, să nu
păstreze resentimente, să-și vadă de drumul lui.
Atunci când sărbătorești o victorie,
acesta este de cele mai multe ori rezultatul unei competiții/ „lupte”. Atunci
când ești într-o competiție/ luptă și încerci să învingi pe cineva, acel cineva
va face tot ce poate ca să nu piardă, iar „tot ce poate” o să includă uneori și
manevre necinstite/ incorecte.
Ceea ce vreau să înțelegeți este că de
cele mai multe ori, faptul că avansați în carieră sau în alte domenii ale
vieții voastre va fi rezultatul unei competiții cu alții, care tânjesc după
aceeași poziție pe care o doriți voi. De aceea este foarte probabil că vă veți
confrunta uneori cu niște lucruri incorecte și unele competiții/ lupte la care
veți participa vor avea rezultate finale care din punctul vostru de vedere vor
fi nedrepte.
Aveți dreptul să simțiți că ceea ce s-a
întâmplat este nedrept, nu e nimic în neregulă cu asta. Uneori chiar este
nedrept ce s-a întâmplat.
Și dacă nu iertați, asta se întâmplă de
multe ori pentru că cei care au făcut acele lucruri nu recunosc că nu a fost
corect/ onest ce au făcut. De aceea inima voastră se închide și simțiți că
trebuie să vă apărați de asemenea lucruri nedrepte și de oamenii pe care i-ați
ajutat și care v-au lovit într-un mod pe care considerați că nu le-ați meritat.
Prima etapă în a vindeca o traumă este
acea de a recunoaște că ai fost rănit, că ai acea traumă. Nu vă mai feriți să
recunoașteți că simțiți că a fost nedrept ce s-a întâmplat!
Nu puteți vindeca o traumă, dacă nu
recunoașteți că o aveți.
Pe de altă parte, aveți grijă la cei din
preajma voastră care vă încurajează în a păstra ranchiună, care vă întăresc
convingerea că ce a făcut persoana respectivă este „de neiertat”, că este
justificat să n-o iertați niciodată, etc; iertați, lăsați-o în plata Domnului
și vedeți-vă de viața voastră! (Michael Todd) Traducerea Mihaela Dan
Atunci când ceva/ cineva vede că începe
să-și piardă puterea pe care o avea asupra ta, se va lupta din toate puterile
pentru a-și menține acea putere, pentru a te ține în continuare sub control.
Este egoul care se luptă pentru a-și menține puterea și controlul. Și e valabil
în cazul unor state, sisteme, partide, organizații, persoane.
Există persoane în viața voastră cărora
le-ați spus: „Gata, nu se mai poate așa! Nu te mai vreau în preajma mea.
Relația noastră se oprește aici”, iar ele, disperate că-și pierd puterea asupra
voastră, joacă o schemă de tipul „polițistul bun, polițistul rău”. Încep prin a
plânge, a-ți promite (pentru a ț-șpea oară) că se vor schimba și a te implora
să nu rupi relația.
Și în acest caz poți să le spui: „Te
cred că vrei să te schimbi. Ocupă-te de această schimbare și mai caută-mă peste
vreo câțiva ani, iar atunci o să văd dacă te-ai schimbat sau nu. Dacă te-ai
schimbat, putem să mai păstrăm legătura, să discutăm din când în când, așa cum
discut și cu alte cunoștințe”.
Când vor auzi asta, acele persoane se
vor transforma subit în „polițistul rău” și vor reacționa la modul agitat,
chiar agresiv.
Dacă o astfel de persoană îți răspunde
„Bine, o să facem așa cum spui tu. O să mă ocup de propria schimbare și o să te
caut peste câțiva ani, să mai stăm de vorbă”, dacă face terapie, dacă se ocupă
la modul serios de propria vindecare, iar peste câțiva ani, când te caută,
constați că s-a schimbat, poți să accepți să mai stai de vorbă cu ea, așa cum
ai sta și cu alți cunoscuți. Însă eu zic că sunt șanse minime ca persoana pe
care o scoți din viața ta să facă aceste lucruri.
Egoul nu are nicio intenție să se
schimbe, el luptă pentru propria supraviețuire. O să plângă cu lacrimi de
crocodil, o să se vaite, o să promită, o să implore, iar apoi, dacă vede că nu
reușește cu acest gen de manipulare, o să amenințe și o să atace. (Michael
Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Înainte să aveți pretenția de a vă ocupa
de vindecarea/ ghidarea altora, uitați-vă bine în viața voastră personală și
rezolvați-vă propriile probleme, vindecați-vă propriile traume.
Dacă tu „explodezi” când ți se apasă
butoanele într-o situație oarecare din viața ta, cum vrei să salvezi/ vindeci
lumea?!
Tu ești de ani de zile într-o relație
disfuncțională cu un bărbat cu adicții și nu ai puterea să pui punct acelei
relații, tu încă ai cu mama ta narcisistă o relație toxică; ce vrei să-i înveți
tu pe alții, în ce fel îi vindeci tu pentru alții, dacă n-ai reușit să te
vindeci pe tine?!
Și eu nu spun că trebuie să fii perfect
când te apuci de consiliere/ terapii de orice tip, spun doar că este necesar să
cureți partea ta de stradă, înainte de a avea pretenția să cureți lumea, în
ansamblul ei. Începe curățenia în interiorul tău și apoi în propria viață și
apoi, după ce ai făcut treabă bună pe aceste paliere, poți începe să-i ajuți și
pe alții.
Atunci când tu te vindeci pe tine și
faci curățenie în propria viață poți să împărtășești cu ceilalți experiența ta,
poți să-i înveți și pe alții ce a avut succes în cazul tău. „Am trecut și eu
prin asta și iată ce am făcut, ca să rezolv problema”, „Știu cum este să fii
acolo; pot să-ți dau niște sugestii care să te ajute în a depăși această
perioadă dificilă”, etc.
Dacă tu nu ai trecut prin acele
situații, dacă nu ai văzut cum este să fii într-o situație de acel gen, tot ce
faci este să le ții predici altora, să vorbești din ce ai citit în niște cărți,
din teorie, fără să înțelegi cu adevărat prin ce trec ei. Asta ține de vechea
spiritualitate; acum oamenii nu mai vor să asculte predici din partea unora
care și-au luat informațiile din cărți. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Pe mine, ca terapeut, nu mă
impresionează niște diagnostice care par imposibil de depășit, nu mă
interesează faptul că trecutul clientului pare să indice că acesta nu se poate
schimba; mă interesează ce e în inima omului și dacă vrea cu adevărat să se
schimbe. Pentru că experiența mi-a arătat că sunt posibile schimbări
„miraculoase”, când cineva își dorește cu adevărat să se schimbe.
Am avut la terapie un cuplu în care ambii
parteneri aveau ceea ce se numește tulburări de personalitate borderline și
aveau manifestări extrem de dezechilibrate. Se certau la modul violent, țipau,
aruncau cu diverse lucruri unul în celălalt, el pleca la hotel, ea se ducea
după el, bătea cu pumnii în ușă și urla, el chema poliția, etc.
Astfel de lucruri s-au întâmplat ani la
rând, până când ea a rămas însărcinată. Și atunci decis că nu va permite ca și
copilul său să treacă prin ce a trecut ea în copilărie. Cu ajutorul meu, cei
doi au lucrat cu ei înșiși la modul serios și în șase luni lucrurile s-au
schimbat radical în relația lor. Iar mai apoi ea a studiat psihologia și a
devenit terapeut. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Atunci când am de-a face cu cupluri în
care unul dintre parteneri țipă la celălalt sau amândoi țipă când se ceartă și
au copii minori, de cele mai multe ori le recomand clienților mei separarea
pentru 30 de zile, astfel încât copiii să fie protejați.
Și le explic celor doi de ce le recomand
asta: copii absorb totul ca un burete; dacă un copil asistă la o scenă în care
un părinte țipă la celălalt, cel mic se simte exact ca atunci când părintele ar
țipa la el, este bulversat emoțional și psihologic. Și vreau să precizez:
copiii sunt traumatizați de țipetele părinților nu doar la 3-4-5 ani, ci și la
12-13 ani.
Ca atare, dacă părinții țipă unul la
altul când se ceartă, le dau 30 de zile în care să stea separați, să se
gândească la ce le fac copiilor lor și să-și vină în fire. Dacă și după cele 30
de zile de separare continuă să țipe unul la altul când au un conflict, le
recomand ca unul dintre părinți să se mute de acasă; e treaba lor să se
hotărască cine pleacă și cine rămâne cu copiii.
O să vă dau exemplul unei femei cu care
am lucrat la terapie, care se înfuria și țipa foarte des la soțul ei, care avea
o atitudine pasiv-agresivă.
Am întrebat-o: „Ai o fotografie cu
copiii tăi? Ok. Uite ce vreau să faci: de acum înainte, de câte ori simți că
ești pe punctul de a țipa la soțul tău, înainte de a începe să țipi, scoate
fotografia, uită-te la copiii din fotografie și spune-le cu voce tare: «Știu că
ceea ce o să fac vă va traumatiza, dar pentru mine e mai importantă furia mea,
e mai important să țip la tatăl vostru decât să vă protejez pe voi, așa că
n-aveți decât să suferiți!» și apoi țipă cât vrei la soțul tău”.
Ea a început să plângă și mi-a zis: „N-o
să mai țip niciodată la soțul meu”.
Asta s-a întâmplat acum 17 ani și ea s-a
ținut de cuvânt. La un moment dat au divorțat, dar ideea este că ea nu a mai
țipat niciodată la el, nu și-a mai supus niciodată copiii la astfel de traume.
(Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Există trei forme de stimă de sine nesănătoasă în societatea noastră patriarhală.
Una este
bazată pe performanță: „ z Simt că am valoare pentru că am realizat…. / am
obținut un proiect important/ am câștigat mulți bani”, etc. Această formă de
stimă de sine este caracteristică, în general, bărbaților, dar este foarte
fragilă, pentru că valoarea ta depinde cea mai recentă performanță a ta. Și
întotdeauna vor fi alții mai tineri, mai deștepți, mai descurcăreți, mai virili
decât tine care „se încălzesc pe marginea terenului”.
Bărbații
trăiesc într-o lume în care experimentează permanent vârfuri și prăpăstii în
ceea ce privește stima de sine, după cum reușesc sau nu să performeze în
diverse domenii ale vieții lor. Este o stimă de sine foarte volatilă.
Al doilea
tip de stimă de sine este cel bazat pe validarea obținută din partea altora:
„Eu nu simt că am valoare, dar dacă tu crezi că am valoare, asta mă ajută să
cred că am valoare”.
În general,
această formă de stimă de sine este caracteristică femeilor. De asemenea, cei
care muncesc până la epuizare au o astfel de stimă de sine.
A treia
formă de stimă de sine este cea care se bazează pe ce ai: ai un corp frumos, ai
o soție-trofeu, ai o mașină de lux, ai o casă mare, ai bani, etc.
Societatea
în care trăim ne încurajează să folosim suplimente exterioare pentru a acoperi
deficitul interior de stimă de sine.
În lumea
asta sunt foarte puțini oameni care au o stimă de sine sănătoasă, pentru că în
familiile în care am crescut nu am avut de la cine învăța așa ceva. (Terry
Real) Traducerea Mihaela Dan
Societatea noastră patriarhală
recompensează oamenii care se adaptează condițiilor (disfuncționale/ toxice)
existente, nu adulții independenți care denunță situațiile toxice și aleg să
iasă din ele.
În această societate există două lucruri
diferite, masculinitatea și feminitatea, iar intimitatea este considerată o
chestie feminină, ceea ce face ca intimitatea - ca toate calitățile feminine -
să fie devalorizată.
Nouă ne place să vedem cupluri ținându-se
de mână și visăm la o intimitate profundă în relația de cuplu, dar nu suntem
învățați nicăieri abilitățile relaționale de care ai nevoie ca să ajungi la așa
ceva.
În societatea noastră patriarhală cele
mai multe cupluri sunt formate dintr-un bărbat narcisist sau care consideră
că-i este superior partenerei sale și are dreptul să îi dicteze acesteia ce să
facă și o femeie care funcționează în tiparul codependenței și care se supune.
Am de-a face tot timpul cu astfel de cupluri la cabinetul meu.
În 90% din cazuri femeia este cea care,
în timp, ajunge să fie nemulțumită de această dinamică relațională.
Faptul că te simți superior celorlalți
și le impui voința ta nu e neva neplăcut, te simți bine.
Faptul că te simți inferioară și că
suporți fără să crâcnești jignirile/ umilințele/ abuzurile partenerului tău nu
e ceva plăcut, nu te simți deloc bine și te umpli de resentimente. (Terry Real)
Traducerea Mihaela Dan
Vă atrag atenția asupra unui aspect
important, cu privire la femeile care funcționează în tiparul codependenței
aflate în relație cu un bărbat care se crede superior și care se consideră
îndreptățit să-i impună partenerei ce și cum să facă: astfel de femei au o
conexiune cu copilul rănit din interiorul partenerului lor care este mai
profundă decât conexiunea pe care o are partenerul însuși cu propriul copil
interior. Bărbatul respectiv este complet deconectat de copilul său interior.
O astfel de femeie merge pe ideea „Dacă
eu reușesc să iubesc suficient de mult copilul rănit din interiorul partenerului
meu, atunci voi reuși să ajung la inima lui și totul se va rezolva, el se va
schimba” și va încerca iar și iar să facă asta, deși este în mod constant
jignită/ umilită/ abuzată de acel bărbat.
„Dacă o să-l iubesc suficient de mult,
îl voi salva/ vindeca/ repara”, crede ea; dar asta este o iluzie.
Femeile cred că bărbații se tem de
intimitate.
În opinia mea, bărbații nu se tem de
intimitate; ei nici nu știu ce este intimitatea, n-au avut de-a face niciodată
cu ea.
În opinia mea, bărbații se tem să nu ajungă
să fie dominați, pentru că ei au crescut și trăiesc într-o lume în care ești
învățat că ori îi domini tu pe alții, ori ești dominat. Ca atare, dacă ei
renunță la a-și domina partenera, singura alternativă pe care o văd este aceea
că vor ajunge să fie dominați de ea. În viziunea lor nu există alternativa unei
dinamici relaționale în care să fie doi parteneri egali, care au o relație
bazată pe o conexiune emoțională profundă și care se tratează cu iubire,
respect, empatie și compasiune unul pe altul. (Terry Real) Traducerea Mihaela
Dan
De foarte
multe ori am de-a face cu bărbați care ajung la cabinetul meu târâți de soție,
care este profund nemulțumită de relația respectivă.
Și când se
întâlnesc cu mine, mulți dintre acești bărbați gândesc la modul: „De ce ți-aș
da atenție, de ce aș lua în serios ce-mi spui tu?”.
De aceea, eu
încep prin a le da răspunsul la această întrebare, ca să fie lucrurile clare:
„Motivul pentru care este în interesul tău să-mi dai atenție este acela că eu
am ceva ce-ți dorești: am posibilitatea să-ți ofer o soție care să fie mai
mulțumită și mai iubitoare decât este acum, copii mai fericiți, o viață mai
frumoasă și o stare de sănătate mai bună. De asemenea, eu sunt singurul lucru
care stă între tine și ceva ce nu-ți dorești: o relație de cuplu și mai
nefericită sau chiar divorțul”.
Iar apoi
susțin femeia în a lua poziție în fața comportamentelor autoritare,
iresponsabile sau abuzive ale partenerului. Și fac asta de față cu bărbatul,
întrebând-o pe partenera lui lucruri de genul „Ce vei face dacă el nu își
schimbă comportamentul?”, „Ți-ai fixat o perioadă limită în care îi dai șansa
să facă ceva pentru a îmbunătăți situația?”, „Ai un plan de rezervă pentru
cazul în care el nu își schimbă comportamentul?”.
Și pentru
mine este foarte important să le încurajez pe femei în a-și spune adevărul, în
a-și apăra dreptul de a fi tratate cu respect în cadrul relației. Ca atare,
deseori le întreb: „Dacă ești nemulțumită de comportamentul lui, de ce nu te
manifești ca atare, de ce taci și înghiți? Când el te tratează într-un mod
lipsit de respect, de ce singurul lucru pe care i-l spui este «Ce vrei să fac
de mâncare pentru cină?». De ce spui ceva, când simți cu totul altceva?”.
Multe dintre
femeile care vin la mine, nemulțumite de relația lor de cuplu, au soți care le
domină și care nu sunt dispuși să vină la terapie. Și eu le învăț pe clientele
mele o variantă de „intervenție” rapidă care este cam așa: când partenerul său
vine acasă de la serviciu, femeia îi spune direct „Urăsc modul în care te
comporți cu mine, urăsc asta, asta și asta. Am fixat o întâlnire cu
psihoterapetul, la care să mergem vineri, la ora….. Sper să fii prezent la acea
întâlnire. Dacă n-o să fii acolo voi fi și mai nemulțumită și mai furioasă
decât sunt acum, iar acum sunt foarte nemulțumită și furioasă.
Dacă am
epuizat acest subiect, ce vrei să fac de mâncare pentru cină?”.
Iar de
obicei bărbații vin la acea întâlnire.
Totul ține
de cât de hotărâtă este femeia, când îi spune acele lucruri.
Eu le învăț
pe femeile cu care lucrez că este dreptul lor să aibă o relație de cuplu în
care să se simtă iubite, respectate, prețuite, susținute. Și dacă nu te simți
așa, înseamnă că acea relație nu este benefică pentru tine și cu siguranță nu
este benefică pentru copiii tăi. Așa că nu mai accepta mizerii din partea
nimănui, pune piciorul în prag și spune „Destul! Nu mai tolerez așa ceva!”.
Și le mai
spun femeilor: „Nu ezita să oferi un feedback sănătos în relația de cuplu, nu
ezita să ceri ceea ce vrei, doar pentru că te temi de reacția nesănătoasă a
partenerului tău! Dacă lui nu-i convine că îți spui clar părerea, e problema
lui. Iar dacă el are reacții dezechilibrate de fiecare dată când tu îți spui
părerea într-un mod echilibrat, iubitor, cu respect, acesta este un semn clar
că e nevoie să faceți terapie de cuplu”. (Terry Real) Traducerea
Mihaela Dan
Există niște condiții care trebuie
îndeplinite înainte de a începe terapia de cuplu, pentru a începe procesul prin
care însănătoșești acea relație de cuplu.
În primul rând eu verific dacă vreunul
dintre parteneri are o problemă psihiatrică netratată sau o dependență și de
asemenea, dacă există o treia persoană între ei, dacă există un triunghi
amoros. În acest caz, întâi ne ocupăm de acea problemă și abia apoi putem
demara terapia de cuplu.
În al doilea rând, dacă unul dintre
parteneri consideră că nu există niciun motiv pentru ca el să se schimbe și nu
este dispus să colaboreze, nu avem ce să mai discutăm, terapia de cuplu nu-și
are rostul.
În al treilea rând, dacă unul dintre cei
doi nu l-a iubit niciodată pe partenerul său, ci s-a căsătorit cu acesta din
diverse alte motive, îl întreb pe primul: „De ce nu îl eliberezi pe acest om pe
care nu l-ai iubit niciodată și nu îți găsești un partener pe care să-l
iubești?”.
În al patrulea rând, dacă descopăr că
unul dintre parteneri este mult mai evoluat ca nivel de conștiință/ spiritual
decât cel de-a doilea, îl ajut pe cel dintâi să iasă într-un mod civilizat din
acea relație. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii fac în dormitor ce fac în orice
altă cameră a locuinței lor. Viața sexuală a unui cuplu disfuncțional nu diferă
de viața acestui cuplu din afara dormitorului. În general, partenerii vin în
pat cu comportamentele lor din viața de zi cu zi.
Și vreau să lămuresc un lucru: eu nu
sunt de aceeași părere cu terapeuții care spun că dacă se schimbă în bine
dinamica relațională într-un cuplu, în mod automat și viața sexuală a acelui
cuplu se va îmbunătăți radical. Oamenii au nevoie de ajutor și în această zonă
a sexualității, lucrurile nu se îmbunătățesc de la sine.
Eu militez pentru ceea ce numesc
„intimitatea curajoasă”, care înseamnă că cei doi parteneri își spun
întotdeauna adevărul, indiferent cât este de inconfortabil/ dureros acel
adevăr. Îl spun într-un mod iubitor, echilibrat, cu respect, dar spun adevărul,
nu se mint unul pe altul.
Când împărtășești acest gen de
intimitate, când simți că ești în siguranță să-i spui adevărul partenerului
tău, indiferent cât de inconfortabil este acel adevăr, se creează un alt tip de
conexiune, de generozitate și de pasiune între cei doi.
În opinia mea, unul dintre cele mai
eficiente afrodisiace în cuplu este să vă spuneți întotdeauna adevărul unul
altuia. Faptul că ești selectiv cu adevărurile pe care le spui - ceea ce se
întâmplă în cea mai mare parte a cuplurilor/ căsniciilor - scade pasiunea în
cuplu. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Multe femei
au transformat sexul într-un alt mod de a avea grijă de partenerul lor. Ele au
grijă de partenerul lor în viața de zi cu zi și sexul este pentru acestea un
alt mod de a avea grijă de nevoile lui – fac în dormitor ce fac în toate
celelalte camere ale locuinței lor. Pentru ele activitatea sexuală este tot un
fel de „muncă”.
Terapeuții
care lucrează cu femeile pe partea sexuală le învață pe acestea să înceteze să
se mai preocupe în primul rând pe a satisface nevoile bărbatului și să dea
atenție propriilor nevoi, să dea atenție acelor lucruri care le oferă lor
plăcere.
În
societatea patriarhală, când e vorba de sex, cele mai multe femei pur și simplu
îi permit partenerului lor „să se servească” și dacă au parte și ele de ceva
plăcere în acest proces, e bine; dacă nu, asta e. Ele nu-i spun partenerului
ce-și doresc în pat, ce le place.
Îmi place o
chestie pe care o spune deseori terapeutul Esther Perel în prelegerile ei: „Nu
e vorba că nu sunt interesată să fac sex; nu sunt interesată să fac sex cu
tine”. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Nu este
treaba partenerului tău de cuplu să se ocupe de copilul rănit din interiorul
tău și nici să facă față crizelor acestuia. Este treaba ta să te ocupi de
copilul tău interior, să ajungi la o înțelegere cu el și să-l ții sub control,
să nu-i mai permiți să urce la volan și „să-ți conducă mașina”, să nu-i mai
permiți să-ți abuzeze partenerul de cuplu.
Tu ești
singurul care îți poți vindeca traumele interioare, tu ești singurul care se
poate ocupa de copilul rănit din interiorul tău, tu ești singurul care poate
ajunge la o înțelegere cu el. Nimeni altcineva n-o poate face în locul tău.
Și este tot
responsabilitatea ta să te asiguri că în relația de cuplu cea care
interacționează cu partenerul tău este acea parte adultă, responsabilă a ta, nu
copilul rănit din interiorul tău.
Faptul că
partenerul tău de cuplu te susține în această muncă interioară și îl tratează
cu blândețe/ iubire/ compasiune pe copilul rănit din interiorul tău, atunci
când acesta își face apariția, este un bonus și ar fi de dorit să fii
recunoscător pentru asta; însă nu este obligația partenerului să se ocupe de
copilul rănit din interiorul tău și nici să-i suporte crizele. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Traducerea Mihaela Dan
De la vrăjitoare la
podcasturi... În 2013, un studiu al Colegiului Psihologilor din România spunea
că ”Majoritatea românilor cu probleme psihologice apelează în continuare la
vrăjitoare, vraci și bioenergeticieni”. Astăzi (la 10 ani de atunci), lucrurile
au evoluat — DAR am observat un nou trend: oamenii ascultă podcasturi de
psihologie în loc de a merge la terapie. Acum avem informație din belșug —
inclusiv în pastile de 60sec pe Tik Tok, se știe. De-aș avea o foaie de-o sută
pentru fiecare situație când oamenii au pus egal între psihoeducație și
psihoterapie, v-aș da tuturor celor care citiți vorbele astea.
I-am auzit — literalmente
— pe oameni spunând: ”Eu mă vindec mai mult cu podcasturi, citesc cărți, mă uit
pe bloguri…” sau ”Ce poate să îmi spună mie ăla, mai mult decât ce citesc eu pe
net ?!”.
Nu zic, e foarte bine și
să te informezi. Doar că adeseori psihoeducația nu reprezintă nici 5% din
procesul intim, complex, profund și personalizat al vindecării.
România a fost precară la
multe capitole, dar ne refacem extrem de repede pe multe planuri. Așa că mi-aș
dori tare mult să lămuresc diferența între informație și terapie...
Psihoeducația și terapia
au roluri diferite, dar complementare în abordarea problemelor emoționale și
psihologice. În timp ce educația poate fi valoroasă, ea de obicei nu poate
înlocui psihoterapia, din mai multe motive:
1. Au obiective diferite:
Psihoeducația are ca scop principal furnizarea de cunoștințe despre afecțiunile
de sănătate mentală, strategii de adaptare și tehnici terapeutice. E concepută
pentru a crește conștientizarea și înțelegerea. În schimb, psihoterapia se
concentrează asupra tratării problemelor printr-o relație terapeutică, abordând
problemele profunde și promovând creșterea personală și schimbarea.
2. Tratament
individualizat: Terapia e adaptată nevoilor individuale, circumstanțelor și
obiectivelor specifice ale persoanei. Terapeuții colaborează cu clientul pentru
a dezvolta planul de tratament, care abordează provocările unice ale fiecăruia.
Majoritatea terapeuților personalizează intervenția în funcție de profilul de
personalitate, nivelul de inteligență și puterea de insight a clientului.
Psihoeducația, pe de altă parte, oferă informații generale, care pot să nu fie
relevante / eficiente pentru toată lumea.
3. Susținere emoțională:
Psihoterapia oferă susținere emoțională și un spațiu sigur pentru client — în
care să își exploreze gândurile, sentimentele și experiențele dificile. Cadrul
terapeutic și relația (alianța) terapeutică sunt esențiale pentru procesarea
emoțiilor și rezolvarea problemelor de profunzime. Psihoeducația, deși
informativă, nu oferă susținere emoțională.
4. Schimbarea
comportamentului: Psihoterapia se concentrează pe ajutarea clienților să-și
identifice & transforme tiparele de gândire și comportament dezadaptative.
Le dă instrumente și tehnici pentru gestionarea emoțiilor, dezvoltarea
rezilienței și îmbunătățirea sănătății mintale. Psihoeducația poate preda unele
dintre acestea, dar nu oferă îndrumare continuă, practică susținută și
feedback-ul necesar pentru schimbare.
5. Cazuri complexe: Unele
probleme psihologice sunt foarte complexe și pot necesita expertiza unui
terapeut sau consilier atestat profesional, cu experiență. Afecțiuni precum
depresia severă, tulburările de anxietate, tulburarea de stres posttraumatic și
tulburările de personalitate necesită adesea psihoterapie pentru a aborda
rădăcinile profunde și pentru a oferi suport continuu, personalizat.
6. Evaluare profesională:
Psihoterapeuții știu cum să interpreteze evaluări și diagnoze ample (făcute, de
regulă, de psihologi clinicieni sau medici psihiatri), care orientează
planificarea tratamentului. Ei pot identifica factorii profunzi care contribuie
la problemele emoționale și psihologice și pot proiecta intervenții în
consecință. Psihoeducația nu poate oferi acest nivel de evaluare profesională.
7. Relația terapeutică:
Alianța dintre un client și un terapeut e fundamentală în psihoterapie. Cadrul
terapeutic oferă acel spațiu sigur și confidențial în care clienții să se
exprime, să își consolideze încrederea, echilibrul și să lucreze la problemele
lor. Cadrul terapeutic nu este replicat în cazul psihoeducației.
8. Mecanismele de defensă:
negarea, raționalizarea, refularea etc. sunt faimoasele ”mecanisme de
protecție” prin care psihicul își ține problemele ferecate într-o fortăreață
destul de greu de accesat. Cadrul terapeutic și relația ajută clientul să își
conștientizeze aceste defense, apoi îl asistă & ghidează treptat, cu
blândețe, dincolo de ele — pe tărâmul necunoscutului, al lucrurilor care ne
contrariază, înspăimântă sau provoacă năcaz.
Pe scurt: în vreme ce
psihoeducația e esențială pentru creșterea conștientizării, reducerea stigmei
și furnizarea de cunoștințe generale despre sănătatea mintală, ea nu poate
înlocui, de obicei, psihoterapia.
Sunt recunoscător pentru numărul în creștere al ascultătorilor
podcastului — dar, în funcție de cum simțiți, recomand să explorați și
opțiunile de terapeuți din orașul vostru. România are destui profesioniști
foarte buni în domeniu, și de aceea încerc să fac acea serie de interviuri cu
unii dintre ei. (Petre Barlea)
“Nu poți vindeca pe nimeni!!!
Nu poți face să dispară din interiorul
altora frica, mânia, neputința. Nu îi poti salva și nu poți rezolva lucrurile
în locul lor.
Și dacă insiști prea mult spunându-le ce
„trebuie” să facă, ce „e bine” pentru ei, atunci ei își pot pierde propria
Cale, care este unică.
Înțelege: Calea ta nu este neaparat și
Calea lor.
Nu ești tu responsabil pentru durerea
din interiorul lor.
Este posibil ca tu să fi făcut sau să fi
spus unele lucruri care au făcut să iasă la suprafață durerea care era deja în
interiorul lor.
Dar nu tu ai creat acea durere și nu
ești tu vinovat, chiar dacă ei spun că ești.
Poți să îți asumi responsabilitatea
pentru cuvintele și faptele tale, poți regreta niște lucruri care s-au
intamplat în trecut, dar nu poți șterge sau modifica ceea ce s-a întâmplat.
Tu nu esti responsabil pentru fericirea
altora și nici ei nu sunt responsabili pentru fericirea ta.
Fericirea ta nu poate veni din afara ta.
Dacă se întâmplă asta, atunci este o
„fericire” care depinde de altcineva – o fericire fragilă, care se va
transforma în tristețe, mai devreme sau mai tarziu.
Și atunci vei fi prins într-o avalanșă
de acuzații și vinovăție, regrete și furie.
Fericirea ta nu este o stare/
experiență/ un sentiment pe care ți-l pot oferi altii.
Nu puteți salva pe nimeni și nu puteți
fi salvați decât dacă vreți voi să vă salvați. “ (Jeff Foster) Traducerea
Mihaela Dan
Vă propun un exercițiu care vă poate
ajuta foarte mult în a identifica în ce direcții aveți de lucrat cu voi înșivă:
Să spunem că ai avut cinci relații de
cuplu în viața ta.
Scrie pe o foaie de hârtie numele celor
cinci parteneri și în dreptul fiecăruia scrie câteva lucruri negative pe care
acea persoană le-ar spune despre tine. Desigur, fiecare dintre acele persoane a
găsit lucruri plăcute/ atractive la tine, fiindcă altfel nu ați fi fost
împreună, dar pentru acest exercițiu selectează câteva lucruri mai puțin
plăcute pe care acele persoane știi că le-ar spune despre tine. Și nu contează
că tu nu ești de acord cu modul în care te-ar caracteriza persoanele
respective; important este că ele cred că tu ești așa.
Când ai terminat, s-ar putea să
descoperi că există câteva lucruri comune pe care le-ar spune toți foștii tăi
parteneri despre tine. De exemplu, poate fi vorba despre faptul că ești mereu
furios/ furioasă, că îți sare țandăra din orice, că ești agresiv/ă, că eviți
discuțiile pe teme delicate, etc.
Scrie separat acele lucruri comune și
conștientizează că acelea sunt niște tipare ale tale cu care este necesar să
lucrezi. Poate că nu-ți place ce ai descoperit, dar acestea sunt tiparele tale.
Și dacă vrei să nu mai ai parte de relații disfuncționale, ia în serios acest
lucru, fă-ți munca interioară, fiindcă altfel o să mai petreci ani sau decenii
în același gen de relații și o să te întrebi de ce nu ai noroc în viață, de ce
nu găsești și tu un partener cu care să te înțelegi.
După ce vei lucra cu tine însuți vei fi
pregătit pentru o relație de cuplu sănătoasă, de o conexiune la nivel de
suflet.
Și poate că la un moment dat tu ai impresia
că ți-ai vindecat traumele, poate ai impresia că pe o scară de la 1 la 10 ai
ajuns undeva la nivelul 7, iar Universul decide să te testeze. ”A, crezi că
ești la nivelul 7? Crezi că ești pregătit pentru o relație sănătoasă? Hai să
verificăm! Îți trimit o persoană de nivelul 3 și vedem dacă ești capabil să îți
dai seama că nu e potrivită pentru tine”.
Și întâlnești acea persoană, simți o
atracție fizică foarte puternică, aveți partide de sex extraordinare, crezi că
în sfârșit ai găsit persoana potrivită pentru o relație de nivel 7 și apoi
descoperi că pe lângă acele partide sex, persoana respectivă aduce la pachet,
spre exemplu, și o adicție de care nu ai știut. De fapt, acea persoană care
este la nivelul 3 te trage în jos. Și tu nu ți-ai dat seama, pentru că atracția
sexuală te-a orbit.
Dacă ajungi să conștientizezi că acea
persoană nu este cea potrivită pentru tine și că, de fapt, nu ai ajuns la
nivelul 7, așa cum credeai, este de dorit să nu arăți cu degetul către persoana
respectivă, ci să înțelegi că a fost un test la care ai fost supus și că ai
picat acel test. Îi mulțumești acelei persoane pentru că te-a ajutat să
înțelegi că mai ai de lucrat cu tine până să ajungi la nivelul 7 și o
eliberezi, o scoți din viața ta.
Dacă nu conștientizezi că acea persoană
nu este cea potrivită pentru tine, rămâi în relație cu ea și te stabilești la
nivelul ei, adică la nivelul 3.
Universul are un fel oarecum dureros de
a ne trezi din visurile/ iluziile noastre… Însă e important să înțelegem lecția
din ceea ce ni se întâmplă, să o învățăm și să evoluăm.
Unii oamenii de nivel 3 sunt interesați
să fie în preajma oamenilor de nivel 7, fiindcă simt că au mai multă valoare
dacă au un astfel de partener.
Unii oamenii de nivel apropiat de 7 sunt
dispuși să aibă alături oameni de nivel 3, pentru că un astfel de partener îi
face să se simtă superiori.
Și vreau să fac o precizare foarte
importantă: de-a lungul vieții noastre noi ne comportăm ca oameni de nivel 2,
3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 în funcție de nivelul de conștiință la care ne aflăm la
acel moment. Faptul că unii dintre noi ne manifestăm ca un om de nivel 7 sau 8
nu înseamnă că le suntem superiori celor care se manifestă deocamdată la
nivelul 3 sau 4. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
“Vindecătorul
rănit
Ea
nu este străină de singurătate, nu e străină de durere, nu e străină de
pierdere, nu e străină de suferință, nu e străină de rușine. Și pentru că nu
este străină de suferință, poate fi atingerea vindecătoare pentru toți cei care
vin la ea în suferință.
Dacă
o întrebi, "Ai vreun regret?", "Dacă ți-ai putea schimba
trecutul, ai face-o?"
Ea
ar răspunde: "Am trăit vremuri grele, dar nu aș schimba niciun moment din
ele, am fost sfâșiată pentru a deschide. Compasiunea care curge acum prin inima
mea este harul Mamei Divine, nimic din ceea ce am trăit nu a fost în
zadar".
Vindecătorii
răniți. Ei nu sunt făcuți. Ei s-au creat pe ei înșiși prin cucerirea
Adversității, încercări și erori și durere și suferință de peste hotare. Ei își
înving frica și găsesc o cale de a-și spune adevărul. Chiar și atunci când le
este frică. În acest fel, ei strălucesc pentru ceilalți, care sunt pierduți și
se simt singuri. Și în schimb, lumina lor interioară
se
aprinde cu un scop reînnoit. Un scop mai măreț decât au avut vreodată sau și-ar
fi putut imagina.
E
o femeie sensibilă, Profund conectată la forțele feminine divine, schimbătoare
ca anotimpurile, se învârte și se retrage ca luna. Curge ca apele Pământului.
Ea poate face față nopților întunecate pentru că știe că de cealaltă parte se
află o zare mai strălucitoare decât oricare alta pe care a experimentat-o până
acum. Lumina ei crește și luminează lumina din alții.
Fie
ca toți vindecătorii Pământului să-și găsească propria vindecare. Fie ca ei să
fie alimentați de dragostea pasională pentru pământ. Fie ca ei să-și cunoască
frica, dar să nu fie opriți de frică. Fie ca ei să își simtă furia, dar să nu
fie dominați de furie. Fie ca ei să își onoreze durerea, dar să nu fie
paralizați de tristețe. Fie ca ei să transforme frica, furia și durerea în compasiune
și inspirație pentru a acționa în slujba a ceea ce iubesc.
Fie
ca ei să găsească ajutorul, resursele, curajul, norocul, puterea, dragostea,
sănătatea, bucuria de care au nevoie pentru a face treaba. Fie ca ei să se afle
în locul potrivit, la momentul potrivit, în modul potrivit. Fie ca ei să aducă
în viață o mare trezire, să deschidă o ureche de ascultare pentru a auzi vocea
pământului, să transforme dezechilibrul în echilibru, ura și lăcomia în iubire.
Binecuvântați să fie vindecătorii pământului.
Vindecându-te
pe tine însuți, devii Vindecătorul celorlalți. Vindecați Planeta! Să știți că
nu există o muncă mai Sacră decât aceasta.” (Mike Harrigan) Traducerea Mihaela Dan
La ședințele
de terapie pe care le fac eu le spun clienților mei adevărul în față. O fac cu
respect, cu iubire, pe un ton echilibrat, dar le spun clar care sunt
comportamentele prin care își distrug relația.
Și o să vă
dau un exemplu cu privire la modul în care a decurs un astfel de dialog cu un
bărbat la o ședință de terapie de cuplu, soția sa fiind de față:
„Am o veste
bună și una proastă. Pe care vrei să o auzi prima?”
„Pe cea
proastă.”
„Lucrurile
stau așa: tu îi abuzezi verbal pe cei din jur. Țipetele, jignirile, replicile
sarcastice, faptul că îi etichetezi în fel și chip, că îi umilești, toate sunt
un abuz.
Cum te simți
auzind aceste lucruri?”
„Mă simt
rușinat, într-un fel.”
„Asta e bine.
Cât de mare este rușinea pe care o simți?”
„Este destul
de mare, dar când se întâmplă aceste lucruri eu consider că tot ce fac este să
răspund la ceea ce spune sau face soția mea. Și apoi mă gândesc că poate că
asta este doar o scuză pe care mi-o servesc singur...”
„Ai
dreptate, este doar o scuză pe care ți-o servești singur ca să-ți justifici
comportamentul abuziv.
Vrei să auzi
și vestea bună?”
„Da.”
„Tu ești un
om bun, adânc în interiorul tău.”
Și bărbatul
începe să plângă.
„Nu mă
surprinde că te simți rușinat de comportamentul tău, pentru că un bărbat
decent, cum ești tu adânc în interiorul tău, chiar simte rușine. Eu știu cum
sunt bărbații răi, care nu au inimă, care nu au nicio remușcare atunci când
rănesc alți oameni. Tu nu ești așa.
Permite-ți să
simți pe deplin acea rușine, deschide-ți inima, nu te jena să plângi. Dacă
lacrimile tale ar putea să vorbească, ce ar spune?”
„Că este
frumos să cred că sunt un om bun.”
„Da, este.
Îmi permiți să te ajut să scoți la suprafață acel om bun din interiorul tău și
să termini cu acest mod de a trăi care nu îți este benefic și care îți distruge
relațiile cu cei dragi? Îmi permiți să te ajut să te ocupi de copilul rănit din
interiorul tău, astfel încât el să nu-i mai rănească pe cei din jurul tău?”
Și bărbatul respectiv
a spus „Da”.
Esența
muncii pe care o fac la terapie este să pătrund adânc în interiorul acestor
bărbați, unde se află acel om bun și să-l aduc la suprafață. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Ca terapeut care lucrează cu cupluri, nu
cred în ideea „el/ea m-a provocat să fac asta/ mă comport așa!”. Tu ești 100%
responsabil pentru ceea ce spui și faci, iar dacă îți explici comportamentul
prin „El/ea m-a provocat!” înseamnă că încerci să dai vina pe altul pentru ceva
ce este responsabilitatea ta.
Nu mă interesează cât de „provocatoare”
a fost fraza pe care ți-a spus-o partenera ta înainte ca tu să o lovești; tu
ești responsabil pentru decizia de a o lovi.
Și nu mă interesează cât de deteriorată
era relația voastră de cuplu atunci când tu ai ales să-ți înșeli partenera; tu
ești responsabil pentru alegerea de a o înșela.
Nu toate aventurile celor căsătoriți au
ca motiv faptul că acei oameni au o căsnicie în care se simt nefericiți.
Sunt 3 tipuri de aventuri, din acest
punct de vedere:
-unii își înșeală partenerul pentru că
au o relație în care sunt nefericiți. Multe dintre femeile care își înșeală
partenerul o fac spre finalul relației, când sunt foarte nefericite.
-unii și înșeală partenerul pur și
simplu pentru că sunt imaturi sau ca să o spun mai pe șleau, narcisiști. Spre
exemplu, sunt bărbați căsătoriți, cu copii, care nu sunt suficient de maturi să
înțeleagă că faptul că au o căsnicie și o familie implică anumite
responsabilități, implică un angajament; ei cred că pot continua să trăiască liber,
să se distreze cu băieții și să se culce cu orice femeie interesată să facă sex
cu ei.
-unii au o relație bună cu partenerul de
cuplu, dar merg pe principiul „viața e scurtă și până la urmă nu e mare lucru
să ai o aventură, o mulțime de oamenii căsătoriți sunt infideli, asta e!”. Dacă
sunt prinși, aceștia spun ceva de genul „M-am simțit atras de acea persoană, am
fost slab, am cedat ispitei. Asta e, îmi pare rău!”.
Cele trei tipuri de infidelitate
necesită abordări diferite la terapia de cuplu. Cu ultimul gen de infidelitate
este cel mai greu de lucrat, pentru că acești oameni nu consideră că e mare
lucru ceea ce au făcut, ei recunosc că simplul fapt că sunt atrași sexual de
cineva este suficient ca să ajungă în pat cu acea persoană, iar partenerii lor
se întreabă: „Dacă tu nu ai niciun fel de reținere din acest punct de vedere,
de unde știu că n-o s-o faci din nou?”. (Terry Real) Traducerea Mihaela Dan
Boala nu este o pedeapsa!
Boala este neputinta,
sacrificiu, suferinta!
Boala oglindeste traumele
noastre si nu pacatele noastre.
Dumnezeu nu ne pedepseste!
Dumnezeu ne Iubeste! Dumnezeu
este insasi Iubire, cum sa pedepseasca?!
Creierii tai si ignoranta
“te pedepsesc”. Credintele si convingerile venite din nevoia de a manipula si
controla, fac ca pedeapsa sa fie reala. Ignoranta, nestiinta si inrobirea in
frica fac pedeapsa reala.
Boala este suma tuturor
suferintelor noastre.
Boala reprezinta trauma
emotionala.
Dragi terapeuti,
vindecatori, doctori si psihologi, sau cum va mai numiti, Omul nu face pe dos
din prea mult bine in care traieste. Omul face pe dos datorita fricii, datorita
credintelor si convingerilor in care a trait si a fost crescut.
Scopul vostru nu este sa
il faceti pe Om sa se simta si mai vinovat decat l a facut mediul sa fie si
drept dovada, boala insasi.
Scopul oricarui om care
este in slujba vindecarii altui semen de al sau, este sa l ajute sa descopere
Iubirea din sufletul sau cu care inca nu s a intalnit pentru ca nu i a aratat-o
nimeni in acest fel. Totul se regaseste in afara noastra pentru ca totul este o
reflexie interioara, doar ca nu stim si intalnim in exterior doar oameni pe
care i cunoastem deja, fara sa recunoastem Iubirea din noi. Ratacim si orbecaim
in speranta ca vom intâni o data si odata Iubirea de care se vorbeste, nestiind
ca acest lucru nu are cum sa se intample pana nu o “găsim” in noi insine.
Ajutati oamenii sa se
poata impaca cu viata, alegerile si experientele lor.
Ajutati oamenii sa fie
buni si blanzi cu ei înșiși.
Ajutati oamenii sa se
intoarca in interior dupa care pot sa exploreze lumea in lung si n lat.
Acesta este rolul nostru, de
al ajuta pe om sa se intoarca Acasa de unde doar in mintea sa a fost plecat.
Cu siguranta o sa ne iasa daca aceasta
este cu adevarat intentia pentru care am ales aceasta meserie. (Mihaela Vezeanu Argesanu)
" EFECTELE MEDITAȚIEI
ÎN FUNCȚIE DE DURATA PRACTICĂRII!
3 minute – produc schimbări în câmpul electromagnetic
uman, se îmbunătățește circulația și balanța biochimică a sângelui.
7 minute – încep să se modifice ușor anumite
pattern-uri de gândire din creier, crește diametrul câmpului electromagnetic
individual – aura .
11 minute – încep să se producă schimbări în
sistemul nervos și endocrin al organismului.
22 minute – permite „celor trei minți” (negativă,
pozitivă și neutră) să se echilibreze și să înceapă să lucreze
împreună. Subconștientul începe să se purifice.
31 minute – permite glandelor endocrine, respirației
și concentrării să influențeze simultan celulele și ritmurile
organismului. Secreția glandelor endocrine este complet echilibrată, la fel
și energia eterică a chakrelor (acestea fiind punctele de conjuncție
energetică dintre centrii fizici și spirituali).
62 minute – produce modificări în substanța
cenușie a creierului. Stimulează lobii frontali ai creierului, hipofiza și
glanda pineală. Prin intermediul corpului fizic, a emoțiilor și a stării
mentale se stabilește comunicarea cu Divinitatea din interior. Umbra din
mentalul subconștient, precum și proiecțiile externe sunt integrate.
2,5 ore – modifică psihicul, în funcție de câmpul
magnetic înconjurător astfel, încât mentalul subconștient să se fixeze
într-o schemă nouă de funcționare, sub influența Conștiinței Universale.
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL ZILELOR
DE PRACTICĂ
40 zile – ne scapă de un obicei nociv
90 zile – permit dobândirea unui obicei nou, benefic
120 zile – manifestarea firească a unui nou
obicei/abilități
1000 zile – obiceiul/abilitatea este adusă la
măiestrie
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL CELOR CE
MEDITEAZĂ IMPREUNA, DEODATA
Orice meditație este o incredibilă armonizare cu
natura și Universul; dar atunci când mai există și alți oameni lângă
noi, efectul unei astfel de meditații colective devine mult mai puternic.
” În Epoca de Aur oamenii vor învăța cu toții să
se unească între ei. Și această unire are și ea propriile ei legi de
manifestare:
Două aure umane se amplifică între ele de până la
7 ori, dacă oamenii sunt uniți de aceeași idee, frecvența lor e aceeași
și ei meditează pentru un scop comun.
Dacă se unesc în meditație 3 persoane – aurele se
amplifică de 7 ori la pătrat, adică de 49 de ori.
Dacă se unesc în meditație 4 persoane – ei își
amplifică reciproc aurele cu 7 la puterea a 3-a, adică de 343 ori!
Prin urmare, cu cât mai mulți oameni cu același
nivel de elevare meditează împreună, cu atât mai valoros devine fiecare
membru, ce li se alătură în continuare, deoarece el crește exponențial
puterea meditației. Colectivul este o mare putere!”
Sursa: Konstantin Tsiolkovsky, „Despre puterea unității”
„Fac un curs de un an cu o persoană care
este un învățător spiritual, dar în ultima vreme am dubii în legătură cu acest
curs. Nu sunt sigură că mai rezonez cu această persoană și cu unele dintre
învățăturile ei și încerc să-mi dau seama dacă problema este că nu lucrez
suficient cu mine însămi sau pur și simplu nu mai rezonez cu ea. Este o
persoană care are un comportament dur cu noi, cursanții.
Simt că ceva nu este în regulă, că nu mi
se mai potrivește acest curs.”
În general, când lucrezi cu un mentor/
învățător spiritual, dacă te ghidează să intri adânc în interiorul tău și să
răscolești vechi credințe/ tipare/ traume, o să simți că acea persoană îți
apasă butoanele, o să fie inconfortabil. Dar este ceva frumos, pentru că acea
persoană te ajută să vezi ce este în interiorul tău, chiar dacă îți spune niște
lucruri inconfortabile, te scoate din zona ta de confort.
Pe de altă parte, se poate întâmpla
uneori ca pur și simplu să nu mai rezonezi cu un învățător spiritual cu care
până de curând ai rezonat.
Cum îți dai seama dacă este vorba despre
faptul că te deranjează că acel om îți apasă butoanele, că nu faci față unor
adevăruri inconfortabile/ dureroase sau e vorba despre faptul că nu mai
rezonezi cu omul respectiv?
Tu descrii lucrurile la modul „simt că
ceva nu este în regulă, că nu mi se mai potrivește acest curs”, ceea ce mă face
să cred că e vorba despre faptul că nu mai rezonezi cu persoana respectivă și
cu învățăturile ei.
Nu prezinți lucrurile la modul
dezechilibrat, nu judeci persoana respectivă, nu o respingi, nu îmi dai
senzația că fugi de ceva, că bați în retragere pentru că nu faci față la faptul
că ți se apasă butoanele. Nu spui „Nu o suport”/ „Mă scoate din sărite”/ „Nu
mai vreau s-o văd/ aud”, „Este o …… “. Nu dai semne de frustare, de iritare, de
furie, de atitudine defensivă.
Tu spui „Simt că ceva nu este în regulă,
că nu mi se mai potrivește acest curs”. Este un ton echilibrat, nu opui
rezistență la nimic, nu te războiești cu nimeni, nu fugi de nimic, nu există
resentimente. Asta este rezonanța. Și rezonanța nu are un motiv anume, nu poți
să dai o explicație logică/ rațională pentru rezonanță. Nu poți să spui „Nu
rezonez cu asta pentru că……”.
Nu există „pentru că……” atunci când
vorbim despre ce-ți indică rezonanța; rezonanța nu are logică. Pur și simplu
simți că rezonezi cu ceva sau că nu rezonezi cu acel „ceva”, asta e tot.
Și știu, oamenii din jurul nostru vor
niște explicații, vor să înțeleagă de ce facem o anumită alegere. Nu există
explicații, nu le putem da explicații raționale, pentru că nu există, putem
doar să le spunem „nu (mai) rezonez cu asta”. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela
Dan
În această perioadă în care lucrurile se
schimbă atât de mult, atât de repede, să te implici într-un curs care durează
mai mult de câteva săptămâni poate să nu fie o alegere inspirată, pentru că și
noi ne schimbăm foarte mult, foarte repede.
Nu toată lumea se schimbă/ evoluează
exact în același ritm cu voi. E posibil ca ceea ce rezonează cu voi acum
(persoane, informații, învățături, cursuri, etc) să nu mai rezoneze cu voi peste
o lună; e posibil să nu mai rezoneze cu voi nici peste două săptămâni. Deci
fiți atenți când vă asumați niște angajamente pe termen lung cu diverși oameni,
pentru că lucrurile se pot schimba foarte mult în viața voastră și
angajamentele pe care vi le luați se pot schimba și ele.
Tot mulți oameni vor constata că nu mai
sunt dispuși să-și ia în avans anumite angajamente, pentru că nu știu ce vor
simți în legătură cu subiectul respectiv peste o lună. Să îți asumi un curs de
un an este cam riscant, în opinia mea, fiindcă asta înseamnă să presupui că tu
și profesorul respectiv veți rămâne pe aceeași lungime de undă timp un an. Eu
cred că șansele să se întâmple asta sunt foarte mici.
În orice caz, dacă ceva nu mai rezonează
cu voi, acceptați acest lucru și opriți-vă, nu continuați doar fiindcă cineva
vă pretinde să duceți până la sfârșit acel curs/ proiect, dacă l-ați început.
Nu continuați dacă simțiți că o faceți din obligație, fiindcă o să vă simțiți
încorsetați, o să aveți resentimente față de acel om.
Dacă v-ați înscris la un training care
presupune o perioadă mai lungă de timp sau v-ați asumat un alt angajament de
acest tip și la un moment dat simțiți că acel curs/ proiect nu mai rezonează cu
voi, nu rămâneți blocați în ceva ce nu mai vreți să faceți, doar fiindcă alții
vă somează să rămâneți cu ei până la capăt. Dacă nu mai rezonați cu acel lucru/
acea activitate acceptați acest lucru și urmați-vă rezonanța, nu-i lăsați pe
ceilalți să vă facă să vă simțiți vinovați că nu vă mai găsiți locul în activitatea
respectivă.
Mulți dintre voi veți constata că în
acest an veți experimenta astfel de situații, că nu mai rezonați cu niște
lucruri cu care ați rezonat în trecut, în care v-ați implicat în trecut, dar
care acum simțiți clar că nu vi se mai potrivesc și că nu mai vreți să le
faceți. (Lorie Ladd) Traducerea Mihaela Dan
Nu aveți idee cum te simți când cineva
îți spune că un lucru pe care l-ai spus/ scris/ postat tu l-a făcut să aibă o
revelație, că i-a schimbat viața.
Mie mi-au spus diverși oameni acest
lucru și uneori era vorba de o discuție în care eu doar mi-am spus punctul de
vedere, nu am perceput că aș fi spus ceva de o profunzime ieșită din comun.
Alteori acei oameni au văzut câteva minute dintr-o înregistrare pe care am
făcut-o la un anumit eveniment și a fost suficient pentru ei, a declanșat niște
conștientizări/ revelații care i-au schimbat ca oameni, care le-au deschis
ochii. A fost ca o activare.
Și asta nu s-a întâmplat pentru că eu
(sau orice altă persoană care a scris/ spus/ postat astfel de lucruri) aș fi o
persoană specială; ideea este că sunt oameni care la modul conștient sau la
modul inconștient declanșează ceva în tine, te activează, creează cadrul în
care tu ai o revelație care înseamnă totul pentru tine și te face să inițiezi
un amplu proces al schimbării personale. Sunt momente magice de sincronicitate
în care tu asculți ce spune un om/ citești ce scrie un om și „Wow!” ai o
revelație, parcă ți se ia un văl de pe ochi.
Este un sentiment extraordinar să vezi/
afli că ai avut un asemenea efect asupra altui om.
Și eu mă simt extraordinar când cineva
îmi spune că un lucru pe care l-am spus/ scris/ postat eu a avut un astfel de
efect, dar în același timp, știu foarte bine că, de fapt, cel care a lucrat
prin mine este Dumnezeu, că El a produs acel declic în interiorul omului
respectiv. Am avut și eu contribuția mea în acest moment de sincronicitate, dar
dacă acel om nu ar fi fost pregătit să AUDĂ ceea ce transmiteam eu (mai bine
zis, ce era transmis prin mine), chiar dacă spuneam/ scriam eu acele lucruri,
persoana respectivă nu le AUZEA.
Uneori acest proces prin care declanșăm
niște conștientizări în alți oameni este unul conștient, alteori este unul
inconștient, nici nu știm că am ajutat un om să aibă astfel de revelații.
Uneori oamenii spun „Doamne, chiar am
nevoie de ajutor acum! Te rog, dă-mi un semn, ca să știu ce să fac!” și vine
răspunsul prin intermediul unei persoane care nici nu știe că este folosită de
Divinitate pentru a livra un mesaj.
Este uluitor pentru mine când diverse
persoane vin și-mi povestesc că aveau probleme într-un domeniu sau altul, că au
cerut ajutor Divinității și apoi, la scurt timp, m-au auzit pe mine vorbind
despre un anumit subiect care viza exact situația lor, iar ei și-au primit
astfel răspunsul prin mine. Numai o sincronicitate divină poate face să se
întâmple astfel de lucruri.
Și eu dau exemplul meu pentru că am avut
astfel de experiențe, dar sunt o mulțime de oameni cărora li se întâmplă exact
același lucru. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
M-am gandit sa scriu un articol sinteza
a ceea ce am observat in sesiunile mele de indrumare si terapie spirituala din
ultimii ani si ceea ce simt ca este printre prioritati. Este si o invitatie la
constientizare dar si la actiune acolo unde este cazul.
- Fragmentarea sufletului
Primul fapt este ca multi oameni
manifesta fragmentare la nivel sufletesc, mental si emotional. Dar cum se
manifesta fragmentarea in viata de zi cu zi ?
Unul dintre simptome este lipsa de
energie. Aici nu ma refer in special la energie fizica, ci si la energia
psihica. Nivelul moderat de energie duce la lipsa de concentrare si dificultate
de materializare (4D) sau de traire in gratie (5D).
Lipsa de energie duce de asemenea la o
aura vulnerabila, care poate prezenta chiar goluri si zone intunecate (dense).
De acestea profita entitati astrale care se hranesc cu energia omului respectiv
sau chiar doresc sa il posede astral. Astfel, apare o stare de confuzie, comportament
irascibil si impredictibil, poate sa fie si apatie si lipsa de interes fata de
ceea ce se intampla in interior si in jur. Bineinteles, aceste fluctuatii
emotionale pot afecta pe oricine din cand in cand, dar eu ma refer la stari
prelungite.
Dar cum apare fragmentarea sufletului ?
Sunt multe situatii, dar, reducand la
esenta, atunci cand o parte (fragment) din suflet doreste sa se disocieze de
partea principala. Se intampla in cazul traumelor (fragmentul vrea sa evadeze
din drama), dar si in cazul atasamentelor intense fata de persoane, locuri,
timpuri, din aceasta viata si din alte vieti, cand, pur si simplu, o parte din
energia sufletului este proiectata in acele locuri, timpuri si vieti... Mai pot
exista si situatii karmice in care entitati astrale care au contract cu
persoana respectiva pot sa ia fragmente din sufletul acestuia, dar si alte
cazuri.
Exista din fericire procedee de
recuperare a sufletului, dupa cum am sa detaliez. Uneori, sunt necesare actiuni
conjugate pentru ca recuperarea sa se faca mai usor. Dupa atingerea unui anumit
grad de integritate, procesul de reintegrare se petrece in mare parte automat. (Adrian Pascanu)
- Fragmentarea mentala
Fragmentarea mentala apare de cate ori
ne proiectam in viitor sau in trecut. Daca planificam excesiv, vizualizam intensiv
ceva din viitor/trecut, daca ne tot gandim "ce ar fi fost daca...",
daca studiem prea multe odata si orice alta dinamica in care mintea noastra
este proiectata in alta parte decat aici si acum, se produce o fragmentare
mentala mai mult sau mai putin intensa.
Acum, in viata pe Pamant, este necesara
o anumita planificare (de multe ori se petrece in subconstient), sunt utile
vizualizari, studiile sunt necesare, deci o anumita fragmentare mentala este
inerenta. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere un echilibru. In plus,
exista si mijloace de recuperare a fragmentelor mentale, dupa cum am sa
detaliez mai tarziu.
- Fragmentarea emotionala
Emotiile sunt energie asociata trairii.
Atunci cand emotiile unui om sunt legate de alta persoana (furie, gelozie,
tristete, frica, iubire...), fragmente emotionale pot sa fie emise din corpul
emotional spre aurele acelor persoane.
Fragmentele emotionale pot fi intunecate
si dense (furie, frica, tristete ... de intensitati mari) si atunci nu este
recomandata recuperarea lor. De altfel, daca nu mai sunt alimentate, ele tind
sa se disipe in timp.
Altele pot fi in stadii intermediare de
luminozitate sau chiar luminoase si, in functie de situatie, are sens sa fie
recuperate si reintegrate in aura personala pentru un corp emotional sanatos si
vibrant. Alteori, ele pot fi transmutate in iubire neconditionata sau pot fi
pur si simplu topite in iubire hristica.
In timp, se creeaza tipare mentale si
emotionale limitative, gandul si emotia fiind intretesute. Gandul genereaza emotie,
emotia genereaza gand. Tiparele negative pot fi dizolvate, exista proceduri
pentru aceasta, ceea ce elibereaza psihicul acelui om de o parte din povara.
Bineinteles, atunci cand procedurile sunt efectuate corect, nu este creata
karma si nici lectiile karmice nu sunt sarite.
Exista posibilitatea sa fie efectuate
proceduri puternice de purificare si reintegrare cu Acord Divin, angajamentul
sufletului care primeste fiind sa isi integreze lectiile de suflet cu gratie.
Sufletul respectiv va primi ajutor, exista o mana intinsa din Ceruri pentru cei
care doresc cu sinceritate sa evolueze si sa se elibereze de polarizare si
dualitate la acest sfarsit de ciclu cosmic si nou inceput. 49% din karma poate
fi eliberata ramanand 51% sa fie integrate lectiile de suflet. (Adrian Pascanu)
- Karma
Un alt fapt important de stiut este ca
atunci cand exista contracte de suflet cu alte persoane pentru a procesa o
karma ce se intinde pe mai multe generatii, daca sufletul si-a insusit aceste
lectii dar cei cu care a fost facut contractul nu si poate nici nu le ajunge
aceasta viata sa o faca, sufletul trezit poate sa rupa acele contracte, cu
asistenta Sinelui sau Inalt si a Ghizilor sai fara nici o consecinta karmica.
Exista si pentru aceasta un protocol si o procedura.
In cazul in care mai sunt alte lectii de
suflet ramase, ele pot fi evidentiate si se poate cere ajutor pentru integrarea
lor cu gratie (cu mai putina drama). Daca avem de a face cu o karma relativ
mare, trebuie cu rabdare luate la rand lectiile si e necesara multa indrumare
spirituala si serviciu pentru altii intr-un mod structurat. Chiar si karme mai
mari pot fi eliberate in aceste vremuri.
In cazul karmei transgenerationale (de
familie, neam), exista destui oameni care au preluat ceva din aceasta, dar nu
toti in masura mare. Exista si aici metode, proceduri si protocoale cu
rezultate foarte bune. Iertarea de sine si a celorlalti este un prim pas
esential inainte de vindecarea tiparelor negative (inclusiv in secvente ADN
mostenite) venite pe linie genealogica. De fapt, iertarea este primul pas
pentru orice vindecare si eliberare.
Pentru sufletele mai avansate, care au
un grad de integritate si vindecare mare, exista protocoale pentru infuzii de
energie a inaltarii sau energie psi pentru ajutor in misiunea spirituala,
inclusiv amplificarea darurilor psihice si intuitive.
Ar mai fi o multime de spus, dar as dori
sa mentin mesajul in limite rezonabile. Este timpul acum sa vorbesc despre cum
si ce abordez in sesiunile mele de indrumare si terapie spirituala. (Adrian Pascanu)
- Sesiuni de consiliere si terapie
Avand experienta de multi ani in domeniu
si aplicand asupra mea toate metodele si procedeele pe care le folosesc, mi-am
format o Familie de Lumina, o echipa mare de ghizi specializati in multe
domenii (vindecare multidimensionala, spirituala si fizica, elemente ale
ascensiunii, amplificare daruri sufletesti, intelepciune si multe altele), care
ma asista in sesiuni. Vibratia lor este intre 6D -12 D, si au o mare iubire si
compasiune fata de oameni. De aceea, pot sa generez cu usurinta spatiul sacru
si sigur necesar vindecarii si pot aborda orice situatie cu metode care si-au
dovedit eficienta si beneficitatea in timp.
Sesiunile de regula incep cu indrumare,
citiri intuitive si consiliere spirituala, apoi continuam cu terapie si/sau
transmisiune de energie, informatie si coduri de Lumina.
As dori sa mentionez, si este foarte important, eu lucrez de Sus in Jos din punct de vedere dimensional. Prin Aspectele mele din dimensiunile inalte si Familia de Lumina, parte din energii fiind transmise prin mine (cele care trebuie adaptate si calibrate pentru cazul respectiv), tot ceea ce se intampla in cadrul sesiunii este in perfect acord cu Voia lui Dumnezeu, care include cel mai inalt bine al persoanei care a solicitat sesiune, starea sa de bine in toate domeniile vietii. De altfel, cu acest protocol incepem toate sesiunile. (Adrian Pascanu)
In final, eu recomand tuturor celor care se regasesc in cele expuse mai sus
sa foloseasca periodic meditatii si procedee de:
- purificare avansata (indepartare
entitati astrale, energii, forme gand, tipare, amprente, implanturi, corzi,
reziduuri ale altor suflete, toxine)
- echilibrare si armonizare chakre,
meridiane si straturi aurice (corpuri)
- aliniere aspecte dense ale sufletului
intrupat cu aspectele inalte (sufletul parinte, supra- sufletul, monada, sinele
Hristic, Prezenta Divina)
- reintegrarea sufletului, reintegrare
mentala, reintegrare emotionala
- vindecare lanturi ADN negative pe
arborele genealogic
- acordaj camp energetic cu influxul de
energii cosmice ale perioadei (pentru minimizarea simptomelor cresterii in
frecventa)
- identificarea credintelor limitative
si reprogramarea subconstientului.
Si multe altele ar fi, dar cele de mai
sus par sa se impuna in ceea ce am observat ca se intampla pentru oamenii ce se
trezesc si se deschid spiritual.
Toate cele de mai sus sunt disponibile in sesiunile mele si puteti consulta
de asemenea blog-ul meu cu pagina dedicata:
https://albastruarcturian.wordpress.com/consiliereterapi.../
Pe blog se poate gasi si o prezentare a
experientei mele, precum si mesaje si articole spirituale. Daca doriti o
sesiune cu mine, gasiti detalii pe pagina de blog si ma puteti contacta fie pe
pagina de contact a blog-ului fie pe mesaj privat Facebook.
PS. Este foarte important de mentionat
ca beneficiile acestor sesiuni de indrumare, terapie si perfectionare pot fi
puse cu adevarat in valoare daca cei ce le receptioneaza urmeaza un drum
spiritual consistent si au o practica si o traire spirituala sincera. (Adrian Pascanu)
Proceduri avansate
In continuarea articolului
- Sesiuni, indrumari si experiente - (gasiti link-ul la sfarsitul acestui
articol), am sa explorez pe scurt si alte proceduri pe care le realizez in
sesiunile mele si, periodic, in grupul de meditatie pe care il coordonez de mai
multi ani. De ce periodic? Deoarece evolutia noastra are o dinamica de spirala
si crestem trecand prin cicluri de experiente, privindu-le dintr-un punct de
vedere din ce in ce mai inalt.
In articolul precedent am
vorbit despre fragmentarea la diverse niveluri ale sufletului intrupat precum
si alte experiente umane care duc la slabirea campului energetic personal, cu
efecte ce se propaga in lant: boli, influente astrale negative (entitati) si
altele asemenea. Pentru a ameliora si in final vindeca aceste situatii, exista
procedee pe care le aplic, inclusiv meditatii calauzite cu multa asistenta din
dimensiunile inalte, astfel incat oamenii sa isi elibereze povara si sa
evolueze mai usor si cu gratie.
Suferinta grea nu este
neaparat necesara pentru evolutie, dar trebuie inteles ca exista experiente
provocatoare care reflecta ceea ce avem de integrat pentru a creste spiritual.
Cu alte cuvinte, toate terapiile spirituale trebuie insotite de o cale de evolutie
constienta pentru a fi de folos cu adevarat.
Am sa incep prin a descrie
o procedura intensa si avansata care se poate aplica atunci cand sufletul a
parcurs deja un drum de vindecare si evolutie si astfel, avem permisiunea
Divina sa mergem si mai adanc. Este vorba despre procedeul de transmutatie, pe
care l-am descris mai detaliat in articolul de pe blog (gasiti link-ul la
sfarsitul articolului).
Atunci cand transmutatia
pe toate nivelurile sufletului intrupat este realizata intr-un spatiu sacru si
sigur, cu frecvente inalte (aici este importanta vibratia si puritatea
terapeutului), efectele sunt profunde si este realizata o adevarata resetare
pozitiva a fiintei.
Un alt procedeu destinat
celor care au parcurs un drum consistent in planul evolutiei si integrarii si
se gandesc la ascensiune fizica (transmutarea, transfigurarea si translatarea
corpului fizic in corp eteric cristalin), este restaurarea Matricei Originare a
sufletului 7D prin suprapunerea Sinelui 7D (sufletul originar) peste corpurile
dense ale sinelui intrupat (fizic, mental, astral, eteric si cauzal).
Corpul fizic este o
configuratie geometrica de atomi, molecule si celule, oraganizate in sisteme,
generate conform programelor incluse in ADN. La randul sau, ADN-ul (care este
multidimensional) este generat prin Chei si Coduri de Lumina care infuzeaza
Inteligenta Divina in procesele fizice.
Pentru a ascensiona, este
necesara reprogramarea cheilor si codurilor, astfel incat corpul fizic sa stie
sa genereze noile celule pe baza de siliciu intr-un mod complex, capabil sa
asigure functionarea sa permanenta in tranzitie (desi exista perioade cand este
necesar somn si retragere). Un astfel de corp se poate ridica deasupra
entropiei la un moment dat, in orice caz, in stadiile intermediare, imbatranirea
este incetinita.
In cazul in care contextul
planetar face foarte dificila tranzitia totala a corpului, toate progresele
inregistrate in aceasta viata se transmit in viata urmatoare si ascensiunea
fizica va fi mai usoara. Bineinteles, exista si situatia in care sufletul are o
vibratie peste 5,5d, caz in care va ascensiona spiritual (lasand corpul in
urma) in 6D, de unde nu mai este necesar sa se intrupeze in densitate (decat
daca doreste in mod special).
Ce vreau sa spun este ca
aceasta procedura avansata de restaurare a Matricei Originare a sufletului 7D
este de mare folos, fie ca este posibil ca acel om sa ascensioneze fizic in
aceasta viata, fie ca poate sa mai fie necesara o viata pentru aceasta.
Mantuirea si ridicarea deasupra dualitatii merita acest efort. Dar, asa cum am
spus, numai sufletele care au parcurs deja un drum, au maturitate spirituala si
o vibratie corespunzatoare (ideal, peste 4,5 d) vor avea un impact pozitiv
puternic, chiar daca oricine poate sa beneficieze.
Sa revin. Exista
intr-adevar un program al inteligentei Divine, numit Program Maestru, care este
declansat la atingerea unei anumite vibratii, incepand transformarea fizica a
ascensiunii. Cu toate acestea, daca nivelurile dense ale sufletului intrupat nu
sunt aliniate cu cele inalte (suflet parinte, supra-suflet, monada), sufletul
va fi expus tentatiilor si distragerilor care pot sa afecteze procesul
ascensiunii.
Sunt oameni care au avut
declansat Programul Maestru dar au parasit de timpuriu procesul si chiar
aceasta lume datorita unor situatii extreme in care au intrat. Nu este ceva
dramatic, la nivelul lor sufletesc au acces la lumi eterice intermediare, zone
favorabile continuarii evolutiei. Totusi, ele ar fi putut merge mai departe in
aceasta viata.
Aplicand repetitiv
procedeul suprapunerii Sinelui 7D peste sinele intrupat, se produce o
realiniere a celulelor fizice cu Tiparul Divin, care favorizeaza si alinierea
aspectelor dense cu nivelurile inalte. Repetitia este necesara (si noi o
realizam in cadrul grupului de meditatie), deoarece exista multa densitate si
programare negativa in lume si in fiecare om, aceasta trebuind depasita prin
disciplina si repetitie. Bineinteles, disciplina nu exclude a ne bucura de cele
ce viata fizica le ofera, intr-un mod cat mai aliniat cu adevarata natura
umana.
Pentru a nu intinde prea
mult mesajul, am sa concluzionez, spunand ca procedeul include o calatorie
meditativa la Momentul Originar al nasterii sufletului tau individual precum si
o fuzionare a doua linii temporale. Include si aspecte pe care le intalnim in
procedeul numit Vindecarea Liniei Temporale.
Toate procedurile pe care
le-am descris in cele acest articol si in precedentul, ceea ce realizez in
sesiuni, consiliere si grupul de meditatie, sunt rezultatul unui studiu intens
si a unei practici si cunoasteri solide ca urmare a scolilor spirituale pe care
le-am urmat si experimentat in detaliu.
In incheiere, cine doreste
mai multe amanunte despre sesiuni, consiliere, grup de meditatie sau despre
informatiile de mai sus, imi poate scrie oricand (mesaj FB, pagina de contact
blog) pentru mai multe detalii si raspund cu drag.
Listez mai jos in
comentarii link-urile utile de pe blog-ul meu, respectiv cel in care descriu
transmutatia, sesiunile si indrumarea spirituala precum si grupul de meditatie.
(Adrian Pascanu)
- Link: Transmutatie
https://albastruarcturian.wordpress.com/.../terapia-de.../
- Link: articol Sesiuni,
indrumari si experiente
https://albastruarcturian.wordpress.com/.../sesiuni.../
- Link consiliere:
https://albastruarcturian.wordpress.com/consiliereterapi.../
- Link grup meditatie:
https://albastruarcturian.wordpress.com/aeiwea-grup.../
Dacă vreți să îi consiliați/ învățați pe
alții cum să trăiască, asigurați-vă că voi înșivă trăiți acele învățături în
viața voastră personală. Și nu spun că trebuie să fiți perfecți, spun că este
necesar să trăiți adevărul pe care-l propovăduiți, înainte de a le da sfaturi/
lecții altora despre cum să-și trăiască viața.
Nu mai promovați acele învățături din
vorbe, fiți un exemplu viu pentru ce înseamnă a trăi în viața de zi cu zi acele
învățături! Dacă voi nu aplicați în viața voastră acele lucruri nu sunteți
decât niște ipocriți.
Spre exemplu, tu ești măritată cu un
narcisist și îi spui fetei tale: „Nu-mi place deloc băiatul cu care te
întâlnești”.
„De ce nu-ți place?”
„Pentru că e așa și așa și așa.”
„Ceea ce-mi spui este că nu-ți place de
el pentru că seamănă cu tata”.
E ceva în neregulă în tabloul ăsta, nu
ți se pare? Tu nu ai integritate, te afli într-o relație cu un narcisist, nu ai
stabilit limite sănătoase în propria relație, dar îi spui fiicei tale că nu-ți
place narcisistul cu care se întâlnește ea?!
Și știu că nu e ușor să trăiești în
integritate, știu că nu e ușor să admiți că relația ta este una disfuncțională/
toxică, nu e ușor să admiți că e necesar să iei niște decizii dificile, dar nu
le mai da altora lecții, dacă tu însuți/ însăți nu aplici în viața ta acele
învățături! Nu le mai da lecții altora dacă tu preferi să taci și să înghiți în
propria relație/ viață și eventual îți mai spui și că ești spiritual(ă)!
Nu, nu ești spiritual(ă). Ești pasiv(ă),
ești în negare, ești un om care trăiește în frică și în minciună. (Michael
Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Limitele în relații nu se referă la
faptul că oamenii „buni” impun restricții oamenilor „răi”.
Limitele în relații se referă la faptul
că oamenii sănătoși la nivel mental, emoțional și psihologic stabilesc reguli
care duc la menținerea sănătății lor.
Nu e vorba de o baricadă care desparte
oamenii „buni” de oamenii „răi”, ci de faptul că oamenii sănătoși iau măsurile
adecvate pentru a rămâne în spațiul sănătății mentale, emoționale și
psihologice.
Lipsa limitelor sănătoase în relații
creează tot felul de dependențe, inclusiv codependența. Lipsa limitelor
sănătoase în relații indică faptul că persoana respectivă nu are o relație
sănătoasă cu sine însăși, nu se cunoaște pe sine.
Dacă vrei să trăiești la modul sănătos
este necesar să stabilești limite sănătoase în relații, nu se poate altfel.
La nivelul corpului fizic, dacă vrei
să-ți dezvolți anumiți mușchi, trebuie să te antrenezi, să folosești sistematic
acei mușchi; la nivel spiritual este necesar să-ți folosești sistematic
„mușchii spirituali” – limitele în relații.
„Nu”, „Simt că nu mi se potrivește chestia
asta. Mulțumesc, dar nu sunt interesat”, „Asta nu rezonează cu mine" –
acestea sunt limite. Și nu e vorba de egoism, este vorba despre a fi conștient
ce este benefic pentru sănătatea ta la toate nivelurile, de a stabili limite în
consecință și de a te asigura că ele sunt respectate. (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Eu sunt
uimit când oamenii care vin la consiliere îmi zic că nu pot să spună „Nu”,
fiindcă mama/ tata/ partenerul/ partenera/ copiii/ prietenii s-ar supăra.
„Îmi spui că
în relația ta de cuplu, care este toxică, nu poți stabili niște limite, nu poți
spune «Nu-ți mai permit așa ceva»?”
„Da, asta
spun. Nu pot face asta.”
„Dacă fiica
ta s-ar afla într-o asemenea relație ai sfătui-o să rămână în acea relație?”
De fiecare
dată când întreb asta, femeile respective spun „Nu”.
Nu trebuie
să fii spiritual ca să-ți dai seama că aceea este o relație care te distruge,
nu-ți trebuie cine știe ce inteligență, e o chestie de bun simț. Este evident
că nu i-ai dori o astfel de relație nimănui. Deci practic tu spui că nu i-ai
dori așa ceva altei persoanei, dar e în regulă dacă ți se întâmplă ție. De ce?
Răspunsul e
simplu: astfel de femei nu se iubesc pe ele însele suficient de mult ca să
spună „Nu” unui asemenea nivel de toxicitate.
Și știu, o
să-mi spuneți că nu aveți bani ca să vă descurcați de unele singure, că nu vă
puteți permite să creșteți copiii numai din salariul vostru, etc; înțeleg
aceste argumente economice/ financiare, dar eu vă spun că este de preferat să
fiți singure și speriate pentru o perioadă, dar sănătoase, decât să aveți o
oarecare siguranță financiară și să fiți bolnave.
Este foarte
periculos pentru sănătatea voastră să rămâneți într-o asemenea relație. Vă
spun: nu vă puteți permite așa ceva, n-o să se termine cu bine, o să plătiți
scump faptul că rămâneți în acea toxicitate. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Stabiliți limite sănătoase când vedeți
că nu există progres într-o relație.
Spre exemplu, dacă aveți un client cu
care faceți consiliere și vedeți că nu progresează deloc după mai multe
ședințe, sugerați-i să încerce să lucreze cu un alt terapeut.
Și nu e cazul să-i spuneți în față „Se
pare că nu înțelegi nimic din ce-ți spun. Îmi pierd timpul cu tine și nu sunt
dispus să mai fac asta”. Puteți să-i spuneți ceva la modul: „Îmi pare rău, dar
eu nu te mai pot ajuta. Cred că este mai bine pentru tine să-ți cauți un alt
terapeut”.
Stabiliți limite sănătoase și când este
vorba de situații în care nu câștigă nimeni.
De exemplu, îmi spui „Nu pot vorbi cu
mama la telefon mai mult de 10 minute, că începem să ne certăm. Parcă este un
făcut. Nu există discuție să nu iasă cu ceartă și să ne lase pe amândouă cu un
gust amar, în final”.
Eu o să-ți sugerez să limitezi
discuțiile voastre la 9 minute.
„Nu, nu pot să fac asta, pentru că ea
vrea să vorbim mai mult. Dacă nu stau de vorbă cu ea cel puțin 30 de minute
este ofensată și îmi reproșează că nu sunt o fiică bună.”
Și eu o să-ți sugerez ca după ce au
trecut 9 minute să-i spui „A luat foc ceva, trebuie să închid. Și știu că ești
ofensată și o să-mi spui că sunt o fiică rea, dar nu mă deranjează. Pa!” și să
închizi telefonul. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Eu v-am vorbit despre limite în relații
și despre modul în care puteți trata diverse situații, însă rămâne la
latitudinea voastră să decideți cum procedați în fiecare caz în parte.
Limitele sănătoase înseamnă, printre
altele, să vă folosiți discernământul când ascultați ceea ce vă spun alții
(inclusiv eu) și să decideți care este atitudinea sănătoasă în situația
concretă în care vă aflați voi. Nu înghițiți nimic pe nemestecate, nu luați o
decizie radicală dacă adânc în interiorul vostru simțiți că încă nu sunteți
pregătiți pentru o asemenea decizie sau nu puteți face față consecințelor
imediate. Pentru că, spre exemplu, eu pot să vă spun „Într-o asemenea situație
limitele sănătoase ar însemna asta”, iar voi puteți să gândiți: „Da, dar ca să
fac asta am nevoie de câteva luni, ca să pregătesc lucrurile, în așa fel încât
să pot face față consecințelor acelei decizii”.
Foarte bine, ia-ți câteva luni și fă ce
ai de făcut! Asta înseamnă să ai limite sănătoase. Nu asculta orbește ce îți
spun eu, ci verifică în interior dacă sfatul meu poate fi aplicat imediat sau
este nevoie de niște pregătiri care mai durează ceva timp, astfel încât
tranziția să fie mai ușoară pentru tine și celelalte persoane implicate.
Ascultați sfaturile care vi se oferă,
dar folosiți-vă discernământul înainte de a lua orice decizie, fiindcă numai
voi știți ce înseamnă „limite sănătoase” pentru voi și de ce gen de organizare/
pregătire este nevoie înainte de a lua o decizie radicală în situația concretă
în care vă aflați voi.
Poate că un anumit învățător spiritual
sau un terapeut vă spune „Asta înseamnă limite sănătoase în situația X” și voi
simțiți că rezonați cu ceea ce vă spune acel om, însă folosiți-vă discernământul
pentru a stabili cum și când puteți aplica acel sfat în cazul vostru. E ceva de
genul „Da, simt că rezonez cu ceea ce-mi spui, însă din anumite motive nu pot
pune în practică acest sfat chiar de azi, pentru că mai am niște lucruri de
rezolvat, înainte de a face o alegere atât de radicală. Pot însă să fac asta și
asta și asta și în 2 luni voi putea lua acea decizie radicală și tranziția va
fi mai ușoară pentru cei implicați”. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Învățătorii spirituali ne cer să-i
ajutăm pe cei aflați în nevoie, să fim buni și generoși, dar unii oameni
interpretează greșit aceste îndemnuri. Ei au impresia că asta înseamnă să le
faci mereu pe plac altora, să le permiți să profite de tine, să-ți sacrifici
propriul bine pentru binele altora, să le permiți altora să ia și pielea de pe
tine. Nu, nu despre asta este vorba.
Dacă un om îți cere ajutorul, ajută-l,
în măsura în care poți, dar asigură-te că nu-l ajuți să facă ceva ce te rănește
pe tine sau pe el.
Dacă un om îți spune „Știu că ești
foarte ocupat acum, dar sunt într-o situație disperată. Te rog, poți să mă
asculți pentru câteva clipe?”, încearcă să-ți faci timp pentru a-l asculta și
dacă îți stă în putință, pentru a-l ajuta.
Dacă însă persoana respectivă face asta
iar și iar, îți ocupă o grămadă de timp și, spre exemplu, te face să întârzii
în mod repetat la slujbă și ajungi să-ți pierzi slujba, pentru că ești ocupat
cu a-i rezolva ei nenumăratele probleme „urgente”, ăsta nu mai este ajutor; e
necesar să stabilești limite sănătoase în relația cu acel om. Este clar că
persoana respectivă profită de tine și este la fel de clar că nu o ajuți cu
adevărat, permițându-i să-și arunce poverile pe umerii tăi.
La fel se întâmplă și când este vorba
despre iertare: dacă un om se comportă în mod sistematic într-un mod lipsit de
respect/ abuziv la adresa ta și tu îl ierți iar și iar și rămâi alături de el,
înseamnă că nu ai stabilit de limite sănătoase în relația voastră. Acest gen de
„iertare” îl face pe acel om să înțeleagă că poate să continue să te rănească,
fiindcă nu există consecințe pentru comportamentul lui.
Dacă însă atunci când își cere scuze
prima oară îi spui la modul ferm: „Te iert, subiectul este încheiat în ceea ce
privește acest incident. Dar vreau să fie clar: nu mai face a doua oară asta, pentru
că vor exista consecințe”. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Multe persoane din comunitatea
spirituală au probleme în a stabili limite sănătoase în relații.
Mulți oameni cred că a fi spiritual
înseamnă a le permite celorlalți să se comporte cum vor, a tolera orice gen de
comportamente, oricui.
Nu, spiritualitatea nu înseamnă asta.
Spiritualitatea înseamnă, printre altele, a spune clar „Nu” când simți că e
„Nu”, înseamnă a spune clar „Eu nu permit așa ceva” și a te asigura că atunci
când îți încalcă limitele, oamenii suportă consecințele comportamentelor lor.
Și nu spui „Nu” cu resentimente/
dușmănie/ ranchiună/ furie, nu judeci acel om, ci pur și simplu îți rostești
adevărul, îl spui din inimă. Iar dacă cineva se supără că nu-i permiți să se
comporte cu tine cum are el chef, este problema lui. (Michael Mirdad) Traducerea
Mihaela Dan
Independența interioară creează
independența exterioară, nu invers.
Oamenii spun: „Muncesc mult ca să adun
bani și să fiu independent din punct de vedere financiar când ies la pensie, să
pot să fac ce-mi doresc, să călătoresc”. Și mulți dintre ei mor la scurt timp
după ce s-au pensionat...
Este necesar să învățăm să ne găsim
independența în interior; dacă faci asta, nu mai este nevoie să ajungi la
pensie ca să ai parte de independență exterioară, poți să ți-o creezi mai
devreme.
Cei mai mulți oameni se concentrează pe
a obține direct independența exterioară.
„De-abia aștept să mă mărit, ca să am o
independență financiară!”
„De-abia aștept să divorțez, ca să îmi
recapăt independența!”
Dacă tu ai nevoie să se întâmple ceva în
exterior/ depinzi de ceva din exterior ca să poți fi independent, despre ce
independență vorbești?
În general, independența interioară nu o
obții luptându-te pentru ea, semnând petiții, ieșind în stradă. Uneori, însă,
este necesar să ajungi la un gen de „luptă”, pentru a-ți obține independența
interioară, însă atunci o faci doar pentru că ești ghidat să procedezi în acel
mod, pentru că nu mai ai altă variantă, nu o faci din spațiul egoului și nu îți
propui să-l rănești cât mai mult pe celălalt, să-l distrugi. Dacă o faci cu
ură/ resentimente, nu ți-ai obținut cu adevărat independența, chiar dacă
documentele legale spun că ai obținut-o.
Asigurați-vă că acționați în aliniere cu
Dumnezeu atunci când „vă luptați” pentru a vă obține independența interioară.
Deci ideea nu este dacă să faceți sau nu un anumit lucru care poate fi asimilat
unei „lupte”, ideea este CUM îl faceți. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Egoul interpretează într-un mod eronat
conceptul de „liber arbitru” și promovează un tip nesănătos de liber arbitru.
Egoul ne va face să credem că lupta
noastră e „dreaptă”/ luptăm pentru o cauză dreaptă, când de fapt, luptăm pentru
ce crede egoul nostru că e „drept”, pentru ce-i convine lui.
„E dreptul meu să-mi rostesc adevărul!”
Da, e dreptul tău să-ți rostești
adevărul, dar pe ce ton îl rostești? Și ce „adevăr” rostești, pentru ce adevăr
te bați, pentru „adevărul” egoului tău, care vine din spațiul fricii?
La începuturi, creștinii au fost supuși
la mari persecuții de către romani, au fost omorâți pentru că ei aveau alte
credințe decât cele ale romanilor. În timp, creștinii au devenit din ce în ce
mai mulți, și-au ridicat vocea, au cerut independență față de romani și au
obținut independența. Și apoi creștinii au început să omoare oameni, să-i ardă
pe rug, pentru că aceia aveau alte credințe decât ei. Iar creștinii au spus că
ceea ce făceau ei nu este „rău”, pentru că oamenii omorâți de ei aveau o idee greșită
despre ce este vindecarea și credința.
Înțelegeți ce spun? Noi ne luptăm pentru
ceva ce considerăm că e „drept”, însă egoul nostru interpretează lucrurile după
cum vrea el și ceea ce iese nu e deloc bine.
Independența exterioară nu durează.
Independența exterioară depinde de lucruri/ persoane din exterior și de aceea
nu durează, poate fi pierdută oricând.
Independența interioară vine din starea
de pace interioară și depinde numai de noi să ne păstrăm pacea interioară.
(Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Decât să-ți iei un mentor/ coach care să
te învețe să fii bătăios când e vorba de a-ți spune părerea, să fii mai mult
decât ferm (adică oarecum agresiv) în încercarea de a-i face pe alții să te
asculte/ facă ce vrei tu, să te impui în fața celor care până acum nu te
ascultau, ți-aș sugera ca mai degrabă să găsești un om care să te ajute să vezi
lucrurile dintr-o altă perspectivă, mai profundă.
Spre exemplu, un om ca Viktor Frankl,
supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, o să-ți spună: „În viață trecem și
prin situații foarte dificile. Eu am fost la Auschwitz; tu ai o problemă cu
mama ta, care nu te iubește și te-a traumatizat. Care dintre noi crezi că a
trecut printr-o situație mai dificilă?
Dacă eu am putut să supraviețuiesc
lagărului de la Auschwitz, cred că poți și tu să faci față mamei tale, care
este rea cu tine.
Dar eu nu mi-am câștigat libertatea prin
a picheta lagărul, eu am câștigat-o prin a capitula și a-mi găsi libertatea în
interior”.
Așa a făcut și Mandela și alții. Este
posibil să-ți găsești libertatea și pacea în interior, te poți antrena în a
realiza asta.
Eu sunt uimit când oamenii îmi spun că
muncesc foarte mult decenii la rând ca să adune bani, pentru ca atunci când se
pensionează să fie independenți din punct de vedere financiar și să poată să
facă ce le place. Practic, ei își amână la modul intenționat independența
pentru după pensie, deși nici nu e sigur că vor apuca pensia.
Eu, unul, merg pe principiul că atunci
când urmez ghidarea lui Dumnezeu, mi se vor oferi resursele potrivite la momentul
potrivit; prefer independența acum, nu cea de după pensie.
Da, egoul meu ar vrea să știe că are o
„siguranță”/ „stabilitate”, pentru orice eventualitate, dar eu știu că atunci
când trăiești în aliniere cu Dumnezeu lucrurile funcționează altfel, așa că îmi
găsesc stabilitatea în interior.
Și nu se pune problema la modul „Speram
să am parte de o viață frumoasă, prosperă, fericită, dar dacă acum am decis să
aleg să funcționez în aliniere cu Dumnezeu, asta e, se pare că n-o să am parte
de așa ceva...”. Cele doua variante nu se exclud una pe alta, deși oamenii au
impresia că se exclud.
Atunci când co-creezi cu Dumnezeu îți
poți crea o viață nouă, mai prosperă decât cea de dinainte. Putem avea o viață
frumoasă, fericită, prosperă, funcționând în aliniere cu Dumnezeu. Ghidarea
divină ne spune în ce proiecte să ne implicăm, cu ce oameni să lucrăm, ce
decizii să luăm, în ce anume să investim. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
" Efectele benefice ale Meditatiei
- Beyondmind
3 minute – produc schimbări în câmpul electromagnetic
uman, se îmbunătățește circulația și balanța biochimică a sângelui.
7 minute – încep să se modifice ușor
anumite pattern-uri de gândire din creier, crește diametrul câmpului
electromagnetic individual – aura .
11 minute – încep să se producă
schimbări în sistemul nervos și endocrin al organismului.
22 minute – permite „celor trei minți”
(negativă, pozitivă și neutră) să se echilibreze și să înceapă să lucreze
împreună. Subconștientul începe să se purifice.
31 minute – permite glandelor endocrine,
respirației și concentrării să influențeze simultan celulele și ritmurile
organismului. Secreția glandelor endocrine este complet echilibrată, la fel și
energia eterică a chakrelor (acestea fiind punctele de conjuncție energetică
dintre centrii fizici și spirituali).
62 minute – produce modificări în
substanța cenușie a creierului. Stimulează lobii frontali ai creierului,
hipofiza și glanda pineală. Prin intermediul corpului fizic, a emoțiilor și a
stării mentale se stabilește comunicarea cu Divinitatea din interior. Umbra din
mentalul subconștient, precum și proiecțiile externe sunt integrate.
2,5 ore – modifică psihicul, în funcție
de câmpul magnetic înconjurător astfel, încât mentalul subconștient să se
fixeze într-o schemă nouă de funcționare, sub influența Conștiinței Universale.
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE
NUMĂRUL ZILELOR DE PRACTICĂ
40 zile – ne scapă de un obicei nociv
90 zile – permit dobândirea unui obicei
nou, benefic
120 zile – manifestarea firească a unui
nou obicei/abilități
1000 zile – obiceiul/abilitatea este
adusă la măiestrie
EFECTELE MEDITAȚIEI ÎN FUNCȚIE DE
NUMĂRUL CELOR CE MEDITEAZĂ
Orice meditație este o incredibilă
armonizare cu natura și Universul; dar atunci când mai există și alți oameni
lângă noi, efectul unei astfel de meditații colective devine mult mai puternic.
” În Epoca de Aur oamenii vor învăța cu
toții să se unească între ei. Și această unire are și ea propriile ei legi de
manifestare:
Două aure umane se amplifică între ele
de până la 7 ori, dacă oamenii sunt uniți de aceeași idee, frecvența lor e
aceeași și ei meditează pentru un scop comun.
3 de oameni – aurele se amplifică de 7
ori la pătrat, adică de 49 de ori.
Dacă se unesc în meditație 4 persoane –
ei își amplifică reciproc aurele cu 7 la puterea a 3-a, adică de 343 ori!
Prin urmare, cu cât mai mulți oameni cu
același nivel de elevare meditează împreună, cu atât mai valoros devine fiecare
membru, ce li se alătură în continuare, deoarece el crește exponențial puterea
meditației. Colectivul uman evoluat este o mare putere!”
Sursa: Konstantin Tsiolkovsky, „Despre
puterea unității” Traducerea Mihaela Dan
În calitate de Fiinte Stelare,
StarSeeds, Lumini prin lume trebuie sa ne reamintim următoarele:
1. Întotdeauna vom ieși în evidență și
vom fi inadaptații societății - cei care se conformează deloc. Așa și trebuie
să fie, întrucât ne lăsăm deloc păcăliți de iluzia conformismului, a
programării false și suntem deloc meniți să acceptam limitările nimănui.
2. Mulți dintre noi vom avea vieți
extrem de dificile și am știut acest lucru înainte de a ne încarna pe această
planetă. Am știut cum va fi viața pe această planetă și am fost de acord să
venim aici în aceste vremuri. Noi am ales super entuziasti sa coboram in
densitatea de aici, din matrix.
3. Multe dintre sufletele care aparțin grupurilor
de suflete foarte evoluate, precum Cei Iluminați, Grațiile, Cei Iubitori,
Păstrătorii Înțelepciunii, Aducătorii de Har vor avea vieți extrem de dificile
- din cauza tiparelor negative din vieți trecute, dar și din cauză că
majoritatea acestor suflete au acceptat să preia multe în această încarnare
pentru a ridica nivelul de conștiință, pentru a stabiliza Corpul de Lumină,
pentru a vindecare și ridica întreaga omenire. De obicei preiau multă
suferință, întrucât vindecătorul rănit este cel care vindecă; vindecând
conștiința colectivă ajutăm ascensionarea colectivului.
4. Sufletul întotdeauna vă va ghida
către cel mai înalt scop al sufletului și vă va aduce înapoi pe această cale,
chiar dacă vă rătăciți. Și asta deoarece v-ați încarnat aici mai întâi și mai
întâi pentru a aduce schimbarea și pentru a asista la renașterea planetei și a
întregii umanități. Dacă vă rătăciți, întotdeauna vi se va reaminti, într-un
fel sau altul, motivul pentru care vă aflați aici. De cele mai multe ori se va
întâmpla ceva , care vă va trezi.
5. Cu cât mai evoluat este sufletul
vostru, cu atât mai multe dificultăți veți întâmpina - se asteapta multe de la
cei cărora li se dau multe daruri. Dacă serviți ( being in service) si ajutati
oamenii autentic, din inimă, atunci vă veți abandona întrega viață în Mâinile
Lui Dumnezeu și veți servi cu întreaga voastră ființă.
6. Cu cât sunteți mai aliniați la scopul
sufletului, cu atât veți simți mai mult acea pace interioară, acea cunoaștere
profundă, bucuria supremă de a trăi în acord cu sufletul și grupul vostru de
suflete. Va deveni un mod de viață. Inima vi se va deschide la noi și profunde
niveluri de iubire și lumină.Constiinta Christica.
7. Cu cât mai înaltă este chemarea, cu
atât se așteaptă mai multe de la voi. Însă ați fost de acord cu toate acestea
înainte de a vă naște, iar trăindu-vă chemarea veți fi îndemnați să serviți în
moduri noi și însemnate."
(Judith Kusel) Traducerea Mihaela Dan
„Vindecarea"
nu înseamnă neapărat şi întotdeauna recuperarea corpului fizic după o boală.
Vindecarea poate să însemne şi eliberarea de frici vechi, păstrate pentru mult
timp sau de gânduri negative faţă de sine sau faţă de alţii.
Dacă
înţelegeți limbajul energiei, deveniţi capabili să vă vedeţi propriul Spirit în
propriul trup şi să înţelegeţi ce vă face pe voi puternici. Asta vă va da o
nouă perspectivă asupra puterii personale. Veţi învăţa, de asemenea, ce anume
vă slăbeşte spiritul şi puterea personală, astfel încât să opriţi pierderile de
energie care vă sleiau până acum.
Folosirea
limbajului energiei şi înţelegerea sistemului energetic uman vă va ajuta să
obțineți informații intuitive mai clare de la propriul corp fizic, ceea ce
elimină senzaţia că vă căutaţi informaţiile orbeşte, în gol.
Suntem
meniţi să ne descoperim atât puterea noastră personală, cât şi faptul că noi
toți trăim într-un context spiritual.
Noi
avem un corp fizic care din anumite motive devine bolnav și care uneori se
vindecă.
De
asemenea, noi toți trecem prin crize emoţionale şi psihologice comune
experienţei umane. Oricine se teme de abandon, de pierdere, de trădare; furia
este o otravă înăuntrul unui trup evreu, la fel cum este şi în trupul unui
creştin sau hindus.
Noi
toţi suntem atraşi de iubire.
Când
vine vorba de sănătatea corpurilor noastre, nu există diferenţe între noi.
Este
important să învățăm limbajul spiritual al Vederii simbolice. Vederea simbolică
este un mod de a vedea şi de a te înţelege pe tine, pe alţi oameni şi
evenimentele vieţii în termenii tiparelor arhetipale universale. Dezvoltarea
Vederii simbolice vă va spori abilitățile intuitive, pentru că vă va permite să
vedeți înţelesul simbolic al evenimentelor, al oamenilor şi al încercărilor
prin care treceți şi în mod special, înţelesul încercării care poate este cea
mai dureroasă dintre toate - boala. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
Oamenii care participă la seminariile şi
conferinţele mele sunt fie profesionişti în domeniul sănătăţii, fie oameni care
caută ajutor pentru propria lor sănătate, fie oameni care doresc să devină
vindecători intuitivi. Ei împărtăşesc însă dorinţa de a înţelege puterea
Spiritului lor. Vor să-și dezvolte claritatea internă, propria voce intuitivă.
Doctorii care vin la seminariile mele
îmi vorbesc despre frustrările pe care le au atunci când au sentimentul că la
baza bolii pacientului se află o cauză emoţională sau chiar spirituală, dar nu
au libertatea de a da un diagnostic spiritual, pentru că ideile spirituale nu
sunt recunoscute în ştiinţa convenţională. Mulţi doctori cenzurează
informațiile intuitive pe care le accesează, pentru că, aşa cum s-a exprimat cineva,
„bănuiala şi dovada sunt incompatibile cu cerinţele companiilor de asigurări de
sănătate".
Un alt doctor mi-a spus: „N-am nevoie de
intuiţie medicală. Am destulă. Vreau să învăţ despre tiparele familiale şi
problemele spirituale mai adânci ale pacienţilor mei, pentru că ştiu că acestea
sunt problemele pe care trebuie să le vindece. Ei au nevoie de ceva mai mult
decât de medicamentele care doar ascund simptomele pentru o perioadă de
timp".
Dorinţa de a identifica un context
spiritual pentru fiecare încercare prin care trecem şi de a găsi o interpretare
spirituală a vieţii este universală.
Eu cred că limbajul energiei şi practica
Vederii simbolice poate ajuta în crearea unui pod peste prăpastia dintre
medicina convenţională şi medicina intuitivă/ holistică. (Caroline Myss –
„Anatomia Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Înainte de instalarea unei boli apar
„semnale energetice” precum o letargie prelungită, oboseală, depresie, care ne
anunţă că ne pierdem vitalitatea. Oamenii aflați în asemenea situație caută
ajutor la doctorii lor, pentru că nu se simt bine – și nu edimt bine pentru că
există o pierdere de energie în corpul lor. Dar în mod frecvent analizele
medicale nu arată că ceva ar fi în neregulă, pentru că aceste analize nu pot
înregistra încă nimic la nivel fizic, totul este deocamdată la nivel energetic.
Analizele medicale convenţionale nu pot măsura pierderea energetică şi cei mai
mulţi doctori nu dau credit ideii de disfuncţie energetică.
Există însă doctori care înţeleg corpul
uman ca fiind atât un sistem fizic, cât şi un sistem energetic ce funcționează
într-un context spiritual. Intuiţia medicală îi poate ajuta pe aceștia să
identifice starea energetică a unei boli fizice şi să trateze atât cauza reală,
cât şi simptomele. Tratamentul în câmpul energetic poate include multe terapii,
cum ar fi consilierea psihologică, acupunctura, masajul şi homeopatia.
Ingredientul esenţial pentru vindecarea
energetică rămâne, totuşi, implicarea activă a pacientului. Indiferent cât de
rapid te avertizează un vindecător intuitiv despre probabilitatea apariției
unei boli, avertismentele nu vindecă; acţiunea da.
Ideea unui program de rezidenţiat în
medicina intuitivă ar fi părut scandaloasă acum zece ani. Cu toate acestea,
societatea a devenit din ce în ce mai deschisă către tratamentele care folosesc
cunoaşterea străveche a curgerii energiei prin şi în jurul corpului uman, inclusiv
acupunctura, presopunctura şi chi kung. Aşa cum scria Larry Dossey în „Sensul
şi medicina”, avem nevoie să practicăm terapii din "Era a lll-a a
medicinei", terapii care să combine interpretările spirituale şi fizice,
holistice şi alopate asupra vindecării fizice şi emoţionale.
În opinia mea, diagnosticienii intuitivi
vor deveni, până la urmă, membri esenţiali ai unei echipe de îngrijire a
sănătăţii peste tot în lume. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea
Mihaela Dan
Noi ne ţesem energia în evenimentele şi
relaţiile din viaţa noastră.
Unii oameni şi-au ţesut energia în
lucruri negative şi pentru a-şi redobândi sănătatea trebuie să se retragă
pentru un timp, să oprească scurgerile energetice şi să înveţe să meargă din
nou drept.
Poţi fi vegetarian şi poți să alergi
şase mile pe zi, dar dacă eşti prins într-o relaţie abuzivă sau îţi urăşti
serviciul sau ai certuri zilnice cu părinţii, tu pierzi energie/ putere,
funcționând într-un tipar comportamental care te conduce către boală sau care
împiedică vindecarea de o boală. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea
Mihaela Dan
Corpul nostru fizic este înconjurat de
un câmp de energie care reprezintă atât un centru informaţional, cât şi un
sistem de percepţie foarte sensibil. Suntem în comunicare continuă cu tot ceea
ce este în jurul nostru prin intermediul acestui sistem care este format
dintr-un un fel de electricitate conştientă, care transmite şi primeşte mesaje
către şi de la corpurile altor oameni. Acestea sunt mesajele pe care le percep
persoanele intuitive.
Practicienii medicinei energetice susţin
că acest câmp energetic menţine şi reflectă energia fiecărui individ. Ne
înconjoară şi poartă energia emoţională creată de experienţele noastre, fie ele
interne sau externe, pozitive sau negative.
Acesta forţă emoţională influenţează
ţesutul fizic din corpurile noastre. În acest fel biografia noastră - care este
alcătuită din experienţele de viaţă - devine biologia noastră.
Experienţele care poartă energie
emoţională în sistemele noastre energetice includ: relaţiile prezente sau din
trecut (relații personale, profesionale, sociale, etc); experienţe şi amintiri
profunde sau traumatizante; tipare de credinţă şi atitudini, inclusiv toate
superstiţiile şi credinţele spirituale. Emoţiile rezultate din aceste
experienţe sunt înscrise în coduri în sistemele noastre biologice şi contribuie
la formarea ţesutului celular, care generează o energie ce reflectă emoţiile
respective.
Aceste impresii energetice formează un
limbaj energetic care poartă la propriu, dar şi simbolic, informaţia pe care un
diagnostician intuitiv o poate citi.
Experienţele pozitive şi negative se
înregistrează atât în țesutul nostru celular, cât şi în câmpul nostru
energetic. Emoţiile noastre sunt stocate fizic în corpurile noastre şi
interacţionează cu celulele şi ţesuturile noastre. Dacă o persoană poate simţi
intuitiv că îşi pierde energia din cauza unei situaţii stresante şi apoi
acționează în așa fel, încât să redreseze pierderea de energie, atunci
probabilitatea ca stresul să se transforme într-o criză fizică este mult
redusă, dacă nu chiar eliminată complet. (Caroline Myss – „Anatomia
Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Conform medicinei energetice, cu toţii
suntem cărţi de istorie însufleţite. Corpurile noastre conţin istoria noastră -
fiecare capitol, rând şi vers al fiecărui eveniment şi al fiecărei relaţii din
viaţa noastră.
În timp ce vieţile noastre se
desfăşoară, sănătatea noastră biologică devine o declaraţie biografică ce
trăieşte şi respiră, care ne relevă puterea, slăbiciunile, speranţele şi
fricile.
Fiecare gând pe care-l aveți are efecte
în sistemul vostru biologic şi activează un răspuns psihologic. Unele gânduri
sunt ca exploziile de adâncime, cauzează un șir de reacţii în corp. O frică, de
exemplu, activează fiecare sistem al corpului: stomacul ţi se strânge, inima
bate mai repede şi începi să transpiri.
Un gând de iubire îţi poate relaxa
întregul corp.
Unele gânduri sunt mai subtile, iar
altele sunt chiar inconştiente. Multe sunt lipsite de sens şi scop şi trec prin
corp precum vântul, nesolicitând o atenţie conştientă, iar influenţa lor asupra
sănătăţii este minimă. Pe de altă parte, fiecare gând conştient şi unele dintre
gândurile inconştiente generează un răspuns psihologic.
Toate gândurile noastre, indiferent de
conţinutul lor, intră mai întâi în sistemul nostru ca energie. Acelea care
poartă o energie emoţională, mentală, psihologică sau spirituală produc
răspunsuri biologice, care sunt apoi stocate în memoria celulară. În acest fel,
biografiile noastre sunt imprimate în sistemele noastre biologice gradat, zi de
zi. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Procesul tratamentului medical este unul
pasiv, ceea ce înseamnă că pacientul înclină să paseze întreaga
responsabilitate asupra doctorului şi a tratamentului prescris, în loc să
încerce să lucreze cu boala la modul activ, redobândindu-şi sănătatea.
Vindecarea, pe de altă parte, este un
proces intern activ, care include investigarea propriilor atitudini, amintiri
și a sistemului de credinţe, cu dorinţa de a elibera toate tiparele negative
care opresc vindecarea completă la nivel emoţional şi spiritual. Această
analiză internă înseamnă, printre altele, să fii dispus să vezi şi să accepți
niște adevăruri inconfortabile/ dureroase despre viaţa ta şi despre cum ţi-ai
folosit energia și de asemenea, înseamnă să începi să-ți foloseşti energia
într-un mod care susține cultivarea iubirii de sine, a respectului față de sine
şi a sănătăţii.
Într-un tratament medical convenţional
pacientul urmează un tratament/ program prescris de un doctor, astfel încât
responsabilitatea vindecării este pe umerii doctorului. Cooperarea pacientului
cu medicul este cu siguranţă apreciată în timpul tratamentului, însă atitudinea
pacientului este considerată neimportantă pentru proces - medicamentele si
chirurgia trebuie să realizeze cea mai mare parte a vindecării.
Prin contrast, în terapia holistică
decizia pacientului de a se implica la modul activ în propriul său proces de
vindecare este necesară pentru succesul vindecării.
Medicina holistică şi cea convenţională
presupun două atitudini complet diferite ale pacientului în privinţa puterii:
una activă și celalaltă, pasivă. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea
Mihaela Dan
Dacă discutăm despre sistemul energetic
uman, interacţiunile noastre individuale cu mediul pot fi considerate simbolic
ca niște circuite electromagnetice. Aceste circuite trec prin corpul nostru şi
ne conectează cu obiecte şi oameni din exterior. Aceste circuite sunt adevărate
cărări ale energiei.
Adesea aud oameni spunând că simt că
simt că „au rămas agăţaţi” de o persoană sau de o experienţă din trecut și nu
se pot elibera de ea.
Unii oameni remarcă faptul că sunt
„sleiți energetic” după ce au petrecut ceva timp alături de o anumită persoană
sau într-un anumit loc.
Aceste expresii se apropie mai mult
decât ne închipuim de o
descriere a interacţiunii câmpului
nostru energetic cu mediul.
Atunci când oamenii spun că „au rămas
agăţaţi" de cineva sau de ceva sau când se identifică cu obiecte/ bunuri/
proprietăți, etc, ei realizează în mod inconştient o diagnosticare intuitivă -
identifică din ce cauză pierd putere. Eu numesc acest tip de oameni
„Achizitori”.
Tipul absolut de Achizitor este
dependentul. Indiferent de genul de dependenţă pe care o are o persoană -
dependenţă de droguri, alcool, de nevoia de a-i controla pe ceilalţi, etc -,
circuitele ei sunt atât de puternic conectate cu acea substanță/ acel
comportament, încât nu îşi mai folosește discernământul.
Pentru Achizitori este foarte greu să
îşi folosească intuiţia. Respectul față de sine, în cazul lor, este atât de
ataşat este de opinia altor persoane, încât ei neagă orice informaţie ce le-ar
putea parveni prin propria intuiţie, dacă aceasta nu este susținută din
exterior.
O intuiţie clară necesită capacitatea de
a-ți respecta propriile intuiții. Dacă ai nevoie de o altă persoană pentru a-ți
valida propriile impresii/ mesaje intuitive, asta îți limitează foarte mult
abilitățile intuitive.
Achizitorii privesc vindecarea ca o pe o
provocare mai dificilă decât cei care își asumă puterea personală.
Vindecarea este o sarcină personală.
Nimeni nu se poate vindeca pe meritul altei persoane. Putem să ajutăm/ asistăm
pe cineva în procesul vindecării, însă nimeni nu poate, de exemplu, să ierte pe
cineva în numele altcuiva. Nimeni nu poate elibereze în locul tău amintirile
sau experienţele dureroase pe care trebuie să le eliberezi pentru a te putea
vindeca. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Cei mai mulți dintre oamenii care au
luat parte de-a lungul anilor la seminariile mele au făcut-o pentru că au
înțeles că este nevoie de o schimbare în vieţile lor. Mulţi se tem să îşi
părăsească partenerul sau slujba, în timp ce alţii încearcă să găsească o cale
de a rezista într-o situaţie/ relație care nu este compatibilă cu nevoile lor
emoţionale.
Nici nu pot să număr câți oameni mi-au
spus: „Cred că îmi era mult mai bine înainte să realizez cât de nefericit
eram".
Odată ce am devenit conștienți de nevoile
noastre emoţionale, devine imposibil să le mai ignorăm.
Odată ce am devenit conştienţi de sursa
oricărei nefericiri, nu putem face să dispară acea conștientizare.
Odată ce am avut o revelație, nu mai
putem să o facem să dispară; trebuie să facem o alegere tranșantă.
Capacitatea noastră de a alege este o
putere activă, iar sentimentul că avem putere ne face să simțim atât emoţie,
cât şi teamă, pentru că ne face să dorim să schimbăm acele părţi ale vieţii
noastre care nu mai corespund cu ce ne dorim. Iar schimbarea acestor părţi ne
inspiră să ne uităm mai bine şi alte aspecte ale vieţii noastre care nu sunt
satisfăcătoare.
Schimbarea vieţii noastre este adesea
dificilă, din cauza „loialităţii” noastre. În general, suntem învăţaţi despre
loialitate în sânul familiei și ne este prezentată ca fiind legată în primul
rând de loialitatea față de familie.
Loialitatea faţă de sine, însă, este o
cu totul altă virtute, iar faptul că un om începe să-și fie loial lui însuși
produce o mare revoluţie în familie. Loialitatea faţă de sine, de exemplu,
poate determina o femeie să recunoască faptul că nu mai poate rămâne în acea
căsnicie. Când va împărtăşi această informaţie soţului, el îi se va spune:
"Gândeşte-te la copii!". Acest caz este unul extrem de des întâlnit,
unul al loialităţii faţă de grup, în confruntare cu loialitatea faţă de sine.
Unii oameni acceptă să rămână într-o
relație/ situaţie în care se simt nefericiți, în care simt că nu le mai este
locul, din loialitate față de alții/ relație/ familie. Cu toate acestea, la un
moment dat, corpul lor emoțional devine atât de împovărat, încât mintea nu mai
poate păcăli inima. Soţia nefericită va trebui să facă o alegere clară: rămâne
în acea căsătorie sau înaintează divorţul, dar în al doilea caz va fi încărcată
de vina că nu a fost loială familiei sale. (Caroline Myss – „Anatomia
Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Grupurile
de sprijin pentru oameni bolnavi reuşesc deseori să determine membrii lor să se
redefinească.
Atunci
când oamenii învață să se cunoască mai bine, să-și cunoască mai bine nevoile şi
să-și reevalueze viaţa din acest punct de vedere, ei admit că viața lor, așa
cum arată ea la acel moment, nu este acceptabilă/ potrivită pentru omul care
devin și nici pentru vindecarea lor. Ei înțeleg că trebuie să facă ceva pentru a
se schimba.
În
procesul vindecării ei învaţă să dea drumul oamenilor, activităților,
relațiilor, obiceiurilor, dependențelor care le reduc puterea/ energia.
Necesitatea
schimbării face ca vindecarea să fie o experienţă înspăimântătoare pentru mulţi
oameni. Aceşti oameni ştiu că schimbarea înseamnă că trebuie să spună adio unor
oameni/ relații/ activități/ obiceiuri/ dependențe. Ei intră într-o stare de
agitație în care vor, în acelaşi timp, şi să se elibereze de ceea ce le ia din
putere/ forța vitală, dar şi să rămână cu persoana/ relația/ activitatea
respectivă.
Unii
oameni sfârşesc prin a încerca să trăiască în cele două lumi simultan – ei nu
„locuiesc” 100% în lumea care nu li se mai potriveşte, dar nici nu se „mută”
definitiv într-o altă lume. De acea mulţi dintre oamenii care merg spre fântâna
vindecării, odată ajunşi acolo, descoperă că, de fapt, nu pot să bea din ea.
Vindecarea
necesită acţiune din partea persoanei respective. Nu este ceva pasiv. (Caroline
Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
În opinia mea, dacă discutăm despre
vindecare și sănătate la toate nivelurile, teologia și psihologia merg mână în
mână.
Poți merge la biserică/ poți avea o
latură religioasă/ spirituală, poți discuta cu preotul/ pastorul tău și poți
obține sfaturi prețioase de la el, dar vindecarea nu va veni doar de acolo.
Cineva spunea foarte frumos că poți să-l
ai pe Dumnezeu în inimă, dar îi ai pe părinții, bunicii, străbunicii tăi în
corpul tău fizic, în oase și vindecarea implică să vindeci inclusiv ceea ce
vine de la ei, pe linie genealogică.
Sunt niște traume, niște credințe și
tipare limitative, niște dependențe care țin de ceea ce s-a întâmplat în trecut
în familia ta și în familiile strămoșilor tăi și acestea te fac să reacționezi
așa cum reacționezi când ți se apasă butoanele, acestea te determină să faci
alegeri distructive.
Noi toți avem nevoie de terapie
psihologică, fiindcă dincolo de ceea ce purtăm în noi de la cei din familie,
noi toți am avut parte de traume în această viață, că suntem conștienți de asta
sau nu.
Dar ca să fii dispus să mergi la terapie
este necesar să fii smerit, să accepți că indiferent cât de mare și tare te
crezi tu, indiferent cât de bogat sau faimos ai ajuns, ai nevoie de ajutor ca
să-ți rezolvi traumele și apoi să ceri ajutorul unui om care este specializat
în domeniu, care are înțelepciunea necesară să te ghideze în acest proces de
vindecare psihologică. (Charles Metcalf) Traducerea Mihaela Dan
Unii oameni ajung la un anumit nivel sau
la o anumită vârstă la care cred că știu totul, că se pot descurca foarte bine de
unii singuri, că nu au nevoie de ajutorul nimănui și nu sunt dispuși să se
deschidă către un străin, să se arate vulnerabili în fața unui terapeut.
Mai mult, dacă terapeutul este mai tânăr
decât ei, li se pare ridicol să ceară sfatul acelui om.
Înțelepciunea n-are nicio legătură cu
vârsta. Faptul că avansezi în vârstă nu reprezintă o garanție că ai evoluat ca
nivel de maturitate și ca nivel de înțelepciune. Unii oameni nu se maturizează
deloc nici la 60 de ani. Eu cunosc o mulțime de oameni în vârstă care n-au
crescut deloc, de comportă la fel de imatur, de inconștient, de iresponsabil la
70 de ani ca la 20 de ani.
Este o dovadă de maturitate și de
înțelepciune să ceri ajutorul altuia, care se pricepe în acel domeniu în care
tu nu te pricepi. Nu este obligatoriu să faci tot ce zice acel specialist, să
urmezi orbește sfaturile lui, fiindcă este posibil ca terapeutul respectiv să
nu ți se potrivească, dar măcar ești dispus să asculți și perspectiva unui om
care are studii și are și experiență în acel domeniu și apoi decizi dacă este
specialistul cu care vrei să lucrezi sau îți cauți un alt colaborator.
Un specialist în domeniul respectiv îți
poate spune lucruri pe care tu nu ai de unde să le știi, dar care îți pot fi
foarte folositoare.
De exemplu, un nutriționist îți poate
spune niște lucruri foarte interesate și utile despre diverse alimente. Poate
că ție nu-ți plac în mod deosebit anumite fructe și de aceea nu le consumi, dar
după ce afli cât de benefice sunt pentru organismul tău, ești dispus să faci o
schimbare în dieta ta să le incluzi și pe acestea. Dar ca să afli despre aceste
beneficii și să faci niște alegeri informate este necesar să fii dispus să
asculți și părerea altora.
Dacă tu crezi că le știi pe toate, dacă
nu ceri opinia/ sfatul unor oameni care se pricep în domeniul de care ești
interesat, ai o mare problemă.
Eu cunosc oameni care au avut realizări
foarte mari, care au făcut lucruri deosebite, care au ajuns la un nivel înalt
și care, apoi, au constatat că totul se prăbușește în viața lor, fiindcă nu au
fost dispuși să recunoască niște adevăruri dureroase din viața lor, fiindcă nu
au fost dispuși să ceară ajutorul unui terapeut, fiindcă au crezut că vor reuși
să țină totul sub control și n-au reușit. (Michael Todd) Traducerea Mihaela Dan
Există „consiliere din partea
comunității”, la care apelează cei mai mulți oameni. Când au o problemă, ei
discută cu cineva din familie, cu prietenii, cu colegii, etc și persoanele
respective își spun părerea și le dau diverse sfaturi bazate pe propriile
experiențe, pe propriile traume/ credințe/ tipare, pe propriul nivel de
maturitate.
Există apoi consilierea spirituală, pe
care o obții de la pastor/ preot sau de la un mentor spiritual.
Eu am un mentor spiritual cu care mă
întâlnesc o dată pe săptămână și cu care analizez sub aspect spiritual
alegerile/ acțiunile mele din acea perioadă, care mă ajută să procesez
experiențele mele din cursul acelei săptămâni.
Există, de asemenea, o consiliere
psihologică, făcută de psihologi, de oameni care sunt specializați în domeniu.
Mulți oameni nu iau în calcul ideea de a
apela la serviciile unui psiholog, pentru că societatea ne-a programat cu ideea
că e ceva rușinos să mergi la psiholog, că e ceva în neregulă cu tine dacă faci
asta, că numai nebunii fac terapie psihologică, etc.
Nu vă bazați pe ideea că Dumnezeu vă va
vindeca traumele interioare și/sau bolile fizice printr-un miracol, fără ca voi
să faceți ceva! Dumnezeu ne ajută uneori să ne vindecăm prin a ne trimite
oamenii potriviți, care pot să ne ajute prin natura meseriei lor – în acest
caz, Dumnezeu ne trimite psihologul potrivit. (Brie Davis) Traducerea Mihaela Dan
Când o persoană caută să înveţe din ceea
ce trăiește, vindecarea este inevitabilă.
Primul şi cel mai important punct este
să vă concentraţi atenţia pe A ÎNVĂŢA SĂ INTERPRETAŢI ÎNCERCĂRILE VIEŢII
VOASTRE ÎNTR-UN MOD SIMBOLIC. Găsiţi un sens în ele, gândiţi-vă şi simţiţi ce
legătură au acestea cu sănătatea voastră.
Observați cu atenţie în fiecare zi care
sunt testele/ încercările cu care vă confruntați şi observați modul în care
mintea şi Spiritul vostru răspund acestor încercări. Observaţi ce anume
cauzează pierderile de putere/ energie.
În al doilea rând, gândiţi-vă tot timpul
la voi înşivă ca la O FIINŢĂ ATÂT FIZICĂ, PRECUM ŞI ENERGETICĂ.
Partea energetică este transmiţătorul si
receptorul tuturor gândurilor voastre şi al interacţiunilor voastre.
Amintiți-vă mereu faptul că biografia voastră devine biologia voastră.
Formați-vă obiceiul de a evalua
energetic oamenii, experienţele și informaţiile care intră în viaţa voastră.
Dezvoltarea Vederii simbolice începe odată cu intenţia: evaluaţi la modul
conştient şi regulat interacţiunile voastre de toate tipurile şi influenţa
acestor interacțiuni asupra puterii voastre la nivel emoţional şi fizic.
Nu uitaţi că dacă aveţi o agendă ascunsă
- asta înseamnă că vreţi să vedeţi lucrurile într-un anume fel, că refuzați să
vedeți niște adevăruri inconfortabile/ dureroase - veţi denatura evaluarea informaţiilor
energetice.
În al treilea rând, faceţi-vă
AUTO-EVALUĂRI ZILNIC. După ce căpătaţi o oarecare îndemânare, auto-scanarea va
dura doar câteva clipe. Nu aşteptaţi să deveniţi bolnavi înainte de a vă
implica în protejarea sănătății sistemului vostru energetic. Învăţaţi să
percepeţi stresul acumulat în câmpul vostru energetic şi faceţi paşii necesari
pentru a rezolva lucrurile la nivel energetic, înainte ca ele să se manifeste
în planul fizic ca o boală. Faceţi din această auto-evaluare un obicei.
În al patrulea rând, când descoperiţi o
scurgere de energie, CONCENTRAŢI-VĂ ATENȚIA ASUPRA LUCRURILOR ESENŢIALE care vă
pot ajuta să vă recuperaţi energia.
Puneţi întotdeauna întrebarea: „De ce
pierd energie?".
În vindecarea oricărui dezechilibru, fie
că este energetic sau fizic, trebuie să implicaţi întotdeauna atât mintea, cât
şi inima voastră. Străduiţi-vă întotdeauna să vedeţi dincolo de componentele
fizice ale crizei.
În al cincilea rând, DESCOPERIȚI CE
ANUME VĂ STOARCE DE ENERGIE, mai degrabă decât CINE ANUME vă stoarce de
energie.
Înţelegeţi că persoana care pare că vă
sleiește energetic nu este decât o reflectare a unei părţi din voi înşivă. De
exemplu, dacă sunteţi geloşi pe cineva, problema importantă pentru voi nu este
acea persoană, ci gelozia voastră. De fapt, acea persoană vă serveşte drept
profesor.
Concentrându-vă asupra persoanei pe care
sunteţi geloşi nu vă veţi vindeca. Vă vor fi trimişi şi mai mulţi „profesori”,
fiecare mai puternic decât cel de dinainte. Sarcina voastră este să învăţaţi lecţia
pe care o are profesorul pentru voi, nu să vă supăraţi pe profesor.
Când ajungeţi la concluzia eronată că o
anumită persoană este cauza slăbirii voastre energetice, alunecaţi în frică şi
condamnare. Când vă concentrați asupra lecţiei, nu asupra persoanei, aţi
obţinut un beneficiu important pentru Vederea simbolică: vedeţi că acel adevăr
inconfortabil vă este servit prin intermediul provocării respective.
În al şaselea rând, SIMPLIFICAŢI
PERSPECTIVA VOASTRA ÎN PRIVINŢA VINDECĂRII.
Gândiţi-vă la boală ca la o
disfuncţionalitate în zona puterii/ forței vitale, ceva care poate fi
considerat ca o funcţionare tehnică defectuoasă. Combinaţi vindecarea
interioară cu tratamentul medical convenţional esenţial. Căutaţi orice sprijin
de care aveţi nevoie şi folosiţi acel sprijin cum se cuvine.
Amintiţi-vă că ideea este de a evolua
trecând prin traumele voastre, depășindu-le, nu de a rămâne și a trăi în
spațiul traumelor toată viața.
Nu pierdeţi timp gândind, acţionând sau
rugându-vă ca o victimă. Faptul că vă victimizați nu face decât să adauge bolii
mai multe ingrediente şi dacă victimizarea devine o stare permanentă a minţii,
ea însăşi va deveni o boală.
Faceţi tot ceea ce este necesar pentru a
sprijini corpul fizic, cum ar fi să luaţi medicamentele potrivite, să aveţi un
program de exerciţii fizice zilnic, să mâncaţi corespunzător, etc. În același
timp, faceţi si tot ceea ce este necesar pentru a ajuta corpul vostru
energetic, cum ar fi să rezolvați de problemele rămase nerezolvate şi să
iertaţi.
Faceţi toate schimbările necesare pentru
ca vindecarea să aibă loc - părăsiţi acea slujbă stresantă sau acea relație
disfuncțională, învăţaţi să meditaţi sau să schiați sau orice altceva vă
simțiți inspirați. (Caroline Myss – „Anatomia Spiritului”) Traducerea Mihaela Dan
Fiecare traumă pe care o avem are nevoie
de un „martor”, are nevoie să fie exprimată în fața cuiva în care avem
încredere, care să ne AUDĂ durerea. Avem nevoie să împărtășim cuiva în care
avem încredere lucrurile dureroase prin care am trecut. Dar după ce am
împărtășit acea traumă, vindecarea nu ține de a „excecuta” persoana care ne-a
rănit. Și aici este problema, având în vedere modul în care este concepută
terapia în prezent, pentru că deseori procesul vindecării include un gen de
„execuție”. Ești îndemnat să mergi și vorbești cu persoana care te-a rănit,
să-i spui în față cât de mult te-a rănit ceea ce a făcut. Dar dacă faci asta,
în 9 cazuri din 10 acea persoană o să-ți spună că nu a făcut așa ceva ceva. Și
simți că acea persoană ți-a mai înfipt un cuțit în inimă, ceea te face să
suferi mai mult decât sufereai înainte, pentru că acel om nu doar că nu și-a
cerut iertare, dar nici măcar nu recunoaște că a făcut ceea ce a făcut.
Acest gen de discuție cu cel care te-a
rănit nu te va vindeca.
Modul în care este concepută terapia la
ora actuală nu este unul care să ne ajute prea mult, pentru că aceasta merge pe
principiul că dacă vorbești cu cei care te-au rănit și afli de ce au făcut
ce-au făcut/ de ce ți s-a întâmplat ce ți s-a întâmplat, o să te simți mai bine.
Eu îți spun că degeaba discuți cu acel
om/ acei oameni. Nu vei descoperi un motiv „rațional” pentru ceea ce ți s-a
întâmplat. Nu există așa ceva. Sunt o mulțime de elemente - dintre care unele
nu pot fi cuprinse cu mintea ta umană -, care, combinate, au făcut să se
întâmple ce s-a întâmplat.
În plus, o mare problemă, când este
vorba despre vindecarea traumelor din copilărie, este aceea că oamenii au
impresia că aveau dreptul la o copilărie perfectă, că aveau dreptul la a avea
părinții ideali.
Nu, nu aveați dreptul la asta. În caz că
n-ați observat, aceasta este o planetă pe care se întâmplă lucruri neplăcute/
dureroase/ șocante.
Aceasta este o planetă unde adulții
trebuie să fie învățați cum să fie părinți buni. Aceasta este o planetă unde
părinții își abuzează copiii, unde este nevoie de legi care să pedepsească
părinții care își abuzează copiii.
Aceasta este o planetă unde copiii sunt
violați.
Aceasta este o planetă unde copii sunt
vânduți ca sclavi sau sunt vânduți pentru organe.
Aceasta este o planetă unde nu ai
curajul să-ți lași copiii singuri afară, fiindcă ar putea fi răpiți.
Ce vă spune asta? Vă spune că
societatea/ comunitatea nu mai protejează copiii așa cum se întâmpla în urmă cu
decenii.
Uitați-vă ce anume sunt învățați copiii
în ziua de azi, de către părinții lor: să închidă bine ușa, să nu dea drumul la
nimeni, să nu intre în vorbă cu necunoscuți, să se ferească de….. și de…… etc.
Copiii sunt programați să trăiască în frică, iar frica este mult mai mare decât
era în urmă cu câteva decenii.
În trecut toată lumea cunoștea pe toată
lumea în cartier și adulții protejau copiii, indiferent ai cui erau. În trecut
copiii erau în siguranță pe stradă. Acum comunitatea nu mai este capabilă să-și
protejeze membrii, iar dacă se întâmplă ceva, nimeni nu se mai amestecă.
Noi nu suntem sănătoși la nivel mental,
emoțional și psihic. Ca atare, înțelegeți că dacă v-ați născut pe această
planetă, nu „aveați dreptul” la o copilărie perfectă. (Caroline Myss)
Traducerea Mihaela Dan
Când inimile noastre sunt sfărâmate, noi
toți avem senzația că suntem singurii care trecem printr-o durere atât de mare.
Când trecem printr-o încercare care ne
distruge pe dinăuntru, avem senzația că cei din jur nu înțeleg cât de greu ne
e, că sunt fericiți, își văd de viața lor și nu nu au nicio idee cât de
devastați suntem noi pe dinăuntru. Cei jur afișează o mină veselă, pleacă în
vacanță/ concediu, postează pe rețelele de socializare fotografii în care totul
arată foarte frumos, par că o duc foarte bine, că viața lor este aranjată, dar
de fapt cei mai mulți poartă o mască, ceea ce arată la exterior nu este ceea ce
e în interiorul lor. Cei mai mulți dintre ei sunt la fel de distruși pe cât
suntem noi, dar nu vor să arate, nu vor să se știe, preferă să păstreze
aparențele, se comportă „normal”.
Adevărul este că noi toți am trecut sau
vom trece prin perioade în care vom simți că suntem devastați pe dinăuntru.
Viața omului este așa, are bucurii și necazuri, are urcușuri și coborâșuri. Vor
fi situații în viața noastră în care inima noastră va fi rănită – se va
întâmpla în chestiuni de familie, în viața noastră romantică sau în alte
domenii. Indiferent cine suntem, vom trece prin așa ceva și va trebui să
învățăm să ne ocupăm de astfel de situații în care inima noastră este rănită și
apoi să ne vindecăm din acest punct de vedere.
De aceea o să vorbesc despre acest
subiect astăzi, în speranța că ceea ce voi spune îi va ajuta pe unii dintre voi
să depășească o perioadă grea prin care trec acum.
Pentru că și unii dintre voi în public
vă comportați „normal”, atunci când vă întâlniți cu diverși cunoscuți și vă
întreabă ce mai faceți spuneți că totul e bine, că lucrurile merg de minune în
viața voastră, dar când ajungeți acasă și dați masca jos, sunteți dărâmați.
Și dacă vreți să vă vindecați, este
necesar să vă înțelegeți durerea. Pentru că durerea pe care o implică o inimă
rănită este incomparabilă cu alte dureri.
Această durere se va manifesta în forme
unice și una dintre caracteristicile ei este că TE POATE LOVI PE NEAȘTEPTATE.
Traumele prin care ai trecut (și poate
fi vorba despre traume vechi de ani de zile) sunt stocate nu doar în memoria
ta, sub forma unor amintiri coerente, ci sunt stocate și în corp în forma unor
emoții reprimate/ negate/ ignorate, care ies la suprafață în momente
neașteptate. Când ți-e lumea mai dragă, când te simțeai foarte bine, deodată te
simți ca și cum ai fi în cele mai adânci prăpastii ale disperării. Și nici
măcar nu-ți dai seama „ce te-a apucat”, fiindcă nu ți s-a întâmplat recent
nimic care să te facă să te simți așa. Din acest motiv eu cred că avem nevoie
să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu în acest proces de vindecare și uneori este
nevoie și de ajutorul unor terapeuți care să ne ghideze în procesul de
vindecare. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Durerea pe care o implică o inimă rănită
se va manifesta în forme unice și una dintre caracteristicile ei este că VA
TREBUI SĂ ALEGI ÎNTRE DOUĂ DURERI.
De exemplu, când e vorba de o situație
legată de cineva care-ți este drag și care te-a rănit, ai de ales între două
durerea produsă de acceptarea faptului că relația cu acel om a murit/ s-a
terminat și de alegerea de a-i da drumul persoanei/ relației respective și
durerea produsă de faptul că deși ai fost rănit/ trădat/ abuzat și ești plin de
furie, de rușine, etc, te agăți în continuare de persoana/ relația respectivă.
A doua durere o vei simți tot restul vieții
tale, pentru că te va costa faptul că nu intri pe calea care te-ar conduce
către împlinirea celui mai înalt potențial al tău. Dar de multe ori, pe moment
este mai ușor să te agăți de acea persoană și de acea relație moartă și să
rămâi în zona ta de confort, deși ai fost mințit/ trădat/ rănit/ abuzat și să
speri că se va întâmpla ceva și totul se va schimba în bine, că relația va
învia.
Unii oameni preferă să spere/ se roage
să învie morții decât să accepte un adevăr dureros, să îngroape morții și să-și
vadă de viața lor.
Doare când îngropi morții, dar această
durere va trece, te vei vindeca, nu ține toată viața.
Nimic bun nu vine din faptul că te agăți
de ceva mort, că refuzi să-i dai drumul. De aceea atunci când mor unii dintre
cei pe care îi iubim, îi îngropăm, îi plângem și apoi le dăm drumul și ne vedem
de viața noastră. Oricât ai iubi pe cineva, dacă acel om moare, nu poți să-i
ții cadavrul în casă pentru tot restul vieții, sperând că va învia. Pur și
simplu nu poți face asta. Acceptăm că acel om a murit, că nu mai este în viață,
că nu stă în puterile noastre să-l readucem la viață, înțelegem că nu mai este
nimic de făcut din acest punct de vedere și-l îngropăm. Și oricât ar fi de
greu, după ce îl jelim, înțelegem că este necesar ca la un moment dat să-i dăm
drumul, pentru că asta este viața. Toți înțelegem asta.
De ce nu înțelegem asta și atunci când e
vorba de moartea unei relații? De ce ne agățăm cu disperare de o relație care a
murit? (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Calitatea vieții noastre este dată de
calitatea alegerilor noastre. Și avem posibilitatea să alegem moartea sau să
alegem viața.
Dacă tu alegi ceva ce a murit, dacă
alegi să rămâi într-o relație care este evident că s-a terminat, pentru că nu
vrei să suporți durerea produsă de faptul că inima ta va fi devastată de
despărțire, practic, tu alegi moartea.
Să alegi viața înseamnă să alegi să
admiți/ accepți când ceva a murit și oricât de dureros ar fi, să-i dai drumul,
să îngropi acel ceva și să mergi mai departe cu viața ta.
Mulți dintre voi alegeți moartea, cu tot
ce implică ea, fiindcă vă e teamă de durerea prin care ați trece dacă ați alege
viața. Alegeți să rămâneți căsnicii/ relații moarte, nu concepeți că v-ați
putea despărți de acel om care nu vă (mai) iubește, care vă ignoră/ minte/
înșeală sau poate chiar vă abuzează.
„Am investit atât de mult în această
căsnicie/ relație, i-am dat toată tinerețea mea!”/ „Rămân pentru copii, pentru
că au nevoie de un tată!”.
De parcă ar fi benefic pentru acei copii
să crească într-un mediu disfuncțional/ toxic, cu doi părinți care care se
ceartă, se jignesc, se ignoră, se mint, se înșeală, se bat…
Nu, n-o faci pentru copii, nu mai minți,
o faci pentru că nu vrei să treci prin durerea despărțirii. (RC Blakes)
Traducerea Mihaela Dan
Durerea pe care o implică o inimă rănită
se va manifesta în forme unice pentru fiecare dintre noi și una dintre
caracteristicile ei este că ACEASTĂ DURERE ESTE NECESARĂ.
Oricât de tare ai suferi, îți spun că
este necesar să simți acea durere.
De ce?
Pentru că faptul că ai inima sfărâmată
și că simți acea durere te ajută să conștientizezi niște lucruri pe care
înainte nu le știai/ conștientizai, te ajută să înveți niște lecții prețioase,
să accesezi o anumită Înțelepciune. Și nu există profesor mai eficient decât
durerea.
Din păcate, unii dintre noi nu ne
învățăm lecțiile din prima, avem nevoie de mai mult timp și de mai multă durere
ca să înțelegem ce avem de înțeles și să ne schimbăm, dar în general, în final,
durerea ne aduce Darul ei, ne aduce Înțelegerea acelei lecții.
Unii dintre voi mă urmăriți de ani de
zile, dar la un moment dat am spus ceva ce nu v-a convenit - pentru că nu
voiați să fie adevărate acele lucruri pe care le spuneam eu, pentru că la acel
moment refuzați să vedeți niște adevăruri dureroase din viața voastră, refuzați
să dați drumul unor lucruri moarte din viața voastră -, așa că ați preferat să
nu mă mai urmăriți, crezând că asta o să rezolve lucrurile. Dar apoi Viața v-a
lovit, durerea v-a lovit și ați revenit la mine, ca să ascultați ce spun, ca
să-mi cereți sfatul.
De această dată erați pregătiți să
auziți ceea ce vă spuneam.
Dacă refuzăm să auzim ceea ce ne spun
„învățătorii” noștri, dacă ne închidem urechile, vom trece iar și iar prin
durere, până când vom decide că nu mai putem continua așa și alegem să auzim
acele adevăruri dureroase care ni s-au spus cu mult timp în urmă și pe care nu
am vrut să le auzim atunci. Acesta este efectul durerii. (RC Blakes) Traducerea
Mihaela Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
1.Este necesar să acceptați să vă confruntați cu acea durere, să o simțiți
pe deplin. Și nu e ușor deloc… Simți că te lupți pentru viața ta. Și nu e o luptă
fizică, nu ai de-a face doar cu forțe din această lume, este o luptă
spirituală. De aceea este de dorit să-l ai pe Dumnezeu alături în lupta asta,
să-i ceri ajutorul lui Dumnezeu.
Primul pas în acest proces (în această
luptă) este să întrerupi orice contact cu persoana care te-a rănit. E nevoie să
fii suficient de puternic ca să întrerupi complet legătura cu acel om.
Sunt mulți dintre voi care nu vreți să
faceți asta, vreți să păstrați cât de cât legătura cu persoana care v-a rănit,
doar-doar vă veți împăca. Și apoi vă mirați că trece an după an și voi nu vă
vindecați…
Dacă tu ești dependent de cocaină și
vrei să te eliberezi de această adicție, nu mai ții cocaină în casă. La fel e
și cu o persoană care te-a rănit. Și nu spun că e simplu să rupi orice legătură
cu acel om; nu, e o continuă zbatere, e o luptă, dar dacă vrei să te vindeci,
trebuie să te ții tare. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
2. Trebuie să fim foarte riguroși în a ne observa gândurile și a refuza să
ne lăsăm prinși în cercul vicios al gândurilor obsesive/ toxice.
Știți cum erau discurile de vinil pe
care le ascultam cu mulți ani în urmă, dacă un astfel de disc se zgâria, atunci
când îl foloseam și acul intra în acea zgârietură se auzea la nesfârșit același
zgomot neplăcut. Și trebuia să te duci și să ridici acul din acea zonă, ca să
poți asculta muzica mai departe; nu se rezolva de la sine.
Când ai experimentat o traumă, sunt
multe zgârieturi pe „discul de vinil” al minții tale și ori de câte ori „acul”
intră într-o astfel de zgârietură, el repeta obsesiv aceleași gânduri negre. De
aceea este necesar să-ți monitorizezi gândurile și de câte ori sesizezi că ai
dat peste o zgârietură să „ridici acul” de acolo. Nu e nimeni altcineva în
mintea ta ca să facă asta, tu ai responsabilitatea să te asiguri că nu te lași
pradă gândurilor obsesive/ toxice.
Și avem toți gânduri negative uneori, nu
suntem niciunul scutiți de așa ceva. Acesta este rezultatul unei societăți
disfuncționale, care ne traumatizează în nenumărate moduri.
Unii dintre voi ați avut relații cu
niște indivizi care erau adevărați demoni, care v-au abuzat în toate modurile
posibile, care v-au distrus. Și după ce v-ați despărțit de ei și au ieșit din
viața voastră - unii poate au ajuns la închisoare pentru ce au făcut -, pentru
că sunteți traumatizați, pentru că sunteți praf ca nivel al stimei de sine, al
iubirii de sine, al respectului față de sine, al simțului propriei valori,
aveți momente în care uitați că ați trecut prin iad cât ați fost cu acel om și
vă gândiți cu nostalgie la „momentele bune” ale relației voastre. Rulați iar și
iar în minte trei episode „bune” ale relației voastre, ignorând alte 300 de
episode traumatizante ale relației. Și o să vă gândiți că poate, totuși, acea
relație (care s-a terminat de ceva timp) ar putea să meargă, dacă vă străduiți
mai mult…
Acestea sunt gânduri toxice de care este
necesar să vă eliberați.
Este necesar să vă monitorizați
gândurile și să vă opriți când constatați că ați intrat în gânduri obsesive/
toxice, să alegeți alte gânduri, să vă reprogramați mintea. Și da, nu e simplu
deloc. Dacă ar fi ușor am face-o toți.
E necesar să citiți alt gen de cărți, să
vă înconjurați cu alt gen de oameni, care să vă susțină în demersul vostru de a
vă reprograma mintea, care funcționează de la un nivel mai înalt de conștiință
decât cel la care ați funcționat voi. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
3.Este necesar să vă trageți singuri la răspundere pentru ceea ce faceți,
să vă asumați deplina responsabilitate pentru ceea ce faceți.
Și ca să te tragi la răspundere pentru
greșelile pe care le faci, trebuie mai întâi să fii sincer cu tine însuți și să
recunoști când faci alegeri care nu-ți sunt benefice. Trebuie să recunoști că
viața ta reală nu este cea pe care o afișezi pe rețelele de socializare.
E greu să fii dispus să te tragi singur
la răspundere pentru ceea ce faci, să-ți asumi responsabilitatea pentru
alegerile tale. De aceea mulți oameni nu vor să meargă la consiliere, pentru că
nu vor să recunoască în fața altuia (așa cum nu recunosc nici față de ei
înșiși) niște adevăruri dureroase din viața lor.
Mai mult, a-ți asuma responsabilitatea
pentru alegerile tale presupune să faci asta în mod continuu, consecvent, nu
când și când. Este o luptă continuă și în acest timp inima ta își revine
încetul cu încetul și devine tot mai sănătoasă. (RC Blakes) Traducerea Mihaela
Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
4. Începi să trăiești pentru tine, nu pentru alții, așa cum ai făcut în
trecut. Și nu oricum, ci trăiești în așa fel, încât să devii cea mai Bună
Versiune a ta.
Nu e suficient să regreți greșelile pe
care le-ai făcut în trecut, timpul pierdut, banii irosiți, minciunile pe care
le-ai înghițit, lucrurile pe care le-ai făcut doar ca să te placă/ admire/
iubească/ accepte alții; trebuie să alegi la modul conștient să nu mai faci
același gen de alegeri, să trăiești altfel.
Nu poți face aceleași lucruri sperând să
obții alte rezultate.
E necesar să faci niște schimbări în
interior înainte de toate, ca să vezi mai apoi niște schimbări în exterior, în
viața ta. E necesar să faci niște schimbări în inima ta, în credințele tale, în
tiparele tale, în ideile, în dorințele tale.
Dacă tot ce faci este să te lași cuprins
de regrete/ rușine/ durere cu privire la ce s-a întâmplat în trecut, e ca și
cum te-ai lăsa să te duci la fundul apei, în loc să încerci să înoți în
direcția țărmului, să faci ceva concret pentru a te salva.
Nu există vindecare dacă tu nu schimbi
direcția, dacă mergi în aceeași direcție în care ai mers în trecut. Dacă tu
continui să răspunzi telefoanelor sau mesajelor acelui om care te-a rănit, dacă
tu continui să ții legătura cu el, nu ai schimbat direcția. Omul respectiv ți-a
arătat deja care este rezultatul dacă intri într-o relație cu el. Ce mai vrei?
Nu-ți ajunge cât ai suferit?
Înțelegi că dacă ai ajuns la acel coșmar
este pentru că tu ai acceptat să intri și să rămâi atât timp în acea relație,
deși era cum era?
Înțelegi că trebuie să mergi într-o altă
direcție, dacă nu vrei să ai parte în continuare de un coșmar? (RC Blakes)
Traducerea Mihaela Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
5. Trebuie să ai răbdare în procesul de vindecare, pentru că nu va fi unul
rapid. Nu este un lucru care se întâmplă peste noapte, este un proces și vei
trece prin mai multe cicluri; o să simți uneori că ai făcut pași înapoi, dar nu
te descuraja, nu te opri, mergi înainte. Ai răbdare cu tine și ai răbdare cu
acest proces.
Nu te lăsa descurajat de faptul că a
trecut ceva timp și pare că durerea nu trece și nici măcar nu este mai mică.
Acea durere se va vindeca, dă-ți timp. Concentrează-te pe ținta finală:
vindecarea.
6.Roagă-te pentru a-ți fi trimiși oameni care să te susțină în acest
proces. Aceștia pot fi oameni care au fost în acea situație/ stare în care te afli
tu acum și care au reușit să iasă din acea situație/ stare și-ți pot împărtăși
din experiența lor.
De asemenea, pot fi terapeuți care știu
cum să te ghideze în acest proces de vindecare.
De asemenea, pot fi oameni care au un
nivel de conștiință suficient de înalt ca să te inspire, să îți dea curajul și
încrederea că poți face față, că vei reuși să te vindeci, oameni care văd
Lumina din tine și nu te judecă pentru ce ai făcut, care te împuternicesc.
Nu ai nevoie de „specialiști” care sunt
interesați doar să-ți ia banii și nici de prieteni care fac aceleași alegeri pe
care le-ai făcut și tu în trecut și care sunt la fel de distruși ca tine. (RC
Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Cum vindecăm durerea unei inimi rănite?
7.Este necesar să începi să te simți confortabil cu acea senzație
„inconfortabilă" pe care ți-o dă libertatea, pe care ți-o dă faptul că nu
mai ești prins într-o relație disfuncțională/ toxică. Pentru că va fi un
șoc, vei ieși mult din vechea ta zonă de confort, din vechile tipare/
comportamente/ jocuri toxice.
Această libertate se va simți
inconfortabil, pentru că nu este ceva cu care ești obișnuit. Pentru tine
toxicitatea/ relația disfuncțională era „normalul”, era confortabilă, pentru că
asta era tot ce știai. Și acum va trebui să te obișnuiești cu a fi un om liber,
a-ți face alegerile după cum simți că este benefic pentru tine, nu după cum vor
alții.
Vei constata că nu ți se mai potrivesc
anumite lucruri pe care le făceai în trecut, că nu ți se mai potrivesc anumiți
oameni cu care erai apropiat în trecut, că nu mai ai aceleași preferințe/
dorințe.
Ia-ți timp, descoperă cine ești și ce
vrei cu adevărat, obișnuiește-te cu disconfortul, pentru că acesta este un semn
că ai crescut. Și dacă vei fi dedicat evoluției tale, vei constata că periodic
vrei trece prin disconfort, pentru că așa se întâmplă când lași în urmă Vechiul
și intri în Nou. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Lucrurile se schimbă în viața noastră,
în lume și în Univers. Și dacă Universul 3D se schimbă, asta înseamnă că și
credințele/ concepțiile/ ideile noastre despre 3D se schimbă. Noi, ca și
colectiv, suntem pregătiți pentru Schimbare și o facem acum.
Mulți dintre noi suntem conștienți de
schimbările care au loc pe Pământ, în lume și în viața noastră în această
perioadă, dar egoul vrea să creadă că nu e nimic adevărat. Egoul nostru nu este
dispus să creadă/ accepte faptul că ne schimbăm, nu-i convine să ne schimbăm și
de aceea fie neagă schimbările, fie le minimalizează, fie le ignoră, fie face
tot ce poate să ne descurajeze să facem schimbări; dar noi mergem înainte, nu
putem fi opriți.
Egoul spune „Da, s-a mai vorbit despre
schimbări majore în 2012 și nu s-a întâmplat nimic!”. Ba s-a întâmplat, au fost
schimbări majore, dar nu în planul fizic, ci în plan energetic. Faptul că niște
lucruri nu se văd cu ochiul liber nu înseamnă că ele nu există.
Unii oamenii refuză să accepte faptul că
au loc schimbări până când ele sunt atât de dramatice, încât nu mai pot să le ignore,
nu mai au cum să nu le vadă; și asta se întâmplă în ultimii ani - au loc
schimbări atât de dramatice, încât oamenii nu le mai pot nega/ ignora.
Unul dintre lucrurile care se schimbă
este modul în care privim ceea ce ține de sănătate și vindecare.
Au existat pionieri ai Noului încă de
prin anii ’50, dar în anii ’60 oamenii s-au deschis către a accepta
aromaterapia, către vindecarea cu ajutorul plantelor, acupunctura,
kinetoterapia, masajul, etc. Aceste metode alternative de vindecare spuneau „Nu
ești doar un corp fizic, ești o ființă care are mai multe aspecte și dacă vrei
să te vindeci e necesar să te privești ca un întreg și să acționezi asupra
întregului, nu doar asupra unei părți. Tu ești corp, minte și suflet”.
Chiar dacă aceste metode vorbeau despre
unitatea corp-minte-suflet, până de curând, nu se ocupau deloc de suflet. Erau
mai avansate decât metodele de vindecare obișnuite, decât medicina clasică, dar
nu dădeau cu adevărat atenție sufletului.
De-a lungul timpului au apărut tot felul
de metode de vindecare alternative care dădeau atenție corpului fizic și
sistemului energetic al omului, chakrelor, meridianelor energetice, etc. Apoi
vindecarea cu ajutorul sunetului a cunoscut o mai mare acceptare în rândul
publicului larg.
Acum lucrurile se schimbă și mai mult,
pentru că sunt oferite umanității noi metode de vindecare. Și nu vă gândiți la
lucruri materiale, la tehnologii avansate, pentru că nu despre asta este vorba.
Nu au nicio legătură cu ceva material, cu ceva palpabil. Acestea vindecă psihicul,
corpul emoțional.
Divinitatea ne spune: „Ok, copii, e
timpul să downloadăm la nivelul umanității noi arte ale vindecării!”.
Și nu vor fi școli unde să învățăm
aceste noi metode de vindecare, nu vor fi profesori care să facă niște cursuri
în acest domeniu, cum sunt de exemplu în domeniul acupuncturii, unde studiezi
cu profesorul o artă care este veche de mii de ani.
Noi intrăm într-o Nouă Eră din punct de
vedere al artelor vindecării, dar aceste noi arte nu țin de abilități
„tehnice”.
Și o să vă explic despre ce este vorba,
o să vă vorbesc azi despre 4 dintre cele 7 arte ale vindecării care vor fi
folosite în viitor. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
Una dintre artele vindecării care vor fi
downloadate la nivelul umanității în perioada următoare este AFECȚIUNEA.
„Cum să fie afecțiunea o artă a
vindecării?!”
Afecțiunea este o artă a vindecării.
Atunci când sunt tratați cu căldură sufletească/ afecțiune sinceră, oamenii se
vindecă. Și voi știți asta, ați simțit asta. Știți ce putere vindecătoare are
simpla atingere afectuoasă.
Efectele afecțiunii sunt cunoscute,
puterea vindecătoare a afecțiunii nu este ceva ce nu am experimentat niciodată,
dar într-o lume disfuncțională afecțiunea nu a avut puterea pe care o va avea
de acum înainte, având în vedere că noi toți trecem printr-o Schimbare.
Afecțiunea va fi recunoscută ca o metodă
de vindecare oficială, așa cum masajul este acceptat acum ca o metodă de
vindecare.
Și nu vor fi clinici în care oamenii vor
sta la rând ca să fie îmbrățișați pe bandă rulantă și să simtă afecțiunea și nu
vor exista nici profesori care să-i învețe pe cursanți cum să vindece folosind
Afecțiunea. Divinitatea va „downloada” aceste abilități în cei care vor fi
prima generație de vindecători de acest tip.
Cum va fi folosită această terapie
vindecătoare cu Afecțiune și dacă va deveni ceva „clinic” sau nu, asta nu știu,
depinde de umanitate cum o va folosi.
Și știu că ceea ce spun poate să pară
absurd, dar nu mă interesează dacă mă credeți sau nu. (Michael Mirdad)
Traducerea Mihaela Dan
O artă vindecătoare care va fi
downloadată la nivelul umanității este COMPASIUNEA.
Și poate o să spuneți: „Asta nu e ceva
nou, toți știm de puterea vindecătoare a compasiunii”.
Ceea ce este nou este faptul că aceasta
va fi considerată/ acceptată „oficial” ca artă a vindecării.
Compasiunea înseamnă că oamenii se vor
vindeca mai des la nivel emoțional ca urmare a faptului că vor avea pe cineva
în care au încredere, care creează un spațiu în care ei se simt în siguranță să
împărtășească ceea ce este în interiorul lor, un spațiu în care nu sunt
judecați pentru ceea ce au făcut sau ceea ce simt. Practic, vindecătorul nu
FACE nimic, doar ascultă cu Iubire și compasiune ceea ce-i spune celălalt.
Vindecarea nu ține de ceea ce FACE Vindecătorul, ci de ceea ce ESTE el ca
ființă.
Și un amănunt important: un om poate să
fie în prezent un gen de vindecător (medic, asistentă sau orice alt gen de
terapeut) sau poate să fie părinte, să practice „vindecările” pe care le
practica și în trecut și în același timp, poate să exerseze noile arte ale vindecării.
Noile arte ale vindecării nu sunt ceva
ce speri ca la un moment dat în viață o să ai norocul să fie downloadate și în
interiorul tău; tu poți practica chiar de azi Afecțiunea, Compasiunea, etc.
Important este să o faci cu intenție, să împletești la modul conștient aceste
arte ale vindecării cu munca ta obișnuită sau cu „meseria” de părinte. Așa vă
puteți dezvolta abilitățile în acest sens. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela
Dan
O artă vindecătoare care va fi oferită
umanității în următoarea perioadă este CERTITUDINEA.
Ca să fiu mai explicit, mă refer la
încrederea pe care o emani atunci când spui/ faci ceva, convingerea absolută că
este așa cum spui, că știi ce faci, pe care celălalt o simte în vocea ta/
atitudinea ta. Și asta este valabil pentru momentele în care faci ceva în
serviciul Binelui comun sau pentru viața ta de zi cu zi.
Spre exemplu, când tu îi spui cu
absolută convingere unui om care trece printr-o problemă de sănătate „O să fii
bine”, acest lucru are o foarte mare putere, are efecte vindecătoare asupra
lui, dacă este un om care are încredere în tine și în ceea ce spui tu. Și unii
dintre voi ați trecut prin momente în care simțeați că vă pierdeți speranța și
un om în care aveați încredere v-a spus „O să fie bine. Poți să te descurci cu
asta”, iar asta a făcut diferența și ați găsit în voi resursele să vă
mobilizați și să rezolvați problema.
Un alt exemplu: dacă faci un exorcism nu
„bați la ușă” temător și comunici cu acea energie de vibrație joasă la modul:
„E cineva aici? Pot intra? Sunt X și vreau să vorbesc ceva cu tine… Hai să
vedem cum putem face ca să nu mai tulburi acest om. Poți să pleci de aici?”.
Nu așa se întâmplă lucrurile, dacă vrei
să-ți iasă exorcismul.
Un chirurg nu intră în operație nesigur,
emoționat, neștiind dacă va reuși să facă acea operație sau nu, sperând că o să
se descurce. El este sigur pe el și îți spune relaxat: „O să am grijă de tine.
Totul va fi bine!” și tu știi că ești pe mâini bune și că va fi bine.
Dacă lucrezi într-un spital și ai de-a
face cu cineva care este pe moarte și acel om îți spune „Mi-e frică de ce se va
întâmpla cu mine după ce mor”, nu-i spui „Și mie mi-ar fi frică, dacă aș fi în
locul tău! Cine știe ce o să ți se întâmple Dincolo! Îți dai seama că ești la
câteva minute/ ore distanță de momentul în care ai putea fi aruncat în iad,
unde o să rămâi pentru totdeauna…”.
Eu l-aș privi în ochi pe acel om și i-aș
spune „Te admir pentru curajul cu care te manifești acum. În curând vei fi în
Lumină și asta este extraordinar. Te rog, pune o vorbă bună și pentru mine la
Dumnezeu când ajungi Dincolo”. L-aș face pe acel om să se simtă în siguranță.
Și nu ar fi o minciună ceea ce-i spun, pentru că eu știu că acesta este
adevărul, eu știu că o să fie bine.
E necesar ca tu să fii sigur pe tine, să
ai convingerea nestrămutată că ceea ce spui este adevărat, să emani siguranță
de sine prin toți porii, pentru ca ceilalți să simtă că pot avea încredere în
tine când le spui un lucru. Asta este esențial în domeniul vindecării și în
orice alt domeniu al vieții. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
O artă a vindecării care va fi
downloadată la nivelul umanității în perioada următoare este ÎNCREDEREA.
Și aceasta este o chestiune foarte
delicată, care poate fi înțeleasă greșit.
Cei mai mulți oameni cred că este
riscant/ periculos să ai încredere în alții, fiindcă poți fi rănit/ trădat/
înșelat.
„Trebuie să ai mare grijă în cine ai
încredere!”
„Eu nu am încredere în nimeni.”
Încrederea nu înseamnă ca eu să am
încredere în acele părți din tine care nu sunt de încredere, ci înseamnă să am
încredere în aspectul tău divin, să știu fără niciun dubiu că ești o ființă de
Lumină, dincolo de modul în care se manifestă aspectul tău uman.
Asta nu înseamnă să nu-mi folosesc
discernământul, să nu țin cont de faptul că sunt aspecte ale tale în care nu
este recomandat să am încredere și să mă comport în consecință.
De exemplu, dacă un om a fost condamnat
în mod repetat pentru furt, n-o să-i dau banii să mi-i țină el, fiindcă a
dovedit în mai multe rânduri că nu este un om de încredere din acest punct de
vedere. Dar dincolo de acest lucru, eu știu că există o scânteie de Lumină în
acel om, chiar dacă el încă nu a descoperit-o.
Și Încrederea, ca și Afecțiunea sau
Compasiunea, poate fi greșit interpretată, poate fi considerată riscantă/ o
slăbiciune/ o vulnerabilitate de către oamenii obișnuiți. În această lume, când
tu te comporți cu compasiune cu un om care a făcut ceva ce a rănit foarte tare
alte persoane, ești considerat slab. Și asta se întâmplă pentru că pentru
oamenii care trăiesc în lumea 3D spiritualitatea pare ceva nesănătos/ riscant/
periculos sau un comportament prostesc. Ei nu înțeleg ce faci tu.
Poate că unii dintre voi și-ar dori să
fie printre cei în care Divinitatea downloadează noile arte ale vindecării.
Fiți conștienți de un lucru: când tu
ceri „Doamne, dă-mi Încredere!”, Divinitatea îți va da întâi opusul Încrederii,
pentru că așa ți se creează condițiile ca să exersezi ce înseamnă să ai
Încredere în situații în care nu e ușor să faci asta.
Dacă vrei să înveți să te manifești cu
mai multă compasiune, vei fi pus în situații în care este dificil să te arăți
plin de compasiune, pentru că așa îți exersezi această abilitate.
Când ceri „Doamne, ajută-mă să ajung la
pacea interioară!”, e posibil să obții o stare temporară de pace interioară,
dacă ești într-un moment de mare tulburare, dar dacă tu cauți o stare pace
interioară care să dureze, aceasta o vei obține exersând, ajungând la măiestria
la care ești capabil să-ți menții pacea interioară în cele mai zguduitoare
momente. Cum faci asta? Ți se vor da situații tulburătoare, în care ai ocazia
să-ți exersezi/ dezvolți capacitatea de a-ți menține echilibrul/ pacea
interioară în momente de criză.
Când ceri astfel de lucruri, Divinitatea
va spune: „Vrei o chestie de moment sau ceva de durată?”.
Și dacă spui „Nu, vorbesc serios, vreau
chestia aia de durată! Nu mă joc, chiar vreau asta”, Divinitatea o să spună „Pe
bune? Ești sigur că vrei asta? Sigur, sigur? Ești conștient ce ceri?”.
„Da, sunt sigur”.
„Ok, atunci hai să-i dăm drumul!” și
Divinitatea te înscrie în programul intensiv de lecții (cu testele aferente) de
Compasiune/ Încredere/ Afecțiune/ Pace interioară sau orice altceva ai cerut
tu. O să treci prin situații care să o să solicite la maximum capacitatea ta de
a te manifesta cu Compasiune/ Încredere/ Afecțiune și de a-ți păstra starea de
pace interioară. (Michael Mirdad) Traducerea Mihaela Dan
BINE DE STIUT......
Dezlegare de legaturi karmice, blocaje care ne tin pe loc
Trebuie doar sa spui, sub forma de
meditatie: Revoc in acest moment toate acordurile facute cu orice fiinta care
nu aveau in vedere cel mai bun interes al meu, indiferent cine sunt aceste
fiinte sau cine pretind ca sunt.
O sa-ti dai seama ca functioneaza daca
te trezesti din somn si esti linistit, fara sa-ti fie luata energia. In timpul
noptii aceste fiinte ne dau tot felul de imagini de razboi, si astfel ne seaca
de toata energia.
Angajeaza-te intr-o eliberare interioara
a sistemului de protocoale si revocarea tuturor intelegerilor pe care le-ai
facut cu oricare fiinta care nu are nici cel mai mic interes al tau in minte.
Vezi ca functioneaza din momentul in care incepi sa ai mai multa energie,
pentru ca practic vine inapoi catre tine toata energia pe care ai pus-o in
acele acorduri. Daca faci asta zilnic, la un moment dat o sa incepi sa te simti
cam singur, pentru ca n-o sa mai simti in campul tau energetic tot felul de
ramasite de energie, si n-or sa mai fie nici “lupte”. Acum intareste-ti
legatura cu Sinele tau superior, cu inima pamantului si cu inima galaxiei.
De acum incolo incepi sa-ti dai seama
intr-adevar care sunt fiintele de lumina, si celelalte. Din partea fiintelor de
lumina o sa primesti lumina, bucurie si liniste, si din partea celorlalti o sa
primesti adversitati si cuvinte clare in minte. Pentru a anula contractele pe
care le-ai semnat inainte de a te incarna, trebuie sa stii ca pot sa fie
milioane de astfel de contracte, asa ca trebuie sa fii foarte atent si sa-ti
doresti sa le inlaturi total.
Afirma; Din autoritatea interioara a
sinelui meu, declar toate aceste contracte nule si neavenite. Revoc toate
aceste contracte la fel ca si toate copiile altor parti, clause de restabilire,
duplicate, rezerve, copii, oglindiri, etc ale tuturor celor numite anterior. Ma
deconectez de toate aceste fiinte, in totalitate si definitiv. Nu mai permit
nici un fel de conexiune cu nici o fiinta, care nu este pentru binele meu
suprem. In acest moment rup toate acordurile, toate pacturile, chiar si cu
legea karmei, pe care le-am acceptat in aceasta viata. Rup tot si voi fi in
totalitate libera, nu mai depind de nici o entitate si de nici o lege.
Proclameaza: Reclam toata energia mea
care s-a cheltuit in aceste contracte. Pe masura ce energiile revin la tine, o
sa simti ca esti din ce in ce mai puternic, si reintegreaza-le prin centrul tau
din inima.
Comanda; trimit toate aceste contracte
si toate fatetele numite anterior in vacuumul galactic pentru a fi transmutate
in nucleul galactic.
Apoi afirma catre toate fiintele: Sunt
suveran si nimanui nu ii este permis sa-mi fure energia. Sunt suveran si nici
unei fiinte sau nefiinte nu ii este permis sa incalce spatiul meu suveran.
Toate fiintele parazitice terte sunt acum si aici notificate ca eu interzic
pentru totdeauna sa imi afecteze energia vreodata. Daca incercati sa violati
suveranitatea sferei mele energetice voi fi fortat sa va trimit in nucleul
galactic pentru transmutare. In timp ce veti fi transmutati va fi cel mai bun
lucru care vi s-a intamplat vreodata, este posibil sa nu mai rasariti daca nu a
mai ramas nimic interior care sa poata fi salvat si transmutat. Ati fost
avertizati.
Declara: Scot toate imprimarile,
implanturile, suprapunerile, credintele, perceptiile, atitudinile,
identitatile, emotiile inghetate, etc, relationate cu aceste contracte. Cer
sinelui divin interior sa indrepte vacuumul galactic sa intrepatrunda mintea
subconstienta si toata sfera de constienta a mea sa elimine toate aceste
componente si orice altceva relationat cu aceste contracte.
Apoi fa ca lumina sinelui interior sa
umple toate golurile ramase de unde ai curatat aceste energii, si astfel
adevaratul tau sine va veni din nou in interiorul tau.
Cheama si restaureaza contractul initial
pe care l-ai facut cu sursa suprema sa te incarnezi pe pamant. Permite-i
puterii iubirii continute in acel contract original sa dizolve orice
constructii ramase relationate cu acele contracte vechi, artificiale si impuse.
In acest moment declar: “In acest moment
aleg sa constientizez ca este un blestem in sangele familiei in care m-am
nascut, si in sangele meu. Nu am ales sa ma nasc in aceasta familie, asa ca de
ce imi este atribuit acest blestem? Vreau sa revoc acum orice fel de contracte
as fi putut sa fac, astfel incat sa fie totul la nivelul 0 in toate
dimensiunile, timpurile, galaxiile si universurile. Deconectez in acest moment
aceasta rana din chakra inimii mele, si din coloana mea vertebrala. Returnez
toata aceasta energie care a fost folosita pentru a crea aceasta rana. Cer sa
se anuleze in acest moment orice contract pe care l-am facut, in acest moment
sunt pe 0, si nu mai am nici o datorie ancestrala. Rup in acest moment toate
contractele, juramintele, acordurile facute cu karma reincarnarii, si trimit
iubirea mea tuturor celor care sunt in acest moment la alegerea reincarnarii.
Ma deconectez de tot ce este in acest moment in viata mea, si nu este pentru
binele meu suprem. Nu mai accept proiectiile pe care alte fiinte le fac asupra
mea, si care nu sunt pentru binele meu suprem. Cer ca ceea ce spun acum sa
intre in cronicile akashice, pentru ca am decis ca sunt suverana.
Spune: Eliberez incepand cu acest moment
pe toti, toate, si tot ce nu face parte din planul divin al meu. Elimin toate
experientele care au fost, sunt si vor fi in viata mea, si care nu corespund
planului divin. preluat https://www.facebook.com/delcuescu.iuliana
Emanuela Laura Grigoriu multumim...
DEZLEGARE DE LEGĂTURI KARMICE ȘI BLOCAJE
CARE NE ȚIN PE LOC
Trebuie doar să spui sub formă de
meditație:
"Revoc în acest moment toate
acordurile făcute cu orice ființă care nu are în vedere cel mai bun interes al
meu, indiferent cine sunt aceste ființe sau cine pretind ele că sunt."
Afirmă:
"Din autoritatea interioară a
sinelui meu, declar toate aceste contracte nule si neavenite. Revoc toate
aceste contracte la fel ca și toate copiile altor părți, clauze de restabilire,
duplicate, rezerve, copii, oglindiri, etc ale tuturor celor numite anterior. Mă
deconectez de la toate aceste ființe, în totalitate si definitiv.
Nu mai permit nici un fel de conexiune
cu nici o ființă care nu este pentru binele meu suprem. În acest moment rup toate
acordurile, toate pacturile, chiar si cu legea karmei, pe care le-am acceptat
în această viață. Rup tot și voi fi in totalitate liber, nu mai depind de nici
o entitate și de nici o lege."
Proclamează:
"Reclam toată energia mea care s-a
consumat în aceste contracte."
Comandă:
"Trimit toate aceste contracte și
toate cele numite anterior în vacuumul galactic pentru a fi transmutate în
nucleul galactic."
Apoi afirmă către toate ființele:
"Sunt suveran și nimănui nu îi este
permis să-mi fure energia. Sunt suveran și nici unei ființe sau neființe nu îi
este permis să încalce spațiul meu suveran.
Toate ființele parazitice terțe sunt
acum și aici notificate că eu le interzic pentru totdeauna să îmi afecteze
vreodată energia. Dacă încercați să violați suveranitatea sferei mele
energetice voi fi forțat să vă trimit în nucleul galactic pentru transmutare.
Ați fost avertizați."
Declară:
"Scot toate imprimările,
implanturile, suprapunerile, credințele, percepțiile, atitudinile,
identitățile, emoțiile înghețate, etc, relaționate cu aceste contracte. Cer
sinelui divin interior să întrepătrundă mintea subconștientă și toată sfera de
conștiință a mea, să elimine toate aceste componente și orice altceva
relaționat cu aceste contracte."
Apoi fă ca lumina sinelui interior să
umple toate golurile rămase de unde ai curățat aceste energii, și astfel
adevăratul tău sine va veni din nou în interiorul tău.
SĂ VĂ FIE CU FOLOS!
- ARD și DIZOLV complet, Toate
Contractele și Toate Acordurile negative, făcute vreodată Conștient, sau
Inconștient, ACUM si AICI!
- TAI și DIZOLV Toate Legăturile
Negative conectate la fostele contracte arse ACUM si AICI!
- SĂ SE DIZOLVE TOATE IMPLANTURILE
VIZIBILE ȘI INVIZIBILE din TOATĂ FIINȚA MEA indiferent de manifestare , fără
a-mi produce leziuni ACUM si AICI!
- Toate rezidurile energetice rămase, să
fie transmutate în energii vindecătoare Pure pentru ființa mea, și ce nu se
poate transmuta Pur, să fie dizolvate instantaneu, ACUM si AICI!
- Toate informațiile și programele
parazitare legate de ființa mea să fie șterse definitiv din toate cronicile
parazitare în infinit, ACUM si AICI!
- Mă îmbrac într-un cocon din Lumină
Pură prin care sunt conectat(ă) permanent la Sursa Infinită a Iubirii
NECONDIȚIONATE.
Mulțumesc cu Recunoștință și Bucurie.
(Aici v-am dat o cale de curățare
personală pe care, dacă o folosiți cu încredere în voi înșivă , în propria
voastră putere interioară și măcar o dată pe lună, nimic nu vă va mai
afecta."
Yda Aral
Eu (numele intreg) imi aduc inapoi si
imi reunesc toate energiile Sufletului, Spiritului, Mintii, Inimii, a
corpurilor mele astrale si fizic, a aurei mele energetice, si toate energiile
care le-am dat sau mi-au fost luate cu voia sau fara voia mea, de oriunde s-ar
afla, din toate dimensiunile, densitatile, nivelele, lumile si realitatile, din
orice univers, de pe orice linie temporala din trecut, prezent si viitor, le
aduc inapoi curatate si activate benefic mie, Acum si Etern!
Eu imi unesc Mintea, Sufletul, Spiritul,
Inima, corpurile astrale si fizic , formand o singura sfera energetica cu o
singura energie benefica, pozitiva, puternica si creatoare, care asculta doar
de mine si isi tine energiile doar pentru mine, Acum si Etern!
Eu imi aduc toate energiile inapoi, imi
reintregesc aura energetica si imi formez un scut energetic indestructibil Acum
si Etern!
Eu imi distrug toate hologramele si
clonele create dupa mine si din mine, Acum si Etern!
Eu cer Constiintei Atotcreatoare sa imi
materializeze toate gandurile pozitive si benefice pe care le emit, iar gandurile
negative si nebenefice sa fie arse instantaneu, Acum si Etern!
Eu cer ca Sufletul, Spiritul, Mintea,
Constiinta, Inima, corpurile mele astrale si corpul fizic sa primeasca toata
energia benefica necesara din Sursa Eterna Infinita Absoluta a Intregii Creatii,
din Constiinta Atotcreatoare si din Spiritul Pamantului, chakrele mele sa fie
curatate, deschise, unite si activate, ADN-ul meu sa fie curatat si activat,
celulele si neuronii mei sa functioneze la capacitatea maxima si sa se
regenereze impreuna cu toate organele mele, cu toate corpurile mele astrale si
corpul fizic cu toate sistemele lui, sa fie energizate pozitiv si benefic mie,
Acum si Etern! Multumesc!
Eu declar nule si neavenite, revoc, ard
si dizolv toate contractele, la fel si copiile lor, duplicatele, anexele,
adaugirile, clauzele de restabilire, rezervele, copiile altor parti si
oglindirile tuturor celor mentionate anterior, toate stringurile, legaturile,
juramintele, promisiunile, ritualurile bisericesti si de orice tip si fel,
facute cu orice entitate negativa si nebenefica mie, care se afla in sfera mea
energetica si in toate corpurile mele si care interfereaza cu mine, din orice
viata si de pe orice linie temporala din trecut, prezent si viitor, din toate
dimensiunile, densitatile, nivelele, lumile si realitatile, din orice univers,
si orice legatura energetica si eterica nebenefica facuta cu acestea, Acum,
Definitiv si Etern!
Eu scot, ard si dizolv toate
imprimarile, implanturile, suprapunerile, credintele, perceptiile, atitudinile,
identitatile, emotiile inghetate si orice altceva relationat cu aceste
contracte, toate programele nebenefice facute de Mintea mea, toate blocajele
energetice si de orice fel, toate juramintele de saracie, sclavie, castitate,
ascultare, sentimentale, financiare, sexuale, toate vrajile, farmecele,
blestemele, cuvintele negative, ritualurile facute asupra mea si a corpurilor
mele energetice si fizic, asupra aurei mele energetice din orice viata si pe
orice linie temporala din trecut, prezent si viitor, din toate dimensiunile,
densitatile, nivelele, lumile si realitatile, din orice univers, Acum,
Definitiv si Etern!
Eu ard si dizolv definitiv toate
sentimentele de vinovatie si rusine, de neputinta, de neincredere in mine,
toate fricile, toate gandurile negative de ingrijorare baneasca si existentiala
nebenefice mie, ma conectez cu Spiritul si energia banilor si atrag ca un
magnet abundenta financiara , energii pozitive de dragoste si iubire, Acum si
Etern!
Ordon ca toate entitatile, spiritele,
sufletele, stringurile, blocajele, energiile nebenefice si toate interferentele
negative si nebenefice mie care interfereaza cu mine sa se departeze din
corpurile mele si din sfera si aura mea energetica, sa isi deschida un portal
si sa plece Definitiv in Vacuumul Galactic, apoi inchid si sigilez acest portal
Acum, Definitiv si Etern!
Eu imi ridic vibratiile pana la ce
intensitate este necesar si ard cu lumina mea pura toate entitatile si
energiile negative si nebenefice mie care interfereaza cu mine, toate
implanturile, toate bolile si blocajele Acum si Etern!
S-a manifestat! Mulțumesc! Mulțumesc!
Mulțumesc!
Preluat din grupul Energetic clearing & Awareness
În opinia mea, pentru a ajunge la mintea
și la inima unor oameni diferiți, este nevoie de diferite moduri de comunicare.
Noi putem să spunem același lucru,
același adevăr profund, dar modul în care îl spunem poate să atingă mintea/
inima unor oameni și să nu atingă în niciun fel alți oameni. E nevoie de mai
multe voci, de mai multe abordări, de mai multe tipuri de comunicare, pentru a
ne conecta cu oameni diferiți.
De aceea eu cred că este nevoie de cât
mai multe persoane care se pun în serviciul Binelui comun, care își transmit
mesajul în felul lor și care, fiecare, ating mințile/ inimile altor oameni.
Prin modul în care comunici, prin modul
în care transmiți niște informații prețioase, tu poți influența/ inspira/
motiva niște oameni care nu au fost influențați deloc de modul în care le-am
împărtășit eu exact aceleași informații. La rândul meu, prin modul în care
comunic, pot influența/ inspira/ motiva niște oameni pe care tu nu i-ai atins
în niciun fel, deși le-ai spus aceleași lucruri.
Pentru ca noi să facem să se deschidă
către adevăruri mai înalte mintea și inima unor semeni de-ai noștri, este
nevoie ca ei să rezoneze cu modul în care comunicăm noi. Nu este vorba despre
valoarea informațiilor pe care le transmitem, e vorba de modul în care le
transmitem, asta face diferența.
Cred că mulți dintre noi am avut o
experiență similară, din acest punct de vedere: am auzit de multe ori o idee,
în principiu eram de acord cu ea, dar nu ne-a impactat prea mult, ne-a intrat
pe o ureche și ne-a ieșit pe alta. Și apoi a venit un om care ne-a spus exact
același lucru, dar prin modul în care a formulat acea idee, a făcut făcut să
aibă loc un declic în interiorul nostru, am simțit că înțelegem cu adevărat
acea idee, că este un mesaj pentru noi. Am AUZIT ce a spus acel om pentru că el
a vorbit în limbajul sufletului nostru. (Jay Shetty) Traducerea
Mihaela Dan
În coaching se spune că există niște
pași pentru a face o schimbare semnificativă în viața unui om:
*1. Omul respectiv acceptă în principiu
o anumită idee/ un anumit lucru, este de acord cu el, dar acel lucru nu are un
impact concret asupra sa, nu îl face să schimbe ceva în propriul comportament,
în propria viață.
De exemplu, o mulțime de oameni văd diverse
postări pe rețelele de socializare, le plac, sunt de acord cu ideile
respective, poate fac și un comentariu apreciativ, dar asta e tot. Acele
informații noi, pe care le apreciază, pe care le consideră adevărate, nu-i
schimbă cu nimic – le acceptă la nivel teoretic, dar nu le pun în practică.
*2.Omul respectiv simte că o anumită
idee/ un lucru pe care îl aude/ citește are cu adevărat o semnificație pentru
el.
Poate că el a auzit de mai multe ori în
trecut un anumit lucru și în principiu a fost de acord cu el, dar într-o zi
cineva formulează ideea respectivă într-un fel care rezonează la modul profund
cu el, se produce un declic în interiorul lui, simte că acel mesaj i se
potrivește, că are o semnificație pentru el. Acum nu mai e vorba de teorie, e
ceva ce i-a atins inima.
Dar asta tot nu înseamnă că va face vreo
schimbare concretă în modul său de a fi/ funcționa.
*3. Etapa practică – Omul respectiv
trecut prin etapele 1 și 2 și este decis să pună în practică acea nouă
informație/ conștientizare. Se gândește cum ar putea să aplice el acea
învățătură în viața sa de zi cu zi, în ce zonă a vieții sale poate face niște
schimbări și face acele schimbări.
Tu poți primi niște informații
importante/ valoroase, care te pot ajuta să-ți schimbi viața în bine, însă este
necesar să alegi să le pui în practică, să nu rămâi cu ele la nivel teoretic. E
necesar să faci un efort personal, să faci schimbările aferente, dacă vrei ca
viața ta să se schimbe în bine. (Jay Shetty) Traducerea Mihaela Dan
Pentru mine este clar că nu poți ajunge
la adevărata fericire dacă nu te pui în slujba Binelui comun.
Pentru mine este clar că dacă nu-ți
urmezi Menirea, dacă nu îți identifici Darurile și nu le folosești punându-le
în slujba Binelui comun, nu poți experimenta adevărata fericire. Serviciul în
slujba Binelui comun creează cea mai profundă stare de fericire.
Când faci ceea ce iubești să faci, cînd
faci ceea ce te unge pe suflet și îți folosești Darurile, talentele,
abilitățile/ timpul/ energia pentru a face diferența în viața altora, în lume…
este un sentiment pe care, în opinia mea, nimic nu-l întrece.
Sunt în lumea asta o mulțime de oameni
care-și fructifică Darurile/ talentele, dar nu o fac prin a se pune în
serviciul Binelui comun, ci pentru a promova profesional, pentru a câștiga cât
mai mulți bani, pentru faimă, etc.
Când faci ceea ce iubești să faci și
rezultatul este ceva ce-i ajută/ inspiră/ face fericiți pe semenii tăi, atunci
știi că ești pe Calea care înseamnă împlinirea Menirii tale. Asta este
fericirea. (Jay Shetty) Traducerea
Mihaela Dan
Conceptul de „a curge cu fluxul” se
referă la situația în care provocările cu care ne confruntăm sunt aproximativ
la nivelul abilităților noastre.
Dacă provocările cu care ne confruntăm
sunt mult peste nivelul abilităților noastre ne simțim copleșiți, simțim că nu
face față, suntem descurajați sau poate chiar disperați.
Dacă provocările pe care le acceptăm
sunt mult sub nivelul abilităților noastre, ne plictisim, suntem letargici sau
poate chiar ne simțim blocați.
Starea de flux este aceea în care te
confrunți cu provocări, dar ai sentimentul că ele sunt pe măsura capacităților
tale și asta te face să te simți viu, e palpitant, să te simți dornic să „intri
în joc” și chiar dacă pierzi, acest lucru nu te va dărâma, ci îl vei lua ca pe
un eșec de moment, din care ai ceva de învățat.
Cei mai mulți oameni trăiesc cea mai
mare parte a vieții lor într-una dintre variantele dezechilibrate: fie simt că
provocările sunt mult peste nivelul abilităților lor, fie acceptă doar
provocările care sunt mult sub nivelul abilităților lor, fiindcă le e frică să
se confrunte cu adevăratele provocări.
Uitați-vă în viața voastră: este cazul
să ridicați ștacheta provocărilor cu care sunteți dispuși să vă confruntați sau
este cazul să vă perfecționați talentele/ abilitățile, fiindcă nu ați mai
acceptat o provocare serioasă de foarte mult timp? (Jay Shetty) Traducerea
Mihaela Dan
Nu mai încercați să schimbați oamenii,
să-i transformați în ceea ce ați vrea voi să fie!
Nu veți reuși! Voi nu puteți schimba
alți oameni; acei oameni se vor schimba numai dacă vor ei, așa cum vor ei.
La începutul relației cei mai mulți
dintre noi suntem tentați să încercăm să-i schimbăm pe partenerii noștri,
pentru că avem impresia că modul în care gândim/ funcționăm noi este mai bun,
că noi știm mai bine decât ei cum ar trebui ei să fie.
Încetați să vă mai propuneți să-I
schimbați pe partenerii voștri! Acceptați că ei sunt așa cum sunt și că dacă se
vor schimba vreodată, va fi pentru că așa au vrut ei, nu pentru că i-ați
schimbat voi.
Soția mea este un om minunat, chiar dacă
unele dintre preferințele ei sunt foarte diferite de ale mele. De ce aș încerca
eu să fac presiuni asupra ei/ să o forțez să-și schimbe preferințele, numai ca
să fie ca mine?
De ce aș încerca eu să o forțez să-i
placă fotbalul, când pot foarte bine să urmăresc meciurile de fotbal cu niște
prieteni care iubesc acest sport și să o las ca în acest timp să facă ceva ce
iubește să facă, dar care pe mine nu mă pasionează?
Respectați faptul că partenerul vostru
iubește să facă anumite lucruri și voi iubiți să faceți alte lucruri și
permiteți-vă fiecare să faceți ceea ce iubiți să faceți! Nu mai încercați să-i
controlați, să-i manipulați, să faceți presiuni asupra lor ca să facă ceea ce
vreți voi să facă!
Și când petreceți timp împreună, găsiți
ceva ce vă place amândurora, ceva ce vă umple inima amândurora. (Jay Shetty) Traducerea
Mihaela Dan
Am făcut la un moment dat consiliere de
cuplu cu doi soți și i-am întrebat care este ordinea priorităților lor, dacă
iau în calcul propria persoană, partenerul și copiii.
Bărbatul a spus că pe locul 1 este soția
sa, pe locul doi sunt copiii și pe locul 3 este el însuși.
Femeia a spus că pe locul 1 este ea
însăși, pe locul doi sunt copiii și pe locul 3 este soțul ei.
Bărbatul a fost foarte afectat de faptul
că soția sa a pus copiii pe locul doi, după ea însăși. El a întrebat-o, șocat:
„Cum este posibil să te pui pe locul 1, înaintea copiilor?!”.
Iar ea i-a explicat: „Dacă eu nu sunt
bine, dacă nu-mi umplu propriul «pahar», dacă nu sunt cea mai bună Versiune
care pot fi la acel moment, ce le pot oferi copiilor și ție? Mai nimic! Dacă
sunt bolnavă, nefericită, plină de resentimente și de furie, ce vă pot oferi
copiilor și ție?
Nu e vorba despre faptul că sunt egoistă
și că nu-mi pasă de copiii mei, este vorba despre faptul că știu că dacă eu
nu-mi încarc bateriile, dacă nu investesc în mine, în starea mea de bine la
nivel fizic, emoțional și psihic, în evoluția mea ca ființă, nu le pot oferi
copiilor cea mai bună mamă care aș putea fi și nu-ți pot oferi nici ție cea mai
bună soție care aș putea fi”.
Noi trăim într-o lume în care suntem
învățați că sacrificiul de sine este ceva nobil, că faptul că ne sacrificăm
propria stare de bine, propria sănătate, propriile visuri, propria Menire pe
altarul relației de cuplu/ familiei ne face să fim parteneri mai buni. Suntem
învățați, practic, că autosabotajul este ceva nobil.
De fapt, sacrificiul de sine ne umple de
resentimente, de regrete, de nemulțumire. Eu am văzut nenumărate persoane care
au renunțat la visurile lor timp de 20 de ani, „sacrificându-se pentru familie/
copiii”, au considerat că a fi mamă reprezintă cel mai important lucru din
viața lor și chiar erau mândre de sacrificiul lor. După ce copiii au crescut și
au plecat de acasă, aceste femei au trecut printr-un șoc, au simțit că nu mai
au niciun rost pe lume, nu mai știau cine sunt și ce vor, și-au pierdut
identitatea. Aceste persoane au regretat faptul că nu și-au urmat visurile în
timp ce își creșteau copiii. (Jay Shetty) Traducerea Mihaela Dan
Dacă noi avem o relație romantică, vreau
ca eu să fiu pe locul doi în topul priorităților tale.
Vreau ca prioritatea ta numărul 1 să fii
tu însuți, cu visurile tale și Menirea ta, pentru că prioritatea mea numărul 1
sunt eu însumi, cu visurile mele și Menirea mea.
Faptul că noi ne construim pe cont
propriu o viață în care ne simțim împliniți este o condiție esențială pentru ca
împreună, să fim un cuplu de oameni împliniți.
Faptul că un om își urmează Chemarea, că
este dedicat împlinirii Menirii sale, că nu face din partenerul său/ relația de
cuplu scopul vieții sale, face ca acesta să fie mai atrăgător, din punctul meu
de vedere. (Steven Bartlett) Traducerea Mihaela Dan
Când ești nesigur pe tine, când nu crezi
că ai cine știe ce valoare, cum poți începe te schimbi, să capeți mai multă
încredere în tine, să devii din ce în ce mai sigur pe tine, să ajungi la o
stimă de sine sănătoasă?
Poți începe prin a-ți ține cuvântul dat
ție însuți, prin a respecta promisiunile pe care ți le faci ție însuți.
O să explic într-un mod foarte simplu:
identitatea ta este ca un termostat instalat într-o încăpere. Termostatul acela
reglează temperatura în interiorul camerei. Mai exact, indiferent cât de frig e
afară, în acea încăpere temperatura este cea care vrei tu să fie, cea la care
ai reglat termostatul.
Condițiile exterioare nu afectează
temeratura din interiorul camerei.
În mod similar, dacă ești un om stăpân
pe sine, atunci adevărurile tale, valorile tale, prioritățile tale, viziunea ta
nu se schimbă după cum bate vântul, după ce se întâmplă în jurul tău, după ce
părere au cei din preajma ta. Adevărurile tale, valorile tale, prioritățile
tale, viziunea ta sunt cele care îți guvernează viața, ele sunt termostatul tău
interior. (Ed Mylett) Traducerea
Mihaela Dan
Eu cred că Dumnezeu lucrează prin oameni
și cred în faptul că El îți trimite oamenii de care ai nevoie, ca să te
ghideze, la momentul potrivit; depinde de tine dacă ești pregătit pentru
întâlnirea cu ei sau nu.
Eu cred că Dumnezeu se folosește de
anumiți oameni pentru a ne ajuta să ne reglăm „termostatul”, în anumite zone
ale vieții noastre. De aceea sunt foarte atent, pentru a identifica acești
oameni pe care îi trimite Dumnezeu către mine și când îi identific, sunt foarte
perseverent în a le căuta compania și chiar le spun direct că vreau să-mi
petrec mai mult timp cu ei, pentru că știu că am de învățat de la ei.
Eu acționez la modul conștient în sensul
de a aduce în cercul apropiaților mei cât mai mulți oameni care mă pot ajuta
să-mi reglez „termostatul” în anumite zone ale vieții mele pe care încă nu le
gestionez foarte bine.
Eu caut cu intenție să mă însoțesc
oameni care au un nivel mai înalt de Conștiință, pentru că știu că atunci când
am în preajma mea astfel de oameni, inevitabil, aceștia mă provoacă/ inspiră să
cresc; fără să-și propună asta, prin modul în care se manifestă în relație cu
mine, ei vor regla la altă valoare termostatul meu.
Nu poți fi mult timp în preajma unor
oameni care fac o prioritate din evoluția lor spirituală și din a deveni cea
mai Bună Versiune a lor și să nu începi să fii interesat și tu de acest lucru.
Dar dacă tu permiți oricui să intre în
„casa ta” și să regleze „termostatul” după cum vrea el, o să ai o problemă. De
aceea este extrem de important cu cine te însoțești.
Tu poți să începi să evoluezi prin
simplul fapt că îți schimbi anturajul, că renunți la oamenii nepotriviți și te
însoțești cu oamenii potriviți.
Este posibil să ai în apropierea ta
oameni care au un nivel mai redus de conștiință de care să nu te poți îndepărta
complet, cum ar fi cei din familie, colegi/ colaboratori din zona profesională,
etc, dar asta nu înseamnă că nu poți gestiona cu înțelepciune timpul pe care-l
petreci cu acești oameni.
Unii dintre voi aveți în familie vampiri
energetici, oameni toxici, față de care considerați că aveți niște obligații și
pe care credeți că nu-i puteți scoate complet din viața voastră. Este necesar
să evaluați fiecare situație de acest gen în parte și puteți decide cât de des
vă întâlniți cu ei, cât timp petreceți împreună, atunci când vă întâlniți, cât
îi lăsați să vă afecteze atunci când vă întâlniți. (Ed Mylett) Traducerea
Mihaela Dan
Când le spun oamenilor că este extrem de
important să se însoțească, în măsura în care este posibil, cu persoane care au
un nivel mai înalt de conștiință decât ele, cu persoane care au ajuns la un
nivel înalt în domeniul lor de expertiză, unii răspund că nu au în grupul/
comunitatea lor astfel de persoane sau că nu au acces la ele, ca să petreacă
mai mult timp împreună și astfel, să obțină ghidare pe calea evoluției
personale. Alții răspund că nu au mijloacele financiare necesare pentru a face
cursuri/ seminarii unde poți întâlni astfel de persoane.
Eu le spun tuturor că trăim în vremuri
în care nu mai e neapărat nevoie să pleci în lume căutând un mentor/ învățător
spiritual pe care să-l urmezi oriunde merge sau să mergeți la nu știu ce
cursuri/ retreaturi/ ashramuri, etc.
Poate că la un moment dat o să ajungeți
și la așa ceva, dar pentru început, aveți la dispoziție gratuit în mediul
online o mulțime de emisiuni, cărți, podcasturi, postări care vă oferă
informații prețioase și foarte folositoare pentru cei care vor să evolueze.
Înțelegeți că nu este vorba de bani; nu
lipsa mijloacelor financiare vă împiedică să intrați în legătură cu astfel de
oameni.
Întrebați-vă: unde îi puteți găsi? Unde
merg acești oameni? Unde îi puteți întâlni, ca să stați măcar câteva minute de
vorbă cu ei sau să-i ascultați sau pur și simplu să-i observați de la distanță,
să vedeți cum se comportă, cum vorbesc, etc? Mergeți acolo unde puteți întâlni
astfel de persoane!
Alt mod foarte eficient de a intra în
contact cu astfel de persoane este unul pe care eu l-am folosit mult timp:
încerc să descopăr un mod de a le ajuta în ceea ce fac ele, de a susține un
demers de-al lor, un mod de a le servi fără să aștept nimic în schimb.
Spre exemplu, eu am un vecin, un medic,
care este foarte diferit de mine. Nu frecventăm aceleași cercuri, nu avem cine
știe ce în comun, dar omul ăsta este foarte generos cu timpul și cu energia sa,
este mereu gata să-mi sară în ajutor și de câte ori crede că am nevoie de
ajutor, se oferă. Nu avem prea multe în comun, dar fiindcă acest om este atât
de generos în relația cu mine, îmi place să fiu în compania sa și mai mult
decât atât, caut și eu diverse moduri de a-l ajuta, în semn de recunoștință
pentru generozitatea sa. Am devenit prieteni buni - adică a intrat în cercul
apropiaților mei - din simplul motiv că am fost impresionat de generozitatea
sa, de dorința sa de a servi în mod dezinteresat binele meu. (Ed Mylett) Traducerea
Mihaela Dan
Oamenilor li se spune la diverse cursuri
de dezvoltare personală: „Poți fi orice vrei să fii!”.
Nu e adevărat. Nu poți fi orice vrei să
fii. Și este păcat că oamenii sunt induși în eroare în acest fel.
Nu poți fi orice vrei să fii, dar poți
fi tot ceea ce este menit să fii, poți fi cea mai Bună Versiune a ta. Tu ai
venit aici echipat cu niște talente/ Daruri, cu un anumit potențial, cu o
putere personală de care nu ești conștient deocamdată, dar asta nu înseamnă că
nu le poți identifica și nu le poți fructifica.
Există un text din Vede care spune:
„Când tu îți protejezi Menirea, Menirea ta te va proteja pe tine”.
La ce se referă: Menirea ta este ca o
piatră nestemată care este în posesia ta, dar vor fi o mulțime de oameni care
îți vor spune că aceasta nu are nicio valoare, că îi dai prea mare importanță.
Și este treaba ta să protejezi acea piatră nestemată, să te asiguri că ea nu va
fi distrusă și că nu o pierzi.
Lumea va încerca în mod constant să te
deturneze de pe Calea ta, îți va pune în față tot felul de distrageri, tot
felul de obstacole și este responsabilitatea ta să nu te lași oprit din drum,
să nu te lași distras. (Jay Shetty) Traducerea Mihaela Dan
Există
patru piloni ai relațiilor (indiferent de ce tip de relație este vorba): preocupare
pentru binele celuilalt, competență, consecvență și caracter.
Fiecare
dintre oamenii cu care te înconjori ar fi de dorit să-ți ofere măcar unul
dintre aceste lucruri.
Se
întâmplă foarte rar, iar pentru unii oameni nu se întâmplă niciodată în viață ca
un singur om să le ofere toate cele patru lucruri menționate mai sus. Dacă ai
noroc, vei avea parte de-a lungul vieții de câțiva oameni care îți vor oferi
două sau trei dintre aceste lucruri în relația voastră.
Să
le luăm pe rând:
1.PREOCUPARE
PENTRU BINELE CELUILALT.
Un
exemplu în acest sens, în cazul meu, este mama mea, care este tot timpul
preocupată de binele meu, care este setată pe a avea grijă de mine, pentru că
sunt în continuare copilul ei, chiar dacă acum sunt ditamai bărbatul și am
familia mea. Mama mea ar face orice pentru mine, pentru ea este o prioritate să
se asigure că mie îmi e bine.
Eu
știu că mama îmi vrea binele, dar nu m-aș duce la ea ca să obțin consiliere în
afaceri sau pentru sfaturi legate de zona imobiliară, pentru că nu se pricepe
la așa ceva.
2.
COMPETENȚA. Dacă vreau să încep o afacere/ un proiect și am nevoie de sfaturi
în domeniul respectiv, mă voi adresa unui prieten/ om în care am încredere și
care lucrează în acel domeniu, care are experiența/ expertiză în acel domeniu.
3.CARACTER.
Sunt unii oameni în viața noastră care au niște valori/ principii înalte, au
caracter, au integritate, care ne ajută să înțelegem lucrurile la un nivel mai
profund decât le înțelegem inițial, care ne deschid ochii în mai multe
privințe, care ne inspiră/ provoacă să creștem.
Acești
oameni au o importanță foarte mare în viața noastră, chiar dacă nu ne întâlnim
foarte des cu ei. Poate că nu vorbim zilnic, poate că nu sunt primii oameni pe
care îi sunăm când e vorba de problemele vieții de zi cu zi, dar avem nevoie de
ei când e vorba de lucruri importante, profunde, de decizii majore.
4.CONSECVENȚA.
Sunt în viața voastră oameni care știți că indiferent la ce oră din zi sau din
noapte îi sunați, vor răspunde și vor sări în ajutorul vostru. Poate că nu au
competență în afaceri sau în domeniul în care profesați voi, poate că nu sunt
cei mai spirituali oameni din lume, poate că nu fac din binele vostru
principala lor prioritate, cum face mama voastră, dar știți că dacă aveți
nevoie de o mână de ajutor, ei vor spune întotdeauna „prezent”.
Este
important să înțelegem că fiecare om din cercul apropiaților noștri are
calitățile lui, are rolul lui și are importanța lui în viața noastră și să nu
avem pretenții absurde de la ei, să nu le cerem să întruchipeze toate cele
patru calități; să-i apreciem pentru acele calități pe care le au, pentru
valoarea pe care o aduc în viața noastră. (Jay Shetty) Traducerea Mihaela Dan
Nu
poți vindeca pe nimeni.
Nu
poți face să dispară din interiorul altora frica, mânia, neputința. Nu îi poti
salva și nu poți rezolva lucrurile în locul lor. Și dacă insiști prea mult
spunându-le ce „trebuie” să facă, ce „e bine” pentru ei, atunci ei își pot
pierde propria Cale, care este unică. Înțelege: Calea ta nu este neaparat și
Calea lor.
Nu
ești tu responsabil pentru durerea din interiorul lor.
Este
posibil ca tu să fi făcut sau să fi spus unele lucruri care au făcut să iasă la
suprafață durerea care era deja în interiorul lor. Dar nu tu ai creat acea
durere și nu ești tu vinovat, chiar dacă ei spun că ești.
Poți
să îți asumi responsabilitatea pentru cuvintele și faptele tale, poți regreta
niște lucruri care s-au intamplat în trecut, dar nu poți șterge sau modifica
ceea ce s-a întâmplat.
Tu
nu esti responsabil pentru fericirea altora și nici ei nu sunt responsabili
pentru fericirea ta.
Fericirea
ta nu poate veni din afara ta. Dacă se întâmplă asta, atunci este o „fericire”
care depinde de altcineva - o fericire fragilă, care se va transforma în
tristețe, mai devreme sau mai tarziu. Și atunci vei fi prins într-o avalanșă de
acuzații și vinovăție, regrete și furie. Fericirea ta nu este o stare/
experiență/ un sentiment pe care ți-l pot oferi altii.
Nu
puteți salva pe nimeni și nu puteți fi salvați decât dacă vreți voi să vă
salvați.
Text semnat Jeff Foster, Traducere Mihaela Dan
Cred că
vindecătorii sunt mai necesari ca niciodată în această perioadă. Și nu mă refer
doar la vindecătorii care au o activitate profesională în acest sens, precum
medicii, terapeuții de orice tip, profesorii de yoga, nutriționiștii, cei care
fac consiliere în baza abilităților lor intuitive, etc – toți aceștia pot fi
încadrați la categoria „vindecători”, însă numărul celor care fac asta ca și
activitate profesională este unul limitat.
Există, în
plus, o mulțime de oameni care au o abilitate specială în a sta de vorbă cu
oamenii, în a vedea ceea ce alții nu văd, în a crea un spațiu emoțional în care
să te simți în siguranță să te arați vulnerabil, fără teama că vei fi judecat
pentru ceea ce împărtășești. Oamenii simt când au de-a face cu un astfel de om.
Și tot mai multe persoane își descoperă acest gen de abilități.
Vremurile
prin care trecem, stresul/ anxietatea/ frica/ depresia prin care trec o mulțime
de oameni fac ca acum lumea să fie mai deschisă către activități precum
meditația, yoga, tehnicile de respirație, practicile energetice. Oamenii simt
nevoia unor instrumente de lucru care să îi ajute să se echilibreze emoțional,
să se liniștească, să funcționeze la modul conștient, ca să nu mai ajungă la un
asemenea nivel de stres.
Ideea că
este necesar să ai grijă de tine însuți, de sănătatea ta fizică și psihică,
este clar înțeleasă de mult mai mulți oameni acum și ei sunt deschiși către a
învăța lucruri noi, care să îi ajute în acest sens. De aceea este nevoie mai
mult ca oricând de vindecători.
Și din punctul
meu de vedere, „vindecător” este orice om care ne face să ne simțim mai bine
atunci când suntem/discutăm cu el, dar care ne învață și cum să putem să ne
aducem singuri într-o stare de bine, atunci când el nu este lângă noi.
Spre
exemplu, un om care te învață cum să meditezi te ajută să intri într-o stare de
grație când ești la cursurile lui, însă dacă tu practici și acasă mediația,
poți intra în astfel de stări fără să fie nevoie de prezența lui. (Lee Harris) Traducerea Mihaela Dan
“Unul dintre motivele pentru care este necesar
să te vindeci înainte de a intra într-o nouă relație este acela că VEI PREZENTA
ACELEI PERSOANEI O VERSIUNE A TA CARE NU ESTE CEA REALĂ, O VERSIUNE DISTRUSĂ A
TA.
Și poate că acel bărbat este cel
potrivit pentru Versiunea ta vindecată, dar fiindcă nu ți-ai luat timpul
necesar ca să te vindeci, îi vei prezenta o Versiune a ta cu care el nu se
potrivește. Și tu nici nu îți dai seama că te manifești ca o persoană foarte
diferită de cea care ești la modul autentic, fiindcă traumele tale te orbesc.
Vei fi o femeie dificilă, acră, suspicioasă, agresivă, o „scorpie”, când de
fapt ești o femeie generoasă, iubitoare, blândă, dar care a fost rănită foarte
tare și care nu a reușit încă să-și vindece traumele.
Nouă ne e ușor să judecăm oamenii la
modul „E o acritură! Nimic n-o mulțumește, orice ai face, te privește cu
suspiciune, findcă are impresia că dacă te porți frumos cu ea este pentru că
vrei ceva de la ea, este foarte agresivă. Emană doar negativitate”, dar nu știm
cât de tare au suferit acele femei, cât de mari sunt traumele lor.
Tu ai nevoie să îți iei timp ca să te
vindeci, ai nevoie de timp doar cu tine, ai nevoie de consiliere/ terapie, ai
nevoie de introspecție, ai nevoie să comunici cu Dumnezeu, ai nevoie de
vindecare, ai nevoie să ajungi să simți că ești completă doar cu tine însăți,
că nu ai nevoie de un bărbat ca să te completeze/ împlinească. Numai că cele
mai multe femei au fost programate de patriarhatul toxic să creadă că dacă nu
au un bărbat nu sunt complete/ întregi, că fără un bărbat și copii nu pot fi
împlinite și de aceea ele sunt disperate să-și găsească mai repede un bărbat și
să facă și copii, ca să intre în rândul lumii. Ele se tem că dacă iau o pauză
de la relații riscă să rămână nemăritate și se tem că le sună ceasul biologic
înainte de a face un copil, așa că sar dintr-o relație în alta și nu-și iau
timp să se vindece, rezultatul fiind că se trezesc după niște ani că au o
relație disfuncțională/ toxică, au un bărbat toxic și au și câțiva copii și nu
pot ieși din acea relație fiindcă nu pot crește copiii de unele singure. Așa
își distrug singure viața.
Renunțați la credințele acestea
învechite și absurde că o femeie nu poate fi fericită/ împlinită dacă nu are un
bărbat, că o femeie și-a ratat rostul vieții dacă nu face copii, că e ceva în
neregulă cu tine dacă nu te-ai măritat și nu ai făcut copii până la o anumită
vârstă! Așa sunteți ținute la un nivel redus de conștiință de societatea
patriarhală toxică, așa sunteți manipulate/ controlate de bărbații cu un nivel
redus de conștiință! De aceea multe dintre voi nu aveți niciodată acces la o
relație sănătoasă, nu experimentați toată viața decât relații disfuncționale/
toxice!!!” (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan
Astăzi vreau să vă vorbesc despre „vindecare”.
Dacă ne uităm la viața noastră și constatăm
că anumite simptome nu s-au schimbat pe parcursul timpului, noi presupunem că
„nu ne-am vindecat”.
Aceasta este perspectiva egoului, care
spune „Dacă nu am obținut rezultatele pe care mi le-am dorit, înseamnă că încă
nu am început să mă vindec”.
Mulți oameni își trăiesc viața într-un
mod care îi epuizează, ei consumă foarte multă energie, se agită întruna, sunt
tot timpul ocupați/ stresați și nu-și permit să se oprească din când în când și
să conștientizeze că a avut loc deja o vindecare în interiorul lor, să
integreze acea vindecare. Abia atunci când integrezi vindecarea încep să se
vadă rezultatele concrete în planul fizic, în viața ta de zi cu zi.
Ca atare, în loc să priviți „vindecarea”
ca însemnând să obțineți rezultatul dorit de voi (de egoul vostru) în plan
fizic, emoțional, mental sau spiritual, v-aș sugera să priviți „vindecarea” ca
fiind experiența prin care trecem toți, de-a lungul întregii noastre vieți.
Începând din copilărie, continuând cu
perioada adolescenței și apoi la maturitate, voi sunteți permanent însoțiți de
îngerii voștri păzitori, de ghizii voștri spirituali și de alte entități de
Lumină care sunt mereu lângă voi și care vă susțin vindecarea și expansiunea/
evoluția.
Și asta nu se întâmplă doar atunci când
sunteți interesați de spiritualitate.
„Vindecarea” începe să se petreacă la
nivelul câmpului nostru energetic din momentul în care venim pe această
planetă. Universul se asigură că vom deveni cei care suntem meniți să devenim
în această viață și ca atare, fiecare dintre noi trecem prin diverse etape ale
vindecării și evoluției, chiar dacă nu suntem conștienți de acest lucru.
Cu cât suntem mai conștienți de acest
lucru, cu atât se văd mai clar efectele acestei vindecări în planul fizic, în
diverse domenii ale vieții noastre.
Noi trecem printr-un proces de
„vindecare” de când ne naștem pe această planetă și până în ultima zi petrecută
aici. Și acesta este motivul pentru care uneori ne trezim plini de energie,
puși pe fapte mari, iar alteori ne trezim din somn fiind pur și simplu
epuizați.
Vindecarea energetică are loc și în timp
ce dormim. (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Ca să înțelegeți mai bine despre ce este
vorba în Călătoria vindecării, gândiți-vă la o persoană care doar ce a trecut
printr-o operație chirurgicală. Operația a înlăturat anumite „blocaje” din
corpul acelei persoane, însă este nevoie de o perioadă de recuperare, până ca
ea să se simtă bine din nou. Există o perioadă de convalescență și abia după
aceea omul respectiv va beneficia de toate avantajele vindecării care a avut
loc.
Dacă ne raportăm la această metaforă,
ceea ce fac mulți oameni când este vorba despre vindecare este cam așa: ai fi
fost operat, ești la Terapie Intensivă în spital, însă deocamdată te simți
amețit, ai dureri, nu te poți mișca decât cu mare greutate. Tu constatați că te
simți rău și presupui că asta înseamnă că operația nu te-a ajutat cu nimic, că
nu te-ai vindecat. Te agiți, vrei să te dai jos din pat și ceri să fii externat
imediat, fiindcă ești de părere că operația n-a avut rezultatul pe care l-ai fi
dorit și deci n-are rost să mai pierzi timpul în spital.
De fapt, într-o astfel de situație, tu
ai nevoie să stai liniștit, să permiți corpului tău să-și revină și apoi o să
constați că începi să te simți tot mai bine, că se văd efectele „vindecării”.
Este necesar ca noi să ne
respectăm/onorăm vindecarea, acordându-ne timpul necesar pentru a o integra.
Noi, empații/ senzitivii, Lucrătorii în
Lumină, Cei care arată Calea către o Nouă Realitate/ Lume, am trecut în ultimii
ani prin curățări masive, prin diverse activări și am avut parte de vindecări
energetice masive (și de multe dintre ele nici nu am fost conștienți pe
moment).
Mulți dintre noi nu avem idee care este
rolul nostru în Călătoria vindecării, nu știm ce avem noi de făcut ca să ne
susținem vindecarea.
Dacă funcționezi din spațiul egoului, tu
crezi că de fapt, „Călătoria vindecării” constă în a încerca să faci tot felul
de schimbări în exterior (eventual să încerci să-i schimbi pe alții), ca să te
simți tu bine.
Adevărata Călătorie a vindecării este ghidată
de Univers și uneori are de-a face și cu a apela la serviciile unor terapeuți
din diverse domenii. Însă rolul nostru în această Călătorie este să ne asumăm
responsabilitatea în ceea ce înseamnă INTEGRAREA.
Iar INTEGRAREA nu se referă neapărat la
a adăuga ceva vieții tale. De cele mai multe ori, integrarea se referă la a
scoate/ elimina anumite lucruri. Și cu cât ne acordăm mai mult timp pentru
integrare, cu atât este mai rapidă vindecarea care are local nivel celular/
energetic și cu atât mai repede se văd efectele în planul fizic. (Matt Kahn) Traducerea
Mihaela Dan
Integrarea are de-a face, în principal,
cu ce scoatem/ eliminăm din viața noastră - și asta se referă la distrageri de
tot felul care ne țin ocupați și ne consumă timpul pe care altfel l-am fi putut
aloca pentru a sta cu noi înșine, pentru a ne odihni, pentru a avea grijă de
noi înșine, pentru a reflecta la viața noastră, pentru a ne conecta cu sufletul
nostru.
Deseori, acest proces de integrare nu
are loc pentru că noi - în mod conștient sau în mod inconștient - ne consumăm
energia/ timpul ocupându-ne de treburile/ problemele altora.
Dacă noi am fi conștienți de profunzimea
operațiilor de „chirurgie energetică” prin care trecem în timpul somnului,
noapte de noapte, am fi mult mai atenți la modul în care ne folosim timpul ziua
și am fi mult mai fermi în a spune „Nu” în situații în care simțim că am vrea
să spunem „Nu”. În acest fel, am avea mai mult timp pentru integrarea acelor
vindecări energetice de care avem parte periodic.
Desigur, faptul că începem să spunem
„Nu” îi va deranja pe cei din jur, care sunt obișnuiți să le stăm la dispoziție
și care au anumite așteptări de la noi.
Eu știu că fiecare avem anumite
responsabilități în familie, unii avem copii, deci există niște lucruri de care
chiar este necesar să ne ocupăm. Însă Calea integrării ne cere să ne
simplificăm la maximum viețile, să păstrăm doar ce este cu adevărat important -
și asta presupune să luăm niște decizii radicale.
Metaforic vorbind, nu este înțelept
să-ți propui să pleci într-o excursie în jurul lumii imediat după ce ai ieșit
dintr-o operație chirurgicală. Este înțelept să reduci foarte mult
solicitările/ activitățile, astfel încât să-ți permiți să-ți revii după acea
operație.
În acest fel, efectele „vindecării” care
a avut loc la nivel energetic se pot manifesta și în planul fizic și pot aduce
în viața ta schimbările pe care ți le dorești și pe care le meriți. (Matt Kahn)
Traducerea Mihaela Dan
Calea integrării presupune să vă
conservați energia, să o folosiți pentru voi înșivă, pentru propria vindecare,
în loc să o irosiți pe tot felul de distrageri care nu aduc valoare vieții
voastre, ci dimpotrivă.
Cum ar fi dacă v-ați stabili intenția ca
timp de o săptămână să nu luați decizii majore care vizează o perioadă mai
lungă de timp?
Timp de o săptămână nu mai faceți
planuri pe termen lung, nu mai decideți unde veți pleca luna viitoare sau la
iarnă, nu mai faceți ce „trebuie” să faceți, dacă simțiți că nu ați vrea să
faceți acele lucruri. Vă permiteți să spuneți „Nu” la ce simțiți că e „Nu”, vă
permiteți să vă odihniți, să vă relaxați, să aveți grijă de voi, în loc să vă
ocupați de treburile/ problemele tuturor, în loc să aveți grijă de toți, numai
de voi înșivă nu.
De asemenea, timp de o săptămână nu mai
cereți răspunsuri Universului pentru diverse chestiuni care vă preocupă, ci pur
și simplu luați o pauză.
Universul vă dă întotdeauna răspunsuri
din perspectiva sufletului vostru. Și uneori, când Universul constată că ați
ieșit dintr-o „operație energetică” de amploare, el tace, plin de Iubire,
păstrând liniștea de care aveți nevoie pentru a vă reveni și pentru a
conștientiza că în loc să vă agitați încercând să vă dați seama ce să faceți,
încotro să vă îndreptați, cu cine să vă însoțiți, cel mai important lucru pe
care-l aveți de făcut pentru moment este să vă opriți și să tăiați toate acele
„cordoane” prin care se scurge energia voastră.
Și asta înseamnă să încetați să mai fiți
genul care le face oamenilor pe plac, să nu mai spuneți „Da” de fiecare dată
când simțiți că ați vrea să spuneți „Nu”. Asta înseamnă să vă rostiți adevărul,
să vă onorați pe voi înșivă și să le spuneți oamenilor dragi „Îmi pare rău, dar
acum nu pot”, atunci când simțiți că nu mai puteți.
Poate că unii vor fi dezamăgiți când o
să le spuneți „Nu”, fiindcă se așteptau ca voi să îi ajutați, să spuneți „Da”,
așa cum ați făcut de atâtea ori până acum, dar oamenii care vă iubesc cu
adevărat și care vă vor Binele vor înțelege. (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Calea integrării ne cere să ne luăm tot
timpul de care avem nevoie pentru a integra propria vindecare, să ne investim
energia în propria integrare, să avem grijă de noi înșine.
Și când facem asta, când începem să ne
simplificăm la modul radical viața, când tăiem cordoanele prin care ni se
scurge energia, când începem să spunem „Nu” la ceea ce simțim că e „Nu”, se pot
întâmpla două lucruri:
*1 - îi facem pe cei din jur să aibă un
comportament mai conștient/ responsabil în relația cu noi, să înceteze să se
mai aștepte ca noi să le rezolvăm toate problemele, să înceteze să mai aibă
pretenția ca noi să le stăm mereu la dispoziție;
*2 - anumite persoane vor ieși din viața
noastră, fiindcă nu le place/ nu rezonează cu noua noastră Versiune; asta va
face loc în viața noastră pentru oameni care rezonează cu noi.
Așadar, este nevoie să luăm o decizie
curajoasă, dacă vrem să parcurgem Calea integrării – să decidem să fim 100%
disponibili pentru noi înșine și să curățăm/ eliberăm din viața noastră toate
distragerile, toate acele lucruri/ activități/ persoane/ relații care ne
sleiesc energetic, care nu servesc Binelui nostru, care ne irosesc timpul pe
care l-am putea petrece integrând Lumina care curge în câmpul nostru energetic.
(Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Integrarea nu are legătură cu ceea ce
adaugi vieții tale, ci are legătură cu ceea ce scoți/ elimini din viața ta;
este un joc al scăderii.
Luați-vă câteva momente pentru a vă uita
la viața voastră și inventariați toate distragerile care vă consumă timpul și
energia.
Ce este necesar să eliminați din viața
voastră, ca să aveți mai mult timp pentru voi înșivă, pentru a vă odihni,
pentru a avea grijă de voi, pentru a vă conecta cu sufletul vostru?
În ce situații/ relații este necesar să
începeți să spuneți „Nu” și să-i faceți să înțeleagă pe acei oameni că au
așteptări exagerate în ceea ce vă privește?
Pentru ce activități ar fi necesar să alocați
mai mult timp, astfel încât să vă simțiți mai bine în viața voastră și în
pielea voastră?
Pentru ce activități ar fi necesar să
alocați mai mult timp, ca să simțiți că nevoile voastre fizice/ emoționale/
spirituale sunt împlinite?
Este necesar să mai reduceți timpul
petrecut pe calculator?
Este necesar să mai reduceți timpul
petrecut pe rețelele de socializare?
Este necesar să decizi că atunci când
petreci timp cu diverse persoane, în momentul în care simți că ești sleit din
punct de vedere energetic o să înțelegi că trupul tău îți transmite mesajul „Nu
mai ai energie pentru a continua să interacționezi cu această persoană.
Începând din acest moment tu pierzi energie. Cu cât vei petrece mai mult timp
discutând cu acest om - pentru că nu vrei să se supere pe tine dacă pleci -, cu
atât vei pierde mai multă energie”? Este necesar ca într-un astfel de context
să pui punct imediat discuției/ întâlnirii și să pleci?
Este necesar să fii mai conștient în
privința modului în care îți consumi energia, în privința nivelului și
efectului energetic al interacțiunilor cu ceilalți?
Este necesar să fii atent la semnalele
pe care ți le dă corpul tău, care îți spune când poți continua să oferi energia
ta și când este momentul să spui „stop” și să te retragi pentru a-ți încerca
bateriile?
Este necesar să încetezi să te mai ocupi
de treburile/ problemele tuturor și să te ocupi de propriile treburi/ probleme
și de propria Călătorie a vindecării?
Este necesar să îți onorezi inima? (Matt
Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Este necesar să fim conștienți de un
lucru: cu cât ne aflăm la un nivel mai înalt de vibrație, cu atât mai mult îi
putem ajuta pe cei din jur prin simpla noastră prezența, prin energia pe care o
emitem atunci când suntem lângă ei sau vorbim cu ei.
Putem ajuta mai mult un om într-o convorbire
telefonică de 10 minute, dacă noi suntem la un nivel înalt de vibrație, decât
l-am ajuta acceptând să petrecem două ore alături de el, într-o discuție care
ne sleiește energetic, dar căreia nu avem curajul să-i punem capăt, fiindcă nu
vrem ca acea persoană se se supere pe noi, să considere că suntem nepoliticoși/
insensibili/ nepăsători.
Câteva minute petrecute cu un om în
condițiile în care tu ai o vibrație înaltă îl ajută energetic mai mult decât
câteva ore petrecute cu el, într-o discuție care îți stoarce și ultima picătură
de energie, pe care o simți ca pe un chin care nu se mai termină.
Aici este vorba despre calitate, nu
despre cantitate. (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Ce distrageri este necesar să elimini
din viața ta, ca să ai mai mult timp pe care să-l petreci cu tine însuți?
Ce-ar fi dacă timp de o săptămână nu
te-ai mai uita la jurnalele de știri?
Ce-ar fi dacă timp de o săptămână ai
limita toate discuțiile telefonice pe care le ai la 10 minute? Ceva de genul:
„Îți ofer 10 minute din timpul meu și sunt pe deplin prezent în această
discuție, îmi face plăcere ca în aceste 10 minute să aflu noutăți despre tine.
Îmi pare rău, dar nu am mai mult de 10 minute disponibile, nu am energie pentru
mai mult, sunt în plin proces de vindecare și e necesar să-mi folosesc cu mare
atenție energia. Vorbim mâine sau altă dată”.
Putem să învățăm să stabilim limite
ferme în relațiile cu ceilalți și să le respectăm, indiferent despre ce
persoană este vorba?
Putem să facem alegeri curajoase care
înseamnă să ne onorăm pe noi înșine și nevoile noastre, să avem grijă de noi
înșine pe Calea vindecării? (Matt Kahn) Traducerea Mihaela Dan
Mulți dintre voi vor spune: „Dacă aș
percepe mai clar faptul că a avut loc o vindecare în interiorul meu, aș fi mai
atent la modul în care îmi folosesc timpul/ energia, aș fi mai ferm în a
stabili limite sănătoase în relațiile cu ceilalți, mi-aș lua timpul necesar
pentru integrare”.
Dacă treci la modul propriu printr-o
operație chirurgicală nu ai încotro, îți acorzi timp pentru a-ți reveni, ai
grijă de tine, faci din nevoile tale o prioritate, nu te mai ocupi de
treburile/problemele altora, spui „Nu” fără nicio reținere. Dacă treci la modul
propriu printr-o operație chirurgicală onorezi procesul vindecării, îți iei
timp pentru integrarea vindecării și ca atare, efectele se văd după perioada de
convalescență – te simți din ce în ce mai bine.
Dar „operațiile energetice” prin care
trecem nu le percepem ca pe operațiile din planul fizic, nu suntem conștienți
de ele și de aceea oamenii spun „Dacă aș percepe mai clar vindecarea energetică
ce are loc în interiorul meu, aș fi mai atent la modul în care îmi consum
energia și aș fi mai ferm în privința limitelor în relațiile cu ceilalți”.
O să vă spun un lucru: cu cât ești mai
ferm în privința limitelor în relațiile cu ceilalți și a modului în care îți
consumi energia/ timpul, cu atât mai rapid se manifestă în planul fizic
efectele vindecării energetice care are loc în interiorul tău - de care tu nu
ești conștient - și cu atât mai consistente sunt aceste efecte. (Matt Kahn) Traducerea
Mihaela Dan
Egoul nostru este mereu în căutare de
informații, vrea mereu să știe mai multe. Și în lumea de azi suntem expuși la o
avalanșă de informații.
Mai multă informație nu înseamnă însă
neapărat mai multă înțelepciune.
Înțelepciunea o capeți abia după ce ai
reușit să integrezi cele mai valoroase informații pe care le ai.
Ca să facem o comparație, informația
este ca mâncarea. Dacă tu mănânci ceva, este necesar să te oprești pentru un
timp, ca să permiți corpului tău să digere acea mâncare în ritmul său natural
și să își ia nutrienții din ea. Dacă tu nu te oprești niciodată, ci mănânci tot
timpul, corpul tău nu poate digera în mod adecvat mâncarea.
Nu contează cât de multe informații
acumulează mintea noastră, ci contează ce gen de informații (ca nivel de
vibrație) acumulăm și câte dintre informațiile respective le și integrăm,
pentru ca ele să devină înțelepciune.
Deseori, cea mai bună cale de a integra
Lumina care curge pe Pământ este să luăm o pauză, să ne oprim pentru câteva ore
din agitația zilnică, să ne oprim din a ne uita le televizor, să ne oprim din a
naviga pe rețelele de socializare, să ne oprim din a urmări fel de fel de
înregistrări pe youtube – să ne oprim din a ne umple mintea cu informații.
„Mai mult” nu înseamnă neapărat „mai
bine”.
„Mai mult”, din punct de vedere al
informației acumulate, înseamnă „mai mult timp necesar pentru a integra”.
De aceea este necesar să fim conștienți
și responsabili cu privire la Călătoria vindecării în care ne aflăm fiecare
dintre noi, să ne luăm timpul necesar pentru integrare. (Matt Kahn) Traducerea
Mihaela Dan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)