23.Nu varsta conteaza, ci bucuria pe care o simti traind!

 

Ultima Actualizare in 17.01.2025: texte si poze noi la final

Motto: "Nu poti salva pe nimeni. Poti fi alaturi de altii, sustinandu-i dintr-o stare de echilibru energetic si pace interioara. Poti sa le impartasesti din Cunoasterea ta, sa le impartasesti perspectiva ta asupra unor situatii, dar nu le poti inlatura tu durerea. Nu poti merge pe Calea lor, in locul lor. Nu le poti da raspunsurile potrivite pentru ei. Este necesar ca ei sa-si puna propriile intrebari, sa isi gaseasca propriile raspunsuri, sa-si traiasca propria nesiguranta, sa isi priveasca propriile incertitudini. Este necesar ca ei sa faca propriile greseli, sa isi simta propriile tristeti, sa-si invete propriile lectii. Daca vor cu adevarat sa fie in pace cu ei insisi, este necesar ca ei sa urmeze cu incredere Calea propriei vindecari, care li se dezvaluie pas cu pas. Li se dezvaluie lor, nu altora." Sursa: Jeff Foster

Mi-a placut tare mult cum autoarea textului de mai jos a prins in cuvinte relaxarea pe care o simte in acel moment foarte special al varstei de 50 de ani. 

Bine de aplicat si la alte varste!

Nu varsta conteaza, ci bucuria pe care o simti traind!

Spre deosebire de autoarea textului, eu n-ar urat niciodata pantofii cu toc cui, stiletto, dimpotriva, mi-au placut maxim!

Dar, ca si ea, nici eu n-am avut crize existentiale la implinirea nici unei varste, insa si eu cunosc persoane care n-au putut suporta modificarea cifrelor si au trecut prin episoade emotionale complicate.

***

"O amică de a mea a împlinit recent 49 de ani.

Era aproape de depresie la gândul că a intrat în linie dreaptă spre 50, pur și simplu nu s-a putut bucura de ziua ei.

Pe mine m-a ferit Cel de Sus de sentimente de astea așa că nu am știut cum să o îmbărbătez.

I-am spus că mie, pe măsură ce au trecut anii, viața mi s-a părut mai plină, mai simplă, mai bună, mai calmă, mai profundă, mai fascinantă, mai delicioasă, mai prețioasă.

In primul rând am ajuns la capătul lui "trebuie".

La 50 de ani nimic nu mai trebuie.

Nu trebuie să te măriți, să faci copii, să faci carieră, să fii deșteaptă, slabă, frumoasă, gospodină, antreprenoare, să fii mama perfectă, soția ideală, fiica minunată, sora adorată, angajata model, prietena fantastică. nu trebuie să escaladezi munții, să le știi pe toate, să le duci pe toate.

Nu mai ai nimic de demonstrat nici ție însuți, nici altcuiva.

Poți da vina pe tinerețe.

(mamaia mea mereu îmi lua apărarea, în fața mamei mele când se plângea de mine: "las-o mamă, e tânără și n-are minte!)

Poți să spui "nu" cu ușurință, fără mustrări de conștiință, fără Regrete, fără înverșunare.

La fel de bine te poți răzgândi.

Poți renunța la dorințele care erau de ochii lumii și nu veneau din adâncul tău. de exemplu la pantofii cu toc cui care îți făceau picioarele superbe dar pe care îi urai din suflet.

Poți înota împotriva curentului fără sa-ți pese că cei din jurul tău te vor judeca, de fapt după 50 de ani judecățile celor din jur nu mai au nici o valoare.

In mod surprinzator vei descoperi multe persoane care gândesc ca și tine. De fapt, lumea toată pare construită pentru oamenii care ajung la 50 de ani

Nu-i așa?"

Sursa: pagina de FB "Reflexii" - https://web.facebook.com/reflectiile.gabrielei/posts/203478705115022

Util pentru părinți: 18 sfaturi de la psihologul Julia Gippenreiter.

1. Neascultarea – este singurul comportament pe care copilul îl oferă atunci când se comunică greșit cu el.

2. Copiii „problematici”, „dificili”, „obraznici”, la fel ca și copiii „cu complexe”, sau „nefericiți” – sunt întotdeauna rezultatul relației incorect dezvoltate în familie.

3. Să accepți copilul necondiționat – înseamnă să-l iubești nu pentru că este frumos, inteligent, capabil, un elev excelent, ci pentru simplul fapt că există.

4. … cu cât copilul este certat mai mult, cu atât acesta devine mai rău. De ce se întâmplă asta? Pentru că a educa un copil – nu înseamnă a-l dresa. Rolul părinților nu este de a dezvolta reflexe condiționate la copil.

5. Cu cât părinții își critică mai mult copilul, cu atât acesta ajunge mai repede la generalizarea:” Nu sunt iubit”.

6. …. disciplina nu este înainte, ci după stabilirea unei relații bune și numai pe baza ei.

7. Nu interveni în activitatea copilului, dacă el nu-ți cere ajutorul. Prin inacțiunea ta, îl informezi: „Te vei descurca!” Altceva e dacă a întâmpinat o dificultate serioasă pe care nu o poate depăși. Atunci poziția de a nu interveni îi poate face rău.

8. Ajută-ți copilul doar când acesta îți cere ajutorul. În același timp, asumându-ți ceea ce nu poate face singur; pe măsură ce copilul învață noi acțiuni, treptat încredințează-le lui.

9. Personalitatea și abilitățile copilului se dezvoltă numai în acea activitate pentru care are interes și face totul din proprie voință.

10. Permite-i copilului să înfrunte consecințele negative ale acțiunilor sale (sau ale inacțiunii sale). Abia atunci va crește și va deveni „conștient”.

11. Vei semăna un act – vei culege un obicei, vei semănă un obicei – vei culege caracterul, vei semăna caracterul – vei culege destinul! Îți poți exprima nemulțumirea față de acțiunile individuale ale copilului, dar nu și față de copil în ansamblu.

12. Poți condamna acțiunile copilului, dar nu și sentimentele lui. Nemulțumirea față de acțiunile copilului nu trebuie să fie sistematică, altfel se va transforma în respingerea acestuia. 

13. Comportamentul nedorit al copilului este o reacție normală la condițiile anormale ale vieții.

14. O mamă strictă este izolată emoțional de copil, cel puțin, așa simte el.

15. Permite-i copilului să fie el însuși. Nu-l ”împinge” tot timpul. Nu-l învăța. Nu-i face mereu observații. Nu-l preamări. Nu-l forța să facă orice.

16. Autocunoașterea și autoeducarea – reprezintă prima datorie a părinților și a profesorilor, dacă aceștia pretind că educă un copil. Fără această muncă personală, ei, în loc să-l introducă în cultură, îl încărcă doar cu propriile probleme.

17. Atunci când copilul este supărat, jignit, când simte că a eșuat, îl doare, este rușinat, speriat, a fost tratat nepoliticos sau pe nedrept, și chiar atunci când este foarte obosit, primul lucru pe care trebuie să-l faci: arată-i că știi despre trăirile (sau starea) lui, că îl „auzi”.

18. Nu cere de la copil imposibilul sau ceva dificil de îndeplinit. În schimb, vezi ce poți  schimba în mediul înconjurător.

https://relatii.net/2020/02/21/iulia-gippenreiter-a-educa-un-copil-nu-inseamna-a-l-dresa/?fbclid=IwAR2nuFlpubwHqeqJsWBx2WIW8FKpwLlgipf0DFBAuK0Wgvsr0n_Svk8oVkw

“Sunt oameni care au magie, care fac mânia frumoasă, care transformă lacrimile în râs, care îți strâng mâna, care nu uită ziua de naștere, care au arta în ochi, și pe buze.

Da, sunt oameni care au muzică, care au lumea de schimbat, care au în interiorul lor un spiriduș, care surprind, care te scot la dans. Sunt oameni care fac dragoste cu tine, cu un mesaj, cu un mi-e dor de tine, cu o soapta, cu un sărut.

Sunt oameni care-ți fură suspinele și versurile, care îți fac să dispară fricile, care îți sărută rănile, care folosește cântece pentru a-ți spune bună dimineața.

Sunt oameni rupți, sparți în interior, dar se uită la tine si te fac să zâmbești, fără ca tu să știi. Sunt oameni care oferă, oferă momente, oferă fotografii care există doar în amintirile tale, oferă dorință, motive și încurajări.

Sunt oameni care caută coincidențe pentru a le face să pară doar așa. Sunt oameni care au grija de tine, cu un simplu fel in care ești, care îți trimit flori care nu au nevoie de un răspuns,care te fac sa te pierzi, sa te caute si sa te regăsești in tăcere.

Sunt oameni care se gândesc la tine, care te iubesc frumos și care te trezesc, ca să poți visa din nou.

Acei oameni, care nu găsești niciodată cum să le spui mulțumesc, mulțumesc pentru toate acestea...

Acei oameni care rămân, chiar dacă pleacă, în ceea ce este propria ta poveste.”

Sursa: MERY TURIEL & Bianka Luz

"Curbe, bucle, bunătate și curaj!

Pe măsură ce mă maturizez, descopăr din ce în ce mai mult că mă relaxez în propria mea natură. Am mai puțină dorință de a lupta cu cineva sau ceva, dar mai ales – cu mine însămi.

Dar nu este vorba despre a îmbătrâni, ci despre a deveni stăpâna pe sine.

Lucrurile pe care le admir nu vor fi prezente automat la femeile în vârstă (cu excepția cazului în care au lucrat cu ele pentru a întruchipa propria lor maturitate).

Deci nu, îmbătrânirea nu este un proces mistic în care devenim ceea ce am fost menite sa devenim dintotdeauna. Nu este mormântul frumuseții și tinereții noastre.

Personal, iubesc procesul de îmbătrânire și admir profund femeile care o fac in stil mare.

Admir femeile care poartă ceea ce își doresc, care își permit să îmbătrânească, cu grație. Cu toate acestea, aceste femei își mențin o naturalețe în felul în care se îngrijesc de ele însele, de corpul lor, de aspectul lor.

Aceste femei nu sunt în contradicție cu propria lor natură și se vede asta prin ușurința modului în care pur și simplu există.

Și ce înseamnă să îmbătrânești cu grație?

Ei bine, poate odată cu vârsta, devenim mai sensibile. Devenim mai fluide. Sau poate, pe măsură ce ne maturizăm și ne scufundăm în corpurile noastre, devenim o casă pentru Gratia Divina.

Onorez femeia care are limite, dar păstrează o blândețe în privința ei. Femeia senina, blândă și directă.

Iubesc femeia care nu dă doi bani pe opiniile celorlalți, dar care este totuși conștientă de impactul ei asupra celor din jur și își asumă responsabilitatea pentru efectele prezenței și comportamentelor ei.

Mă înclin în fața femeilor care știu cine sunt, ce prețuiesc și ce aduc lumii.

Și respect femeia care se mișcă în ritmul ei, în propriile ape. Ea știe când să acționeze și când să se odihnească.

Ridic paharul pentru femeia aceea care își folosește vocea (și știe când să strige și când să șoptească). Și aplaud discernământul și curajul ei.

Și mă bucur alaturi de acea femeie care se bucură de corpul ei, de senzualitatea ei (la orice vârstă) — fără scuze.

Acestea sunt femeile ale căror mâini vreau să strâng, alături de care vreau sa stau și pe care vreau sa le încurajez. Acestea sunt femeile alături de care vreau să merg, cu care vreau sa împart hrana și să mă rog." (Text: Justice Bartlett) Traducere: Daniela Mihaela Giurgea

"Dacă alegi o femeie care lucrează, trebuie să accepți că nu se poate ocupa de casă cu normă întreagă.

Dacă alegi o gospodină care să aibă grijă de tine și să se ocupe de apartament în totalitate, trebuie să accepți că nu face bani.

Dacă alegi o femeie umilă, trebuie să accepți că depinde de tine.

Când ești cu o femeie curajoasă, trebuie să accepți că este independentă în funcție de propriile ei opinii.

Cei care aleg o femeie frumoasă trebuie să accepte că gelozia trebuie controlată.

Dacă ești cu o femeie puternică, merită să accepți că este blândă și fragilă dintr-o privire, dar solidă ca oțelul.

Dacă alegi o femeie emoțională, nesigură, trebuie să faci un pas pentru a o face să se simtă în siguranță și iubită.

Nicio femeie nu este perfectă și nu trebuie să fie. Fiecare femeie are propria ei personalitate și valori care determină cine este și care o fac specială!"

“DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Vorbește despre sentimentele tale.

Emoțiile și sentimentele care sunt ascunse, reprimate, ajung boli precum: gastrită, ulcere, dureri lombare, dureri ale coloanei vertebrale. În timp, reprimarea sentimentelor degenerează în cancer.

Dialogul, vorbirea, cuvântul, sunt un remediu puternic și o terapie excelentă!

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Ia decizii.

Persoana indecisă rămâne în îndoială, în anxietate, în angoasă. Indecizia acumulează probleme, griji, agresiuni.

Istoria umanității este făcută din decizii.

Pentru a decide este necesar să știi să renunți, să știi să pierzi avantaje și să câștigi altceva.

Persoanele indecise sunt victimele afecțiunilor nervoase si gastrice si ale problemelor de piele.

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Caută soluții.

Oamenii negativi nu primesc soluții și își sporesc problemele. Ei preferă bocetele, bârfele, pesimismul și se cred victime ale destinului.

Este mai bine să aprinzi o lumină decât să regreti întunericul.

O albină este mică, dar produce cel mai dulce lucru care există.

„Suntem ceea ce credem”.

Gândirea negativă generează energie negativă care în timp devine boală.

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Nu trăi după aparențe.

Cine ascunde realitatea, se preface, pozează, vrea mereu să dea impresia că este bine, vrea să pară perfect, bun, etc... și acumulează tone de frustrare și greutate... O statuie de bronz cu picioare de lut. Nimic mai rău pentru sănătate decât a trăi pe înfățișări și fațade.

Sunt oameni cu multe ramuri, însă cu puțină rădăcină.

Destinul său este farmacia, spitalul, durerea.

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Acceptă-te!

Respingerea de sine, absența stimei de sine, ne face să devenim străini de noi înșine.

A fi tu însuți este esența unei vieți sănătoase.

Cei care nu se acceptă sunt invidioși, geloși, imitatori, competitivi, distructivi. A te accepta pe tine însuți, a accepta să fii acceptat, a accepta criticile, este înțelepciune, bun simț și terapie.

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Ai încredere!

Cei care nu au încredere, nu comunică, nu se deschid, nu relaționează, nu creează relații stabile și profunde, nu știu să-și facă prieteni adevărați.

Fără încredere, nu ai relații.

Neîncrederea este o lipsă de credință în sine, în alții și în Dumnezeu.

DACĂ NU VREI SĂ TE ÎMBOLNĂVEȘTI...

Nu trăi mereu trist.

Umorul bun, râsul, odihna, bucuria, redau sănătatea și aduc viață lungă.

Persoana veselă are darul de a lumina mediul în care trăiește.

„Bună dispoziție ne salvează de mâinile doctorului”.

„Fericirea este sănătate și terapie”

Caută să fii fericit în fiecare moment din viața ta și trăiește din plin tot ce trebuie trăit!!

Te îmbrățișez Om bun!!!” Sursa: Bianka Luz

,,Obișnuiam să mă îndoiesc de mine când auzeam oameni spunându-mi: „Nu ai trecut mai departe” sau „Încă trăiești în trecut”, doar pentru că uneori el îmi lipsea, plângeam sau regretam ceva din trecutul meu.

Întrebările mă bântuiau în fiecare oră. ,,Nu mai am voie să fiu supărat?" „Nu am dreptul să mă gândesc la asta și să mă simt trist?” „A trece mai departe înseamnă detașare totală?”

Mi-a amintit de vremea în care încercam să controlez totul, când încercam să acopăr și să repar fiecare mică imperfecțiune din viața mea. Este un lucru atât de robotic... mi-am dat seama abia mai târziu.

Trăim în trecut, prezent și viitor simultan. Revedem locuri în care am stat mult timp și locuri pe care nu le-am văzut niciodată. Mi-am dat seama că am voie să gândesc și să simt în orice fel despre un om, moment sau lucru, chiar și atunci când am trecut mai departe.

A trece mai departe nu înseamnă că nu mai simți; înseamnă că lași lucrurile să plece și te alegi pe tine. Lucrurile pe care le-ai experimentat nu încetează să facă parte din viața ta.

Poți simți o serie de sentimente, emoții, dar poți alege să nu te mai împovăreze. Te poți lăsa să simți, fără să lași emoțiile să te controleze.

Ai voie să te uiți înapoi din când în când și să mergi în continuare înainte. Ceea ce simți nu este ciudat sau trist; este doar ,,simțirea ta". Este ceva prin care trecem cu toții și asta face ca totul să fie uman." Rae Pathak

 

„Un mod care a fost foarte benefic călătoriei de vindecare este cultivarea unui obicei de a trăi lent. Este posibil să fi fost condiționați de societate de faptul că trebuie să fim mereu ocupați, să alergăm și să muncim din greu pentru a obține foarte puține recompense. E timpul să eliberăm acest mod de viață epuizat. Fii mai prezent în fiecare sarcină zilnică și cu siguranță va produce calitate în locul cantității. Romantizează-ți viața pentru tine și pentru nimeni altcineva. Amintește-ți și tu că visele tale cu ochii deschiși și viziunile superioare sunt de fapt semințe care se vor manifesta când sunt de încredere și hrănite. Nu permite nimănui să-ți închidă cele mai înalte viziuni.

Să trăiești încet și romantic înseamnă să fii prezent. Nu este suficient doar să încetinești; trebuie să fii atent la ceea ce faci în acest moment. Înseamnă și să găsești bucuria în lucrurile pe care le faci. Pentru mine înseamnă și că nu trebuie să aștepți nicio zi specială pentru a o experimenta într-un mod care să te simți bine. Nu există nici o cale stabilită de a fi chiar și în spiritualitate, dragă. Trăirea lentă înseamnă să-ți creezi un sanctuar în care sufletul tău să prospere. Îmbracă-te ca să te simți bine. Sorbiți-vă cafeaua sau ceaiul ca și cum ar fi aur lichid pur. Să știi că ești mai neprețuit decât un diamant rar. Ești în stare să crezi asta fără să fii arogant când onorezi toate ființele, totuși îți înțelegi propria valoare și valoarea." ~ Abigail Stellar Shekinah ♡

„De-a lungul anilor în care am fost activă în spațiul public am discutat cu o mulțime de oameni și cei mai mulți dintre ei îmi vorbeau despre lucrurile extraordinare pe care vor să le facă, dar pe care nu le făceau.

Au existat și oameni care aveau idei/ visuri extraordinare și le puneau în practică, dar cei mai mulți au fost cei care nu făceau ceea ce își doreau. Și întotdeauna când îmi vorbeau despre problemele pe care le aveau în a-și exprima creativitatea, în a-și pune în practică ideile, veneau cu motive raționale, logice, prin care explicau de ce nu pot face ceea ce își doresc, dar dincolo de aceste explicații era întotdeauna o frică.

Indiferent ce explicații logice îți oferă mintea ta pentru faptul că nu faci ceea ce dorești/ visezi să faci, indiferent ce pretexte îți servești pentru a justifica faptul că nu îți urmezi Chemarea sufletului, de fapt, frica este ceea ce te oprește – frică legată de faptul că nu ești suficient de talentat/ priceput/ bun, frică legată de faptul că vei eșua, că fi umilit/ respins/ criticat/ ignorat.

Frica este cea care îi împiedică pe oameni să ducă o viață mai creativă.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Eu, una, nu sunt interesată să „scap” de frică, fiindcă din ce am văzut, numai psihopații și bebelușii n-au nicio frică. Nu sunt nici psihopat și nici bebeluș. Când un adult este incapabil să simtă frică vezi asta în ochii lui, are o privire stranie și te trec fiori.

Cineva mi-a cerut zilele trecute: „Spune-mi cum ți-ai învins frica!” și m-am gândit „Este adorabil faptul că tu crezi că eu mi-am învins frica, însă nu pot spune că nu mai simt frică; nu «mi-am învins» frica, fiindcă eu nu mă lupt cu frica”.

De fapt, eu simt frică în viața mea de zi cu zi, însă relația mea cu frica este una de respect și recunoștință. Dacă eu sunt încă în viață azi este pentru că frica m-a protejat de anumite lucruri care mi-ar fi putut fi fatale. Frica m-a avertizat când m-am aflat în situații în care puteam să-mi pierd viața, în situații în care siguranța mea fizică sau psihică era în pericol.

Frica ne protejează de astfel de situații și își face treaba foarte bine; problema este să ne folosim discernământul și să facem diferența între situații în care ne este amenințată viața/ integritatea fizică sau psihică și situații în care simțim frică pentru că încercăm/ facem ceva nou, pentru că ne asumăm o provocare creativă. Și creativitatea va reprezenta mereu o provocare pentru frica ta, pentru că te scoate din zona ta de confort, te face să intri în necunoscut, pentru că nu știi dinainte dacă ceea ce creezi va ieși așa cum îți dorești sau nu.

În cazul meu, de fiecare data când încep un nou proiect creativ frica apare și eu îi spun: „Mulțumesc mult pentru că ai grijă de mine și că încerci să mă protejezi, dar nu există motive de teamă în acest caz, pentru că tot ce fac este să scriu o poezie/ carte. Nu sunt în niciun pericol. Poți să mă însoțești dacă vrei, dar îți spun că oricum fac acest lucru”.

Eu vorbesc la acest mod prietenos cu frica mea, nu mă lupt cu ea. Frica poate merge cu mine în mașină, dacă vrea, dar nu o las să stea la volan. Nu o las să ia niciun fel de decizii în activitatea mea creativă, pentru că frica nu poate înțelege ce este creativitatea, deci nu poți să o lași să țină sub control procesul creativ. Dacă îi permiți să facă asta va bloca orice idee creativă - și va găsi argumente logice pentru a bloca orice idee, va găsi explicații raționale pentru faptul că aia nu e o idee bună, că cealaltă idee nu poate fi pusă în practică și pentru cealaltă idee încă nu este momentul.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„De multe ori atunci când vorbesc cu cineva care are o idee care-l entuziasmează, după primele câteva minute în care îmi expune acea idee îmi spune „dar nu e ceva original, au mai făcut și alții asta…”.

Iar eu răspund: „Poate că au mai făcut și alții asta, dar nu nu ai făcut-o tu, în modul tău!”.

Da, dacă ai o idee care te entuziasmează, probabil că acel lucru a mai fost făcut și de alții, dar n-a mai făcut-o nimeni în stilul tău unic.

Nu are nicio importanță că au mai făcut-o și alții, tu ești liber să o faci în felul tău!

Și o să vă mai spun ceva: simplul fapt că o creație este originală nu mă impresionează/ emoționează, ceea ce mă emoționează este autenticitatea pe care o emană o creație. Pentru că simți atunci când cineva a creat ceva punând inimă în acel lucru, urmând o Chemare venită din sufletul său; asta dă valoare unei creații și îmi atinge inima.

Deci nu-mi pasă dacă ceva a mai fost făcut de 10.000 de ori până acum; dacă simți în inima ta că vrei să faci acel lucru, fă-l!”  (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Examinați-vă motivațiile, atunci când vreți să creați ceva!

Spre exemplu, dacă vrei să scrii o carte doar „ca să îi ajuți pe alții”, te rog, n-o scrie! Scrie o carte doar dacă faptul o scrii îți aduce bucurie, doar dacă simți că ea curge prin tine, că nu poți să n-o scrii.

Îmi place mult un citat care spune așa: „Poți identifica întotdeauna oamenii care trăiesc pentru a-i ajuta alții după cât de stresați sunt acei «alții» din jurul lor”.

Parcă îi văd pe cei care dau ochii peste cap: „Of, Doamne, iar începe să-mi explice ce este în neregulă cu mine/ viața mea și să-mi dea lecții despre ce trebuie să fac ca să-mi fie bine… Iar vrea să-mi facă binele cu forța… Aș vrea să mă lase odată în pace!”.

Dacă tu scrii o carte doar ca să-i ajuți pe alții, transformi actul creativ într-o povară; în opinia mea, creativitatea trebuie lăsată să se exprime liber.

În ceea ce mă privește, servesc Binele comun în alte moduri; nu creez având ca motivație dorința de a-i ajuta pe alții, ci creez pur și simplu din bucuria de a crea, permit inspirației să curgă prin mine, fără nicio altă motivație.

Și chiar dacă uneori oamenii care îmi citesc cărțile îmi spun „Această carte m-a schimbat viața!”, eu nu mă apuc de scris fixându-mi intenția „Hai să mai creez ceva care să schimbe în bine viața unor oameni!”.

Pe vremea când am scris o anumită carte care a avut un mare succes eram într-o stare de tulburare extremă, abia funcționam, nici nu-mi trecea prin cap să le schimb viața altora, fiindcă eu aveam mari probleme cu viața mea.

Faptul că ceea ce creezi tu îi ajută/ inspiră pe alții este un efect colateral, nu este scopul cu care creezi.

Îmi mai place un citat care spune „Iubirea ajută, indiferent despre ce este vorba”.

Dacă tu iubești ceea ce faci este suficient, pentru că iubirea pe care o pui în creația ta îi va ajuta pe cei care îți vor vedea creația. Iubește ceea ce faci, iubește-ți viața și vei constata că această iubire pe care o radiezi va face ca oamenii să vrea să fie în preajma ta, să se simtă inspirați de tine.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Este important să știi că în orice demers creativ, indiferent cât de înălțător ți se pare, indiferent cât te entuziasmează/ pasionează, procesul creativ va include și niște lucruri care n-o să-ți placă. Așadar, ideea nu este să descoperi ce îți place să faci, ci să descoperi ce îți place atât de mult să faci, încât nu te deranjează să-ți asumi și acele aspecte mai puțin plăcute care sunt parte a procesului creativ.

Spre exemplu, în cazul meu, acel lucru care îmi place foarte mult este să scriu, iar aspectele mai puțin plăcute au fost cei 7 ani în care nu mi-au fost publicate textele, în care aveam trei slujbe, ca ospătăriță, bucătăreasă și barmaniță, veneam acasă epuizată și mirosind a cartofi prăjiți și mă apucam de scris, care era adevărata mea activitate, iar a doua zi primeam o altă scrisoare prin care eram anuntață de o revistă/ editură că nu este interesată de textele mele. Și mă întrebam uneori: „Să mai continui chestia asta cu scrisul? Fiindcă mă simt ca naiba după scrisoarea asta…”. Și simțeam că vreau să continui, indiferent câte scrisori de acest gen primeam.

Chiar și acum, când trăiesc din scris, când am mai multe cărți publicate, am parte de astfel de aspecte mai puțin plăcute, când un critic îmi face praf o carte sau cineva vorbește foarte urât despre mine pe o rețea de socializare, spre exemplu. Și mă întreb și acum „Vrei să continui să faci asta?”, iar răspunsul este în continuare „Da”.

Dacă atunci când ai parte prima dată de aceste aspecte mai puțin plăcute tu decizi că nu merită să continui, că nu ești dispus să accepți și acele lucruri neplăcute care vin la pachet cu activitatea creativă respectivă, atunci e clar că nu aceea este Chemarea ta.

Și eu vă spun că am făcut și alte lucruri în viața mea și când m-am confruntat cu aceste aspecte mai puțin plăcute am decis că nu merită să continui, că partea care-mi plăcea nu compensa nici pe departe mizeriile respective. Și nu am continuat, pentru că am înțeles că acele lucruri nu erau pentru mine.

Ceea ce încerc să vă spun este că nu e cazul să trăiți cu impresia că dacă vă urmați Bucuria, dacă faceți ceea ce iubiți să faceți, dacă vă manifestați la modul autentic, absolut totul va fi minunat și nu veți avea parte de niciun lucru neplăcut. Nu este așa. Veți avea parte de anumite lucruri mai puțin plăcute, dar la finalul zilei, când faceți analiza, veți simți că indiferent care sunt dezavantajele/ aspectele mai puțin plăcute, tot vreți să continuați.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Există oameni care dau foc podurilor din urma lor și își urmează visul, iar unii chiar reușesc să-și împlinească visul, dar din ce am văzut, aceștia sunt mai degrabă excepția, decât regula.

Dacă tu simți că asta vrei să faci, dacă simți că vrei să împingi lucrurile la extrem și să dai foc podului în urma ta, ca să nu mai ai cum să te întorci la ceea ce ai făcut înainte, atunci aprinde chibritul și dă foc podului.

Eu, una, nu așa am procedat, când a fost vorba de creativitatea mea.

Trăim într-o lume în care este necesar să-ți plătești facturile, să ai un acoperiș deasupra capului, să ai ce mânca.

Eu nu rezonez cu ideea că „dacă muncești din greu și te dedici 100% acelui lucru pe care vrei să-l faci, vei obține tot ce îți dorești”. În opinia mea, este posibil ca deși muncești din greu și te dedici 100% acelui lucru pe care îl dorești, să nu reușești să obții tot ceea ce îți dorești. Din ce am constatat eu, oricât de mult te străduiești, unele lucruri nu îți vor reuși. Și asta este în regulă, atât timp cât nu ai ți-ai consumat toate resursele pentru a face acel lucru și ai ajuns într-o situație disperată, plin de datorii, astfel încât să nu te mai poți redresa și deci, să nu mai poți încerca și altceva. Pentru că atunci când ajungi să nu mai ai nimic la finalul acestei încercări de a realiza ceva, când ești epuizat fizic, psihic și financiar, o să îți spui: „Dacă la asta ajungi atunci când te implici 100% într-un proiect, atunci nu mă mai interesează așa ceva, o să fac numai alegeri care sunt sigure de acum înainte”.

La 15 ani, atunci când am discutat cu Universul, eu i-am spus: „Vreau să fiu scriitoare” și una dintre promisiunile pe care le-am făcut Creativității mele a fost următoarea: „Nu o să-ți cer niciodată să mă susții financiar. O să mă ocup eu de asta, o să mă susțin financiar și pe mine, și pe tine. O să fac tot ce este necesar ca să pot să plătesc cheltuielile vieții de zi cu zi și să am cu tine o relație de iubire care nu va avea nicio legătură cu banii”.

Eu am văzut atât de mulți oameni care și-au ucis creativitatea pentru că insistau să considere că dacă nu le plătește facturile, creativitatea lor nu are nicio valoare... Acești oameni ajung în depresie, sunt furioși sau trăiesc într-o stare de frustrare toată viața.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Perfecționismul este foarte periculos, el ucide totul. Perfecționismul este un criminal în serie: ucide bucuria, spontaneitatea, grația, pasiunea, totul.

Perfecționismul, în opinia mea, este frica în varianta de lux, este frica pe tocuri, se poate prezenta ca fiind o calitate și te poate face să crezi că ești special, că ești superior altora, că ești la alt nivel decât restul.

Oamenii spun în interviurile pentru obținerea unei slujbe că sunt perfecționiști ca și cum ar fi ceva de laudă, dar de fapt, dacă tu îmi spui asta, eu înțeleg că pentru tine este dificil să termini ceva, fiindcă niciodată nu ești suficient de mulțumit de ceea ce ai făcut, mereu crezi că mai e ceva de îmbunătățit. În plus, este foarte posibil ca ție să îți foarte greu și să începi ceva, pentru că pretențiile/ așteptările/ standardele tale sunt foarte ridicate.

Vorbeam cu cineva care a scris acum 15 ani o carte care a avut mare succes și de atunci nu a mai scris nimic și mi-a spus că lumea e plină de cărți proaste și că nu vrea să mai scrie și ea o altă carte proastă, așa că mai bine nu scrie nimic, până nu simte că acea carte e perfectă.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Îmi spunea recent cineva că trăim într-o cultură în care toată lumea încearcă să obțină mai multă atenție, mai multe like-uri, mai mulți urmăritori, mai multe vânzări, etc.

În loc să-ți concentrezi energia/ atenția pe a găsi o modalitate de a-ți extinde platforma, pe a atrage și mai multe persoane care te urmăresc sau îți dau like, ce-ar fi dacă ai da atenție calității acelei platforme, calității a ceea ce oferi?

Altfel spus, concentrează-te pe ceea ce oferi, nu pe a încerca să atragi atenția cât mai multor persoane: „Puteți să vă uitați la mine? Puteți să-mi dați atenție?”.

O prietenă de-a mea îmi povestea că o mulțime de oameni o întreabă cum pot face să atragă mai mulți urmăritori pentru contul/ pagina/ site-ul lor. Și ea le spune tuturor: „Prin a te concentra pe calitatea conținutului acelui cont/ acelei pagini/ acelui site, prin a servi Binele comun prin ceea ce postezi acolo. Dacă tu ești disperat să mărești numărul celor care te urmăresc, dacă ești concentrat pe a vâna noi următori, atunci nu dai atenție celor care deja te urmăresc. Ofertă-le acestora un conținut de calitate și restul va veni de la sine, pentru că aceștia vor distribui ceea ce postezi tu”.” (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Când oamenii îmi pun întrebări legate de modul în care își pot folosi creativitatea, eu le recomand tuturor să nu o lege nepărat de obținerea unor câștiguri financiare, de succesul financiar. Dar să fim realiști: nu poți lua visurile oamenilor și dorința lor de a avea succes cu creațiile lor, de a deveni faimoși și a câștiga mulți bani cu ceea ce creează.

În general, atunci când discut cu oamenii pe această temă le spun următorul lucru: este în regulă să ai un ego, noi toți avem un ego. Dar este necesar să înțelegem că egoul nostru nu va fi niciodată satisfăcut de ceea ce realizăm/ obținem. Dacă vindem 20 de milioane de discuri, egoul nostru se va întreba de ce nu am vândut 30 de milioane de discuri. Egoul poate fi mulțumit pe moment, dar apoi începe să vrea și mai mult, și mai repede.

Cineva mi-a scris recent un mesaj în care îmi spunea: „Nu mi se pare în regulă să mi se spună că nu este cazul să visez să devin o actriță foarte cunoscută, să am o carieră impresionantă și să câștig foarte bine”.

Bineînțeles că vrei să devii o actriță/ un artist de succes; și eu vreau să fiu o scriitoare de succes! Dar dacă acesta este motivația pentru ceea ce faci, măcar asigură-te că mai ai și un motiv suplimentar, care are de-a face cu sufletul tău, nu cu egoul tău. Pentru că tu nu ești doar ego, ești și suflet și sufletul tău vrea cu totul alte lucruri decât egoul tău.

Asta îmi spun și mie însămi când cineva scrie ceva urât despre mine sau când un critic scrie lucruri mai puțin plăcute despre un text de-al meu, iar egoul meu este rănit. Egoul meu ar vrea ca toată lumea să mă placă, ar vrea ca toate textele mele să fie lăudate. Chiar și după atâția ani, tot mă doare când creațiile mele sunt criticate.

Dar apoi fac verificarea cu sufletul meu și acesta îmi spune: „Totul este în regulă! Putem să ne jucăm din nou? Putem să creăm ceva nou? Hai să mai scriem ceva!”. (Elizabeth Gilbert) Traducerea Mihaela Dan

„Sunt atât de mulți oameni care se lasă conduși de frică, în orice formă ar fi ea, care refuză să facă schimbări, care se agață de ceva/ cineva care este pe punctul de a ieși din viața lor, care încearcă iar și iar să „repare” ceea ce nu poate fi reparat, care încearcă din greu să se integreze în locuri în care nu le este locul, care se autosabotează și care apoi cedează sub acea presiune imensă la care se supun singuri, fiindcă nu au curajul să intre în Necunoscut, să aleagă schimbarea… Și ei cred că fac ceea ce este bine pentru ei, opunând rezistență schimbării, opunând rezistență Noului.

Din punctul meu de vedere, când ești dedicat propriei evoluții, când te alegi pe tine, când te iubești/ onorezi pe tine însuți, când încetezi să te mai agăți de lucruri/ oameni care nu mai servesc Binelui tău, când încetezi să mai încerci să repari ceea ce nu poate fi reparat, Jocul se schimbă.

Și mă refer la a te alege/ iubi/ onora pe tine și când este vorba despre lucruri pe care le consideri „mărunte”, fiindcă toate acele alegeri „mărunte” se acumulează și duc la efecte majore.

Iar uneori ai impresia că te descurci destul de bine în Călătoria ta, că lucrurile sunt în general „așezate” și apoi constați că se întâmplă ceva care îți dă peste cap viața, care te răvășește și nu mai poți decât să îi spui Divinității: „Bine, capitulez! Accept ceea ce se întâmplă, accept faptul că nu am niciun control asupra a ceea ce îmi aduce Viața în cale, că nu pot controla decât modul în care aleg să răspund la ceea ce mi se întâmplă!”.

Mi s-a întâmplat asta recent și am capitulat; am ales să răspund prin a mă trata pe mine însămi cu iubire și compasiune, prin a avea grijă de mine în orice mod pot. Este vorba despre a capitula complet, de a accepta tot ce ți se întâmplă, știind că totul are un rost.” (Melissa Deehan) Traducerea Mihaela Dan

„Oamenilor le place să spună: "Fii tu însuți", "Fii autentic" sau "Poți să fii absolut sincer cu mine", dar în 99% din cazuri nu sunt dispuși să accepte cu adevărat să te manifești autentic.

Iată de ce:

A te manifesta la modul autentic înseamnă să îți permiți să te manifești așa cum simți, să fii imprevizibil - uneori rebel, uneori aiurit, uneori dezordonat, uneori impulsiv, uneori vulnerabil, uneori sensibil, uneori furios, uneori pasionat, uneori plictisit, etc și să treci ușor de la o stare la alta. Adevărul este că majoritatea oamenilor nu pot face față unor schimbări emoționale/ energetice atât de intense și de rapide.

Cei mai mulți oameni au avut o viață în care “stabilitatea” a fost cuvântul de ordine – o stabilitate menținută cu orice preț. Ei nu au avut parte de acea Călătorie zguduitoare de care e nevoie pentru a înțelege cum este să te reconstruiești de la zero și cum să menții flacăra vie în interiorul tău; ca să nu mai vorbesc despre a-i ajuta și pe alții să facă același lucru.

Cei mai mulți oameni, dacă se confruntă cu un lucru pe care îl percep ca fiind nesigur/ riscant/ periculos pentru “stabilitatea” lor, îl resping imediat.

Acești oameni vor ca tu să te deschizi în fata lor, să fii autentic doar până la limita la care ei se simt în siguranță, până la limita la care nu “ameninți” zona lor de confort; nu vor să te simți atât de liber, încât să-i faci să se simtă nesiguri sau să simtă că nu mai dețin controlul asupra vieții lor și eventual, și asupra ta.

Există însă și oameni - rari - care fac față acestei dinamici emoționale/ energetice, care sunt capabili să te accepte așa cum ești la modul autentic și sunt capabili să creeze un spațiu în care să te simți în siguranță pentru a te arăta exact așa cum ești. Aceștia sunt oamenii care au avut o copilărie traumatizantă, au fost „pulverizați” din punct de vedere emoțional și au renăscut din propria cenușă, fiindcă și-au făcut munca interioară, au lucrat la propria vindecare, astfel încât au devenit din nou întregi. Acești oameni sunt experți în a crea un spațiu în care să te simți în siguranță, să simți că te poți arăta în toată vulnerabilitatea ta; ei empatizează cu „nebunia” emoțională prin care treci uneori, oferindu-ți Iubire și instrumente de lucru valoroase, ca să faci față mai ușor acestor „furtuni” energetice.” (Humberto Braga) Traducerea Mihaela Dan

Este fabulos portalul de 50 ani. Poti sa te simti la propriu atat de bine. Foarte bine in your skin. Maturitatea este nobila. Noi o facem sa fie asa.

Tineretea este o stare de spirit, intr-adevar.

Demontam mituri si aratam ca tainele Zeitelor Dacice sunt reale, ca metafizica lui Dumnezeu ne asigura Tineretea fara Batranete, daca stim arta sacra a bio hackingului.

E magic totul.

Gandeam prin anii mei 30 usor bizar despre cei de 40 si 50 de ani, cred ca fiecare generatie trece prin asa ceva. Este o mare bucurie sa te constati fericirea asta de a te sti, de a te iubi, de a te accepta exact asa cum esti, simtind implinirea. E ceva dincolo de concept si cuvant. Este ca dragostea. O simti si te bucuri ca exista. Este o experienta si se numeste self love. Dragostea de sine. Te simti libera in portalul ei.  Savurezi viata altfel. Te pretuiesti si o pretuiesti. Cam asa. (Carmen Meera)

„Doar nebunii și singuraticii își permit să fie ei înșiși.

Singuraticii pentru că nu trebuie să-i placă nimeni, nebunii pentru că nu le pasă daca-i place cineva.”

Charles Bukowski

"Cele mai multe femei au fost programate la modul subtil, fiind învățate că trebuie să se pună pe ultimul loc în ordinea priorităților, așa cum a fost ea stabilită de societatea patriarhală... Ele au acceptat tacit că nevoile lor - indiferent dacă era vorba de nevoi fizice, emoționale, mentale sau spirituale - erau cele mai puțin importante în familie și în ierarhia socială.

Cele mai multe dintre noi s-au conformat în tăcere.

Cele mai multe dintre noi au crezut că e “de datoria noastră”, a femeilor, să ne punem pe ultimul loc.

Cele mai multe dintre noi au jucat rolul martirului și s-au sacrificat pentru alții.

Cele mai multe dintre noi nu au pus niciodată la îndoială această stare de fapt.

Nenumărate femei cu inimile rănite au jucat acest rol de martir toată viața lor, de milenii. Noi am încercat să-i facem fericiți pe toți cei din jurul nostru. Am considerat că este responsabilitatea noastră să le facem pe plac altora, renunțând la propriul nostru adevăr, la nevoile și dorințele proprii, din dorința de “a fi bine”, într-o încercare de “a trăi în bună înțelegere”.

De-a lungul timpului, noi, femeile, am încercat să fim fericite făcându-i pe toți ceilalți fericiți. Dacă ceilalți erau fericiți, simțeam că ne-am jucat perfect rolul și că astfel, puteam să ne considerăm și noi fericite.

Pentru o vreme am fost mulțumite că persoanele dragi au nevoie de noi. Am crezut că dacă au nevoie de noi o să ne simțim apreciate, acceptate și iubite. Tot ce ne doream era o validare a valorii noastre, venită din partea celor ale căror nevoi le-am pus mai presus de nevoile noastre.

Dar a fost un preț uriaș de plătit, pentru că simțeam un gol interior, o amorțeală întunecată... O amorțeală pe care nici măcar nu puteam să o identificăm, pentru că ea a fost mereu acolo, distrugându-ne pe tăcute respectul de sine, demolându-ne puțin câte puțin puterea personală, închizându-ne încetul cu încetul inimile.

Noi am încercat cu îndârjire să umplem acest gol interior care apăruse ca urmare a faptului că ne-am neglijat nevoile și dorințele proprii, că ne-am negat/ ignorat propriul adevăr și că am acceptat să trăim zi de zi în acest fel. Am încercat să umplem acest gol interior preocupându-ne și mai mult de binele celorlați, concentrându-ne și mai mult pe nevoile și dorințele lor, în speranța că fărâmele de iubire primite din partea acestora ne vor fi de ajuns și în sfârșit, ne vom simți și noi împlinite, fie și pentru o perioadă scurtă de timp.

Noi n-am înțeles, nu ne-am dat seama că, de fapt, acest gol era provocat de lipsa de IUBIRE. Noi am dat mereu de la noi - am dat atât de mult, încât rezervoarele noastre s-au golit.

Aceasta e durerea ascunsă din istoria Femininului, care a fost gravată în paginile timpului, în societatea patriarhală a Pământului.

Vremurile se schimbă acum. Femeia și-a recuperat și asumat puterea personală. Ea s-a ridicat în toată gloria ei și în cele din urmă, a înțeles că golul pe care îl simte în interiorul ei nu poate fi umplut decât din interior.

Ea nu mai pune nevoile altora deasupra nevoilor proprii. Ea își rostește adevărul cu grație. Își urmeaza calea sigură pe ea, acceptând doar ceea ce rezonează cu ea și ce o onorează.

Și în acest fel, Femeia nu se schimbă doar ea însăși - ea schimbă lumea. Nu-și mai dorește ca ceilalți să aibă nevoie de ea, ca să se simtă validată; a plătit un preț prea mare atunci când își baza fericirea proprie pe fericirea altora, așa că în cele din urmă, a decis să se pună pe ea însăși pe primul loc în ordinea priorităților sale."

Sursa: Karen Star

Despre varsta

Ar trebui să existe un manual pentru noi doamnele despre arta îmbătrânirii bine.

Titlul ar fi probabil ceva de genul „Singurul lucru pe care nu ți-l spune nimeni despre îmbătrânire. "

Subtitrare: "și pe care va trebui să-l afli singur... cumva! "

A fost un an foarte lung și umil la sfârșitul meu.

Fața mea „săguitoare” și gri-urile care cresc insidios de rapid, au fost printre puținele lucruri greu de înghițit.

Zilele trecute un prieten prea entuziast mi-a spus cât de uimitor arăt pentru vârsta mea.

Sigur! Încă mă lasă totuși, mi-am zis.

Ceea ce ridică întrebarea, de ce nu recurg la un "lil nip & tuck? Un pic de ajutor de la o mână de încredere, care îmi va reda vechea față?

Pentru că nu mai sunt acea femeie, cu fața aia.

Și iată ce nu-ți spune nimeni despre îmbătrânire: nu e vorba despre umflarea obrajilor și acoperirea gri-urilor.

Totul este despre A TE IUBI PE TINE.

Să deții fiecare centimetru din cine ești.

Cine ești cu adevărat, cu adevărat.

Nu este ceea ce prietenii tăi încă insistă că ar trebui să fii. Nu este ceea ce familia ta spera să fi fost. Nu ceea ce toată lumea încearcă să te intimideze.

Și când apelul este lansat, nu mai poți - să nu te stăpânești - pentru că durerea ar fi insuportabilă și te-ar înnebuni.

Deci începi să te uiți la viața ta, vezi ce și cine este în jur.

Începi să faci alegeri; ce rămâne? Cine merge?

Și s-ar putea ca pentru o vreme să fii doar tu în mica ta lume. Și va trebui să faci asta suficient.

Pentru că ești.

S-ar putea să trebuiască să renunți la oameni, chiar și atunci când îi iubești și îi prețuiești. Dar unele călătorii trebuie făcute singur, pentru că te pot duce departe și în jos cărări foarte înguste.

Să mă dețin a însemnat că a trebuit să renunț la tendința vieții mele de a fi „bun strategic. "

Ceea ce se pare că este ceea ce 99% dintre oameni sunt, dar care mi s-a părut teribil de ciudat dintr-o dată.

Întotdeauna am crezut că bunătatea mea va ține lumea la distanță. "Sunt bun cu tine, așa că vei fi bun cu mine", un fel de lucru.

Și, desigur, încercările mele strategice au eșuat frumos din nou și din nou.

M-am simțit destul de dezbrăcată pentru o clipă fără coroana mea de "cea mai bună fată a secolului", dar până la urmă a fost plăcut să călătoresc mai departe fără să duc toată acea greutate inutilă.

Pe măsură ce îmi continui călătoria, sunt chemat să fiu fără milă "real. "

Să spun "nu știu" chiar și atunci când mor să spun că am pus totul la cale.

Să stabilesc limite chiar și cu oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, și să fiu pregătit să-i las să plece oferindu-le și prezența mea într-un mod mai autentic. Cum apar eu în viața lor? Le impun povestea mea? Ce cuvinte le ofer?

Pe măsură ce ajung să mă stăpânesc din ce în ce mai mult, unele momente sunt deosebit de inconfortabile pentru că mi se ia tot ce credeam că trebuie să fiu pentru a rămâne în viață în această lume nebună.

Pentru mine îmbătrânirea este arta de a sta în toată goliciunea mea căzută și de a spune: "Nu mă voi ascunde. La bine și la rău, asta va fi de ajuns. "

Antonia Lyons https://www.amazon.com/author/antonialyons

“La momentul dezvoltării spirituale a unei persoane, care locuiește într-o anumită comunitate, chiar dacă o persoană începe în secret să se dezvolte spiritual, incepe să simtă o agresivitate mai mare din partea celor din jur. De ce? Pentru că ei il percep/simt.

Si frica oamenilor de el, ca parte a Sistemului de constiinta mentala , teama că acești oameni se pot infecta cu libertatea spirituală, la fel ca această persoană, provoacă o agresivitate mai mare în acești oameni față de el.

Dacă îi întrebi pe acei oameni care încep să fie agresivi față de el, de ce o fac și de ce, nu vor spune nimic. Aceasta este o tactica de apărare a sistemului obscur însuși.

De regulă, mai ales dacă o persoană este liberă, se exprima liberă în a lui conversație și împărtășește, să zicem, cu prietenii sai sau cu colegii sai informatie de trezire, sistemul lasă o urmă pe capetele sclavilor săi. Ştampila că „el este un sectar". Prin urmare, un artificial cit si un netrezit sunt direct formatati de sistem, actualizati constant pentru toate reactiile ce se intimpla in jur. Atit artificialii cit si netrezitii (cei cu Esenta divina, dar controlati de Minte) sunt programe, emisori- receptori de informatii si reactii controlate de sisteme centralizate necontrolate de ei.

Când o persoană acordă atenție dezvoltării sale spirituale și o anumită rezonanță cu lumea spirituală apare în ea, obține informații despre programe și sistemul slăbește.

Un netrezit (/cu Esenta divina) se comporta ca un artificial, ca un agent Smith, este sub controlul Mintii si doar isi executa programul prestabilit de Sistem care il actualizeaza dupa bunul plac si interes. Orice se emite mental este inregistrat si gestionat de Mintea Mare, este computerizat.” Sursa: Larisa Iancu

Unul dintre cele mai fericite momente din viata este atunci cand gasesti curajul sa renunti la ceea ce nu poti schimba. – Anonim

Doar câteva lucruri la care să mă gândesc

Ce caută o piramidă egipteană pe o bancnotă de dolari americani?

De ce au semnat 56 de țări un tratat pentru a nu se aventura în Antarctica?

De ce avioanele nu zboară niciodată deasupra Antarcticii?

Cum se face ca luna sa fie distanta si pozitia perfecta pentru a acoperi Soarele PERFECT si ECHIDISTANT in timpul unei eclipse, in loc de prea mica sau mare sau intr-o parte?

Cum a „pierdut” NASA imaginile cu aterizarea pe lună? Fără îndoială una dintre cele mai avansate agenții ȘI unul dintre cele mai importante momente pentru omenire?

Dacă Neil Armstrong a fost primul pe lună, cine a ținut camera?

De ce nu am mai fost pe lună din 1969-1972?

De ce imaginile oficiale NASA arată imagini ale Pământului cu continente diferite de dimensiuni și extrem de disproporționate an la an?

Dacă maimuțele au evoluat în oameni, de ce mai sunt maimuțele?

Cum există 95% ADN de „gunoi”? Cine a decis că este de fapt „gunoi”?

Cum erau structurile gigantice, simetrice, detaliate, geometric sacru, precum catedralele și clădirile parlamentului create de oameni care locuiau în cocioabe de lemn, călăreau căruțe trase de cai și nu aveau utilaje sau lasere?

De ce se găsește aceeași arhitectură predeluviană peste tot în lume?

De ce există nave spațiale descrise pe arta egipteană antică?

De ce trebuie să plătim pentru a TRĂI pe o planetă pe care ne-am NĂSCUT?

De ce există imagini cu ciuperci peste tot în arta creștină antică?

De ce papii se îmbracă ca ciupercile gigantice amanita muscaria?

Cum este mai ieftin să cumperi fast food făcut din creșterea, hrănirea și adăpostirea unei vaci decât să cumperi fructe și legume naturale?

De ce operele de artă egiptene antice înfățișează conuri de brad și este o coincidență că glanda pineală arată și ea ca un con de brad?

De ce există reprezentări ale dragonilor peste tot în lume în diferite culturi, la mii de ani distanță?

De ce sunt giganții munți cu vârf plat din lume în concordanță cu geometria copacilor uriași pietrificați?

De ce există atât de mult simbolism demonic deschis în industria muzicală și divertismentului?

De ce piloții nu trebuie să ajusteze conul nas al unui avion pentru a ține cont de curbura Pământului?

De ce aproape toate jocurile video se învârt în jurul uciderii??

De ce sunt numele noastre pe documente oficiale scrise cu majuscule de bloc la fel cum sunt pe pietre de mormânt și corporații?

Cum se face că filmele și desenele animate precum Simpsonii sunt capabili să prezică atât de precis și precis evenimente culturale specifice?

Cum incendiile de tufiș topesc mașinile, dar lasă copacii intacți?

Unde se duc banii contribuabililor și asta ne face complici la utilizarea lor nefastă?

De ce „fără slujbă” este considerat rău?

De ce „biroul” seamănă atât de mult cu „sala de clasă”?

De ce intoxicarea cu alcool este considerată „normală” și eufemistic „băutură”?

De ce alcoolul este reprezentat în aproape fiecare emisiune și film?

Cum spun și repetă exact același scenariu cuvânt cu cuvânt?

Dacă suntem mai avansați decât am fost vreodată și mai cunoscători, de ce avem cele mai mari rate de obezitate, cancer și probleme cardiace ca să nu mai vorbim de depresie?

Unii oameni acceptă răspunsurile cu care au fost hrăniți. Simt că adevăratele răspunsuri ies la iveală când începem să punem întrebări mai bune.

Scris de Tariq EQ Amawi

Dragele mele femei, vă rog să îndrăzniți să vă stabiliți limitele sănătoase cu toată lumea, dacă sunt nepoliticoși, tăiați.

Ei pot fi președintele SUA sau marele CEO al orice!  Spune-le regula ta, adevarul tau, tot ce te deranjeaza. Poate unele afișează mai puțin bune maniere.

Spune-le despre asta.

Vedeți ce răspund, dacă ego-ul lor le permite să facă asta, cum mulți bărbați sunt pierduți în ego și atât de slabi în comunicarea cu femeile, mai ales în lumea afacerilor, unde bărbații sunt considerați cei mai buni, un fel de. Fără o femeie care să-și ASIGURE energia superioară a creativității și energia ei sacră, succesul este mai mic. Un vorbitor puternic are succes, pentru că mama lui este lângă el binecuvântându-l pe el sau pe soția lui, amantă. Fără o FEMEIE succesul în afaceri este cam zero.

Un bărbat puternic, de succes, împlinit, este cu Femeia dreaptă lângă el. pentru că a avut succes în afaceri trebuie să respecte, să adore, să prețuiască ACEA FEMEIE, trimisă de DUMNE Fără energia femeii și binecuvântările ei, el va eșua pur și simplu. Pentru a avea binecuvântarea unei FEMEII trebuie să fie fericită, onorată de bărbat, prețuită și mulțumită (emoțional, financiar), evitând dragostea bombardând-o cu vorbe goale fără acoperire. Suntem dincolo de a fi copii de grădină mai buni. Suntem adulți, conștienți, știind și asumând CE VORBIM, promitem, exprimăm în cuvinte, așa cum este CONTRACT VERBAL SIGILAT.

Este foarte greu pentru unii să spună 'Îmi pare rău, vă rog să mă iertați.. ' Hai să vorbim, să vedem, să găsim o cale, purtându-ne așa = MATURITATE EMOȚIONALĂ. A te ascunde în a fi ocupat, ignorarea mesajelor este mai puțin maturitate emoțională exprimată, ego-ul în acțiune. Lasă-i să fie, cum vor ei.

Te rog, AMINTEȘTE-ȚI asta întotdeauna:

Tu ești Șefa, marele CEO, președintele vieții tale.

Îndrăznește să-ți ceri drepturile!

Dacă nu te respectă, trebuie să plece din viața ta. Dumnezeu îți va trimite mai multe oportunități, când îți arăți iubire de sine, respect de sine și ești aprig în convingerile tale. Evită să joci rolul secundar în jocul oricui. Tu ești DIRECTORUL în filmul vieții tale.

Atât de simplu, dar atât de multe femei le permit celorlalți să fie mai puțin atenți. Acesta este un compromis cu sufletul tău! Respectă-te mai mult pe tine însuți.  Spune adevărul tău!

(Carmen Meera)

Dress Code: Roz

Ideal este sa simtim pink, sa fim si sa traim pink.

Exista o dimensiune gri inchis care anuleaza orice nuanta de roz, daca-i permiti si daca uiti cine esti cu adevarat.

Multi ratacesc acolo.

Sunt cei care sunt plini de ideile altora, plini de dorinta efemera de a fi perfect/a, plini: de ideologiile false ale societatii, de regulile ei rigide, de drama lumii, de ideile preconcepute, ego * dorinta de putere si aroganta gratuita, suprematii ieftine, de convingeri eronate, de nevoia de a avea dreptate cu orice pret, nevoia de a sti totul, woodoo, black magic, atacuri energetice malefice, plini de sisteme de credinta vechi, saracacioase, frici, nervozitati, stress, haos emotional, agitatie, presiuni, dizarmonii.

Fiind sub impactul acestor negativitati energetice este usor sa creada ca ele ii definesc si asta sunt ei si realitatea lor si nimic mai mult.

Iata cum se naste un prizonierat energetic , mental & emotional pentru multi, de multe ori..cauza efect sau.. karmic.

Soarele straluceste, cerul este albastru, pasarile ciripesc si...unii oameni nu observa aceste miracole.

Sunt prea ocupati sa fie ingrijorati pemtru ca............au uitat ca ingrijorarea niciodata nu a rezolvat, ci a agravat o situatie.

Credinta ajuta. Increderea ajuta. Speranta ajuta. Gasirea Solutiei ajuta. Tenacitatea si determinarea, puterea de discernamant, cea ce inlocuieste judecata si critica acerba.

Unii oameni uita sa respire profund oxigenul vietii si sa priveasca un copil cand se joaca sau poate un trandafir in perfectiunea lui imperfecta {tepi}.

Unii oameni nici nu realizeaza ca au uitat sa se bucure de viata si sa iubeasca cu adevarat. Sunt impietriti, atat femei,cat si barbati, tineri, tinere.

Unii oameni, se vor multumi cu putin si vor trai asa la limita, cu acel just enough, limitatul just enough si milioane de anxietati si griji, atacuri de panica, uneori.

Va pot spune ca asta nu este viata, este un supliciu.

Este gri si este plictisitor sa traiesti atat de predictibil, facand zilnic cam aceleasi lucruri, nimic nou, nimic creativ in gand si spirit, nimic extraordinar.

Copy-paste living. Usor boring si ...multi sunt in aceasta zona de caldut si confort aparent.

Pentru a Fi ceea ce Tu Esti, trebuie sa plece la comanda ta suprema.. tot ceea ce nu esti si te supara: poate acea idee de a fi perfect/a pentru a fi iubit/a si accepta/a, sau acea nevoie de a avea dreptate , de a controla.

{Trecutul tau cere eliberarea, de asemenea= trecutul incepe cu un minut in urma}.

Letting go = eliberari de toate vechiturile emotionale, neiertari, traume subliminale & toate cele enuntate mai sus, toate cer permisiunea sa plece pentru a permite noului Tu sa se nasca.

Noul Tu. Noua Tu.

Accesand spatiul tau Roz. O noua dimensiune activa in lume acum.

Spatiul sufletului Tau. Spatiul Sfant* Spatiul Dumnezeu din Tine.

Intuitiei. Spatiul Imaginatiei. Spatiul creativitatii. Spatiul femininului din fiecare dintre noi. Spatiul frumusetii. Spatiul Iubirii. Spatiul culorii.

Spatiul miracol, spatiul safe, usor, gratios, simplu, elegant de simplu.

Fiind fericit/a, implinit/a, zambitoare, echilibrat/a, savurand succesul si bogatia, celebrand dragostea, traind viata cu pasiune si bucurie {simpla}, implinind vise mult dorite.

Fara letting go, toate acele blocaje energetice, precum le spune si numele, te vor bloca sa experimentezi si sa savurezi ceea ce doresti. Iti vor bloca banii, dragostea, pasiunea, creativitatea, iti vor fura linistea, sanatatea emotionala si starea de bine, pacea launtrica, bucuria.

Sunt multi prinsi in acel prizonierat al mintii, al falsului tipar mental* emotional, al fricilor, al judecatilor, al saraciei si dezechilibrului fizic, mental, emotional. Distorsiuni. Disonante. Zombie world. Stress.

Au fost ultimele 2 eclipse din an. Una Lunara si una Solara.

Tot ceea ce este intuneric, emotie, gand, atitudine, credinta veche, viziune de saracie & saracacioasa, tot ceea ce este frica, va fi expus si va fi revelat catre integrare, letting go. In acele momente este bine sa fiti foarte iubitori cu voi insiva, iertatori, blanzi.

Acceptati-va partea umana, greselile si erorile, invatati din ele si apoi dati-le drumul sa plece.

Acceptati-va vulnerabilitatile si alchimizati-le, lasati-le sa plece fara sa va torturati si judecati atat de aspru. Fiti blanzi, invatati din greseli, invatati ca sunt doar niste experiente din care invatati ce doriti si ce nu!

Cand intalniti intunericul {orice frica, orice furie, orice adictie: droguri, sex, alcool, so on} spuneti calm & fara de frica:

~Te vad. Stiu cine esti. Ai facut treaba buna, acum e timpul sa pleci in numele Lui Dumnezeu!~

Si asa va fi, pentru ca voi alegeti asta si ii comandati sa plece.

Cand va simtiti coplesiti, in blocaje financiare, emotionale, relationale, love relations, business troubles, ma puteti suna sau imi puteti scrie aici.

Va pot inspira & ajuta sa transcendeti orice intuneric, orice dilema, orice provocare. Personal Branding este expertiza mea. Miracolele , la fel.

Integrand gri-ul si negrul, veti crea spatiu pentru Pink.

Viata Roz este frumoasa. Va doresc sa o traiti si voi, daca alegeti si permiteti asta.

(Carmen Meera)

Despre a Fi Classy, de la inceput pana la sfarsit (capat).

Despre a Fi Classy in viata, mai ales acum. A fi Classy inseamna a fi sexy, cu eleganta, insa. A fi Classy inseamna atunci cand pasesti intr-un restaurant iesi deloc in evidenta strident, zgomotos, atragand atentia asupra ta cu orice pret, in schimb oferi atentia ta celui8celei cu care te intalnesti, oferind un compliment. A fi classy is owning your confidence, by owning your value and worth, stay secure in who you are, adica ai 100% incredere in Tine.

A fi Classy presupune sa stii sa primesti cu gratie darurile vietii.

A fi Classy presupune sa iti asumi viata ta, sa te debransezi de poverile energetice dense ancestrale, sa te pretuiesti si sa te iubesti.

A fi Super Classy inseamna sa transmiti autenticitate, asta inseamna asertivitate, tough love, alta data poate inseamna exprimarea compasiunii si kindness. (Carmen Meera)

Cunosti foarte bine pe cineva, doar atunci cand este provocat/a si in disensiunile energetice, blocaje de tot felul.

Ii observi reactiile, temerile, fricile, exagerarile(trimit cate 7 emoticoane), sunt pierduti in inventiile mintii, patternurile, codificarile din ancestralul transgenerational, vorbesc mult si fara sens.

In noile energii lumina o sa observati multe schimbari la cei din jurul vostru.

Este ideal sa mergeti in compasiune inalta si sa va respectati pe voi, inchizand relatiile(personale sau de business) provocatoare si pline de drama. Fara fight intr-o lume a razboiului, alegem pacea. Armonia. Binele si iubirea, desi suntem asertive aka stabilim granite sanatoase.

Evitati sa fiti captivi in filmul altora, multe se destructureaza acum in lume si multi doresc sa va atraga in caderea lor, fiind victime ale vietii, invinovatindu-va poate, pentru ce li se intampla.

Fiti aware si observati jocul energetic, zambiti si inchideti relatia, indiferent cine este acolo. Fara nici un compromis, cu nimeni si pentru absolut nimic. Le respectati viziunile si va indepartati. Simplu.

Fiti in lume si deloc ai lumii, spunea Yeshua Christ. (Carmen Meera)

Totul sau nimic

"Nu e treaba mea ce spun oamenii despre mine.

Eu sunt ceea ce sunt si fac ceea ce fac.

Nu astept nimic si accept totul.

Și asta face viața mai ușoară.

Trăim într-o lume în care funerariile sunt mai importante ca decedatul, căsătoria e mai importantă ca iubirea, aspectul e mai important decât sufletul.

Trăim într-o cultura de ambalaj care disprețuiește conținutul.

Pe măsură ce îmbătrânești, realizezi că vrei doar să plângi.

Nici măcar din cauza durerii sau a doliului, ci din cauza măreției vieții!

Cred că există un copil în noi toți.

Eu unul am poza copilăriei în telefon.

Pentru ea, sunt un băiețel care se plimbă pe plajă...

Mă uit la el și spun:

"Am reușit, copile!"

Sir Anthony Hopkins

“La peste cincizeci de ani nu mai suporți constrângerile.

Nu suporți sutienul prea strâmt, cinele forțate cu cumnata care îți verifică praful din colțuri, tocuri înalte și zâmbete circumcizante ....

La peste cincizeci de ani nu (mai) ai nicio dorință de a mai dovedi ceva.

Ești ceea ce ești: lucrurile pe care le-ai făcut și lucrurile pe care încă vrei să le faci. Dacă altora le place, bine; altfel, îți este egal.

La peste cincizeci de ani nu contează dacă ai avut copii sau nu.

Mamă vei fi oricum: a mamei tale, a tatălui tău, a unei mătuși rămasă singură, a câinelui tău sau a unei pisici maidaneze pe care ai cules-o de pe stradă. Și dacă una din toate acestea nu este acolo, vei fi o mamă a ta. Pentru că de-a lungul anilor vei fi învățat să ai grijă de un corp pe care, în sfârșit, îl iubești așa, devenind din ce în ce mai imperfect doar în ochii celorlalți.

Cui îi pasă dacă jumătate din dulap este mărimea greșită?

Important este că spatele tău nu scârțâie prea mult atunci când te ridici.

La peste cincizeci de ani vrei libertate.

Liberă să spui nu, liberă să stai în pijamale toată duminica, liberă să te simți frumoasă pentru tine și nu pentru ceilalți.

Liberă să mergi singură: cei care te iubesc vor rămâne în ritmul tău iar cei cărora nu le pasă de alții, în ritmul lor.

Ești liberă să cânți cu voce tare în mașină chiar dacă lumea se uită urât la tine la semafor.

Și acum, tocmai când ai ,,mâncat'' jumătate din viață în agitație și mare grabă, vei găsi dorința de a gusta încet, încetișor, încetinel ... din zahărul și sarea zilelor ce te așteaptă.

Spre deosebire de prostie, frumusețea e trecătoare...”

Sursa: Irene Renei( via Suciu S.)

"Bătrânețea nu începe întotdeauna la 60 de ani. Nici la 70. Pentru unii ea începe la 45 sau poate chiar la 35. Paradoxal, nu? Privește în jurul tău și vei vedea atâtea femei încă tinere de ani, dar îmbătrânite devreme. Și alte femei cu o vârstă înaintată, dar cu tinerețea ce abundă în ochii lor jucăuși.

Să știi că nu argintiul din cap definește bătrânețea. Și nici numărul crescut de riduri. Nici măcar apariția prietenului-baston. Nu. Bătrânețea vine când sufletul tău spune: ,,Am obosit".

Îmbătrânești când nu mai crezi că ești demnă de iubire. Când te consideri insuficient de frumoasă pentru a putea fi admirata pe stradă, când nu mai chef să te uiți o dată în plus în oglindă, când la un compliment tu răspunzi cu: ,,Da nu-i drept asta. Exagerezi".

Bătrânețea ta începe când lucrurile interesante te obosesc, când nu ai interes de a afla, de a privi, de a auzi ceva nou. Când distracțiile tinerilor te irită, plânsul de copil in troleibuz îți aduce dureri de cap, când preferi singurătatea mai mult decât comunicarea. Când încep să apară poate abia primele fire cărunte, primele riduri, dar inima ta e de mult ofilită, fără vlagă. Când prea des spui ,,Nu vreau" și prea rar faci planuri și desenezi vise.

Îmbătrânești când ai reușit să acumulezi în experiența ta prea multe dezamăgiri, căderi, dureri și...de fiecare dată simți că ridicarea de jos se face tot mai greu. Când găsești refugiu în casa ta și nu ai chef să ieși în afara ei. Când mai des te jelui și mai rar găsești motive pentru a te bucura și a fi recunoscătoare. Lui Dumnezeu, oamenilor, vieții, ție însăți.

Limita de jos a bătrâneții nu există. Pentru unii bătrânețea începe la 80, pentru alții la 40.”

via Drumuri către Tine

“Mi-a devenit clar că îmbătrânirea în sine nu aduce înțelepciune. Aduce adesea regres în copilărie, dependență și amărăciune față de oportunitățile pierdute. Doar cei care sunt încă în creștere intelectuală, emoțională, spirituală moștenesc bogăția îmbătrânirii.” James Hollis

Pe măsură ce avansează în vârstă, oamenii devin din ce în ce mai inflexibili, e din ce în ce mai dificil să-i schimbi.

E ușor să-i înveți lucruri noi pe tineri, care sunt dornici să afle lucruri noi, sunt deschiși la schimbări, sunt entuziasmați să afle informații pe care nu le știau, nu vin cu tot felul de argumente ca să-ți explice de ce nu se poate face un lucru sau de ce e greu să faci un alt lucru.

Să schimbi niște oameni în vârstă e ca și cum ai împinge o mașină prin noroi; ei au niște credințe/ tipare la care nu sunt dispuși să renunțe, de care s-au atașat.

Oamenii în vârstă au nevoie de un învățător spiritual care nu are nicio reținere să le spună clar în față niște adevăruri inconfortabile/ dureroase, care nu este dispus să-i cocoloșească, nu-i lasă să se mai mintă pe ei înșiși, să-și apere iluziile.

Dacă tu spui „Sunt prea bătrân pentru asta, nu mai am cu ce să ajut pe nimeni. Lasă-i pe cei tineri să schimbe lumea, să se pună în slujba Binelui comun. Pentru mine e prea târziu să mă bag în așa ceva”, înseamnă că nu înțelegi nimic despre eternitatea sufletului tău. (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan

NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL

S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu asta, în fond vârsta adultă este considerată maturitate, nu? Maturitate biologică, da, având în vedere că la 21 de ani se consideră că se oprește și creșterea corpului fizic. Însă dincolo de asta e nevoie să luăm în considerare maturitatea emoțională, ceea ce este cu totul altceva decât cea fizică.

Un om poate arăta ca cineva de 40 de ani, de exemplu, dar să se comporte ca un adolescent care nu vrea responsabilități în viață, dă vina într-una pe alții, vorbește urât despre ceilalți, amână la nesfârșit luarea de decizii importante, le cere altora să le dea soluții în timp ce ei evită să decidă singuri pentru viața lor.

Ți se pare cunoscut? Ai întâlnit asemenea oameni? Ai avut relații cu asemenea oameni? Ți-a fost greu pentru că trebuia să faci totul singur(ă)? Ai primit critici multe atunci când decizia ta nu le-a adus ce au vrut, dar când ai insistat să discutați, au dispărut fără urmă nedorind să își asume responsabilitatea? Te-ai gândit că vei reuși tu să ajuți acei oameni să se schimbe, să se maturizeze, să se transforme? Câți ani din viață ți-au trebuit pentru a-ți da seama și a accepta nu numai că nu se vor schimba vreodată, ci și că nu vor așa ceva? Cât ți-a luat să înțelegi că asemenea oameni nu intenționează să se maturizeze, ci vor să rămână veșnic copii, ca un Peter Pan, personajul care a refuzat să crească?

Desigur, îți pun astfel întrebările, doar n-o să sugerez că s-ar putea ca și tu să ai asemenea comportamente, să le mai și recunoști și să accepți că vârsta matură nu are nicio legătură cu maturitatea emoțională.

Acest material nu se vrea o arătare cu degetul spre cei care nu vor să crească, ci se vrea o atenționare din cauză că mulți habar nu avem ce înseamnă maturitatea emoțională și considerăm că dacă am trecut de 30 de ani suntem maturi.

Maturitatea emoțională permite omului să ia decizii ferme legate de viața personală și profesională, iar el să-și asume responsabilitatea pentru ce va ieși când planurile vor trece de la teorie la practică. Oricât de mult ne-ar plăcea să spunem că da, sigur că suntem maturi din punct de vedere emoțional, e nevoie de mult curaj să ne uităm în viața noastră, să vedem unde suntem față de ce am vrut, cât din ce ne-am propus s-a și împlinit; iar dacă vedem că nu prea a ieșit viața așa cum ne-am propus-o, să vedem obiectiv dacă ne asumăm responsabilitatea pentru ce a ieșit sau dăm vina pe oricine din exterior: pe Dumnezeu care ne-a bătut, pe dracul care ne-a pus, pe părinți, societate, guverne, dâre pe cer sau încălzirea globală. Pentru că dacă oricine altcineva este de vină pentru nefericirea și ratarea reușitei decât noi, a venit momentul să acceptăm că nu suntem deloc maturi și că ne comportăm ca niște copii.

Cum sunt copiii? Instabili emoțional: se supără acum apoi le trece repede, nu se pot controla în comportament și la vorbire, vor să fie în centrul atenției într-una, fac crize, dau vina pe alți copii dacă fac vreo boacănă, mint, manipulează emoțional, inventează povești pentru a ieși ei personajul pozitiv, ignoră să spună ce i-ar incrimina și exagerează ce au făcut alții. Dar pentru ei acesta este un comportament normal.

Cum sunt adulții maturi emoțional? Nu fac crize, abordează cu calm fiecare situație tensionată, nu țipă, își asumă responsabilitatea și recunosc când au greșit, vin cu soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor, nu dau vina pe nimeni, nu caută țapi ispășitori; nu bârfesc, nu batjocoresc. Văd potențialul în fiecare situație și în fiecare om întâlnit, și nu încearcă să obțină avantaje pârându-i pe alții și punându-se doar pe ei în avantaj.

Oamenii maturi emoțional sunt responsabili cu banii, nu îi investesc în situații și lucruri doar pentru a-i impresiona pe alții, ci acolo unde știu că rezultatele pot fi văzute practic. Ei nu se aruncă în relații pasagere doar ca să nu fie singuri, nu așteaptă partenerul potrivit care să-i salveze, ci devin ei partenerul pe care îl așteaptă. Vin cu soluții clare și nu irosesc timp și energie să se scuze, ci găsesc soluții practice la orice. Nu vor încerca să-i schimbe pe ceilalți doar ca să le fie lor bine, ci îi vor lua pe oameni așa cum sunt.

Imaturitate înseamnă că, din diferite motive, unii refuză să crească și rămân copii și la vârste înaintate. Deci, dacă ar fi să căutăm cauzele acestui comportament, ar trebui să ne uităm în copilăria acestor oameni și la relația lor cu părinții.

Oamenii imaturi se plâng într-una și se mulțumesc cu ce le spune altcineva să fie și să facă, chiar dacă asta nu le aduce bani și împlinire. Oamenii maturi nu se plâng, găsesc soluții, și nu își irosesc timp și energie cu cei care doar sunt victime și nu rezolvă nimic.

Edith Elisabeta Kadar

Între 60 de ani și sfârșitul acestei vieți este timpul să folosiți banii economisiți. (Ouch, asta doare puțin, dar mergem mai departe. Ceva, ceva tot o să ni se potrivească și nouă, româncelor.) Folosiți-i și bucurați-vă de ei. Nu-i păstrați doar pentru cei care nu au nicio idee despre sacrificiile pe care le-ați făcut pentru a-i obține. Amintiți-vă, ocazional, că nu există nimic mai periculos decât un ginere sau o noră cu idei mărețe despre cum v-ar putea folosi banii.

Nu vă mai faceți griji pentru situația financiară a copiilor și nepoților voștri și nu vă simțiți prost dacă vă cheltuiți banii cum doriți. Ați avut grijă de ei și i-ai învățat ce ați putut. Le-ați oferit educație, hrană, adăpost și sprijin. Este responsabilitatea lor acum să-și câștige banii.

Duceți o viață sănătoasă, fără mare efort fizic. Faceți exerciții fizice moderate (cum ar fi mersul pe jos în fiecare zi, înot, bicicletă), mâncați bine și faceți-vă somnul. Acum este mai ușor să te îmbolnăvești și devine mai greu să rămâi sănătos. De aceea trebuie să vă mențineți în formă și să fiți conștiente de nevoile medicale și fizice. Păstrați legătura cu medicul dumneavoastră, faceți analize chiar și atunci când vă simțiți bine. Rămâneți informate.

Cumpărați întotdeauna cele mai bune și mai frumoase articole pentru persoana iubită. Scopul cheie este să vă bucurați de banii proprii alături de partenerul vostru. Într-o zi, unuia dintre voi îi va fi dor de celălalt, iar banii nu vă vor oferi niciun confort atunci. Bucurați-vă cât sunteți împreună.

Nu vă stresați din lucruri mărunte. Ați depășit deja atât de multe în viață. Aveți amintiri bune și rele, dar important este prezentul. Nu lăsați trecutul să vă tragă în jos și nu lăsați viitorul să vă sperie. Simțiți-vă bine în prezent. Problemele mici vor fi uitate repede.

Indiferent de vârstă, păstrați mereu dragostea vie. Iubiți-vă partenerul, viața, familia, aproapele și nu uitați: „Omul nu este bătrân atâta timp cât are inteligență și afecțiune”.

Fiți mândre, atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. Nu încetați să mergeți la coafor, faceți-vă manichiura, mergeți la dermatolog și la dentist, nu renunțați la parfumuri și creme. Când ești bine întreținut la exterior, asta difuzează în interior, făcându-vă să vă simțiți mândre și puternice.

Nu pierdeți din vedere tendințele modei pentru vârsta voastră (nu, vârsta nu e o restricție, trebuie doar un acord fin), dar păstrați-vă propriul simț al stilului. Deja știți ce vă vine bine, păstrați-vă stilul și fiți mândre de el. Face parte din cine sunteți.

Fiți ÎNTOTDEAUNA la curent cu ce se întâmplă în jurul vostru și în lume. Citiți ziare, urmăriți știrile. Intrați online și citiți ce mai spun oamenii, dar fiți selective cu sursele, verificați mai atent ca să nu cădeți în capcana falsurilor tot mai greu de recunoscut.

Respectați generația tânără și opiniile tinerilor. Poate că nu au aceleași idei ca voi, dar ei sunt viitorul și vor duce lumea în direcția lor. Dați sfaturi, când vă sunt cerute, nu critici, și încercați să le reamintiți că înțelepciunea de ieri se aplică și astăzi. Nu folosiți niciodată expresia: „Pe vremea mea”. Timpul vostru este acum. Atâta timp cât sunteți în viață, faceți parte din acest timp.

Unii oameni își îmbrățișează anii de aur (așa e socotită maturitatea :)), în timp ce alții devin triști și morocănoși. Viața este prea scurtă pentru a-ți pierde astfel zilele. Petreceți-vă timpul cu oameni pozitivi și veseli, asta vă va răpi din stările proaste și zilele vor părea mult mai bune. Petrecerea timpului cu oameni supărați vă va face să vă simțiți mai bătrâne și să deveniți o companie dificilă la rândul vostru.

Nu cedați tentației de a trăi cu copiii sau nepoții voștri (dacă aveți mijloacele să nu ajungeți acolo). Sigur, a fi înconjurat de familie sună grozav, dar toți avem nevoie de intimitatea noastră. Ei au nevoie de a lor, iar voi de a voastră. Alegeți varianta asta numai dacă simțiți că aveți nevoie cu adevărat de ajutor sau pur și simplu nu vreți să trăiți singure. Și mai ales asigurați-vă că sunteți bine venite.

Nu vă abandonați hobby-urile. Dacă nu aveți, găsiți ceva să vă placă. Călătoriți,  faceți drumeții, gătiți, citiți, dansați, croșetați, împletiți, adoptați o pisică sau un câine, grădinăriți în bucătărie (în ghivece), jucați cărți, dame, șah, domino, practicați yoga. 

Ieșiți din casă, întâlniți oameni pe care nu i-ați mai văzut de ceva vreme, experimentați ceva nou (sau ceva vechi, uitat). Important este să ieșiți din casă din când în când. Mergeți la muzee, în parc, oriunde, numai ieșiți.

Vorbiți pe tonuri politicoase și încercați să nu vă plângeți sau să criticați prea mult, să acceptați situațiile așa cum sunt. Nu, însă, și pe cele intolerabile.

Durerile și disconfortul merg mână în mână cu îmbătrânirea. Încercați să nu insistați asupra lor, acceptați-le ca parte a vieții.

Dacă ați fost jignite de cineva, iertați-i. Dacă ați jignit pe cineva, cereți-vă scuze. Nu trageți resentimentele după voi. Vă vor întrista și amărî. Nu contează cine a avut dreptate. „A ține ranchiună este ca și cum ai lua otravă și te aștepți ca cealaltă persoană să moară”. Nu luați otrava asta. Iertați, uitați și mergeți mai departe cu viața voastră.

Râdeți. Râdeți de toate grijile. 

Țineți minte, sunteți dintre cei norocoși. Ați reușit să aveți o viață, una lungă. Mulți nu ajung niciodată la această vârstă, nu ajung niciodată să trăiască o viață plină.

Dragile mele prietene, bucurați-vă de o viață liniștită în acest moment al vieții voastre… Nu vă faceți griji, fiți fericite.” (text viral pe FB, autor necunoscut)

Oricât de mult te ai lucra, nu e ca si cand atingi un apogeu si rămâi acolo. Neah, orice efort de mentenanță faci sau orice performanță atingi te ajută atunci in perioada respectiva. Cu timpul trebuie altceva.

E crunt când te prinzi de asta pentru ca nu ti spune nimeni. Când ești tânăr, entry level si începător e normal sa faci analiză personală, meditație, si alte practici sa te cureți, flexibilizezi si sa ti faci povestea coerentă. O faci, iti iese si jubilezi gen, m am aranjat pe viata. De unde, nimic mai fals. Viata curge si meandre neașteptate fac ca cele mai mari abilități ale tale sa fie inutile sau utilizate prost, sau, sa ai nevoie de altele la care nici cu mintea nu te gandiseși (ce expresie!).

Ca sa o zic pe șleau, o data la 10 ani trebuie o reformă. Tot ce ti a folosit trebuie updatat, tot ce nu ti mai foloseste trebuie aruncat, tot ce ti ar trebui trebuie învățat, improvizat sau inventat. (Viki Dumitrache)

“Ei ne spun „bătrânii”

Ne-am născut în anii 60-70.

Am crescut în anii 70 -80 -90.

Am studiat în anii 70-80-90.

Ne-am întâlnit în anii 80-90-2000

Ne-am căsătorit și am descoperit lumea în anii 90-2000.

Ne-am aventurat în anii 2000....

Ne-am stabilizat în anii 2000.

Am devenit mai înțelepți în 2010.

Și trecem cu fermitate dincolo de 2020. Se pare că trăim mai multe decenii diferite...

Două secole diferite... La două milenii distanță...

Am trecut de la telefon cu un operator pe distanțe lungi la apeluri video oriunde în lume. Am trecut de la diapozitive ,la YouTube, de la discuri de vinil la muzică online, de la scrisori scrise de mână la e-mail și WhatsApp.

De la radioul de jocuri în direct, la televiziunea alb-negru, la televiziunea color și apoi la televiziunea 3D HD. Am fost la magazinul de casete video și acum mă uit la Netflix.

Am întâlnit primele computere, carduri perforate, dischete și acum avem gigabytes și megabytes pe smartphone-uri.

Am purtat pantalonii fraților mai mari toată copilăria și apoi blugi.

Am evitat paralizia infantilă, meningita, poliomielita, tuberculoza, gripa porcină și acum COVID-19.

Odinioară mergeam cu rotile, triciclete, biciclete, mopede, mașini pe benzină sau diesel și acum conducem mașini hibride sau electrice.

Da, am trecut prin multe, dar ce viață am avut! Ne-ar putea descrie drept „exemplari”, oameni născuți în acea lume a anilor șaptezeci care au avut o copilărie analogică și o maturitate digitală.

Suntem de genul „Am văzut totul”! Generația noastră a trăit și a asistat literal la mai mult decât oricine altcineva în toate dimensiunile vieții.

Generația noastră s-a adaptat literal la „SCHIMBARE”.

O îmbrățișare tuturor membrilor unei generații cu totul speciale, care va fi UNICĂ.”

Sursa: grup fb

Cei de 60 de ani să fie aruncați de pe pod!

Ana Barton

8 October 2013

Andrei Pleşu a vorbit în deschiderea Festivalului „Dilema veche“ despre bătrâneţe. Şi-a făcut-o cu drag şi „obligându-şi“ audienţa să râdă. Pentru că subiectul nu este unul care să înnegureze, ci, mai degrabă, să limpezească, să lumineze, să încălzească. Fiindcă omul nu este şi nici nu poate ajunge vreodată suficient de bătrân. În locul ăsta, pur şi simplu, destulul nu există.

„E o coincidenţă fericită că vorbim azi despre bătrîneţe, nu numai pentru că sîntem într-o cetate veche, dar şi pentru că, tocmai astăzi, domnul profesor Neagu Djuvara împlineşte 97 de ani. Prezenţa lui, vîrsta lui, tipul lui de vitalitate sînt în sine un mesaj încurajator despre bătrîneţe.

De altfel, nu mai vorbim astăzi despre o categorie minoritară. Acum 100 de ani nu erau atît de mulţi bătrîni, speranţa de viaţă era mai mică şi populaţia lumii nu avea un procent semnificativ de bătrîni. S-au făcut unele statistici. În 1950, în Franţa, erau aproximativ 200 de centenari; în 1990, erau 4000; se preconizează că în 2050 vor fi 150.000 de centenari.

Trebuie să vă spun, chiar dacă asta pe unii o să-i indispună, că de obicei, în acest număr în creştere de bătrîni, majoritatea o constituie doamnele. Sînt de patru ori mai multe centenare decît centenari. Se cercetează încă de unde vine această diferenţă, dar ea pare un fapt atestat: femeile îmbătrînesc mai consecvent şi mai durabil decît unii bărbaţi. Pe de altă parte, trebuie să ne obişnuim cu gîndul că bătrîneţea e inevitabilă, că din clipa în care ne naştem începem să acumulăm procente de bătrîneţe.

Există un portret sinistru şi un portret euforic al bătrîneţii

În istoria culturii europene, există oameni care spun că bătrîneţea este minunată şi, cîtă vreme nu te doare nimic, ei sînt convingători. Mi-aduc aminte că am întîlnit astfel de oameni printre cei care au contat în formaţia mea. Unul a fost domnul Alexandru Paleologu, care îmi spunea că nu e nimic mai frumos pe lume decît să fii bătrîn, că bătrîneţea are avantaje uriaşe. Unul e şansa de a fi bunic, pentru că atunci cînd eşti tată, ai o relaţie tensionată cu copiii tăi, îi urmăreşti, îi pedepseşti, îi promovezi, eşti îngrijorat, te ocupi, însă cînd eşti bunic, iubirea ta este gratuită, nu mai vrei nimic de la ei, îi laşi în pace, iar ei, datorită acestui fapt, tind să te iubească foarte mult. Dar – spunea domnul Paleologu – mai este un avantaj: cînd te plictiseşti într-o societate, cînd un program ţi se pare prea încărcat, poţi să faci pe senilul şi imediat eşti scuzat. Poţi să spui prostii, nu te judecă nimeni, poţi să te pătezi pe cravată, nu se supără nimeni, capeţi libertăţi pe care nu le aveai înainte.

Un altul care mi-a vorbit euforic despre bătrîneţe a fost domnul Constantin Noica – el a ţinut şi o conferinţă despre bătrîneţe. Spunea că bătrîneţea e o eliberare formidabilă în vederea creativităţii. Spunea că scapi de o mulţime de griji organice; de pildă, scapi de dinţi; 32 de dinţi – 32 de duşmani, cînd ai scăpat de ei, te poţi ocupa liniştit de filozofie.

Cît priveşte creativitatea, avea la îndemînă o sumedenie de exemple: mari creatori de cultură şi de artă care au fost explozivi în faza finală sau şi în faza finală a vieţii lor. Tizian – care a murit de ciumă, nu de altceva – a pictat dezlănţuit după 70 de ani, pînă cînd a murit. Picasso a fost mai activ ca niciodată după 80 de ani. Iar exemplele se pot înmulţi. Nu trebuie, aşadar, să disperăm dacă avansăm în vîrstă; dacă ne pierdem productivitatea, altele sînt, de obicei, motivele – nu vîrsta. (…)

În Roma antică exista un slogan care spunea aşa: „Sexagenarios da ponte!“ adică „Cei de 60 de ani să fie aruncaţi de pe pod!“ Ideea aceasta s-a menţinut în istoria europeană pînă tîrziu. În secolul trecut, la Paris, în 1968, cînd tineretul a ieşit pe stradă să protesteze împotriva establishment-ului, una dintre lozinci era: „Nu aveţi încredere în cei care au peste 30 de ani!“ „Exigenţele“ crescuseră, carevasăzică, foarte mult.

Sigur că bătrîneţea e şi un cumul de suferinţe şi că, uneori, a fost preţuită într-un mod echivoc. În Evul Mediu, exista obiceiul conform căruia cel care omora un om trebuia să plătească un fel de sumă de răscumpărare a vinei. Şi erau sume fixe. Cîţi bani trebuie să dai dacă ai omorît un bătrîn şi la ce vîrstă, cîţi dacă omori un copil, un bărbat, o femeie ş.a.m.d. Dacă omorai pe cineva de peste 65 de ani, trebuia să plăteşti 100 de galbeni. Tot atît se plătea şi pentru un copil sub 10 ani. Dacă omorai pe cineva între 15 şi 25 de ani, plăteai 150 de galbeni, iar între 20 şi 50 de ani – 300 de galbeni; asta era vîrsta socotită a fi cea mai utilă.

Există, desigur, ideea că bătrîneţea este un fel de boală, un fel de infirmitate, ceva care trebuie cumva evitat: un rezultat al existenţei răului, al păcatului originar – spun Sfinţii Părinţi. Dar ce mi se pare mai interesant este că, în general, creştinismul n-are o imagine prea grozavă a bătrîneţii. E de aşteptat ca în creştinism, bătrînul, înţeleptul să fie un personaj bine prizat. Dar să ne reamintim cîteva fapte. În primul rînd, Iisus Hristos ne-a învăţat o mulţime de lucruri esenţiale – cum să acţionăm, cum să ne iubim aproapele, cum să ajutăm, cum să ne rugăm, cum să suferim, cum să murim, dar n-a apucat să ne spună cum e cu bătrîneţea. Pentru că a murit la 33 de ani, şi un Isius bătrîn nu intră în panoplia de modele posibile pe care le poţi imita. Nu mai spun că şi ucenicii lui erau foarte tineri. E uimitor să constaţi că Sfîntul Ioan Evanghelistul, cînd a murit Iisus pe cruce, avea 18 ani. Cel mai bătrîn era Sfîntul Petru, care avea 32 de ani. În general, Noul Testament vine cu un suflu de juvenilitate, de energie tinerească, care contrabalansează atmosfera patriarhală din Vechiul Testament, unde oamenii importanţi sînt oameni care trăiesc sute de ani. Într-unul dintre psalmi – Psalmul 89 – se spune că viaţa omului este de 70 de ani; dacă e solid, ajunge şi la 80, iar dacă are ghinion, trece de 80, pentru că atunci încep problemele. Dimpotrivă, în Noul Testament se spune explicit, în Scrisoarea lui Pavel către Efeseni, că adevărata vîrstă a omului este vîrsta lui Iisus, cea pe care a atins-o el. Aceasta este vîrsta înţelegerii, a cunoaşterii, a deplinătăţii. Deci, apogeul maturităţii.

Pe de altă parte, ce înseamnă să fii bătrîn? Cînd eşti bătrîn, de fapt? Sfîntul Augustin spune că sînt şase vîrste şi că vîrsta bătrîneţii e a şasea şi e cea mai lungă, între 60 şi 120 de ani. E cît toate celelalte la un loc. Isidor din Sevilla spune că tinereţea e pînă la 50 – ceea ce e foarte încurajator, maturitatea e pînă la 70, iar bătrîneţea e de la 70 de ani în sus. Cît despre Origen, el spune că bătrîneţea nu e o chestiune de vîrstă. Şi asta e una dintre temele pe care aş vrea să le reţinem. Origen spune că, în Scriptură, vîrsta nu e cuplată cu ideea de înţelepciune. Nu bătrînii longevivi sînt neapărat cei valorificaţi drept înţelepţi, ci doar cei puţini cărora li se spune, ca în cazul lui Avraam, „cei plini de zile“.

Ca să ilustrez încă o dată ce poziţie echivocă are bătrîneţea în ambianţa creştină, trebuie să amintesc şi de faptul că, de pildă, în evangheliile sinoptice, cuvîntul „bătrîn“ (presbyteros) apare de 25 de ori, şi anume, în majoritatea cazurilor, într-un sens mai curînd negativ. Bătrînii despre care e vorba în cele trei evanghelii sînt cei care, împreună cu arhiereii şi cărturarii evrei, fac parte din instituţia care îl judecă pe Iisus şi îl condamnă. Bătrînii sînt purtătorii unei tradiţii obosite, anchilozate, dure. Abia în scrierile Sfîntului Pavel şi în epistolele soborniceşti apare ideea de „presbyteros“ ca preot al noii comunităţi, ca lider al noii orientări religioase. (…) ”

***

Şi continuă la fel de savuros, într-un discurs absolut flamboaiant apărut în Dilema Veche, nr. 500, 12-18 septembrie 2013.

Update 6 septembrie 2018: întrucât link-ul spre care făceam trimitere acum cinci ani pentru continuarea lecturii dă eroare, citiți continuarea aici. Mulțumim. 

Catchy,

 

Cele patru motive pentru care bătrânețea e odioasă

Catchy, 6 September 2018

  “Aş vrea, în partea a doua a conferinţei mele, să vorbesc despre un text clasic al comentariilor despre bătrîneţe. Şi care nu se prea mai citeşte astăzi, motiv pentru care îmi permit să vi-l reamintesc, cu unele comentarii. E vorba de textul despre bătrîneţe al lui Cicero (De senectute) pe care l-a scris cînd avea 62 de ani. Cicero îşi începe discursul constatînd că, deşi toţi vrem să ajungem la adînci bătrîneţi, cum ajungem acolo, începem să bombănim. Spunem că e oribil să fim bătrîni, deşi asta ne-am dorit tot timpul: să trăim cît mai mult. Alţii spun că bătrîneţea se poate accepta, dar că vine, totuşi, prea repede.

Ce înseamnă „prea repede“? Vîrstele vin cînd vine sorocul lor şi a dori să le modifici ritmul de instalare este o formă de nebunie. Spunem vreodată că tinereţea „a venit prea repede“? Constantin Noica spunea adesea că omul e singura fiinţă vie care nu se coace niciodată. Care întotdeauna poate să mai facă cîţiva paşi în plus în formarea de sine. Din punctul acesta de vedere nu există limite, iar problema bătrîneţii, a termenelor, a vîrstelor ar trebui să ne fie indiferentă. Un filozof grec, Gorgias, care a trăit foarte mult (107 ani – o mare performanţă în momentul în care media de viaţă în lumea antică era undeva între 25 şi 30 de ani), cînd a fost întrebat cum e să ai o asemenea vîrstă, a răspuns: „Nu am nimic de reproşat bătrîneţii.“

Cicero spune că necazurile pe care le ai la bătrîneţe nu vin de la vîrstă. Vin de la ce ai făcut pînă în momentul în care ai îmbătrînit. Şi cu corpul tău, şi cu gîndurile tale, şi cu sufletul tău. E plin de bătrîni frumoşi în istoria Antichităţii, îi pomeneşte Cicero însuşi, de la Homer şi Hesiod, la Platon, la Democrit şi Diogene, toţi aceşti oameni au trăit mult, au fost productivi şi nu şi-au făcut de ruşine vîrsta.

Cicero spune că, în general, bătrîneţea e socotită odiosa pentru patru motive.

Primul este că trebuie să te retragi din viaţa activă.

Contraargumentele lui Cicero sînt de ordinul următor: retragerea e, de fapt, o şansă, pentru că poţi să te dedici integral vieţii contemplative, adică vieţii de reflecţie, de analiză şi de înţelegere pe care n-ai putut s-o practici cîtă vreme erai angajat zi de zi în viaţa cetăţii sau în viaţa ta profesională. Cum vă spuneam, şi creativitatea celui care se concentrează pe viaţa contemplativă este integrală, cînd omul este, totuşi, sănătos. Dar şi cînd e bolnav. Bach, care a compus lucruri formidabile la bătrîneţe, avea toate bolile imaginabile, de la diabet pînă la o serie de atacuri cerebrale; dar nimic nu l-a impedicat să facă ce a făcut. Sofocle, cînd era bătrîn, a provocat enervarea moştenitorilor lui cînd au vrut să dovedească în faţa tribunalului că s-a prostit, că nu mai e capabil să administreze treburile familiei, ale gospodăriei ş.a.m.d. Pentru a se apăra, Sofocle a venit în faţa tribunalului şi a citit cu voce tare ultima lui producţie – Oedip la Colona, una din marile lui piese. După ce a terminat lectura, i-a întrebat pe cei din juriu dacă socotesc că cel care a scris un asemenea text este inapt să funcţioneze normal în familia lui. Aşadar, obiecţia cu retragerea din viaţa activă nu ţine, pentru că ai beneficiile contemplative specifice.

Al doilea lucru trist: şubrezirea corpului.

Nu putem să fim atît de optimişti încît să spunem că bătrîneţea e scutită de neplăceri. Adevărul e că sînt foarte multe neplăceri. Şi că n-ai cum să nu te plîngi din ce în ce mai des. Exerciţiul lamentaţiei devine o ocupaţie zilnică. Te plîngi că nu mai ai puterea tinereţii, că nu mai ai memoria de altădată etc. Însă cîtă putere vrei? Vrei să fii puternic ca un elefant? Ai vrut în tinereţe să ai puterea unui elefant? Şi ce fel de putere vrei? Dacă ai avea de ales – spune Cicero – între a fi gladiator şi a fi Platon, ce ai prefera? Să nu-mi spuneţi că aţi vrea să fiţi Platon cu nişte muşchi de gladiator, pentru că nu ţine, trebuie să te specializezi, la un moment dat. În orice caz, e un pasaj foarte frumos în Iliada în care se spune că ar fi mai multă nevoie la Troia de zece Nestori decît de un Ajax, adică mai multă nevoie de zece înţelepţi, decît de un mare combatant. Depinde ce înţelegem prin „putere“, depinde de funcţionalitatea ei, depinde de modul cum o folosim.

Al treilea necaz: declinul plăcerilor senzuale.

Cicero ne reaminteşte că toată viaţa noastră ni s-a spus, de către cei mai vîrstă, de către profesori şi maeştri, că e bine să ne controlăm senzualitatea, că e bine să ne purtăm atent cu această ispită, care e atît de atrăgătoare şi atît de riscantă. De obicei, nu reuşim. Ei bine, la bătrîneţe căpătăm pe gratis ce n-am obţinut prin efort la tinereţe. Să zicem mersi că, fără nici un fel de bătaie de cap, sîntem în sfîrşit în situaţia de a deţine virtutea. Bătrîneţea se bucură de alte plăceri. Una dintre ele e să fii înconjurat de tineri şi să fii iubit de tineri. Nimic nu e mai răsplătitor pentru un om bătrîn decît entuziasmul unor tineri care îl respectă şi care descoperă în acest fel cîteva virtuţi pe care le pierd, în general, oamenii în ziua de azi: politeţea, respectul, filialitatea ş.a.m.d.

În sfîrşit, a patra problema legată de bătrîneţe e că se simte pe aproape moartea.

Cicero se străduieşte să ne vindece de această spaimă. Replica lui Constantin Noica la acest subiect era: „E foarte curios. Se moare de milioane de ani şi lumea nu s-a învăţat cu asta.“ Cicero spune că sînt, în fond, două variante: dacă sufletul nostru, după moarte, devine neant, atunci problema morţii e neglijabilă, nu contează, nu poţi să te lamentezi că devii echivalent cu un zero glorios. Dacă nu e aşa, atunci probabil că moartea e dezirabilă pentru că sufletul scapă, prin ea, de una dintre marile piedici cînd e vorba de gîndire, înţelegere, cunoaştere: scapă de corp. Dacă sufletul poate gîndi în limitele corpului, cu această povară asupra lui, cu atît mai mult va putea gîndi cînd va fi liber de această povară. În consecinţă, sufletul nu are decît de cîştigat. Cicero mai spune un lucru supărător de adevărat: ideea că moartea se cuplează strict la bătrîneţe e un exces. Cînd moare un bătrîn, spune el, ai sentimentul unei flăcări care se stinge de la sine, fără violenţă, fără intervenţii brutale din afară. Dramatică e moartea tinerilor. Cînd moare un tînăr, ai senzaţia unei flăcări peste care cade un torent. Şi, de fapt, se moare la toate vîrstele. Ideea că nu se moare decît la bătrîneţe este o legendă, iar moartea la alte vîrste decît la bătrîneţe este infinit mai dramatică, mai supărătoare, mai greu de explicat decît moartea unui bătrîn care, în fond, e la un sfîrşit de ciclu, la un sfîrşit de recoltă şi nu se poate aştepta să rămînă pe scenă la nesfîrşit.

Mai mult – spune Cicero – la un anumit moment există şi un soi de saţietate de viaţă. Nu mai vrei. Ideea „aş vrea să iau totul de la început“ – spune el – e din punct de vedere sportiv inacceptabilă. Un om care a încheiat o cursă nu vrea niciodată, cînd ajunge la capăt, să revină la linia de plecare şi să se tot învîrtă dement pe acelaşi traseu.

Cicero vorbeşte şi de nemurirea sufletului ca fiind un argument liniştitor: oameni mult mai inteligenţi decît noi toţi la un loc au crezut în acest argument. Dacă Pascal a crezut asta, dacă Toma d’Aquino a crezut asta, dacă Cicero a crezut asta, n-o să fiu eu de partea lui Lenin, care nu crede asta.

Ca să vin şi cu o notă personală: pentru mine, bătrîneţea şi moartea însăşi sînt o sursă uriaşă de curiozitate. Mă rog la Dumnezeu ca pînă în ultima clipă să rămîn cu curiozitatea asta. Sînt foarte curios cum arată chestia. Cum se trece Dincolo. Sper să rămîn curios şi să aflu ceva în cele din urmă, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întîmpla.

Închei cu o vorbă de duh a unui psiholog american, James Hillman, care a scris o carte întreagă despre bătrîneţe: „A fi bătrîn e o aventură. Să ieşi din cadă şi să ajungi la telefon sau pur şi simplu să cobori cîteva trepte implică tot atîtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi, călare pe o cămilă.“

Vă doresc să aveţi puterea, curajul şi curiozitatea să parcurgeţi această aventură binedispuşi.”

Andrei Pleșu, Text apărut în Dilema Veche, nr. 500, 12-18 septembrie 2013

“După ce parcurgi o bucată bună de Viață nu mai suporți constrângerile.

Nu suporți sutienul prea strâmt, cinele forțate cu cumnata care îți verifică praful din colțuri, tocuri înalte și zâmbete circumcizante ....

După un număr de ani nu (mai) ai nicio dorință de a mai dovedi ceva, cuiva.

Ești ceea ce ești: lucrurile pe care le-ai făcut și lucrurile pe care încă vrei să le faci. Dacă altora le place, bine; altfel, îți este egal.

Nu contează dacă ai avut copii, sau nu.

Mamă vei fi oricum: a mamei tale, a tatălui tău, a unei mătuși rămasă singură, a câinelui tău, sau a unei pisici maidaneze pe care ai cules-o de pe stradă. Și dacă una din toate acestea nu este acolo, vei fi o mamă a ta. Pentru că de-a lungul anilor vei fi învățat să ai grijă de un corp pe care, în sfârșit, îl iubești așa cum e, devenind din ce în ce mai imperfect doar în ochii celorlalți.

Cui îi pasă dacă jumătate din dulap este mărimea greșită?

Important este că spatele tău nu scârțâie prea mult atunci când te ridici.

... vrei libertate.

Liberă să spui nu, liberă să stai în pijamale toată duminica, liberă să te simți frumoasă pentru tine și nu pentru ceilalți.

Liberă să mergi singură: cei care te iubesc vor rămâne în ritmul tău, iar cei cărora nu le pasă de alții, în ritmul lor.

Ești liberă să cânți cu voce tare în mașină chiar dacă lumea se uită urât la tine la semafor.

Și acum, tocmai când ai ,,mâncat'' jumătate din viață în agitație și mare grabă, vei găsi dorința de a gusta încet, încetișor, încetinel ... din zahărul și sarea zilelor ce te așteaptă.”

Sursa: Irene Renei

“CUM SĂ DETECAȚI UN SUFLET EXPERIMENTAT?

Sufletele avansate au caracteristici care sunt foarte diferite de ființele umane obișnuite.

Ele se manifestă dincolo de înțelepciunea convențională.

Sufletele avansate au aceste 12 trăsături:

1. AU O AFIȘARE PĂTRUNZĂTOARE

Când sufletele avansate se uită la tine, simți că se uită prin sufletul tău. Privirea lui este atât de adâncă încât pătrunde în miezul tău. Ochii lui sunt constanți si nu se mișcă prea mult. Ei sunt pe deplin conștienți de ceea ce este în interiorul și în afara ta. Ochii lui strălucesc cu lumina păcii profunde, a compasiunii, a iubirii și a înțelepciunii.

2. AU O ATINGERE DIAFANĂ ȘI RECONFORTANTĂ

Atingerea sa este foarte ușoară pe piele și pare să aducă vindecare cuiva care suferă de orice problemă în diferite aspecte ale vieții. Vindecă sufletul într-un mod unic.

3. AU O VOCE DULCE ȘI CALMĂ

Când vorbesc, o fac cu profunzime și rafinament în voce. Oferă instrucțiuni înțelepte și fără conflicte, știu cum să te îndrume cel mai bine spre unde să-ți îndrepti viața. Când sunt întrebați, răspunsurile lor poartă adevărul și aduc claritate care îți elimină confuziile. În ciuda naturii lor blânde, ei sunt, de asemenea, fermi în convingerile și deciziile lor.

4. AURA SA ESTE FOARTE PROFUNDĂ ȘI SILENȚIOASĂ

Ei emană un aer de liniște. Prezența lui este foarte reconfortantă și te face să te simți confortabil și relaxat. Ești atât de calm încât găsești un mare sentiment de pace cu ei, de parcă nimic negativ nu ar putea să-ți strice acea liniște sufletească. Deși sunt în mod normal calmi, prezența lor puternică vorbește tare.

5. SUNT SINCERI ÎN TOATE INTERACȚIUNILE LOR

Deoarece sufletele avansate sunt ființe profund conștiente, ele acționează și vorbesc sincer și calm. Nu se poate aștepta ca ei să fie falși, deoarece spiritul lor este ghidat de înțelepciune și cunoaștere, smerenie și iubire.

6. EI VOR ARATĂ CU BUCURĂ CALEA, DAR NICIODATĂ NU O VOR IMPUNE

Arată altora calea către iluminare într-un mod care nu este impunător. Nu se opresc niciodată asupra cât de buni au fost și cât de răi ar putea fi alții. Ei trec de la plenitudine la neutralitate.

7. EI CRED ÎN UNITATEA ȘI LEGĂTURA TUTUROR LUCRURILE

Pentru ei, totul vine dintr-o singură Sursă și un singur Spirit ne leagă pe toți. Percepția lor asupra lumii trece dincolo de granițe, dincolo de culorile pielii, dincolo de minte. Spiritul lor este măreț, se simt conectați chiar și cu păsările cerului și cu peștii mării.

8. SE SIMT CONFORTABILI ÎN PROPRIA PIELE

Oriunde ai pune un suflet avansat, ei tind să se potrivească perfect cu mediul înconjurător. Nu își pierd niciodată identitatea, indiferent de locul în care îi plasați. Ei nu simt o nuanță de umilință sau idolatrie. Sunt ființe care știu să se iubească, de aceea își iubesc întregul mediu.

9. CRED ÎN „CE ESTE”

Pentru ei, nu există pozitiv sau negativ, ei știu că ambele fac parte din același lucru, iar unitatea întregului este iubire!

Sunt deasupra atracției contrariilor pentru că trăiesc în non-dualitate. Există atât în ​​totalitate, cât și în neant. Viața sa este o călătorie continuă în toate tărâmurile sau dimensiunile.

10. NU SUNT MATERIALIȘTI

Ei nu cedează materiei, au de toate dar nu au nevoie de nimic, știu că lucrurile sunt doar vehicule pe termen scurt în materie, nici nu se străduiesc să acumuleze sau să aibă lucruri, știu că Universul își plătește toate facturile cu mare ABUNDENȚĂ. De aceea nu le va lipsi niciodată nimic, din moment ce își permit să te bucure de Dimensiunea a 3-a dar din spirit.

11. PAR MULT MAI TINERE

Vicisitudinile vieții nu le îngreunează. Corpul lor se simte mai ușor, au mai puține riduri și pielea mai clară.

12. NU TRĂIESC PE O LINIE CRONOLOGICĂ

Este un absolut în stilul de viață al unui suflet avansat să trăiască în afara timpului, ei știu că timpul nu există, de aceea trăiesc în afara lui.

În acest fel au suficient „timp” în zi pentru a se odihni, a se reîncărca și a se conecta cu Sursa. Ei știu că comuniunea cu ei înșiși este importantă, iar acest lucru îi menține puternici spiritual, centrați și împuterniciți.”

Sursa: Olga Bernuy

O amică de a mea a împlinit recent 49 de ani.

Era aproape de depresie la gândul că a intrat în linie dreaptă spre 50, pur și simplu nu s-a putut bucura de ziua ei.

Pe mine m-a ferit Cel de Sus de sentimente de astea așa că nu am știut cum să o îmbărbătez.

I-am spus că mie, pe măsură ce au trecut anii, viața mi s-a părut mai plină, mai simplă, mai bună, mai calmă, mai profundă, mai fascinantă, mai delicioasă, mai prețioasă.

In primul rând am ajuns la capătul lui "trebuie".

La 50 de ani nimic nu mai trebuie.

Nu trebuie să te măriți, să faci copii, să faci carieră, să fii deșteaptă, slabă, frumoasă, gospodină, antreprenoare, să fii mama perfectă, soția ideală, fiica minunată, sora adorată, angajata model, prietena fantastică.

Nu trebuie să escaladezi munții, să le știi pe toate, să le duci pe toate.

Nu mai ai nimic de demonstrat nici ție însuți, nici altcuiva.

Poți da vina pe tinerețe. (mamaia mea mereu îmi lua apărarea, în fața mamei mele când se plângea de mine: "las-o mamă, e tânără și n-are minte!")

Poți să spui "nu" cu ușurință, fără mustrări de conștiință, fără regrete, fără înverșunare. La fel de bine te poți răzgândi.

Poți renunța la dorințele care erau de ochii lumii și nu veneau din adâncul tău. de exemplu la pantofii cu toc cui care îți făceau picioarele superbe dar pe care îi urai din suflet.

Poți înota împotriva curentului fără sa-ți pese că cei din jurul tău te vor judeca, de fapt după 50 de ani judecățile celor din jur nu mai au nici o valoare.

In mod surprinzator vei descoperi multe persoane care gândesc ca și tine. De fapt, lumea toată pare construită pentru oamenii care ajung la 50 de ani. Nu-i așa?

Sursa: Reflexii

Oamenii nu ar trebui să eticheteze o persoană ca fiind frumoasă sau urâtă. Cel mai înțelept mod de a aborda fizionomia sau tehnicile de citire a chipului ar fi nu să etichetăm, ci să reușim să privim global și fațetat, în funcție de situație, de caz, de context. Analiza unui chip se poate face în diverse moduri. Un chip anume poate fi disecat în mii de versiuni pentru a putea fi interpretat.

Chipul nostru nu este menit să fie frumos sau urât, ci plin de sens, bogat în semnificații profunde care ne arată cine putem fi, dacă ne conștientizăm adevăratul potențial.

Suada Agachi

-La cincizeci de ani nu mai suporți constrîngerile.

Nu suporți sutienul prea strîmt, cinele forțate cu cumnata care îți verifică praful din colțuri, tocuri înalte și zâmbete circumcizante....

-La cincizeci de ani nu ai nicio dorință de a mai dovedi ceva.

Ești ceea ce ești: lucrurile pe care le-ai făcut și lucrurile pe care încă vrei să le faci. Dacă altora le place, bine, altfel, este la fel.

-La cincizeci de ani nu contează dacă ai avut copii sau nu.

Mama oricum vei fi: a mamei tale, a tatălui tău, a unei mătuși rămasă singură, a cîinelui tău sau a unui caine maidanez pe care l-ai cules de pe stradă. Și dacă toate acestea nu sunt acolo, vei fi o mamă a ta. Pentru ca de-a lungul anilor vei fi învătat să ai grijă de un corp pe care, în sfarsit, îl iubesti, devenind din ce în ce mai imperfect doar în ochii celorlalti.

-La cincizeci de ani vrei libertate.

Liber să spui nu, liber să stai în pijamale toată duminica, liber să te simți frumoasă pentru tine și nu pentru ceilalți.

Liber să mergi singură: cei care te iubesc vor rămâne în ritmul tău, cei cărora nu le pasă de alții, în ritmul lor.

Ești liberă să cânți cu voce tare în mașină chiar dacă lumea se uită urât la tine la semafor.

Vei avea vise ca atunci când aveai douăzeci de ani și vei cere fiecărui zeu timp pentru a le realiza din nou.

Și acum, dupa toti anii in care ai stiut doar de agitatie și mare grabă, vei găsi dorința de a gusta încet din zahărul și sarea timpurilor ce vin.

Irene Renei

Crede în tine, căci ești o creație unică și prețioasă a universului.

Deții în tine o putere imensă, talente unice și abilități ce necesită doar dezvoltate și exprimate. Să crezi în tine îți permite să depășești îndoielile și temerile, să te ridici după fiecare eșec și să continui să mergi spre visele tale. Când crezi în tine, devii capabil să realizezi imposibilul, depășești limitele și creează-ți propria realitate. Nu uita niciodată că ești o scânteie divină, plină de potențial nelimitat. Deci, crede în tine și lasă-ți curajul, determinarea și încrederea să deschidă uși către toate posibilitățile.

Marc Laoviah

Tare nedrept să-ți privești părinții cum îmbătrânesc. E ca și cum ai urmări o dramă cu eroi care își pierd încetișor superputerile. La finalul ultimului sezon eroii rămân fără nimic, iar răul învinge întotdeauna. Cu ce drept le-ai albit părul? De ce mi-i îmbolnăvești? Ca să mi-i iei? Pentru ce nedreptate m-ai albit și pe mine? Nu-mi amintesc să-ți fi greșit cu ceva. Ne-am ignorat respectuos toată viața. Nu știu de ce ai ales să mă bagi în seamă taman acum. Nu aprob nicio transformare. Mă uit la haidamacii înalți cât ușa cu care ieșeam în tinerețe la scandal. Cutreieram veseli mahalaua, fără nicio grijă pe lume. Traversam lacurile înot, fără frică. Petreceam nopți întregi, ne băteam și ne pupam frățește. Ridicam fetele pe brațe ca și cum ar fi fost făcute din fulgi, nu din carne și oase. Îi privesc acum cărunți, pe drum spre veștejire, cum se ridică greu ținându-se de șale. Nici nu-mi amintesc când s-a întâmplat. Când am devenit umbrele bărbaților care eram odată. Ce capcană e și maturizarea asta.

Toate prietenele copilăriei care au trecut prin gașca asta sunt acum bine trecute de patruzeci de ani. Au viețile și greutățile cicatrizate pe fețe. Le privesc uneori cu ochii unui restaurator care analizează niște picturi prețioase. Aș vrea să readuc operele la condiția lor inițială, dar sunt neputincios. Studiez în tăcere fiecare rid și fiecare venă. Fiecare cearcăn înfundat și orice bătătură. Fiecare sfârc ros de buzele unui prunc. Fiecare sân tras în jos de trecerea timpului. Fiecare centimetru de piele muncită și arsă de soare. Ce contrast... Cum ai îndrăznit să le faci așa ceva? Ce ticăloșie să răpești inocența unor copile care mai ieri râdeau în gura mare și se scăldau lângă noi în pielea goală. Nu poți respecta frumusețea pur și simplu sau n-ai putut vedea prin ochii mei niciodată? E ca și cum ai arunca cu motorină pe un Rembrandt. Un act cumplit de sabotaj și nesimțire.

Nu-i timpul trecut să te răzgândești, iar schimbarea nu te-ar face un Dumnezeu mai slab în ochii nimănui. Poate doar în ochii proștilor, dar cine ar vrea respectul proștilor, în afară de Diavol și sclavii lui? Aș vrea să înregistrez oficial o petiție. Poți să-i spui rugăciune, dacă ții neapărat. Oamenii ar trebui să îmbătrânească în funcție de suflete, nu de timp. Poți face măcar atât. Doar cei răi și ticăloși ar trebui să fie urâțiți de trecerea anotimpurilor. Dacă aș fi în locul tău aș redistribui tinerețea și frumusețea. Cei frumoși la interior să întinerească pe zi ce trece, iar cei urâți în suflet să piardă frumusețea și anii. Poți în continuare să ne omori când consideri tu, dar e stupid că timpul ne pedepsește pe toți la fel. Ce concept idiot - tic-tic-tic - această pedeapsă colectivă pe care mulți nu o merită. Trebuie să-ți ignor lucrarea și deciziile idioate. Resping această realitate fără respect sau milă. Voi alege să-i privesc pe toți prin filtrul amintirilor mele. În mintea mea, vor rămâne pe veci încremeniți la imaginea din frageda lor tinerețe. Vezi? De-asta sunt obligat să te ignor toată ziua... Pentru că ești avar și nemilos. Iei toată frumusețea la tine și ne lași mereu doar urâtul.

Dan Pavel

LA ANII MEI...

Sunt o femeie care nu invidiază talia unei tinere, pentru că eu am fost așa și uneori nu m-am simțit fericită să fiu așa.

Acum îmi văd curbele și le iubesc, pentru că știu că trupul meu tandru s-a transformat într-o femeie. Matură da, dar și împlinită, o femeie căreia îi place să fie iubită, dorită, care nu are complexe sau prejudecăți.

La vârsta mea, nu vreau să am o piele fină, fără riduri sau vergeturi, pentru că am dat viață, m-am îngrășat, am avut bucuria de a fi mamă și am asumat riscul de a da naștere unui copil.

Am câștigat bătălii împotriva morții, iar acest trup a fost rezistent și îi aplaud curajul, bunătatea de a găzdui în el cele mai valoroase comori ale vieții mele.

La vârsta mea nu invidiez un chip fără riduri sau netedă, pentru că astăzi au trecut anii, nenumărate nopți nedormite, probleme, boli și tristețe.

Uneori nu puteam să zâmbesc, iar alteori râdeam în hohote...

Și acest chip care acum are urme, sunt urmele lăsate de fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, fiecare furie.

În fiecare zi de vară și în fiecare iarnă.

Aceste urme care reprezintă clipe, momente, anecdote, experiențe, trăiri.

Poate că nu sunt la fel de impecabilă ca la 17 ani, dar este frumos la vârsta mea, pentru că viața mea este cea care mi-a lăsat riduri pe față ca o amintire că sunt încă în viață...

La vârsta mea, nu trebuie să par mai tânără, să atrag mai multe priviri la această vârstă, aleg clar cine stă în viața mea și cine trebuie să plece.

Nu tolerez dezordinea sau nesiguranța.

Nu le permit să mă intoxice sau să mă manipuleze.

La vârsta mea, nu sunt geloasă, nu verific telefoanele mobile, nu mă uit la nimeni.

La această vârstă, îmi place să fiu iubită.

Și dacă nu mă mai iubesc, nici eu nu vreau.

Și dacă nu mă iubesc, deschid ușa, nu leg pe nimeni, nu țin pe nimeni cu forța.

La vârsta mea, nu sunt aici să cerșesc, sunt aici să primesc.

Trebuie să trăiesc, nu să sufăr.

La vârsta mea știu cine sunt prietenii mei și îi număr pe degete, pentru că am puțini, dar sunt adevărați ...

Ei sunt confidenții mei și am încredere în ei.

Și sunt unici, pentru că sunt doar cu cei care vor să fie cu mine.

Nu pretind sau cer prietenie.

Dacă cineva dă greș, pleacă.

Și punctul final.

Știu să iert, dar știu și să scap de cei care m-au rănit.

La vârsta mea, mă îmbrac așa cum vreau, mă pieptăn cum vreau.

Uneori pot fi sexy, îndrăzneață si alteori tandră, feminină.

Uneori sunt elegantă iar alteori sunt doar cu pantaloni, așa ies pe stradă...

Uneori nu mă pieptăn toată ziua și pijamalele rămân fără să mă îngrijoreze deloc, pentru că în acest moment nu mă afectează ce vor spune despre mine și nici nu intenționez să arăt bine pentru nimeni.

Cine mă iubește, știe că astăzi pot fi fără machiaj și mă acceptă așa.

Și mai știe că pot merge la magazin uluitoare pur și simplu pentru că vreau să arăt așa.

Pe cine am ales să mă iubească, l-am ales pentru că mă acceptă așa, așa cum sunt și zâmbește doar când vede nebunia mea, autenticitatea mea îi face plăcere...

La vârsta mea, nu mă voi schimba pentru nimeni.

Dacă greșesc, îmi asum consecințele

La vârsta mea, nu permit nimănui să mă judece.

Îmi permit să greșesc

Uneori regret

Dar mă aplaud de o mie de ori mai mult.

La vârsta mea, nu am nevoie să mă recunoască nimeni.

Ei nici măcar nu văd realizările mele.

Mă îmbrățișez, mă felicit...

La vârsta mea, știu să mă încred în Dumnezeu, pentru că am parcurs un drum cu el.

L-am cunoscut și știu că EL nu dă greș.

Știu când vrea să mă ajute și să mă îmbrățișeze.

Voi cădea în brațele Lui și voi lăsa totul în baza Lui nedumeririle și dificultățile mele.

Știu că, deși sunt femeie, voi fi mereu copil în ochii Lui.

Și mă închin la picioarele Lui.

La anii mei...

Nu voi arăta bine pentru alții.

Nu trebuie să fac nimic, pentru gustul nimănui.

La vârsta mea, sunt liberă.

Liberă de gândire, de decizie.

Liberă în valorile și principiile mele.

La vârsta mea, dau din abundență dragoste, prietenie și loialitate.

Dacă îmi corespund, mă bucur, iar dacă nu, vă mulțumesc și vă spun la revedere.

Și asta mă face enorm de fericită.

Pentru anii mei, nu vă deranjați

Este o plăcere să fiu eu.

La anii mei...

- Web

"FIECARE FEMEIE AR TREBUI SA CITEASCA ACEASTA.

Ai grija de tine, de prezenta ta, de felul in care arati, in fiecare zi.

Aranjeaza-te ca si cum ai merge la o petrecere.

Viata!, chiar e o petrecere. Nu exista alta mai mare ca ea!

Baia zilnica, pieptanatul, hainele, toate atractive, mirosind a parfum, a curat, a bun-gust. Bunul gust este gratis, nu costa nimic.

Fa ca oglinda ta si ochii care te privesc sa se bucure.

Nu te inchide in casa sau in camera ta.

Nu te juca de-a inchisoarea, de-a detinuta voluntara.

"Apa statuta miroase urat si masina care nu se misca rugineste".

Ai o varsta? Evita atitudini si gesturi de batrana daramata:

cap plecat, spate cocosat, tarsit de picioare. Nu, nu! Asa ceva nu e permis!

Fa, mai bine, ca pe unde treci oamenii sa nu se poata abtine sa te admire, complimentandu-te:

"Frumoasa femeie! Ce doamna!"

Aminteste-ti: firele albe...se pot vopsi! si ridurile...se pot disimula cu un zambet larg!

Taratul picioarelor?, nu! Asta chiar e semn de batranete.

Nu vorbi despe varsta ta si nici nu te plange de durerile tale, reale sau imaginare. Altfel, ajungi sa te crezi mai batrana si mai bolnava decat esti in realitate si cu timpul te vei trezi singura.

Oamenilor nu le plac povesti despre boli si spitale.

Cand te intreaba "ce faci?". Tu raspunde-le : "Foarte bine! Divin! Genial!"

Cultiva-ti optimismul, mai presus de orice.

"Pune fata buna vremii rea".

Fii pozitiva in gandire, bine-dispusa in cuvinte, luminoasa la chip, amabila in toate.

Nu fi o baba catranita.

Varsta? Nu e chestiune de ani, ci o stare de spirit. Ai varsta pe care tu vrei s-o ai.

"Sufletul nu imbatraneste".

Incearca sa-ti fii utila tie insati si celorlalti.

Nu esti un parazit si nici o creanga rupta de copacul vietii.

Bazeaza-te cat poti de mult pe tine. Si, ajuta: ajuta cu un zambet, un sfat, un serviciu. Deschizandu-te catre ceilalti, te va scuti sa stai tot timpul cu gandul la "eu", "vai", ... trista si insingurata.

Lucreaza cu mainile si mintea ta. Munca e o terapie infailibila - orice activitate, fizica, intelectuala sau artistica.

Fa ceva, orice. Ce iti place si ce poti. Ocupa-ti timpul, nu il risipi. Citeste, asculta muzica, vezi un film bun.

"Activitatea e o binecuvantare si medicament pentru multe rele"

Nu trai tanjind dupa trecut.

Nu-ti condamna lumea si nu-ti blestema momentul ACUM.

Nu trai din amintiri, priveste spre viitor cu bucurie.

Stabileste-ti obiective noi, fa-ti planuri, viseaza...!

Pozitiva, mereu! Negativa, niciodata!

Fiecare ar trebui sa fim precum Luna: destinata sa lumineze noaptea si ca Soarele: menit sa dea caldura mereu."

"Surâsul femeii de 40 plus are o candoare aproape copilarească și aparține acelui bărbat care va ști să-i descopere toate resursele camuflate îndărătul unor gesturi desprinse parcă din mișcarea subtilă, ne-amplă, a unui dirijor de menuet mozartian. Știți ce e minunat la o asemenea femeie? Zâmbetul ei este ca o raniță care poartă toate înfrângerile cu demnitatea învingătorului.

Vârsta femeii respectă logica oglinzilor cu geometrie variabilă: ea reflectă, în funcție de starea sufletească, nu doar vârsta biologică pe care femeia o are, ci toate vârstele pe care le-a avut deja: când se știe iubită și apreciată, vibrează ca la 25 de ani, când e respectată în numele portofoliului personal de victorii, e calmă ca la 40, iar când o alinți, aducându-i aminte, șăgalnic, de freamatul ezitantelor iubiri, e ca o copilă de 20 de ani, gata să râdă zgomotos contaminant până la uitarea de sine.

40 plus este o vârstă teribilă, pentru că, vorba lui Charles Peguy, este vârsta la care devenim cine suntem cu adevărat. Formula asta se verifică cu prisosință la femei, pentru că ele sunt mai atente cu propria lor devenire decât bărbații şi ştiu să își gestioneze emoțiile mult mai frumos decât o facem noi pentru simplul motiv că, genetic vorbind, sunt înzestrate cu mai multă inteligență emoțională.,, (Violeta Vladu)

Tinerețea alunecă din trupurile noastre și gravitația puternică și nerușinată ia tot ceea ce am încercat cu grijă să ținem la locul lui...

Nu mai există creme sau unguente care să șteargă de pe chipul nostru urmele atâtor râsete, tristeți, nopți târzii și furie...

Luăm vitamine, colagen, lămâie, ghimbir, oțet din cidru de mere, miere și omega 3 și orice altă formulă magică care ne iese în cale... ....

Mâncăm mai puțin pentru a ne sătura de foame...

Transpirăm când e frig și somnul ne ține treze...

Într-o zi ne dăm seama că nu există toc confortabil, că nu vedem fără ochelari și că rădăcinile părului cărunt ne cresc fără milă...

Că talia ni se uniformizează și că genunchii ni se rotunjesc...

Într-o zi, ne-am săturat să o imităm în oglindă pe tânăra femeie care am fost...

Ne privim față în față, fără lumină caldă și fără umbre și acceptăm, în sfârșit, că am trăit mai multă viață decât ne-a rămas... ....

Și cât de frumos a fost...

Să o fi trăit și să o fi simțit...

Să fi dăruit la fel de multă iubire, ca și să o fi primit...

Să dobândești experiența și să înveți din răbdare...

Ce contează că gravitația a câștigat,

Că am pierdut războiul împotriva ridurilor...

Că ne-am săturat să ne tragem burta...

Ce contează dacă frumusețea iese deja din suflet...

Da, că frumusețea e infinită și plină de iubire și iertare...

Ce contează că vom fi bătrâni?

Că există alții mai tineri și mai frumoși.

Nu contează dacă avem viață și fiecare experiență ne pictează cu înțelepciune...

Ce onoare să fi fost și să continuăm să fim mame, soții, prietene, surori, bunici și prietene...

Că mai avem încă multă iubire de trăit și că ea vine fără să cerem sau să reclamăm....

Cât de minunată este această etapă de a fi așa cum suntem, de a ne iubi așa cum suntem.

Cât de frumos este să mergem mai departe cu tot ceea ce am trăit și am învățat...

Gândește și acționează pozitiv din Iubire

Sursa: Cu sufletul pe buze  · 

"Îmbătrânești, mi-au spus, ai încetat să fii tu, devii apatic, trist și singuratic.

- Nu, am răspuns.

- Nu îmbătrânesc, ci devin înțelept.

Am încetat să mai fiu ceea ce altora le place, pentru a deveni ceea ce mie îmi place să fiu, am încetat să mai caut acceptarea celorlalți pentru a mă accepta pe mine, am lăsat în urma mea oglinzile mincinoase care înșală fără milă.

-Nu, nu îmbătrânesc.

Devin asertiv, selectiv față de locuri, oameni, obiceiuri și ideologii.

Am renunțat la atașamente, dureri inutile, oameni toxici, suflete bolnave și inimi zdruncinate, nu din cauza amărăciunii, este pur și simplu pentru sănătatea mea.

Am lăsat în urmă serile de petreceri în schimbul serilor de insomnii pentru autocunoaștere și dezvoltare personală, am încetat să trăiesc povești și am început să le scriu, am lasat deoparte stereotipurile impuse, am încetat să mai port machiajul în geantă, acum am o carte care îmi înfrumusețează mintea.

Am schimbat paharele de vin pe cești de cafea, am lăsat în urmă să idealizez viața și am început să o trăiesc cu adevărat.

- Nu, nu îmbătrânesc.

Port în suflet prospețimea, iar în inimă - inocența celor care se descoperă zilnic.

Port în mâini tandrețea unui cocon care, atunci când este deschis, își va extinde aripile în alte locuri de neatins pentru cei care caută doar frivolitatea materialului.

Port pe chipul meu zâmbetul, care scapă obraznic, observând simplitatea naturii, ascult ciripitul păsărilor ce-mi înveselește mersul.

- Nu, nu îmbătrânesc.

Devin selectiv/ pretențios, pariez timpul meu la intangibil, rescriind povestea care mi s-a spus cândva, redescoperind lumi, recitind acele cărți vechi pe care le uitasem.

Devin din ce în ce mai prudent, am oprit izbucnirile care nu aduc nimic bun, învăț să vorbesc despre lucruri transcendente, învăț să cultiv cunoașterea, semăn idealuri și îmi forjez destinul.

- Nu, nu înseamnă că îmbătrânesc dacă dorm devreme sâmbătă seara, și asta pentru că, duminica mă trezesc devreme să savurez cafeaua fără grabă și să citesc cu calm o carte.

Nu din cauza bătrâneții se merge lent, ci pentru a observa stângăcia celor care merg în grabă și se poticnesc de nefericiri și nemulțumiri.

Nu din cauza bătrâneții se păstrează uneori tăcerea, ci pur și simplu, pentru că nu fiecare cuvânt trebuie să aibă ecou.

Nu, nu îmbătrânesc, încep să trăiesc ceea ce sunt cu adevărat."

Sursa: Aprender a vivir & Angelica Mihaela Costea

Fă ceea ce ai venit pe lumea asta să faci, fără a fi distras: evoluează!

27.06.2021