Ursuletii fericiti

 

Si, pentru ca s-au bagat in cadru si ursuletii nostri, cei mereu indragostiti si fericiti, le-am acordat si lor dreptul si onoarea de a fi surprinsi in cadrul fotografic al noii noastre locatii.

PS. Avem acesti ursuleti din decembrie 2012, ei au fost meniti sa fie impreuna, deci si ei au o poveste frumoasa in spate, pe care, probabil, deja o ghiciti care e...   Desigur, au fost si in Gradina.

*

Nimeni nu este doar tristete sau doar bucurie. Exista un timp al tristetii, mai lung sau mai scurt, dar exista si un timp al bucuriei, pana la urma. Stiu cum e tristetea asta asta a ursuletilor de plus.... pare eterna.... o durere si o resemnare totodata, care pare ca nu poate fi alinata de nimic si nimeni si care nu lasa loc nici unei bucurii, pentru nimic si pentru nimeni. Care anuleaza orice motive de bucurie. Am invatat ca toate trec si ca nici o tristete nu este eterna, decat daca o lasam sa fie, daca ii cream spatiu. Daca mi-ati citi poeziile pe care le scriam prin mai 2009 (ele sunt si acum pe blog - doar un exemplu, daca vreti, este poemul "Tacere e in toate") ai zice ca tristetea aia parea iremediabila, nevindecabila. Si totusi n-a fost asa.  "Ursuletul de plus" este vesel acum, este fericit, este impacat cu sine si cu lumea si vede viata prin alti ochelari, prin alte lentile, cu alte culori. Dar am facut niste alegeri ca sa-mi salvez "ursuletul" de la tristete. Eu, nu altcineva. Cine trece prin astfel de tristeti si devine constient de asta, poate incepe procesul de eliberare din mrejele lor. Caci ele, tristetile acestea, au ceva amagitor in ele, ceva seducator, care tine omul blocat in autocompatimire, in nevoia de salvare si de salvator, in senzatia de neputinta. Dar se poate trece de aceste "vraji" ale tristetii. Cu multa vointa si cu asumarea unor alegeri de viata.  

Ufff... iar am scris un roman... de aceea comentez cam rar.... ca eu ma intind la vorba cand am ceva de spus... si mai mereu am cate ceva (mai mult) de spus. 

 

09.07.2021