Scaietii imperiali

 

Cand ti se insinueaza scaietii in cale si ti se agata de viata, n-ai ce face, Dumnezeu te imbie sa-i bagi in seama si pe ei, sa-i observi, sa-i analizezi, sa-i evaluezi, sa le vezi spinii si tepii, dar si fotogenia si oportunitatea de a te folosi de insistenta lor pentru a crea ceva bun din ei, ceva folositor, ceva chiar placut, in ciuda tepilor si in ciuda inutilitatii lor aparente pe acest pamant.

Asadar, azi va prezint aranjamentul nostru floral cu tepi, usor rocambolesc, dar, desigur, futurist.

Nu, nici azi n-am fost echipata corespunzator pentru a culege aceste inestimabile comori ale buruienisului montan, dar, cand eu imi pun in minte ceva, nimic nu ma opreste. Daca ieri am dat vina pe lipsa echipamentului, ca sa justific cumva de ce n-am cules ciulinii aceia colorati, mov si roz, este doar pentru ca nu mi-a dat inima ghes sa-i culeg, clar. Ca, daca as fi vrut, nimeni si nimic nu m-ar fi oprit sa-i culeg, chiar si fara echipament. Dar n-am simtit chemarea! N-am simtit ca ei sunt aceia!

Azi, insa, priviti si voi ce scaieti imperiali ne-au iesit in cale! Scaieti de scaieti, regele scaietelui, sange nobil, albastru, pur, increzut si arogant, cel mai arogant scaiete din toti care exista!

Acesta era Alesul! Odata ce a aparut inaintea noastra, am fost atrasa ca un magnet. Era la marginea unei parcari, inspre partia de schi. Niste muncitori se adapostisera la umbra unor ziduri, in pauza de masa, si s-au cam uitat lung la mine, maxim de uimiti, fara nici o indoiala, cand au vazut ca m-am dus glont direct la cei mai inalti scaieti de acolo, mai inalti decat mine, si am inceput sa rup din ei. Am folosit niste servetele din geanta, ca sa ma apar de tepi, asa ca n-am avut de suferit.

Pana sa ajungem acolo, culesesem de pe drum, cand trecusem peste sinele de calea ferata, si niste flori mov, de camp. Buruieni, da.

Facusem deja un buchet de astfel de flori cand a ajuns in dreptul meu o doamna care a si exclamat uimita "Ce flori frumoase sunt aici! Nici nu le-am observat pana acum!"

Cam asa trec unii prin viata. Fara sa vada nimic din frumusetile care sunt peste tot in jurul lor, la o aruncatura de bat, sau chiar fix in fata lor. Pana nu ii vad pe altii ca se apleaca si culeg frumusetea aceea, pana nu-i vad pe altii ca stiu sa valorizeze cea mai banala frumusete a lumii, pana cand nu-i vad pe altii cum se bucura de cele mai neinsemnate frumuseti ale vietii, cele neostentative, cele nebagate in seama de nimeni, dar cu nimic mai prejos de cele care stau in fata, in randul intai al acestei lumi infatuate, orbita de straluciri si poleieli puse sub reflectoare, deci, pana nu li se arata cu degetul ca pot gasi valoare si frumusete si in alta parte decat acolo unde se inghesuie toti, nu vad, nu aud, nu stiu, nu concep, nu-si imagineaza.

Poate nu degeaba am simtit in ultimul timp acest impuls interior de a trata intensiv subiectul "buruieni" - sau "flori de camp", daca vreti sa sune mai elitist, mai fandosit, mai special.

Scaietii astia, ca de la ei am pornit, sunt ca unii oameni. Au tepi si sunt nesuferiti, dar, daca te opresti o clipa si ii simti, poti descoperi si ceva de admirat in existenta lor tepoasa si ca, in mod sigur, au si ei rostul lor in mijlocul atator flori emancipate, sofisticate si cu nasul pe sus.

Scaietii mei de azi, alaturi de floricelele mov, culese din buruienisul crescut salbatic printre sinele de cale ferata, mi-au adus un zambet fericit pe chip si mi-au dat ocazia de a crea un minunat si inedit aranjament floral in bucatarie, cum nici ca am mai avut vreodata pana acum.

Caci, daca mergem mereu si mereu pe urmele batatorite ale altora, si nu avem curajul de a face si alte alegeri, inedite, curajoase, absurde poate, in ochii celorlalti, daca nu ne luptam cu conventionalismul, cu traditionalismul, cu obisnuintele si cutumele altora, nu vom putea merge cu pasii nostri, pe urmele noastre, pe drumul nostru, dupa placul si dorintelke noastre, dupa nazuintele si misiunea noastra in viata.

Pana la urma, pentru orice spin si pentru orice scaiete exista o solutie de imblanzire si de armonizare in propria realitate. Important este sa vrem cu adevarat.

Este o vorba care circula mult peste tot, care spune ca, daca vrei cu adevarat ceva, vei gasi solutii, daca nu, vei gasi justificari.

Ei bine, ieri am gasit justificarea, iar azi am gasit solutia.

Alegerile ne apartin si ele ne creeaza realitatea in care traim. Ieri nu am vrut ciulinii, pentru ca nu erau ciulinii mei, cei pe care ii doream, si nici macar nu mi-am dat seama de asta. Nu i-am vrut si gata. Azi am trecut peste orice impediment si mi-am cules ciulinii, caci acestia erau cei doriti, cei pentru care am fost dispusa la orice risc, la orice efort.

Asa se intampla cu orice in viata. Pana nu simtim ca este pentru noi, al nostru, pana nu rezonam puternic, intens, pana nu simtim impulsul interior, pana nu ne impinge sufletul nostru inainte, trecand peste orice obstacole, dandu-ne branci uneori de-a binelea, chiar cazand in genunchi si ridicandu-ne apoi, este bine sa stam in expectativa si sa ne lamurim ce vrem.

Cu alte cuvinte, unii scaieti merita tot riscul si efortul de a-i culege si de a-i pastra, altii, nu.

Cu justificari sau fara, nu are importanta. Pasul inainte este cel decisiv. Te poti alege cu sau fara scaieti, sau te poti alege cu sau fara cei mai frumosi scaieti din lume, ever. Am zis.

Gata si cu romanul filozofic pe ziua de azi.

PS. Edit later, azi 04.08.2021 - spre surpriza mea, scaietii au si inflorit in vaza.  Zi de zi am taiat cate un pic din codite, ca sa-i revigorez, iar azi le-am scurtat cel mai mult, cat sa poata sa stea intr-un pahar. Arata foarte "cool" scaietii astia, chiar si asa, mici.

23.07.2021