Marele Spirit Planetar al Buruienilor

 

Si, totusi, eu cred ca am un string puternic cu buruienile. In mod sigur am! :D

Cu Marele Spirit Planetar al Buruienilor, mai exact. :D

Pai, doar asa se explica de ce nici eu nu scap de ele, si nici ele de mine. In Gradina, m-am luptat cu generatii intregi de buruieni, cu soiuri si soiuri, cu buruieni de primavara, de vara si de toamna, si cand credeam ca am invins, ma napadeau altele si altele, de n-aveam liniste decat iarna, aliata mea impotriva lor. :D Desi, sa vedeti minune, tocmai iarna, cand afurisitele dispareau, imi era dor de ele! Iar primavara le cautam cu disperare pe langa garduri si prin livada, ca sa le invit in curte, unde pareau ca nu indrazneau sa intre. :D

Sa va dau un exemplu din relatia noastra de codependenta, care arata cat de puternic este stringul de care va spuneam la inceput si care, probabil, zic si eu, are la baza ceva karma. Altfel cum si de ce? :D

Asadar, prin iulie 2018, dupa ce deja avusesem doi ani si jumatate de antrenament zilnic in Gradina, in lupta corp la corp cu buruienile de Ardeal, am plecat fericiti intr-o vacanta in Grecia, ca sa mai scapam de relatia asta beligeranta cu ele. Cand am ajuns acolo, insa, ce credeti? Stancile acelea arse de soare si incinse, aerul dogorator si pietrele fierbinti, aride, de peste tot, m-au facut sa caut, din nou cu ardoare, verdele buruienilor, ca dupa o iarna lunga si pustie, fara verde. Si nu le-am gasit aproape nicaieri! Oarecum, m-au consolat palmierii, care erau peste tot, la tot pasul, apa turquois si peisajele exotice, apusurile de soare fantastice,, dar si ineditul plin de fite ale celei mai fitoase insule grecesti din toate cate sunt, unde pur si simplu am nimerit, alegand-o fara sa stiu dinainte exact ce alesesem (si aici nu glumesc). 

Abia la intoarcerea in Romania, cand am vazut din avion verdele crud si ud al terenurilor pline de culturi agricole, proaspat plouate in vremea aceea, de pe malurile Dunarii, am simtit cum imi vibreaza toata fiinta de bucurie, cu gandul la reintalnirea cu dragele mele buruieni verzi de acasa, unde erau peste tot, cat vedeai cu ochii! Cum sa nu le iubesti? Probabil ca va amintiti, v-am povestit despre asta la vremea aceea. :D Degeaba aveau grecii aia toate cate le aveau, daca verdele buruienilor mele verzi nu-l intalneai aproape deloc acolo. Cel putin, nu pe insula aceea, poate pe altele. :D

In fine, deci, ce vroiam sa spun: intre noi este o relatie biunivoca, usor ambigua, un fel de paradox - nu pot trai nici cu ele, dar nici fara ele. :D

Aici, la munte, unde sunt buruieni destule, cat sa ma satur de ele cat vreau, daca vreau, nu ma mai simt agresata de insistenta cu care incearca oricum sa mi se insinueze in cale. Le vad, le admir, le mai si adun uneori pentru aranjamente florale temporare, dar nu ma mai simt obligata sa le tin sub control si nici sa le eradichez. Pentru ca are altcineva grija de asta! :D (Doar uneori inca mai am impulsul de a intra in spatiul verde din parcuri pentru a curata trandafirii de florile ofilite. :D )

Totusi, de dragul unora dintre ele, le-am permis sa se afiseze in fata lumii din balconul nostru.  Aici, insa, nu-si pot face de cap, dupa cum vor ele. Eu sunt sefa! :D Nu-si mai pot imprastia semintele peste tot, asa cum faceau in Gradina, de aveam impresia  ca lucram non-stop si fara salariu la „Cooperativa Munca in Zadar”, tot sapand si dezburuienind zi-lumina toate legumele si florile. :D

Aici - in balcon, sau afara - prin spatiile verzi, pe unde, periodic vin angajatii primariei si cosesc, ele, buruienile, au posibilitatea de a-si exprima existenta intr-un mod controlat si neinvaziv. Nu ma ataca, nu le atac. Ba, dimpotriva, le salvez pe unele. Ati mai pomenit asa ceva? :D

Acum chiar ma astept ca Mai Marele Spirit Planetar al Buruienilor sa-mi acorde un premiu, ceva, o recompensa, o taiere de stringuri, o purificare, o iertare si eliberare, o ardere instanta de karma, nu stiu ce, dar cu ceva tot trebuie sa-si demonstreze recunostinta.  :D Caci intentionez ca si de acum inainte sa mai salvez din cand in cand si alte buruieni de la pieirea prin retezare cu coasa.  Voi deveni un fel de Salvator al buruienilor, probabil, pe aici, prin Predeal. :D

Caci stiti cum sunt buruienile astea acum, cu mine? Sa va explic. Imaginati-va cum sunt unii clarvazatori care, dupa ce vad spiritele din lumea cealalta, nu mai scapa de ele, sunt asaltati de acestea, care sunt fericite ca in sfarsit cineva le vede si pe ele din lumea aceasta, si ca pot comunica si ele cu cineva. Asa si cu buruienile. Eu le vad. Le vad peste tot, oriunde merg. Le caut cu privirea, pe unele le admir, pe altele le ocolesc, pe multe dintre ele doar le vad si trec mai departe, dar ele stiu ca sunt vazute. Sunt atat de fericite ca cineva din lumea asta le vede si pe ele, incat sunt insistente, si mi se insinueaza in drum, cica sa le iau si pe ele acasa, in balcon. :D

Cum deja m-am lungit cam mult, voi incheia spunandu-va ca, in cele din urma, sper sa tin sub control situatia, iar balconul nostru sa ramana unul normal, adica sa nu devina ca o gradina plina de buruieni, cu scaieti, urzici, trifoi, volbura si papadii, cu pir, troscot si patlagina, sau mai stiu eu ce alte nume au ele, dragele de ele, buruienile, ca nu credeam ca voi ajunge nu numai sa le caut cu privirea, ci chiar sa mi le adun in vaze si ghivece! Cine a mai auzit de buruieni cultivate in ghivece, la rang de mare pret, ca flori decorative? Cine? :D

Si inca nici nu stiti ce ganduri mari am in acest sens! :D ))))))

PS.. In poze sunt buruienile cu numarul 2, care au ajuns sa impodobeasca suportul din capatul balconului, in colt, locul in care, din cauza centralei, nu prea am spatiu potrivit pentru orice fel de floare. Buruiana asta curgatoare umple perfect golul acela fara sa creeze impresia de incarcat, de prea mult.

15.07.2021