Maternitatea de Flori

                                  

Episodul 1

Va mai amintiti de Incubatorul de Vise?

Era sera mica, demontabila, in care tineam rasadurile la aclimatizat, inainte de a le transplanta in pamant, in Gradina.

Acum, aproape cu acelasi scop, am avut "Maternitatea de Flori"

In cosul impletit din nuiele am pastrat, de peste doua luni, o multime de pahare si cani cu apa, in care am pus sa faca radacini o multime de pui de flori. Unii au facut radacini, altii nu, insa toti au trecut cu brio perioada de pregatire, in vederea plantarii lor in ghivece cu pamant. Cei care n-au facut pana acum radacini in apa, vor face direct in pamant, nu-i o problema.

Asadar, azi am decis ca este timpul transplantarii. Am impartit plantele in patru grupuri, aferente celor patru jardiniere. Pentru doua din ele, am separat plante preponderent de exterior (cu doar cateva accente decorative de plante de interior, ce vor putea fi scoase ulterior, daca va fi cazul), pentru situatia in care, la iarna, vom dori sa le pastram in balcon. Iar pentru celelalte doua jardiniere, am grupat numai plante de interior.

Din plimbarile din zilele trecute mi-am adunat si cateva pietre decorative (de care sunt pline drumurile montane, peste tot, si pe care le-am spalat bine cu apa si detergent), dar si cateva conuri mari de brad, pe care le-am repartizat, aproximativ egal, celor 4 jardiniere.

Avand toata recuzita pregatita, m-am apucat de lucru. Dupa ce prima jardiniera a fost aproape gata, am prins curaj. La final, cand m-am uitat in ghiuveta, chiar nu mi-a venit a crede ca se umpluse cu canile si paharele goale. 

Episodul 2

Dupa ce am terminat, pe rand, toate cele patru jardiniere de plantat, aranjat si decorat, le-am fotografiat. 

Episodul 3

Nici n-am terminat eu bine treaba, ca m-am trezit cu Ema in control.

- Da, imi place! Este foarte frumoasa gradina asta! Este gradina mea! Ca voi aveti una deja, in balcon!

- Este a ta, Bubu, daca o vrei! Dar trebuie sa ai grija de flori. Sa le uzi, sa le verifici daca le merge bine, daca au lumina prea multa sau prea putina, daca le e prea cald sau prea frig...

- Ufff, dar cate pretentii au! Nu le vrei tu? Stii, eu mi-am adus aminte ca sunt foarte ocupata. Uite, chiar acum trebuie sa mai mananc niste boabe. Ma scuzi putin, te rog?

- Ok, deci nu mai e gradina ta, da? Iti declini raspunderea, dar si proprietatea, ok?

- Da, ok. Prea multa munca si prea multe griji cu florile astea. Mai bine doar mananc, dorm si ma plimb pe afara, uite cate am de facut! Este foarte obositor sa ma ocup doar eu de toate. Deci, multumesc, dar nu. Si-apoi... sunt patru gradini!!! Iar eu sunt doar una. Nu, multumesc. Ti le cedez pe toate. Dar niste boabe in plus nu mai ai sa-mi dai? Eventual, un meniu nou, ceva diferit, cu alta aroma, alta savoare, alta culoare, nu ai?

Episodul 4

Ca sa fiu sigura ca nu se razgandeste, mi-am luat cele patru gradini de la nivelul Emei si mi le-am ridicat la nivelul meu, pentru ultimele retusuri.

Apoi, mi-am amintit de cei doi pui de cactusi. Noi n-am vrut cactusi, initial, dar cactusii au vrut la noi. N-o sa intru in detalii, dar acesti doi pui mici de cactusi au o poveste in spate, au ajuns la noi doar pentru ca au vrut ei si, asta e, n-am avut incotro, i-am acceptat.

I-am plantat si pe ei intr-o cana mare, uriasa, de ceramica, iar deasupra am decorat cu pietre de peste mari si tari, aduse de noi din vacante. Unele din Barcelona (cele pestrite, iar celelalte de la Stonehenge si Glastonbury. Pietre cu staif, adica, energizate maxim si plimbate prin lume. Cu asa pietre langa ei, cei doi pui de cactus cred ca vor creste intr-un an cat altii in sapte, caci, oricum, cactusii astia cresc cam cate un micron intr-o viata, asa ca, astfel stimulati, speram sa-i vedem si infloriti candva, in aceasta eternitate cosmica.

Episodul 5

Dupa ce am terminat si cu puii de cactus, am spalat toate paharele si canile din ghiuveta, apoi mi-a venit o idee. Trebuia sa incerc ceva, n-aveam nimic de pierdut.

Zilele trecute, in una din plimbarile noastre, am raspuns unui impuls interior de a ma apleca spre o tufa de craite, amenajata in parcul central, pentru a o curata de niste inflorescente uscate. Asta e, am inca acest impuls, reminiscente din Gradina, unde curatam florile toata-ziua-buna-ziua, ca sa fie mereu frumoase, curate, sanatoase si sa infloreasca incontinuu. Acum trebuie sa fac un oarecare efort de retinere a acestor gesturi care mi-au devenit reflex, adica de a intinde mana spre tufele de flori din parcuri, pentru a le curata de uscaturi.

In fine, craitele acelea erau foarte frumoase si aveau vreo doua-trei flori uscate, pe care le-am rupt in trecere si pe care nu le-am aruncat, ci le-am pus in buzunar.

Azi mi-am amintit de ele, le-am curatat, si, desi nu erau toate maturizate, am apreciat ca existau sanse ca unele sa germineze si sa creasca din ele plante. Asa ca m-am gandit sa le pun in pamant, cine stie, poate avem noroc de cateva craite in balcon.

Nici nu mi-am terminat eu bine gandul, ca m-am trezit din nou cu Ema in control.

- Alte gradini? Ce faci cu atatea gradini? Numai la gradini ti-e gandul. Niste boabe noi mi-ati adus si mie? Ca m-am cam saturat doar de acelasi si acelasi fel de mancare in fiecare zi.

- Ema, uite, promit, vei primi boabe noi dupa ce terminam treaba. Ok?

- Ok. Dar de tuns, cand iti faci timp sa ma tunzi si pe mine? Ca uite cum am ajuns! Au venit caldurile de vara si aici, la munte, nu numai la Bucuresti, iar eu tot ca o oaie arat.

- Ei, lasa, ca nu este la fel de cald ca la Bucuresti, nu te mai plange! Ba chiar aici este foarte bine, foarte placut. Suntem in orasul aflat la cea mai inalta altitudine din Romania, Ema, iti dai seama? Dar, ok, fie, ai dreptate, trebuie sa-mi fac timp sa te tund. Ai o barba ca de general si un cojoc de oaie mitoasa.

- Bine ca mai si razi de mine! Mie mi-e si rusine sa mai ies afara, sa-mi inspectez teritoriile astea noi, de la cea mai inalta altitudine urbana din Romania, cum spui, iar tie iti arde de glume pe seama mea....

- Promit, Ema. Termin cu gradinile si te tund. E bine?

- E bine, e bine, e foarte bine.....! – mi-a raspuns ea fredonand pe melodia binecunoscutului slagar al Corinei Chiriac. Dar de niste boabe noi, ce zici?

- Boabeeeee.....!!!!! Boabe, boabe, boabeeeeee....!!!!!

Yuhuuuuuuuu......! Boabe, boabe, boabe, boabeeeee......!!!!!

- Esti fericita, Ema?

- Aproape. Ca sa fiu maxim de fericita, da-mi toata punga jos, sa testez toate boabele din ea, sa fiu sigura ca sunt toate bune si ca sunt toate pentru mine.....

17.07.2021