Sora mea si fiica ei, cu noi, la munte (1)

 

De obicei, intram in padure dinspre partia de schi, pentru ca panta este mai lina si mai usor de urcat inspre Cioplea, dupa care avem doar de coborat, pe drumul de intoarcere. Azi am schimbat directia de plimbare in sens invers, caci am avut de luat pe cineva de la Belvedere. Sora mea si cu fata ei s-au cazat acolo pentru o saptamana de concediu. Au vrut sa mai schimbe destinatia de vacanta si, dupa foarte multi ani de litoral si numai litoral, mare si numai mare, au decis sa iasa din zona de confort si sa petreaca un concediu si la munte. Poate si faptul ca noi ne-am mutat aici, la Predeal, le-a dat curajul pentru o asemenea schimbare. Astfel, putem petrece impreuna cateva zile si au si ele parte de o variatie in materie de divertisment de concediu.

Nu prea sunt ele obisnuite cu muntele, impactul primei zile l-au simtit din plin, caci drumul pe jos, din centrul Predealului, pana in varf, la Cioplea, nu-i tocmai usor, chiar daca este pe sosea, dar panta aia nu-i chiar floare la ureche. Atmosfera de pe litoral le era mult mai familiara, erau mult mai obisnuite cu forfota aia estivala de pe plaja sau din statiuni, seara mai ales, iar abandonul pe nisip, fara nici o grija si nici o graba, le-a fost pana acum modul confortabil de relaxare pentru fiecare concediu de vara. Muntele este diferit, mai ales aici, la Predeal, o statiune deloc comerciala, conceputa doar pentru iubitorii de natura si de liniste, de plimbari pe jos, mai degraba, dar si de drumetii prin padure sau pe culmile din jur, cu telescaunul sau pe jos. Nu (prea) sunt aici tarabe cu suveniruri, chioscuri si magazine cu tot felul de articole de vacanta, atractii turistice galagioase, muzee sau mai stiu eu ce. In schimb, este liniste si natura din plin, peste tot, de jur imprejur.

Imi spunea ieri Jeni, sora mea, incercand sa ma faca sa inteleg de ce a preferat ea ani la rand numai marea: "Lili, eu, la mare ma relaxez maxim. Efectiv, acolo simti cum te vindeci, cum te cureti, cum te eliberezi de toata energia negativa... pentru mine, marea e asa cum e pentru tine muntele, cum te descarci tu aici de energie negativa, eu... dar, de fapt, ce spun eu? ce energie negativa sa mai ai tu... ca nici kilograme nu mai ai!" Si ne-a pufnit rasul pe toti patru. 

Muntele este, deci, pentru ele doua, o mare necunoscuta. 

Noi doi, eu si cu Adrian, le-am promis ca vor pleca si ele cu mai putine kilograme decat cele cu care au venit, daca vor tine pasul cu noi, desi Elena, nepoata mea, chiar nu are de unde sa mai dea jos. E trasa prin inel! Vom vedea daca prima zi la munte nu cumva deja le-a descurajat dupa urcusul greu pana la hotelul Belvedere. Totusi, speram ca, pana la urma, sa simta si sa se bucure din plin si de spiritul muntelui, macar la fel ca de cel am marii.

Asa ca ne-am gandit sa le ajutam sa se acomodeze treptat cu muntele si sa facem azi o plimbare usoara pe Polistoaca, sa simta aerul tare al padurii, sa asimileze frumusetea ei, sa se descarce de stresul Bucurestiului, si sa fie pregatite pentru zilele urmatoare, pe care vrem sa le petrecem in mai multe drumetii.

Primul impact al plimbarii de azi l-a avut o cireada impresionanta de magari, alaturi de o turma uriasa de oi, ambele alunecand alene pe culmea muntelui, in fata cabanei fosta-Cioplea, acum numita The Office. N-am vazut atatia magari la un loc niciodata in viata mea.  Iar cand ne-am apropiat de ei, cativa au devenit atat de curiosi, incat ne-au iesit in fata si ne-au studiat foarte atenti, cu urechile lor foarte luuuuugi,  ridicate sau pleostite, cand cu un ochi, cand cu celalalt, ca si cum ei, magarii, s-au trezit brusc fata in fata cu niste extraterestri. 

Dupa ce magarii s-au convins ca noi nu aveam pielea verde, si nici antene pe cap, si-au continuat pranzul, rontaind cu pofta frunzele tufisurilor de arini care erau la inaltimea lor. Undeva, in spate, pe o buturuga, cei doi ciobani se odihneau la umbra, fara sa le pese, cat de putin, ca cireada lor de magari iesise in sosea si facea cunostinta cu turistii bucuresteni. 

17.08.2021