vineri, 27 august 2021

Doi călători cosmici

 


Noi suntem, dragul meu, doi cosmici călători,
Doi porumbei ce-şi duc pe albe aripi dorul,
Spre Dumnezeu ne cheamă cărările din vis
Şi numai împreună ne împlini-vom zborul.

Am rătăcit destul prin mii de galaxii,
Pe drumul infinit spre lumea Lui divină.
Ne-au ispitit cu stele şi cu-ale lor poveşti,
Crezând în nemurirea din trupul lor de tină.

Ne-am coborât prea des în focul din genuni
Şi-am îndurat prea mult uitarea şi ispita,
Am stat destul în calea cometelor ce cad
Şi mult prea multe lacrimi ne-a dăruit ursita.

Am fost doi călători prea des prin labirint,
Cutezători, frumoşi, pe-ntinsele tărâmuri,
Am decupat prea multe ferestre prin cetăţi
Şi-am descâlcit, iubire, mult prea-ncurcate drumuri.

E timpul să ieşim din jocul ăsta strâmt
În care ne-am pierdut, adesea, în uitare,
Aripile-n pereche să simtă, în sfârşit,
Că au ajuns Acasă-n a Lui îmbrăţişare.

E timpul să ne fim ce încă nu ne-am fost,
Să ne simţim deplin eliberaţi de toate,
Să ne trezim din somnul ce ne-a ţinut închişi
În colivii de aur de lăcate-ncuiate.

Noi suntem, dragul meu, doi cosmici călători
Şi sacru ne e zborul ce ne-a apropiat,
Chiar de ni-i azi hotarul din apă şi din lut
Trăim nemarginirea prin suflet înălţat.

Autor: Liliana Pascanu
Poem compus in 28.02.2013, si postat pe acest blog  aici: in https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2013/02/doi-calatori-cosmici.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)