Sambata, 21 august, ziua sfarsitului de concediu, a fost ultima zi in care am mai putut beneficia de cateva ore impreuna cu Jeni si cu Elena, inainte de urcarea la tren si intoarcerea lor in Bucuresti.
Planul facut cu o zi inainte a fost ca ele sa predea camera de hotel dupa micul dejun, sa vina la noi, unde sa lase bagajele, sa mergem la gara, de unde sa cumpere biletele de tren, apoi sa petrecem timp impreuna pana la ora plecarii. Ceea ce am si facut!
Pana in ultimul moment nu ne-am oprit din ras si din fotografiat. Ne-am plimbat prin parcurile Predealului, am stat la soare pe banca, am mai povestit, am mai ras, am mai facut planuri si... ne-am copilarit.
In unul din parcurile in care ne-am oprit, erau niste jucarii de exterior, pentru copii. Adica, pentru noi. Si ce fac copiii cand vad jucarii? Se joaca. Fix asta am facut si noi. Mai intai le-am folosit ca pretexte pentru cateva fotografii noi, inedite, insa ne-a prins jocul si ne-am distrat maxim acolo, pe rand si toti deodata.
Mai intai, eu m-am dat in calut. Sau... pe oita. Sau... sa fie camila? Ziceti si voi, ce animal credeti ca e ala? Ca noi am avut o mica polemica pe tema asta, ca avea si pete pe spate, cum au camilele, avea si coarne, dar avea cap de oaie, si energie de oaie. Iar daca stam sa ne gandim ca, in mod traditional, copiii sunt incurajati sa calareasca un calut (nu o oaie, si nici o camila), si sunt invatati sa spuna "Diiiiiiii, calut!!!!!", atunci ala sa fi fost vreun manz, ceva, nu?
Nu stiu, dar eu m-am jucat cu calutul-oaia-camila aia cat am vrut!!!!
Dupa ce m-am plictisit de calutul-oaia-camila aia, am dat cu ochii de leagane. Parculetul era gol, era cam dimineata, nici turisti la plimbare nu erau, asa ca ne-am putut desfasura in voie, fara sa ne abtinem din cauza vreunor ochi judecatori si critici de adulti in jur.
Ne-am dat in leagane toate trei, iar la inceput Adrian ne-a facut poze, apoi Elena a preluat aceasta responsabilitate, fapt care explica milioanele de poze care au rezultat dupa aceea.
Dupa un timp, dupa ce am obosit de la joaca, ne-am asezat pe o banca, la umbra, sa ne mai odihnim. Deodata, in copacul din spatele bancii pe care stateam, am auzit un fosnet puternic si insistent. Cand am intors capetele sa vedem ce-i acolo, am zarit o pasare mare ciuguling boabele rosii care fructificasera pe ramuri.
Initial am crezut ca este un graure. Acasa, dupa ce am descarcat pozele, mi s-a parut a fi altceva. Nu stiu pana la urma ce pasare o fi fost, dar tare i-au placut bobitele alea, pe care le rupea cu ciocul si cu care pleca in zbor undeva, spre padure, dupa care se intorcea dupa alta bobita rosie. Apoi au aparut si alte asemenea pasari, inca vreo trei-patru. Toate ciuguleau bobite si zburau cu ele spre padure. De buna seama ca aveau puisori prin cuiburi, pe acolo, pui care trebuiau hraniti.
Cand s-a apropiat ora de plecare, ne-am intors acasa, am luat bagajele si ne-am indreptat spre gara. Trenul a fost aproape gol, spre deosebire de alte trenuri cu aceeasi destinatie, din alte zile, care erau supra-aglomerate, nu stim de ce. Au avut parte de tot confortul pe drumul pana la Bucuresti, intr-un tren liber, aerisit si curat.
A fost o saptamana de pomina pentru toti si, chiar daca muntele le-a adus oboseala in corp, dupa atatea drumetii, au primit si sanatate curata si relaxare, in primul rand datorita aerului tare, ozonificat, de padure, dar si soarelui montan, care le-a bronzat pe amandoua atat de bine, incat se putea spune ca au fost in concediu tot pe litoral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)