Ca sunt fan Jamila stie toata lumea. Stiti, da? Evident ca stiti! Am fost fan pe mai multe grupuri gastronomice, dar, cand am decis ca este timpul sa-mi asum niste schimbari in ceea ce priveste timpul petrecut pe internet, am inceput sa ies treptat din cam toate grupurile in care eram inscrisa (mai mult de curiozitate, ca nu eram deloc activa in nici unul). Buuun. In cele din urma am iesit din toate, mai putin din grupul Jamilei. Grupul are un nume care sugereaza ca este un loc in care se poate primi ajutor pentru cine doreste sa invete si sa reuseasca sa duca la bun sfarsit retetele Jamilei. Nu, de acolo n-am iesit. Si nici nu pot spune ca am facut vreodata vreo reteta de-a Jamilei. Pur si simplu, in grupul acela e ceva care mi-a furnizat placerea de a fi acolo. Sa fie atmosfera placuta din grup? Sa fie modul frumos de relationare a membrilor, umorul lor? Sa fie retetele Jamilei si modul in care ele sunt reusite de oricine le incearca, chiar si de cine nu a prajit in viata sa un ou in tigaie? Nu stiu, dar am ramas in grupul ei.
Asadar, ma pot numi si eu o Jamiluta, nu-i asa? Caci asa se apeleaza una pe cealalta gospodinele care au nevoie de un sfat, de o parere, de un ajutor: "Bine v-am gasit, dragi Jamilute!"
Ei bine, azi Jamiluta din mine s-a hotarat ca este timpul schimbarii. Afara schimbarea s-a implementat deja de cateva zile, pare-se ca vine toamna, sau ceva, ca s-a cam racorit, iar calendarul cam asta insinueaza si el, ca numai maine nu-i poimanie si este 1 septembrie. Ok, atunci ar cam fi timpul sa renuntam si noi la salatele de vara si sa trecem la colectia de ciorbe de toamna-iarna-primavara.
Vorbisem de ieri cu Adrian despre aceasta schimbare, eram amandoi pregatiti sufleteste de schimbare, eram decisi sa nu dam inapoi, asadar, azi dimineata, pana sa ma trezesc eu, el a si facut cumparaturile necesare, conform listei intocmite de amandoi aseara, si ma astepta si cu ingredientele pentru cafea pregatite, si aliniate pe dulapul de bucatarie. Si cu cana si lingurita asezate. Doar atat imi mai ramanea mie - sa-mi fac singura cafeaua.
Ne-am baut amandoi licorile de dimineata, si apoi mi-am zis ca ar cam fi timpul sa ma apuca si de gatit, daca vrem sa mancam ciorba la pranz. Dar, cum nici Jamila nu trece direct la pregatit preparatul programat, nici eu nu n-am trecut direct la asta. Am vazut eu cum face Jamila! Isi decoreaza bucataria de sezon, isi aranjeaza recuzita, verifica luminile si aparatura (impreuna cu sotul ei, partea tehnica a echipei) si, in fine, alte detalii de inceput. Mi-am aranjat si eu mai intai recuzita, mi-am luat telefonul, am aprins si lumina din tavan, ca norii de afara imi cam obturau lumina naturala si imi eclipsau scena si decorul, mi-am verificat scenografia, si apoi am zis "Motoooor!!!!".
Doar ca, in cazul meu, al Jamilutei din mine, adica, eu sunt si la partea artistica si la partea tehnica. Si, dupa cum vedeti acum, sunt si la partea literara si promotionala. Doar la partea financiara noi nu avem pe nimeni responsabil, caci, spre deosebire de Jamila, au n-am monetizat blogul. Dar nu-i bai, ciorba sa iasa buna!
Ingredientele sunt legume cumparate, caci, nah, nici noi nu (mai) avem gradina noastra, cum nici Jamila n-o are pe a ei. Insa avem grija sa cautam si sa cumparam mereu, cand se poate, ingrediente "made in Romania". Sustinem produsele romanesti! Cautam sa cumparam legume si fructe romanesti, bulion produs in Romania, orice marfa romanesca. Uleiul de struguri, quinoa, sarea de Himalaya si piperul alb sunt singurele produse din reteta de azi care nu sunt din Romania. Folosim ulei de struguri pentru ca este printre putinele uleiuri, altele decat cel de floarea soarelui, care se pot folosi la gatit si nu exista riscul sa fie procesate din materie prima modificata genetic. Iar quinoa, pentru cine nu stie, este un fel de inlocuitor de orez, sa zicem, desi este o cereala mult superioara orezului, este un superaliment, si, mai ales in dieta vegetarienilor, aduce un aport foarte important de proteine vegetale, minerale esentiale si vitamine. Iar in ciorba, quinoa ofera, paradoxal, o aroma de ciorba de pasare.
Asadar, dupa ce le-am adunat pe toate, le-am spalat, le-am curatat si am inceput sa le tai cubulete. Mai putin ceapa, pe care o las mereu la sfarsit, atat ca sa nu oxideze, cat si ca sa nu-mi stric frumusete de ochi in taria aia nesuferita de ceapa, care se imprastie in toata bucataria, nah!
Tot tocand eu in ritm constant si aproape mecanic legumele, precum Charlie Chaplin, in flux automat, pe linia de fabricatie, cred ca stiti scena din film, mi-am amintit... adica, de fapt, Jamiluta de mine si-a amintit ca mai are in congelator ceva mazare ramasa din perioada anterioara, cea a salatelor de vara. Faceam mazarea la abur si o adaugam in salata. Acum puteam sa pun in ciorba jumatate din cat mai era in punga. Mazarea e tot romaneasca, da, de la Casa Taraneasca, made in Romania.
Dupa ce am terminat de tocat toate legumele, am verificat scenariul.
Ce face Jamila in acest stadiu? Incepe filmarea. "Buna ziua, eu sunt Jamila, bine ati venit in bucataria mea. Astazi vom prepara o ciorba de legume. Pentru aceasta vom avea nevoie de..." Asta este introducerea ei, in mod invariabil. Este "trade mark"-ul Jamilei.
Ce face o Jamiluta in acest stadiu? Incepe... fotografierea. "Buna ziua, eu nu sunt Jamila, sunt o Jamiluta, dar bine ati venit si in bucataria mea. Astazi vom prepara o ciorba ISTORICA de legume, cu de toate, ca shaorma, prima ciorba din sezonul de toamna-iarna-primavara al acestui an. Pentru aceasta, vedeti in poze ce ingrediente am avut, ce am cumparat, ce am adaugat pe parcurs din cele pe care le-am uitat si mi-am amintit." Ok?
Biiiine, hai sa va enumar si in cuvinte, ca asa face si Jamila. Asadar, ce avem noi aici? Ce avem noi aici?!
Morcovi, pastarnac, telina, ardei gras, varza alba, dovlecei, mazare, ceapa, quinoa, patrunjel, pasta de rosii, ulei de struguri. Vor aparea la un moment dat, mai jos si condimentele, le voi enumera acolo, nu ma stresati, ca eu nu sunt Jamila, sa le pun chiar pe toate, aliniate, ca la televiziune. Eu sunt Jamiluta, n-am studio de filmare, sunt chiar in bucataria mea, cu telefonul meu, si asta e, da?
Am tocat, deci, toate legumele, mai putin ceapa.
Cand am ajuns la ceapa, deja mi-am orientat atentia catre un alt front de lucru, aragazul. Jamila le are pe toate alaturi, compact, caci, deh, dupa ea se tine o camera de filmare, cea a sotului ei, si nu trebuie sa se miste prea mult in cadru. Sta pe loc si taie in stanga si gateste pe aragaz in dreapta - ergonomic, ca la televiziune, nu?
Eu n-am astfel de ingradiri logistice, tehnologice, asa ca pot lasa aragazul la locul lui, si pot accepta ca blatul de gatit sa fie despartit de acesta de chiuveta. Insa, pentru a fi o Jamiluta de calibrul Jamilei, cat de cat, m-am tinut eu cu telefonul dupa mine, cand la blatul de lucru, cand la aragaz, pentru a fotografia procesul de fabricatie, si pentru a respecta scenariul de vedeta ce sunt, de Jamiluta, adica.
Deci, inainte de a taia ceapa, am pus oala mare de inox pe foc, cu cateva linguri de ulei de struguri la incins, pe foc mijlociu. Pana s-a incins uleiul prin fundul dublu al oalei de inox, tocmai bine, am taiat si eu ceapa marunt si am pus-o la calit in ulei, cu o manuta de morcov taiat.
De ce cu morcov? Asta este secretul meu, nici macar Jamila nu-l stie. Biiine, hai, ca vi-l spun. Acum, asta e, o sa-l afle si Jamila!
Pun alaturi de ceapa pusa la calit si un pic de morcov pentru ca, in procesul calirii, mirosul acela specific, de ceapa calita, devine mult atenuat in combinatie cu aroma de morcov calit, si nu se mai simte atat de deranjant in bucatarie.
Mi-a dat acest secret o fosta colega de serviciu, mai demult. Ea era casatorita cu un chinez. Da, ati citit bine, cu un chinez. Iar el gatea. Gatea in specific chinezesc, cu o multime de ingrediente necunoscute noua, europenilor, dar si cu o multime de condimente incredibile, pe care nici macar ea n-a stiut sa mi le enumere pe toate. Si cu o multime de tehnici si secrete. Insa, cateva din secretele proceselor de pregatire a mancarurilor alea sofisticate, chinezesti, le retinuse, totusi, si ni le spusese si noua, colegelor ei, celor care eram interesate.
Un alt secret pe care acea colega casatorita cu un chinez ni l-a divulgat a fost urmatorul: in pregatirea ciorbelor-supelor, fiecare leguma se adauga pe rand, se lasa cateva momente sa se soteze, la foc iute, pana isi dezvolta aroma si mai elimina din apa, iar, cand incep aburii multi sa iasa din vas, se adauga urmatoarea leguma. Si tot asa se procedeaza, pe rand, cu toate legumele.
Asadar, dragi Jamilute care ma cititi, si draga Jamila (daca din intamplare, ai ajuns sa citesti si tu aceste secrete), trebuie sa aflati ca, in acest moment al prepararii retetei mele, ceapa se calise cu un pic de morcov, iar in bucataria mea nu mirosea atat de rau a ceapa calita, asa cum ar fi mirosit in mod insuportabil daca n-as fi pus morcovul.
Apoi am adaugat si restul de morcov, am amestecat bine si am lasat cateva momente sa se caleasca, sa i potenteze aroma si sa elibereze surplusul de apa.
Dupa ce aburii au inceput din nou sa iasa val-vartej din oala, a fost semnul ca este timpul pentru adaugarea urmatoarei legume. Pastarnacul si telina, impreuna. In mod generic numite - albitura.
Am urmat pasii indicati, conform secretului divulgat mai sus. Amestecat, lasat la calit cateva momente, potentare arome, aburi.
Ati prins ideea? Exact ca Charlie Chaplin pe linia de fabricatie, da? Amestecat, lasat la calit cateva momente, potentare arome, aburi si... alta leguma.
Ce leguma urmeaza acum? Varza taiata fideluta. Pe lista de aseara noi oscilasem intre varza si ciuperci. Adrian a zis ca se orienteaza el in magazin, asa ca a venit cu o varza micuta, cam de vreo 15 cm in diametru. Am taiat o bucata din ea si am tocat-o fin, gen fideluta, chiar cu rol de a tine loc de fidea/taietei, pe care eu n-o mai adaug in ciorbe de ani si ani, pe motiv de "fainoasa". Dupa ce am adaugat varza tocata in oala, peste restul legumelor de dinainte, am urmat pasii. I-ati retinut? Ok.
A urmat ardeiul. Deja aromele erau mult mai puternice, mai amestecate, iar ardeiul gras rosu, care se adauga mai spre sfarsit, fiind mai apos, adica are de eliberat mai multa apa in timpul procesului de calire, potenteaza si mai mult celelalte arome. A fost momentul in care, probabil, s-a dat alarma prin bloc ca o Jamiluta face ciorba!
Dupa ardei, cand compozitia a ajuns la punctul de eliberare aburi, am adaugat si mazarea. Acum am avut mazare congelata, dar se poate folosi si mazare din conserve. Mazarea nu se mai caleste, ca sa nu se zdrobeasca. Se amesteca doar usor cu restul compozitiei, cat sa se omogenizeze si sa se intrepatrunda aromele, prin miscari de rasturnare cu paleta/ lingura, si se adauga apa.
Am adaugat apa rece cat sa le cuprinda pe toate si sa depasesca legumele cateva degete mai sus. Eu am numarat vreo patru ibrice de 1 litru. Se poate observa ca deja supa a catapat o culoare galbena, apetisanta, dezvoltata numai din calirea treptata si consecutiva a legumelor, mai ales din morcov si din ardeiul gras.
Cat timp se incalzste supa pe foc iute, pe ochiul cel mai mare a aragazului, Jamiluta a pregatit urmatoarea recuzita pentru urmatoarea scena: cea dedicata condimentelor. Aici, fiecare poate adauga ce are, ce-i place. Eu, Jamiluta de mare succes, am adaugat azi urmatoarele.... Nu, pardon, nu asa spune Jamila. Cum spune Jamila?
Pentru condimentarea ciorbei "avem nevoie de": oregano uscant, adunat din Gradina, cimbru uscat tot de acolo, patrunjel si leustean uscat, idem, ca am avut la verdeata uscata din Gradina cat pentru o armata - asta nu o spune Jamila, asta o spun eu, Jamiluta - ca si acum mai am in dulapuri o multime de borcane cu verdeturi stranse si uscate, numai bune de pus in tot felul de retete inca vreun an-doi de acum inainte. Asaaaa.... stati putin, ca mi-am pierdut sirul... ce mai spunea Jamila? Aha... mai punem sare de Himalaya si piper macinat, iar eu, Jamiluta fiind, pun piper alb macinat, nu stiu ce fel de piper pune Jamila, nu ma intrebati.
Dupa ce am condimentat supa, a venit timpul sa pregatesc quinoa pentru momentul adaugarii ei. Mai exact, quinoa trebuie spalata in mai multe ape, pentru a se curata de o anumita substanta naturala, care se formeaza la suprafata boabelor, cu scop de protectie impotriva daunatorilor, dar care este toxica, numita saponina. Dupa doua-trei spalari si limpeziri, am scurs apa si am lasat-o in castron.
Pana am ajuns la momentul acesta, al pregatirii quinoa, s-a facut ora 13. Se apropia ora mesei, iar ciorba mea abia era cam pe la jumatatea procesului de productie. Asa ca, apreciind restul procesului si estimand corect timpul necesar pana la finalizare, Adrian imi zice: "Oare n-ai avea pofta de niste covrigei?" "Oh, ba da!!!" Am raspuns eu cu entuziasm, intelegand unde bate, dar si bucurandu-ma ca nu sunt nevoita sa-mi grabesc actul artistic, si nici s-o incurc pe Jamiluta in desfasurarea talentelor ei culinare si fotografice de mare succes.
Eu fac orice, dar sa nu fiu grabita sa fac ceva atunci cand nu vreau sa fiu grabita. Si, mai ales, sa nu fiu nevoita sa abandonez ceva care imi place sa fac, atunci cand nu vreau sa abandonez. Asadar, covrigii veneau la marele fix! Chiar sunt curioasa ce face Jamila in situatii de acest gen. Adica, atunci cand se apropie ora mesei, dar filmarea nu e gata, mancarea nu e gata, nimic nu e gata. Oare Jamila are prin frigider vreo suta, doua sute, de feluri de mancare, de rezerva, pentru intreaga familie (ca ea mai are si doi copilasi mici, care nu asteapta sa fie gata filmarile si alte treburi)? Nu stiu, noi nu aveam. Adica, aveam ceva, niste humus si cu rondele de orez expandat, cu rosii si castraveti mai gaseam noi prin frigider, nu-i vorba de asta, ci de faptul ca noi abia asteptam sa mancam din ciorba asta ISTORICA, nu altceva! Asa ca, pana una-alta, covrigeii au picat la fix, cat sa ne amageasca. Adica noi nu serveam pranzul, ci doar asa, un mic aperitiv, nu-i asa?
In timp ce Jamiluta rontaia multumita din covrigei, legumele ei se fierbeau in oala de inox, cum ziceam, pe ochiul cel mai mare al aragazului, pe foc iute. Cand a dat supa in clocot, a venit si momentul dovleceilor, care asteptau cuminti pe masa, tocati, in patru castronele. Patru dovlecei tocati - patru castronele. Este timpul lor acum, punem mai multi decat de obicei, ca sa le fructificam sezonul din plin. Cum in alte moduri eu chiar nu-i gatesc, nu fac prajeli, nu-i fac pane sau chiftelute, nu fac budinci sau alte retete cu dovlecei, ca nu fac si gata, sa faca ea, Jamila, daca vrea, si-i place, eu nu, doar ii pun in ciorba din belsug acum, dupa o vreme ce i-am mancat cruzi, in salate, toata vara. Punct.
Dupa ce supa da din nou cateva clocote (dupa adaugarea dovlecelului), se completeaza cu apa pana la trei sferturi din oala si se lasa la fiert pe foc mediu pana da din nou in clocot. Dovlecelul este o leguma mai fragila in mancare, de aceea trebuie tratat cu grija la gatit, ca sa nu se zdrobeasca. Se fierbe la foc mediu tocmai din acest motiv, ca supa sa ajunga la punctul de fierbere din nou treptat, nu brusc, prin clocotire. Asa, ea nu se tulbura, ramane limpede, iar cubuletele de legume raman intregi.
In timpul filmarilor, in mod sigur ca si Jamila are timpi morti, adica timp in care asteapta sa se incheie o etapa pentru a trece la alta. Ea rezolva simplu - intrerupe filmarea, taie la montaj, si gata. Poate sa faca ce vrea ea in timpii aia morti. Poate spala vase, eventual, poate manca o prajitura, sau.... nu stiu.... oare ce faci tu, Jamila, in timpii morti, dintre etape, ca nu stiu ce sa inventez aici?
Eu, Jamiluta fiind, am spalat ceva vase, dar m-am ocupat si de bucata de varza care mi-a ramas. Mi-am zis ca ar prinde bine s-o toc si pe ea marunt, fideluta, si s-o portionez, apoi s-o bag in congelator pentru urmatoarele filmari. Pardon, retete - am vrut sa spun. Pfffiuuuuu, ma cred deja Jamila! Doamne apara si pazeste, ca nu vreau sa-mi petrec restul vietii in bucatarie. Nu ca nu ar fi frumos si placut, dar eu n-as avea altceva de gatit decat ciorbe! Ciorbe si numai ciorbe! Bine, ar mai fi si altele, dar nesemnificative. Pai, cate sute de retete are Jamila, cate? Pai, ce, eu sunt Jamila, sa inventez cate il luna si in stele si sa pun pe aragaz? Nu! Nu, nu, nu. Punct. O ciorba acolo, treaca-mearga, dar atat. Abia m-am oprit de cativa ani din gatitul obsesiv-compulsiv- traditional, asa cum gateste orice romanca traditionala, cu tot ce presupune asta, carne, umpluturi, prajeli, chestii la cuptor, in fine, ma apuca durerea de cap doar cand incerc sa-mi amintesc! Lasati-ma, ca abia m-am vindecat!
Si, mai ales, lasati-ma, ca am si eu o treaba de facut: mananc covrigei si toc la varza. Ce? Nu-i destul?
Dupa ce am terminat de tocat varza, tocmai bine ca a dat si supa in clocot, si am adaugat quinoa. Scurt. Aici n-am ce sa divaghez. N-am povesti de dezvoltat. Nici Jamila n-ar avea nimic de spus in plus la asta. Doar atat: "Apoi, adaugam quinoa ai amestecam usor." Hai, ca nu e cazul sa batem campii chiar la orice pas. Quinoa. Punct.
Dupa ce am pus quinoa, am continuat de procesat varza pentru congelator. Am portionat-o, folosindu-ma de castronelele rosii, cele care imi sunt masura in toate, in general, cand am de gatit, caci sunt extrem de bine dozate pentru o portie. Ca sa divaghez un pic aici, ca aici am ce, va voi spune ca aceste castronele rosii sunt fix pe masura mea. Se stie ca portia optima de servit la o masa de o persoana este cat ii incape in pumnul facut caus din cele doua palme ale sale, apropiate. Unele persoane au palmele mai mari, altele mai mici, deci, implicit, portia care li se recomanda este mai mare sau mai mica, dupa caz. Se spune ca atat este volumul stomacului fiecarei persoane in parte, cat incape o data in causul palmelor. Deci, asta este portia mea ideala, ca veni vorba.
Cand supa a ajuns la punctul de fierbere din nou, dupa ce am pus si quinoa, am mutat oala de ciorba de pe ochiul cel mai mare de la aragaz pe ochiul cel mai mic. Si cu focul aprins la minim. Si cu capacul pus usor pe o parte. Asa se lasa ciorba sa fiarba, la minim, pana este gata. Quinoa fierbe in cam 15-20 de minute, deci cam atat ar mai trebui lasata pe foc.
Pasta de rosii incheie lista de ingrediente care se adauga la fiert. Pasta de rosii de la "Drag de Romania".
Se completeaza din nou si cu apa, daca este cazul, si se mai lasa se fiarba vreo 5 minute, nu mai mult. Eu torn tot continutul sticlei in ciorba, fara sa-l diluez, asa incat, nu este necesar sa fiarba prea mult.
Verdeata incheie apoteotic reteta de azi a Jamilutei! De obicei, mai intai separ de frunze si toc coditele de la patrunjel si leustean, si le pun la fiert la una din etapele intermediare. Cum eu am uitat azi sa fac asta, caci, deh, Jamiluta, nu Jamila, eu nu tai la montaj si nici nu jonglez din cadre, am pus coditele odata cu pasta de rosii. Asta e, au clocotit impreuna. La urma urmei, verdeata se patrunde imediat. Doar ca, din coditele tocate marunt, iese foarte multa seva la fiert, iar gustul ciorbei se imbogateste mult de la inceput. Dar, no problem, noi sa fim sanatosi!
In acest stadiu, este clar, ne apropiem de momentul servirii mesei. Asa ca pot pregati mezanplasul, sau cum i-o spune, ca frantuzisme din astea nu-mi place sa folosesc, chiar daca termenul este unul uzual in mediul restaurantelor, de exemplu. A cunoaste un termen e una (mise-en-place), a te folosi de el corect sau ironic e alta, iar a-l ignora cand nu-ti place e fix ceea ce as vrea eu, dar n-am cum, caci nu prea imi vine in minte acum alt termen potrivit cu care sa-l inlocuiesc. Tu cum i-ai spune altfel, oare, adica mai pe romaneste, Jamila? Hai, sa te vad acum!
Dupa ce ciorba a fost gata si am oprit focul, am pus si restul de verdeata tocata marunt deasupra.
In acest moment Jamiluta era foarte mandra de toata isprava ei. Ciorba mirosea inebunitor in toata statiunea montana in care locuieste, in Predeal, adica, ba chiar pe toata Valea Prahovei, iar blocul ii era pichetat de grupuri-grupuri de turisti cu pancarde in maini, scandand "Vrem si noi! Vrem si noi!" sau "Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa,/ Pana nu ne dati si noua din mancarea voastra!"
Ce sa va mai zic? Ne-a facut Jamiluta vedete! Deja nu mai prididim la dat autografe, interviuri, explicatii si sfaturi! Este incredibil acest fenomen! Iar tu, Jamila, esti extraordinara, sa stii! Noroc cu tine, altfel ce se faceau atatea Jamilute talentate din lumea asta? Ar fi ramas anonime, nestiute de nimeni, necitite de nimeni! Nu facem noi filme si clipuri, dar nici blogul asta nu-i de colo! Iti trebuie un anumit fler sa ajungi aici, caci nu-l promovam, chiar daca e public, insa, mai ales, iti trebuie o anumita vibratie ca sa ramai in conexiune si sa urmaresti articolele zilnic. Nu oricine poate!
Si, ca si cum atatea poze n-ar fi destule, mai adaug cateva, respectiv, cele facute dupa ce mi-am amintit de rondelele de orez expandat, ca optiune in plus, pentru cine doreste. Noi n-am dorit, dar am zis ca, daca tot sunt, sa le fotografiez si pe ele, sa le prezentam ca optiuni. Ca asa cred ca ar face si Jamila, nu? Profesionist.
Mai vreti poze? Ciorba ISTORICA, v-am spus eu! De fapt, atributul asta, de ciorba ISTORICA, vine de la Adrian. Care l-a preluat si el de undeva, din ancestral.
Iar, la final, cafeaua/cacaoa. Nu mai dezvolt. Atat spun: dumnezeiesti arome!
Pentru mine - Cafea solubila (ness), cu cacao, cu zahar brun si cu o jumatate de lingurita de ulei de cocos (acum este solidificat si se topeste in cafea)
Pentru Adrian - Cacao cu miere.
Jamila, te imbratisez! Candva, cine stie cand, poate ne vedem la o cafea! Poate chiar la o Dalgona din aia smechera, cum o faci tu!
A transmis pentru dumneavoastra din bucataria mea, Jamiluta.
PS. Pfffiiiuuuuuu, acum, ca am iesit din emisie, trebuie sa te intreb, Jamila, cum oare rezisti sa faci asa ceva de atata timp? Si atat de bine?! Ca eu "lucrez" de vreo patru ore la "emisiunea" asta si parca am sapat jumatate de gradina cu sapa, am curatat o alta jumatate de gradina de buruieni, am copilit vreo 50 de lujeri de rosii, vreo 30 de vinete, si am legat si lastarii la alti vreo 30 de lujeri de castraveti, pe spalieri. Pe buuuune!!! Stiu ce spun! Am avut gradina, cat am stat in Ardeal, vreo patru ani si jumatate. Am avut vreo 1700 mp de lucrat, cu tot cu vie si livada, deci suprafata mare de munca, nu gluma! Dar asa cum m-a muncit "emisiunea" asta culinara nu stiu s-o fi facut vreo alta activitate din gradina aia. Descarcat poze, selectat poze, prelucrat poze, incarcat poze pe blog, marit poze, scris texte, recitit texte, corectat texte, adaugat texte... ceee, vi se pare putin? In fine.
Sau, poate, sa fi fost, mai degraba, pofta aia mare, de ciorba?
Ca, da, este adevarat, si pofta a fost mare, dar si foame ne cam era pe masura. Am mancat noi covrigii aia, dar, nah, nu de covrigi ne era noua foame, daca intelegeti ce vreau sa spun! ISTORICA, v-am zis!
Hai, ca inchei aici si acum, ca. daca n-o fac aici si acum, ma mai lungesc cu inca vreo doua-trei paragrafe si ma apuca ziua de maine.
30.08.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)