Azi am salvat florile omorate de altcineva.

 

Astazi va voi povesti epopeea acestor flori roz. Nu stiu cum se numesc, dar pot sa va spun ca sunt foarte frumoase in buchet si au un parfum extraordinar! Un parfum care este aproape identic cu cel de salcam, cu un usor iz dulceag, de trandafiri de dulceata. 

Aceste flori ne-au iesit in cale cu mai mult de o saptamana in urma. Nu intentionasem sa va povestesc despre ele, si nici n-am facut-o pana azi, caci inca nu devenisera "subiect de blog". Le-am vazut in una din plimbarile noastre, iar prima data le-am fotografiat chiar pe 22 august, in ziua in care noi doi am sarbatorit pentru mai multe motive. Pozele au stat cuminti in arhiva, intr-un folder din calculator, pana azi. 

Nu tot ce fotografiez pun pe blog, asa cum nu tot ce ni se intampla povestesc aici. De aceea, pozele facute atunci cu florile acestea n-au vazut lumina rampei pana azi, pentru ca n-a fost cazul. Le-am vazut, mi-au placut, le-am fotografiat, dar au ramas in arhiva. Este adevarat ca, atunci cand le-am facut pozele (cele de mai jos), era seara, era inorat, lumina nu era potrivita pentru cadre fotografice, dar mi-a placut mie sa surprind rozul acestor flori in combinatie cu arcuirile foarte frumoase ale modelului gardului langa care crescusera. Am crezut atunci ca erau flori plantate acolo chiar de proprietarii acelei vile impresionante, pe langa care trecem adesea. Cam fusesera napadite de iarba inalta si de alte buruieni, dar ele se inaltau deasupra tuturor prin inflorescentele parfumate si pline de boboci, cu multa indrazneala, asa cum numai frumusetea autentica poate fi evidenta. 

Buuun. Asta a fost in urma cu o saptamana. Intre timp decorul statiunii a inceput sa se schimbe un pic, in sensul ca a venit un val de frig si niste nori intunecati, care au dat semne de ploi si umezeala. Azi dimineata, cand ne-am trezit, orasul era cuprins de un val dens de ceata, de abia se vedea la 50 de metri in fata. DN 1, care se vede de la geamul nostru imediat dincolo de brazii aceia inalti din dreapta, era cuprins in ceata, iar coada de masini care se formase pe directia de mers inspre Bucuresti inainta greu. 

Ne-am baut cafeaua - eu, si sucul de fructe - Adrian, apoi ne-am imbracat, ne-am luat umbrela si am iesit la plimbare. Plouase deja peste noapte, era cam frigulet, dar nu ne sperie pe noi un 18 grade in termometru si o ploaie, doar suntem Fiii Ploii, stiti deja. Si am iesit.

hhkjh

Azi am pornit pe traseul de plimbare care ne-a dus direct pe langa gardul acela frumos, langa care erau florile roz, fotografiate de mine in urma cu o saptamana. Cand ne-am apropiat, insa, am simtit deodata cum mi se inmoaie picioarele de uimire, de dezamagire, tristete si resemnare - toate deodata si fiecare pe rand napadindu-ma deodata,  cand am vazut ce se intamplase acolo.

Cineva fusese angajat de proprietarii vilei respective sa coseasca iarba si buruienile de pe langa gard. Si, ce credeti? Omul cosise totul! Totul!!! Inclusiv florile roz!! 

Am simtit ca raman fara aer cand am vazut toate florile taiate, trantite la pamant, amestecate cu iarba cosita, uda de la ploaie, poate si calcate in picioare de cizme de cauciuc nepasatoare, neglijente, insensibile la frumusetea si gingasia acelor flori. 

N-am putut merge mai departe. M-am oprit in loc si ma uitam incremenita la toate florile alea, si simteam o uriasa amaraciune si un maxim regret ca nu avusesem mai multa indrazneala ultima data cand trecusem pe acolo, si nu luasem macar cateva fire pentru vaza noastra din bucatarie. Nu mi-am imaginat nici o secunda ca acele flori puteau fi categorisite de cineva ca fiind buruieni, si ca ar fi putut fi cosite laolalta cu iarba inalta si cu buruienile din jur. Si, totusi, cineva facuse asta fara nici un regret. 

M-am apropiat de malul de pamant cosit, m-am aplecat catre cele cateva fire de flori care erau mai aproape, le-am luat si, gandeam eu, macar vreo cinci sa adun, sa pun in vaza. Nu m-am putut opri doar la atat. Am adunat ce-am putut, ce era mai la vedere, mai deasupra, de unde am putut ajunge, caci florile crescusera mai ales pe partea inalta a malului, chiar pe langa gard, si acolo nu ma puteam urca. Iarba cosita era uda, alunecoasa, nu puteam risca sa calc pe ea si sa-mi fuga de sub talpi, la vale. 

Chiar si asa, tot am reusit sa adun un buchet destul de mare de flori roz, minunat parfumate, pe care le-am adus acasa. 

Le-am curatat de frunzele moarte, de florile jumulite, le-am taiat coditele, si apoi le-am repartizat in mai multe vaze, in functie de marime. Ba, chiar am pus si intr-o vaza minuscula, de vreo 10 cm inaltime, cea in care, in Gradina, puneam in apa micutii si dragalasii toporasi mov. N-am aruncat nici o crenguta inflorita, nimic. 

Imi era atat de drag de ele si atat de mult ma bucuram ca am reusit sa salvez de la moarte cel putin cateva, incat nu ma mai opream din fotografiat, dupa ce fiecarei vaze i-am gasit locul potrivit: pe masa, la geam, langa lavanda inca inflorita si plina de boboci, sau chiar pe jos, direct pe gresie. 

Dupa ce am terminat de aranjat florile si am decorat bucataria cu ele, am pregatit masa de pranz, am mancat, am facut cafeaua/cacaoa de pranz si ne-am retras amandoi in sufragerie, sa ne savuram licorile calde in tihna. Sa ne facem siesta, cum ar veni. 

Eu m-am asezat in fotoliu, tineam cana fierbinte in maini, sorbeam cate o inghititura de cafea, dar, credeti-ma, pur si simplu, n-o puteam inghiti. Ceva nu-mi dadea pace, cafeaua imi statea in gat, nici nu-i mai simteam gustul macar, iar in cosul pieptului simteam ca o greutate apasandu-mi sufletul. Asa ca m-am trezit vorbind cu glas tare catre Adrian: "Sufletel, eu ma imbrac si ma duc sa adun si restul de flori care au mai ramas acolo."

Afara ceata inca imbraca orasul dintr-o parte in cealalta, parca din ce in ce mai deasa, urmand valea dintre culmi, plouand din cand in cand marunt, mocaneste, in mijlocul unui frig umed, patrunzator pana la piele. 

"Bine, puiut. Apoi o scot eu pe Ema, cat inca nu ploua prea tare."

Nici nu va puteti imagina cu ce entuziasm si cu ce nerabdare m-am indreptat rapid catre gardul frumos si elegant, ce imprejmuieste vila aceea imensa, cocotata pe culmea de dincolo de el. Nu mai ploua, dar imi luasem umbrela, in caz ca ar fi plouat.

Ei bine, cred ca am stat in jur de vreo ora acolo, culegand fir dupa fir, floare dupa floare, rascolind cu mainile prin iarba aia uda, cosita, amestecata cu vrejuri de flori si cu buruieni, scotand la lumina comorile mele inflorite, pentru care simteam ca ma doare sufletul vazandu-le taiate fara mila. 

Am adunat inca un buchet de doua ori mai mare decat primul! Un buchet imens, pe care de abia l-am ridicat de pe jos si l-am adunat intr-un brat, pe celalalt fiind nevoita sa-l am liber, atat pentru umbrela, cat si pentru a putea deschide usa cu cheia. 

Ajunsa acasa, mi-a luat inca vreo ora si jumatate curatatul, taiatul coditelor, sortatul pe dimensiuni si aranjatul in vaze, in apa. Nici macar n-am avut atatea vaze cate aveam nevoie, asa ca am folosit si cateva sticle si borcane. Dupa ce am terminat curatenia in bucatarie dupa aceasta migaloasa operatiune, nu mi-a venit sa cred cand am realizat cate vase umplusem cu flori. Ca sa nu mai vorbesc de parfumul din bucatarie, de parca aveam inauntru o intreaga padure de salcami infloriti, plus o imensa gradina cu trandafiri de dulceata. Minunat parfum au florile astea! 

Dupa ce le-am facut mai multe poze in bucatarie, ca sa le prind pe toate la un loc, le-am imprastiat prin toata casa. Peste tot. Nu stiu cat de mult vor tine, insa ma bucur ca vremea a fost azi asa cum a fost, umeda, ploioasa si rece, astfel incat florile, chiar si taiate si amestecate cu iarba, poate chiar calcate in picioare de muncitorul cu coasa, au rezistat tuturor acestor vitregii si, dupa ce le-am adunat, le-am curatat si le-am protejat in vaze cu apa, onorandu-le frumusetea si parfumul, ele si-au revenit spectaculos si sper sa reziste cat mai multe zile. Oricum, sunt si pline de boboci, asa ca, daca si acestia se deschid, probabil ca vom avea in casa, cel putin o saptamana, parfum de salcami si de trandafiri de dulceata.

28.08.2021