Dati o sansa si buruienilor de august!

Mai intai vreau sa va spun ceva despre tei! Au infloriiiit!!! 

Cred ca va dati seama cum miroase acum! Avem un tei urias chiar la capatul strazii, la doi pasi de noi. Mai ales seara, cand parfumurile sunt amplificate in aerul apusului, teiul asta este ametitor! Iar banca aia, pusa acolo strategic, este aproape mereu ocupata de cineva care se opreste la umbra teiului si se bucura de parfumul lui puternic, dumnezeiesc.

In Bucuresti, stiu ca teii au inflorit in iunie, iulie. Cam atunci le este vremea infloririi. Aici, la peste 1000 m altitudine, abia acum, in august, este momentul lor de glorie. Deja de vreo saptamana se simte in aer parfumul lor si cred va mai dura inca vreo saptamana sau mai bine. 

Buuun, sa trecem mai departe. Tot in perioada asta, este timpul infloririi unor plante salbatice, pe numele lor popular "buruieni-nu-stiu-de-care". Sunt de vreo doua soiuri, dupa cum am remarcat, respectiv, cu flori roz bom-bon si visiniu. 

Pana acum le-am cam ignorat, ce-i drept, desi ele sunt peste tot, unde gasesc o culme insorita, o parcela a nimanui, un loc unde le-a dus vantul semintele. Este plin Predealul de ele. Totusi, pentru ca eu am facut un soi de legamant, pare-se, cu buruienile Predealului, m-am decis sa le scot si pe ele din anonimat si sa le fac vedete, caci au totusi niste flori de mare efect si atragatoare, un fel de gura-leului diferit aranjate in ciorchine, precum o ghirlanda. 

Am fotografiat ieri dimineata cateva ce straluceau frumos in soare de pe o culme la marginea terenului unei pensiuni si m-am hotarat sa vad cum se comporta in vaza. Unele flori de camp nu rezista rupte, fie se scutura, fie se ofilesc repede si nu mai au aspect frumos. 

Mi-au atras atentia si frunzele frumos texturate ale unui gard viu din apropiere, in fapt, doar o tufa razleata, crescuta spontan si ea la margine de padure, pe langa calea ferata, nu plantata de mana omului. Mi-a placut foarte tare culoarea vibranta a frunzisului, un verde deschis combinat cu linii mai inchise la culoare, extrem de fotogenice. Am rupt si eu cateva varfuri din tufa aceea, pentru jardinierele noastre, cu gand sa incerc sa vad daca se prind, daca fac radacini. 

La plimbarea de seara, am fost din nou cu ochii dupa florile de camp. Desi, sa recunoastem, "flori de camp" este oarecum nepotrivit termenul, pentru ca pe-aici nu prea e camp. Deci, sa le spunem, flori spontane montane. De camp. 

Cand am ajuns la calea ferata, privirea mi-a fost mai intai atrasa de niste inflorescente galbene. Cand m-am apropiat, pareau tot un fel de gura-leului salbatic. Nu le stiu numele nici acestora, dar tot din flora spontana montana fac parte, de camp, cum ar veni. :)

Dupa ce am cules cateva fire, la numai cativa pasi alte flori m-au strigat, ca vor si ele in buchet. Apoi altele.

Si, uite-asa, pana am traversat calea ferata imi culesesem flori cat pentru trei vaze. Am facut si poze, care nu sunt foarte clare, caci era pe seara, iar blitz-ul telefonului era oprit, iar eu nu mi-am dat seama de asta chiar atunci, ci mai tarziu.

Intorsi acasa, le-am impartit, temporar,  in doua vaze, ca sa-si traga repede apa si sa-si revina. 

Abia azi de dimineata le-am putut admira in toata splendoarea lor. Dupa ce le-am repartizat diferit, adica in trei vaze, armonizate dupa culoare, inaltime si soi, le-am administrat o sesiune foto profesionista.  Mi-am dat seama ca cele visinii sunt flori rezistente si chiar foarte spectaculoase in vaza, spre deosebire de cele galbene, care sunt mai fragile. Dar, vom vedea.

Dupa ce am terminat sesiunea foto cu noile buruieni cu staif, ridicate la rang de flori decorative in casa, in vaza, m-am gandit sa mai trec in revista si jardinierele, mai ales ca le completasem cu cele cateva accente noi, cu frunze diferite, cu texturi interesante. Totodata, am prins in cadru si rasadurile noastre de craite, de care sunt foarte mandra, caci au deja cate patru frunze fiecare si inca mai sper sa infloreasca, eventual.

Intr-un final, am fost nevoita sa redistribui vazele cu "flori" prin toata bucataria, ca sa eliberez masa, ocazie cu care am descoperit cat de frumos se vad ele si pe jos, in contrast cu albul gresiei si al peretilor. Chiar mi-a placut mult ideea. 

Edit later,  in 15 august:

 Am uitat sa va arat cat de mare, bogata si frumoasa a crescut lunaria.

Deja ma ingrijorez, caci vasul in care am pus semintele la incoltit devine prea mic pentru toate plantele care au rasarit si care vor creste mari, foarte mari. Hmmm.... ce ma fac?

Si inca ceva am uitat sa va spun!!!! A iesit prima frunzulita de la o samanta de cyclama!!!! Fix dupa o luna de la insamantare. Am pus semintele in pamant pe 15 iulie, puteti verifica in urma, in arhiva, iar azi, cand actualizez postarea asta, suntem in 15 august. E micuta, dar e atat de hotarata sa creasca mare si sa se transforme intr-o planta infloritoare, de nici nu-mi vine sa cred ca e in stare. Dar e!!

14.08.2021