Picnic in padure, la Garbova, in energii inalte - Portalul Leului

 

Stabilisem de cateva zile ca vrem sa urcam cu telescaunul la Garbova. De anul trecut, din iulie, nu mai urcasem acolo. Am urmarit vremea si, in urma cu cateva zile parea sa fie ok. Si nu numai ca a fot ok, ci a fost o zi atat de frumoasa, si senina, si insorita, si cu un cer atat de albastru si impecabil, incat m-am minunat la tot pasul, cu ochii pe sus, dar si cu telefonul pe sus, captand cat mai mult din frumusetea zilei.

Caci azi, n-a fost o zi oarecare, ci a fost 08.08.2021 - zi de maxim energetic, de portal energetic - Poarta Leilor. Asa ca am pornit la drum pregatiti sa petrecem cateva ore excelente in varf de munte, in mijlocul padurii, inspirand ozon de august si incarcandu-ne cu energia vibranta a soarelui.

Am urcat cu telescaunul spre Clabucet intr-o liniste vindecatoare, in care doar greierii sau cosasii se auzeau prin iarba partiei de schi de sub noi. Am facut si un scurt filmulet, incercand sa surprind atmosfera aceea de pace, libertate, inaltime si liniste a muntelui, in trecerea noastra pe deasupra lui. 

Apoi, de la Clabucet, am luat la pas cararea ce duce spre cabana Garbova, urcand si coborand culmi, tinandu-ne de mana sau in sir indian, dupa cum terenul ne impunea, cu ochii dupa flori, fluturi, albine, brazi, frunze verzi, translucide in lumina soarelui, dupa umbra uneori, facand popasuri sub crengi generoase, cu racoare binefacatoare dupa efortul drumului, si reincarcandu-ne cu energie si putere.

Ajunsi la Garbova, am poposit undeva intr-o margine de padure, si ne-am amenajat locul de pcinic deasupra unui trunchi urias de brad, rasturnat printre copaci, numai bun de stat pe el pentru odihna.

Am mancat, am baut, ne-am odihnit, am facut fotografii si am urmarit si jocul unor caini uriasi, de stana, cu turistii ce urcau si coborau de la cabana, cersind mancare, pofticiosi. 

Ne-am amuzat si de eticheta uneia dintre bananele pe care le-am luat cu noi de acasa, eticheta pe care scria locul de provenienta, Costa Rica. Prietenii stiu de ce, iar noi ne-am intrebat "o fi vreun semn?".

Padurea mi-a facut si un dar, unul nesperat, despre care voi vorbi la sfarsit, unde voi culege toate pozele care au legatura cu acest subiect.

Dupa ce ne-am incheiat picnicul nostru montan, din padure, ne-am strans lucrurile si am pornit calea inapoi spre Clabucet, spre telescanul care avea sa ne coboare in Predeal - "orasul in care sa ramai" (poza cu acest slogan chiar am cautat-o in arhiva - si am inserat-o mai jos, printre pozele de azi - stiam ca o am, si am gasit-o facuta chiar in urma cu un an, pe 27.08.2020, chiar cand ne-am decis ca aici vrem sa locuim) sau "statiunea celor 4 anotimpuri"- asa cum este el, Predealul, promovat pe foarte multe panouri publicitare, turistice, un oras inconjurat de culmi muntoase impadurite, cu aerul cel mai curat si ozonificat din tara, asa cum figureaza in multe statistici peste care am dat, loc in care insasi familia regala se retragea vara, pentru promenade si picnicuri prin padure, preferandu-l chiar si in locul Sinaiei pentru aceste beneficii de neegalat.

Pe drumul de intoarcere am facut nenumarate poze cu cerul si cu padurea, caci ce alta frumusete mai mare decat cele doua se poate vedea in jur, si ce altceva poate aduce mai mare bucurie si poate inalta sufletul mai sus?

Energii minunate au fost azi! Asa se explica si albastrul acesta extraordinar de intens si senin al cerului. Temperatura a fost numai buna de plimbare, din fericire canicula lui iulie s-a cumintit in aerul montan, oferindu-ne conditii excelente de drumetie. 

Un efect special, vizual, perfect fotogenic, am captat in fotografii privind muntii din departare, Bucegii, Patra Craiului si, spre dreapta, Masivul Postavaru. In jurul lor plutea o pacla fina de lumina difuza, care, in seninul si sub stralucirea intensa a soarelui, s-a transformat intr-un fel de oglinda a cerului, reflectand albastrul impecabil al acestuia. Peste tot unde intorceam ochii si priveam spre departari, muntii erau albastri. Totul se vedea albastru. Padurile lor, vaile, stancile, tot. Minunat!

La final, sa va arat ce dar am primit din partea padurii: ferigi!!!! 

Tocmai va vorbisem despre noua mea pasiune in legatura cu ferigile, nu-i asa? Ei bine, in padurea cea mai apropiata, de-a lungul traseului de promenada Polistoaca, m-am tot uitat dupa ferigi, dar n-am vazut, nu stiu de ce nu cresc aici. Asa ca va dati seama cat de bucuroasa am fost cand am dat cu ochii de un palc bogat cu ferigi tocmai sus, la Garbova!

Am rugat padurea sa ma lase sa iau vreo doua cu radacina cu tot, iar ea mi-a permis. Noroc ca am avut la noi o punga, cea in care avusesem bananele, ca doar asa am putut sa le car tot drumul inapoi, chiar si pe telescaun, pana acasa.

Din fericire, mai aveam ceva pamant intr-o punga, ramas de cand am amenajat jardinierele cu flori pentru balcon, cred ca va mai amintiti de acel moment, si mi-a fost suficient cat sa le plantez intr-un vas. Sper sa se adapteze noului lor mediu si sper sa ramana verzi cat mai mult timp, sa dea frunze noi si multe pana tarziu, si, de ce nu, sa ramana frumoase toata iarna pe balcon, unde nu vor avea temperaturi sub limita inghetului. In fine, vom vedea.

Deocamdata, ne bucuram de frumusetea lor si de imaginea pe care o proiectez deja asupra lor, cu ele bogat infrunzite, formand acel glob verde, elegant, decorativ, asa cum mi-l doresc, alaturi de cealalta feriga pe care o avem, cea de interior, careia ii merge foarte bine si care are deja multe frunze noi, crescute aici, in noua ei locatie de la munte. 

                                       

08.08.2021