De 1 Mai Muncitoresc, miere de papadii

 

 

Azi, de 1 Mai Muncitoresc, am sărbătorit și noi, desigur, dar prin muncă, așa cum am fost învățați și încă prea puțin dezvățați. Cum tradiția noastră, românească, strămoșească, moștenită de la daci și romani, așa cum ne spun izvoarele istorice, cu reverberații ancestrale de dincolo de huni, pecenegi, goți și vizigoți, spune că 1 Mai Muncitoresc se sărbătorește cu mici și muștar de Tecuci, alături de berea românească, tradițională, la halbă, cu spumă, ei bine, ne-am gândit să nu facem excepție nici noi de la a ne bucura simțurile și papilele gustative cu ceva nou, proaspăt, roșu-vinețiu, asortat cu ceva verde. Vă mai amintiți de lupul ăla din desenele animate, cel mereu flămând și lacom, care îi vede pe toți din jurul lui ca pe nişte pui întregi, prăjindu-se la rotisor, aburinzi și apetisanți în ochii lui înfometați și niciodată sătui? Cam așa m-am uitat și eu azi la... nu, nu la micii cu muștar, ci la loboda noastră minunată, crescută în grădină, acum tocmai bună de cules. Ceea ce am și făcut.

Și am mai cules eu în plus încă alte verdețuri proaspete, precum pătrunjel și leuștean, apoi, alături de alte legume din congelator și alte verdețuri (a se citi urzici), plus o cană de orez brun, şi am făcut o ciorbă extraordinară de lobodă, de nu mi-ar fi putut-o nici măcar egala, nicidecum întrece, nici unul din grătarele de mici cu tot muștarul de Tecuci și berea aferentă, din tradițiile românilor de pretutindeni. Nici nu mai pomenesc despre pozele cu ciorbă, pentru că vreau să vă protejez, căci sigur veți regreta micii mâncați și veți tânji cu poftă și invidie la frunzele noastre de sărbătoare. No ofense.

Și, ca să ne fie masa de sărbătoare bogată și apetisantă, am avut și un desert de zile mari, căci, dacă nici de 1 Mai Muncitoresc nu petrecem așa cum se cuvine, atunci când? Pentru desert am început de ieri să adun ingredientele. Văzusem eu pe pagina de facebook a unei prietene ce minunație de sirop/miere a făcut ea din flori de păpădii, așa că m-a stârnit și, deși păpădiile noastre erau cumva pe final de prima înflorire, tot am mai putut aduna un castron mare de inflorescențe pentru a testa, pentru prima dată în viața mea, rețeta în cauză.

Le-am spălat și le-am curățat bine de resturile verzi din jurul pețiolului, ca să nu-mi coloreze mierea spre verde-maroniu, ci să-mi rămână galbenă-aurie, apoi    le-am pus la fiert pe focul cel mai mic posibil într-un litru de apă rece, le-am dat în clocot doar două minute, apoi am stins focul și le-am lăsat așa, la macerat în ceaiul ăla, până dimineață. Azi dimineață am strecurat apa și am pus-o la fiert cu un kilogram de zahăr, până s-a legat siropul binișor, ca o miere. Am avut în frigider și lămâie, special cumpărată de Adrian de ieri, de la magazin, însă am uitat de ea. Asta e, merge și fără lămâie. Trebuie să meargă, n-are încotro.

        Şi mi-a ieșit mierea asta, de păpădie, de nici nu-mi mai pot dezlipi ochii de la cele două borcane! O minunăție!!! Chiar nu-i acordasem cine știe ce credit inițial, de aceea nici n-am făcut până acum, deși avem materie primă la discreție, de-aș fi putut face miere și pentru export, pentru întreaga planetă! Acum, sincer, mierea asta de păpădie este atât de bună și aromată, încât parcă mi-a mai alinat un pic dorul și pofta de amandine. Cu această ocazie, procesând eu păpădiile alea din curte, în miere, mi-am adus aminte că, nu mai demult de zilele trecute, am  zâmbit citind pe un grup, pe facebook, întrebarea cuiva care, în izolare fiind, pe motiv de carantină, stând cu ochii pe fereastră, descoperise păpădiile în propria curte și nu știa ce flori sunt! Credeam, până atunci, că păpădia este cea mai cunoscută floare/plantă de pe planetă. Crește peste tot, poate doar la Polul Nord nu. Buruiana buruienilor, cum s-ar putea numi, pe bună dreptate.

        Pare-se că abia acum, când ritmul infernal al vieții urbane s-a oprit, când carantina ne-a oprit pe toţi să mai alergăm în viteză de colo-colo și ne-a forțat să privim doar la doi metri în fața noastră, descoperim plante, flori, animale și chiar oameni noi în jurul nostru, dar care, totuși, erau dintotdeauna acolo, în calea noastră. Doar că nu i-am văzut din cauza vitezei vieților noastre. Deodată înțelegem ce am ratat şi pe lângă ce frumuseți am trecut în grabă! Păpădia aceasta, atât de banală, atât de răspândită și, totuși, cu uimire redescoperită abia acum de unii, este un simbol excelent pentru toate revelațiile omenirii din această perioadă! Să descoperi frumusețea și beneficiile păpădiei, pe care până mai ieri o considerai o banală buruiană, este cu adevărat minunat!

Din Grădina lui Dumnezeu: 01.05.2020