Spanac și alte frunze

 

 

Pentru noi a fost destul de ușor și destul de relaxată izolarea asta, de carantină. Grădina ne-a dat suficient de lucru, a fost soare, timp frumos, chiar secetă, de a trebuit Adrian să ude zilnic cu furtunul, cu apă din fântână.

Parcelele au început să prindă formă, verdele se ridică din ce în ce mai îndrăzneț din pământ, noi îl culegem zilnic și îl punem în farfurii sau deja în congelator, alt verde își așteaptă rândul la plantat afară, în grădină, deocamdată crescând în răsadnițe, în casă. Din fericire, astă noapte a plouat, acum pământul este ud, binecuvântat cu apă din plin, așa că azi facem pauză de grădinărit. Chiar de ieri dimineață s-au văzut semnele de ploaie. Cerul înnorat ne vorbea de bogăția pluvială ce avea să se reverse peste sat, spre seară și apoi toată noaptea. Însă, până să se rupă norii, am putut lucra în grădină lejer, chiar mai bine, căci nu ne-a mai obosit căldura și strălucirea soarelui de prânz.

Mai sunt încă pomi neînfrunziți, salcâmii, în special, dar și nucii, ei fiind ultima redută care se lasă mai târziu cucerită în fiecare an de către primăvară. Abia aștept să văd dealul mănăstirii, din fundal, înverzit și el, cu biserica strălucind în alb din mijlocul pădurii de salcâm! Oricum, avem și noi colțul nostru de pădure, livada, prin care ne facem plimbarea ori de câte ori ne dorim, până în capătul grădinii și înapoi, fără declarație pe proprie răspundere, fără restricții și fără să dăm explicații nimănui.

Ieri am făcut foarte multă treabă, profitând că norii au mai temperat canicula prânzului, în adierea blândă a unui vânticel ușor și cald, primăvăratic. Acompaniați de cântecul de păsări din jur, privighetori, cuci, pupeze, vrăbii, cucuștiuci, rândunele, ciori, coțofene și altele, de tot felul, am lucrat amândoi în grădină și am mai bifat câte ceva.

Adrian a mai pregătit câteva parcele, însămânțând ceva nou, din mai multe plicuri cu care ne-am aprovizionat dinainte de carantină, atunci când toată lumea își umplea cămările cu drojdie și cu hârtie igienică. Noi, doar cu semințe. Acum a venit vremea ca semințele să ajungă în pământ roditor, de unde să răsară frumuseți și bunătățuri, plante spornice și rodnice, ce urmează să facă pentru noi ceea ce fac magazinele orașului pentru cei mai mulți. Cu ceva mai mult efort, cu ceva mai multă dedicare și implicare, dar și cu ceva mai multe satisfacții și stare de bine.

Sportul pe care îl facem acum amândoi în grădină a înlocuit aproape complet antrenamentul nostru de iarnă, din interior, aproape am abandonat ganterele și bicicleta medicinală cu care ne-am menținut pe noi în formă și cântarul fericit. Acum avem o mare diversitate de alte "aparate" și "dispozitive" de sală, cu care ne lucrăm toți mușchii din dotare, ne reconfigurăm linii și forme, și ne aducem suplețe și fermitate acolo unde este necesar.

Cât timp Adrian și-a concentrat atenția, forțele și timpul pentru noile însămânțări, eu mi-am luat un castron, cu gând să culeg o mână de spanac pentru masa de prânz. Însă, văzând cât de multe frunze erau disponibile, tocmai bune de recoltat, am umplut un castron, m-am dus în casă după altul, mi-am luat și scăunelul mic, de grădină, apoi m-am dus după încă un castron și, după încă o vreme, ca să nu pierd timp pentru a mai aduce încă unul, am îndesat bine cât mai multe frunze în cele trei, până n-am mai avut unde să mai pun. După ce le-am spălat, le-am porționat și am umplut nouă caserole cu frunze baby-spanac, numai bune pentru pus în congelator. Le-am opărit scurt și le-am depozitat lângă urzicile de acolo, dar și lângă restul spanacului care s-a adunat până acum. Provizii de carantină, cum s-ar zice. Nu din magazin, ci din grădină. Nu cumpărate, ci lucrate. Nu plătite cu bani, ci cu efort. Însămânțat, săpat, udat, curățat de buruieni, cules, spălat, pregătit, depozitat. Dar mâncate la fel ca toată lumea. Cu poftă, adică.

Pe lângă spanac, zilnic culegem și frunze de salată și de lobodă. În curând, zilele următoare, voi fi nevoită să-mi aloc timp pentru a culege în ritm intensiv mai multă lobodă, căci a crescut în neștire pe una din parcele, din semințele scuturate acolo în toamna trecută. Nu le-am mai adunat atunci, deci nu le-am mai însămânțat ordonat, pe rânduri, ca pe altele, ci au crescut ele singure, după cheful și rostul lor. Acum locul este ca și acoperit cu o pătură de frunze roz-movulie, catifetală, mai mare dragul, însă, în curând, plantuțele se vor înălța pe tije puternice, înspre înflorire.

Ceapa crește și ea cu încredere, în ritmul ei, iar în curând vom începe să scoatem din ea, să o mâncăm așa, verde, în salate. În apropiere, cimbrul, leușteanul se reînfrunzesc vrednice, după o primă recoltare de frunze de săptămâna trecută, pentru primele pachețele de verdeață puse în lada frigorifică.

După ce am terminat cu spanacul, am aruncat o privire și spre zona căpșunilor. În mod surprinzător, au și început să înflorească! Și nici nu apucasem să le curăț parcela lor de buruieni și uscăturile rămase după iarnă! Așa că le-am acordat lor toată după amiaza. Le-am eliberat de toate buruienile care începuseră să profite de umbra frunzelor mari și umbroase ale căpșunilor, adăpostindu-se de soare și de secetă. Am constatat că și-au aruncat deja în toate direcţiile o mulțime de vrejuri lungi, pentru dezvoltarea de noi stoloni, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

De regulă, cam în a doua jumătate a lunii mai, începeam să avem căpșune coapte. În cele cinci primăveri de când suntem aici, în Grădina lui Dumnezeu, fiecare an a fost diferit, în fiecare an grădina ne-a oferit mai devreme sau mai târziu roadele ei, după cum a fost vremea și după cum au fost ploile. Căci, chiar dacă noi udăm constant cu apă din fântână, ploile sunt cele care își pun amprenta cu adevărat asupra cantității și calității recoltei, precum și asupra precocității sau întârzierii ei.

La final, am intrat de curiozitate și în seră. Chiar din ușa m-a întâmpinat un puternic parfum vanilat. Muștarul din interior este de o frumusețe impresionantă! Nu numai că a înflorit abundent, dar a și început să-și producă semințele! Muștarul însămânțat de Adrian afară, pe parcele, abia de a răsărit și este de vreo 4-8 cm, în timp ce în seră mi-a ajuns până la brâu, a înflorit și își coace deja semințele!

A fost nevoie de udare zilnică, ce-i drept, căldura toropitoare din seră uscând foarte repede pământul, însă, după ce s-au înălțat tufele bogate în frunze, umiditatea s-a păstrat mai mult timp și au generat frumusețea asta extraordinară, care ne încântă acum toate simțurile. Rădăcinile pivotante ale muștarului sunt excelente pentru aducerea la suprafață a nutrienților, a azotului, în special, astfel încât este cea mai indicată cultura de primăvară timpurie, pentru acoperirea și conservarea pământului, înainte de alte culturi legumicole.

Din Grădina lui Dumnezeu: 30.04.2020