Oglinzile Sufletului: Castraveții vor să iasă din izolare

Au înebunit castraveții!!! Au trecut cele trei zile, așa cum scrie la carte, în care au fost nevoiți să stea cu capul în pământ înainte de încolțire, și gata, au ieșit la lumină! Nu le pasă lor, cică, de carantină, de izolare, de reținere la plimbări în soare și aer liber, nu vor ei să știe de repaos în interior, de citit o carte, de văzut un film, ori de postat pe facebook poze și amintiri din copilărie. Ei vor să răsară!!! Și au răsărit!!!

Până acum i-am ținut în bucătărie, iar acolo a fost cald, deh, deci au avut condiții dintre cele mai bune pentru a-și ridica nasul la purtare. S-au semețit așa, deodată, și și-au afișat aroganța prin cele două frunzulițe din vârf. Au zis că ei nu mai suportă, că s-au plictisit de așteptat să treacă timpul degeaba, că nu mai au răbdare să vină nu știu ce primăvară mai caldă, nu știu ce nopți mai bune, nu știu ce lumină mai nu știu cum. Ei vor afară!

N-am avut încotro, nu-i puteam lăsa de capul lor așa, liberi și rebeli, fără discernământ, cum sunt cam toți tinerii fără experiență, și le-am arătat că, dacă nu sunt mulțumiți cu bucătăria și confortul de lux de acolo, ok, există alternative care să le arate că alții trăiesc în condiții mult mai restrictive și nu mai fac atâtea mofturi, nu se mai revoltă și nu mai sar atâta în sus să-și ceară nu știu ce drepturi la răsărire.

Și i-am mutat în balcon, la răcoare. Să le mai diminuăm puțin aroganța, să le mai potolim egoul, să le mai cultivăm smerenia și discernământul înainte de a-și mai cere cu empfază drepturile de înălțare înaintea tuturor. Ce dacă ei se numesc "castraveți" și au alt ritm și alt ADN? Cu restul omenirii ce să facem? Să o lăsăm așa de izbeliște? Nu se face. Trebuie un pic de ajutor, un pic de compasiune, un pic de exemplu la răbdare și reziliență.

Acum, în noile condiții de izolare, unde nu mai au căldurica și păpica de dinainte, nu mai au restaurantele și cafenelele dinainte, nici evenimentele mondene, magazinele exclusiviste, luxul, opulența și job-urile pline de privilegii, în dauna altora, sperăm că își vor reconsidera lista revendicărilor și vor conștientiza că în grădină toți vor să ajungă cu bine și că ar fi indicat să ne pese unii de alții, ajutându-ne reciproc să ieșim împreună la lumină, nu așa, să fim mai cu moț, câte unii înainte, fără să ne mai pese de ceea ce lăsăm în urmă.

Castraveții noștri și-au făcut "mea culpa", iar acum sunt în proces de readaptare la noile condiții de carantină. Mai au la dispoziţie 30 de zile de armonizare și conștientizare nouă. Cică ăsta este noul termen cu care a fost prelungita starea de urgenţă. Noi suntem siguri că-și vor înțelege lecția. Adică, măcar sperăm. Acum stau liniștiți în cele 6 mini-balcoane și privesc în zare, pe fereastră, cuminți. Doar din când în când ne mai întreabă precipitați: "Cât mai durează până trec cele 30 de zile?”

Și, ca să vedeți cum este realitatea, de fapt, pentru a le asigura castraveților spațiul și timpul necesare acomodării la noile condiții, cineva a avut amabilitatea, înțelegerea și bunăvoința de a-i trata cu înțelepciune și de a le păsa. Acestea au fost Cyclamele, care le-au făcut loc noilor veniți, castraveților, un loc potrivit pentru lipsa lor de experienţă, pentru sensibilitățile și neadaptarea cu care au apărut în peisaj.

Temperaturile sunt mai mici în balcon, desigur, fapt care va fi resimțit "până la piele" de simandicoșii care credeau că totul li se cuvine și că au dreptul "primului sosit" la răsărirea din semințe. Diferitele soiuri de semințe, diferitele soiuri de plante, diferitele rase de ființe nu se pot da la o parte reciproc pentru propria supraviețuire. Cine este "castravete" nu poate pretinde că merită mai mult, mai repede, mai bine, mai frumos decât "dovleceii" sau decât "roşiile". Este timpul să se smerească și să depună eforturi de conștientizare că nu-i cu nimic mai presus de "dovlecei" sau de "roșii".

Așadar, există soluții pentru armonizare, iar noi chiar le-am aplicat. Suntem un fel de Dumnezei pentru ei, căci altfel nu se mai poate. Avem și noi agenda noastră, căci grădina, în ansamblul ei, este centrul atenției noastre, vrem să o vedem cât mai bine, într-un stadiu evolutiv cât mai înalt, în pace și lumină, așadar suntem atenți ca nu cumva anumite secvențe de ADN mai cu tupeu să o ia prea înainte, prea repede, cu prea mult tupeu, să nu genereze războaie mondiale ocupaționiste ori să pretindă privilegii și să se cațere pe spinarea/lujerii altor soiuri, specii, rase.

Întrucât am alocat prea multă atenție unora precum castraveții, cu frunze și gura mare, ne vom delecta privirile, inimile și sufletele cu frumusețea cyclamelor, atât de minunat înflorite în această perioadă de mari restricții. Ele au reușit să se adapteze la condițiile existente fără mofturi, fără proteste, fără revolte populare, făcând rai în jurul lor, rai de culoare și încântare, înțelegând că nu vine nimeni să le dea, să le facă, să le ajute, ci că numai de ele depinde cum își trăiesc viața: fie văicărindu-se că n-au, fie devenind creatori de flori și de lumină. Şi au ales.

Mai mare dragul de cât de hărnicuțe și talentate sunt ele, dragele de ele, puternice, chiar dacă sunt delicate, rezistente, chiar dacă mai resimt lipsuri, perfect adaptate, chiar dacă unele condiții ar putea fi îmbunătățite. Dar totul la timpul potrivit! Acum servesc și celui mai înalt bine al castraveților, oferindu-le propriul exemplu, propria determinare și spunându-le sincer și cu drag : "Nouă ne pasă!"