Laurul, veșnic verde

 

 

În fiecare primăvară mi-am înmulțit tot felul de plante, flori, tufe sau agățătoare, după dorință și inspirație, înfrumusețând astfel, de la an la an tot mai mult, curtea noastră. Am pus butași la înmulțit în fiecare an cam din toate, însă acum mi-am dat seama că o singură plantă mi-a rămas neînmulțită deloc până acum: laurii.

Avem două tufe de lauri obținute tot din butași, pe care i-am rupt din spațiul verde al unui bloc din București, în urmă cu cinci ani. Au frunzișul verde tot anul, deci, da, și iarna, surprinzându-mă foarte tare că au reușit să reziste și la temperaturile de -23 de grade din iernile trecute. Frunzele acestui arbust sunt foarte spectaculoase. Sunt lucioase, netede, dantelate fin pe margine și dau un aspect foarte elegant. Un singur dezavantaj au: cresc foarte greu. În cei aproape cinci ani de când îi avem, tufele abia de s-au ridicat la nici măcar un metru înălțime și abia-abia s-au ramificat. Poate de aceea am și uitat de ei.

În această primăvară, însă, mi-am zis că a venit timpul să încerc să văd ce succes aș putea avea cu o nouă înmulțire. Am testat două metode: butași puși în apă, în casă, la fereastră, pentru dezvoltarea rădăcinilor, dar și butași puși direct în pământ, într-un ghiveci, afară. Îi monitorizez zilnic și văd că până acum ambele variante sunt ok, adică butașii sunt la fel de frumoși, proaspeți și sănătoși, semn că le merge bine și că toți își vor dezvolta rădăcini. Laurul, simbolul victoriei.

Din Grădina lui Dumnezeu: 28.04.2020