Provocarea majoră a izolării

  

Provocarea cea mare a acestor vremuri tulburi este de a-i întoarce pe oameni la ei înșiși și a se vedea cine și cum sunt ei cu adevărat, lăsând deoparte măștile/identitățile din spatele cărora au vorbit până acum în fața celorlalți (și cu care își validau o falsă importanță de sine).

"Mulți oameni se văd într-un anumit fel, se identifică deseori cu funcțiile/ titlurile lor, cu statutul lor social, cu realizările lor profesionale, cu averea lor, etc. Acum, când noi am fost puși pe pauză, când fiecare stă în casa lui și nu se mai află în diverse contexte sociale în care să impresioneze cu funcțiile/ titlurile/ statutul/ realizările/ averea lor, când nu se mai simt validați de cei din jur, acei oameni simt că nu mai știu cine sunt - toată „importanța” lor a dispărut. Este ca un șoc, pentru că au rămas doar cu ei înșiși.

Acum, că nu mai ies în societate ca să facă acele activități cu care se identifică, pe care le percep ca fiind „cine sunt ei”, se simt pierduți, confuzi, deprimați. Ei nu sunt obișnuiți să stea doar cu ei înșiși și acum nu își mai pot deturna atenția de la ceea ce simt, fiindcă nu le mai sunt disponibile distragerile la care apelau în trecut." (Jay Dignam, traducere Mihaela Dan)

Din Grădina lui Dumnezeu: 01.04.2020